Expresul nr 273

Page 1

Vineri, 31 mai 2013 | Anul VI, Nr. 20 (273)

Ziarul de care ai nevoie | Apare în raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași

A fost o zi în care omul s-a contopit cu natura Minunea s-a întîmplat la Rădenii Vechi, duminica trecută, pe 26 mai. În acea zi, Direcţia Cultură și Turism Ungheni a organizat, în premieră, o sărbătoare de pomină, Sărbătoarea Fagului. De la mic la mare - copii, meșteri populari, artiști amatori și profesioniști, conducători de instituţii și oameni de rînd – cu toţii au „gustat” din miracolul pe care l-a oferit natura, dar și acea mînă de oameni entuziaști, care s-au numit organizatorii evenimentului. La Rădenii Vechi, în Rezervaţia naturală „Plaiul Fagului”, s-a auzit buciumul, au răsunat baladele noastre, interpretate cu mult har de ansamblul etnofolcloric „Ștefan Vodă” în frunte cu Tudor Ungureanu. Gospodinele și-au etalat bucatele din „darurile pădurii”, fie că era vorba de ciuperci, mure sau flori de tei și mușeţel. Meșteri populari, cioplitori în lemn, au muncit trei zile la rînd, pentru a făuri adevărate opere de artă. „Nu ne-am așteptat la un asemenea succes”, avea să recunoască la finele sărbătorii vicepreședintele raionului, Petru Langa. „Sîntem foarte mulţumiţi, căci am reușit să organizăm o sărbătoare cu adevărat frumoasă. Ne-am simţit foarte

Citiți în numărul curent

Compensațiile pentru pensionari, cu iz de campanie electorală ”Chestia asta cu adaosurile la pensii nu a fost bună din start. Mie îmi miroase mai mult a campanie electorală, iar oamenii sînt nevoiți să piardă timpul pe drumuri pentru cîțiva lei” – Constantin Popa, primarul de Bravicea. Vezi pag. 2

Publicitate la... gunoi

În fotografie: O sărbătoare de pomină – „Sărbătoarea Fagului”

bine, pînă și natura a fost de partea noastră”, a declarat pentru „Expresul” șefa Direcţiei Cultură și Turism Ungheni, Eugenia Baroncea. Dînsa și-a exprimat certitudinea că, graţie acestei sărbători, mulţi au devenit, măcar pentru cîteva clipe, mai buni, mai prietenoși, mai luminoși la chip. „Scopul nostru a fost să punem în valoare atît cadrul natural, cît și zestrea noastră naţională”, a subliniat Galina Moraru, specialist în Direcţia Cultură și Turism, cea care a venit cu

Spectacol al frumosului | Alexandru Plăcintă

iniţiativa unei astfel de sărbători. „Am simţit din start că vom reuși. Am fost susţinuţi de Consiliul raional, în persoana vicepreședintelui raionului, Petru Langa, am fost susţinuţi de primarul de Rădenii Vechi, Simion Bulibaș, el și conducătorul Centrului de meșteșug „Plaiul Fagului”. Au fost alături de noi numeroși sponsori, instituţiile de învăţămînt artistic, casa raională de cultură. A manifestat o deschidere totală și conducerea Rezervaţiei „Plaiul Fagului”, Sindicatul

Tot mai bine era cu judeţele “Am lucrat, pînă în 2003, cu judeţele. Era cea mai bună organizare teritorial-admnistrativă. Și bani aveam atunci, și primăria era susţinută, și se puteau implementa mai multe proiecte. Acum e foarte greu”. Declaraţia îi aparţine primarului de Călimănești, Simion Cornescu, și a fost făcută recent pentru postul de radio “Europa Liberă”. Dînsul susţine că, în prezent, centralizarea este excesivă și trebuie “să te rogi la raion” pentru fiecare bănuţ. “Pînă și pentru banii care sînt alocaţi ca subvenţii de la stat trebuie să ne rugăm la raion să ni-i dea, chiar dacă-s banii noștri. Și acolo mai opresc din ei. De exemplu, la grădiniţă, trebuie să dea peste 8000 de lei pentru fiecare copil, dar 5 % le oprește raionul”, susţine primarul, după care concluzionează: „E foarte greu pentru primărie”. Potrivit dînsului, descentralizarea depinde doar de voinţa politică a guvernanţilor. Se vorbește mult de ea, dar nu se face nimic. NISPORENI | Lucia Bacalu

Zburăm sau mai rămînem?

Miss Ungheni = Vicemiss 2 Moldova Alexandra Căruntu, „Miss Ungheni 2013”, a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai frumoase fete nu doar din Ungheni, ci și din republică. Tînăra a obținut locul trei la etapa națională a concursului Miss Moldova, fiindu-i conferit titlul de „Vicemiss 2 Moldova”. ”Acest fapt demonstrează încă o dată că aici, la nivel local, s-a muncit mult și că am avut un concurs corect”, a declarat pentru ”Expresul” Aliona Leșanu, directoarea Pala-

din agricultură și alimentaţie”, a spus dînsa. Sărbătoarea a culminat cu un spectacol de excepţie, prezentat de trupa „Millenium”. „Ne dorim o continuitate. Ne bucurăm că a fost foarte multă lume, ceea ce înseamnă că este o sărbătoare dorită. Rămîne să analizăm ce am reușit, unde mai avem de muncit, ca în anii viitori să venim cu ceva și mai bun”, a declarat, la final, Eugenia Baroncea. UNGHENI | Lucia Bacalu

tului culturii din Ungheni. Dînsa s-a arătat satisfăcută de prestația Alexandrei Căruntu, dar și a celorlalte două unghenence, Maria Săculțanu și Victoria Cazacu, care au ieșit în finala „Miss Moldova”. ”Abia aștept să organizăm o conferință de presă cu fetele noastre, pentru a aduce la cunoștință mai multe detalii din culisele concursului”, a mai spus Aliona Leșanu. De notat că la concursul „Miss Moldova” au participat 18 domnișoare. Din raioanele Călărași și Nisporeni nu a fost nimeni. UNGHENI | Ina Landa

Relaţiile frăţeşti se consolidează Timp de o săptămînă, o delegaţie călărășeană s-a aflat în vizită în orașul polonez Bielsk Podlaski, cu care Călărașiul a stabilit, nu demult, relaţii de fraternitate și prietenie. Vasile Timofti, vicepreședintele raionului, a specificat că în componenţa delegaţiei, pe lîngă reprezentanţii Consiliului raional, ai primăriilor Călărași și Rădeni, a fost inclus

Agenții de publicitate au luat cu asalt gunoiștile din Ungheni. La punctele de colectare a deșeurilor menajere apare tot mai multă reclamă, fără voia și autorizația întreprinderii de salubrizare. Vezi pag. 3

Elena Dobzeu: „Eu îmi văd satul unul european. Chiar mi-l văd!” Vlad Plahotniuc a fost, pe vremuri, elevul meu. De ce să ascund? Am apelat de nenumărate ori la el după ajutor. Vezi pag. 5

și un grup de copii din Bravicea, care a evoluat în cadrul unui Festival internaţional al colectivelor artistice din orașele înfrăţite ale Europei. Membrii delegaţiei oficiale călărășene au participat la acţiunile prilejuite de Ziua orașului polonez, au vizitat diverse instituţii. Autorităţile poloneze locale le-au organizat și o excursie la Varșovia. Potrivit lui Vasile Timofti, vizita a urmărit scopul consolidării în continuare a bunelor relaţii dintre cele două orașe. Totodată, pentru oficialii călărășeni ea a mai dat un consistent bagaj de experienţă și de noi modalităţi de abordare și soluţionare a problemelor comunităţilor locale călărășene, a sporit intereseul funcţionarilor de a prelua bunele practici ale colegilor lor din Polonia. CĂLĂRAȘI | Tudor Josanu

Expresul.com Știri oriunde te-ai afla

Site-ul Nr. 1 din regiunea Ungheni


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.