Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37
Momente emoţionante…
Marţi, cu prilejul festivităţii de premiere organizate la finele „Ligii liceelor la fotbal” – ediţia a II-a, a avut loc un moment deosebit de emoţionat, când primarul municipiului, dr. Dorin Florea, a înmânat un cec în valoare de 10.000 de lei doamnei Simon Judit, preşedinta Fundaţiei HIFA pentru persoane cu dizabilităţi. Banii provin din sponsorizări şi din donaţii şi vor fi utilizaţi pentru amenajarea unui complex de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi. „A fost o surpriză de proporţii şi gestul primarului
Dorin Florea şi al sportivilor este unul impresionant. Pot spune că toţi cei care astăzi s-au gândit la noi pot fi consideraţi ca şi ctitori ai complexului pe care l-am gândit şi pentru care lucrăm”, a declarat Simon Judit. „La Tîrgu-Mureş, oamenii au această aplecare în a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă. Mă bucur mult pentru faptul că tinerii elevi, organizatorii, publicul au reuşit să se implice şi să strângă această sumă de 10.000 de lei pentru Fundaţia Hifa. Este o dovadă de mare caracter şi de implicare”, a spus primarul dr. Dorin Florea.
Apare marţi şi vineri
25 - 28 mai 2012, An II, Nr. 76
I GRATU
T
Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor
Creştinii ortodocşi au sărbătorit joi, 24 mai, Înălţarea Domnului - la 40 de zile de la Marea Sărbătoare a Învierii lui Hristos. Tradiţia creștină spune că, odată cu Înălţarea Domnului, se înalţă şi sufletele celor morţi de la Săptămâna Luminată şi până în această zi. Tot joi s-a cinstit Ziua Eroilor, când în bisericile şi mănăstirile ortodoxe s-a făcut pomenirea tuturor eroilor români căzuţi, de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi a libertăţii neamului.
Ziua a fost marcată şi la cimitirul Eroilor din municipiul Tîrgu-Mureş, unde sute de oameni au fost prezenţi la comemorare. Autorităţi locale şi judeţene, re-
prezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, dar şi foarte mulţi elevi au ţinut să depună coroane de flori la mormintele ostaşilor români, căzuţi la datorie.
Parcul din Dâmbul Pietros, bucuria copiilor
Bucurie mare în rândul micuţilor tîrgumureşeni. Parcul de joacă din cartierul Dâmbul Pietros a fost luat cu asalt de către copii. Cei mici, cu zâmbete largi pe feţe și cu bucurie în ochi au fost de neoprit la văzul noilor tobogane şi leagăne montate de către autoritatea locală. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Primăriei Tîrgu-Mureş, în zilele următoare vor fi finalizate şi alte parcuri din alte zone ale oraşului.
Municipiul Tîrgu-Mureş are peste 120 de parcuri şi spaţii de agrement şi odihnă.
Noi obiective la Grădina Zoologică
„Zi plină” şi intrare gratuită la Zoo Tîrgu-Mureş, marţi, 22 mai, când sute de tîrgumureşeni au marcat prin prezenţa lor, Ziua Internaţională a Biodiversităţii. Cu acest prilej, primarul municipiului, dr. Dorin Florea, alături de membri ai Consiliului Local Municipal, au trecut în revistă stadiul lucrărilor la proiectul „Reamenajare şi modernizare grădina zoo”, lucrări începute în iunie 2010. Modernizarea constă în construirea a trei pavilioane pentru diferite specii noi de
animale (girafe, elefanţi, feline şi păsări de baltă) şi extinderea unor padocuri existente, conducând, în final, la mărirea suprafeţei totale a grădinii zoologice la aproximativ 40 de hectare. Au fost amenajate accese carosabile şi pietonale, pentru a facilita intrarea către noile investiţii şi au fost executate o serie de alei noi, fără a se efectua modificări la aleile existente. S-a realizat o nouă împrejmuire a întregii grădini zoologice, cu un gard cu stâlpi metalici şi plasă de sârmă. Vizitatorii, cu mic cu mare, copii de şcoală, părinţi, bunici, reprezentanţi ai autorităţii locale au apreciat noua înfăţişare a parcului zoologic tîrgumureşean. Grădina Zoologică, fiind amenajată într-un cadru natural, este considerată a fi unică în Europa estică. Este prima Grădină Zoologică din România care are autorizaţie de funcţionare tip UE conform Ordinului 742 /2002 al Ministerului Mediului.