Studiu: Nevoi specifice ale grupurilor vulnerabile, regiunile S-E, S, B-I și Centru by URBASOFIA

“Experienţă pentru eficienţă – Parteneriat regional pentru servicii ocupaţionale de calitate”, ID 141973 http://orientaresicalificare.ceds.ro/ PROIECT COFINANȚAT DIN FONDUL SOCIAL EUROPEAN PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 2007-2013 “INVESTEȘTE ÎN OAMENI!”

Nevoi specifice ale grupurilor vulnerabile în regiunile Sud‐Est, Sud Muntenia, București‐Ilfov și Centru

PARTENERI

Cuprins I.

DESCRIEREA PROIECTULUI.......................................................................................................................... 2

II.

INCLUZIUNE SOCIALĂ.................................................................................................................................. 3

III. GRUPURI VULNERABILE .............................................................................................................................. 5 IV. NEVOI SPECIFICE ALE GRUPURILOR VULNERABILE..................................................................................... 7 4.1 PERSOANE CU DIZABILITĂȚI ............................................................................................................................. 7 4.2 PERSOANE DE ETNIE ROMA ........................................................................................................................... 11 4.3 TINERI POST‐INSTITUȚIONALIZAȚI ................................................................................................................... 15 4.4 FEMEI ....................................................................................................................................................... 16 4.5 ȘOMERI PESTE 45 DE ANI ............................................................................................................................. 17 4.6 VÂRSTNICI ................................................................................................................................................. 18 BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................................................... 22

Lista tabelelor TABELUL 1. PROCENTUL DE POPULATIE EXPUSA RISCULUI DE SARACIE SAU EXCLUZIUNE SOCIALA, 2008 – 2013 6 TABELUL 2. PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI ÎN REGIUNILE SUD EST, SUD MUNTENIA, CENTRU ȘI BUCUREȘTI ILFOV, 2014 9 TABELUL 3. POPULAȚIA ROMA ÎN REGIUNILE SUD EST, SUD MUNTENIA, CENTRU ȘI BUCUREȘTI ILFOV 12 TABELUL 4. EVOLUȚIA NUMĂRULUI DE PENSIONARI DIN REGIUNILE SUD EST, SUD MUNTENIA, CENTRU ȘI BUCUREȘTI ILFOV ÎN PERIOADA 2007 – 2014 20

Descrierea proiectului

Proiectul ”Experientă pentru eficiență‐ Parteneriat regional pentru servicii ocupaționale de calitate”, ID 141973, având ca beneficiar Asociatia Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Sociala – CEDS, în parteneriat cu Municipiul Alba Iulia, Urbasofia și ERFAP LAZIO, și‐a propus facilitarea accesului la ocupare pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile din regiunile Sud Est, Sud Muntenia, București Ilfov și Centru, prin dezvoltarea și implementarea de măsuri active de ocupare durabilă (servicii speciale de consiliere şi orientare și programe individualizate de formare profesională, inclusiv calificare și recalificare), prin promovarea acceptării grupurilor vulnerabile,

PARTENERI

printr‐un comportament pentru un stil de viaţă sănătos fără disfuncţii sociale și prin transfer de bună practică. Una dintre activitățile proiectului o reprezintă creșterea gradului de informare al actorilor interesați (precum personal al agenţiilor publice/private care furnizează servicii sociale şi de ocupare grupurilor vulnerabile, al administraţiei publice locale, al Centrelor de Incluziune Socială și manageri) privind nevoile specifice grupurilor vulnerabile în cele patru regiuni ale proiectului ‐ Sud Est, Sud Muntenia, București Ilfov și Centru. Activitatea 8.3 a presupus elaborare studiu/cercetare privind nevoile specifice ale diferitelor grupuri vulnerabile în domenii precum: noi forme şi condiţii de reabilitare profesională şi metode de lucru cu persoanele vulnerabile etc.

II.

Incluziune socială

Incluziunea socială constituie unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene începând cu Summitul de la Lisabona din 2000, fiind inclus și în Strategia Lisabona care a guvernat politica socială europeană în perioada 2000‐2010. Concluziile Consiliului European de la Lisabona în domeniul politicii sociale au fost cuprinse în Agenda Socială Europeană care constituie un program de acțiune ce stabilește prioritățile în acest domeniu până în 2005: creșterea gradului de ocupare al forţei de muncă, îmbunătățirea calității muncii, îmbunătăţirea calităţii politicii sociale și promovarea calităţii în relaţiile industriale. Printre măsurile ce vizau îmbunătășirea calității politicilor socialese numărau: modernizarea şi îmbunătăţirea protecţiei sociale, promovarea incluziunii sociale, promovarea egalităţii de gen și întărirea drepturilor fundamentale şi combaterea discriminării (http://eur‐lex.europa.eu/legal‐ content/EN/TXT/?uri=celex:52000DC0379). Conceptul utilizat în documentele publice înainte de formalizarea celui de incluziune socială, a fost cel de excluziune socială. Acesta a apărut în discursul public în anii 80 în perioada mandatelor Comisiei Delors (Arpinte et. Al., 2008), fiind apoi utilizat de majoritatea factorilor politici pentru a descrie diversele grupuri afectate de diferite probleme sociale cum ar șomajul, marginalizarea, dificultăți de integrare ale imigranților etc. Excluziunea socială constituie ”o situaţie de eşec a realizării depline a drepturilor cetăţeneşti” care are cauze structurale de natură socioeconomică (de exemplu criza economică sau mediul social în

PARTENERI

care trăiește individul), dar şi cauze de natură individual (cum ar invaliditatea sau alte problem de sănătate) (Preda, 2002: 328). Conceptul de excluziune socială este multidimensional, fiind puternic corelat cu cel de calitatea vieții, și include aspecte precum lipsa ocupării, a resurselor materiale, accesul deficitar la educație, servicii medicale sau alte servicii publice, locuire precară sau participare socială scăzută. Spre deosebire de conceptul de sărăcie, cel de excluziune socială este mai larg și include nu doar lipsa resurselor materiale, ci și incapacitatea de individului de a se integra activ prin participarea la diverse aspect ale vieții societății în care trăiește. Sărăcia este conceptul static ce descrie o situație în care se află individul la un moment dat și se referă la un deficit în asigurarea resurselor material (venituri). Excluziunea socială este un concept dinamic care se referă la un proces ce vizează mai multe aspecte ale calității vieții, inclusiv un deficit de participare la viața socială. Termenii de sărăcie și excluziune socială sunt folosiți împreună pentru a descrie diverse situații sau indivizi. Există o seri de abordări ale excluziunii sociale (Levitas, 2005): •

Abordarea redistributivă – sărăcia este principala cauză a excluziunii

•

Abordarea clasei inferioare – comportamentul celor săraci este cauza și nu structura economico‐socială

•

Abordarea integrării sociale – incluziunea se obține prin integrarea pe piața muncii și în societate

După apariția Agendei Sociale Europene (2000), termenul preferat în discursul public este cel de incluziune socială care ”reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării‐comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale şi asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii”. (conform art. 6 lit. cc) din Legea nr. 292/2011 ‐ Legea asistenţei sociale) La nivelul Uniunii Europene, incluziunea socială este procesul prin care persoanele aflate în situație de risc de sărăcie sau excluziune socială au acces la diverse oportunități și resurse necesare pentru participarea la viața economică, socială și culturală care să le asigure un standard de viață considerat normal în societatea în care trăiesc. (Di Nardo et al., 2010)

PARTENERI

Incluziunea activă presupune creșterea capacității indivizilor de a participa la viața socială, inclusiv obținerea unui loc de muncă. Incluziunea activă include ca și acțiuni principale:  Oferirea de suport material alături de sprijinul pentru găsirea unui loc de muncă  Crearea unei piețe a muncii incluzive  Acces la servicii de calitate. Principalele provocări ale incluziunii sociale active le constituie:  Sărăcia  Excluziune socială  Sărăcia angajaților (In‐work poverty)  Segmentarea pieței muncii  Șomajul de lungă durată  Inegalități de gen/discriminarea

III.

Grupuri vulnerabile

Conform Legii asistenței sociale ”grupul vulnerabil desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a‐şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi social”. (conform art. 6 , lit. p) din Legea nr. 292/2011 ‐ Legea asistenţei sociale) Conform Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014‐2020) principalele grupuri vulnerabile din România sunt: persoanele sărace, copiii și tinerii lipsiți de îngrijire și sprijin parental, persoanele vârstnice singure sau dependente, romii, persoanele cu dizabilităţi și persoanele care trăiesc în comunități marginalizate. Populaţie expusă riscului de sărăcie și excluziune socială (AROPE) este principalul indicator agregat de măsurare al excluziunii sociale și sărăciei utilizat la nivel european, fiind alcătuit din trei indicatori:

PARTENERI

 Procentul de populaţie expusă riscului de sărăcie relativă după transferuri sociale (AROP)  Procentul de persoane care trăiesc în gospodării cu o intensitate a muncii foarte scăzută  Persoanele definite ca fiind afectate de deprivare materială severă. În România analiza datelor EUROSTAT din 2013 indică faptul că, 40,4 % din populație era expusă riscului de sărăcie și excluziune socială. Evoluția acestui indicator în perioada 2008‐2013, arată că o scădere ușoară cu 4 % a riscului de sărăcie și excluziune socială. Procentul persoanelor afectate de deprivare materială severă a scăzut în perioada 2008‐2013 de la 32,9% la 28,5%, iar al celor care răiesc în gospodării cu o intensitate a muncii foarte scăzută a coborât de la 8,3% la 6,4%. (Tabelul 1).

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune 44,2% 43,1% 41,4% 40,3% 41,7% 40,4% socială Persoane expuse riscului de sărăcie după 23,4% 22,4% 21,1% 22,2% 22,6% 22,4% transferuri sociale Persoane afectate de deprivare materială severă

32,9% 32,2% 31%

Persoane care trăiesc în gospodării cu o intensitate 8,3% a muncii foarte scăzută, după vârstă şi sex (populația cu vârste între 0 şi 59 de ani)

7,7%

6,9%

29,4% 29,9% 28,5% 6,7%

7,4%

6,4%

Tabelul 1. Procentul de populaţie expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, 2008 – 2013 Sursa: Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014‐2020)

Raportul Băncii Mondiale ”Portraits of Labor Market Exclusion” (2014) finanțat de Comisia Europeană, bazat pe analiza datelor EU‐SILC, indică faptul că persoanele afate în afara pieței muncii în România anului 2011 erau în număr de 4.093.906 grupate în opt categorii cu nevoi și potential diferit de integrare pe piața muncii: pensionari (24%), persoane pensionate anticipat (24%), mamele din mediul rural cu nivel educațional scăzut și fără experiență profesională (19%), nevestele de vârstă mijlocie, inactive (15%), tinerii singuri, educați și aflați în șomaj de lungă

PARTENERI

durată (7%), persoanele de vârstă activă aflate în șomaj de lungă durată (5%), persoanele de vârstă activă intrate recent în șomaj (3%) și persoanele din mediul rural cu dizabilități și nivel educațional scăzut (3‐5%). (Sundaram et. al, 2014).

IV.

Nevoi specifice ale grupurilor vulnerabile

Studiu privind nevoile specifice ale diferitelor grupuri vulnerabile în domenii precum: noi forme şi

condiţii de reabilitare profesională şi metode de lucru cu persoanele vulnerabile etc a utilizat un mix de metode de cercetare care să permită culegerea unor date relevante. Scopul utilizării acestui mix de metode de cercetare l‐a constituit realizarea unei imagini comprehensive asupra nevoilor grupurilor relevante din cele patru regiuni Sud Est, Sud Muntenia, București Ilfov și Centru. Metodologia de lucru a fost de tip participativ, în stabilirea nevoilor diverselor grupuri vulnerabile fiind implicați diverși actori interesați ‐ personal al agenţiilor publice/private care furnizează servicii sociale şi de ocupare grupurilor vulnerabile, al administraţiei publice locale, al Centrelor de Incluziune Socială și manageri – participanți la workshopurile organizate în fiecare regiune de intervenție a proiectului.

4.1 Persoane cu dizabilități La finalul anului 2014, în România existau 737.885 persoane cu dizabilități din care 59.775 copii și 678.110 adulți, conform datelor Direcției Protecția Persoanelor cu Dizabilități din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV, 2015). În cele patru regiuni de implementare ale proiectului, numărul persoanelor cu dizabilități a fost de 367.518, din care 90.342 în regiunea Sud Est, 123.441 în regiunea Sud Muntenia, 83.708 în regiunea Centru și 70.027 în București Ilfov. Dintre aceste persoane 27.265 sunt copii și 340.253 adulți, iar un număr de 16.888 (5% din numărul adulților cu handicap) de persoane sunt integrate pe piața muncii. (Tabelul 2) Așa cum se poate observa din Tabelul 2, proporția persoanelor cu dizabilități integrate pe piața muncii este foarte scăzută la nivelul celor patru regiuni de implementare ale proiectului, iar diferențele intraregionale sunt destul de însemnate. Astfel în regiunea Centru, județul Sibiu are 7,4% dintre adulții cu dizabilități angajații, în timp Mureș are 1.4%; în Sud Muntenia, în Prahova avem 5,2%, iar în Călărași – 2,3%.

PARTENERI

Regiune/județ

Total 2014

Copii

Adulti

Persoane angajate

Proporția presoanelor angajate din total adulți cu dizabilități %

Sud Est

90342

6865

83477

3035

3.6

Braila

11259

798

10461

295

2.8

Buzau

16630

1534

15096

473

3.1

Constanta

20026

1613

18413

921

5.0

Galati

12986

1265

11721

417

3.6

Tulcea

10293

495

9798

407

4.2

Vrancea

19148

1160

17988

522

2.9

Sud Muntenia

123441

8614

114827 4707

4.1

Arges

29268

1703

27925

1286

4.6

Calarasi

11585

877

10708

245

2.3

Dambovita

15921

1269

14652

539

3.7

Giurgiu

9857

657

9200

297

3.2

Ialomita

8780

1038

7742

243

3.1

Prahova

36751

2174

34577

1835

5.3

Teleorman

10919

896

10023

262

2.6

Centru

83708

6662

77046

4114

5.3

Alba

17413

1622

15809

1155

7.3

Brasov

16355

1256

15099

978

6.5

PARTENERI

Covasna

5263

536

4727

183

3.9

Harghita

8904

1228

7676

368

4.8

Mures

18870

1279

17591

241

1.4

Sibiu

16885

741

16144

1189

7.4

Bucuresti Ilfov

70027

5124

64903

5032

7.8

Bucuresti

60409

4322

56087

4572

8.2

Ilfov

9618

802

8816

460

5.2

Total regiuni

367518

27265

340253 16888

5.0

Tabelul 2. Persoanele cu dizabilități în regiunile Sud Est, Sud Muntenia, Centru și București Ilfov, 2014 Sursa: MMFPSPV, Buletin statistic Protecția persoanelor cu dizabilități pentru 2014

Discuțiile cu actorii locali au reliefat ca principale probleme ale persoanelor cu dizabilități în regiunile de implementare ale proiectului următoarele:  Lipsa oportunităților de angajare  Acces deficitar la servicii publice  Lipsă servicii socio‐medicale  Lipsă calificări profesionale adaptate cerințelor pieței muncii Lipsa oportunităților de angajare reprezintă principala problemă a acestui grup vulnerabil, și cauza care determină un nivel de trai redus. Gradul de dizabilitate reprezintă și măsura în care aceste persoane pot fi integrate pe piața muncii. Conform Legii 448/2006, există 3 grade de handicap: Gradul III – handicap (deficiență) mediu, Gradul II – handicap accentuat și Gradul I – deficiență gravă. Persoanele cu deficiență medie (handicap gradul III) pot fi angajate, beneficiind de timp de lucru de 4 ore / zi (jumătate de normă). Această situație determină și reticența angajatorilor față de acest grup vulnerabil, aceștia preferând să achite lunar o sumă egală cu 50% din salariul minim pe țară pentru fiecare angajat cu dizabilitate pe care nu l‐a încadrat (entitățile cu peste 50 de angajați

PARTENERI

au obligația de a avea minim o persoană cu dizabilități angajată la fiecare 50 de salariați), așa cum prevede Legea 76/2002. Persoanele care suferă de deficiențe psihice și bolnavii de HIV/SIDA reprezintă categoriile cele mai puțin căutate pe piața muncii, atât datorită faptului că reprezintă un pericol pentru ele, cât și din cauza pericolului pe care îl reprezintă pentru ceilalți (deficiențe psihice, persoane seropozitive). Cu toate acestea există persoane care au handicap ușor și care pot fi integrate pe piața muncii, dar reticența angajatorilor vine și din prejudecățile existente conform cărora este foarte dificil să dea afară o astfel de persoană. În plus, nu se cunosc de către angajatori tipurile de handicap. Accesul deficitar la serviciile publice reprezintă un capitol foarte dificil, deoarece aici trebuiesc luate în calcul toate prevederile legislative și toate modificările de infrastructură. Odată cu apariția Legii 448/2006, fiecare instituție publică a fost obligată să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, înclinare pantă străzi și trotuare nu mai mare de 5 grade, grupuri sanitare cu dimensiune de peste 1,5 x 1,5 metri, amplasarea sistemelor de dechidere a ușilor la maxim 90 cm, doarea mijloacelor de transport în comun cu rampe care să permită călătorilor imobilizați în scaun rulant să se poată îmbarca/debarca în și din autovehicul. Dacă în mediul urban, asistăm la un proces de îmbunătățire al acestor aspecte, în mediul rural lucrurile se schimbă într‐un ritm lent, atât din cauza mentalității, cât, mai ales, din cauza lipsei fondurilor și viziunii necesare pentru implementarea unor astfel de proiecte. Serviciile socio‐medicale sunt indispensabile pentru persoanele cu dizabilități. Aceste persoane au nevoie, de cele mai multe ori, de servicii socio‐medicale specializate care sunt oferite doar în localitățile unde există servicii publice de asistentă social sau unde sunt centre ale direcțiilor generale de asistență socială. Acest tip de instituții dezvoltă servicii specializate în special în mediul urban, iar accesul celor din rural este redus datorită problemelor de deplasare. Calificările profesionale adaptate cerințelor pieței muncii constituie o problemă majoră a întregului sistem de formare din România, dar este cu atât mai acută în cazul persoanelor cu dizabilități. Aceste persoane prezintă, în unele cazuri, nevoi speciale pentru integrarea pe piața muncii, fapt care nu le permite să se angajaze la orice loc de muncă. Din acest motiv, ele pot fi calificate doar în anumite tipuri de meserii, iar locurile de practică trebuie să fie amenajate corespunzător.

PARTENERI

4.2 Persoane de etnie roma La nivelul României sunt înregistrate ca aparținând etnie rome 621.573 de persoane, respectiv 3,1% din totalul populației. La nivelul celor patru regiuni ale proiectului regim un număr de 343.000 de persoane de etnie romă – 111.297 în Regiunea Centru, 69.864 în Sud Est, 122.232 în Sud Muntenia și 39.607 în București‐Ilfov. (Tabelul 3) În Regiunea Sud Muntenia se regăsesc cele mai multe persoane de etnie roma din țară, urmată de regiunea Nord Vest și Centru. (Recensământul Populației și al Locuințelor, 2011) Răspîndirea teritorială a romilor în cele 4 regiuni analizate este neuniformă, existând diferențe intraregionale semnificative. – în regiunea Centru avem în județul Mureș 8,5% populație de etnie roma, în timp ce în Harghita se înregistrează doar 1,7% romi; în Regiunea Sud Est întâlnim 4,5% romi în județul Buzău, iar în Constanța 1,3%; în Regiunea Sud Muntenia – sunt înregistrați 7,5% romi în Călărași și 2,2% în Teleorman.

PARTENERI

Regiuni/județe

Populație totală Romi

ROMANIA

20121641

621573 3.1

CENTRU

2360805

111297 4.7

Alba

342376

14292

4.2

Brasov

549217

18519

3.4

Covasna

210177

8267

3.9

Harghita

310867

5326

1.7

Mures

550846

46947

8.5

Sibiu

397322

17946

4.5

SUD‐EST

2545923

69864

2.7

Braila

321212

8555

2.7

Buzau

451069

20376

4.5

Constanta

684082

8554

1.3

Procent romi din populația totală

Galati

536167

16990

3.2

Tulcea

213083

3423

1.6

Vrancea

340310

11966

3.5

SUD‐MUNTENIA

3136446

122232 3.9

Arges

612431

16476

2.7

Calarasi

306691

22939

7.5

Dambovita

518745

27355

5.3

Giurgiu

281422

15223

5.4

Ialomita

274148

14278

5.2

Prahova

762886

17763

2.3

Teleorman

380123

8198

2.2

BUCURESTI‐ILFOV

2272163

39607

1.7

Ilfov

388738

15634

4.0

Municipiul Bucuresti

1883425

23973

1.3

Total Regiuni

10315337

343000 3.3

Tabelul 3. Populația roma în regiunile Sud Est, Sud Muntenia, Centru și București Ilfov Sursa: Recensământul Populației și al Locuințelor, 2011

Analiza opiniilor actorilor locali referitoare la principalele probleme ale populației de etnie roma, indică o serie probleme comune pentru această categorie de populație supusă riscului de excluziune socială în regiunile Sud Muntenia, Sud Est, Centru și București Ilfov. Aceste probleme comune celor trei regiuni care duc la o calitate a vieții pentru romi precară sunt reprezentate de: 1. Acces deficitar pe piața muncii 2. Nivel redus de educație 3. Calitatea slabă a locuirii

PARTENERI

4. Acces deficitar la servicii de sănătate 5. Împărtășirea unui sistem de valori sociale indezirabil 6. Discriminare din partea comunității În funcție de nivelul de dezvoltare al localității, problemele aceste pot fi prezente într‐o măsură mai mare sau mai mică. Multe dintre aceste probleme nu sunt specifice doar populației de etnie roma, ci majorității locuitorilor din acele comunități. La acestea se adaugă și probleme specifice cum ar fi lipsa actelor de identitate, violența domestică, delicvența juvenilă, lipsa oportunităților de valorificare a tradițiilor și obiceiurilor. Aceste probleme majore ale populației de etnie roma se întrepătrund și fiecare dintre ele sunt determinate de o serie de cauze structurale și individuale, după cum urmează: 1. Acces deficitar pe piața muncii  Lipsa oportunităților de angajare la nivel local  Pregătirea profesională deficitară în raport cu cerințele pieței muncii  Nivel redus al pregătirii profesionale datorat și lipsei educației sau unui nivel redus al acestei  Acces deficitar la informațiile privind cererea de forță de muncă  Ocuparea informală a populației roma fie prin muncă ”la negru”, fie prin muncă ”cu ziua” care îi face să nu fie interesați de angajarea formală  Prezența unor atitudini discriminatorii la nivelul angajatorilor datorată unor stereotipuri negative ale muncii romilor (”romii nu voe să muncească”, ”romii nu sunt serioși”, ”romii nu vor să se angajeze legal”)  Ineficiența programelor de integrare pe piața muncii datorită ofertei nerealiste de locuri de muncă și cursuri de calificare  Valorizarea necorespunzătoare a muncii în cazul romiilor cu un nivel redus de educație fapt ce duce la adoptarea unor comportamente de respingere a ocupării formale pe piața muncii  Lipsa unor stimulente financiare pentru persoanele de etnie roma care decid să se angajeze la distanță de peste 50 km de casă 2. Nivel redus de educație

PARTENERI

 Abandonul școlar ridicat în rândul populației de etnie roma  Calitatea slabă a actului de învățământ datorită lipsei cadrelor didactice specializate, mai ales în mediul rural, dotării precare a școlii etc  Lipsa resurselor materiale pentru elevii de etnie roma care doresc să își continue școala în altă localitate decât cea de domiciliu mai ales cei care doresc să urmeze învățămât liceal sau profesional  Lipsa programelor de practică pentru elevii din școlile profesionale sau liceele tehnologice  Valorizarea negativă a importanței educației pentru succesul în viață în cazul comunităților sărace de romi 3. Calitatea slabă a locuirii  Densitatea mare a locuirii (număr mare de indivizi pe mp) care poate ajunge și la 10‐12 persoane în 1‐2 camere  Lipsa utilităților publice în unele comunități de romi (apă curentă, canalizare, gaze)  Segregarea spațială în cazul comunităților de romi aflate la marginea localităților  Lipsa actelor de proprietate asupra terenurilor și a clădirilor  Drumurile de acces improprii  Precaritatea construcțiilor datorată calității materialelor utilizate 4. Acces deficitar la servicii de sănătate  Lipsa asigurărilor medicale datorită inexistenței unor surse de venit  Probleme legislative care nu permit beneficiarilor de servicii sociale să aibă acces gratuit la 2 tipuri de servicii – sociale și medicale  Lipsa cadrelor medicale, mai ales în mediul rural  Educație sanitară deficitară a femeilor de etnie roma 5. Împărtășirea unui sistem de valori sociale indezirabil  Păstrarea unor valori tradiționale care presupun căsătoria și maternitatea timpurie sau angajarea doar a bărbatului

PARTENERI

 Atitudini negative față de muncă datorate valorizării insuficiente a importanței muncii legale  Adoptarea unor comportamente inadecvate la locul de muncă și în societate (delicvență)

4.3 Tineri post‐instituționalizați Analiza discuțiilor cu actorii locali a relifat următoarele problemele principale ale tinerilor post‐ instituționalizați:  Probleme de adaptare la cerințele unei vieți sociale independente  Atitudine deficitară față de muncă  Lipsa ofertele pe piața muncii pentru personae fără experiență  Risc major de delincvență  Lipsa calificărilor profesionale adaptate cerințelor pieței muncii Tinerii post instituționalizați reprezintă un grup defavorizat asupra căruia intervenția este necesar a fi de tip integrat pentru a facilita incluziunea socială. Principalele probleme cu care se confruntă aceste persoane au la bază un deficit, manifestat prin:  Lipsa suportului social (relația cu familia ‐ unde aceasta există, prietenii)  Educație și formare profesională deficitară  Emoții (controlarea stărilor de agresivitate sau anxietate)  Finanțe (mijloace de trai, calcularea și respectarea unui buget zilnic/lunar)  Îngrijire și igienă  Abilități sociale reduse  Abilități casnice și de autoîntreținere/de viață independentă reduse Perioada petrecută de acești tineri în regim instituționalizat (rezidențial) afectează deprinderile de viață independentă, acestea constituind un obstacol dificil de depășit în ceea ce privește integrarea socială și pe piața forței de muncă. Dacă în mediul rezidențial tinerii beneficiau de

PARTENERI

hrană, curățenie, modalități de petrecere a timpului liber, în momentul părăsirii serviciilor rezidențiale situația se schimbă radical. Lipsa suportului social își manifestă efectele prin lipsa îndrumării/orientării către continuarea studiilor sau calificare și obținerea unui loc de muncă. Controlarea stărilor de agresivitate sau anxietate reprezintă un alt obstacol în tranziția de la mediul instituționalizat la statutul de persoană activă pe piața forței de muncă. În viața și cariera fiecărei persoane există momente tensionate, iar abordările sunt diferite, în funcție de experiențele fiecărui individ. Chiar dacă modul de organizare a vieţii într‐un centru de plasament s‐a îmbunătăţit, tot nu permite realizarea unor activităţi structurate, constante şi coerente de formare a deprinderilor de viaţă independentă. Copiii şi tinerii nu au acces la bucătărie, nu sunt implicaţi în aprovizionare, nu au cum să îşi facă o imagine despre gestionarea unui buget, despre elemente de administrare a unei locuinţe. Tinerii nu îşi dezvoltă abilităţi de cunoaştere a serviciilor sociale din comunitate, de orientare generală în mediul social. Mulţi dintre ei nu ştiu ce trebuie să facă pentru a îşi obtine acte de identitate, nu ştiu să completeze formulare simple sau ce trebuie să facă în diverse situaţii precum căutarea unui loc de muncă, înscriere la medic de familie, apelare la furnizori de servicii. De cele mai multe ori aceste demersuri sunt realizate de un asistent social sau un educator. Menținerea unui contact direct între tinerii care beneficiază de cazare în instituții de tip rezidențial și societate reprezintă un deziderat pentru reușita integrării socio‐profesionale a acestor persoane. Contactul direct nu trebuie limitat doar la prezența școlară, ci continuat cu experimentarea tuturor situațiilor în care un tânăr se poate afla la un moment dat, de la obținerea unei calificări și a unui loc de muncă și până la gestionarea unui buget personal. Un rol important este cel deținut de relația cu instituțiile statului: direcția de evidență a persoanelor, medicul de familie, etc și cunoașterea regulilor și procedurilor de urmat în eventualitatea apariției unor situații neprevăzute.

4.4 Femei În cazul femeilor principalele probleme care au efecte asupra incluziunii lor pe piața muncii indicate în cadrul discuțiilor cu actorii sociali au fost:  Lipsa locurilor de muncă adaptate nevoilor femeilor care au copii sub 3 ani

PARTENERI

 Lipsa unor oportunități instituționale de îngrijire/supraveghere a copiilor  Lipsă pregătire profesională, mai ales în mediul rural  Probleme legate de violența domestică  Lipsa unor valori sociale (căsătorie/maternitate timpurie) Mediul rural oferă puține soluții pentru problemele identificate mai sus, mai ales pentru două dintre acestea, și anume lipsa oportunităților instituționale pentru îngrijirea sau supravegherea copiilor în perioada în care mama se află la muncă și problemele legate de violența domestică. Dacă în mediul urban există creșe care pot prelua copiii în timpul zilei astfel încât mama să poată desfășura o activitate lucrativă, în mediul rural aceste oportunități lipsesc fiind de cele mai multe ori înlocuite de familia extinsă. De multe ori însă familia extinsă nu reușește să îndeplinească acest rol datorită muncilor agricole sau non‐agricole pe care le au de îndeplinit. Mediul rural este unul al contrastelor: există natalitate, însă există și un patriarhat traditional încă puternic. Acest traditionalism se manifestă prin maternitate timpurie, violență domestică, atribuirea rolului de gospodină femeilor, cu sarcina de a avea grijă de gospodărie și de familie, de a aduce pe lume și crește copii, în timp ce sarcina obținerii veniturilor îi revine bărbatului/soțului. Lipsa de educație constituie un factor al menținerii acestei stări de fapt, deoarece în lipsa unei calificări sau specializări, integrarea pe piața muncii a femeilor devine foarte dificilă. În același timp, lipsa valorilor sociale (din cauza educației deficitare) contribuie la acceptarea unor situații cum ar fi căsătoriile timpurii, sarcinile la vârste fragede, tolerarea violenței domestice.

4.5 Șomeri peste 45 de ani Șomerii peste 45 de ani, în opinia actorilor locali prezintă următoarele probleme în cele patru regiuni de intervenție ale proiectului:  Lipsa calificărilor necesare pe piața muncii  Prejudecăți ale angajatorilor  Dependeța de beneficiile de asistență socială și demotivarea Situația persoanelor din grupa de vârstă 45 de ani și peste este una dificilă, având în vedere 2 aspecte și anume:

PARTENERI

1. Rezistența la schimbare 2. Percepția angajatorilor Rezistența la schimbare se manifestă prin refuzul a tot ceea ce este ”nou”, și anume noi tehnologii, noi procese sau modalități, echipamente, etc. Persoanele care s‐au format în sistemul de învățământ de dinaintea lui 1989 vor fi reticente în a încerca să își dezvolte noi competențe și abilități, iar accesul pe piața forței de muncă în cazul acestora rămâne dificil. Motivația refuzului sau a dificultății integrării este cea a vârstei, a situației familiale, fără a omite aici și specializările deținute de aceste persoane, pentru care nu mai există cerere pe piața forței de muncă. O altă situație care se întâlnește în localitățile în care s‐a desfășurat proiectul este cea a lipsei oportunităților de angajare, indiferent de domeniu, situație care face și mai dificilă situația în care șomerii cu vârsta peste 45 se află. Reticența angajatorilor are la bază premiza că persoanele peste 45 de ani sunt mai dificil de angajat deoarece nu au cunoștințe temeinice despre noile tehnologii sau despre ecchipamentele necesare în cadrul procesului de producție. Vârstei șomerilor i se adaugă și experiența acestora dobândită la locurile de muncă anterioare, care constituie în cazul acestor persoane un mare impediment: dificultatea noilor angajați de a se adapta la noul loc de muncă (adaptarea la noile echipamente, adaptare la muncă , la program sau la echipa din care se presupune că ar trebui să facă parte). Din punct de vedere economic, angajatorii sunt interesați să angajeze persoane fără experiență, deoarece salariile acestora sunt mai mici, generând costuri de personal reduse, însă, pe termen mediu și lung, aceasta se poate dovedi o alegere mai puțin inspirată. Cu toate că Legea 76/2002 cuprinde facilități pentru angajatorii care oferă locuri de muncă șomerilor peste 45 de ani, aceștia preferă să plătească impozite și taxe mai mari către stat în dauna angajării acestui grup vulnerabil.

4.6 Vârstnici Numărul pensionarilor din România în anul 2014 a fost de 5.195.387 persoane, din care 4.682.303 (90,1%) pensionari de asigurări sociale de stat și 513.084 (9,9%) pensionari agricultori (INS, Tempo online, 2015). În cele patru regiuni de implementare ale proiectului regăsim 2.647.018 pensionari din care 91,7% sunt pensionari de asigurări de stat și 8,3% pensionari agricultori. Cei mai mulți

PARTENERI

pensionari sunt în regiunea Sud Muntenia – 828.719 (31,31% din totalul pensionarilor din cele 4 regiuni analizate), urmată de regiunea Sud Est cu 644.417 (24,35%), de Centru cu 611.333 (23,10%) și București Ilfov cu 562.549 (21,25%). 2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

2014

TOTAL

5575399

5529677

5516700

5503288

5420724

5320267

5245505

5195387

Regiunea CENTRU

629321

628201

632527

636051

630741

621748

614658

611333

Alba

92495

92207

92288

92963

92639

91264

90308

90086

Brasov

136805

137371

139328

141984

143123

143412

143559

143990

Covasna

49197

48997

49134

49287

48953

48440

47983

47825

Harghita

81405

81022

81201

81684

81087

79943

79159

78946

Mures

165020

164471

165821

164572

160758

156880

153591

150952

Sibiu

104399

104133

104755

105561

104181

101809

100058

99534

Regiunea SUD‐EST

677089

671307

668777

670129

664423

654946

647583

644417

Braila

100806

99113

98401

97963

96646

94854

93198

92137

Buzau

144139

142007

140623

139862

137486

134586

131927

130034

Constanta

144486

144824

144637

146298

147231

146245

146729

148165

Galati

146263

145502

145845

147188

146413

144766

142918

142219

Tulcea

51872

51658

51429

51505

51047

50507

49888

49646

Vrancea

89523

88203

87842

87313

85600

83988

82923

82216

930439

915732

906635

897395

879508

859050

842615

828719

Arges

169179

167918

168412

168027

165134

161777

159576

157882

Calarasi

88323

86776

85751

84268

81920

79558

77566

75697

Regiunea MUNTENIA

PARTENERI

SUD‐

Dambovita

144601

140991

138703

136382

133926

130422

127531

124683

Giurgiu

85333

83768

82464

80838

78292

75771

73707

71654

Ialomita

82581

81214

80017

78785

76822

74744

72925

71347

Prahova

215758

213656

212604

213151

211390

208699

206734

205981

Teleorman

144664

141409

138684

135944

132024

128079

124576

121475

Regiunea BUCURESTI ‐ ILFOV

578639

578010

579431

579739

574373

567100

563272

562549

Ilfov

76073

76389

77671

78157

77239

76262

75860

75865

Municipiul Bucuresti

502566

501621

501760

501582

497134

490838

487412

486684

Total regiuni

2815488

279325 0

278737 0

278331 4

274904 5

270284 4

266812 8

264701 8

Tabelul 4. Evoluția numărului de pensionari din regiunile Sud Est, Sud Muntenia, Centru și București Ilfov în perioada 2007 – 2014 Sursa: INS, Tempo online, 2015

Principalele probleme ale vârstnicilor identificate în cadrul discuțiilor cu actoriii locali din cele patru regiuni de implementare ale proiectului sunt următoarele:  Excluziunea financiară  Lipsă/ acces deficitar la servicii socio‐medicale  Acces deficitar la servicii de sănătate  Lipsă măsuri de îmbătrânire active 1. Excluziunea financiară  Venituri insuficiente  Lipsă support din partea familiei/comunității 2. Lipsă/ acces deficitar la servicii socio‐medicale

PARTENERI

 Număr redus de servicii socio medicale în comunitate  Lipsă personal medical calificat  Număr redus de locuri în instituâii rezidențiale  Interes redus pentru servicii sociale de suport 3. Acces deficitar la servicii de sănătate  Lipsă asigurări de sănătate  Lipsă personal medical specializat în mediul rural 4. Lipsă măsuri de îmbătrânire activă Îmbătrânirea populației reprezintă o problemă socială, deoarece afectează societatea ca întreg, prin intermediul transformărilor pe care care le presupune. Trecerea de la viața activă la cea de persoană inactivă pe piața muncii, problemele de sănătate inerente vârstei și transformările înregistrate în ceea ce privește veniturile, posibilitățile de petrecere a timpului liber, accesul îngreunat la diferite servicii reprezintă tot atâtea dificultăți cu care vârstnicii se confruntă. Veniturile insuficiente reprezintă principala problemă a acestui grup vulnerabil, având în vedere situația socio‐economică existentă și efectele crizei economice. Diminuarea veniturilor odată cu retragerea din activitate plasează problema asigurării traiului zilnic către familie sau, în multe cazuri (vârstnici fără copii sau cu copii fără loc de muncă/fără venituri) către comunitate și către instituțiile statului. Bugetul asigurărilor sociale nu permite alocare de fonduri pentru creșterea pensiilor, ceea ce înseamnă că rezolvare acestei probleme reprezintă o sarcină a familiei. Starea de sănătate deteriorată îngreunează accesul la servicii sociale și medicale, la activități de petrecere a timpului liber sau la oportunități de colaborare în vederea asigurării unei surse de venit (lucru cu jumătate de normă). Serviciile medicale insuficient dezvoltate sau prezente în comunitate contribuie la scăderea calității vârstnicilor, care sunt nevoiți să parcurgă distanțe însemnate pentru a avea acces la o consultație realizată de un medic specialist sau la programe de recuperare necesare tratării afecțiunilor de care suferă.

PARTENERI

Bibliografie Arpinte, Daniel. Baboi, Adriana. Cace, Sorin. Tomescu (Doboş), Cristina. Stănescu, Iulian. (2008). Politici de incluziune socială, în Calitatea Vieţii, XIX, nr. 3–4, p. 339–364 Di Nardo, Livia. Cortese, Valter. McAnaney, Donal. (2010). The European Social Fund and Social Inclusion. European Commision. Levitas, Ruth. (2005). Inclusive society? Social exclusion and New Labour, Second edition. Basingstok: Palgrave Macmillan Preda, Marian. (2002) ”Excluziune socială”, în Pop, Luana, Dicționar de politici sociale, București: Expert, p. 327‐331 Sundaram, Ramya; Hoerning, Ulrich; Falcao; Natasha De Andrade; Milan; Natalia; Tokman, Carla; Zini, Michele. 2014. Portraits of labour market exclusion. Working paper. European Commision & World Bank. Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions Social policy agenda /* COM/2000/0379 final */, disponibil la http://eur‐lex.europa.eu/legal‐content/EN/TXT/?uri=celex:52000DC0379 ***Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. (2015). Buletin statistic Protecția persoanelor cu dizabilități pentru 2014 ***Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. (2014). Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2014‐2020. Disponibilă la http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2014/2014‐12‐ 29_HG_SIncluziune‐Anexa1.pdf ***Institutul Național de Statistică. Recensământul Populației și al Locuințelor 2011, rezultate disponibile la http://www.recensamantromania.ro/rezultate‐2/ ***Legea nr. 292/2011 ‐ Legea asistenţei sociale ***Legea nr. 76/2002 – Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

PARTENERI