Expresul de Ungheni NR 178

Page 1

Pe 19 iunie, veniţi să vă votaţi primarii În mai bine de jumătate din localităţile raionului Ungheni vor avea loc, pe 19 iunie, alegeri repetate. Printre acestea, şi în oraşul Ungheni, unde se vor confrunta: candidatul PCRM, Ilie Ciocanu, care a acumulat 40,55% din sufragii, şi candidatul PLDM, Alexandru Ambros, care a acumulat 36,49%. Primul a fost primar interimar în perioada 2006-2007, iar al doilea a condus primăria oraşului în ultimii patru ani. De notat că şi la alegerile locale precedente, din 2007, au ieşit în turul doi de scrutin aceeaşi candidaţi. Atunci, unghenenii l-au preferat pe Alexandru Ambros. Pe cine îl vor prefera acum? Răspunsul îl vom afla pe 19 iunie. Nu uitaţi, fiecare vot contează!

Ziarul de care ai nevoie!

ziarul care spune lucrurilor pe nume în mod expres şi profesionist. Vă asigurăm: în semestrul doi vă vom oferi o surpriză de proporţii. Nu rataţi şansa s-o trăiţi alături de noi. Abonamentele se perfectează la orice oficiu poştal, pentru orice perioadă. Indice de abonare: 21945. Preţ – 6 lei/1 lună.

Ştiri expres

Expresul de Ungheni

ISSN 1857-422X

Vineri, 10 iunie 2011

Abonaţi-vă la EXPRESUL DE UNGHENI,

Anul IV, nr. 18 (173)

Sărbătoare mare la Corneşti.

Record absolut pentru Expresul.com Pe 6 iunie, Expresul.com a bătut toate recordurile în ceea ce priveşte numărul de vizitatori unici şi de afişări. Lumea a fost nerăbdătoare să afle rezultatele alegerilor la Ungheni, iar Expresul.com le-a oferit cu prisosinţă. Astfel, numărul vizitatorilor unici a ajuns la 2164, iar al afişărilor – la 6200. Din cauza suprasolicitărilor, site-ul nu a mai putut fi accesat o perioadă de timp, fapt pentru care ne cerem scuze. Pentru prima oară, un material postat pe site – „Oraşul Ungheni îmbrăcat în straie purpurii” - a acumulat zeci de comentarii, unul mai interesat decît altul. Potrivit metrica.md (Topul websiteurilor din Moldova conform Google Analytics), numărul vizitatorilor unici pe Expresul.com a crescut în ultima săptămînă cu 144,52%, iar al afişărilor – cu 148,45%. De notat că luna mai a fost cea mai reuşită din anul acesta, iar luna iunie – va depăşi toţi indicatorii înregistraţi în cele 9 luni de existenţă a noii variante a site-ului. Expresul.com este un site, pe care sînt postate atît ştiri proprii, cît şi toate ştirile despre raionul Ungheni ce apar în presa naţională şi internaţională.

Copiii din nou au grădiniţă Preţuri fabuloase După o pauză de peste nouă luni, în oraşul Corneşti şi-a redeschis uşile grădiniţa de copii. Evenimentul s-a produs într-o atmosferă festivă, pe 1 iunie, de Ziua protecţiei copilului. A fost o adevărată sărbătoare pentru angajaţii grădiniţei, pentru mămicile copiilor corneşteni.

la sfecla de zahăr şi castraveţi

În primele zile ale lunii iunie, pe piaţa din Ungheni a apărut primul lot de sfeclă roşie timpurie. Preţul de comercializare a fost unul fabulos – 30 lei /kg. Sfecla roşie din roada anului trecut se comercializa cu 20 lei/kg. Pe parcursul lunii mai, preţul la sfecla roşie a oscilat între 20 şi 24 lei/kg. Pe pieţele din Moscova acest produs se comercializează cu 13 lei/kg; pe pieţele din Polonia preţul oscilează între 8 şi 9 lei/kg ; pe pieţele din Ucraina – între 5 şi 27 lei/kg, anunţă AgraVista. Şi preţul la castraveţii autohtoni pişcă de buzunar la piaţa din Ungheni. În prezent, acesta este de 15 lei/kg. Deşi a scăzut cu 10 lei, continuă să fie de trei ori mai mare decît pe piaţa din Iaşi. Pe pieţele din Moscova preţul la castraveţi este de 41 lei/kg, iar pe cele din Ucraina – de 16 lei/kg.

Un salon de carte în premieră la Ungheni Pe 1 iunie, la biblioteca „Dimitrie Cantemir” a avut loc un salon de carte pentru copii şi tineret. A fost o premieră absolută pentru Ungheni. Potrivit Eugeniei Baroncea, şefa Secţiei cultură, la salon au fost invitaţi mai mulţi scriitori pentru copii, dar, din diverse motive, au participat doar scriitoarele Claudia Partole, Marcela Mardare şi librăria „Pro noi”. „Numai cîteva persoane au acceptat să se întîlnească cu copiii noştri, iubitori de carte, să le dea autografe, să le prezinte opera sa”, a accentuat dînsa. Zeci de copii din întreg raionul au venit la salonul de carte. O mare parte dintre ei au recitat din poeziile marilor scriitori pe care îi păstrează vii în gîndurile lor. „Faptul că aţi recitat poezii de-ale scriitorilor noştri aici, pe mica scenă improvizată a bibliotecii, înseamnă că-i adunaţi pe toţi grămăjoară în sufletul vostru. Prin poeziile pe care le recitaţi faceţi ca şi ei să ia parte la acest eveniment”, a remarcat scriitoarea Claudia Partole în adresarea sa către cei prezenţi. Eugenia Baroncea a promis că vor fi organizate şi alte saloane de carte, cu diverse ocazii.

Mulţumiri pentru o binefacere

„Nu ne-am văzut din septembrie trecut”, li s-a adresat, emoţionată, celor prezenţi – copii şi părinţi – directoarea grădiniţei, Maria Cudreavţev. Din cauza acoperişului deteriorat, grădiniţa nu mai putea funcţiona. Pereţii, podelele, geamurile – totul a putrezit. Graţie unui proiect FISM, graţie implicării primăriei din localitate, a părinţilor, graţie suportului acordat de Consiliul raional, iată că această instituţie preşcolară a reînviat, glasuri zglobii de copii au răsunat din nou peste tot. „E ca un sanatoriu”, spune cu mîndire Maria Cudreavţev despre instituţia pe care o conduce. Grădiniţa este situată în preajma pădurii, pe alături nu circulă nici un fel de transport, aerul e curat. „Uitaţi-vă ce frumuseţe e aici, cîtă verdeaţă!”, exclamă directoarea. Deşi a fost construită doar cu 20 de ani în urmă, grădiniţa a necesitat o reparaţie capitală. S-a schimbat acoperişul, au fost schim-

bate geamurile şi uşile, a fost instalat un nou sistem termic, a fost reparată centrala termică, s-a schimbat tot sistemul electric. Pentru toate acestea s-a cheltuit 1 milion 270 mii de lei, bani oferiţi, în mare parte, de către Fondul de Investiţii Sociale din Moldova. Primăria a alocat 152 mii 400 lei, Consiliul raional – 50 mii, părinţii au adunat 38 mii 100 lei. S-a muncit foarte mult. Deşi angajaţii grădiniţei au primit pe toată perioada reparaţiei doar 75% din salariul lor de bază, ei au fost prezenţi şi au participat la lucrările de reparaţie de dimineaţa pînă seara. „Sperăm să facem şi mai frumos, iar despre grădiniţa din oraşul Corneşti să se vorbească doar de bine”, a spus în final Maria Cudreavţev. Cu circa 20 de ani în urmă, în oraşul Corneşti funcţionau două grădinţe, care găzduiau peste 450 de copii. La ora actuală, funcţionează doar o singură grădiniţă, care este frecventată de 95 de copii.

16 elevi ai Gimnaziului „Grigore Vieru” se vor odihni, începînd cu 13 iunie curent, în tabăra de vară „Armonie Plus” din Ungheni. Meritul aparţine vicepreşedintelui raionului, Petru Langa, care le-a oferit acestor copii un cadou frumos pentru prestaţia lor artistică la dezvelirea bustului lui Grigore Vieru din Ungheni. Micii ţîghireni au reacţionat prompt şi au adresat o scrisoare de mulţumire binefăcătorului lor cu următorul conţinut: „Domnule vicepreşedinte al raionului, Petru Langa, bunătatea dumneavoastră ne-a copleşit şi dorim să ne exprimăm bucuria pentru faptul că aţi apreciat munca noastră „teatrală”. Vă transmitem sincerele noastre mulţumiri pentru foile de odihnă pe care ni le-aţi oferit. Încă o dată primiţi, domnule vicepreşedinte, plecăciunile noastre. Colectivul de actori ai Teatrului „Grigore Vieru” din satul Ţîghira”.

Cheia succesului Tău!

ÎMPRUMUTURI 23% -24% anual

DEPUNERI DE ECONOMII 15% -18 % anual str. Naţională 10, or. Ungheni, tel/fax + 373 236 23550


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.
Expresul de Ungheni NR 178 by expresul ungheni - Issuu