3 minute read

Dorința de informare și pregătire a membrilor, în creștere

Dorința de informare și pregătire a membrilor, în creștere

Daniel PREDA, Președinte Filiala Sud-Vest ANEVAR Învățătura fără gândire este muncă pierdută, gândirea fără învățătură este periculoasă. Confucius

Advertisement

Dacă aș fi fost proaspăt intrat în profesie, probabil că mi-aș fi imaginat că Filiala din care fac parte acționează cu mult „nerv”, este activă și dinamică, exact în sensul articolului 4 din Regulamentul de organizare și funcţionare a filialelor Asociației Naţionale a

Evaluatorilor Autorizaţi din România, căruia îi datorăm scopul principal și practic existența noastră ca filială, respectiv:

a. asigură promovarea pe plan local a standardelor de evaluare obligatorii pentru membrii Asociației, a principiilor, metodelor și tehnicilor de evaluare;

b. contribuie la strângerea legăturilor dintre Asociație și membrii săi prin facilitarea accesului direct al acestora la sursele de informare și documentare puse la dispoziţie de către Asociație, precum și prin alte mijloace.

De când am început să mă implic în activitățile Filialei, alături de colegii din Consiliu, am încercat, și considerăm că am reușit, să valorificăm o mare parte din resursele locale și să le aducem în sprijinul membrilor într-un mod simplu și eficient.

Pe lângă orele de pregătire continuă care sunt oricum în sarcina fiecărui membru, am trecut la „activități extrașcolare”, la „lectură suplimentară” și de fiecare dată am beneficiat de sprijinul Consiliului Director.

Ne-am orientat spre nevoile membrilor și am îmbinat experiența lectorilor locali, recunoscuți la nivel național, cu teme de actualitate cum ar fi Standardele aplicabile EPI – Practica profesională sau Reglementări de Urbanism. Am organizat astfel primele Work-shop-uri la nivelul Filialelor ANEVAR, moderate de lectori ANEVAR cu experiența adecvată seminarelor de pregătire continuă.

A fost în puterea noastră să propunem și să promovăm astfel de evenimente pe plan local și acest lucru a constituit un real barometru pentru a putea testa dorința de informare și pregătire a membrilor. Odată cu transferul natural la pregătirea online, ne dorim și avem capacitatea de a atrage mai mulți membri în acest tip de evenimente organizate de Filială. Avem în continuare idei și resurse pentru a putea aduce standardele și provocările profesiei mai aproape de membrii Filialei.

În 2018 am început treptat cu o înțelegere aprofundată a Standardelor, ulterior am introdus un work-shop despre legislație și urbanism, iar anul acesta vom introduce o nouă temă surpriză în activitățile Filialei care, sperăm noi, că va fi primită cu mare bucurie și interes. Vom dezvălui mai multe informații la timpul potrivit. Am ales ca moderatori lectori care reprezintă vârfuri în domeniu, venind astfel în întâmpinarea nevoilor membrilor Filialei cu tot ce este mai bun.

Indirect, s-a creat un „club” al evaluatorilor care sunt dornici de mai mult studiu, de mai multă lectură și informație avizată, de mai multă comunicare profesională.

În cadrul tuturor evenimentelor organizate la nivelul Filialei am încercat să ne comportăm și să comunicăm ca o echipă, având ca moderatori lectori ANEVAR cu experiență. Astfel de întâlniri sunt indicate deoarece gândim cu voce tare, fără nicio reținere, și încercăm să rezolvăm probleme complexe care de multe ori necesită opinii și cunoștințe diferite și valorifică foarte bine resursele fiecărui membru. Evident, vorbim de un pas înainte, pentru că ne confruntăm cu puncte de vedere diferite poate ale unora dintre noi, ceea ce este firesc în cadrul organizațiilor profesionale cum este ANEVAR, și care sunt utile atât în procesul de evaluare, cât și în procesul de verificare a evaluării.

Dacă ar fi să sintetizez metaforic elementele de noutate care au avut loc la filiala noastră în ultimii ani, aș concluziona astfel: de multe ori în viață ai nevoie de anumite lucruri pe care nici măcar nu ți le dorești, nu realizezi că sunt imperios necesare.

This article is from: