Revista ONU în Moldova (ediţia nr. 2, 2017)

Page 1

ONU

ÎN MOLDOVA

REPUBLICA MOLDOVA A MARCAT 25 DE ANI DE LA ADERAREA LA ONU Mai 2017, #4

„LA ȘCOALĂ, FIUL MEU A ÎNȚELES CĂ E LA FEL CA TOȚI COPIII ȘI ARE ACELEAȘI DREPTURI” pag. 18

MIGRANȚII AU CONTRIBUIT CU 2 MILIOANE DE LEI PENTRU DEZVOLTAREA LOCALĂ pag. 26 MAI 2017

Foto: UNICEF

Revista ONU | 1


Cuprins Cuvânt de introducere al Coordonatoarei Rezidente ONU

3

„La școală, fiul meu a înțeles că e la fel ca toți copiii și are aceleași drepturi”

18

Republica Moldova a marcat 25 de ani de la aderarea la ONU

4

49 de sisteme de încălzire pe biomasă vor fi instalate din fonduri europene

19

De Ziua Zero Discriminare, ONU a lansat un ascensor extern, pentru a face sediul său accesibil pentru toți vizitatorii Casa de cultură din Doroțcaia – atracția talentelor de pe ambele maluri ale râului Nistru

6 8

Limbi diferite, drepturi egale: tineretul minoritar își apără drepturile și solidaritatea

10

Moldova a raportat la ONU despre cum se respectă drepturile persoanelor cu dizabilități

12

Campania Anti-Discriminare

14

Cancerul de col uterin poate fi prevenit

16

Copiii romi din Ciorești beneficiază de instruire după modelul educației centrate pe copil

17

Revista ONU în Moldova Organizația Națiunilor Unite în Moldova Mai 2017, Revista Nr. 4 „ONU în Moldova” este o revistă trimestrială editată de Organizația Națiunilor Unite în Moldova, str. 31 August 1989 nr. 131, Chișinău, MD 2012, R. Moldova tel.: (373-22) 22 00 45, fax: (373-22) 22 00 41; www.un.md, www.revista.un.md

Experiența inovativă a Moldovei în eliminarea violenței față de femei - inclusă ca studiu de caz la Universitatea Oxford

20

„Pentru mine lumea tehnologiilor a fost o revelație”

22

Punem oamenii pe primul loc

23

Politicile de reglementare a migrației, examinate în cadrul unei conferințe științifice internaționale la Tiraspol

24

Migranţi originari din 23 de comunităţi au contribuit cu peste 2 milioane de lei la dezvoltarea locală

26

Femeile din Moldova își fac auzite vocile

28

Să vorbim despre depresie de Ziua Mondială a Sănătății

30

Articolele incluse în această revistă nu reflectă neapărat viziunile oficiale sau politicile Organizației Națiunilor Unite sau ale oricăror din Agențiile sale. Articolele pot fi publicate pentru scopuri non-comerciale, cu condiția de a indica sursa. Coperta: ONU Moldova / Tirajul: 150 de copii Dacă doriți să primiți o versiune tipărită a revistei, vă rugăm să scrieți un mesaj la moldova@one.un.org


Dragi cititori,

Î

n timp ce scriu aceste rânduri, procesul de elaborare a Cadrului de Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă (CPDD) pentru Republica Moldova s-a finalizat. Documentul a fost semnat pe 16 mai 2017. CPDD reprezintă un cadru strategic programatic care va ghida eforturile de dezvoltare ale ONU în Moldova în următorii cinci ani și o va sprijini în aspirațiile sale de a deveni un stat modern și prosper. Acest document a fost elaborat cu participarea activă a reprezentanților Guvernului, societății civile, sectorul privat, grupurilor vulnerabile și marginalizate și partenerilor de dezvoltare. CPDD este aliniat cu prioritățile naționale de dezvoltare, angajamentele regionale ale țării, Agenda globală 2030 și cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Principiul de bază de „a nu lăsa pe nimeni în urmă“ va sta la baza activității ONU în următoarea perioadă și va permite să ajungem la toți oamenii, în special la grupurile vulnerabile și marginalizate și la cei care au cea mai mare nevoie. Moldova a înregistrat anumite progrese în asigurarea supremației legii, bunei guvernări și creării economiei de piață.

C

u toate acestea, urmează provocări majore, iar necesitatea implementării agendei de reforme, consolidării incluziunii și a coeziunii sociale sunt clar recunoscute. Prin urmare, e momentul să ne intensificăm eforturile pentru ca persoanele cu oportunități reduse să beneficieze din plin de dezvoltarea durabilă. În 2017, Moldova sărbătorește 25 de ani de la aderarea la ONU, iar CPPD este unul dintre multiplele simboluri ale parteneriatului solid, strategic și de încredere în-

tre Republica Moldova și ONU. Atunci când Moldova a aderat la ONU, a devenit parte a unei familii globale a națiunilor, care au decis să se unească pentru a căuta soluții comune pentru provocările comune. ONU este un forum unic, în care statele membre pot discuta și cădea de acord cu privire la modalitățile de abordare a celor mai grave provocări ale umanității: dezvoltarea durabilă, schimbările climatice și drepturile omului, pacea și securitatea, crizele umanitare. În calitate de stat membru, Moldova poate influența agenda globală și deciziile într-o gamă largă de domenii. Timp de 25 de ani, Moldova a beneficiat de asistență pentru dezvoltarea mai multor sectoare: guvernarea democratică, drepturile omului, educație, sănătate, mediu și altele. Totodată, statutul de membru ONU implică și o serie de responsabilități care reies din Carta ONU, cum ar fi respectarea și promovarea drepturilor omului. ONU cooperează cu Guvernul, societatea civilă și alți parteneri pentru a asista țara să-și realizeze aceste angajamente.

R

epublica Moldova are un rol activ ca stat membru ONU și a contribuit semnificativ la elaborarea Agendei 2030. Moldova a fost aleasă pentru a doua oară, pentru perioada 2016-2018, ca membră a Consiliului Economic și Social (ECOSOC), principalul for al Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă. Aceasta reprezintă o oportunitate unică de a influența discursul global, urmând, în același timp, prioritățile naționale în domeniul economic, social și de mediu. Moldova a fost aleasă și în Consiliul executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Oficiului ONU pentru Servicii și Proiecte (UNOPS) pentru perioada 2017-2019. Acesta este încă o conformare a contribuției substanțiale la agenda dezvoltării globale și a rolului său activ în sistemul Națiunilor Unite.

DAFINA GERCHEVA, Coordonatoarea rezidentă a ONU și reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova

MAI 2017

Revista ONU | 3


PARTENERIATE PENTRU OBIECTIVE

Republica Moldova a marcat 25 de ani de la aderarea la ONU

Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la aderarea Republicii Moldova la cea mai importantă organizație internațională - Organizația Națiunilor Unite, eveniment marcat la 2 martie printr-o serie de acțiuni publice. Un bilanț al colaborării a fost făcut la o ședință a clubului de presă, organizat în comun cu Centrul pentru Jurnalism Independent, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Cancelaria de Stat.

C

oordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă PNUD în Reptublica Moldova, Dafina Gercheva, a subliniat că statutul de membru ONU presupune o implicare comună, care deschide oportunități, dar impune și obligații.

Clubul de presă a abordat și Agenda 2030 și cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă

Dafina Gercheva, coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova

Aderarea la ONU a oferit Republicii Moldova acces la forurile globale și posibilitatea de a influența agenda globală pe o gamă largă de domenii. În același timp, în calitate de stat membru, Republica Moldova trebuie să pună în aplicare prevederile Cartei ONU, să respecte și să promoveze drepturile omului. ONU lucrează împreună cu Guvernul și alți parteneri, cum ar fi societatea civilă, pentru a ajuta țara și pentru a asigura respectarea obligațiunilor asumate. Pe parcursul celor 25 de ani, Republica Moldova a beneficiat, de asemenea, de asistență pentru dezvoltare în diferite domenii: guvernare democratică, drepturile omului, educație, sănătate, mediu și altele”, a afirmat DAFINA GERCHEVA.

4 | Revista ONU

Jurnaliștii s-au arătat interesați de rezultatele cooperării cu ONU

Participanți la clubul de presă

ONU este fundamentul sistemului multilateral de colaborare, o familie de națiuni care au decis să caute soluții comune provocărilor comune. ONU este un forum, unde statele membre pot discuta și aborda cele mai grave provocări ale umanității – dezvoltarea durabilă, drepturile omului, pacea și securitatea, urgențele umanitare, etc. MAI 2017


PARTENERIATE PENTRU OBIECTIVE

Lilian Darii, Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene

P

otrivit viceministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Lilian Darii, aderarea la ONU a contribuit la afirmarea independenței Republicii Moldova ca stat. „Pe 2 martie 1992, Republica Moldova a intrat oficial în rândul statelor independente, devenind stat cu drepturi depline și asta ar însemna că a încheiat un proces de afirmare a independenței statului. Devenind membru ONU, nu cred ca ar mai fi fost posibil ca cineva să conteste calitatea noastră de stat independent”, a subliniat viceministrul.

Cristina Gangan, reprezentanta Cancelariei de Stat

C

ancelaria de Stat a fost reprezentată de Cristina Gangan, care a menționat că ONU este un partener de încredere al Republicii Moldova, iar odată cu aderarea la ONU, țara noastră a beneficiat de mai multe reforme.

Rezultatele cooperării ONU-Republica Moldova conform Cadrului de Parteneriat ONU - Republica Moldova „Spre unitate în acţiune" pentru anii 2013-2017

MAI 2017

Revista ONU | 5


De Ziua Zero Discriminare, ONU a lansat un ascensor extern, pentru a face sediul său accesibil pentru toți vizitatorii

INEGALITĂŢI REDUSE

De 1 martie 2017, Organizația Națiunilor Unite în Republica Moldova a inaugurat un ascensor care facilitează deplasarea la toate cele patru etaje ale sediului său la Chișinău, situat pe strada 31 August 1989, nr. 131. Casa ONU găzduiește din 1994 mai multe agenții, fonduri și programe ale Națiunilor Unite, parterul clădirii fiind accesibil din 2004.

C

u sprijinul oficiului central ONU din New York, în 2016-2017 a fost construit un ascensor extern, de care beneficiază atât persoanele cu dizabilități, cât și femeile însărcinate, persoanele în etate, precum și personalul care aduce în mod periodic obiecte grele la diferite etaje.

Participanți la evenimentul de lansare a liftului. Foto: ONU Moldova/Dinu Bubulici

Un vizitator ONU testează liftul pentru a se deplasa la alt etaj. Foto: ONU Moldova/Dinu Bubulici

Xenia Siminciuc, moderatoarea evenimentului și Dafina Gercheva, coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă PNUD. Foto: ONU Moldova/Dinu Bubulici

Unul dintre obiectivele acestei inițiative este de a promova schimbarea dincolo de Casa ONU. Vrem ca și alte organizații să conștientizeze valoarea diversității și să fie mai accesibile pentru toate grupurile de persoane din societate, inclusiv cele marginalizate. Noi am învățat foarte mult datorită implementării acestui proiect-pilot și cea mai importantă constatare este că multe schimbări nu necesită bugete mari, ci mai degrabă o schimbare de atitudine”, afirmă DAFINA GERCHEVA, coordonatoare rezidentă ONU și reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova.

6 | Revista ONU

MAI 2017


B

utoanele liftului conțin și caractere Braille, ceea ce face posibilă utilizarea lor de nevăzători. Totodată, butoanele au semnalizare luminoasă și sonoră. Ascensorul este încăpător, pentru a permite accesul pentru un utilizator / o utilizatoare de scaun cu rotile și un însoțitor / o însoțitoare. Costul acestui proiect pilot se ridică la peste 85.000 dolari.

INEGALITĂŢI REDUSE

Construirea ascensorului face parte dintr-o inițiativă mai largă de diversitate, care abordează intoleranța și discriminarea.

E nevoie de a investi pentru a crea condiții confortabile pentru toate persoanele, fără discriminare. Tot ce se reface este pentru oameni. Aceste condiții reflectă atitudinea care trebuie să o aibă fiecare față de persoanele cu dizabilități”, susține GHEORGHE SURUCEANU, Director al Direcției Servicii Corpul Diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

Vizitatorii fac turul Casei ONU, cu ajutorul liftului. Foto: ONU Moldova/Dinu Bubulici

P

entru a asigura accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități de vedere, la Casa ONU a fost instalat pavaj tactil, care îi ghidează pe angajați sau pe vizitatori pe teritoriul instituției.

Tatiana Goraș, vizitatoare la Casa ONU. Foto: ONU Moldova/Dinu Bubulici

Eu am participat la un exercițiu de testare a optimizărilor făcute la Casa ONU. Fiind slab văzătoare, pentru mine a contat că s-a ținut cont de părerea mea și au fost create contraste, inscripții mărite, instalate pavaj tactil, balustradă. Acest mediu accesibil este un exemplu pentru toate edificiile publice și private din țară”, afirmă TATIANA GORAȘ.

MAI 2017

Casa ONU mai dispune de blocuri sanitare adaptate. Mai mult, vesela din bucătăria instituției este de culori aprinse, fiind accesibilă pentru persoanele slab văzătoare.

D Participanți la evenimentul de inaugurare a ascensorului. Foto: ONU Moldova/Dinu Bubulici

upă lansarea acestui proiect, câteva instituții publice și private s-au arătat interesate să afle mai multe despre acest proiect pilot de optimizare a accesibilității fizice a clădirilor. ONU intenționează ca în relațiile sale de business să dea prioritate instituțiilor care sunt accesibile. Revista ONU | 7


ORAŞE ŞI COMUNITĂŢI DURABILE

Casa de cultură din Doroțcaia – atracția talentelor de pe ambele maluri ale râului Nistru

Venirea primăverii a fost sărbătorită de locuitorii satului Doroțcaia cu un fast deosebit

P

este 650 de oameni, de la mic la mare, atât din dreapta cât și din stânga râului Nistru, s-au adunat la începutul lunii martie la Doroțcaia, pentru a sărbători venirea primăverii. Expoziții de mărțișoare, meșteșuguri, picturi și un concert de zile mari cu participarea artiștilor locali, dar și din Dubăsari, Harmațca sau Grigoriopol - astfel a decurs festivitatea, în

edificiul care va întruni, de acum înainte, locuitori ai ambelor maluri ale râului Nistru. Casa de cultură, construită acum aproape 50 de ani, a fost renovată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Sala mare a Casei de Cultură din Doroțcaia este mereu plină cu locuitori ai ambelor maluri ale râului Nistru

Primarul satului Doroțcaia, Valeriu Berzan

Doroțcaia este satul în care cresc și se educă tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru. La Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” învață tineri din Grigoriopol, tot ei frecventează, alături de copiii de pe loc, Școala de Arte și cercurile de dansuri și muzică, care activează la „Casa de cultură”, afirmă VALERIU BERZAN, primarul satului.

8 | Revista ONU

MAI 2017


ORAŞE ŞI COMUNITĂŢI DURABILE

Recital comun al copiilor din Doroțcaia și Grigoriopol

Ansamblul folcloric „Haiducii”

Mărțișoare confecționate de elevii Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, cu sediul la Doroțcaia

Doroțcaia satul în care cultura e la ea acasă

L

a Casa de cultură din Doroțcaia activează patru colective cu titlul model: orchestra de fanfară „Generație”, ansamblul vocal instrumental „Miracol”, ansamblul folcloric „Nistrenii” şi ansamblul de muzică populară „Doina Nistrului”. Acum un an, edificiul avea acoperișul spart, ușile, geamurile vechi și toate rețelele inginerești la limită. De acum

Elena Meleca, meșteră populară din Coșnița, a expus articole din biser confecționate manual

înainte, cei peste 300 de copii din sat, dar și din orașul Grigoriopol, care frecventează cercurile de artă, și cei o mie de abonați ai bibliotecii, găzduite de Casa de Cultură, vor avea parte de condiții europene.

C Casa de Cultură din satul Doroțcaia a fost reparată capital prima dată în 50 de ani de la darea în exploatare

Cu binele te obișnuiești repede”,

MAI 2017

spune o locuitoare a satului Doroțcaia.

asa de Cultură din Doroțcaia este unul dintre cele peste 70 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților autorităților locale, mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.

Istoria Europei ne învață că asemenea locuri pot deveni simbolurile reconcilierii și surse de inspirație. E nevoie de curaj, bunăvoință, angajamentul multor oameni și cât mai multe contacte pentru a construi poduri invizibile de încredere. Acest eveniment, desfășurat într-o locație simbolică, este un exemplu minunat de consolidare a încrederii”,

a menționat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, PIRKKA TAPIOLA. Revista ONU | 9


PACE, JUSTIŢIE ŞI INSTITUŢII PUTERNICE

Limbi diferite, drepturi egale: tineretul minoritar își apără drepturile și solidaritatea

P

este 130 de persoane, reprezentanți ai minorităților, autorităților publice, activiști, parteneri de dezvoltare, au participat la Forumul tinerilor minorităților etnice, lingvistice și religioase, organizat de Grupul tinerilor pentru solidaritate interetnică, cu sprijinul Oficiului ONU pentru Drepturile Omului în Moldova.

Acest forum reprezintă o platformă de dialog, creată cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra problemelor minorităților din Moldova și a oferi recomandări pentru soluționarea lor. Ivan, student de origine găgăuză, a venit la Chișinău de la sat, cu o zi înainte de Forum. Îi era teamă să întârzie și să rateze oportunitatea de a obține toată informația de la eveniment.

Am ales data de 21 februarie pentru organizarea Forumului deoarece atunci este marcată Ziua internațională a limbii materne”,

explică TAISIA KAMENȘCIC, activistă de origine bulgară, care a salutat participanții la Forum în câteva limbi minoritare: rusă, ucraineană, bulgară și romani.

“ Tânăr participant la Forumul tinerilor minorităților etnice, lingvistice și religioase. Foto: OHCHR Moldova/2017

Fiind o persoană cu dizabilitate severă și, în același timp, reprezentant al unui grup etnic și lingvistic minoritar dintr-o zonă rurală a Moldovei, este aproape imposibil să te dezvolți profesional, de aceea asemenea evenimente sunt foarte importante pentru noi”, explică IVAN.

Tinerii își cer dreptul la educație și participare în cadrul Forumului. Foto: OHCHR Moldova/2017 10 | Revista ONU

MAI 2017


F

orumul a fost o primă experiență de a discuta problemele minorităților prin prisma drepturilor omului și pentru alți participanți.

Adesea suntem invitați să participăm la evenimente publice purtând haine tradiționale, astfel încât oamenii să facă poze cu noi și să ne întrebe despre bucătăria și tradițiile noastre. Însă nu poți aborda discriminarea și drepturile omului doar prin prisma culturii”,

spune un alt participant la Forum, CHARLES, care reprezintă minoritatea africană în Moldova.

PACE, JUSTIŢIE ŞI INSTITUŢII PUTERNICE

Noi, reprezentanții minorităților suntem tratați ca niște persoane care recită poezii în limba maternă sau prezintă dansuri populare. Noi însă suntem și profesioniști și vrem să fim tratați ca atare”,

adaugă directorul Asociației tineretului ucrainean în Moldova, DMITRI LECARȚEV. Forumul Tinerilor minorităților etnice, lingvistice și religioase a fost organizat de către și pentru tineri cu scopul de a aborda două aspecte importante:

MAI 2017

Tineri de origine africană, participanți la Forum. Foto: OHCHR Moldova/2017

participarea politică și civică a tineretului minoritar și dreptul acestuia la educație de calitate în limba maternă și de stat. Forumul s-a bucurat și de atenție sporită din partea mass-mediei.

L

a sfârșitul Forumului, participanții au adoptat o Rezoluție, prin care au cerut autorităților să îndeplinească recomandările privind dreptul minorităților la educație de calitate și participare publică și politică. Grupul tinerilor pentru solidaritate interetnică va monitoriza implementarea practică a recomandărilor și transpunerea lor în Planul Național de Acțiuni pentru Drepturile Omului, aflat în proces de elaborare.

Înainte de a veni la Forum nu am vorbit niciodată cu reprezentanții minorităților, doar am gustat din bucatele lor tradiționale. Mereu am crezut că ei nu vor să învețe limba de stat și, de aceea, nu pot să o vorbească. Însă, după ce am realizat câteva interviuri cu participanții, miam schimbat opinia. Acum, planific să vizitez regiunile populate de minorități, pentru a relata mai multe subiecte din acest domeniu”, spune NATALIA, jurnalistă în presa online.

Revista ONU | 11


INEGALITĂŢI REDUSE

Moldova a raportat la ONU despre cum se respectă drepturile persoanelor cu dizabilități

Oficiul ONU pentru Drepturile Omului a organizat la Chișinău ecranizarea publică a evenimentului din Geneva. Foto: OHCHR Moldova/2017

În perioada 21-22 martie, la Geneva, s-a desfășurat cea de-a 17-a sesiune a Comitetului ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Pe agenda Comitetului s-a aflat și revizuirea situației din Republica Moldova cu privire la asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

G Revizuirea Moldovei de către Comitetul ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost urmărită online la Chișinău. Foto: OHCHR Moldova/2017 12 | Revista ONU

uvernul Republicii Moldova a raportat în fața Comitetului ONU despre cum a realizat prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, pe care a ratificat-o acum șapte ani. Potrivit raportului oficial, Republica Moldova a înregistrat MAI 2017


mai multe progrese, care se referă în special la îmbunătățirea cadrului legal și alinierea acestuia la standardele internaționale. Printre acestea se numără adoptarea Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, Legii cu privire la asigurarea egalității, introducerea Serviciului social „Asistenţă personală”, crearea Consiliului Național pentru determinarea dizabilității și capacității de muncă și altele. Membrii Comitetului ONU au apreciat progresele înaintând, totodată, o serie de observații și întrebări pe marginea raportului. Aceștia s-au interesat despre nivelul de implicare al persoanelor cu dizabilități în elaborarea strategiilor și politicilor, accesibilitatea serviciilor și infrastructurii, combaterea discriminării și a stereotipurilor, dezinstituționalizarea copiilor și persoanelor cu dizabilități, precum și despre situația fetelor și femeilor cu dizabilități. Au fost abordate și problemele ce țin de capacitatea legală a persoanelor cu dizabilități.

C

u prilejul revizuirii Moldovei de către Comitetul ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului în parteneriat cu SOIR Moldova au orga-

INEGALITĂŢI REDUSE

Membrii Comitetului ONU au apreciat progresele, înaintând, totodată, o serie de observații și întrebări reprezentanților Guvernului. Foto: OHCHR Moldova/2017

nizat la Chișinău transmisiunea în direct a sesiunii de revizuire de la Geneva. La eveniment au fost prezente în jur de 100 de persoane, inclusiv autorități, persoane cu dizabilități, profesioniști din diverse do-

menii, reprezentanți ai societății civile, care au discutat pe marginea drepturilor sexual – reproductive, dreptul la muncă, accesibilitatea, discriminarea și barierele în participare pentru persoanele cu dizabilități.

În Republica Moldova locuiesc în jur de 187.000 persoane cu dizabilități. Potrivit estimărilor, în jur de 5000 de persoane cu dizabilități sunt lipsite de capacitate juridică, 600 dintre care, au fost lipsite de aceasta în perioada 2012-2017, după ratificarea Convenției. Doar 186 din cele peste 2000 de persoane cu dizabilități din instituțiile rezidențiale au fost dezinstituționalizate. MAI 2017

Revista ONU | 13


SĂNĂTATE ŞI STARE DE BINE

Campania Anti-Discriminare

C

u ocazia Zilei Anti-discriminare, marcată la nivel global la data de 1 martie, UNAIDS în parteneriat cu Asociația obștească „Inițiativa Pozitivă” au organizat mai multe evenimente de sensibilizare și informare în mai multe orașe din țară, inclusiv la penitenciarul pentru femei nr. 7 din localitatea Rusca. În cadrul campaniei, Olia Tira, noua Ambasadoare a Bunăvoinței UNAIDS în Moldova, a participat la un șir de întâlniri cu femeile HIV pozitive pentru a discuta și înțelege problemele cu care se confruntă acestea în familie, la serviciu sau în societate.

Concert pentru deținutele din penitenciarul de la Rusca. Foto: A.O. „Initiațiva Pozitivă”

U

nul din obiectivele promovate a fost accelerarea eforturilor pentru eliminarea transmiterii HIV de la mamă la făt. Astfel de întruniri au avut loc la Centrele Sociale Regionale din Chișinău, Tiraspol, Comrat și Bălți.

Olia Tira - Ambasadoare a Bunăvoinței UNAIDS în Moldova. Foto: A.O. „Initiațiva Pozitivă”

Întâlnirile cu femeile care trăiesc cu HIV în toată țara mi-au demonstrat că sunt luminoase, luptătoare și învingătoare. Aceste femei m-au făcut să înțeleg că una dintre problemele cu care se confruntă este atitudinea discriminatorie a apropiaților și a celor din jur. Mesajul meu este că oricare ar fi statutul HIV, culoarea pielii, sau condiția socială, cea mai valoroasă este viața în toată diversitatea ei”, a spus OLIA TIRA.

14 | Revista ONU

Unul din cele mai distractive evenimente organizate în cadrul campaniei a fost un master-class de pregătire a bucatelor, organizat într-un local din capitală, la care femeile HIV-pozitive împreună cu Olia Tira și alte vedete ale show-bizzului autohton, precum și reprezentanți

ai structurilor de stat și a organizațiilor internaționale au gătit împreună sub îndrumarea unui bucătar-șef.

A nu fi discriminat este un drept care trebuie respectat, garantat și fiecare persoană trebuie să se bucure de acesta!”,

spune SVETLANA PLĂMĂDEALĂ, Manageră de țară, UNAIDS Moldova.

Sentimente prin imagini. Foto: A.O. „Initiațiva Pozitivă” MAI 2017


SĂNĂTATE ŞI STARE DE BINE

Mesajele femeilor împotriva stigmei și discriminării. Foto: A.O. „Initiațiva Pozitivă”

U

ltimul eveniment organizat în cadrul campaniei, a avut loc la penitenciarul nr. 7 din localitatea Rusca unde deținutele au prezentat mai multe numere artistice, după care au avut parte de un concert în care a evoluat Olia Tira.

Cu siguranță, astfel de întâlniri cu femeile care trăiesc cu HIV, sunt foarte importante și necesare. Toate femeile, indiferent de statutul HIV, au nevoie să știe că sunt iubite, susținute și că noi nu suntem indiferenți față de problemele lor. Mie personal, mi-a fost foarte plăcut să văd că femeile veneau la aceste întâlniri îngândurate și preocupate de propriile probleme, dar ieșeau pline de speranță și emoții pozitive!”

IRINA POVERGA, femeie care trăiește cu HIV, cu statut deschis, șefă de secție în cadrul A.O. „Inițiativa Pozitivă”.

Sentimente prin imagini. Foto: A.O. „Initiațiva Pozitivă”

Managera de țară a UNAIDS și Ambasadoarea Bunăvoinței susțin campania globală Anti-Discriminare. Foto: A.O. „Initiațiva Pozitivă”

Master-class pentru prepararea rulourilor de sushi. Foto: A.O. „Initiațiva Pozitivă”

Zero discriminare este o parte integrală a viziunii UNAIDS. În acest an, UNAIDS face apel pentru asigurarea zero discriminare în serviciile de sănătate și medicale. Dreptul la sănătate este un drept fundamental al omului, care include accesul la serviciile de asistență medicală la prețuri accesibile, în timp util și de calitate pentru toți. MAI 2017

Revista ONU | 15


SĂNĂTATE ŞI STARE DE BINE

Cancerul de col uterin poate fi prevenit

Cancerul de col uterin poate fi prevenit! Din păcate, aproape zilnic, o femeie din Republica Moldova este diagnosticată cu această boală, iar la fiecare două zile, din același motiv, o femeie se stinge din viață.

O

tilia, mamă a doi copii, din Chișinău, a reușit să prevină cancerul de col uterin datorită screening-ului de col uterin efectuat la timp. Campania social media #Ok4Paptest a fost lansată în Moldova în luna ianuarie în cadrul Săptămânii Europene a Prevenției Cancerului de col uterin. Am solicitat tuturor să facă câte un selfie cu semnul OK și să eticheteze pe toți cei dragi, reamintindu-le de importanța testului Papanicolau.

Intervenția la timp a medicilor și tratamentul urmat, cu strictețe, de către Otilia a prevenit boala și i-a permis să rămână însărcinată, pentru a doua oară, fără complicații.

Otilia în vizită la medicul de familie.

Am mers pentru un control de rutină la medicul meu de familie, am vrut să mă asigur că totul este în regulă după prima sarcină. La recomandarea medicului, am făcut testul Papanicolau, rezultatele căruia au indicat riscul unui potențial cancer de col uterin. Medicul de familie m-a programat pentru investigații suplimentare și mi-a prescris un tratament. Rezultatul testului de verificare a indicat succesul tratamentului. Recent, am dat naștere celui de-al doilea copil”.

S

imptomele cancerului de col uterin se dezvoltă foarte încet și se manifestă la o etapă destul de avansată. De aceea, pentru a preveni această boală este foarte important ca femeile cu vârsta cuprinsă între 25-61 ani să efectueze un screening al colului uterin o dată la trei ani. Screeningul este gratuit și este efectuat de către medicul de familie sau de către asistentul medical.

Un flashmob privind prevenirea cancerului de col uterin a fost organizat la Aeroportul Internațional Chișinău. Femeile migrante sunt cel mai des afectate de această boală în Moldova.

Rita Columbia, Reprezentantă UNFPA în Moldova

În 80% dintre cazuri, cancerul de col uterin poate fi prevenit printr-un program eficient de screening. UNFPA, alături de alți parteneri, colaborează cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova pentru a informa femeile despre metodele de prevenire a cancerului de col uterin, dar și pentru a le asigura accesul la serviciile de screening care corespund standardelor europene de calitate”,

declară RITA COLUMBIA, Reprezentanta UNFPA în Moldova.

În ultimul an, ca urmare a eforturilor comune depuse, numărul femeilor din Republica Moldova care au beneficiat de serviciul de screening și au reușit să prevină cancerul de col uterin a crescut până la 2000. 16 | Revista ONU

MAI 2017


Copiii romi din Ciorești beneficiază de instruire după modelul educației centrate pe copil Un model de instruire bazat pe conceptul educației centrate pe copil a fost prezentat profesorilor gimnaziului „Valeriu Dumbravă” din Ciorești, Nisporeni, în cadrul proiectului „Promovarea participării sporite a copiilor romi în educație” implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA cu suportul UNICEF Moldova. Astfel, 32 de profesori au obținut abilități de predare centrate pe nevoile de dezvoltare ale copilului. „Mă numesc Bianca Gligor și îmi place matematica”. Așa începe o lecție în care sensul educației trece de la obiective de învățare la competențe de învățare, iar accentul este pus pe elev și pe necesitățile individuale ale acestuia. Așezați în cerc, un cadru impropriu școlilor din Republica Moldova, elevii sunt încurajați să spună ce gândesc și să respecte opinia celor din jur.

Mi-ar plăcea ca toate lecțiile să se desfășoare în această cheie”,

spune BIANCA GLIGOR, elevă în clasa a 8-a la Gimnaziul „Valeriu Dumbravă” din Ciorești.

N

u doar elevii au simțit diferența. În cadrul proiectului „Promovarea participării sporite a copiilor romi în educație”, implementat cu suportul UNICEF Moldova, profesorii au învățat să organizeze activități care să scoată în prim plan individualitatea fiecărui copil. Lidia Gulică este profesoară de biologie la gimnaziul din Ciorești și cel din Vulcănești. Ea spune că a încercat în repetate rânduri să diversifice metoda de predare astfel încât copiii să vină entuziasmați la lecție, iar instruirea organizată de experții Centrului DACIA a ajutat-o să înteleagă direcția în care trebuie să meargă.

P

otrivit Vioricăi Adăscăliță, expertă în psihologia copilului, metodele noi de predare au arătat cadrelor didactice cum pot fi formate competențele sociale și intelectuale ale copilului, lucru spre care tinde actualul sistem de învățământ.

Menționăm că, în cadrul proiectului, peste 70 de copii din satul Vulcănești și Ciorești, beneficiază de asistență specială în recuperarea programului educațional și în pregătirea temelor pentru acasă, copiii fiind și alimentați suplimentar în cadrul instituțiilor de învățământ. Ca rezultat, Proiectul „Promovarea participării sporite a copiilor romi în educație” are drept scop sporirea participării copiilor de etnie romă în educație de calitate, astfel încât aceștia să fie capabili să rămână în școală și să continue următoarea etapă a educației.

Unele tehnici prezentate la instruiri le cunoșteam și aplicam, altele nu, din lipsă de inventar tehnic. Aplicând metoda nouă la lecțiile de biologie, am fost surprinsă să îmi văd elevii atât de receptivi și implicați în discuții. Dacă până nu demult, mergeam prin sat și aduceam copiii la școală, odată cu noile metode de predare, copiii romi din Vulcănești vin singuri la școală, și asta ne bucură”, LIDIA GULICĂ.

Elevii din clasa a VIII-a de la Gimnaziul „Valeriu Dumbravă” din Ciorești discută pe marginea unui film proiectat în timpul lecției. Foto: UNICEF Moldova/2017 MAI 2017

Revista ONU | 17


„La școală, fiul meu a înțeles că e la fel ca toți copiii și are aceleași drepturi” Copiii de la grădinița nr. 12 din Bălți în timpul unei activități. 120 de copii frecventează această grădiniță. 91 din ei sunt cu deficiențe de văz.

copii. Ei merg în școlile generale și cer ca fetițele și băieții lor să fie înscriși anume aici”, a adăugat Natalia Cechina.

P

După ce în anul 2010, Ministerul Educației a emis un ordin, prin care cerea școlilor să-și deschidă ușile pentru copiii cu dizabilități, astăzi în instituţiile de învăţămînt general din țară învață peste zece mii de elevi cu cerințe educaționale speciale, numărul lor crescând de la un an la altul. Pentru susținerea acestor copii, au fost deschise în jur de 500 de Centre de Resurse pentru Educația Incluzivă și instruite peste 600 de cadre didactice de sprijin care îi asistă pe profesori în includerea copiilor cu dizabilități în activitățile de instruire.

A

na Focșa este mamă a doi copii din municipiul Bălți. Ana are un fiu cu deficiențe de văz, care a frecventat o grădiniță specializată. În clasa întâi însă, ca urmare a implementării Programului de Dezvoltare a Educaţiei Incluzive, acesta a mers la o școală generală.

Nu am ezitat nicio clipă să îl înscriu la o școală obișnuită. Ar fi fost mult mai greu dacă l-aș fi izolat de restul copiilor pe motiv de dizabilitate. În acest fel, el ar fi crezut că este un copil bolnav, crescând astfel prăpastia dintre el și ceilalți copii”, a adăugat ANA FOCȘA.

Începând cu anul 2010, numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în instituțiile de învățământ a crescut. Servicii de suport educaţional au fost create atât la nivel raional, cât și la nivelul comunităţilor și școlilor. „Copii nu mai sunt referiți la instituțiile specializate nici la etapa de grădiniță, nici la cea de școală”, spune Natalia Cechina, directoare adjunctă a Serviciului de Asistență Psiho-pedagogică din mun. Bălți. „Cel mai mult însă s-a schimbat atitudinea părinților. Aceștia au conștientizat că copiii lor au aceleași drepturi ca și ceilalți

entru o mai bună înțelegere a contextului în care trebuie promovată incluziunea acestor copii în școlile generale, la inițiativa UNICEF, a fost invitat consultantul internațional în domeniul educației incluzive, Bertrame Tulk. În perioada 22 ianuarie – 1 februarie 2017 acesta s-a aflat într-o primă misiune, de documentare, în Moldova. Însoțit de UNICEF, Ministerul Educației și Centrul Republican de Asistență Psiho-pedagogică, expertul canadian a vizitat mai multe instituții pentru copii cu deficiente senzoriale și dizabilități severe din Bălți, Cahul, Orhei, Hâncești și Ialoveni.

De la începutul reformei, promovăm ideea că fiecare copil poate învăța. Este important ca acest lucru să fie conștientizat de către cadrele didactice și managerii instituțiilor speciale, de către părinți și comunitate. În acest sens, consultantul ne va ajuta să elaborăm un ghid, astfel încât procesul de incluziune a copiilor cu dizabilități severe și a copiilor cu dizabilități senzoriale în școlile generale să fie realizat într-o perioadă relativ scurtă, învățând din experiența Canadei și a altor țări ” LIUDMILA LEFTER, specialistă pentru educație, UNICEF

Convenţia cu privire la drepturile Copilului, pe care Republica Moldova a ratificat-o în anul 1993, garantează aceleași drepturi tuturor copiilor, inclusiv celor cu dizabilități. Republica Moldova a ratificat și Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, iar în 2011 Guvernul Republicii Moldova a adoptat Programul naţional de dezvoltare a educaţiei incluzive pentru anii 2011-2020. 18 | Revista ONU

MAI 2017


49 de sisteme de încălzire pe biomasă vor fi instalate din fonduri europene

ENERGIE ACCESIBILĂ ŞI CURATĂ

Pacienţii şi personalul medical de la Spitalul raional Căuşeni au apă caldă de la energia solară

49 de noi sisteme de încălzire pe biomasă, inclusiv 20 de colectoare solare, vor fi instalate în 2017 din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă. Totodată, 27 de grădiniţe beneficiare ale primei etape de proiect vor fi dotate cu instalaţii de producere a apei calde de la energia solară, care vor funcţiona împreună cu sistemul termic pe biomasă. Acestea sunt câteva din activităţile planificate de Proiectul Energie şi Biomasă în 2017. În 2017 va fi lansat şi un sistem de monitorizare de la distanţă a funcţionării centralelor termice pe biomasă beneficiare ale Proiectului Energie şi Biomasă. În acest an şi-a început cursurile de instruire şi Centrul Unic de Instruire al Operatorilor sistemelor de încălzire pe biomasă. Vor fi elaborate studii de fezabilitate pentru două raioane selectate pentru a pilota proiecte de producere a biocombustibilului din deşeuri vegetale (Rezina şi Cimişlia) şi, în funcţie de rezultatul acestora, vor fi lansate primele proiecte municipale de valorificare a deşeurilor vegetale în scopuri energetice.

Peste 156.000 persoane, în mare majoritate copii, beneficiază de energie sigură, produsă în R. Moldova

fonduri europene. De asemenea, 1000 de familii îşi încălzesc casele cu energie verde datorită subvenţiilor în mărime de până 1300 de euro acordate din bani europeni.

D

e asemenea, experţii proiectului au oferit sesiuni de instruire la peste 5000 de beneficiari: primari, manageri de instituţii publice, antreprenori agricoli, operatori de centrale termice pe biomasă, producători de biocombustibili. Totodată, 372 de şcoli au devenit parte a iniţiativei educaţionale de promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice, peste 21.000 de elevi studiind acest curs în şcoli.

2017

este ultimul an de activitate al Proiectului Energie şi Biomasă. Lansat în 2011, proiectul a parcurs două etape de implementare datorită fondurilor acordate de Uniunea Europeană. Proiectul a reuşit să racordeze peste 190 de şcoli, grădiniţe, centre comunitare, spitale la sisteme de încălzire pe biomasă, asigurând astfel unui număr de peste 140.000 persoane accesul la energie sigură, produsă în R. Moldova. Proiectul Energie şi Biomasă a pus temelia dezvoltării sectorului bioenergetic în R. Moldova, aflat acum şase ani pe linia de start. Numărul instituţiilor consumatoare de bioenergie a dus la creşterea numărului de afaceri de producere a brichetelor şi peletelor, acestea ajungând la cifra de 100. 30 din aceste noi afaceri din sectorul bioenergetic au fost lansate prin mecanisme atractive de leasing dezvoltate de Proiectul Energie şi Biomasă, din

Pompierii şi salvatorii din Căuşeni îşi încălzesc sediul cu energie verde

Mai multă informaţie despre Proiectul Energie şi Biomasă găsiţi pe pagina web www.biomasa.md şi pe pagina de Facebook Energie din Biomasă MAI 2017

Revista ONU | 19


EGALITATE DE GEN

Experiența inovativă a Moldovei în eliminarea violenței față de femei- inclusă ca studiu de caz la Universitatea Oxford

Experiența UN Women în combaterea violenței față de femei în Moldova a fost prezentată la Universitatea Oxford. Foto: UN Women Moldova

Experiența UN Women în combaterea violenței față de femei în Moldova a fost inclusă ca studiu de caz la renumita Universitate Oxford din Marea Britanie. 37 de participanți ai programului executiv de masterat „Consulting and Coaching for Change (CCC)” s-au informat despre situația din Moldova, au făcut un joc de roluri pentru a înțelege mai bine subiectul și au venit cu propriile idei despre cum poate fi combătută violența domestică în contextul Moldovei.

rea violenţei faţă de femei şi fete şi rezultatele acestora. Prin aplicarea abordării numită devianţă pozitivă, UN Women Moldova a reuşit să sporească considerabil numărul femeilor care îşi cunosc drepturile şi cer acces la serviciile de asistenţă din localităţile selectate. La acest exercițiu au participat 37 de masteranzi cu o experienţă vastă de muncă în diverse domenii din sectorul public, privat, societate civilă și organizații internaționale.

Din această experiență am învățat că în orice organizație sau situație sunt oameni care deja au găsit soluții. Aceste soluții pot fi identificate și folosite pentru beneficiul întregii organizații sau al societății”, a spus SNEZIWE DAMASEB, una dintre participante, venită din Africa de Sud, care lucrează în sectorul privat.

R

eprezentanta de țară UN Women Moldova, Ulziisuren Jamsran le-a vorbit participanților și despre metodele inovative folosite de UN Women în elimina20 | Revista ONU

MAI 2017


EGALITATE DE GEN

“ Cei 37 de participanți de pe toate continentele au făcut un joc de roluri și au venit cu propriile idei despre cum poate fi combătută violența domestică în contextul Moldovei. Foto: UN Women Moldova

Studenții și membrii facultății s-au arătat foarte interesați de subiectul eliminării violenței față de femei. Programul CCC de la Oxford este o posibilitate perfectă ca liderii schimbării să aibă o înțelegere mai bună a problemei și să aducă contribuția lor în soluționarea ei”, a menţionat ULZIISUREN JAMSRAN.

Foto: UN Women Moldova

Foto: UN Women Moldova

Toți au fost foarte impresionați de modul în care a fost pregătit acest studiu de caz. Participanții au avut parte de o experiență practică, dar și emoţionantă. Mulți dintre participanți au simțit și o legătură personală față de subiectul eliminării violenței”,

a adăugat LARS THUESEN, membru al facultății, care a participat la elaborarea studiului de caz împreună cu echipa UN Women Moldova. UN Women Moldova este lider în regiune în promovarea şi aplicarea metodelor inovative de combatere a violenţei în bază de gen. Începând cu anul 2016, UN Women a promovat soluţiile care vin chiar de la supravieţuitoarele violenţei domestice, încurajându-le să le împărtăşească şi cu alte femei care trec prin abuz. Astfel, în mai putin de un an, noua abordare numită devianţă pozitivă introdusă de UN Women în Moldova a dus la abilitarea a 44 „campioane pozitive”, femei care au depăşit violenţa şi acum ajută alte femei. Campioanele pozitive au vizitat peste 30 de localităţi din ţară şi au vorbit cu peste 1000 de femei despre cum pot face primul pas spre o viață fără violență.

P

rogramul de masterat executiv Consuling and Coaching for Change este realizat de către HEC Paris și Said Business School din cadrul Universității Oxford. Participanții acestui program vin de pe toate continentele și sunt profesioniști cu experiență medie de 20 de ani. Programul este destinat managerilor și consultanților din domeniul dezvoltării și schimbării sociale. UN Women Moldova va continua colaborarea cu Universitatea Oxford și alte universități pentru a împărtăși experiențe și a discuta soluții asupra celor mai complexe probleme.

MAI 2017

Revista ONU | 21


EGALITATE DE GEN

Ana Cucoș (centru) vorbește mass-mediei despre șanse egale pentru fete și băieți în domeniul tehnologiilor. Foto: GirlsGoIT

„Pentru mine lumea tehnologiilor a fost o revelație” „Aveam frică de informatică. Mă gândeam că este un domeniu greu și că este numai pentru băieți. Fiind în școală ocoleam acest domeniu.

C

ând am văzut anunțul despre tabăra de vară GirlsGoIT mi-am zis hai să încerc. Dar în suflet credeam că va eșua ideea mea de a învăța să programez. După participare la tabăra de vară, mi-am schimbat total gândurile și planurile de viitor. Pentru mine lumea IT-ului a fost ca o revelație. Am început să iubesc tot ce este legat de tehnologii, să citesc și să lucrez desinestătător în acest domeniu. Am deschis și un club GirlsGoIT în satul meu natal, Sălcuța, unde împreună cu o echipă de fete și un mentor am învățat lucruri noi din domeniul tehnologiilor. Totodată,

ANA CUCOȘ, în vârstă de 20 de ani, acum este studentă la facultatea Tehnologii informaționale, în cadrul Universității Tehnice, și continuă să promoveze ideea că fetele pot să reușească în orice domeniu, inclusiv în tehnologii. GirlsGoIT promovează abilitarea economică a femeilor prin studierea și implicarea în domeniul tehnologiilor. În Moldova activează 11 cluburi GirlsGoIT în toată țara, unde fetele studiază tehnologiile.

primeam foarte multe mesaje de la fetele mai mici, chiar și de clasa a cincea. Pentru ele am organizat niște prezentări despre ce pot face cu ajutorul calculatorului și cum pot învăța să programeze. GirlsGoIT m-a ajutat, în primul rând, să decid direcția carierei mele pe viitor. Cel mai mult mă bucur că datorită discuțiilor cu mine, și prietena mea a hotărât să studieze tehnologiile informaționale la universitate.

D

omeniul IT este unul destul de complex și pentru foarte multe fete el poate să pară chiar complicat, mai ales atunci când ele nu au încurajarea colegilor și a părinților. Pe mine m-au susținut foarte mult părinții și m-au încurajat să încerc, chiar dacă aveam și eu la început anumite dubii și temeri.”

Inițiativa GirlsGoIT a fost lansată de UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) cu susținerea Ambasadei Suediei și împreună cu organizația Tekedu, Novateca, ATIC, Centrul de Guvernare Electronică. În prezent peste 30 de parteneri s-au alăturat acestei inițiative: organizații neguvernamentale, companii private, instituții de stat, instituții de învățământ, parteneri de dezvoltare. Din 2016 partenerii GirlsGoIT dezvoltă Strategia 4E (Education, Entrepreneurship, Employment and Equality) care, din engleză, înseamnă – educație, antreprenoriat, angajare și egalitate, pentru împuternicirea femeilor în și prin domeniul tehnologiilor informaționale. 22 | Revista ONU

MAI 2017


Punem oamenii pe primul loc

PARTENERIATE PENTRU OBIECTIVE

Amploarea și complexitatea situațiilor strămutării forțate, lipsa unor soluții pe măsură și mediul global în schimbare rapidă, în care se produce strămutarea, dau naștere unor provocări fără precedent, la care Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) trebuie să se adapteze și să răspundă.

R

efugiații, persoanele intern strămutate și persoanele apatride sunt în atenția UNHCR.

Pe parcursul istoriei noastre de 65 de ani, provocările imense ale strămutării forțate au făcut ca UNHCR să depășească rolul său primar de a proteja și asista refugiații în rezolvarea problemelor. Refugiații și persoanele strămutate vor deveni probabil un element definitoriu al secolului XXI. Aproape nouă din zece refugiați trăiesc în țările gazdă în partea de sud a globului, mai ales în Turcia, Pakistan, Liban, Iran, Etiopia, Kenya și Iordania, exercitând o presiune considerabilă asupra infrastructurii și serviciilor locale. UNHCR a identificat cinci direcții de bază, pe care va pune un accent deosebit în următorii cinci ani și s-a angajat să protejeze, să răspundă, să includă, să împuternicească și să rezolve. Începând cu 2016, Republica Moldova face parte din Biroul regional UNHCR pentru Europa Centrală, din care fac parte Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Formatori FRONTEX și UNHCR în vizită la Departamentul Poliției de Frontieră. Foto: UNHCR Moldova

le asigură drepturi extinse la asistența medicală. Un element foarte important este posibilitatea reinstalării refugiaților recunoscuți în Republica Moldova. Ca parte a procesului de consolidare a capacităților autorităților, UNHCR a oferit instruire Direcției Azil și Integrare, Departamentului Poliției de Frontieră, judecătorilor și avocaților, ajutându-le să obțină cunoștințe și aptitudini sporite privind modul de respectare a normelor și practicilor naționale și internaționale. În cadrul proiectului „Inițiativa de Calitate în Europa de Est” (QIEE), UNHCR a oferit oportunități factorilor de decizie de a studia tehnicile de intervievare, evaluarea credibilității, aplicarea clauzelor de excludere și jurisprudența CEDO. UNHCR va acorda asistență Direcției Azil și Integrare pentru a îmbunătăți calitatea procedurii de determinare a statutului de refugiat, oferind recomandări și instruiri tematice, astfel ca persoanele care necesită protecție in-

ternațională să fie identificate rapid, iar cei care nu au nevoie – să fie trimiși, cu demnitate, în țările lor de origine. În 2017, UNHCR va organiza, în premieră, o serie de evenimente regionale în Republica Moldova, abordând subiecte precum apatridia, accesul la teritoriu, revizuirea judiciară a deciziilor și asistența juridică de stat. UNHCR se va asigura că instituția de azil în continuare salvează vieți, este apolitică și fundamental umanitară.

T

rebuie să acceptăm faptul că comunitățile noastre vor arăta și se vor simți diferit de modul în care ne-am obișnuit să le vedem. Acest fapt necesită ajustarea, cel puțin ușor, a viziunii noastre asupra imaginii comunităților noastre și pentru a se face loc și persoanelor noi venite, chiar dacă obiceiurile și valorile lor ar putea părea străine pentru noi. Nu este ceva cu care oamenii se vor obișnui ușor, dar este singura soluție reală.

M

oldova este în continuare o țară lider în ceea ce privește prevederile legale referitoare la protejarea și integrarea refugiaților și a apatrizilor. Însă implementarea și îmbunătățirea acestor prevederi este în curs de desfășurare și solicită sprijin internațional. Legea privind azilul a fost modificată în 2016 și le permite refugiaților și beneficiarilor de protecție subsidiară să aibă acces la toate tipurile de educație în aceleași condiții ca și cetățenii și MAI 2017

Judecătorii și procurorii abordează domeniul azilului în Republica Moldova. Foto: UNHCR Moldova Revista ONU | 23


PARTENERIATE PENTRU OBIECTIVE

Sesiunea plenară a conferinței Politici și practici ale reglementării migrației în contextul provocărilor moderne la Tiraspol, ianuarie 2017

Politicile de reglementare a migrației, examinate în cadrul unei conferințe științifice internaționale la Tiraspol A doua ediție a conferinței științifice internaționale pe subiectul migrației a avut loc la Tiraspol, la finele lunii ianuarie 2017. Conferința a fost organizată de conducerea Universității Taras Șevcenko din Tiraspol în parteneriat cu experții Misiunii în Moldova a Organizației Internaționale pentru Migrație.

Î

n acest an, conferința a fost dedicată politicilor și practicii de reglementare a migrației în contextul provocărilor moderne. La eveniment au participat cercetători și reprezentanți ai universităților din Chișinău, Comrat, Tiraspol, Bender, Cernăuți, Kiev, Moscova, Belgrad, Istanbul, Dușanbe, Budapesta și Tel Aviv, precum și reprezentanta Delegației Uniunii Europene în Moldova, Ecaterina Dorodnova și șeful Misiunii OIM în Moldova, Antonio Polosa.

D

upă sesiunea plenară, participanții și oaspeții conferinței au fost împărțiți pe secțiuni ce au dezbătut patru subiecte importante. Acestea sunt: Principalele direcții și specificul fluxurilor migrației moderne; Consecințele migrațiilor moderne: aspecte sociale și demografice; Reglementarea fluxurilor migraționale moderne în țările gazdă și în țările de origine; Diaspora și politicile moderne de suport a acesteia în țările de origine.

În cadrul sesiunii plenare, participanții au tras concluzia că politicile de stat în domeniul migrației trebuie să se bazeze pe cercetări, date statistice suficiente și pe recomandări. Șeful Misiunii OIM, Antonio Polosa, a exprimat disponibilitatea Organizației să acorde și în continuare sprijin comunității științifice. 24 | Revista ONU

Doar dacă fenomenul migrației în sine va fi înțeles mai bine, atunci potențialul migrației internaționale va fi putea fi valorificat cu adevărat. De aceea, e foarte important ca și comunitatea științifică și de cercetători să înțeleagă beneficiile proceselor migraționiste. Evenimente potrivit celui de azi pot aduce în atenția atât a cercetătorilor, cât și a practicienilor cele mai actuale probleme legate de migrație. Astfel de evenimente reprezintă platforme pentru dialog internațional și regional și au potențialul de a avansa cooperarea și schimbul de cunoștințe”, a spus ANTONIO POLOSA, șeful Misiunii OIM în Moldova MAI 2017


PARTENERIATE PENTRU OBIECTIVE

Reprezentanții cercurilor academice din Tiraspol

Natalia Putină, dr. științe politice, prodecan USM prezintă propria cercetare „Impactul comunităților diasporale asupra procesului politic în statele de origine”

Mariana Iațco, dr. științe politice prezintă propria cercetare „Influența migrației asupra ecologiei umane. Cazul Republicii Moldova”

C

ercetările prezentate vor fi publicate într-o ediție specială, dedicată celei de-a doua conferințe organizate în cadrul proiectului de sprijin în implementarea componentei de migrație și dezvoltare a parteneriatului pentru Mobilitate UE – Republica Moldova. Proiectul, cu un buget de 1,5 mln Euro, este implementat de OIM Moldova și finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul proiectului de sprijin în implementarea componentei de migrație și dezvoltare a parteneriatului pentru Mobilitate UE – Republica Moldova. MAI 2017

Revista ONU | 25


MUNCĂ DECENTĂ ŞI CREŞTERE ECONOMICĂ

Elevii din Cărpineni organizează un flash mob pentru a îndemna băștinașii să doneze pentru procurarea unui autogreider

Migranţi originari din 23 de comunităţi au contribuit cu peste 2 milioane de lei la dezvoltarea locală

T

imp de trei luni, campania de colectare de fonduri „Cu drag pentru acasă”, desfășurată de proiectul „Migraţie şi dezvoltare locală”, a convins fiecare al zecelea migrant din 23 de localități partenere să contribuie financiar pentru proiecte de dezvoltare locală. Printre acestea, se numără dezvoltarea unor servicii mai bune de aprovizionare cu apă potabilă, de evacuare a deșeurilor, de întreținere a drumurilor locale, de recreere şi sport, de iluminat public, de dezvoltare economică locală. Proiectul „Migraţie şi dezvoltare locală” este implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu susţinerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

A

stfel, peste 4000 de migranți, dar şi localnici, au contribuit financiar la dezvoltarea locală într-un mod sigur şi transparent, prin intermediul platformei 26 | Revista ONU

Tinerii din Ruseștii Noi deszăpezesc curţile cu îndemnul către băștinași de a dona pentru un tractor necesar evacuării gunoiului

Chiar dacă în SUA am reușit să obțin unele rezultate ce-mi păreau de neatins, în viitor oricum mă văd în Moldova. Am donat pentru că îmi pasă și mi-e dor. Oriunde m-aș afla în lume, oricum toate drumurile duc acasă și locul copilăriei mele va rămâne cel mai drag, de aceea vreau să-l văd înfloritor”,

spune VICTOR GÎSCĂ, care a donat 500 de dolari pentru amenajarea parcului din localitatea sa de baștină – Chişcăreni. MAI 2017


MUNCĂ DECENTĂ ŞI CREŞTERE ECONOMICĂ

Primarii și reprezentanţii Asociaţiilor de băștinași la evenimentul de totalizare a campaniei de colectare de fonduri pentru 23 de proiecte comunitare

Igor Balaur, originar din orașul Ialoveni, a contribuit la dezvoltarea sportului la nivel local prin organizarea Turneului internațional de lupte.

Rezultatele acestei campanii sunt impresionante. Mobilizarea extraordinară a diasporei ne-a confirmat o dată în plus că există un potențial care poate și trebuie valorificat. Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare își propune și în continuare să contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru valorificarea potențialului migrației, să susțină crearea serviciilor și produselor destinate migranților și familiilor lor și să implice diaspora în dezvoltarea țării”, a afirmat RADU DANII, coordonator de program la Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova.

online de colectare de fonduri „guvern24.md”. Secțiunea de pe www.guvern24.md dedicată dezvoltării locale a fost elaborată cu sprijinul proiectului „Migraţie şi dezvoltare locală”, în cooperare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova și poate fi utilizată de cele aproape 900 de primării din țară. Pentru a suplini contribuțiile migranţilor şi ale comunităţilor, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare oferă pentru fiecare dintre cele 23 de localităţi granturi a câte 20 mii de dolari. Sumele transferate variază între 24 lei (costul unui SMS şi apel telefonic) şi 1000 dolari. Suma colectată a depăşit ţinta stabilită cu 50%.

B

anii colectaţi şi cei donaţi vor fi valorificaţi în perioada imediat următoare de autorităţile publice locale şi Asociaţiile de băştinaşi din cele 5 oraşe şi 18 sate partenere. Suma totală a celor 23 de proiecte care urmează a fi implementate este estimată la 775 mii de dolari, dintre care: peste 100 mii de dolari au fost colectate de la migranți, 460 mii de dolari sunt oferite de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și 215 mii de dolari sunt alocate din bugetele locale.

Pentru prima dată am reuşit, în calitate de autoritate publică locală, să atragem migranţii atât de aproape în soluţionarea problemelor satului. Acum am simţit cu adevărat cât de mare este dorul celor plecaţi de acasă. Oamenii doresc să se implice, iar noi, în calitate de autoritate locală, trebuie să fim transparenţi şi să creăm cadrul necesar pentru participarea oricărui cetăţean în dezvoltarea localităţii de baştină”,

spune VICTOR STÂNĂ, primar de Gura Galbenei (Cimişlia).

Toate cele 23 proiecte au fost identificate și prioritizate prin intermediul unor sondaje online la care au participat localnici și migranți. MAI 2017

Revista ONU | 27


EGALITATE DE GEN

Femeile din Moldova își fac auzite vocile

Platformele de dialog dintre femei și reprezentanții organelor de conducere au fost înlesnite de Programul ONU „Femeile în Politică”

Vocea femeilor din grupurile vulnerabile s-a făcut auzită în fața autorităților. Și asta pentru că 580 de femei din grupuri subreprezentate – femei migrante, de etnie romă, cu dizabilități, dar și femei consiliere și membre ale societății civile din toată R. Moldova - s-au întâlnit cu deputați din Parlament, dar și cu reprezentanți ai Guvernului pentru „a da” voce problemelor cu care se confruntă zi de zi.

545

femei din toată țara au participat – unele dintre ele pentru prima dată în cadrul a 15 forumuri parlamentare regionale „Dialog cu cetățenii” și au abordat în fața deputatelor și deputaților din Legislativ probleme, precum protecția socială insuficientă pentru grupurile vulnerabile, salariile mici, mai ales pentru femeile din serviciul public, necesitatea punerii în aplicare a reformei administrației publice locale, dar și lipsa unui dialog permanent între cetățeni și politicieni. Forumurile au fost organizate în parteneriat cu Platforma Comună de dialog a 28 | Revista ONU

doamnelor deputate din Parlamentul RM și Oficiile teritoriale și de informare ale Parlamentului Republicii Moldova.

au fost auzite de către parlamentari, iar soluțiile unora dintre ele chiar s-au regăsit în inițiative legislative.

În cadrul forumurilor au fost luate în vizor și constrângerile pe care le întâmpină femeile care doresc să participe în viața politică, stereotipurile de gen, precum și politicile necesare pentru sporirea participării femeilor în procesele decizionale. Și pentru că un laitmotiv al forumurilor a fost adoptarea cotei de gen, lucru care s-a întâmplat în aprilie anul trecut, deputata Aliona Goţa a reiterat că legea prevede condiții pentru respectarea egalității de gen.

T

Este o lege revoluționară, întrucât noutatea acesteia este atât acordarea concediului de paternitate pentru 14 zile, cât și asigurarea prezenței femeilor în funcții de decizie”, a afirmat deputata ALIONA GOŢA.

Astfel, toate lacunele din legislație, dar și recomandările, prezentate de cetățeni,

otodată, alte 35 de femei din grupuri subreprezentate au participat la dialoguri cu reprezentanții instituțiilor de stat și ministere din Chișinău, precum Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Sănătății, Centrul Național Anticorupție, Ministerul Educației. Dialogurile au fost organizate ca urmare a Programului de pregătire complexă pentru consolidarea abilităților și sporirea capacităților femeilor. După ce au beneficiat de sesiuni de instruire la tema egalității de gen în politici naționale și internaționale, despre importanța cooperării la nivel de comunitate, despre construirea unui consens între grupurile subreprezentate, dar și mecanismele comunicării și discursul public, liderismul feminin, programul a culminat cu vizite de documentare și dialoguri cu reprezentanți ai ministerelor. Natalia Luța, șefă a serviciului social Echipa Mobilă, direcția municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului, din Chișinău, speră că aceste cunoștințe MAI 2017


EGALITATE DE GEN

Natalia Luța (centru poză) speră că experiența din instituțiile de stat o vor ajuta să devină o femeie lideră puternică

și practici pe care le-a acumulat, dar mai ales experiența din instituțiile de stat, o vor ajuta să devină o femeie lideră puternică în societate.

Dialogul cu reprezentanții organului suprem executiv a adus o valoare adăugată carierei mele și a răspuns necesităților mele. Îmi doream acest lucru de mult timp”, a spus Natalia LUȚA.

P

latformele de dialog dintre femei din grupurile subreprezentate și reprezentanții organelor de conducere au fost facilitate de Programul ONU „Femeile în Politică”, care este implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația EstEuropeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” și susținut financiar de Guvernul Suediei.

Programul de instruire a culminat cu vizite de documentare și dialoguri cu reprezentanți ai ministerelor și a instituțiilor de stat

580 de femei din toata țara s-au întâlnit cu deputați din Parlament și cu reprezentanți ai Guvernului

Vocea femeilor din grupurile vulnerabile s-a făcut auzită în fața autorităților MAI 2017

Revista ONU | 29


SĂNĂTATE ŞI STARE DE BINE

Să vorbim despre depresie de Ziua Mondială a Sănătății

Trei din patru persoane ce suferă de forme severe de depresie nu beneficiază de tratament corespunzător Ziua Mondială a Sănătății 2017 are în centrul atenției depresia – al doilea cel mai mare factor contribuitor la problemele de sănătate, dizabilitate și incapacitate de muncă, fiind și principala cauză determinantă a celor 128.000 de decese prin suicid înregistrate anual în Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Potrivit ultimelor estimări globale privind sănătatea, publicate recent de OMS pentru anul 2015, numărul persoanelor cu tulburări depresive din Regiunea Europeană OMS se ridică la 40 milioane, prevalența acestora în populația generală în țări variind între 3,8% și 6,3%.

P

otrivit noului raport, prevalența depresiei în Republica Moldova a fost estimată la 5,4% din numărul total al populației. În pofida faptului că este foarte răspândită și poate afecta pe oricine la orice etapă a vieții, depresia continuă deseori să rămână nediagnosticată și netratată; drept rezultat, există necesitatea lansării dialogului și abordării stigmei asociate cu această afecțiune dizabilitantă. „Campania lansată de OMS sub genericul „Depresia: să vorbim despre asta” își propune drept scop informarea publicului larg despre consecințele și conduita depresiei, precum și despre modalitățile de suport a persoanelor ce trăiesc cu depresie. S-ar putea să nu fii în stare să ieși din depresie vorbind despre asta de sine-stătător, însă discutarea acesteia este un prim pas important.” 30 | Revista ONU

Chiar și acolo unde sunt disponibile serviciile, multe persoane ce suferă de depresie evită sau tergiversează tratamentul din frica de prejudecăți sau a discriminării. Acest fapt, de rând cu nivelul redus al cheltuielilor publice, a generat carențe enorme în diagnosticare și tratare, ce a determinat situația în care doar o mică parte din persoanele cu depresie beneficiază de asistența corespunzătoare de care au nevoie.

Î

n acest context, la 5 aprilie 2017, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Programul național privind sănătatea mintală pentru anii 20172021, ce prevede crearea centrelor comunitare de sănătate mintală în toate localitățile din țară, până în anul 2021. Persoanele cu tulburări mintale vor beneficia în aceste instituții de măsuri de prevenire, tratament și reabilitare.

Deși depresia poate fi tratată și prevenită, cel puțin 75% din toate persoanele ce suferă de forme severe ale depresiei nu primesc tratament adecvat. Totuși, nu este suficientă doar extinderea serviciilor – la fel de importantă este sensibilizarea publicului, îmbunătățirea gradului de cunoaștere și reducerea stigmei,” a declarat Directoarea Biroului Regional pentru Europa al OMS, Dr ZSUZSANNA JAKAB

În ultimii 15 ani, a crescut considerabil nivelul cunoștințelor cu privire la identificarea grupurilor-țintă, factorilor de risc determinanți și impactului în urma intervențiilor de prevenire și tratament a depresiei. S-a demonstrat că intervențiile nu doar pot reduce prevalența depresiei, dar pot și preveni apariția cazurilor noi sau recidivelor. Dat fiind faptul că majoritatea persoanelor cu depresie au avut cel puțin un episod de depresie anterior, combaterea recidivelor acestei maladii se poate solda cu beneficii enorme.

P

revenirea și tratarea mai eficientă a depresiei, de rând cu o conștientizare mai bună a bolii, sunt componente vitale ale eforturilor pe care le desfășoară țările în realizarea accesului universal la servicii de sănătate și incluziunea socială. Eforturile date vor ajuta țările să atingă ținta 3.4 trasată în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă – reducerea cu o treime către anul 2030 a mortalității premature cauzată de maladiile netransmisibile prin prevenire, tratare și promovarea sănătății mintale și bunăstării. MAI 2017



3 MAI

8-14 MAI

Ziua mondială a libertății presei

Săptămâna mondială ONU a siguranței rutiere

29 MAI

4 IUNIE

Ziua internaţională a pacificatorilor ONU

Ziua internațională a copiilor victime ale agresiunii

12 IUNIE

17 IUNIE

Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor

Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei

26 IUNIE

Ziua internațională împotriva homofobiei, bifobiei și transfobiei

5 IUNIE Ziua mondială a mediului

20 IUNIE Ziua mondială a refugiaților

citește și online

Ziua internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri Ziua internațională ONU pentru susținerea victimelor torturii 32 | Revista ONU

17 MAI

BIECTIVELE http://revista.un.md

DE DEZVOLTARE DURABILĂ MAI 2017


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.