Tirgumureseanul nr.227

Page 1

tirgumureseanul@gmail.com

Vineri, 11 martie 2016, An V, Nr. 227

Puțini târgumureșeni la Marșul Secuilor!

Foarte puțini târgumureșeni au participat la manifestările organizate de Asociaţia Siculitas, condusă de Izsak Balazs, liderul auto-intitulatului Consiliu Naţional Secuiesc. Potrivit postărilor de pe reţelele de socializare, la comemorarea organizată de Ziua Libertăţii Secuilor, erau așteptați în jur de 40.000 de participanți, dar numărul celor care au ajuns la Tîrgu Mureș a fost în jur de 3.500 de manifestanți, dintre care marea majoritate au venit din alte localități cu peste 20 de autobuze și microbuze. Evenimentele au debutat la ora 16:00, cu o manifestare de comemorare a secuilor martiri la care au susţinut alocuţiuni, printre alţii, Izsak Balazs – preşedintele Asociaţiei „Siculitas” şi lider al CNS și europarlamentarul Tokes Laszlo, care în discursul său a atacat UDMR, moment în care participanți au huiduit formațiunea politică amintită. Huiduit a fost și politicianul Biro Zsolt, președintele Partidului Civic Maghiar, care a încercat să țină un discurs în fața manifestanților. Pe de altă parte, miercuri seară, candidatul maghiar la primăria Tîrgu Mureș, Soós Zoltán a anunțat la un post de televiziune din Ungaria că va fi prezent la acest miting, dar cu toate că a dorit să ia și el cuvântul, organizatorii nu și-au dat acordul și nu l-au lăsat să țină discursul pregătit de el în fața participanților. La eveniment a fost văzut și un alt candidat

la primărie, Dan Mașca, care ulterior pe pagina sa de Facebook a adus aprecieri manifestării. La finalul comemorării, care a durat aproximativ două ore, Izsak Balazs, preşedintele Asociaţiei „Siculitas”, cea care a organizat comemorarea, i-a îndemnat pe cei prezenţi să se deplaseze la sediul Instituţiei Prefectului pentru a depune o petiţie în care se solicită autonomia Ţinutului Secuiesc şi regionalizarea şi împotriva planului de reformă administrativă a României, petiție denumită „Manifest de Ziua Libertăţii Secuieşti”. Manifestanţii, conduşi de Izsak Balazs au scandat lozinci pro autonomiste în faţa Prefecturii Mureş şi, pe alocuri, lozinca „Să piară Trianonul!” și „Autonomie”. Totodată participanții au intonat

imnul naţional al Ungariei și Imnul Secuiesc. În manifestul înmânat consilierului prefectului de Mureş, Ioan Iacob, se arată că România nu ar îndeplini o serie de obligaţii asumate referitoare la unele documente internaţionale, nu ar lua în considerare anumite recomandări ale Uniunii Europene şi ale Consiliului Europei şi că ar ignora voinţa propriilor cetăţeni. „În spiritul celor prezentate cerem: Ținutul Secuiesc să formeze o regiune administrativă şi de sine stătătoare, investită cu competenţe specifice. Acest statut de drept public să fie garantat prin lege, legea autonomiei ţinutului secuiesc. În vederea adoptării acestei legi, Guvernul să înceapă dialog cu reprezentanţii legali ai Ţinutului Se-

IT GRATU

cuiesc, cu Consiliul Naţional Secuiesc şi cu autorităţile locale secuieşti. Guvernul României să respecte necondiţionat tratatul bilateral încheiat între România şi Ungaria, privind înţelegerea, cooperarea, buna vecinătate, cu atenţie deosebită asupra art. 15/9, prin care părţile se angajează să nu schimbe componenţa naţională a zonelor populate de comunităţi naţionale”, se arată în petiție. Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a declarat cu câteva zile în urmă că marşul anunţat de Asociaţia Siculitas pentru joi, la Tîrgu Mureş, nu este autorizat, întrucât declaraţia prealabilă depusă de organizatori în urmă cu un an face obiectul unui dosar aflat în recurs. Pe de altă parte, primarul din Tîrgu Mureş, Dorin Florea, a făcut o serie de apeluri la calm şi a îndemnat populaţia să evite orice acţiuni care ar putea provoca tensiuni şi ar plasa municipiul „în zona conflictelor şi a dezbinării”. Măsurile speciale luate de autorităţi vin pe fondul evenimentelor din data de 10 martie 2014, când o parte a participanţilor la manifestarea de comemorare a secuilor martiri de la Tîrgu Mureş, organizată de Asociaţia Siculitas, identificaţi ca aparţinând Organizaţiei 64 de Comitate (HVIM) din Harghita şi Covasna, au comis acte antisociale după ce au pornit într-un marş neautorizat prin oraş. Berekmeri Arpad


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.