Culture Book 2014
www.trencadis.ro
“Never underestimate the power of a few committed people to change the world.” Prima oară când am citit aceste cuvinte, am simțit că cineva mi-a citit gândurile. Acesta este mesajul meu pentru Trencadis. Acesta este mesajul Trencadis pentru restul lumii. Trencadis nu este doar o companie, este mult mai mult decât o companie. Trencadis suntem noi. Trencadis este o comunitate, un grup unit, un trib. Tribul nostru. Iar ca orice trib, noi, Trencadis, avem o cultură comună, dar și un scop comun: inovarea atât a sectorului public, cât și a celui privat, într-o manieră ce depășește excelența și performanța. Pentru a ne atinge scopul, împreună am decis că trebuie să avem o cultură proprie. Împreună, am decis că această cultură este definită de prețuirea echipei din care facem parte, de faptul că trebuie să avem grijă unul de celălalt, că trebuie să ne respectăm unul pe celălalt, indiferent de lucrurile care ne diferențiază, dar și să ne bucure lucrurile pe care le avem în comun. Că trebuie să ne placă la nebunie ceea ce facem, că nu trebuie să uităm să ne distrăm pentru a ne stimula creativitatea, că trebuie să facem totul pentru a ne atinge obiectivele. Împreună am decis că nu trebuie să ne oprim, că trebuie să creștem încontinuu, că trebuie să fim cei mai buni, că potențialul nostru nu are limite, că totul depinde doar de noi. Cultura noastră, valorile definite de noi, sunt o sinteză a ceea ce suntem, a felului cum vom acționa, a felului în care ne vom comporta. Dar ele sunt un punct de plecare, o bază, o fundație, pentru că, asemenea oricărei comunități, oricărui trib, vom evolua fără oprire. Trebuie să evoluăm încontinuu, iar cultura noastră și valorile noastre vor evolua odată cu noi. Întotdeauna există o cale mai bună, întotdeauna vom putea mai mult. P.S. : Don’t forget that we are awesome!
Cu drag și prețuire,
Radu Negulescu General Manager
Echipa Trencadis Radu Negulescu
Mihaela Moldovan
Robert Frohlich
General Manager Fericit posesor de ADN antreprenorial. Obsedat de perfecțiune. Pasionat de continuă reinventare și evoluție. Și de tenis.
Operations Manager Enjoys wall painting, collecting beach sand, and dancing.
Web Development Manager Loves Apple, snowboarding, hacking and playing bass.
Valeriu Zărnescu Project Manager ”Îmi place să fac mișcare și să acumulez cunoștințe noi despre platformele cu care lucrez.”
Andrei Călbăjos
Alexandru Bizău
Team Leader Rockstar and passionate about new technologies.
Programmer Un vajnic umblător pe două roți, aka Biciclist incurabil.
Georgiana Achim
Iosif Balla
Adrian Bărbos
Commercial Assistant ”Îmi place să scriu poezii, să joc Activity și sunt mare fan Sailor Moon.”
Programmer ”Îmi place să lucrez, să discut, să merg cu bicicleta și să cosesc iarba :P”
Programmer Loves being up to date with technology.
Florin Lazăr Software Development Manager Loves cooking.
Mihai Sluser
Doru Palfi
Assistant Iubește tenisul de masă și shoppingul.
Project Manager Este un tată grozav, un tip amuzant și… un fost fotbalist de succes.
Virgil Boloș
Daniel Bran
Tudor Bran
Claudiu Brîndușe
Cristian Cărpineanu
Alina Chiș
Programmer Enjoys freeriding, and he is a talented movie director.
Programmer ”Îmi place să joc rummy.”
Programmer ”I’m a Jedi who enjoys Rock music”
Programmer Is a Masterchef and programmer by day, ninja by night.
IT Consultant Iubește fotografia, cititul, gătitul și călătoriile.
Financial Officer ”Îmi place să călătoresc, să alerg. Sunt o mare iubitoare de câini :)”
Iulian Costin Programmer ”My motto: Be the best in what you do!”
Anda Crăciun
Ducu Drîngău
István Kollár
Rahela Lazăr
Ferenc Pato
Web Designer Is a dog person and a passionate reader.
Software Tester ”Îmi plac filmele despre mafie și tenisul de masă.”
Programmer ”Sunt ungurul biroului, electronist în timpul liber”
Programmer Iubește să citească și să gătească.
Programmer Is a gamer, wayfarer, and a moonshot thinker
Gelu Neamț
Raul Oșan
Anamaria Palfi
Kim Velker
Norbert Péter
Violeta Știop
Andrada Pop
Cosmina Rus
Florin Cărbunărean
Programmer Shopping Networker Lyoness
Programmer Programator, sportiv, ambițios, perfecționist, hotărât
Software Tester Is a Singer and a Great Cook
Programmer ”Îmi place programarea și zilele libere”
Programmer Îmi place să învăț tehnologii noi, să ies la fotbal cu prietenii și să gătesc.
Asistent Manager I love. I cook. I bake.
Copywriter She’s a passionate reader who loves talking - a lot.
Inspector Resurse Umane Îmi place să gătesc și să ascult muzică.
Project Manager Sunt o fire comunicativă și plină de energie, îmi plac show-urile de stand-up comedy și ieșirile în natură.
Mircea Gâjâilă
Alin Moldovan
Melinda Kovács
Andrei Ionescu
International Sales Manager Sunt motivat să realizez ceea ce îmi propun, oricât de greu ar fi; nu există “imposibil”, există doar “nu vreau”.
Ajutor programator I am a positive person and open-minded, I like to laugh, but I am determined to do well in my job and have a successful career.
Head of Project Management Office Îmi place să joc fotbal și să cânt în aer liber.
Daniel Barta
Georgiana Bedivan
Web Designer Enjoys karting, he is master in paprikas.
Assistant Manager ”Îmi plac discuțiile cu prietenii și călătoriile. Și sunt o maniacă a limbii române.”
Daniel Pop Programmer Likes art & decoration, antiques & vintage stuff.
Project Manager Genius, playboy, billionaire, philanthropist.
Valorile
Trencadis
Value our team
Hard-working
Keep growing
Being passionate
Being professional
Being reliable
Being open-minded
Being helpful
Suntem o echipă unită, puternică, eficientă, iar acesta e secretul succesului nostru. Prețuim echipa și ne bazăm pe lucrul în echipă, pe comunicarea eficientă, și fiecare membru este apreciat pentru calitățile și munca sa. Împreună suntem un tot unitar, un mecanism care funcționează foarte bine, pentru că ”piesele” acestuia sunt de calitate și, puse împreună, creează ”motorul perfect”. Ne respectăm colegii și fiecare membru este important în realizarea obiectivelor echipei.
Value our team
Suntem într-o dezvoltare personală și profesională continuă, mereu învățăm și căutăm să ne perfecționăm în domeniul nostru, suntem interesați să aflăm lucruri noi și să ne lărgim aria de cunoaștere, vrem să avansăm mereu pe plan profesional, să ne îmbogățim experiența, aptitudinile, abilitățile, să devenim tot mai buni în ceea ce facem.
Keep growing
Suntem profesioniști în activitatea desfășurată și în imaginea afișată: atenți la detalii, ne facem treaba cu dăruire, suntem ”perfecționiști”, nu vrem să ne scape nimic, vrem ca ”produsul” pe care îl livrăm să fie la cele mai înalte standarde (pentru a fi mulțumiți de ceea ce am realizat și clienții să fie mulțumiți).
Being professional
Suntem deschiși la nou, nu avem prejudecăți, avem o viziune inovativă, suntem receptivi la idei și opinii diferite de ale noastre și suntem deschiși să le acceptăm.
Being open-minded
Suntem harnici, muncitori, punem valoare în muncă și în rezultatul acesteia, ne zbatem ca proiectele și toată activitatea noastră să iasă cât mai bine.
Hard-working
Ne place ceea ce facem, ne facem cu plăcere munca, suntem pasionați de domeniul în care lucrăm, punem pasiune în tot ceea ce facem, atât în plan profesional cât și personal.
Being passionate
Suntem de încredere, atât ca indivizi (ca membri ai echipei) cât și ca echipă (în fața clienților), lumea (colegii, clienții) poate să conteze pe noi că ne vom face treaba excelent, pentru că nu am dezamăgit până acum și nu vom dezamăgi nici de acum încolo.
Being reliable
Ne place să ajutăm pe cei din jurul nostru (colegi, clienți - prin produsele pe care le realizăm), să contribuim la dezvoltarea mediului în care activăm, să împărtășim cunoștințe, informație, să ne ajutăm reciproc să progresăm.
Being helpful
Ce spune Echipa Trencadis
Daniel Bran Being passionate - Cred că una dintre cele mai importante valori ale noastre este pasiunea, acest lucru reflectându-se în calitatea serviciilor noastre, în relațiile de echipă, pentru că oamenii pasionați se adună și împreună pot face lucruri minunate.
Istvan Kollar Being professional - A fi profesionist în tot ceea ce faci reprezintă respectul tău față de munca depusă și așteptările mari față de rezultatul final. Echipa Trencadis este dedicată în tot ceea ce face, iar proiectele noastre sunt testamentul acestei valori.
Tudor Bran
Georgiana Achim Hard-working - Succesul nu vine peste noapte, ci necesită multă muncă, multe încercări care de multe ori se transformă în eșecuri, multe griji, mult stres și multe nopți nedormite. Tocmai de aceea, satisfacția este de nedescris atunci când știi că munca ta a dat roade. Motto-ul meu este: muncește, muncește, muncește! Și nu uita să zâmbești atunci când îți vine să plângi! Succesul e aproape!
Open-minded - Pentru unii, a fi open-minded reprezintă o caracteristică naturală. Pentru alții e însă o provocare ce necesită un efort intelectual constant. Majoritatea oamenilor au dificultăți în ceea ce privește acest concept. Făcând însă efortul de a gândi liber și de a îmbrățișa noi idei vei beneficia de realizări atât pe plan profesional cât și pe plan personal.
Iosif Balla
Ferenc Pato
We value our team: Pentru mine, echipa înseamna prieteni buni, profi în ceea ce fac, cu care lucrez din plăcere și cu care pot să am schimb de idei bune.
Being passionate - Echipa este una ambițioasă care face față la oricare provocare, indiferent de natura acesteia.
Gelu Neamț Being reliable - Încrederea este o calitate fundamentală, necesară relațiilor interumane. Această valoare semnifică siguranța de care e nevoie pentru realizarea proiectelor. Clienții ne acordă această încredere, fiind convinși că li se va livra, în termen, absolut tot ce au cerut, la standarde ridicate. Noi, ca și colectiv, avem încredere unul în altul și știm ce avem de făcut pentru a ajunge împreună la rezultate excelente.
Raul Oșan Being professional - Pentru ca succesul să fie garantat e nevoie de mult profesionalism în orice domeniu. A lucra la cele mai înalte standarde înseamnă a încerca să fii cel mai bun pe piață. Pentru mine, fiecare zi în echipa Trencadis reprezintă provocarea de a mă autodepăși. Reușita aduce câștiguri atât pe plan personal, cât și la nivelul firmei. Profesionalismul e una dintre cheile succesului!
Anda Crăciun “Being helpful” înseamnă sinergie. Înseamnă să creăm ceva ce depășește rezultatul obținut prin efortul individual însumat. La Trencadis am reușit să ridicăm ștacheta a ceea ce înseamnă standarde înalte. Prin simplul fapt că ne ajutăm reciproc, ajungem să oferim rezultate peste măsura așteptărilor clienților noștri, iar acest lucru ne îndeamnă să tindem spre o îmbunătățire perpetuă a modului în care ne desfășurăm munca și colaborăm.
Adi Bărbos
Ionuț Faur Being professional - Am întâlnit aici oameni pasionați de munca pe care o depun, dornici să evolueze și să învețe lucruri noi, care își fac treaba cu profesionalism și duc la final orice proiect indiferent de dificultatea acestuia. Toate aceste aspecte te motivează, te ambiționează și te fac să îți depășești limitele.
O minte deschisă acceptă idei, dar numai după ce le trece prin propriul filtru cu argumente pro și contra.
Kim Velker “O minte deschisă” este o necesitate, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Doar printr-o minte deschisă putem recunoaște că nu știm tot, că există posibilități pe care nu le-am luat în calcul, că nu suntem perfecți. Doar în momentul în care conștientizăm acest lucru putem repara greșelile noastre și să devenim persoane mai bune.
Ducu Drîngău Being reliable: Trencadis este o echipă ai cărei membri se ajută reciproc, echipă pentru care unitatea grupului reprezintă una din cheile succesului. Faptul că membrii echipei sunt uniți denotă maturitate și profesionalism.
Alina Chiș Keep Growing: Trencadis îmi oferă oportunitatea de a mă dezvolta profesional, aici pot să reflect cunoștintele acumulate.
Claudiu Brîndușe Being helpful - Întrajutorarea este un cuvânt de bază în familia Trencadis. Întotdeauna suntem aproape unul de celălalt și niciodată nu ne dăm la o parte când vine vorba de colegii noștri. Ne ajutăm reciproc, necondiționat și fără să ne așteptăm la ceva în schimb, la fel cum se întâmplă într-o familie adevărată, Familia Trencadis.
Cristian Cărpineanu We keep growing - Dorința de a crește și de a ne dezvolta ne motivează în fiecare zi să învățăm lucruri noi și interesante. Mie, personal, îmi place să mă înconjor cu oameni frumoși și deștepți de la care am ce să învăț, iar echipa Trencadis este plină de altfel de persoane, în preajma cărora poți excela și pe alte planuri, nu doar pe cel profesional.
Laura Pașca Being reliable - Cred că una din cele mai importante valori ale unei echipe este încrederea, în toate formele și înțelesurile: încrederea în sine, în propriile forțe; încrederea în colegii tăi - membrii echipei, pe care știi că te poți baza întotdeauna, cu care știi că poți construi lucruri mărețe; încrederea pe care ți-o acordă colaboratorii, pentru că s-au convins că rezultatul muncii echipei este unul excelent.
Maria Pavel Hard-working. Chiar și atunci când ești talentat la ceea ce faci, trebuie să rămâi ”cel puțin constant” în eforturile pe care le depui și să lucrezi cu conștiinciozitate la ceea ce îți susține motivul și sensul de a te perfecționa. @Trencadis, hardworking este una din cheile succesului, succes susținut zi de zi, mai ales însoțit de entuziasm.
Carmen Tiba Hard - working - Succesul în afaceri presupune pregătire, disciplină și multă muncă. Toate acestea nu ne sperie, de aceea și oportunitățile sunt întodeauna foarte mari.
Daniel Pop Being passionate - Pasiunea este probabil cel mai eficient “combustibil” și cea mai productivă “forță” ce poate alimenta progresul și dezvoltarea personală și profesională a unui om. Totul este posibil atâta timp cât există pasiune.
Alina Țânta Keep growing - fiecare zi este o provocare pentru mine, iar atunci când faci bilanțul zilei și vezi rezultatele pozitive, realizezi că nu e nimic altceva decât rezultatul muncii, al implicării și al dezvoltării profesionale.
Valeriu Zărnescu We keep growing - Prin proiectele dezvoltate în Trencadis, câștigăm experiență de lucru în tehnologiile actuale, ceea ce înseamnă că suntem într-un continuu proces de învățare și perfecționare.
Georgiana Bedivan We keep growing - Cred că un ingredient al succesului este dorința de a evolua constant, coroborat cu lucrul eficient și concertat. Evoluția fiecăruia dintre noi în interiorul Trencadis înseamnă dezvoltarea companiei.
Andrei Călbăjos Being Open-minded este o valoare foarte importantă care își are rolul atât în dezvoltarea profesională cât și în cea personală.
Virgil Boloș Being open minded – Să cunoști oameni deschiși la nou este un lucru destul de rar, chiar și printre tineri. Majoritatea sunt constrânși de un anumit tipar al cursului vieții și se obligă într-un fel, să-l respecte. Cei care văd dincolo de acest lucru și nu le pasă de părerea “celorlalți” sunt cei care au succes și care au o viață împlinită și fericită. Cei care reușesc să inoveze lumea în care trăim sunt cei care gândesc dincolo de limite.
Iulian Costin Being open-minded - Einstein spunea : “Dacă cineva nu a greșit niciodată, înseamnă că nu a încercat să facă nimic nou”. La fel cred și eu, că numai cine nu muncește nu greșește. Trebuie să fim deschiși la noi provocări și să încercăm lucruri noi. Nu ar trebui să conteze dacă se materializează din prima, cât timp perseverența duce la succes.
Laura Pop We keep growing - În momentul de față nu pot să îmi imaginez cum voi arăta eu peste 1 an în echipa Trencadis, având în vedere că doar după o lună de când sunt aici, mă simt un alt om. În fiecare zi te confrunți cu ceva nou și înveți din toate câte puțin - de la contabilitate până la design și programare. Și acest lucru mă împlinește de fiecare dată. Când am venit la Trencadis, în primul rând am căutat o provocare profesională și personală și deja le-am găsit din plin. Mă întreb cu ce mă va surprinde ziua de mâine...
Alex Bizău Hard - working: “Software is hard” zis-a Donald Knuth și mare dreptate avut-a. Pentru că ne dorim rezultate bune, suntem gata să depunem orice eforturi; și pentru că suntem o echipă dedicată, orice vis se poate realiza.
Cu ce ne mândrim în 2014
CNAB Pentru Compania Națională Aeroporturi București, care administrează cele mai mari aeroporturi din România, am creat un portal web complex, cu patru subsite-uri integrate, pentru fiecare dintre serviciile pe care le oferă, dezvoltat în tehnologia responsive. Platforma are un sistem propriu de gestiune a conținutului care permite o administrare ușoară, grad sporit de securitate, analiza în timp real a performanței, audienței și vizibilității fiecărei secțiuni a portalului, roluri și grade diferite de administrare, etc.
CNAS Am creat, dezvoltat și implementat un portal web pentru CNAS și câte un portal pentru fiecare dintre cele 42 de CJAS, pentru realizarea unui schimb de informații în timp real între teritoriu și centru. Am dezvoltat aplicații custom extrem de complexe și elaborate, pe nevoile specifice ale clientului, și am făcut integrarea acestora în portalul web. Printre cele mai importante funcționalități de numără și modulele de dialog cu cetățenii, baza națională de date cu prețurile medicamentelor, harta distribuției teritoriale a furnizorilor de servicii medicale, etc.
ANPC Am adus mai multe imbunatatiri solutiei de procese verbale si reclamatii, in special vizand performanta generala a aplicatiei si a rapoartelor. Solutia gestioneaza procesele verbale intocmite de inspectorii ANPC in cursul controalelor efectuate in teren, respectiv reclamatiile depuse de cetateni. De asemenea, ofera un set de rapoarte utile conducerii ANPC pentru evidenta activitatii angajatilor, evidenta controalelor si abaterilor constatate si evidenta reclamatiilor primite, pe diferite criterii.
Poliția Sector 3 În urma cerințelor din partea clientului, am realizat mai multe îmbunătățiri pe soluția pentru departamentul de Mediu și Salubrizare dezvoltată pentru Poliția S3. Soluția gestionează sesizările primite din teren privind aspecte de salubrizare și protecția mediului, fișele teren / imobil întocmite pentru terenurile / imobilele insalubre, respective fișele auto intocmite pentru autovehiculele abandonate pe domeniul public și oferă un set de rapoarte utile pentru evidența activității și a situațiilor din teren.
Deloitte Această distincție reprezintă, pentru noi, recunoașterea performanțelor și a succesului Trencadis și suntem onorați să facem parte din elita companiilor de software din Europa Centrală. Pasiunea pentru tehnologie, orientarea spre inovație și profesionalismul echipei noastre sunt principalii piloni pe baza cărora am reușit, în scurt timp, să dezvoltăm una din cele mai puternice companii IT din România și din regiune.
În 2014, activitatea, evoluția și rezultatele Trencadis au fost recunoscute la nivel internațional prin clasarea companiei în topul Deloitte Technology Fast 50 pentru Europa Centrală 2014, care reunește și atrage atenția asupra companiilor cu cea mai dinamică dezvoltare din domeniul tehnologiei din această regiune.
IGPR Am realizat un portal web cu funcționalități și măsuri de securitate complexe pentru Inspectoratul General al Poliției Române și câte un site pentru fiecare din unitățile județene ale Poliției Române. O parte din cele mai interesante module ale platformei sunt cele pentru persoane urmărite, copii dispăruți, obiecte și autovehicule furate și implementarea sesizărilor privind astfel de cazuri, modulele cu informații despre unitățile centrale și teritoriale, modulul Infotrafic, etc.
Internship Oradea În perioada 31 martie - 27 iunie a avut loc prima ediție Trencadis Internship Oradea. Patru studenți talentați au fost selectați pentru participarea în program, dintre care 3 fete frumoase și talentate care au absolvit cu brio programul de training. În urma interesului sporit pentru astfel de programe și a aprecierii de care se bucură inițiativa noastră, Internshipul Trencadis va continua cu siguranță și anul viitor.
Internship Baia Mare Între 17 martie - 13 iunie am organizat la Baia Mare a doua ediție a Internshipului Trencadis. Din cei peste 50 de aplicanți, am selectat 6 studenți talentați și motivați pentru a beneficia de o sesiune intensivă de training și practică. În urma testării și evaluării continue din partea mentorilor a fost ales un câștigător Ionuț Faur, care s-a alăturat echipei de programatori Trencadis.
Trencadis team fun
Trencadis Culture Book 2014 www.trencadis.ro