Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37
Vineri, 23 octombrie 2015 , An IV, Nr. 215
I GRATU
T
Pol de Competitivitate în domeniu medical
Invitat la Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar, ediţia a II-a, desfășurată între 14 - 17 octombrie 2015 la Tîrgu Mureș, primarul Dorin Florea i-a salutat pe cei prezenți și le-a prezentat tendințele de dezvoltare ale orașului. „Stimați invitați, vă spun „Bun venit” la Tîrgu Mureș și îi felicit, totodată, pe organizatorii acestui important eveniment medical. Așa cum este unanim recunoscut, Tîrgu Mureșul este unul din cele mai importante centre medicale din România. Mai mult, la Tîrgu Mureș s-a format, din inițiativa Primăriei, primul Pol de Competitivitate pentru cerce-
tare-dezvoltare în domeniul medical și informatică medicală din România. Fac parte din el: Primăria, Consorțiul Universitar, o serie de firme private, Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate condusă de domnul dr. Vasile Cepoi, care este prezent și la evenimentul dumneavoastră. Trebuie să spunem că este primul Pol de Competitivitate din România concentrat pe sănătate și este primul pol de competitivitate inițiat de o autoritate locală pe acest domeniu. Ce vrem prin
acest Pol? Să invităm toți actorii care pot activa în acest sector de cercetaredezvoltare în domeniul medical și informatică medicală să colaboreze, să depună proiecte comune pentru finanțare. În viitorul apropiat se vor întâmpla multe lucruri notabile în domeniul medical aici la Tîrgu Mureș. Vă invit să ne fiți parteneri pentru că în puține locuri veți întâlni o astfel de implicare a autorității locale în sprijinirea sectorului medical, ca aici la Tîrgu Mureș”. Biroul de presă al primăriei
Jazz - Concertele Orașului, cu Nicolas Simion ,,Magic Drops” Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 18:00, seria de evenimente Concertele Oraşului va continua cu un recital de jazz, de mare valoare, susţinut de apreciatul saxofonist Nicolas Simion, alături de prietenii săi. Noua formulă de Trio a muzicianului român stabilit în Germania, Nicolas Simion – „Magic Drops” ( care este şi titlul unui CD ) este alcătuită din muzicieni români tineri, foarte talentaţi şi cu experienţă. Astfel, ne vom putea întâlnii cu Adi Stoenescu,
la orgă, Hammond şi Marcel Moldovan, la tobe şi percuţie. Proiectul va fi o premieră pentru publicul din România şi din Tîrgu Mureş, iar programul va conţine compoziţii proprii semnate de Nicolas Simion, precum şi câteva piese standard din repertoriul jazz-ului românesc, piese compuse de Jancy Körössy, Richard Oschanitzky, Johnny Răducanu etc. Vă aşteptăm cu drag, intrarea fiind gratuită, iar prăjiturile şi ceaiul sunt din partea organizatorilor.