Stimați concetățeni! În fiecare an, la sfîrșit de vară, avem ocazia de a marca două evenimente de o semnificație deosebită pentru poporul nostru: Ziua Independenței și ”Limba Noastră”. Fie ca luminoasa făclie a acestor mărețe sărbători să dăinuiască pe vecie, servindu-ne drept călăuză pentru noi izbînzi. Luminați de aceste perle din istoria Moldovei, cultivate prin voința și jertfele înaintașilor noștri, avem sfînta datorie de a lăsa urmașilor noștri îndemnul de a păstra idealurile naționale: adevărul, libertatea, dragostea de patrie și grai. Cu prilejul Sărbătorilor naționale – Ziua Independenței și „Limba Noastră”, vă adresez tuturor cele mai cordiale felicitări și urări de bine. Vă doresc multă sănătate, succese în realizarea obiectivelor propuse, precum și progrese vizibile în intenția de a aduce Europa la noi acasă, de a ne clădi un trai decent prin promovarea democrației și prosperării! Cu cele mai alese considerațiuni, Iurie Toma, președintele raionului
Ziarul de care ai nevoie!
Ştiri expres
Expresul de Ungheni
ISSN 1857-422X
Vineri, 26 august 2011
Anul IV, nr. 33 (188)
Temerari, romantici, ziditori
Stimați ungheneni, De ziua orașului nostru, Ungheni, vă adresez cele mai calde felicitări și urări de bine. Cu o deosebită plăcere constat că, pe an ce trece, Ungheniul își schimbă fața, devine un oraș mai curat, cu mai multă verdeață, mai comod, mai modern, adică tot mai aproape de orașele europene și de spațiul european. Cu ocazia Hramului orașului Ungheni, îmi exprim recunoștința pentru solidaritatea și susținerea care mi-ați acordat-o. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare și participare la edificarea orașului. Vă îndemn să rămînem și în continuare împreună, să muncim pentru a avea în viitor o creștere economică pe măsură să ne asigure o viață mai bogată din punct de vedere material și cultural, stabilitate socială, armonie interetnică. Cu cele mai alese considerațiuni, Iurie Toma, președintele raionului
ai independenţei noastre Stimaţi compatrioţi, Ce mulţi eram. Uniţi în fapte şi în gînd. Nopţile nu dormeam, pentru a scrie, literă cu literă, cele mai sacre dorinţe: „Limbă! Alfabet!”, „UNIRE, moldoveni!”, „Libertate!”. Nopţile nu dormeam, pentru a coase „sfîntul nostru tricolor”, care mai apoi flutura în vînt pe la marile adunări naţionale. Temerari, romantici, cu atîtea şi atîtea vise frumoase... Parcă a fost ieri.
Acum două decenii, pe 27 august 1991, deputaţii primului Parlament democratic au dat dovadă de un curaj deosebit, de o responsabilitate istorică şi de un patriotism remarcabil şi au declarat independenţa Republicii Moldova. Printre ei s-a aflat şi fostul primar de Ungheni, Vasile Para, şi actualul locuitor al oraşului Ungheni, Valeriu Jardan, membri ai primului Parlament democratic, cărora le exprim recunoştinţă din partea tuturor concetăţenilor. Ataşamentul lor sincer şi puternic faţă de valorile naţionale şi democratice au permis Republicii Moldova să fie astăzi un stat independent, unitar şi suveran, un stat cu adevărat european.
Dragi ungheneni, Adresez sincere felicitări tuturor locuitorilor oraşului Ungheni şi celor care se identifică drept ungheneni, cu ocazia aniversării a 549-a de la prima atestare istorică a oraşului Ungheni şi cu ocazia Hramului oraşului Ungheni. Cu o deosebită satisfacţie, constatăm că, pe an ce trece, oraşul nostru devine tot mai modern. Datorită eforturilor individuale ale fiecăruia, precum şi prin efortul nostru comun, avem astăzi în Ungheni o creştere economică şi o îmbunătăţire a calităţii vieţii. De ziua oraşului Ungheni, vă doresc un viitor plin de succese, cele mai calde gînduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri! Fie ca sărbătoarea „Acoperămîntul Maicii Domnului”, care e şi harmul oraşului Ungheni, să renască în sufletele noastre lumina bunătăţii şi dragostea faţă de cei apropiaţi. Buna dispoziţie şi prosperitatea să domnească în casele dumneavoastră. La mulţi ani, Ungheni! La mulţi ani, Republica Moldova! Cu respect, Alexandru Ambros, primarul orasului Ungheni
Au trecut de atunci 20 de ani. Privim fotografiile îngălbenite de vreme din arhiva redacţiei. Sînt imortalizaţi primii paşi ai independenţei noastre: zeci de ungheneni în drum spre Marea Adunare Naţională din 27 august 1991. Ce mulţi eram... Ziditori ai independenţei noastre, care nu au alergat niciodată după posturi înalte, după privilegii sau recunoaştere publică. Ion Bogdacenco, Raisa Ursan, Dumitru Colţişor, Ion Ciobanu, Petru Ghervas, Valeriu Iovu, Ion Bacalu, Afanasie Creţu, Gheorghe Ambroci, Simion Staraşciuc, Vitalie Andronovici... Sînt doar cîteva nume desprinse din numărul imens de ungheneni ce au luptat cu trup şi suflet pen-
tru cele sfinte. Cîte speranţe îşi puneau atunci oamenii în viitorul lor, al copiilor şi nepoţilor lor! Atunci cînd a fost nevoie să-şi apere independenţa, nu au ezitat nici o clipă. Războiul de pe Nistru a luat vieţile a opt ungheneni: Oleg Ungureanu, Ghenadie Crestiuc, Mihail Gurduială, Vladimir Cimpoieş, Petru Slonov, Anatol Popovici, Pavel Buruiană, Vasile Moruz. Cel mai tînăr avea doar 21 de ani, cel mai în vîrstă – doar 33. Ilie Mihalache a fost declarat dispărut şi iată, de aproape 20 de ani, nu se mai ştie nimic despre el. Zeci de rugi s-au înălţat spre Cer. Ne-o fi auzit atunci Dumnezeu? Dar acum?
Stimaţi ungheneni! Pe data de 27 august 2011, ora 17.00, în Sala mică a Palatului de cultură se va desfăşura un concert de sărbătoare, consacrat Zilei Independenţei Republicii Moldova. Intrare liberă.
Cheia succesului Tău!
ÎMPRUMUTURI 23% -24% anual
DEPUNERI DE ECONOMII
15% -18 % anual str. Naţională 10, or. Ungheni, tel/fax + 373 236 23550
2
Expresul de Ungheni Vineri, 26 august
Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului. (Din Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova)
Esențial cu Lucia Bacalu
MOLDOVA, atîtea sensuri în numele tău M-am tot chinuit, zilele acestea, să găsesc cuvinte mai deosebite pentru un editorial dedicat Republicii Moldova, zilei sale de independenţă. Dar în cap îmi tot roiau: dezamăgire, trădare, interes personal şi tot aşa mai departe. E starea de spirit, de fapt, a unei părţi considerabile a populaţiei noastre. Din păcate! Salvarea a venit de la Igor Guzun, lector superior la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării la Universitatea de Stat din Moldova. Am găsit, tot navigînd prin internet, o frumoasă dedicaţie, pe care, imediat ce am citit-o, mi-am dorit s-o transmit şi altora. Iată ce spune Igor Guzun: Cînd mă gîndesc la numele MOLDOVA, îmi place mai mult DO, mai puţin – МОL (Л) şi deloc – VA. Pentru că fiecare dintre cele trei silabe care compun numele Moldovei exprimă ceea ce ni s-a întîmplat fiecăruia în parte şi ţării împreună în ultimii 20 de ani. Îmi place silaba DO din cuvîntul „Moldova”, mai întîi, pentru că sugerează muzicalitate, oricum am cînta Mol-do-va – cu do de sus sau cu do de jos. Apoi – pentru că exprimă, în engleză, cel mai important verb de acţiune: „to do” – a face. În Mol-DO-va am făcut atîtea, facem multe, am putea face altele, însă mai eficace şi mai raţional ca pînă acum. Silaba МОL (Л) din numele Moldovei, dacă o rostim în rusă, înseamnă „chipurile”, „cică”, „ca şi cum”. „Chipurile, în Moldova se poate trăi”. „Cică, Moldova avansează…”. „Ca şi cum justiţia în Moldova face dreptate omului simplu”. Iată de ce silaba МОЛ, spre deosebire de silaba DO, îmi place mai puţin în МОЛDO-VA. Şi nu-mi place deloc acest VA, care ţine de un viitor incert: „MOL-DO-VA-fi-bine”. Iar dacă rostim acest VA! în franceză, o facem cu sensul interjecţiilor: „fie!”, „fie aşa!”, „accept!”. Acum, cînd avem în faţă cîteva sensuri pentru fiecare dintre silabele care compun MOL-DO-VA, accept că fiecare dintre noi poate afirma că el este Moldova. Pentru că fiecare, probabil, îşi poate asuma, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi silaba DO – a face, şi silaba МОЛ – a se face că face bine, şi silaba VA – cu promisiunea că va face bine.
PP Expresul de Ungheni Publicaţie de informaţii, analiză Expresul şi opinii de Ungheni Editor: SC Miraza SRL, IDNO: Vineri, 1003609009231 20 noiembrie Membru al Asociaţiei Presei Independente (API), afiliată Asociaţiei Mondiale a Ziarelor (WAN) Director: Lucia Bacalu Secretar de redacţie: Vitalie Harea Reporteri: Cristian Jardan, Natalia Chiosa Contabil-şef: Angela Covaliov Manager vînzări: Ina Landa Tiparul executat la Tipografia Prag-3 Chişinău Comanda 184. Tiraj: 2050 ex. Adresa: or. Ungheni, str. Barbu Lăutaru, 26, oficiul 229 Telefon: (236) 28575, 23742 E-mail: unexpres@gmail.com Web: www.expresul.com
NEŞTERSE AMINTIRI
Zi cu roşu-n calendar Era la şase zile după ce preşedintele rus Gorbaciov devenise prizonier. Moş Grigore Frimu, unicul meu prieten de pe atunci, pentru că eu abia de două săptămîni devenisem seliştean, mă trezeşte cu noaptea-n cap. - Scoală frate, că-i bîja! Ne cheamă la oaste! - Ce fel de oaste, bade Grigore, mai ales că dumneata ai făcut războiul cu nemţii. - Da, dar am luptat alături de ruşi. Cum să fiu acum contra lor? Uite, „radiotocika” spune că toată lumea să plece la Chişinău. Autobuzele aşteaptă la Nisporeni. Precum aveam niţică ţuică din drojdiile de vin de anul trecut, îi las moşului o gărăfioară ca să aibă grijă de gospodărie şi de orătănii şi urc dealul la şosea, pe unde treceau autobuzele cu pricina. Nu voi fura spaţiul de ziar cu amănuntele, voi spune doar că, datorită vigilenţei lui moş Grigore, m-am pomenit în vîltoarea evenimentelor de la 27 august 1991. Am strigat şi eu cît am putut „Libertate! Independenţă”. Apoi am asaltat cu toată mulţimea clădirea Parlamentului, din care se difuza votarea Independenţei. După care alerg mai la vale de Institutul de medicină, unde erau parcate autobuzele. Pe drum mă prinde colegul meu de breaslă, Vladimir Javgureanu. Îmi vîră microfonul sub
nas şi mă întreabă ce părere am despre cele întîmplate. - E un lucru mare, măi Valoghea. Iar mai departe depăn tot ce se cuvenea să spun pentru radioul naţional. În autobuz - mare vîlvă. Ajuns acasă, îl găsesc pe moş Grigore hrănindu-mi de zor găinile. - Ai ascultat radioul, bade? - îl întreb. - N-am prea ascultat. Aţi făcut treabă, cred eu. Îl aşez pe un scăunel în faţa casei şi, pînă gătesc o gustărică, difuzorul de pe perete ne serveşte gratis buletinul de ştiri de la ora cinci după masă. După ce crainicul înşiră evenimentele fierbinţi ale zilei, îi dă cuvîntul lui Javgureanu, care mă ia la ispitit pe mine. - Uite, un hoţoman ţi-a furat numele, zice moş Grigore. - Păi ăsta-s eu! - Nu mai spune! Şi eu, care credeam că n-ai fost acolo. Poate ţi-ai pus şi tu iscălitura... - Nu, că nu-s deputat. Dar am strigat cît m-au ţinut bojocii şi pentru mine, şi pentru dumneata. Cred că nu te superi. - Ba deloc. Că pe front ştiam numai „Vperiod!” şi „Za mnoi!”, mai mult pe ruseşte. Drept că la atac, cînd ne luam de gît cu nemţii, mai trăgeam şi căte o înjurătură moldovenească. Parcă-mi părea mai cu greutate. Şi nemţilor li se ridi-
ca părul măciucă. Iar voi pe cine-aţi speriat? - Pe cei care vor să ne ţină-n laţ! I-am zis că face să luăm cîte un păhărel. Pentru trei sărbători odată. - De ce pentru trei? - nu se dumireşte moşul. - Independenţa de azi - una la mînă. Apoi doi ani de la Marea Adunare Naţională, la care am fost şi eu. În ziua aceia tocmai împlinisem 40 de ani. - Înseamnă, că azi ai 42, mînca-te-ar puricii! Aşa a trecut acea memorabilă zi. Şi după ea două decenii. Moş Grigore nu mai este. A plecat împăcat cu gîndul că toate ce s-au făcut au fost numai spre bine. Ion Mardari
P.S. Ion Mardari, în prezent locuitor al satului Selişte, Nisporeni, a muncit, ani buni, ziarist la Ungheni. Deşi nu mai lucrează în presă, ni s-a destăinuit că dorul pentru scris îl macină mereu. I-am oferit cu drag paginile „Expresului de Ungheni” şi îi zicem, în zi de sărbătoare: La mulţi ani, Ioane!
Cei mai frumoşi ani din viaţa unui primar Pentru Gheorghe Filipovici, primarul de Boghenii Noi, anii 1989-1991 au fost cei mai furmoşi din viaţă. Se simte un norocos, căci s-a aflat în epicentrul mişcării de renaştere naţională, a simţit pe pielea proprie entuziasmul de nedescris al acelor ani. „Timp de trei ani, mi-am petrecut toate duminicile la Chişinău”, spune. „Credeam atunci că vom putea răsturna munţii cu oamenii pe care îi aveam în preajmă”, continuă dînsul. Erau multe persoane cu adevărat curate la suflet, ghidate de o mare dragoste de neam şi ţară. Dar erau şi mulţi dintre cei ce urmăreau de pe atunci doar scopuri meschine.
„Îmi amintesc de acea memorabilă paradă de la 7 noiembrie 1989. Urmau să defileze pe actuala Piaţă a Marii Adunări Naţionale din Chişinău tancurile ruseşti. Ne-am luat de mînă şi ne-am postat în faţa acestora. Eram alături de regretatul Gheorghe Ghimpu, eram alături de Ion Bogdacen-
co din Corneşti, primul preşedinte al Frontului Popular din raionul Ungheni. Tancurile nu au mai putut trece. Ştirea despre acest eveniment a făcut înconjurul lumii. Soţia mea era atunci la Vilnus, în Lituania. Ştiţi ce i-au spus lituanienii după ce au privit ştirea la televizor? „E frumos, dar nu veţi obţine prea multe, pentru că aveţi foarte mulţi trădători şi fricoşi”. Nu i-am crezut atunci. Ulterior m-am convins că mare dreptate au mai avut”, povesteşte Gheorghe Filipovici. Nu a trebuit să treacă prea mult timp, ca ceea ce au spus
lituanienii să devină realitate. Din păcate! „Impostorii şi profitorii deghizaţi în mare apărători ai idealurilor naţionale au făcut astfel ca acea mişcare şi entuziasm să se transforme în ura unora împotriva altora. Asta avem acum”, spune Gheorghe Filipovici cu tristeţe. Deşi optimismul l-a caracterizat dintotdeauna, recunoaşte că în ultimul timp tot mai des este încercat de pesimism. „Să vă spun sincer ce gîndesc acum? Eu nu văd lumina de la capătul tunelului. E dureros şi plîng în suflet”.
Dacă ar fi chemată pe baricade, ar merge fără nici o ezitare Deşi prin vene îi curge sînge găgăuz, Maria Buruiană, profesoară de limba rusă la Liceul “Gheorghe Asachi” din Ungheni, s-a încadrat chiar din primele clipe în mişcarea de renaştere naţională. Era prin anii 19871988, iar ea muncea la Rezina, pe malul Nistrului şi, alături de soţul ei, Victor, alături de mulţi alţi colegi de ai săi, s-a aflat în primele rînduri la mitingurile acelor ani. În anul 1991, a venit la Ungheni, continuînd lupta pentru renaşterea naţională. “Dacă ţii cu adevărat la ţara în care trăieşti, dacă ţii cu adevărat la poporul tău, nu poţi să fii indiferent”, explică dînsa. Un singur regret are. Din cei
foarte mulţi de odinioară, astăzi au rămas foarte puţini. “Puţini, dar buni”, face o remarcă Maria Buruiană. Dînsa recunoaşte că altfel vedea
parcursul Moldovei. Dar… Nomenclatura comunistă, nostalgică după trecutul sovietic, şi-a făcut treaba foarte bine. Indiferent cum s-au numit - democraţi, agrarieni, comunişti – cei ce sau perindat la conducere nu au făcut decît să încurce iţele. În pofida celor întîmplate, Maria Buruiană rămîne optimistă. “Am fost şi sînt o luptătoare. Şi acum, dacă aş fi chemată pe baricade, aş merge fără nici o ezitare”, spune. Îi plac oamenii oneşti, corecţi, hotărîţi.
Slavă Domnului, mai sînt în Moldova asemenea oameni care îi inspiră încredere. “Va fi bine, iar noi vom fi în Uniunea Europeană mult mai devreme decît cred unii”, zice dînsa încrezătoare, după care menţionează: “Sper ca partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană să găsească limbaj comun, să dea orgoliile şi ambiţiile la o parte, să dea dovadă de înţelepciune. Astfel, lucrurile vor fi mişcate din loc mult mai rapid”.
Copii ai Independenţei cu Lucia Bacalu
O tînără care ştie ce vrea de la viaţă.
Iar viaţa ei e la Ungheni A absolvit facultatea de filosofie, iar la Ungheni a rămas dintr-o simplă întîmplare. „Iniţial, am venit doar pe vară, să mă odihnesc puţin după examenele de licenţă. Dar, aflînd că sînt locuri de muncă la tabăra „Plus armonie”, m-am angajat ca educator. De ce să stau vara acasă? Pe parcurs, am văzut multe activităţi interesante şi, atunci cînd mi s-a propus să rămîn să muncesc la Centrul de Resurse pentru Tineri, mi-am zis: de ce nu?”, povesteşte Galina Petcu. Intenţiona să rămînă doar un an-doi, după care să-şi caute un rost în altă parte. De atunci au trecut şase ani, iar dînsa tot pe loc e. „Mă mîndresc că sînt la Ungheni. Mai ales că în ultimii ani aici au fost realizate foarte multe lucruri frumoase în domeniul tineret”, spune. Sigur, nu i-a fost uşor să se acomodeze, mai ales că mulţi dintre colegii săi au plecat în străinătate sau, în cel mai rău caz, au rămas la Chişinău, în capitală. „Eu mă simt bine la Ungheni. Da, este complicat, pentru că există o sumedenie de probleme. Totuşi, aş vrea să-mi văd viitorul aici”, afirmă foarte hotărîtă. Galina a avut marele noroc să meargă de nenumărate ori în deplasări peste hotare, a văzut mai multe striluri de viaţă, mai multe culturi, dar Moldova i se pare mult mai aproape. În plus, vrea să creadă şi în
continuare că Ungheniul îi poate oferi numeroase oportunităţi de afirmare. „Sînt optimistă de felul meu şi, de obicei, văd partea plină a paharului”, spune, după care face o remarcă: „Oricum, analizînd situaţia la rece, trebuie să zic că există puţine lucruri la ora actuală care pot să-i atragă pe tineri aici. Foarte puţine. Nu valorile materiale îi ţin aici, ci valorile spirituale”. Fiind, după cum a şi recunoscut, optimistă, vede un viitor bun pentru Ungheni. Primele semne deja sînt. Uitaţivă cîţi tineri au venit să muncească în organele administraţiei publice locale! „Ce poţi spune despre viitorul Moldovei care trebuie să fie construit de actualii tineri?”, o întreb. „Despre viitorul Moldovei nu pot spune chiar nimic. Atît de incerte sînt lucrurile şi atît de des se
schimbă... Urmează să vedem”, răspunde filosofic. Dacă tinerilor noştri li s-ar permite săşi spună cuvîntul şi să se iasă în faţă, situaţia s-ar schimba, consideră Galina. Tot ea susţine că, deocamdată, mulţi tineri nu prea pot să-şi exprime ideile şi opiniile. De aceea s-a şi angajat plenar să-i facă pe semenii săi mult mai descătuşaţi, ca aceştia să se simtă mai liberi. „La noi în Moldova există o mare problemă în ceea ce priveşte descătuşarea tinerilor. Cred că-şi spune cuvîntul educaţia de acasă. Sînt părinţi care s-au născut şi au trăit în fosta URSS, ei au fost obişnuiţi cu un mod de viaţă pe care-l consideră foarte bun şi pentru copiii lor. De exemplu: niciodată să nu spui nimic. Foarte multe „Nu”uri continuă să existe. Al doilea factor este şcoala. Din păcate, şcolile, cu mici excepţii, sînt axate încă pe principiul: vorbeşte doar atunci cînd eşti întrebat”, explică Galina, exprimîndu-şi, totodată, speranţa că peste cinci-zece ani tinerii vor fi cu totul altfel. În calitate de coordonator al programului de voluntariat la Centrul de Resurse pentru Tineri, încearcă să-i atragă în
activităţi pe tinerii care gîndesc, chiar dacă aceştia nu pot să-şi expună foarte bine gîndurile. Mai apoi, face tot posibilul ca să le dezvote abilităţile de comunicare. „Sînt tineri care, deja se vede, vor schimba ceva”, conchide. Schimbarea va veni, cu siguranţă, şi de la Galina Petcu. Iar filosofia? „Din facultate am luat modul de a gîndi, modul de a vedea lucrurile din mai multe perspective şi nu doar dintr-un singur unghi”, spune. „Nu crezi că e timpul ca tinerii să se implice şi în politică?”, îi adresez o ultimă întrebare. Urmează un răspuns demn de o tînără care ştie ce vrea de la viaţă: „Întotdeauna a fost timpul ca tinerii să se implice în politică, dar acum e o nevoie stringentă”.
Indiferent unde s-ar afla, ştie că se va descurca şi va obţine succese A plecat din Moldova cu cinci ani în urmă. Pe atunci avea doar 20 de ani şi studia la Universitatea Tehnică din Chişinău tehnologia vinului şi a produselor obţinute prin fermentare. Era o specialitate care, spera, îi va oferi mari oportunităţi. Criza vinului însă l-a făcut să-şi schimbe opţiunea. În 2006, Iulian Şova, un tînăr din Ungheni, decide să plece la studii în Franţa. „Îmi doream să studiez economia. În plus, cunoşteam bine şi matematica, şi limba franceză”, explică dînsul alegerea sa. A fost acceptat la Universitatea „Louis Pasteur” din Strasbourg şi, după trei ani, obţine licenţa în economie. Nu s-a mulţumit cu ceea ce realizase pînă atunci, fiind conştient de faptul că, dacă vrei să ai un viitor frumos, trebuie să studiezi cît mai mult. Pentru că tocmai începuse în lume criza fiunanciară, Iulian decide să mai facă un pas îndrăzneţ. Pleacă la Paris, unde este acceptat la masterat în domeniul ingineriei finanţelor. Şi aici obţine succese remarcabile. „Eu ştiu acum că, indiferent unde mă voi afla, am să mă descurc”, spune cu mîndrie. A făcut deja două stagieri. Una - într-un fond de investiţii, iar alta – la o întreprindere de energie electrică din Franţa, fiind angajat într-un serviciu care operează pe pieţele
financiare de energie. „Eu cumpăr şi vînd energie la bursă. E ceva nou în Europa”, explică dînsul. De aceea, în acest domeniu sînt, deocamdată, puţini specialişti. Unul dintre ei e şi un unghenean: Iulian Şova. Nu şi-a făcut planuri mari de viitor. Visează la o carieră profesională pe măsura cunoştinţelor obţinute. Unde? Ţara nu prea contează. Cert e că nu va reveni în viitorul apropiat în Moldova. „Aş putea să vin cînd mi se va permite să construiesc o centrală atomică la Giurgiuleşti”, glumeşte. Apoi, foarte serios, spune: „În Moldova aş reveni doar cu o singură condiţie: să am bani suficienţi pentru a contribui la dezvolta învăţămîntul nostru. La ora actuală, Moldova are cea mai mare nevoie de investiţii anume în domeniul educaţional. Statul investeşte puţin în învăţămînt şi asta se observă. Noi degradăm din an în an”. În favoarea afirmaţiei sale aduce şi un argument. Cînd învăţa la Chişinău, se considera o ruşine să mergi la bibliotecă, erai luat în rîs de
foarte multă lume. În Franţa situaţia este diametral opusă. Bibliotecile sînt pline, iar oamenii vin aici pentru că simt şi ştiu că trebuie să se informeze, să citească. Deşi e plecat de cinci ani, Iulian urmăreşte zi de zi ce se întîmplă în Moldova. Este la curent cu toate evenimentele care se produc. De acolo, din Franţa, vede cu totul altfel ceea ce are loc la el acasă. „Nu observ nici o diferenţă între comunişti şi democraţi”, îşi spune verdictul. În locul discuţiilor interminabile, afirmă el, ar fi bine ca elitele politice să se axeze pe dezvoltarea economică. „Nu există, la ora actuzală, planuri reale de a scoate ţara din criză. Privesc diferite emisiuni despre ţările din Africa, foste colonii ale Franţei. Cînd vin în Moldova şi văd realitatea de aici, mă surprind la gîndul că e cam aceeaşi ca şi în ţările africane”, spune Iulian Şova. Totuşi, se declară optimist în ceea ce priveşte viitorul Moldovei. „Se ştie că Moldova e o ţară agrară, iar agricultura e un domeniu de perspectivă, dacă e să analizezi ce se întîmplă la bursele agricole din lume”, explică dînsul, după care subliniază: „În Moldova există toate condiţiile de a dezvolta agricultura. Lipseşte organi-
zarea eficientă şi investiţiile”. În plus, susţine ungheneanul nostru şcolit în Franţa, mai trebuie să lucreze legea. Atîta timp cît legile vor exista doar pe hîrtie, nimeni nu va dori să investească aici. „Şi mai este o problemă – moldovenii nu-s motivaţi să muncească. Din această cauză mulţi vor să plece din ţară, iar ce ce rămîn vor ca cineva să vină să le facă viaţa mai uşoară, să le dea tot de ce au ei nevoie”, spune Iulian. S-a născut la Corneşti. S-a format la Ungheni, unde a învăţat începînd cu clasa a VII-a. „Ce ţi-i mai aproape: Corneştiul sau Ungheniul?”, îl întreb. Răspunsul urmează imediat: „Cel mai aproape mi-s părinţii. Acolo unde mi-s părinţii, acolo e şi casa mea”.
Expresul de Ungheni Vineri, 12 august
5
A ales să înveţe în China, pentru a promova imaginea Moldovei în lume „De cînd mă ştiu, am un vis – vreau să devin ambasador, iar studiile în China îmi vor permite să mai fac un pas spre realizarea acestui vis”, ni s-a destăinuit, în cadrul unei vizite la redacţia „Expresului de Ungheni”, Lidia Sanduleac, o tînără de 19 ani, absolventă a Liceului „Vasile Alecsandri” din Ungheni.
În mai puţin de o săptămînă îşi va lua zborul spre Beijing, într-o lume absolut nouă pentru ea. Nu-i este frică de drumul pe care trebuie să-l parcurgă: Chişinău-Moscova-Novosibirsk-Beijing-Wuhan. Sînt mii şi mii de kilometri. „Zborul durează vreo două zile”, spune veselă, remarcînd că deja este „călită”. A avut anterior, la vîrsta de 16 ani, o altă experienţă frumoasă – un an de studii în SUA. Are un pic de emoţii pentru Beijing. Chinezii nu prea cunosc limba engleză, iar ea încă nu cunoaşte limba chineză. În plus, nu a decis deocamdată cu ce va ajunge la destinaţia finală, Wuhan. Sînt peste 1000 de kilometri. „Pentru chinezi nu e o distanţă foarte mare, la fel cum nici Wuhanul, un oraş cu o populaţie de peste 9 milioane, nu este foarte mare”, spune. Acolo, în Wuhan, se va afla timp de un an, şi va învăţa limba chineză. „Eu voi studia dialectul mandarin, utilizat în centrul Chinei”, precizează Lidia. Este, de fapt, o limbă vorbită de peste 1 miliard de oameni, fiind cea mai răspîndită limbă de pe Pămînt. În afară de China, se vorbeşte şi în Brunei, Cambodgia, Indonezia, Malaezia, Mongolia, Insulele Filipine, Singapore, Africa de Sud, Taiwan şi Tailanda. „Atît de tare am fost tentată de oportunitatea care mi s-a oferit, încît mi-am cumpărat şi cărţi, şi caiete de scris, ca să am un pic de pregătire. În internet privesc şi ascult tot ce este în chineză. Au un fel de a vorbi extraordinar. Dialectul mandarin este complicat, deoarece poate fi vorbit pe patru tonuri diferite. De exemplu, ma – poate însemna şi mama, şi cal, şi cîine, în dependenţă de ton. Este foarte interesant. Am început să studiez şi ieroglifele”, povesteşte, entuziasmată, ungheneanca noastră. După un an în care va învăţa limba, Lidia Sanduleac va studia la relaţii internaţionale şi politice. „Este ceea ce am vrut. Dacă rămîneam în Moldova, făceam medicină; dacă plecam în Franţa – făceam dreptul. Dar nu era vocaţia mea”, recunoaşte. În plus, este foarte satisfăcută pentru faptul că părinţii ei nu vor trebui să cheltuiască nici un ban pentru ea. „Totul îşi asumă partea chineză: şi asigurarea medicală, şi cazarea, şi materialele pentru învăţat, şi transportul, plus o bursă lunară de 250 de dolari”, explică. În acest an, trei tineri moldoveni – doi din Chişinău şi Lidia Sanduleac din Ungheni – vor pleca la studii în China, graţie unui acord între guvernele Republicii Moldova şi Chinei. Partea chineză îşi asumă toate chletuielile, cu excepţia celor de drum. Acestea din urmă, potrivit Acordului, ar trebui să şi le asume guvernul moldovenesc. Deocamdată, Guvernul tace. Iar drumul pînă în China costă între 400 şi 1000 de euro. Lidia speră să poată reveni acasă o dată în an. După patru ani de studii acolo şi-ar dori să se înscrie şi la o facultate în Moldova, să poată preda, în paralel, chineza la o universitate din Moldova. De pe acum se gîndeşte şi la un masterat, pe care să-l facă ori în China, ori în SUA. Toate au un singur scop – să ajungă, într-o bună zi, ambasador al Moldovei undeva, în lume, ca să poată spune tuturor cît de frumoasă şi interesantă este ţara ei de origine.