Drepturile Minorităților Lingvistice: Un ghid practic pentru implementare

Ghidul/Manualul Raportorului Special al Națiunilor Unite pentru problemele minorităților Raportorul special al Națiunilor Unite privind problemele minorităților c/o Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite de la Geneva 814 Avenue de la Paix 1211 Geneva 10 Elveția http://www.ohchr.org/EN/Issues/Minorities/SRMinorities/Pages/SRminorityissuesIndex.aspx Email: minorityissues@ohchr.org

Foto: Shutterstock

Drepturile MinoritÄƒČ›ilor Lingvistice Un ghid practic pentru implementare

Geneva, martie 2017

Cuprins

Scopul și domeniul de aplicare al acestui ghid....................................................................4 Secțiunea I

Ce sunt drepturile de limbă?......................................................................5

Secțiunea II

De ce implementarea drepturilor lingvistice este deosebit de importantă?.7

Secțiunea III Înțelegerea și implementarea unei abordări bazate pe drepturile omului privind problemele ce țin de limbă.............................................................................................11 Secțiunea IV

Implementarea unui drept lingvistic specific.............................................16 4.1

Educație Publică............................................................................16

4.2 4.3

Educație Privată.............................................................................21 Servicii administrative, de sănătate și alte servicii publice............................................................................................23

4.4

Limbi minoritare și identitate minoritară..........................................25

4.5

Limbi minoritare în domeniul justiției.............................................. 27

4.6

Media și limbile minoritare...............................................................29

4.7

Drepturile lingvistice în activitățile private....................................... 32

4.8

Participarea efectivă a minorităților la viața publică și limbă............34

Anexa 1 Instrumente și resurse suplimentare: Ghid juridic și documente oficiale conexe ...... ..37

Scopul și domeniul de aplicare al acestui ghid1 În 2013, Rita Izsák-Ndiaye, Raportorul special al Națiunilor Unite (Expert independent la acea vreme) privind problemele minorităților, a prezentat raportul său anual către Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite, concentrându-se asupra provocărilor și a drepturilor minorităților lingvistice (A/HRC/22/49). În raportul său, Raportorul special și-a exprimat îngrijorarea că provocările privind exercitarea drepturilor minorităților lingvistice există în toate regiunile. Acestea includ restricții cu privire la oportunitățile disponibile pentru minoritățile lingvistice de a învăța și de a primi o educație pentru copiii lor în limbile minorităților, precum și limitări privind utilizarea limbilor minoritare în viața publică și în mass-media. Ea a avertizat că, la nivel global, mai multe limbi minoritare sunt amenințate de un declin semnificativ sau dispariție din cauza unor factori cum ar fi poziția dominantă a limbilor naționale și internaționale, a proceselor de asimilare, precum și de o scădere a numărului de utilizatori de limbi minoritare. Ea a identificat și a discutat nouă domenii de interes: (1) amenințările la existența limbilor minoritare și a minorităților lingvistice; (2) recunoașterea limbilor și drepturilor lingvistice ale minorităților; (3) utilizarea limbilor minoritare în viața publică; (4) limbile minoritare în educație; (5) limbile minoritare în mass-media; (6) limbile minoritare în administrația publică și domeniile judiciare; (7) utilizarea limbii minoritare atunci când vine vorba de nume, nume de locuri și semne publice; (8) participarea la viața economică și politică; și (9) furnizarea de informații și servicii în limbile minoritare.

Scopul acestui ghid este de a sprijini în continuare factorii de decizie politică și titularii de drepturi să înțeleagă domeniul de aplicare deplină a drepturilor lingvistice ale minorităților lingvistice pentru punerea în aplicare a acestora în practică. El are ca scop să contribuie la eforturile de a obține echilibrul necesar între limba (limbile) oficială(e) a (ale) unui stat și obligațiile sale de a utiliza sau de a respecta preferințele lingvistice ale minorităților lingvistice. Protecția și promovarea drepturilor lingvistice poate ajuta, de asemenea, la păstrarea diversității lingvistice a lumii. Ghidul are drept scop: • clarificarea diferitelor drepturi relevante ale minorităților lingvistice pentru utilizarea limbii și preferințele privind limba; • clarificarea obligațiilor pe care le au autoritățile statului față de minoritățile lingvistice; • sprijinirea dezvoltării și a îmbunătățirii continue a abordărilor efective (inclusiv rentabile) și a practicilor pentru aceste drepturi ale minorităților lingvistice; și • promovarea abordării coerente pentru participarea și includerea minorităților în viața publică și implementarea drepturilor lor lingvistice.

1

Raportorul special își exprimă aprecierea față de Fernand de Varennes pentru contribuția sa la acest Ghid.

4

Secțiunea I Ce sunt drepturile privind limba?

"Drepturile privind limba" și "drepturile lingvistice" sunt drepturi ale omului care au un impact asupra preferințelor privind limbile sau utilizarea acestora de către autoritățile statului, persoanele fizice și alte entități.

Drepturile privind limba sunt considerate, de obicei, mai largi decât drepturile lingvistice și acest ghid folosește ambii termeni pentru a discuta atât măsurile ce țin de minimul necesar cât și de eventualele măsuri suplimentare care ar trebui sau pot fi luate pentru a pune în aplicare, în mod eficient, drepturile minorităților lingvistice. Limba este esențială pentru natura și cultura umană, fiind una dintre cele mai importante expresii ale identității. Prin urmare, aspectele lingvistice sunt deosebit de emotive și semnificative pentru comunitățile minoritare lingvistice care doresc să își mențină identități distincte de grup și culturale, uneori, în condiții de marginalizare, excludere și discriminare.

Drepturile lingvistice pot fi descrise ca o serie de obligații ale autorităților statului fie de a utiliza anumite limbi într-un număr de contexte, fie de a nu interfera cu alegerile și expresiile lingvistice ale unor părți private. Acestea s-ar putea extinde la obligația de a recunoaște sau de a sprijini utilizarea limbilor minorităților sau a popoarelor indigene. Drepturile omului care implică limba sunt o combinație de cerințe legale bazate pe tratatele internaționale privind drepturile omului și standardele cu privire la modul de a aborda problemele lingvistice sau minoritare, precum și diversitatea lingvistică într-un stat. Drepturile privind limba se regăsesc în diferite dispoziții consacrate în legislația internațională a drepturilor omului, cum ar fi interzicerea discriminării, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la o viață privată, dreptul la educație și dreptul minorităților lingvistice de a utiliza limba lor proprie cu alte persoane din grupul lor. Ele sunt, de asemenea elaborate în baza unei varietăți de documente de ghidare și a standardelor internaționale, cum ar fi Declarația din 1992 a ONU privind Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice sau Trei principii de limbă și educație ale UNESCO, diversele recomandări ale Forumul ONU pentru problemele Minorităților la implementarea Declarației privind drepturile persoanelor care aparțin minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice, Comentariul tematic nr. 3 al Consiliului Europei privind Drepturile lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale în temeiul convenţiei-cadru și Recomandările de la Oslo cu privire la Drepturile lingvistice ale minorităților naționale ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). În ciuda unor diferențe, toate acestea descriu abordări de bază similare pentru autoritățile de stat pentru a-și îndeplini obligațiile privind drepturile omului care implică limba, potrivit cărora acestea trebuie: • • • •

•

•

să respecte locul integral al drepturilor privind limba ca drept al omului; să recunoască și să promoveze toleranța, diversitatea culturală și lingvistică, precum și respectul reciproc, înțelegerea și cooperarea între toate segmentele societății; să pună în aplicare legislația și politicile care abordează drepturile lingvistice și stabilesc un cadru clar pentru implementarea lor; să pună în aplicare obligațiile lor privind drepturile omului, respectând, în general, principiul proporționalității la utilizarea sau sprijinul pentru limbi diferite de către autoritățile statului, precum și principiul libertății lingvistice pentru părțile private; să integreze conceptul de ofertă activă ca parte integrantă a serviciilor publice de a recunoaște obligația statelor de a respecta și a asigura drepturile lingvistice, astfel încât cei care folosesc limbile minoritare să nu trebuiască să solicite în mod specific astfel de servicii, ci să le poată accesa cu ușurință atunci când este necesar; să pună în aplicare mecanisme eficiente de plângere în fața organelor judiciare, administrative și executive pentru a aborda și a redresa problemele legate de drepturile lingvistice.

Multe organizații internaționale au dezvoltat procese, instrumente și instrumente pentru a promova și a clarifica modul în care să pună în aplicare aceste principii ale drepturilor lingvistice. Forumul ONU pentru Problemele Minorităților, Secțiunea Limbi și Multilingvism a UNESCO, Comitetul consultativ al Consiliului Europei privind Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, precum și Înaltul Comisar al OSCE pentru

5

Minorități Naționale continuă să ofere un set constructiv de platforme pentru schimbul de cunoștințe, sprijin și expertiză pentru a permite acestor procese, unelte și instrumente din domeniul drepturilor omului să fie îmbunătățite în mod continuu atunci când vine vorba de punerea în aplicare a drepturilor privind limba. O caracteristică importantă a tuturor acestora este disponibilitatea unor date fiabile, detaliate, pentru a permite autorităților statului să se pregătească, să aplice și să evalueze în mod eficient politicile lor privind punerea în aplicare a acestor drepturi, precum și să îmbunătățească activitățile și eforturile lor acolo unde este necesar.

Drepturile fundamentale privind limba conținute în aceste tratate, documente de jurisprudență și ghiduri funcționează pe patru dimensiuni principale: 1.

2.

3.

4.

Demnitate: Articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului spune că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Acesta este un principiu fundamental și o normă a dreptului internațional, fiind în mod special important în problemele legate de protecția și promovarea identității minoritare.

Libertate: În activități private, preferințele de limbă sunt protejate de drepturi fundamentale ale omului, cum ar fi libertatea de exprimare, dreptul la o viață privată, dreptul minorităților de a folosi propria lor limbă sau interzicerea discriminării. Orice demers privat poate fi protejat, fie el comercial, artistic, religios sau politic.

Egalitate și nediscriminare: Interzicerea discriminării împiedică statele să dezavantajeze sau să excludă irațional indivizi date fiind preferințele de limbă de la furnizarea oricăror dintre activitățile, serviciile, sprijinul sau privilegiile lor.

Identitate: Formele lingvistice de identitate, fie pentru persoane fizice, comunități sau statul în sine, sunt fundamentale pentru mulți. Acestea pot fi, de asemenea, protejate prin dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la o viață privată, dreptul minorităților de a folosi propria lor limbă sau interzicerea discriminării.

Aspectele privind drepturile lingvistice: (i) trebuie luate în considerare în orice activitate care implică autoritățile statului și preferințele privind limba; (ii) sunt strâns asociate cu probleme de identitate națională, colectivă și individuală; (Iii) au un impact asupra participării și includerii minorităților; (iv) în cazul în care nu sunt abordate într-un mod echilibrat, rezonabil, pot duce la sentimente de alienare sau marginalizare și, eventual, la instabilitate sau conflict; și (v) iau naștere în circumstanțe și condiții extrem de diverse. Nu există o abordare de genul "o mărime pentru toți" pentru implementarea drepturilor lingvistice în toate contextele naționale diverse din lume.

Acest ghid se adresează atributelor unice ale drepturilor lingvistice. El oferă un cadru pentru operare, concentrându-se pe demnitate, libertate, egalitate și identitate a problemelor privind limba, precum și aplicarea și implementarea drepturilor fundamentale ale omului pentru limbă în așa fel încât un stat să fie eficient la respectarea obligațiilor sale internaționale.

6

Secțiunea II De ce implementarea drepturilor lingvistice este deosebit de importantă Importanța drepturilor lingvistice este simplă: pe lângă obligația de a respecta drepturile omului, există implicații importante de utilizare a limbii care merg spre centrul incluziunii și participării într-o societate cu minorități.

1) Acesta îmbunătățește accesul la educație și calitatea acesteia pentru copiii minoritari Copiii minoritari din întreaga lume sunt mult mai susceptibili de a primi puțină educație formală sau să nu o primească deloc.

Potrivit Băncii Mondiale: „Cincizeci la sută dintre copiii neșcolarizați din lumea întreagă trăiesc în comunitățile în care limba de învățământ este rar, dacă este, folosită acasă. Această situație subliniază cea mai mare provocare pentru realizarea Educației pentru Toți: o moștenire de practici non-productive care duc la niveluri scăzute de învățare și la un nivel ridicat de abandon și de repetență”.2 Atunci când limba maternă este folosită ca mediu de instruire pentru o perioadă de cel puțin 6-8 ani, rezultatele sunt impresionante: încredere în sine sporită, crește auto-respectul și participarea la activitățile din clasă a copiilor minoritari3, rate de abandon mai mici, niveluri mai ridicate de realizări academice,4 perioade mai lungi petrecute în școală, o performanță mai bună la testări și o mai mare fluență și abilități de alfabetizare pentru copiii minoritari (și indigeni), atât în limba maternă cât și în limba oficială sau dominantă.5

În Mali, există o rată de trecere cu 32% mai mare pentru copiii care învață în limba lor maternă (albastru) prin comparație cu cei care învață doar în limba oficială (franceză).

Diagrama 1: Ratele de trecere după examenul de încheiere a ciclului primar, 1994-2000

Banca Mondială, În propria lor limbă, Educația pentru toți (Banca Mondială: Washington, 2005).

Alidou, H. și colab, Optimizarea învățării și educației în Africa: Factorul de limbă, bilanț de evaluare cu privire la limba maternă și Educație bilingvă în Africa sub-sahariană, Asociația pentru Dezvoltarea Educației în Africa (Deutsche Gesellschaft für Technische Zusammenarbeit: Paris, 2006).

4 UNESCO, Îmbunătățirea calității alfabetizării și învățării pe bază limbii materne: Studii de caz din Asia, Africa și America de Sud (UNESCO: Bangkok, 2008).

5 UNESCO, Raportul Global EFA 2014: predare și învățare (UNESCO: Paris, 2014).

2 3

7

80% 70% 60% 50% 40% 30% 20% 10% 0 1994

1995

1996

1997

1998

1999 2000

Sursa: Banca Mondială, În limba lor proprie: Educație pentru toți (Banca Mondială: Washington, DC, 2005).

8

2) Promovează egalitatea și emanciparea femeilor minoritare Femeile minoritare sunt printre persoanele cele mai marginalizate din lume. Ele, de asemenea, sar putea să fi avut acces mai puțin la școlarizare sau la oportunități de a învăța o limbă majoritară sau o limbă oficială din cauza discriminării de gen sau/și pe baze etnice. Cercetările arată că ei au o performanță deosebit de bună atunci când li se predă în propria lor limbă, crescând astfel probabilitatea de a urma studii suplimentare sau de rupere din ciclul de izolare și sărăcie.

Comunicarea cu serviciile publice în zonele vitale pentru femei minoritare, cum ar fi asistența medicală, este îmbunătățită de multe ori odată cu utilizarea eficientă a limbii lor proprii. Diverse inițiative arată că utilizarea limbilor minoritare pentru a ajunge la femei este deosebit de eficientă în creșterea participării și abilitării acestora. „Vietnam: Când moașele și pacienții au aceeași limbă, există rezultate mai bune” Cercetările arată că una dintre cele mai importante intervenții pentru maternitatea sigură este de a se asigura că un furnizor de servicii instruit cu abilități într-ale obstetricii este prezent la fiecare naștere. În Vietnam, între cinci și șapte femei mor, în fiecare zi, din cauza complicațiilor din timpul sarcinii sau la naștere. Cele mai mari numere de decese sunt în zonele etnice minoritare îndepărtate și muntoase, în parte din cauza lipsei de asistenți calificați la naștere și a personalului medical. De asemenea, barierele culturale din zonele respective le fac pe multe femei să nu utilizeze serviciile de sănătate a reproducerii.

Pentru a rezolva această problemă, Guvernul și partenerii săi internaționali de dezvoltare sprijină o inițiativă de a instrui femeile locale pentru ca acestea să devină moașe cu reședința în sate. Faptul că noile moașe înțeleg limba, cultura și sistemele de credință ale pacienților este esențial pentru câștigarea încrederii și încurajarea femeilor de a beneficia de servicii de sănătate adecvate. „Femeile sunt mulțumite de munca mea”, a spus Te, o moașă nou instruită. „Ei au încredere în mine din mai multe motive: M-am născut și am crescut în acest sat. De aceea mă știu ... și aparțin aceluiași grup minoritar etnic și vorbesc aceeași limbă”. Această încredere o ajută pe Te să se apropie de femei pentru a oferi o varietate de servicii de sănătate și a contribui la depășirea unor tradiții (inclusiv nașteri forestiere) care au împiedicat mamele să aibă acces la serviciile de sănătate maternă în trecut”.

Sursa: UNESCO, De ce limba contează pentru Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (Bangkok: UNESCO, 2012), p.29.

3) Duce la o mai bună utilizare a resurselor Utilizarea limbilor minoritare în învățământul de stat și în alte domenii este financiar mai eficientă și rentabilă. Programele de învățământ doar în limba oficială “pot costa cu aproximativ 8 la sută mai puțin pe an decât școlarizarea în limba maternă, dar costul total al educării unui elev prin ciclul primar de șase ani este cu aproximativ 27 la sută mai mult, în mare parte din cauza diferenței ratelor privind repetența și abandonul școlar”6.

De asemenea, nu este nici eficient, nici rentabil să cheltuiască bani și resurse pe campanii de informare publice sau pe radiodifuziune publică într-o limbă care nu este bine înțeleasă de către întreaga populație.

Utilizarea limbilor minoritare, în astfel de cazuri, este o mai bună utilizare a resurselor pentru a ajunge la toate segmentele societății.

6

Banca Mondială (nota 2).

9

4) Se îmbunătățește comunicarea și serviciile publice Utilizarea unei limbi minoritare ca limbă pentru furnizarea de servicii și de comunicare, de asemenea, duce la o livrare mai bună și mai eficientă a serviciilor publice prin îmbunătățirea calității și a accesului la asistență medicală, servicii sociale, educație, consiliere pentru ocuparea forței de muncă, justiție și alte servicii publice. Deoarece comunicarea este un proces în două sensuri, autoritățile nu ar trebui să încerce să impună tuturor utilizarea unei singure limbi, cea oficială, în toate situațiile. Acestea ar trebui să țină legătură cu acei membri ai comunității care au o limbă distinctă. Imposibilitatea de a se angaja cu minorități în propria lor limbă sporește sentimentul de excludere, în timp ce folosirea limbii minoritare face posibilă conectarea mai directă cu oamenii și crește participarea lor într-un mod mai eficient. Acest lucru poate, de asemenea, salva vieți, din moment ce limba poate fi o constrângere majoră privind accesul la serviciile de sănătate.

Mongolia: Concentrarea pe limba minoritară ajută la construirea securității umane Mongolia se dezvoltă rapid, dar minoritățile etno-lingvistice rămân extrem de dezavantajate. Recunoscând acest lucru, guvernul mongol și mai multe agenții ale Națiunilor Unite, inclusiv UNESCO, OMS, PNUD și UNICEF au lansat un proiect, în 2009, pentru a consolida securitatea umană pe termen lung și autosustenabilitatea comunităților minoritare vulnerabile, cele rurale și cele etno-lingvistice, inclusiv comunitățile nomade.

Importanța limbilor locale este o temă-cheie care trece printr-o serie de inițiative pentru îmbunătățirea accesului minorităților la educație, informații privind sănătatea și formarea abilităților. Există suport pentru postul de radio și de televiziune în limba locală pentru a oferi informații-cheie în domenii precum economia, sănătatea, educația și alte informații. Limbile minoritare au parte de o recunoaștere sporită și de sprijin pentru educația copiilor, educația non-formală a adulților, precum și în formarea abilităților și identificarea oportunităților de afaceri. Proiectul are drept scop consolidarea politicii și a practicilor actuale și viitoare ale Mongoliei în sprijinul tuturor ODM, în special ODM 7, și se speră că faptul că se concentrează asupra limbilor locale va oferi studii utile pentru factorii de decizie.

Sursa: UNESCO, De ce limba contează pentru Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (Bangkok: UNESCO, 2012), p.41.

5) Contribuie la stabilitate și la prevenirea conflictelor Tensiunile etnice și conflictele din cadrul unui stat sunt mai susceptibile de a fi evitate în cazul în care drepturile lingvistice sunt în vigoare pentru a aborda cauzele de alienare, marginalizare și excluziune. Deoarece utilizarea limbilor minoritare contribuie la creșterea nivelului de participare a minorităților, precum și la prezența și vizibilitatea acestora în cadrul unui stat și chiar și oportunitățile de angajare, acest lucru este de natură să contribuie în mod pozitiv la unitate și stabilitate. Pe de altă parte, în cazul în care utilizarea unei singure limbi oficiale discriminează în mod dramatic minoritățile, este mult mai probabil să apară violența. Acesta este unul dintre motivele pentru care OSCE a elaborat Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale ca instrument de prevenire a conflictelor.

Atunci când drepturile minorităților sunt consacrate în constituții și implementate prin intermediul sistemelor electorale, cele de justiție și educație înainte ca un conflict să aibă șansa să se agraveze, există o șansă ca acel conflict să nu apară deloc.

Sursa: Baldwin, C., Chapman, C. și Gray, Z., Drepturile minorităților: Cheia pentru prevenirea conflictelor (Minority Rights International: Londra, 2007), p.2.

10

6) Promovează diversitatea Pierderea diversității lingvistice este o pierdere pentru patrimoniul umanității. Statele nu ar trebui să favorizeze doar o singură limbă oficială sau câteva limbi de circulație internațională, ci să valorifice și să ia măsuri pozitive pentru a promova, menține și dezvolta, acolo unde este posibil, elemente esențiale ale identității, cum ar fi limbile minoritare. Acomodarea respectuoasă și activă a diversității lingvistice este semnul distinctiv al unei societăți incluzive și una dintre cheile de combatere a intoleranței și a rasismului. Îmbrățișarea drepturilor lingvistice este un pas clar înspre promovarea toleranței și a dialogului intercultural, precum și construirea de fundații mai puternice pentru a continua respectarea diversității.

Limba este cheia pentru includere. Limba este în centrul activității umane, a auto-exprimării și a identității. Recunoscând importanța primară pe care oamenii o acordă propriei lor limbi favorizează genul de participare adevărată în dezvoltarea care realizează rezultate durabile.

Sursa: UNESCO, De ce limba contează pentru Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (Bangkok: UNESCO, 2012),

Secțiunea III Înțelegerea și implementarea unei abordări bazate pe drepturile omului a problemelor lingvistice O abordare a limbii bazată pe drepturile omului poate fi încadrată ca o metodă „recunosc-implementezîmbunătățesc” pentru a se asigura că autoritățile statului își respectă în mod eficient obligațiile. Legile, politicile și procesele trebuie să recunoască drepturile lingvistice într-un cadru al drepturilor omului și anume, autoritățile trebuie să le integreze în conduita și activitățile lor, iar mecanismele trebuie să fie puse în aplicare pentru a aborda în mod eficient zonele cu probleme în cazul în care acestea există și pentru a îmbunătăți conformitatea.

Abordarea bazată pe drepturile omului pentru a implementa drepturile lingvistice este importantă din următoarele motive: • Aceasta se bazează pe instrumentele, mecanismele și structurile de monitorizare și de aplicare existente, care sunt deja în vigoare pentru a asigura protecția și promovarea drepturilor omului la nivel internațional, regional și național. Descrierea drepturilor lingvistice ca ceva excepțional, special sau neobișnuit ar putea duce la neînțelegeri, rezistență sau respingere. Recunoașterea și sublinierea poziției lor în cadrul paradigmei

11

•

•

•

drepturilor omului oferă mai multe oportunități pentru a răspunde în mod eficient la problemele ce țin de limbă, lucrând în contextul legislației internaționale privind drepturile omului, precum și în cel al legislației interne.

Aceasta oferă perspectiva drepturilor omului, care ajută la elaborarea și la ghidarea diferitelor politici lingvistice. Experiența și cunoștințele din diferite țări pot fi partajate, ceea ce contribuie la replicări de bune practici între state. Acest lucru ajută la translarea drepturilor lingvistice așa cum este stipulat în standardele internaționale, politicile și procesele practice.

Aceasta poate ajuta la identificarea și reducerea la minimum a politicile lingvistice care nu respectă standardele internaționale, ceea ce ar putea duce la excluderea sau marginalizarea unor segmente semnificative ale populației unui stat și chiar la conflict. O abordare practicată cu regularitate, sistematică a drepturilor omului privind problemele lingvistice ajută la identificarea problemelor potențiale și a efectelor negative, oferind în același timp, de asemenea, căile și mijloacele de a reacționa și de a le corecta.

Există patru domenii de bază într-o abordare bazată pe drepturile omului a limbii.

Demnitate

Articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului declară că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Acesta este un principiu fundamental al dreptului internațional. Comentariul la Declarația ONU privind Minoritățile prevede că buna guvernare include măsuri juridice, administrative și teritoriale, care permit cazare pașnică și constructivă de grup bazată pe egalitate în demnitate și în drepturi pentru toți, și care permite pluralismul necesar pentru a permite persoanelor care aparțin diferite grupuri să își păstreze și să își dezvolte identitatea. Satisfacerea aspirațiilor minorităților și asigurarea drepturilor lor recunoaște demnitatea și egalitatea tuturor indivizilor, favorizează dezvoltarea participativă și contribuie la diminuarea tensiunilor atât în interiorul statelor cât și între state.7

Libertate Unul dintre cele mai importante domenii ale drepturilor lingvistice implică sfera privată acolo unde legislația internațională privind drepturile omului vizează garantarea libertății lingvistice în aspecte de ordin privat. Acestea includ activități comerciale și activități legate de informare8, organizații private și ale societății civile,9 punerea în scenă a unei piese private de teatru într-o limbă minoritară, activități sau evenimente politice și participative private, publicații private și chiar forma lingvistică a numelui propriu al unei persoane10. Limba utilizată în toate activitățile private, inclusiv mediul de instruire în activități de învățământ private sau de radiodifuziune, este inclusă în domeniul drepturilor lingvistice. Vorbind la modul general, libertatea de exprimare, inclusiv utilizarea unei limbi la alegerea cuiva nu poate fi interzisă, decât dacă acest lucru este necesar, invocând un număr limitat strict de motive, care sunt excepționale și circumscrise de lege, cum ar fi cele pentru protecția ordinii publice, a sănătății publice sau morale sau interzicerea incitării la ură. Grupurile minoritare lingvistice trebuie să fie libere de persecuție și amenințare împotriva identității lor ca minorități lingvistice. Autoritățile trebuie, prin urmare, să le protejeze împotriva infracțiunilor motivate de ură și a altor forme de intoleranță interzise, inclusiv în social media.

Circumstanțe diferite pot implica seturi diferite de drepturi ale omului. De exemplu, utilizarea unei limbi liturgice ar putea da naștere la aspect legate de libertatea de religie. În general, recunoașterea libertății lingvistice ca drept

Comentariul Grupului de lucru pentru Minorități referitor la Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase sau lingvistice, <https://documents-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G05 / 133/85 / PDF / G0513385.pdf? OpenElement>.

8 Ballantyne, Davidson, McIntyre c. Canadei, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, CCPR/C/47/D/359/1989 and 385/1989/Rev.1, 31 martie 1993.

9 Ouranio Toxo și Alții v. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 74989/01, 20 octombrie 2005.

10 Raihman v. Letonia, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, CCPR/C/100/D/1621/2007, 28 octombrie 2010.

7

12

fundamental privind limba în legislația internațională se va baza pe una dintre următoarele obligații juridice internaționale găsite în tratatele internaționale privind drepturile omului: • Libertatea de exprimare, de asociere sau de religie; • Dreptul la o viață privată; • Dreptul persoanelor de a folosi propria lor limbă cu alți membri ai comunității lor minoritare; • Interzicerea discriminării.

Dreptul la egalitate, fără discriminare, nu se limitează la activități private, dar poate fi, de asemenea, invocat în cazul în care politicile sau reglementări lingvistice afectează opțiunile și preferințele private de limbă.

Libertatea individuală în sfera privată, inclusiv în ceea ce privește limba utilizată, este o caracteristică de bază a societăților libere, incluzive și democratice. Activitățile private în domenii cum ar fi educația, viața de familie, numele persoanelor sau localităților, mass-media private tipărite și electronice, cântece și evenimente culturale, ceremonii religioase și activități comerciale sau politice de către părți private, sunt toate obiect al libertății lingvistice generale a părților implicate.

13

Egalitate și non-discriminare Toate persoanele au dreptul la o protecție egală și efectivă împotriva discriminării pe criterii de limbă.

Acest lucru înseamnă că preferințele de limbă, care în mod nejustificat sau arbitrar dezavantajează sau exclud anumite persoane, sunt o formă de discriminare interzisă. Acest lucru se aplică diferențelor de tratament între orice limbi, inclusiv limbile oficiale11, sau între o limbă oficială și una minoritară.12 În orice domeniu de activitate sau serviciu de stat, autoritățile trebuie să respecte și să pună în aplicare dreptul la egalitate și interzicerea discriminării în probleme ce țin de limbă, inclusiv limba pentru livrarea de servicii administrative13, accesul la sistemul judiciar14, reglementarea serviciilor bancare de către autorități15, educaţia publică16, și chiar obținerea cetățeniei.17 Interdicția generală a discriminării cuprinse în tratate precum Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, precum și în documentele de orientare, cum ar fi Principiile de limbă și de educație, precum și Recomandările Forumului ONU pentru problemele minorităţilor la implementarea Declarației privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice sugerează că modul cel mai eficient și eficace pentru a aborda preferințele de limbă în mod rezonabil și non-arbitrar și, prin urmare, într-un mod nediscriminatoriu este ca statele să recunoască, să integreze și să urmeze în linii mari principiul proporționalității atunci când este posibil, în legislația, politicile și practicile lor.

Interzicerea discriminării pe motiv de limbă și dispoziții similare, bazate pe egalitate, duce la obligația statului de a avea în vigoare preferințe de limbă rezonabile și non-arbitrare. Acest lucru nu afectează capacitatea unui stat de a determina propria sa limbă oficială (propriile limbi oficiale), dar atrage după sine faptul că orice politică, preferință sau interdicție privind limba trebuie să fie conformă cu obligațiile internaționale în domeniul drepturilor omului. Această abordare a drepturilor omului se concentrează pe diferențele de tratament între indivizi, nu între limbi. Prin urmare, impactul potențial negativ, cum ar fi dezavantajul sau excluderea, vizează mai degrabă persoanele decât limbile, care sunt luate în considerare la evaluarea caracterului rezonabil al oricărei preferințe de limbă în politicile, sprijinul sau serviciile furnizate la toate nivelurile de către autoritățile statului și acțiuni ale acestuia. O abordare de bază pentru determinarea rezonabilității este de a folosi ca punct de plecare principiul proporționalității, în măsura în care este posibil, având în vedere circumstanțele locale, în toate aspectele lingvistice legate de serviciile publice.

Problemele de dezavantaj, excludere și character rezonabil sunt esențiale pentru baza unei abordări proporționale cu utilizarea limbilor minoritare în serviciile publice ale unui stat și alte activități. Utilizarea unei limbi minoritare rezultă într-o comunicare și un schimb de informații bune, mai eficiente și mai cuprinzătoare de către autoritățile publice. Oportunitățile în domeniul ocupării forței de muncă și cele economice sunt, de asemenea, în creștere dacă limbă minoritară este făcută limbă de serviciu public într-un grad echitabil și proporțional, iar furnizarea de servicii, inclusiv în domenii critice, cum ar fi sănătatea publică, ajunge la persoane mai direct și mai eficient în propria lor limbă. Oamenii înțeleg mai bine informațiile care le sunt furnizate în propria lor limbă de către mass-media publice. În învățământul public, consecințele folosirii limbilor minoritare sunt chiar mai cuprinzătoare. Studiile publicate de Banca Mondială 18, UNESCO19,

Kevin Mgwanga Gunme și alții c. Camerun, Comisia africană privind drepturile omului și ale popoarelor, Comunicarea 266/2003, 27 mai 2009.

12 J.G.A. Diergaardt și alții c. Namibia, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, CCPR/C/69/D/760/1997, 25 iulie 2000.

13 J.G.A. Diergaardt și alții c. Namibia (nota 12).

14 Bickel și Franz c. Italia, Curtea Europeană C-275/96, 24 noiembrie 1998.

15 Mgwanga Gunme și alții c. Camerun (nota 11).

16 Cazul cu privire la anumite aspecte ale legislației privind utilizarea limbilor în educație în Belgia c. Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 1474/62, 1677/62, 1691/62, 1769/63, 1994/63, 2126/64, 23 iulie 1968 (nr. 2).

17 Cazul naturalizării costaricane, Curtea Americană a Drepturilor Omului, OC-4/84, Avizul consultativ din 19 ianuarie 1984.

18 Dutcher, N. și Tucker, G. R., Utilizarea primei și a doua limbi în educație: O analiza a experienței educaționale (Banca Mondială: Washington DC, 1997); Banca Mondială (nota 2).

11

14

UNICEF20 și în diferite părți ale lumii21, confirmă că utilizarea proporțională a limbii minorităților în educație, combinată cu calitatea predării limbii oficiale: 1. Este mai rentabilă pe termen lung.

2. Reduce ratele de abandon și repetență.22 3. Duce la rezultate academice semnificativ mai bune, în special, în cazul fetelor.23 4. Îmbunătățește nivelul de alfabetizare și fluență atât în limba maternă cât și în limba oficială sau majoritară.24 5. Duce la o familie mai mare și la implicare și sprijin din partea comunității.

6. Utilizarea limbilor minoritare în activitățile publice administrative și de alt gen ale unui stat implică, astfel, aspecte fundamentale ale incluziunii, participarea, accesul, calitatea și eficiența.

Identitate În societățile incluzive, atât identitatea individuală cât și identitatea națională sunt importante: una nu o exclude pe cealaltă. Acest lucru se extinde la centralitatea limbajului ca marcator al identității minorităților lingvistice ca și comunități.

Pe lângă faptul că permit unei persoane să utilizeze numele propriu în contexte private, autoritățile ar trebui să îl accepte și să îl utilizeze în limba proprie a persoanei respective.25 O abordare nediscriminatorie, incluzivă și eficientă a problemelor lingvistice ar însemna, de asemenea, utilizarea de nume topografice și nume ale străzilor în limbile minoritare acolo unde minoritățile sunt concentrate sau au reprezentat un număr mare de locuitori de-a lungul istoriei. Recunoașterea și celebrarea identității naționale ar trebui să includă o recunoaștere a contribuțiilor tuturor componentelor societății, inclusiv cele ale minorităților și ale limbilor lor.

Promovarea identității naționale și a limbilor oficiale este un obiectiv legitim din perspectiva drepturilor omului.

Cu toate acestea, măsurile care încearcă să le promoveze nu trebuie să fie coercitive sau să contravină obligațiilor privind drepturile omului față de minorități, în special, acolo unde aceasta afectează identitatea lor.

Centralitatea identității este subliniată în Articolul 1 din Declarația ONU privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice. Respectarea drepturilor lingvistice duce, desigur, în general, la menținerea identității, dar problema numelor este, de multe ori, chiar mai intim legată de identitate și demnitate. Numele persoanelor, dar și cele ale comunităților și teritoriilor, reprezintă o legătură cu tradiția, cultura, istoria și apartenența, care poate fi profund emotivă și semnificativă.

Lopez, L.E., Ajungerea la cei la care e imposibil de ajuns: educația bilingvă idigenă interculturală în America Latină, lucrare comandată pentru Educație pentru Toți Raport Global de Monitorizare 2010, Ajungerea la marginalizați (UNESCO, 2010).

20 UNICEF, Cercetarea acțiunilor privind Limba maternă bazată pe Educație bilingvă: Îmbunătățirea echității și calității educației pentru copiii minorităților etnice din Vietnam, septembrie 2012, disponibil la <http://www.unicef.org/vietnam/Edu_Pro_Brief_3_-_8_pages.pdf>.

21 UNESCO (nota 4); Kosonen, K. și Person, K.R. “Limbi, identități și educație în Thailanda”, în Peter Sercombe și Ruanni Tupas (eds), Limb, Identităi și Educație în Asia (Palgrave Macmillan, 2014); Baron, K., ACLU dă în judecată statul privind educația în limba engleză, EdSource, 24 aprilie 2013, <http://edsource.org/today/2013/aclu-sues-state-over-english-lan-guage-instruction/30901#.UvsFZ_t_LSe>.

22 Asociația pentru Dezvoltarea Educației în Africa, „Limbă și educație”, Buletin informativ Adea (aprilie-iunie 2005), p. 13.

23 Benson, C., Fete, echitate educațională și învățământ în limba maternă (UNESCO: Bangkok, 2005), <http://www.unescobkk.org/resources/e-library/publications/article/girls-educational- echitate și-mama-limba-based de predare />.

24 Cummins, J. (2000), Limbă, Putere și Pedagogie: Copiii bilingvi la foc încrucișat (Aspecte multilingve: Clevedon, Marea Britanie, 2000).

25 Rahman c. Letoniei (nota 10).

19

15

Secțiunea IV Implementarea unui drept lingvistic specific Această secțiune își propune să ajute factorii de decizie, autoritățile statului și pe alții la analizarea tipului de măsuri care sunt necesare pentru implementarea standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului pentru minoritățile lingvistice, să adopte legislația și politicile relevante și eficiente, precum și să satisfacă nevoile și interesele diferitelor comunități lingvistice, în vederea integrării lor în societate. Acest lucru se face printr-o descriere scurtă a fiecărui domeniu de aplicare a drepturilor lingvistice: • • • •

Ce trebuie făcut?; De ce trebuie făcut?; În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?; și Bune practici.

4.1 Educație publică Ce trebuie făcut

În cazul în care există o cerere numerică suficient de mare, serviciile publice de învățământ trebuie să fie furnizate într-o limbă minoritară la gradul corespunzător, în linii mari, ca urmare a unei abordări proporționale. Aceasta include toate nivelurile de educație publică de la grădiniță la universitate. În cazul în care cererea, concentrația de vorbitori sau alți factori fac acest lucru nefezabil, autoritățile statului ar trebui, în măsura posibilului, cel puțin să asigure disponibilitatea predării limbilor minoritare. În plus, toți copiii trebuie să aibă posibilitatea de a învăța limba oficială (limbile oficiale) De ce trebuie făcut Drepturile minorităților lingvistice sunt drepturi ale omului, care trebuie să fie respectate, inclusiv cât privește gradul adecvat de utilizare a limbilor minoritare. Educația vizează ceea ce este, probabil, dreptul lingvistic central al minorităților și este, de asemenea, fundamentală pentru menținerea diversității lingvistice. O limbă care nu este învățată este o limbă care va dispărea, în cele din urmă.

Beneficiile educației în limba maternă sunt acum destul de bine stabilite din punct de vedere științific prin studii cu privire la copiii minoritari în diferite părți ale lumii.26

26

UNESCO (nota 4); Kosonen și Person (nota 21); Lopez, L. E. (nota 19); Dutcher și Tucker, G.R. (nota 18).

16

Diagramă: Gradul de realizare 6 privind limba de către o provincie în Africa de Sud, acolo unde limba de origine este aceeași ca limba de învățare și predare (LOLT) și limba de origine este diferită de LOLT. Limba de origine la fel ca LOLT Limba de origine diferită de LOLT 100 % 90% 80% Media națională 69 70% 60% 50% 40% 30%

Media națională 32

20% 10% 0 Ca pe

St at Li b er

Ca Cape pe Ma ter LimpopoMp Provinc nă umalanga ie

Gaut eng Kw aZu No ve Nor Ve lu rd st d st Sursa: Raport de Evaluare Națională Sistemică de Gradul 6, Pretoria: Departamentul de Educație, 2005

Est

Notă: Linia albastră indică performanța academică mult mai bună a copiilor instruiți în propria lor limbă în primii ani de învățământ, spre deosebire de cei instruiți într-o limbă care nu este propria lor limbă (linia neagră).

Problema cost-eficiență a educației într-o limbă minoritară este analizată mult mai rar, dar e la fel de importantă. Educația într-o limbă minoritară este mai rentabilă, chiar dacă are unele costuri inițiale ușor mai ridicate în ceea ce privește materialele didactice sau de formare, deoarece produce mai mulți absolvenți de liceu decât educația doar în limba oficială care e mai ieftină. Costul educației publice per absolvent de succes al unei școli secundare a fost demonstrat în câteva studii care au examinat această problemă în mod direct ca fiind mai mic decât în alte școli publice, din cauza ratei de succes mai mari în școlile minoritare. Școlile care utilizează, de asemenea, limbile minoritare pentru a comunica cu părinții s-au dovedit că asigură creșterea implicării lor și îmbunătățește înțelegerea educației copiilor lor.27 De exemplu, în Guatemala, economiile pe termen lung ca urmare a învățământului în prima limbă pentru toți copiii care nu vorbesc limba oficială a fost estimate ca fiind egale cu costul de învățământ primar pentru 100.000 de elevi, sau cu un potențial de economisire de peste 31 milioane de quetzals (5 milioane US $).28 Baza de date privind tendințele pentru copii, comunicarea școlară în limba maternă a părinților, octombrie 2015, <http://www.childtrends. org/?indicators=school-communication-in-parents-native-language>.

28 Patrinos, H. și Velez, E. “Costuri și beneficii ale educației bilingve în Guatemala: o analiză parțială”, International Journal of Educational Development, vol. 29, nr. 6 (2009), pp. 594–598, la p. 597.

27

17

Un studiu similar din Mali a constatat că numai programele de învățământ doar în limba franceză costă aproximativ cu 8% mai puțin pe an decât școlarizarea în limba maternă, dar costul total al educării unui elev prin ciclul primar de șase ani este cu aproximativ 27% mai mult, în mare parte, din cauza diferenței între ratele de repetență și de abandon.29 În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?

• Articolele 2 (2) + 13, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (Organizația Națiunilor Unite) • Articolul 26, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (Organizația Națiunilor Unite) • Articolele 5(e)(5), Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (Organizația Națiunilor Unite) • Articolele 2 + 28, 29, 30, Convenția cu privire la drepturile copilului (Organizația Națiunilor Unite) • Principiul 1, Principiile UNESCO privind limba și educația (2003) • Articolele 1+4, Convenția împotriva Discriminării în Educație (UNESCO) • Articolul 14 + Protocolul nr. 1, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei) • Articolul 14, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (Consiliul Europei) • Articolul 8, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (Consiliul Europei) • Articolul 4, Declarația privind drepturile persoanelor care aparțin minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (Organizația Națiunilor Unite) • Recomandarea 18, Notă de orientare a Secretarului General al ONU privind discriminarea rasială și protecția minorităților (2013) • Recomandările 11-18, Recomandările de la Haga cu privire la drepturile minorităților naționale la educație (OSCE) Cum trebuie să fie făcut?

Cele mai multe țări care oferă în mod eficient învățământ public în limbile minoritare urmează trei principii de bază: 1. Principiul proporționalității, bazat, în mare parte, dar nu în mod exclusiv pe o serie de factori practici: numărul și concentrația de vorbitori ai limbii, nivelul cererii, utilizarea anterioară a limbii ca un mediu de instruire și, prin urmare, disponibilitatea resurselor.

2. Principiul ofertei active, acolo unde învățământul public în limbile minoritare este accesibil și încurajat în mod activ.

3. Principiul incluziunii, prin care toți studenții au posibilitatea de a învăța limba oficială și înțelegerea interculturală.

4. Educația publică de calitate în limba maternă ar trebui „să fie extinsă la un stadiu cât mai târziu în educație posibil”,30 până la și incluzând învățământul universitar public, acolo unde acest lucru e practicabil.31 În mod ideal, instruirea în limba maternă ar trebui să dureze cel puțin între șase până la opt ani - mai mult atunci când acest lucru este fezabil. Dacă cererea, distribuția de vorbitori sau alți factori fac acest lucru imposibil, atunci autoritățile statului ar trebui să prevadă predarea limbii minoritare în măsura în care este posibil. Utilizarea unei singure limbi ca mediu de instruire doar pentru câțiva ani, la nivel primar, și apoi trecerea la complet o altă limbă trebuie evitată, deoarece acest lucru poate duce la rate ridicate ale Banca Mondială (nota 2).

UNESCO, Princiiile Limbii și Educației, Principiul 1.

31 OSCE, Recomandările de la Haga cu privire la drepturile minorităților naționale la educație, Recomandările 17 și 18.

29 30

18

abandonului școlar sau de eșec, și ar putea duce chiar la un nivel scăzut de alfabetizare atât în limba minoritară cât și în cea oficială. În cazul în care o limbă minoritară urmează să fie utilizată ca mediu de instruire numai în primii ani de învățământ, acolo unde este posibil, cuantumul de predare efectuat în limba non-minoritară ar trebui să fie crescut treptat. Acest lucru duce la rezultate pedagogice mai bune.32 În cazul în care o limbă minoritară este folosită ca mijloc principal de instruire pe tot parcursul educației în școlile publice, examenele finale trebuie să fie, de asemenea, în această limbă.

La examenele de admitere sau în cazul cerințelor de admitere la universitățile publice și instituțiile de învățământ ale altor state trebuie să se țină seama de utilizarea limbilor minoritare ca un mediu de instruire în sistemul educațional. În cazul examenelor în limbile minoritare sau, atunci când acest lucru nu este posibil, un alt aranjament trebuie să fie pus în aplicare pentru a sprijini minoritățile, astfel încât acestea să nu fie în mod nejustificat dezavantajate sau excluse în mod disproporționat de la accesul la învățământul superior.

Diferențele de limbă nu trebuie să fie folosite ca o scuză pentru a separa elevii de-a lungul liniilor etnice sau rasiale în învățământ.33 Atunci când este deschisă tuturor celor care împărtășesc aceeași limbă, indiferent de etnie sau de rasă, utilizarea limbilor minoritare ca un mediu de predare nu este nici discriminatorie, nici nu permite segregarea.34 Pentru a promova toleranța și incluziunea, toți elevii ar trebui să învețe unii despre alții: minoritățile nu trebuie să fie împiedicate să înțeleagă cultura și limba comunității naționale în ansamblul său sau să participle la activitățile acesteia, iar majoritatea trebuie să aibă, de asemenea, oportunități similare în ceea ce privește culturile și limbile minoritare.

Finanțarea pentru toate activitățile publice de învățământ, inclusiv pentru cele în limbile minorităților, trebuie să fie accesibile și plătite într-un mod nediscriminatoriu, inclusiv pe baza limbii. Învățământul public în limbile minorităților trebuie să vizeze realizarea bilingvismului. Elevilor ar trebui să le fie oferite posibilități suficiente pentru a realiza fluență în limba oficială, deși, nu în detrimentul educației în propria lor limbă. În cazul în care numărul de copii care vorbesc o limbă minoritară este destul de mic, se poate recurge la flexibilitate la implementarea unei abordări proporționale. De exemplu, poate fi asigurat transport pentru elevii din zonele din împrejurimi spre o școală situată mai central în care învățământul e într-o limbă minoritară. În cazul în care o limbă minoritară este, în principal, una orală, sau dacă nu sunt profesori pregătiți profesional este puțin material didactic tipărit într-o anumită limbă, asistenții didactici din cadrul comunității locale și programele de traducere modeste produse la nivel local s-au dovedit a fi eficiente la îmbunătățirea nivelului general de performanță școlară în rândul copiilor minoritari. Sprijinul financiar și de alt tip poate fi furnizat pentru instituțiile de învățământ private, acolo unde o minoritate este numeric prea mică pentru funcționarea școlilor publice. Autoritățile trebuie să asigure dezvoltarea curriculum-ului adecvat și formarea cadrelor didactice în limba minorităților, iar educația bilingvă trebuie să fie dezvoltată pentru a fi receptivă la contexte specifice. În plus, autoritățile ar trebui să includă predarea istoriei, culturii și tradițiilor minorităților lor în curriculum-ul principal.

Bune practici •

În Filipine, creșterea gradului de conștientizare a ajutat părinții minoritari să înțeleagă valoarea educației în limba lor și să risipească temerile că copiii lor nu vor să învețe „limba puterii” cât mai repede posibil.

Dooly, M. și Vallejo, C., Politici Educaționale care Soluționează Inegalitatea Socială: Raport Tematic, Minoritățile Lingvistice (Facultatea de Educație, Universitat Autònoma de Barcelona: Barcelona, 2009).

33 D.H. și alții c. Republicii Cehe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 57325/00, Hotărârea definitivă a Marii Camere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 13 noiembrie 2007.

34 Minoritățile și dreptul la educație: Recomandările primei sesiuni a Forumului ONU privind Problemele Minorităților (2008), Recomandările 10 și 27.

32

19

•

•

•

• •

•

•

•

•

•

•

•

•

În Bolivia, în 2008, guvernul a înființat trei universități publice indigene, Universidades Indígenas Bolivianas comunitarias Interculturales Productivas, pentru cele mai mari trei minorități indigene (aymara, quechua și guarani), care dezvoltă și utilizează limbile minoritare pentru învățământul terțiar. În Senegal, elevii care studiază în limba maternă au atins o rată de trecere de 65 la sută, în comparație cu media națională de 50,9 la sută pentru cei care studiază în limba oficială35 În Guatemala, economiile din costurile pe termen lung legate de utilizarea învățământului în limba maternă a minorităților sunt estimate a fi egale cu costul de a oferi învățământ primar pentru 100.000 de elevi sau un potențial de economisire de peste 5 milioane de USD.36 În Mali, educația în limba maternă a minorităților este cu 19 la sută mai puțin costisitoare decât educația exclusiv în limba oficială din cauza ratelor mai mici de abandon și repetență.37 În Burkina Faso, Republica Democratică Congo și Eritreea, utilizarea limbii proprii a unui copil ca limbă principală de predare pentru primii 6-8 ani a dus la rate reduse de repetență și de abandon școlar, rezultate mai bune de studiu și la alte beneficii.38 În Statele Unite, școlile care folosesc limbile minoritare pentru a comunica cu părinții s-au dovedit a avea o legătură mai bună cu aceștia, crește implicarea lor și este îmbunătățită înțelegerea educației copiilor lor.39 India ilustrează principiul proporționalității în domeniul educației publice; mai mult de 30 de limbi minoritare sunt folosite ca mediu de instruire în școlile publice și, de obicei, hindi sau engleză sunt treptat introduse în ultimii ani de școlarizare.

Tanzania a început utilizarea kiswahili în loc de limba engleză în 2015 ca mediu principal de instruire pentru toate nivelurile de învățământ primar și secundar, în semn de recunoaștere a efectelor pozitive generale ale educației furnizată în limba maternă a majorității copiilor săi. În Italia, minoritățile vorbitoare de germană și ladină alcătuiesc un procent foarte mic din populație, dar sunt concentrate într-o singură regiune. Concentrația lor permite utilizarea fiecărei limbi ca un mediu de instruire în școlile publice, precum și la nivel terțiar, în cazul grupului germanofon mai mare într-o universitate publică trilingvă. În Seychelles, toți elevii sunt inițial instruiți în creolă (limba maternă a aproape întregii populației) pentru primii șase ani de studii. Limba engleză este folosită ca limbă de predare pentru un număr mic de subiecte, după al treilea an, și franceza este introdusă din al șaselea an. În Canada și Finlanda, acolo unde elevii care vorbesc o limbă minoritară (franceză sau suedeză) sunt dispersați, transportul public aduce studenții din zonele din împrejurimi la o școală publică, cu învățământ în limba lor. În Australia, pentru unele limbi aborigene care sunt folosite, în principal, pe cale orală, acolo unde nu există profesori instruiți profesional sau este puțin material didactic tipărit într-o anumită limbă, se recurge la profesorii-asistenți din comunitatea locală și programe de traducere modeste. În Cambodgia, Proiectul Educație pentru Copiii Highland a inclus recrutarea și formarea profesorilor locali care vorbesc limbi minoritare în comunități izolate.

Agenția universitară francofonă, Limbile școlarizării în Africa francofonă: probleme și repere pentru acțiune, Raport general (AUF: Paris, 2010), p. 83.

36 Patrinos, H. și Velez, E (nota 28).

37 Banca Mondială (nota 2).

38 Alidou, H. și alții, „Optimizarea învățării și educației în Africa: factorul lingvistic, analiza inventarului privind limba maternă și educația bilingvă în Africa sub-sahariană.” (Asociația pentru Dezvoltarea Educației în Africa, Deutsche Gesellschaft für Technische Zusammenarbeit: Paris, 2006), p. 31.

39 „Consternare și dezamăgire: Implicarea parentală a părinților imigranți Latino“, Urban Review, vol. 35, nr. 2 (2003), p. 93.

35

20

4.2 Educație privată Ce trebuie făcut? Înființarea și funcționarea școlilor private și a serviciilor educaționale care utilizează limbile minoritare ca mediu de instruire trebuie să fie permise, recunoscute și chiar facilitate.

De ce trebuie făcut?

A fost recunoscut de mult timp în dreptul internațional că, din cauza vulnerabilității lor, minoritățile lingvistice trebuie întotdeauna să aibă dreptul la propriile lor școli acolo unde acestea pot fi instruite în propria lor limbă, indiferent de politicile educaționale generale ale unui stat.40 Acest lucru a fost uneori asociat cu dreptul membrilor aparținând unei minorități lingvistice de a folosi propria lor limbă cu alți membri ai comunității lor. Minoritățile lingvistice sunt adesea presate, uneori, din neatenție, dar, de asemenea, uneori cu forța, pentru a fi asimilate sau pentru a abandona propria lor limbă. Pentru a se asigura că minoritățile lingvistice nu sunt izolate de restul populației, există, de asemenea, dreptul de a fi instruit în limba oficială. În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?

• • • • • • • • • • • • •

Articolele 2 (2) + 13, 14, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 26 & 27, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 5 (e) (5), Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 30, Convenția cu privire la drepturile copilului (Organizația Națiunilor Unite) Principiul 1, Principiile UNESCO privind limba și educația (2003) Articolul 5 (c), Convenția împotriva Discriminării în Educație (UNESCO) Articolele 10 și 14 + Protocolul nr. 1, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei) Articolul 13, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (Consiliul Europei) Articolul 8 (2), Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (Consiliul Europei) Articolele 2, 3 și 4, Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (Organizația Națiunilor Unite) Recomandarea 18, Nota de orientare a Secretarului General al ONU privind discriminarea rasială și protecția minorităților (2013) Recomandările 4, 8, 9 și, Recomandările de la Haga cu privire la drepturile minorităților naționale la educație (OSCE) Recomandarea 6 din Recomandările Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale (OSCE) Cum trebuie făcut?

Legislația trebuie să permită în mod clar înființarea și funcționarea școlilor private în care minoritățile să fie instruite în propria lor limbă. Nu trebuie aplicată nicio restricție privind utilizarea unei limbi minoritare, fie ca mediu de instruire sau ca limbă de administrare a unor astfel de școli, cu toate că autoritățile ar trebui să aibă libertatea de a impune standarde de calitate în ceea ce privește conținutul învățământului și a altor aspecte, cerințe de curriculum neutru din punct de vedere al limbii. În același timp, ca și cu educația publică, autoritățile statului trebuie să evite izolarea minorităților de alte segmente ale societății și să încurajeze înțelegerea inter-culturală. Din acest motiv, autoritățile pot solicita ca toți elevii să aibă

40

Școlile minoritare din Albania, Curtea Permanentă de Justiție Internațională, A / B64, Avizul consultativ din 6 aprilie 1935.

21

posibilitatea de a învăța limba oficială, lăsând minorităților libertatea de a folosi propria lor limbă ca mediu de instruire mai general, până la un nivel rezonabil de fluență.

Legislația și politicile nu ar trebui să faciliteze doar educația privată în limbile minoritare, dar și să o sprijine în mod activ. Dacă, de exemplu, educația publică nu este posibilă sau este posibilă într-o limbă minoritară, suportul financiar și alte forme de sprijin oficial pentru învățământul privat în această limbă minoritară ar putea fi mai rezonabil și adecvat, în anumite contexte, mai ales în cazul minorităților mici sau foarte dispersate.

Deși strict vorbind, nu există nicio obligație a autorităților statului de a finanța școlile private41, protecția și promovarea diversității lingvistice, precum și vulnerabilitatea deosebită a multor minorități, sprijină cu fermitate astfel de măsuri. Unele guverne sprijină școlile minoritare private prin asistarea în producerea și tipărirea de materiale didactice în limbile minoritare, sau facilitarea importului unor astfel de materiale din alte țări, precum și angajarea cadrelor didactice pentru aceste școli. Totuși, orice sprijin acordat instituțiilor educaționale private trebuie să se conformeze cu prevederile privind discriminarea. Sprijinul acordat de stat numai pentru școlile minoritare și pentru învățământ, în special, ar putea încălca acest principiu fundamental și să fie discriminatoriu în cazul în care diferența de tratament între limbi nu este nici rezonabilă, nici justificată.

Factorii de decizie politică trebuie să se asigure că minoritățile nu sunt penalizate pentru faptul că sunt instruite în propria lor limbă în școlile particulare. Diplomele lor ar trebui să fie recunoscute în mod automat, iar examenele de admitere la universitățile și instituțiile de învățământ de stat trebuie, de asemenea, efectuate în limbile minoritare. În cazul în care acest lucru nu este posibil, ar trebui să se facă un alt aranjament pentru a permite admiterea minorităților, astfel încât acestea să nu fie excluse în mod disproporționat din învățământul superior. Acest lucru ar putea lua forma de învățământ superior în limbile minoritare în cazul în care este posibil. Dacă studenții sunt excluși în mod disproporționat sau nejustificat de la accesul la învățământul superior, acest lucru ar putea fi considerat discriminatoriu.

Bune practici • •

•

•

41 42

Japonia recunoaște calificările celor care au absolvit școlile coreene private pentru admiterea în învățământul terțiar.

Liceele care sunt semi-publice și semi-private și folosesc mandarina ca mediu de instruire au fost în vigoare în Malaezia încă din anii 1960. De asemenea, școlile primare publice predau în această limbă minoritară. În Kazahstan și Lituania, acordurile bilaterale cu alte guverne permit universităților de stat străine să funcționeze și să ofere studii superioare în limbile minoritare. Universitatea Białystok, o universitate de stat poloneză, are un campus în Lituania. Cursurile sale în limba poloneză oferă învățământ universitar în limba celei mai mari minorități din țară.

După trei ani de predare în limba maternă (malaysiană) în sudul Thailandei, gradul primar 1 (6-7 ani), copiii instruiți în propria lor limbă au înregistrat o medie cu 40 la sută mai bună la citire, matematică, studii sociale, precum și în cazul competențelor lingvistice thailandeze față de copiii din școlile publice cu predare doar în limba Thai; băieții minoritari Malay aveau cu 123 la sută mai multe șanse de a lua examenul la matematică.42

Waldman c. Canada, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, CCPR / C / 67 / D / 694/1996, 03 noiembrie 1999.

Kosonen, K. și Person, K.R. (nota 21).

22

4.3 Servicii administrative, de sănătate și alte servicii publice Ce trebuie făcut? În cazul în care este posibil, trebuie oferit acces clar și ușor la servicii publice de îngrijire a sănătății, sociale și toate celelalte servicii administrative sau publice în limbile minoritare.

De ce trebuie făcut?

Acolo unde autoritățile statului pot utiliza în mod practic o anumită limbă minoritară într-un anumit teritoriu și în lipsa oricărei baze rezonabile pentru a exclude o astfel de utilizare a unei limbi minoritare, ar fi discriminatoriu, potrivit legislației internaționale, de a interzice utilizarea unei limbi minoritare și impunerea utilizării limbii oficiale în serviciile administrative și alte servicii publice.43 Resursele unui stat trebuie să fie cheltuite în mod judicios - și eficient - fie că este vorba de servicii publice de îngrijire a sănătății publice, servicii sociale sau de radiodifuziunea publică. Poate fi mult mai risipitor pentru autoritățile publice să utilizeze numai o singură limbă decât să utilizeze limbile minoritare în scopuri oficiale într-o țară. Utilizarea doar a limbii dominante poate fi un factor de descurajare puternic pentru a solicita servicii pentru membrii comunităților minoritare, în special pentru femei.44 Măsurile din multe țări de a garanta utilizarea rezonabilă și proporțională a limbilor minoritare în domeniile administrativ, sănătate și alte servicii publice au avut rezultate pozitive clare în ceea ce privește eficiența comunicării și a furnizării de servicii, calitatea serviciilor primite de către părțile interesate și participarea minorităților în diferite aspecte ale vieții sociale și publice.

Practica într-un număr de țări, de asemenea, arată că utilizarea limbilor minoritare reduce ratele șomajului în rândul minorităților în cauză și că sentimentul general de incluziune și de identificare cu statul crește. Factorii de decizie, legislatorii și autoritățile trebuie să țină cont de faptul că: Inclusivitatea necesită utilizarea limbilor minoritare acolo unde este cazul - cea mai bună cale pentru autorități să ajungă la ele, să comunice și să relaționeze cu persoane fizice este prin utilizarea limbii lor acolo unde este posibil.

Neutilizarea limbilor minoritare acolo unde este rezonabil și justificat este ineficientă (oamenii nu pot înțelege sau se simtă confortabil fiind nevoiți să utilizeze limba oficială) și risipitoare (resursele nu sunt cheltuite pe cea mai rentabilă formă de comunicare).

Utilizarea limbilor minoritare reduce excluderea minorităților din participarea politică și publică; de asemenea, crește prezența membrilor acestor minorități în instituțiile statului care utilizează aceste limbi.

1.

2.

3.

În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?

• • • • •

Articolele 2 (2) + 9, 10, 12, 15, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 26, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 5 (a) și 5 (e) (4), Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 2 + 28, 29 și 30, Convenția privind drepturile copilului (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 24, 25 & 30, Convenția (nr, 169) privind populațiile indigene și tribale din țările independente (Organizația Internațională a Muncii)

Diergaardt și alții c. Namibiei (nota 12).

Ishida K. și colab., „Inegalitate pe criterii etnice în utilizarea de către femeile guatemaleze a produselor de îngrijire a sănătății reproducerii moderne”, Perspective internaționale privind sănătatea sexuală și sănătatea reproducerii, vol. 38, nr. 2 (2012), pp.

99-108.

43 44

23

• • • • •

Protocolul nr. 12, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei) Articolul 10 (2), Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (Consiliul Europei) Articolele 10 și 13, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (Consiliul Europei) Recomandarea 11, Nota de orientare a Secretarului General al ONU privind discriminarea rasială și protecția minorităților (2013) Recomandările 13-15, Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale (OSCE)

Cum trebuie făcut?

Pentru servicii de sănătate, sociale, administrative și alte servicii publice, utilizarea limbilor minoritare implică, de asemenea, probleme de acces, de calitate și egalitate.45 Odată cu implementarea drepturilor omului ale minorităților în educația publică, principiul urmat în multe țări - în general vorbind - este proporționalitate: furnizarea depinde în mare măsură, deși nu exclusiv, de numărul și concentrația de vorbitori. Acest lucru va determina măsura în care și zonele unde utilizarea limbilor minoritare va fi văzută de către autorități ca fiind relevantă, rezonabilă și practicabilă. Acest lucru este în mod eficient ceea ce este în vigoare în majoritatea țărilor din lume care folosesc mai mult de o limbă în administrația lor și pentru furnizarea serviciilor publice.

Nu toate limbile minoritare prezente pe teritoriul unui stat trebuie să fie utilizate în domeniul serviciilor administrative și publice - numai în cazul în care numărul de limbi și concentrarea vorbitorilor fac acest lucru rezonabil și justificat, cu aplicarea principiului proporționalității. În cazul în care minoritățile sunt concentrate peste un anumit procent într-un anumit teritoriu, o regiune sau administrație locală, ei au dreptul de a folosi limba în zonele de servicii publice administrative și de alte servicii la un nivel adecvat și proporțional. Cu cât mai grave sunt consecințele potențiale ale nefolosirii limbilor minoritare într-o anumită zonă de servicii publice administrative sau de altă natură, cu atât mai mult factorii de decizie trebuie să fie mai receptivi în abordarea furnizării de servicii eficiente și de comunicare cu acest segment al publicului printr-un grad adecvat de utilizare a limbi relevante, ca și în cazul folosirii limbilor minoritare în domeniul îngrijirii sănătății publice în cazul în care comunicarea eficientă poate fi o chestiune de viață și de moarte.

La aplicarea principiului proporțional, angajarea salariaților bilingvi sau multilingvi pentru a furniza servicii publice în limbile minoritare crește incluziunea și participarea minorităților la viața publică. Inovații cum ar fi utilizarea de noi tehnologii și Internetul oferă abordări încurajatoare pentru a ajunge la grupuri mici sau minorități dispersate pe scară largă.

Legislația trebuie să codifice cum și unde pot fi exercitate aceste drepturi și să se asigure că există mecanisme eficiente în vigoare pentru a aborda și a redresa situații de nerespectare.

Bune practici •

•

•

45

În Islanda, autoritățile folosesc șapte limbi în plus față de islandeză (engleză, poloneză, sârbă/croată, thailandeză, spaniolă, lituaniană și rusă) pentru a comunica și a oferi un acces mai eficient la serviciile sociale sau de informare publică prin intermediul unui Centru de informare multicultural și servicii telefonice de informare. În timpul crizei Ebola în Africa de Vest, departamentele de sănătate din Sierra Leone, Guineea și Liberia au lucrat cu UNICEF și alte organizații internaționale pentru a comunica mai eficient în limbile minorităților locale prin mijloace, cum ar fi piese de teatru radio, materiale tipărite, programe de televiziune și postere pentru a ajunge la cât mai mulți oameni cât mai repede și eficient posibil, cu scopul de a salva vieți. În Irlanda, informațiile de la serviciile de locuințe publice, cum ar fi pachete de bun venit pentru chiriași sunt oferite în alte limbi decât irlandeză sau engleză (fie prin traducere sau interpretare), acolo unde este cazul și este posibil, în special în cazul în care există o mare comunitate etnică minoritară într-o autoritate locală.

Diergaardt și al. c. Namibiei (nota 12).

24

•

•

•

•

• •

•

•

•

•

În Botswana bilingvă, funcționarii care se ocupă cu publicul larg comunică, de obicei, în setswaneză, limba înțeleasă de majoritatea populației țării (circa 78%) sau engleză. Pentru a asigura furnizarea de servicii eficiente și rentabile de către administrația publică în zonele în care sunt concentrate minoritățile lingvistice mai mari, sunt utilizate limbi ca yeyi în partea de nord-vest. În Australia, utilizarea de filme de animație de calculator care descriu caractere tridimensionale aborigene folosind limbi indigene a fost descrisă ca fiind „revoluționarea” furnizării de informații importante de îngrijire a sănătății pacienților. În Regatul Unit, legislația impune furnizorilor de servicii medicale publice obligația de a se asigura că cei care nu sunt fluenți în limba engleză pot avea acces la serviciile lor pentru "a se conforma cu egalitatea de acces la o comunicare informată". Prin urmare, furnizorii locali de îngrijire a sănătății publică dispun, în măsura în care este posibil de: personal medical bilingv, traducători față-în-față, traducători prin telefon, informații medicale traduse și tipărite, informații de pe site-ul web, inclusiv documente și/sau clipuri video.

Ministerul mexican al Sănătății a înființat un birou pentru coordonarea sănătății indigene pentru a oferi asistență medicală în limbile locale, recunoscând necesitatea de a include limbile indigene în sistemele de sănătate publică, în scopul de a oferi îngrijire eficientă și adecvată. O măsură pozitivă a fost înființarea Spitalului de las Culturas în 2010, în San Cristobal, Chiapas. În Etiopia, autoritățile folosesc limbile principale ale țării (somaleză, tigrineză, oromifeză și harari), acolo unde sunt concentrați vorbitori pentru serviciile furnizate de guvernele și instituțiile regionale. În India, care are 1,2 miliarde de locuitori și mai mult de 400 de limbi, o abordare proporțională a avut ca rezultat utilizarea limbii engleze și hindi la nivel național și utilizarea a aproximativ 30 de alte limbi de către guvernele regionale (de stat și teritoriale). Chiar mai mult, limbile minoritare mai mici sunt folosite ca mediu de instruire sau pentru furnizarea de servicii municipale și locale în cazul în care există concentrații suficiente de vorbitori Legislația federală din SUA privind egalitatea stabilește că „practic“ pentru utilizarea limbilor minoritare, cum ar fi spaniola, chineza, farsi sau vietnameză în serviciile federale sunt 10.000 de oameni sau 5 procente din populație într-un cartier de recensământ.

Proporționalitatea în Finlanda pentru o varietate de servicii publice este garantată în municipalitățile în care cel puțin 8 la sută din populație este suedeză sau cel puțin 3.000 de persoane sunt membri ai unei minorități lingvistice. Din motive istorice, atât suedeza cât și finlandeză sunt limbi oficiale la nivel național. Pentru grupul indigen mai mic Sami (sunt aproximativ 7.500 de Sami în țară), sănătatea publică, serviciile sociale și alte informații sunt furnizate în sami în zona tradițională în cazul în care locuiesc mai mulți reprezentanți ai acestui grup (Sámiid ruovttuguovlu). În Canada, ceea ce este rezonabil sau practicabil fie pentru oricare dintre limbile oficiale (franceză sau engleză), care urmează să fie utilizate pentru accesul la serviciile publice federale este considerat, în general, ca reprezentând cel puțin 5 procente din populație într-o diviziune de recensământ (sau 5.000 de persoane în orașele mari). Alte servicii publice sunt furnizate în cazul în care există concentrații suficiente ale popoarelor indigene (cree, inuktitut, micmac etc.) sau de imigranți (chineză, vietnameză, italiană, urdu etc.).

Un număr tot mai mare de municipalități în Brazilia folosesc limbi indigene sau imigrante, în plus față de portugheză, în cazul în care aceste limbi sunt vorbite de o proporție semnificativă a municipalității. În São Gabriel da Cachoeira, acest lucru înseamnă că autoritățile municipale trebuie să utilizeze patru limbi (portugheză, nheengatu, tukano și baniwa) la furnizarea de servicii de bază, precum și informații publice și campanii de publicitate în mass-media 4.4 Limbi minoritare și identitate minoritară Ce trebuie făcut?

Identitatea proprie a unei persoane, sub formă de nume propriu sau nume de familie într-o limbă minoritară, trebuie să fie respectată, recunoscută și utilizată de către autoritățile statului. În cazul în care este posibil, ar trebui să fie, de asemenea, adăugată utilizarea limbilor minoritare pentru indicatoare stradale și

25

denumiri topografice, în special în cazul în care acestea au o semnificație istorică sau în cazul în care sunt concentrate minorități în aceste locuri.

De ce trebuie făcut?

Promovarea și protejarea identității reprezintă lucruri importante pentru drepturile minorităților. Acest fapt este, de asemenea, profund semnificativ în raport cu o viață privată și demnitate. Pentru multe persoane, unul dintre cele mai importante repere ale identității lor sunt numele lor proprii în propria lor limbă. Deoarece limba este esențială pentru natura, cultura și identitatea social umană, respectul pentru forma lingvistică a numelui unei persoane nu trebuie, prin urmare, să fie doar tolerată, ci respectată și protejată.46 Respectul pentru identitate - și obligația de a o proteja și respecta - merge dincolo de individ și ar trebui să se extindă la zonele în care trăiesc minorități. În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?

• • • • • • • • •

Articolele 17, 24, 26 și 27, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 5, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 2 + 7, Convenția cu privire la drepturile copilului (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 10, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei) Articolu 11, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (Consiliul Europei) Articolul 10, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (Consiliul Europei) Articolul 2, Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (Organizația Națiunilor Unite) Recomandarea 13, Nota de orientare a Secretarului General al ONU privind discriminarea rasială și protecția minorităților (2013) Recomandările 1-3, Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale (OSCE) Cum trebuie făcut?

Pentru persoane fizice, cele mai multe țări recunosc în mod automat și în mod sistematic dreptul lor de a avea și de a folosi propriile lor nume și prenume, în propria lor limbă, precum și obligația corespunzătoare a autorităților de a respecta acest drept. Acest lucru trebuie să fie prevăzute în legislație, care stabilește într-o procedură transparentă faptul că indivizii pot folosi propriile lor nume în contactele cu autoritățile și că autoritățile trebuie să utilizeze, de asemenea, aceste nume în propriile lor activități. Trebuie să existe, de asemenea, o legislație în vigoare care permite, simplu și fără costuri nejustificate, revenirea la un nume propriu în cazul reprezentantului unei minorități dacă acest lucru a fost schimbat în mod forțat de către autorități în trecut, din cauza politicilor de asimilare sau unele similare. În plus față de utilizarea privată a unui nume individual (nume personal și patronimic), autoritățile statului trebuie să recunoască și să utilizeze numele indivizilor în propria lor limbă, inclusiv la emiterea certificatelor de naștere. Pentru numele scrise într-o limbă care utilizează un scris care diferă de cel utilizat de către autoritățile de stat (în limba arabă vs latină; chineză vs. chirilică etc.), acestea trebuie să fie transliterate, ceea ce înseamnă apropierea sunetelor caracterelor unui scris de sunetele corespunzătoare ale celuilalt, utilizat de către autorități.

Acolo unde numele sunt scrise într-o altă limbă, dar împărtășesc același scris cu limbă oficială (cum ar fi spaniola și engleza, sau lituaniana și poloneza), autoritățile trebuie să reproducă numele literal (literă cu literă), fără nicio aliterare sau traducere.

Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), Drepturile minorităților: standardele internaționale și de orientare pentru implementare (OHCHR: Geneva, 2010), p. 8.

46

26

Numele străzii și a localității și indicatorii topografici destinați publicului sunt importante ca repere ale identității sociale, culturale și istorice. O abordare bună, practică, adoptată în cele mai multe țări este ca autoritățile să furnizeze legislație sau proceduri transparente pentru a permite semne bilingve sau chiar trilingve, respectând, de obicei, principiul proporționalității, în cazul în care există o concentrare suficientă sau cerere pentru astfel de indicatoare în limbile minoritare. În timp ce legislația națională variază, pragul scăzut pentru care se consideră că este posibil și rezonabil de a oferi astfel de semne tinde să varieze între 5 și 20 la sută din populația locală, cu cel mai scăzut prag, de obicei, fiind asociat utilizării unei limbi minoritare, care are, de asemenea, un fel de statut oficial sau din motive tradiționale, istorice. Criteriile pentru afișarea indicatoarelor în limbile minorităților naționale trebuie să aibă o bază legislativă clară și lipsită de ambiguitate pentru a fi puse în aplicare în mod eficient. Indicatoarele bilingve sau multilingve utilizate de autoritățile publice demonstrează inclusiv faptul că diverse grupuri de populație împărtășesc o localitate în armonie și respect reciproc.

Bune practici •

În Bulgaria, membrii minorității turce își pot restabili numele la forma lingvistică originală.

•

Islanda a eliminat recent cerința ca noii cetățeni să adopte un nume islandez.

•

În Maroc, începând cu anul 2010, numele individuale în limba amazigh sunt definite ca fiind „marocane în natură”, ceea ce înseamnă că primele nume în această limbă sunt acceptabile pentru înregistrarea oficială și utilizarea de către autorități.

•

Legislația din Albania permite persoanelor să revină la formele lingvistice și culturale

•

În Federația Rusă, indicatoarele stradale și denumirile topografice sunt adesea bilingve

tradiționale ale numelor lor. sau trilingve: în plus față de limba rusă, acestea sunt, de asemenea, inscripționate, de obicei, în limba oficială (limbile oficiale) din republicile constituente, oblasti (sau krai).

•

În China, indicatoarele topografice și stradale sunt, de obicei bilingve sau trilingve în zonele în care minoritățile sunt concentrate (mongolă, uigur, tibetană etc.). Indicatoare și indicații topografice trilingve pot fi, de asemenea, găsite în Algeria, Singapore și Elveția, printre multe alte locuri.

•

O serie de inițiative care includ proiecte care implică înregistrarea limbilor în declin sunt implementate în diferite țări, inclusiv Camerun47 și Statele Unite48.

4.5 Limbi minoritare în domeniul justiției Ce trebuie făcut? În cadrul procedurilor penale, în cazul în care un inculpat este membru al unei minorități lingvistice și nu înțelege limba de procedură, ar trebui să fie disponibilă translarea gratuită, precum și traducerea gratuită a documentelor judiciare necesare pentru apărarea sau, de preferință, acestea să fie disponibile în limba proprie a inculpatului. Deși toate documentele - și fiecare aspect al procedurilor - nu trebuie să fie traduse, cele care sunt esențiale pentru un caz trebuie să fie traduse în mod adecvat și fără costuri din partea inculpatului.

Procedurile judiciare (civile sau penale), precum și alte audieri judiciare sau cvasi-judiciare ar trebui să se desfășoare într-o limbă minoritară, în cazul în care concentrația și numărul de vorbitori fac ca această măsură să fie posibilă.

47 48

A/HRC/25/56/Add.1 http://recoveringvoices.si.edu/index.htm

27

De ce trebuie făcut?

Consecințele neutilizării unei limbi care este înțeleasă de către persoanele fizice în sistemul de justiție sunt extrem de grave. Acest lucru apare, în special, cu privire la dreptul la un proces echitabil, așa cum este consacrat în dreptul internațional, acolo unde în cadrul unei proceduri penale și a uneia similare trebuie să existe întotdeauna un nivel adecvat de interpretare liberă și traducere în vigoare pentru persoanele acuzate sau reținute, care nu înțeleg limba utilizată de către funcționarii judiciari sau organele de forță, astfel încât acestea să își exercite dreptul la apărare și să garanteze caracterul echitabil al procedurilor. În plus, la aplicarea principiului proporționalității, procedurile judiciare trebuie să se desfășoare în limbile minoritare la gradul și măsura în care este necesară, luând în considerare factori cum ar fi numărul și concentrația de vorbitori ai unei limbi minoritare. În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?

• • • • • • • • •

Articolele 14, 26, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 5 (a), Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 40, Convenția cu privire la drepturile copilului (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 6, 14, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei) Articolul 10 (2) și (3), Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (Consiliul Europei) Articolul 9, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (Consiliul Europei) Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale Recomandarea 11, Nota de orientare a Secretarului General al ONU privind discriminarea rasială și protecția minorităților (2013) Recomandările 17-19, Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale (OSCE) Cum trebuie făcut?

Cu privire la utilizarea limbilor minoritare în domeniul juridic, principiile proporționalității și ale unui proces echitabil, precum și conceptul de „egalitatea armelor”, oferă o serie de drepturi lingvistice.

O persoană acuzată de o infracțiune trebuie să fie informată cu promptitudine și în detaliu într-o limbă pe care o înțelege despre natura și cauza acuzării.

Legislația trebuie să precizeze în mod clar dreptul fiecărei persoane, inclusiv a unui membru al unei minorități lingvistice, reținut sau acuzat în cadrul procedurilor penale, de a fi informat cu privire la motivele arestării sau reținerii, precum și cu privire la natura și cauza oricărei acuzații aduse împotriva sa într-o limbă pe care o înțelege. Acest lucru nu se limitează la situațiile în care indivizii nu sunt fluenți în limba oficială (limbile oficiale) a (ale) unui stat (unor state), dar ar reprezenta aplicarea principiului proporționalității în ceea ce privește eficacitatea și caracterul practic al furnizării de servicii publice, cu toate problemele legate de accesul la justiție fiind, de asemenea, implicate. Datorită asocierii îndelungate cu dreptul fundamental la un proces echitabil, aceste drepturi lingvistice trebuie să fie - și adesea sunt - recunoscute în legislație.

Deși sunt recunoscute și protejate de legislație, aceste drepturi lingvistice nu sunt întotdeauna puse în aplicare în mod sistematic din cauza resurselor financiare inadecvate, lipsa de interpreți calificați sau chiar ignorarea acestui drept de către acuzat. Aceasta este o problemă specială în ceea ce privește minoritățile lingvistice mai mici și poate duce la abateri grave ale justiției. Eforturile pozitive și de succes ale diferitelor state pentru a se asigura că aceste drepturi lingvistice sunt pe deplin protejate includ:

28

•

Broșuri de informare, afișe sau alte mijloace vizibile în toate sălile de judecată și secțiile de poliție în cele mai folosite limbi în regiune pentru a informa orice acuzat sau suspect cu privire la drepturile sale la traducere sau interpretare gratis; Crearea unui registru de traducători și interpreți calificați în mod corespunzător Utilizarea tehnologiei comunicațiilor, cum ar fi videoconferințe, telefoane sau internet, atâta timp cât acest lucru nu duce la proceduri incorecte; Obligarea în mod legal a judecătorului care prezidează sau al unui alt oficial al curții de a verifica abilitățile lingvistice ale unui acuzat sau bănuit pentru cazuri în care pot exista probleme de înțelegere, din cauza limbii; Asigurarea unui drept de a contesta o decizie sau o constatare care nu are nevoie de traducere; sau, atunci când a fost oferită o traducere, capacitatea de a se plânge cu privire la calitatea proastă a traducerii care este insuficientă pentru a proteja echitatea procedurii.

• • •

•

Bune practice și recomandări •

• • •

• • •

Printre bunele practici recomandate pentru toate statele membre ale Uniunii Europene este furnizarea de broșuri informative, postere sau alte mijloace vizibile în toate sălile de judecată și secțiile de poliție în cele mai folosite limbi ale unei regiuni pentru a informa orice acuzat sau suspect cu privire la dreptul său la libera traducere sau interpretare, precum și crearea unui registru de traducători și interpreți care sunt calificați în mod corespunzător.49 În Africa de Sud, Departamentul de Justiție în colaborare cu patru universități a stabilit o diplomă de master în traducere și interpretare juridică pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite. În India, noua tehnologie de comunicare, cum ar fi videoconferința, a fost folosită, în ultimii ani, pentru a conecta interpreții la procedurile judiciare.

La aplicarea principiului proporționalității, în cazul în care acest lucru este posibil datorită concentrației sau numărului vorbitorilor unei limbi minoritare, un număr de state fac prevederi legale privind utilizarea limbilor minoritare în cadrul unei proceduri judiciare, cel puțin la niveluri mai mici, inclusiv dreptul de a fi ascultat și înțeles de către un judecător care înțelege această limbă. În provincia italiană Bolzano/Bozen, procedurile judiciare în integralitatea lor se țin în italiană sau germană. În Slovenia, în municipalitățile în care minoritățile sunt suficient de numeroase și concentrate, limba italiană sau maghiară poate fi utilizată în cadrul procedurilor judiciare. În Canada, o instanță de judecată care se ocupă de probleme penale și servicii sociale desfășoară audierile în întregime sau parțial în limba indigenă cree în Saskatchewan. Lucrările trebuie să fie, de asemenea, ținute în alte limbi, cum ar fi inuktitută și franceză, în anumite alte zone din cauza dimensiunii acestor comunități lingvistice.

4.6 Media și limbile minoritare Ce trebuie făcut?

Pentru ca minoritățile să se poată exprima și să comunice cu propriii lor membri și alte persoane în propria lor limbă în mod liber, trebuie să fie permisă folosirea gratuită a limbilor minoritare în radiodifuziune, presa scrisă și electronică. În mass-media din sectorul public, limbile minorităților trebuie să fie prevăzute cu spațiu suficient și proporțional. Pe cât de mult este posibil în mod rezonabil și practic, prezența lor trebuie să fie vizibilă și audibilă pentru membrii comunităților lor, precum și pentru membrii majorității.

De ce trebuie făcut Toate guvernele ar trebui să servească nevoilor și intereselor întregii populații, inclusiv minorități, „pentru a accesa mass-media și a comunica și pentru a primi informații, inclusiv în propria lor limbă”, în conformitate cu Consiliul Uniunii Europene, Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale.

49

29

„principiile pluralismului, toleranței și vederilor cu orizonturi largi”.50 În ceea ce privește mass-media din sectorul privat și în conformitate cu drepturile fundamentale ale omului, cum ar fi libertatea de exprimare, acest lucru înseamnă că minoritățile trebuie să aibă libertatea de a comunica între ele în mass-media private, fără obstacole în calea utilizării propria lor limbi. Egalitatea și non-discriminarea solicită sectorului massmedia să aplice principiul proporționalității în moduri care sunt flexibile și adecvate și ca orice sprijin financiar sau de altă natură furnizat pentru mass-media din sectorul privat, să fie alocat într-un mod nediscriminatoriu, inclusiv în ceea ce îi privește pe cei care folosesc limbile minoritare. Rolul sectorului public de radiodifuziune în limbile minoritare este deosebit de important în ceea ce privește promovarea nu doar a toleranței, ci și a acceptării, și crearea unui sentiment de integrare în rândul minorităților în cazul în care propriile lor nevoi și interese sunt reflectate și comunicate în mod corect. În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?

• • • • • • • • •

Articolele 19, 26, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 5, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 2, 17, și 30, Convenția privind drepturile copilului (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 11 + 14, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei) Articolul 9, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (Consiliul Europei) Articolul 11, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (Consiliul Europei) Articolul 2 (1), Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (Organizația Națiunilor Unite) Recomandările 13 & 15, Nota de orientare a Secretarului General al ONU privind discriminarea rasială și protecția minorităților (2013) Recomandările 8-11, Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale (OSCE) Cum trebuie făcut?

Implicarea statului în mass-media publice, în cazul în care aceasta se produce, trebuie să reflecte diversitatea culturală și lingvistică. Aceasta include utilizarea limbilor minoritare de către radio-difuzori publici și într-o măsură care să reflecte numărul și concentrația vorbitorilor acestor limbi. Aceasta trebuie, de asemenea, să ia în considerare și să abordeze cât mai mult posibil, nevoile și interesele minorităților lingvistice mai mici.

Programele în limbile minorităților naționale trebuie să fie difuzate sau disponibile la ore convenabile și în zonele și formatele care ajung la cât mai mulți vorbitori de limbi minoritare, inclusiv prin utilizarea noilor mijloace media. În cazul în care populația unei țări este în mare parte bilingvă, radioul sau televiziunea publică pot folosi ambele limbi alternativ. Radiodifuziunea publică multilingvistică și multiculturală poate servi la transformarea în fenomene de masă a prezenței și participării minorităților, precum și pentru a sărbători diversitatea unui stat mai degrabă decât să servească pentru segregarea minorităților de majoritate.

Minoritățile trebuie să se implice în mod direct în dezvoltarea emisiunilor în propriile lor limbi. Utilizarea limbilor minoritare în mass-media publice joacă un rol important pentru conservarea limbilor, a culturii și a identității minoritare. În cele din urmă, accesul la mass-media publice în limbile proprii ale oamenilor este un instrument de comunicare, informare și integrare între autoritățile statului și minorități. Acesta oferă guvernelor un instrument pentru a preveni izolarea minorităților în viața publică, stabilește o legătură directă de comunicare și informare între stat și minorități și oferă un instrument deosebit de eficient pentru a asigura Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Linii directoare privind utilizarea limbilor minoritare în radiodifuziune, octombrie 2003.

50

30

includerea acestora în promovarea toleranței, a diversității culturale, a respectului reciproc, a înțelegerii și a cooperării.

Din punct de vedere practic, autoritățile și factorii de decizie ar trebui să ia în considerare, de asemenea, faptul că integrarea, comunicarea și informarea trebuie să fie procese cu două sensuri: programele massmedia și activitățile publice ar trebui să vizeze, de asemenea, membrii majorității. Acestea ar trebui să încurajeze învățarea limbilor minoritare și indigene, precum și crearea de facilități de difuzare a programelor multilingve și multiculturale pentru a face cunoscute preocupările minoritare și a promova programe care celebrează diversitatea unui stat mai degrabă decât pur și simplu să perpetueze o viziune monolingvă sau de tipul o-singură-cultură a statului.

Principiul proporționalității este, în general practicat în mass-media din sectorul public și multe state au adoptat măsuri concrete și adecvate pentru punerea în aplicare a drepturilor lingvistice în acest sector. Deși pot exista abordări diferite, temeiul juridic și motivele pentru furnizarea de mass-media publice în limbile minoritare implică toate, mai mult sau mai puțin direct, necesitatea de a „lua în considerare dimensiunea, concentrarea și distribuirea numerică, precum și nevoile și interesele„ minorităților lingvistice, pentru a implementa egalitatea efectivă a accesului.51 Libertatea de exprimare include posibilitatea minorităților de a se exprima în mod liber și de a comunica cu membrii propriilor comunități și alții în propria lor limbă prin radiodifuziune, de imprimare și media print și electronice în sectorul privat.52 Cotele de limbi oficiale ar trebui evitate pentru astfel de mass-media, în special deoarece acestea ar putea impune sarcini, cum ar fi limitarea timpului de emisie sau de creștere a costurilor, care sunt fie de nepermis în conformitate cu libertatea de exprimare sau au un potențial discriminatoriu.53 Frecvențele sau permisele de radiodifuziune, precum și orice sprijin financiar de stat sau de alt tip pentru mass-media din sectorul privat, trebuie să fie alocat în mod nediscriminatoriu, inclusiv în ceea ce îi privește pe cei care folosesc limbile minoritare. O abordare proporțională este, în general vorbind, un bun punct de plecare în această privință. Digitizarea mass-media nu trebuie să conducă la modificarea frecvențelor terestre sau de altă natură care nu țin seama de nevoile și interesele comunităților minoritare și, în special, să restricționeze accesul la mass-media în limbile minoritare. În cazul în care nevoile de informare și comunicare și interesele minorităților lingvistice nu sunt servite în mod corespunzător în propriile lor limbi de către mass-media existente, autoritățile statului ar trebui să privilegieze aceste nevoi și interese în raport cu altele la alocarea frecvențelor, permiselor sau a sprijinului financiar și de alt tip. Aceasta ar putea include măsuri pentru a încuraja și facilita comunicarea cu și între minorități, precum și cu membri ai majorității, cum ar fi stimulente pentru mass-media lingvistice private, prin finanțare și alocări favorabile de frecvențe, în scopul de a spori accesul și prezența în mass-media.

O atitudine flexibilă pentru mass-media tipărite și pentru new media ar trebui să fie, de asemenea, adoptate în scopul de a aborda provocările specifice cu care se confruntă minoritățile lingvistice, în special minoritățile mai mici sau popoarele indigene. În toate cazurile, sprijinul - financiar sau de altă natură trebuie să implice proceduri clare și transparente. Scutirile de taxe și alte stimulente ar trebui să fie luate în considerare pentru a sprijini publicații, precum și televiziune și posturi de radio care emit în limbile minoritare.

Bune practice și recomandări •

În Mexic, Comisión Nacional para el Desarrollo Popoarelor Indígenas prevede finanțarea preferențială care permite difuzarea de programe în 30 de limbi minoritare a 20 de posturi de radio private din comunitate.

Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Linii directoare privind utilizarea limbilor minoritare în radiodifuzare, Ghidul - linia 15, octombrie 2003.

52 Ouranio Toxo și alții c. Greciei (nota 9).

53 Consiliul Europei, Comitetul consultativ privind Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, drepturile lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale în temeiul Convenției-cadru, Comentariul tematic nr. 3, ACFC / 44DOC (2012) 001Rev, iulie 2012.

51

31

• •

• •

•

•

Autoritățile din Kosovo au instituit un Fond pentru Media Minoritare ca să ofere asistență financiară și de alt tip pentru mass-media în limba minorităților, electronice și tipărite.

Legislația canadiană cere ca sistemul de radiodifuziune „să reflecte dualitatea lingvistică și natura multiculturală a societății canadiene, precum și locul special al popoarelor aborigene”. Acest lucru a avut ca rezultat alocări preferențiale de licențe și frecvențe pentru un număr mare de minorități și posturi de radio comunitare în limbi indigene și finanțare pentru a sprijini funcționarea lor. În Spania, autoritățile din Catalonia oferă finanțare și concesii fiscale pentru a consolida prezența limbii catalane în sectorul privat de media tipărită, radio și televiziune. În Rusia, radiodifuzorul de stat al țării, VGTRK și afiliații săi urmează, în linii mari, principiul proporționalității. Aceasta are ca rezultat producții de radio și televiziune în regiunile în care sunt concentrați vorbitori de limba tătară în și în afara Tatarstanului, inclusiv în Permi și Tiumeni, în timp ce minoritățile mai mici primesc, în general, mai puțin timp de emisie, în mod proporțional cu mărimea și concentrația acestora.

Australia și Ungaria, care au comunități cu limbi minoritare dispersate pe scară largă sau mult mai mici, au un post de televiziune public dedicat național, multicultural și multilingv sau un post de radio care difuzează în întreaga țară (SBS în Australia, MR4 în Ungaria) în eter și online. MR4 difuzează zilnic programe de două ore în limbile mai numeroase croată, germană, română, sârbă și slovacă, precum și programe mai scurte de 30 de minute pe o bază săptămânală pentru cele șapte minorități lingvistice mici și un program de o oră cinci zile săptămână pentru romi. Aceste programe în toate cele 13 limbi sunt, de asemenea, accesibile on-line. În cazul în care populația unei țări este în mare parte bilingvă, postul public de radio sau de televiziune pot fi traduse simultan sau au ambele limbi utilizate alternativ în același program, așa cum se face ocazional în Camerun, Seychelles sau Mauritius.

4.7 Drepturi lingvistice și activități private Ce trebuie făcut?

Utilizarea oricărei limbi minoritare în toate activitățile private trebuie să fie garantată, fie că acestea sunt economice, sociale, politice, culturale sau religioase, inclusiv atunci când acest lucru se întâmplă în public sau în locații.

De ce trebuie făcut?

Libertatea individuală în sfera privată, inclusiv în limba utilizată, este o caracteristică de bază a societăților libere și democratice. Rezultă că - restricționarea circumstanțelor excepționale, strict limitate, astfel cum aceste sunt circumscrise de lege - abilitatea de a folosi limbile minoritare pentru activități private trebuie să fie garantată. În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?

• • • • • •

Articolele 19, 26 și 27, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 5(d)(8) și (9), Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 13 și 30, Convenția privind drepturile copilului (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 14 + 10, 14 + 11, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei) Articolul 10 (1), Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (Consiliul Europei) Articolul 2, Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (Organizația Națiunilor Unite)

32

•

Recomandările 4, 6, 8, 12, Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale (OSCE).

Cum trebuie făcut?

Deoarece limbă este o formă de exprimare, entităților private trebuie să li se permită să folosească o limbă minoritară între ele, inclusiv atunci când sunt văzute sau auzite de către alte persoane în spațiile publice. Limbajul folosit în conversațiile private sunt în mod similar protejate.

Folosirea unei limbi minoritare în evenimente private culturale54 sau electorale55 trebuie să fie respectate în sfera libertății lingvistice.

Folosirea unei limbi minoritare de către un părinte nu poate fi folosită ca un motiv legitim pentru refuzul de custodie a unui copil.

Promovarea sau protejarea limbilor oficiale este un obiectiv legitim, dar nu trebuie să fie interpretat în așa fel încât să se prevină folosirea limbilor minoritare în afaceri private. 56 Utilizarea unei limbi oficiale în combinație cu alte limbi nu trebuie să fie disproporționată, oneroasă sau în alt mod o constrângere nepermisă. În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?

• • • • • • •

Articolele 19, 26 și 27, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 5(d)(8) și (9), Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 13 și 30, Convenția privind drepturile copilului (Organizația Națiunilor Unite) Articolele 14 + 10, 14 + 11, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei) Articolul 10 (1), Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (Consiliul Europei) Articolul 2, Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (Organizația Națiunilor Unite) Recomandările 4, 6, 8, 12, Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale (OSCE).

Bune practici •

•

În Canada, autoritățile din Québec au adoptat o legislație care să respecte limba de alegere a unei persoane fizice în afacerile sale private, prin faptul că nu restricționează utilizarea unei limbi de preferință pe indicatoare particulare, în timp ce necesită, în continuare, ca acesta să afișeze limba oficială într-o poziție predominantă. Acest lucru arată cum un stat poate combina în mod eficient obiectivul legitim de a promova și a proteja o limbă oficială, în timp ce nu împiedică dreptul omului al unui individ de a folosi limba aleasă de el în afaceri private, inclusiv pe indicatoare vizibile pentru publicul larg. În Statele Unite, au fost adoptate orientări clare în unele state cu privire la când este permisă solicitarea utilizării exclusive a unei limbi oficiale în mediul de lucru și atunci când nu este permisă

Ulusoy și alții c. Turciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 34797/03, 3 mai 2007. Șükran Aydin și alții c. Turciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 49197/06, 22 ianuarie 2013.

56 Ballantyne, Davidson, Mclntyre c. Canadei (nota 8).

54 55

33

pentru a împiedica un angajat sau o altă persoană să utilizeze propria lor limba, inclusiv, în special, o limbă minoritară.57 4.8 Participarea efectivă a minorităților la viața publică și limba Ce trebuie făcut?

Pașii pentru încurajarea și facilitarea participării efective a minorităților la viața publică includ, în cazul în care este posibil, utilizarea limbilor lor în procesele de participare publică electorale, consultanță și alte procese. În zonele în care sunt concentrați în număr mare de vorbitori ai unei limbi minoritare, informațiile electorale, buletinele de vot și alte documente publice referitoare la alegeri sau la consultarea publică și evenimente de participare ar trebui să fie puse la dispoziție în această limbă.

Utilizarea limbilor minoritare trebuie să fie permisă pe afișe și în documente sau întâlniri și alte activități ale partidelor politice, organizațiilor non-guvernamentale, grupuri de lobby sau entități private.

De ce trebuie făcut?

Printre cele mai eficiente măsuri pentru creșterea participării minorităților la viața publică, inclusiv în sfera electorală sau politică, este ca autoritățile să folosească limbile minoritare în cazul în care acest lucru este posibil. Rezultatele pozitive obținute includ rate mai mari de vot, prezența sporită în organele alese și implicarea în viața politică, precum și un sentiment mai mare în ansamblu de identificare cu statul.

Integrarea în viața publică este influențată în mod pozitiv atunci când limbile minoritare sunt utilizate în conformitate cu principiul proporționalității. Pe de altă parte, prevenirea utilizării limbilor minoritare în sfera politică de partidele politice, ONG-uri sau persoane particulare a dus uneori la sentimente de alienare și de respingere. Dovezile sugerează, de asemenea, că cerințele de competență lingvistică în alegeri nu sunt doar, eventual, discriminatorii, dar, de asemenea, tind să slăbească participarea minorităților la alegeri și afacerile publice.

Este clar că măsurile și mecanismele menite să asigure participarea efectivă a minorităților la viața publică, inclusiv măsuri pentru a elimina obstacolele, duc la niveluri crescute de integrare în cadrul statului. În baza cărui temei juridic obligatoriu și alte tipuri de temeiuri poate fi făcut?

• • • • • • • • •

Articolele 25, 26, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 5 (c), Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (Organizația Națiunilor Unite) Articolul 14 + Articolul 3 din Protocolul nr. 11, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei) Articolele 4 și 10, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (Consiliul Europei) Articolul 10, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (Consiliul Europei) Articolul 2 (2) și (3), Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (Organizația Națiunilor Unite) Recomandările 11 & 15, Nota de orientare a Secretarului General al ONU privind discriminarea rasială și protecția minorităților (2013) Recomandarea 13, Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale (OSCE) Recomandările Lund privind participarea efectivă a minorităților naționale în viața publică (OSCE) Cum trebuie făcut?

În zonele în care vorbitorii unei limbi minoritare sunt concentrați într-un număr semnificativ, buletinele de vot și documentele de informare referitoare la alegeri, consultări și alte procese care implică procesul de luare Orientările din SUA privind discriminarea din cauza originii naționale, <www.ecfr.gov/cgi-bin/text-idx?SID=c23c33ef4cf089f166b9e143789066bc&node=29:4.1.4.1.7&rgn=div5#29:4.1.4.1.7.0.21.7> .

57

34

a deciziilor în viața publică ar trebui, într-un grad rezonabil, să fie disponibile în limbile minoritare.58 Acest lucru este de natură să ducă la persoane mai bine informate, participare sporită și o mai mare incluziune și integrare a minorităților.

Consultarea, participarea, reprezentarea și influența semnificativă a minorităților asupra organismelor și a proceselor de luare a deciziilor care îi afectează trebuie să fie luate în considerare în orice moment și facilitate, în scopul de a îi informa cu privire la cele mai bune politici și a promova cooperarea între autorități și comunitățile minoritare.

Autoritățile statului ar trebui, într-o măsură adecvată, de asemenea, să ofere programe de televiziune și de radio publice în limbile minorităților naționale dedicate campaniilor electorale și altor procese consultative. Acest lucru duce la o comunicare mai eficientă între autorități și minorități, și, eventual, la o mai mare participare a minorităților la viața publică.

Utilizarea limbilor minoritare în cadrul reuniunilor publice, materiale de campanie și apariții mass-media ale autoritățile electorale - și ale oamenilor politici cunoscuți - reprezintă un pas pozitiv pentru a ajunge la alegătorii minoritari.

Cerințele lingvistice pentru vot sau participare politică trebuie să fie nediscriminatorii. Excluderea persoanelor fizice de la vot sau de la posibilitatea de a candida din cauza limbii lor, sau lipsa de fluență în limba oficială a unui stat, are consecințe extrem de grave. Acest lucru se opune participării la viața publică și ar fi, în general, discriminatoriu.

Negarea cetățeniei prin cerințe lingvistice poate constitui un obstacol de netrecut pentru participarea la viața publică a unui stat. Dacă este arbitrară sau nerezonabilă, o cerință privind limba ar putea fi considerată discriminatorie în cazul minorităților.59 Bune practici 

 

    

Pentru alegerile federale din Statele Unite, 10.000 sau mai mulți membri minoritari sau 5 la sută dintr-un cartier de recensământ sunt suficienți pentru a impune utilizarea unei limbi minoritare în materialele de vot și asistența de vot. Acestea includ anunțuri de vot, publicitate, informare și chiar asistență orală. Materialele de vot și de asistență sunt furnizate în mai mult de 12 limbi din SUA pentru a elimina obstacolele din calea exercitării efective a dreptului de a alege și de a încuraja participarea la viața publică. Înregistrarea alegătorilor este de asemenea posibilă în chineză, japoneză, coreeană, spaniolă, tagalog și vietnameză. În India, aceleași considerații și utilizarea unei multitudini de limbi în cadrul Uniunii, în conformitate cu legile și reglementările la nivelul statului și locale, au ca rezultat utilizarea a mai mult de 30 de limbi în întreaga țară. În Croația, alegătorii aparținând minorităților pot fie să voteze pentru o listă națională generală sau pentru listele minoritare specifice. Comunitățile mai mari, cum ar fi minoritățile maghiară, sârbă și italiană au fiecare câte un loc, în timp ce minoritățile mici sunt grupate împreună pentru a alege un deputat dintre ele. În Noua Zeelandă, informațiile electorale sunt furnizate în 26 de limbi, incluzând limbajul semnelor. În Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, crearea unui district electoral care cuprinde Shuto Orizari, acolo unde sunt concentrați membri ai minorității rome, a permis alegerea unui reprezentant din acea comunitate. În Regatul Unit, pe lângă limba engleză, fluența suficientă în Galica scoțiană sau în Galeză satisface cerințele lingvistice pentru cetățenie; în Canada, poate fi necesară cunoașterea francezei în plus față de limba engleză. În Elveția, cunoașterea limbii germane, franceze, italiene sau retoromane este suficientă în ceea ce privește cerințele lingvistice pentru cetățenie. În Norvegia, informațiile electorale sunt furnizate în opt limbi, inclusiv în limba sami. Buletinele de vot sunt de asemenea disponibile în limba respectivă pentru alegerile în parlamentul indigen sami.

Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, liniile directoare pentru asistarea participării minorităților naționale la procesul electoral (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa: Varșovia, 2001), <http://www.osce.org/odihr/elections/17569?down - load=true>, p. 16 59 Cazul de naturalizare în Costa Rica (nota 17).

58

35



Bolivia, Etiopia, Finlanda, Paraguay, Rusia, Singapore, Slovenia, Africa de Sud și multe altele oferă materiale electorale și informații într-un serie de limbi minoritare.

36

Anexă 1 Instrumente și resurse suplimentare: ghiduri juridice și documente oficiale conexe Instrumente și resurse suplimentare: ghiduri juridice și documente oficiale conexe 1. Declarația ONU privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (ONU); http://www.ohchr.org/EN/ProfessionalInterest/Pages/Minorities.aspx 2. Raportul Expertului independent privind probleme ale minorităților referitor la minoritățile lingvistice, A / HRC / 22/49; http://www.ohchr.org/Documents/HRBodies/HRCouncil/RegularSession/Session22/ AHRC2249_English.PDF 3. Alte

rapoarte

ale

mandatului

Raportorului

special

pentru

problemele

minorităților;

http://www.ohchr.org/EN/Issues/Minorities/SRMinorities/Pages/Annual.aspx 4. Recomandările Forumului ONU privind problemele minorităților în implementarea Declarației privind drepturile persoanelor care aparțin minorităților etnice sau naționale, religioase și lingvistice (ONU); http://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/Minority/Pages /ForumIndex.aspx 5. Promovarea

și

protecția

drepturilor

minorităților:

Un

ghid

pentru

susținători

(ONU);

implementare

(ONU);

http://www.ohchr.org/Documents/Publications/HR-PUB-12-07_en.pdf 6. Drepturile

minorităților:

Standarde

internaționale

și

Ghiduri

de

http://www.ohchr.org/Documents/Publications/MinorityRights_en.pdf 7. Minorități marginalizate în programe de dezvoltare: Un ghid de resurse și Toolkit PNUD (PNUD); http://www.ohchr.org/Documents/Issues/Minorities/UNDPMarginalisedMinorities.pdf 8. Kit de susținere pentru promovarea educației multilingve: Incluziunea exclușilor (UNESCO); http://unesdoc.unesco.org/images/0015/001521/152198e.pdf 9. Orientări

privind

limba

și

educația

(UNESCO);

http://unesdoc.unesco.org/images/0012/001297/129728e.pdf 10. De ce este importanta limba pentru Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (UNESCO); http://unesdoc.unesco.org/images/0021/002152/215296E.pdf 11. Comentariul tematic nr. 3 privind drepturile lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale,

în

temeiul

Convenției-cadru

(Consiliul

Europei);

http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/minorities/3_fcnmdocs/PDF_CommentaryLanguage_en.pdf 12. Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale (OSCE); http://www.osce.org/hcnm/67531 13. Recomandările de la Haga cu privire la drepturile educaționale ale minorităților naționale (OSCE); http://www.osce.org/fr/hcnm/32184 14. Linii

directoare

privind

utilizarea

limbilor

minoritare

în

radiodifuzare

(OSCE);

http://www.osce.org/hcnm/32310?download=true 15. Linii directoare pentru a sprijini participarea minorităților naționale la procesul electoral (OSCE);http://www.osce.org/odihr/elections/17569?download=true

37

ALTE RESURSE Baldwin, C., Chapman, C. și Gray, Z., Drepturile minorităților: cheia prevenirii conflictelor (Minority Rights Group International: Londra, 2007) http://www.minorityrights.org/download.php@id=174 Benson, C., Predarea pe baza limbii materne și educație pentru fete (UNESCO: Bangkok, 2005); http://unesdoc.unesco.org/images/0014/001420/142079e.pdf de Varennes, F., Limbă, drepturi și putere: Rolul limbii în incluziune și excludere, Mecanismul experților ONU privind drepturile popoarelor indigene (OHCHR Geneva); Ouane, A. și Glanz, C. (eds)., Optimizarea învățării, educației și publicării în Africa: Factorul lingvistic (Institutul UNESCO pentru Educație Permanentă /Asociația pentru Dezvoltarea Educației în Africa: Hamburg/Tunis, 2011); UNESCO, Îmbunătățirea calității limbii materne – prin alfabetizare și învățare: Studii de caz din Asia, Africa și America de Sud (Asia Pacific, Biroul Regional UNESCO pentru Educație din Asia si Pacific: Bangkok, 2008); UNESCO, Institutul de învățare pe tot parcursul vieții, De ce și cum ar trebui să investească Africa în limbi africane și în educație poliglotă: Compendiu privind politici de susținere bazate pe dovezi și practici (UNESCO: Hamburg, 2010); http://unesdoc.unesco.org/images/0018/001886/188642e.pdf UNICEF și Ministerul Vietnamez al Educației și Formării, Cercetare asupra limbii materne bazată pe educație bilingvă: Îmbunătățirea echității și calității educației pentru copiii minorităților etnice din Vietnam, septembrie 2012; http://www.un.org.vn/en/publications/publications-byagency/doc_download/312-actionresearch-on-mother-tongue-based-bilingual-education-improvingthe-equity-and-quality-of-education-for-ethnic-minority-children-in-viet-nam.html Banca Mondială, Note educaționale, În limba proprie: Educație pentru toți (Banca Mondială: Washington, DC, 2005). http://siteresources.worldbank.org/EDUCATION/Resources/EducationNotes/EdNotes_ Lang_of_Instruct.pdf

Paginare și imprimare la Organizația Națiunilor Unite, Geneva – 1702687 (E) – martie 2017 – 200 – HRC/NONE/2017/12

38