Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37
Deschisă provizoriu traficului…
De luni, 21 mai, lucrările pe strada Constantin Romanu-Vivu intră în linie dreaptă. Stadiul lucrărilor a fost verificat de către primarul municipiului dr. Dorin Florea precizând: „Strada aceasta a fost complet reabilitată. Fondurile sunt din partea Uniunii Europene. În cursul zilelor de marţi şi miercuri se va turna şi stratul de uzură şi provizoriu se va putea circula până atunci. Este o lucrare complexă. Aici şi structura reliefului a necesitat o atenţie mai specială, datorită apelor freatice, ce vin de pe dealul Cornişei, dar strada este acum bine consolidată şi nu vor fi probleme din niciun punct de vedere, suntem aliniaţi la cerinţele normelor Europene”. Totodată, în cursul zilei de duminică au continuat lucrările de asfaltare şi pe Aleea Tâmplarilor, stradă care va fi deschisă traficului în această săptămână.
Apare marţi şi vineri
22 - 24 mai 2012, An II, Nr. 75
I GRATU
T
Cea mai lungă stradă, în curs de asfaltare!
Bucurie în rândul locuitorilor de pe strada Remetea Mică din Tîrgu-Mureș! Săptămâna aceasta va fi finalizată asfaltarea în această zonă. După 30 de ani de așteptare, cea mai lungă stradă din municipiu, care se întinde pe o distanță de 4 km este în curs de asfaltare, la standarde europene. Primarul municipiului, dr. Dorin Florea, a efectuat vineri, 18 mai, o vizită de lucru în zonă și a declarat: „Deşi se află această stradă la aproape 4 km de centrul municipiului, asta nu înseamnă că este de o importanţă mai scăzută pentru noi, autoritatea locală. După cum se poate observa, săptămâna aceasta strada Remetea Mică va fi finalizată, astfel vor fi daţi în folosinţă primii 250 metri
din cei 4 km ai străzii. Locuitorii din tot oraşul trebuie să ştie că nu contează zona unde locuiesc, reabilitările se vor efectua
peste tot cu aceeaşi seriozitate. Aici vom continua până vom finaliza toată strada, chiar până spre Beşa”.
Parcul Record, aproape de inaugurare
Zilele acestea, în cartierul Mureșeni se desfășoară ample reamenajări. Parcul Record se află pe agenda de lucru a municipalităţii, astfel că cei mici şi toţi celor cărora zona de agrement le este destinată, vor avea în curând un nou spaţiu de petrecere în aer liber. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Tîrgu-Mureş, în spaţiul amintit s-a montat un covor cauciucat, pentru ca micuţii să nu se accidenteze. Totodată, au fost montate leagăne, tobogane şi căsuțe de joacă, dar şi bănci şi măsuţe. Cartierul Mureşeni, reprezintă unul dintre cartierele tîrgumureşene cu cele mai multe familii tinere. În zilele următoare, parcul Record va fi inaugurat.
Hristos s-a înălțat! Joi, creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului. Această sărbătoare este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înalțat!”. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântu-
itorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă. Înălțarea lui Hristos întru slava și șederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității Lui.