Brosura Un parinte mai bun

CUM POȚI FI UN PĂRINTE MAI BUN?

C U M Î I Î N V Ă Ț Ă M P E C O P I I L I M I T E L E Î N M O D R E S P E C T U O S ?

A disciplina înseamnă a-i învăța pe copii cum să se comporte în moduri acceptabile din punct de vedere social și a respecta limite. Copiii învață despre limite, care sunt acestea și cum să le respecte. Iar pentru asta adulții au atât dreptul, cât și responsabilitatea de a le spune... „nu”.

Modul în care noi, cei mari le impunem copiilor limitele, le spunem acest „nu”, le oferă copiilor un model. Un model pe care ei îl vor urma în relațiile pe care le vor lega cu alți oameni din viața lor. E o miză destul de mare, cred. Modul în care îi spui copilului „nu” îl învață cum să spună și el ”nu”, la rândul lui celor din jur. Pentru asta există 3 moduri de a comunica cu copiii și cu toți cei din jur: pasiv, agresiv sau asertiv, moduri pe care le-am învățat la rândul nostru în mare parte în interacțiunile pe care le-am avut cu părinții

Scopul pasivității e să facem pe placul celorlați, evitând să îi supărăm. Copiii învață că e în regulă să îi lase pe alții să le încalce drepturile.

Scopul agresivității e să câștig prin supunere, să îi fac pe alții să facă ce vreau eu, intimidându-i, făcându-i să le fie frică/rușine. Copiii învață că e normal să îi rănești ce cei care te deranjează· Scopul asertivității e claritatea – a le spune clar celorlalți ce ne așteptăm din partea lor – copiii învață ce e de făcut, să își exprime punctul de vedere și dorințele proprii, ținând cont și de ale celorlalți.

Îți propun ca în următoarea luna să reflectezi, care e stilul de comunicare pe care îl folosești cel mai frecvent pentru a-i impune copilului tău limitele. Citește mai jos despre ele și … învațădespre tine.

Când comunicăm...

C Â N D C O M U N I C Ă M P A S I V

- cerem copilului să facă ceva vag, slab definit – fă un efort, încearcă să fii cuminte, încearcă să aduni toată vopseaua

- întreabăm copilul despre comportamentul lui, ceea ce nu îi oferă acestuia informație utilă – de ce faci asta? Unde ar trebui sa fii tu?

- nu ducem la capăt consecințele și adaptăm evenimentele pentru a acomoda emoțiile copiilor

– te avertizez, asta a fost ultima dată!

- Îl facem pe copil responsabil pentru furia noastră și comportamentul ieșit de sub control – mă faci să te trimit la colț

- dăm copiilor opțiuni, când acestea nu există – e timpul să mergi la culcare, da? Te mai dai o dată pe topogan și mergem acasă, bine?

- ignorăm comportamentul nedorit, în speranța că acesta va dispărea

C Â N D C O M U N I C Ă M A G R E S I V

Când comunicăm agresiv

- folosim afirmații care se concentrează pe cealaltă persoană, nu pe problemă – „ești egoist”

- folosim cuvintele întotdeauna și niciodată

- ne considerăm atacați de ceilalți – nu vorbi așa cu mine, domnișoară

- folosim amenințări goale dacă continui asta, o să îți pară rău!

- stabilim consecințe mult prea severe - răspundem copilului cu violență fizică la furie

Pentru a comunica asertiv:Concentrează-te pe ceea ce îțidorești să se întâmple

- Spune-i copilului ce să facă. Exprimă-ți clar șisimplu dorințele, nevoile și așteptările tale. Pune-ți geaca în cuier și pantofii în dulap. Vreau să vorbești așa, pe tonul pe care îți vorbesc eu acum.

- Transmite nonverbal mesajul “fă acest lucru“ prin tonul vocii – contează dacă tu pari că ai controlul și ești încrezătoare, sigură pe tine.

- Fii clar și direct. Oferă opțiuni doar când acestea există. Acum e timpul să te încalți. Stai jos și dă-ți jos papucii de casă.

- Fii stăpână pe sentimentele tale si exprimă-le direct. Mă simt iritată când mă întrerupi.

- Vorbește în termeni concreți – fără bine, rău, frumos…Spune clar ce anume îți dorești. Vreau să îți ții genunchii sub masă, atunci când mănânci – în loc de Stai frumos la masă!

Copiii, mai mult decât adulții gândesc în imagini, așadar, pentru a-i disciplina, a-i învăța cum să se poarte, au nevoie de indicații cât mai clare. Prin ceea ce le comunicăm e nevoie să le arătăm cât mai explicit ce le cerem:

✔ Folosind toate simțurile – le spunem – ei aud, le ghidăm gesturile, pentru a simți, le arătăm pentru a vedea, etc.

✔ Spune și arată – Punem cuburile la locul lor, uite așa. Ține cubul acesta, pune-l acolo, în cutie

✔ Folosește un ton entuziast, încurajator

Mulți părinți pendulează între comunicare pasivă și cea agresivă, dezorientându-i pe copii. Însă comunicarea asertivă se învață, prin exercițiu. E nevoie să conștientizăm ce ne dorim să se întâmple și apoi să spunem acest lucru, pentru asta e nevoie însă de exercițiu și de...greșeli. Din care învățăm și ne corectăm, pas cu pas. Asemeni copiilor.

Oamenii greșesc. E mult mai uman să greșim, decât să fim perfecți. în orice moment, atât greșeala cât și soluția sunt prezente. E alegerea noastră dacă ne focalizăm pe una, sau pe cealaltă.

STELUȚELE DE MARE

O teribilă furtuna se abătu asupra mării. Vântul sufla înghețat, brăzdând apa și înălțând- o în valuri uriașe care se repezeau spre mal lovindu- l cu putere și producând curenți ce pătrundeau în adânc ca plugurile de otel și smulgeau din loc viețuitoarele marine, crustaceele și moluștele, purtând- le la zeci de metri de țărm. Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se și pornise, apa se domoli și se retrase. Acum plaja era o imensa întindere de noroi unde se zvârcoleau in agonie mii și mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea ca devenise rozalie.

Acest lucru făcu sa vina multa lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo și echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen. Steluțele de mare erau aproape nemișcate. Trăgeau să moară. În mulțime, ținut de mana de tatăl sau, era și un copil care privea cu ochii plini de tristețe micuțele stele de mare. Cu toții se uitau și nimeni nu făcea nimic. Dintrodată, copilul lasă mana tatălui sau, își scoase încălțămintea și fugi pe plaja. Se apleca și culese cu mânuțele sale trei steluțe de mare; apoi, luând- o la fuga, le duse in apa. După aceea, se întoarse înapoi și repeta operațiunea. De pe parapet, un om striga spre el:

- Arunc în apa stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plaja, răspunse copilul fără a se opri din fuga.

- Dar pe plaja asta sunt mii și mii de stele de mare: cu siguranța nu ai sa poți sa le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai striga bărbatul. Nu poți schimba lucrurile! Copilul zâmbi, se apleca iar și mai culese o stea de mare și, aruncând- o în apa răspunse:

- Iată ca am schimbat lucrurile pentru aceasta. Bărbatul ramase o clipa mut, apoi se apleca, își scoase pantofii și șosetele și cobori și el pe plaja. Începu sa adune stele de mare și sa le arunce în apa. O clipa mai târziu coborâră încă doua fete și astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apa. După alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sută, doua sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Și astfel au fost salvate toate.

MORALA:

P E N T R U C A L U M E A S A S E S C H I M B E A R F I S U F I C I E N T S A A I B Ă C I N E V A - C H I A R Ș I U N P R U N C - Î N D R Ă Z N E A L A D E A Î N C E P E .