tirgumureseanul nr.108

Page 1

Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37

Vineri, 29 martie 2013 , An III, Nr. 108

I GRATU

Să ne gândim la mai bine.... Concetăţenii noştri maghiari au parte, în acest sfârşit de săptămână, de Sărbătorile Pascale. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sunt în post şi aşteaptă şi ei vestea Învierii. Peste toate acestea însă, în lumea păcatelor de fiecare zi, avem parte de o viaţă tumultoasă, de lupte, certuri, crize, tensiuni, ispite, într-o ţară dezechilibrată în care nu avem puterea de a ne lepăda de iluzii. Îmi recunosc şi eu păcatele în aceste zile în care ar trebui să ne gândim la curăţenia sufletească. Ziarul tirgumureseanul.

ro se distribuie vineri şi sâmbătă. Duminica ce vine este duminica Sfântului Grigorie Palama, a doua duminică din Postul Sfintelor Paşti. Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a trăit ca monah pe Muntele Athos, simţind harul ca energie sau lucrare dumnezeiască mântuitoare. A fost primul care ne-a spus că Dumnezeu fiind personal, nu poate fi cunoscut decât după lucrarea Sa. Aşadar, ca să-L cunoşti pe Dumnezeu trebuie să te împărtăşeşti de El. Nu poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu stând

în afara Lui. Ca să înţelegem mai bine aceste lucruri trebuie să ne aplecăm spre învăţătura Sfântului Siluan Athonitul care spunea: „Oricât am învăţa, este cu neputinţă să cunoaştem pe Domnul dacă nu vom vieţui după poruncile Lui, pentru că nu prin ştiinţă, ci prin Duhul Sfânt Se face cunoscut Domnul. Mulţi savanţi şi filosofi au ajuns la credinţa că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu”. Cuprinşi de vârtejul mistuitor al patimilor şi slăbiciunilor omeneşti, nu

T

vedem cum lucrurile importante trec pe lângă noi şi pierdem ocazii unice de împăcare cu propriul suflet. Ne rătăcim în deşertăciuni şi nu vedem lumina. Şi tocmai de lumină avem nevoie în orbecăiala noastră. Deschideţi ochii şi respiraţi adânc! Alungaţi răul din suflete şi încercaţi să vă apropiaţi de Domnul. Sărbători Fericite pentru cei care ajung la Sărbătoare - Aldott husveti unnepeket kivanok. Gânduri bune şi înseninare pentru cei care aşteaptă Învierea. Să ne gândim la mai bine...


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.