Vineri, 19 aprilie 2013 | Anul VI, Nr. 16 (269)
Ziarul de care ai nevoie | Apare în raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași
Protest la Nisporeni. Dizolvarea Consiliului orășenesc pe muchie de cuțit Gălăgie mare în plină stradă. Joia trecută, pe 11 aprilie, în timp ce consilierii locali nisporeneni își apărău, în instanța de judecată, dreptul la existenţă, cîţiva susținători de ai lor protestau în fața sediului Judecătoriei Nisporeni.
Înarmați cu placarde și lozinci, gen: ”Deciziile sînt ale cetățenilor, nu ale Cancelariei de Stat, mă Rusule!”, ”Nu folosiți sistemul judecătoresc ca persecuție împotriva aleșilor locali!”, ”Jos V. Rusu!”, peste 30 de oameni au șuierat, au claxonat, au strigat timp de o oră, pe ploaie, exprimîndu-și nemulțumirea faţă de acţiunile îndreptate, potrivit lor, împotriva autorităţilor publice locale. Secretarul interimar al Consiliului orășenesc Nisporeni, Cristina Moldovan, a declarat pentru „Expresul” că protestatarii nu au fost organizaţi de nimeni, ci au venit de bună voie.
Mai mult ca atît, dînsa a subliniat că toţi consilierii, indiferent de apartenenţa politică, sînt împotriva dizolvării Consiliului orășenesc, astfel că în instanţa de judecată au mers 15 din cei 23 de aleși ai poporului. În acea zi, nimeni nu a obținut un răspuns clar: va fi sau nu dizolvat consiliul. Ședinţa de judecată a fost amînată pentru 8 mai. Protestatarii au promis că vor fi și în continuare cu ochii pe judecători și nu vor admite în nici un caz dizolvarea consiliului. Victor Rusu, reprezentantul Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat la Nisporeni, învinuit că ar fi pus la cale mai multe acţiuni îndreptate împotriva autorităţilor locale, susține cu vehemență că toate scandările în adresa lui sînt aberații și prostii. ”Majoritatea celor care au protestat habar nu au de ceea ce se întîmplă de facto. Ei au fost impuși să vină organizat la acea acțiune, pe care o consider din start ilegală”, a declarat dînsul pentru ”Expresul”. (Continuare în pag. 2)
Spectacol al absurdului | Alexandru Plăcintă
Nu-i mai ajută nici laurii și medaliile de altă dată Pe vremuri, cu 25-30 de ani în urmă, ferma de cai pur sînge din Ungheni era vestită în toată Uniunea Sovietică, avînd în palmares zeci de medalii de la diverse concursuri unionale și internaţionale. Acum, a ajuns de nimic. Vezi pag. 2
Sînt gata să plătească doar pentru muzică 50 de mii de euro Una dintre miresele din primăvara curentă are doar 14 ani și este elevă în clasa a IX-a la gimnaziul din localitate. Nici mirele nu este prea „copt”. El are 17 ani. Nimeni nu i-a întrebat dacă vor sau nu să se căsătorească. Vezi pag. 3
„O duminică sîngeroară pentru liberalii călărășeni și ungheneni”
În fotografie: Protestatarii nisporeneni
Poliţist din Călăraşi, cercetat penal Un inspector al Poliţiei criminale din cadrul Inspectoratului de poliţie al raionului Călărași a fost reţinut de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), în comun cu Direcţia securitate internă a Ministerului Afacerilor Interne, fiind bănuit că ar fi extorcat de la o femeie 500 de euro, se arată într-un comunicat de presă al CNA. El a asigurat-o că astfel va fi absolvită de pedeapsă pentru organizarea și practicarea cerșitului. În timpul percheziţiei, în automobilul poliţistului au fost găsiţi 300 de euro. A fost iniţiată o urmărire penală, poliţistul fiind acuzat de corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă pînă la 7 ani de închisoare sau o amendă pînă la 60 mii de lei. CĂLĂRAȘI | Lucia Bacalu
Medicamente pentru bolnavi Actualul Partid Liberal...
Citiți în numărul curent
O tonă și jumătate de medicamente a ajuns, vineri, 12 aprilie, la Ungheni. Acestea au fost aduse de Asociaţia PHI din Anjour, Franţa, și urmează a fi distribuite la centrele de sănătate Sculeni și Măcărești. „Este un ajutor binevenit și exact la ţanc”, a declarat Nicolae Săculţanu, directorul Centrului de Sănătate Măcărești, explicînd și de ce: „Lumea de la sat trăiește foarte greu și nu își poate permite să cumpere toate medicamentele prescrise de medic”. Dînsul le-a mulţimint reprezentanţilor Asociaţiei PHI, dar și AO „Degeţel” din Ungheni, datorită căreia, de 12 ani, aici vin ajutoare de sute de mii de lei. „Centrele de sănătate din Sculeni
și Măcărești activează în prezent independent și, la început de cale, au nevoie de susţinere. De aceea am și decis să le oferim ajutorul nostru”, a menţionat Philipe Chaudier, președintele AO „Degeţel”. UNGHENI | Natalia Junghietu
Suport pentru autorităţi Pe 11 aprilie, proiectul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova a ajuns și la Nisporeni. Și aici a fost semnat un Memorandum de înţelegere, care, de fapt, a pus bazele unei cooperări pe o perioadă de trei ani. Astfel, autorităţile publice locale vor beneficia de asistență de specialitate și suport în trei domenii prioritare: servicii publice, finanţe publice locale și eficienţă energetică. În aceeași zi, a fost organizat și un atelier de lucru pentru identificarea problemelor-cheie. Primarul de Nisporeni, Ion Gangan, a salutat lansarea proiectului, menţionînd că acesta va ajuta, cu siguranţă, la desfășurarea unor acţiuni în folosul comunităţii, dar și la luarea deciziilor corecte pentru dezvoltarea socio-economică a orașului. NISPORENI | Lucia Bacalu
Sfătuiţi să urmeze o carieră militară Zeci de elevi de la liceele din Ungheni s-au întîlnit, pe 11 aprilie, cu reprezentanţii Academiei Militare “Alexandru cel Bun” din
Liberalii din Ungheni și Călărași au rămas fără liderii lor. S-a întîmplat duminică, 14 aprilie. Fără prea multă vorbă și fără pic de menajamente, ambii au fost „scoși din circuit”. Motivul? Trădare. Vezi pag. 5
Chișinău. Atît băieţii, cît și fetele prezente la eveniment au demonstrat un viu interes pentru ceea ce se numește militărie. Întrebările nu au întîrziat să apară mai ales atunci cînd a fost vorba despre admiterea la academie pentru anul de studii 2013-2014. Cei interesaţi deja pot să-și depună dosarul la Centrul Militar Teritorial Ungheni. Termenul limită este luna iunie. Candidaţii vor trebui să susţină două teste serioase: de inteligenţă și la pregătirea fizică. “E tocmai perioada cînd absolvenţii se gîndesc încotro să meargă la studii. Noi le venim în ajutor, informîndu-i despre Academia militară”, a menţionat Gheorghe Cimbriciuc, comandantul Centrului Militar Teritorial Ungheni. Potrivit dînsului, astfel de întîlniri au fost organizate și la Nisporeni, și la Călărași. UNGHENI | Natalia Junghietu
Mesaj de pe Facebook.com Oxana Iuteș, reporter Prime TV: „MULŢUMESC din suflet: Veronica Cojocaru, Olga Țăpordei, Eugen Luchianiuc, Dragoș Galbur, Sandu Bălteanu, Corina Barbacari, Lena David, Angela Gonţa, Natalia Rogojina, Natalia Banu, Irina Cobâleanschi, Alina Mâţu, Larisa Gori, Anastasia Ciuleacu, EXPRESUL din Ungheni... Aţi fost mulţi și receptivi! De Paște, familia Puiu din Sinești va trece într-o casă mai bună, unde sînt patru camere mobilate, cu o curte cu iarbă și o grădină mare”. Reamintim că „Expresul”, în ediţia sa din 29 martie, a publicat reportajul „Opt copii, o mamă singură, fără serviciu, și multe nevoi”. Subiectul a fost preluat de Prime TV. Iată că în mai puţin de o lună, cele mai mari probleme ale acestei familii au fost rezolvate.