Finante publice subiecte

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANŢA AN II FORMA DE ÎNV.: ZI, FR TITULAR DISCIPLINĂ: CONF.UNIV.DR. RISTEA LUMINIŢA FINANŢE PUBLICE -ÎNTREBĂRICONSTANŢA 2009

I. Impozitele directe 1. Care sunt trăsăturile caracteristice impozitelor directe?

Impozite directe  se stabilesc nominal pe contribuabili în raport cu veniturile sau averea acestora  contribuabilul cunoaste cu precizie:  ce impozite si cota ce o datoreaza statului  termenul de plata si sanctiunile pentru neplata lor Impozitele directe se pot grupa în doua familii:  impozite reale  impozite personale Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice şi/sau juridice, în funcţie de veniturile şi averea acestora.  subiectul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi persoană.  Pe baza criteriilor care stau la baza aşezării impozitelor directe, acestea se grupează în:  impozite reale (obiective, de produs) , în această categorie se includ: - impozitul funciar; - impozitul pe clădiri; - impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere; - impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc.  impozite personale (subiective), în această categorie se includ: - impozitul pe venituri ▪ impozitele pe veniturile persoanelor fizice; ▪ impozitele pe veniturile societăţilor de capital; - impozitul pe avere ▪ impozitele pe averea propriu-zisă; ▪ impozitele pe circulaţia averii; ▪ impozitele pe sporul de avere.

Impozitele directe sunt acele impozite ce se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice şi/sau juridice, în funcţie de veniturile şi averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere şi se percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite, fiind impozite individualizate.  Impozitele directe reprezinta principala sursa de venituri a bugetului administratiei centrale de stat in majoritatea tarilor lumii .  Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche si mai simpla, ci si forma de impunere care poate asigura echitatea fiscala.  Caracteristicile impozitelor directe:

1



sunt nominative : se stabilesc direct pe numele fiecarei persoane fizice si juridice; - de regulă, în cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi persoană;tocmai de aceea , se spune ca impozitele de acest tip au o incidenta directa asupra subiectului platitor.

- caracteristica importanta a impozitelor directe este aceea ca, de regula, acestea au un cuantum si termen de plata ce pot fi precizate in prealabil si, ca atare, pot fi cunoscute din timp de catre contribuabil.

- se stabilesc pe veniturile si/sau averea persoanelor fizice sau juridice - efectul lor economic consta in diminuarea veniturilor.  Practica fiscala releva existenta a doua categorii de impozite directe:  impozitele reale, fundamentate fara a se tine cont de situatia personala a contribuabilului  impozitele personale, stabilite in stransa legatura cu starea economicosociala a subiectului impozabil .

2. Ce se include în categoria impozitelor directe reale? Prezentaţi fiecare impozit în parte.

Impozitele directe reale au în vedere impozitele ce se percep de catre stat pentru detinerea unor obiecte materiale (pamânt, cladiri, masini etc) si nu au legatura cu subiectul impozitului  Se mai denumesc si impozite pe produs  Impozitele reale se mai numesc si obiective sau pe produs deoarece se aseaza asupra materiei impozabile, ele ilustreaza prevederi fiscale vechi, fara a se tine cont de situatia subiectului impozitului .  Aceste impozite se stabilesc în legătură cu deţinerea unor obiecte materiale (cum sunt pământul, clădirile, magazinele etc), precum si asupra capitalului mobiliar .

Impozitele reale au cunoscut o largă aplicabilitate în perioada capitalismului premonopolist, dar ele se practică şi în prezent în cazul clădirilor, terenurilor ocupate de clădiri, exploatărilor agricole , facand parte din categoria impozitelor locale . In cea mai mare parte, impozitele reale au fost inlocuite cu impozite pe venit si impozite pe avere .  In mod concret , in aceasta categorie de impozite se cuprind:  impozitul funciar  impozitul pe clădiri  impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere  impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc.

Impozitul funciar-a fost introdus in practica fiscala a unor tari europene in primele stadii ale dezvoltarii capitalismului, fiind datorat de catre toti proprietarii de terenuri .  Pentru determinarea marimii acestora, se foloseau criterii care nu puteau servi la stabilirea corecta a capacitatii de plata a contribuabililor platitori , deoarece ele aveau in vedere numai factorii care influenteaza nivelul productiei agricole: suprafetele de teren cultivate si calitatea acestora, marimea arenzii.  Introducerea cadastrului a permis determinarea mai exacta a impozitului funciar, in acesta fiind inregistrate atat bunurile funciare existente intr-o localitate, cat si veniturile pe care acestea le produceau, pe baza carora erau stabilite impozitele .

Impozitul pe cladiri - a fost instituit in paralel cu impozitul funciar si este perceput de la toate persoanele care detin in proprietate cladiri .

2

 Stabilirea marimii acestui impozit se facea pe baza unor criterii exterioare cladirii care aveau in vedere:  numarul si destinatia data incaperilor  suprafata construita  aspectul exterior al cladirii .  Aceste criterii nu erau in masura sa realizeze o impunere echitabila, deoarece nu ofereau o imagine completa asupra obiectului impozabil .  Cu timpul, aceste criterii au fost completate si diversificate, fapt care au permis o asezare mai corecta a acestui tip de impozit .

Impozitele pe activitatile industriale, comerciale si pe profesiile liberale- erau stabilite deasemenea in baza unor criterii exterioare, fara a se tine seama de veniturile realizate, de costurile de productie, de capacitatea contributiva a subiectilor platitori.  Stabilirea marimii impozitelor avea in vedere marimea numarul salariatilor.

Impozitele pe capitalurile banesti – erau stabilite in functie de marimea veniturilor sub forma dobanzilor pe care creditorul le incasa pentru imprumuturile acordate sau in capitalul imprumutat.  Aceasta modalitate de asezare a impozitului oferea contribuabililor posibilitatea de a se sustrage de la plata impozitelor, intrucat nici debitorii si nici creditorii nu erau interesati sa informeze organele fiscale despre existenta unor raporturi de creditare intre ei.  Prin urmare, randamentul fiscal al acestui tip de impozit era scazut.

In practica fiscala internationala exista foarte putine impozite reale, majoritatea statelor lumii efectuand de-a lungul timpului complexe operatiuni de “cosmetizare” a impozitelor reale prin “ personalizarea “ acestora.

3. Ce intră în componenţa impozitelor directe personale?

Impozite directe personale, sunt acea categorie de impozite ce au centrul atentiei subiectul impozitului iar cuantumul acestora se stabileste în functie de avere, venit.  Se platesc direct de catre suportator sau de catre terte persoane  nu au legatura cu impozitele pe produs  se mai denumesc si impozite subiective.

Impozitele personale se stabilesc asupra venitului sau averii exprimata in forma baneasca in stransa legatura cu situatia personala a subiectului impozitului.  sunt cunoscute si sub denumirea de impozite subiective .

Trecerea de la impozitele reale la cele personale a fost determinata de mai multe cauze:  nevoia sporita de resurse financiare la dispozitia statului pentru indeplinirea sarcinilor sociale  aparitia unei surse noi de impunere , salariul, cu mare pondere in veniturile din societate  impozitele personale sunt mai eficiente , presupun proceduri de evaluare mai corecte , mai simple, are un randament fiscal mai ridicat comparativ cu impozitele reale  Impozitele diecte personale constitue o treapta superioaa in evolutia impunerii cupinzand doua grupe de prelevari:  impozitele pe venit  impozitele pe avere 4. Prezentaţi impozitul pe venitul persoanelor fizice.

A fost introdus pentru prima data in Marea Britanie la inceputul secolului trecut si in cele mai multe tari din Europa la inceputul acestui secol .

Impozitele pe venit au fost asimilate in practica in contextul inregistrarii diferentierii veniturilor realizate de diferitele categorii sociale si al distinctiei intre subiectii-persoane

3

fizice si subiectii persoane juridice , in functie de care exista doua categorii de impozite pe venit :  impozitele pe veniturile persoanelor fizice  impozitele pe veniturile pesoanelor juridice Impozitele pe veniturile persoanelor fizice – acest impozit este platit de pesoanele fizice cu domiciliul intr-un stat cat si de catre strainii care realizeaza venituri in acel stat .

Obiectul impunerii il constitue venitul , indiferent de forma : salariu, chirie, ividende,venitul liber al profesionistilor, dreptul de autor, dobanda , rente.

Acest tip de impozit este platit de persoana fizica care realizeaza una sau mai multe din aceste forme de venit .

Impunerea impozitelor pe veniturile persoanelor fizice se realizeaza in doua modalitati:  impunerea separata - in acest caz se impune separat fiecare tip de venit obtinut de persoana fizica in parte , numarul surselor de venit determinand numarul impozitelor calculate.  Sistemul impunerii separate prezinta avantajul simplicitatii , preciziei, , insa comporta si o serie de impedimente , cauzate in special de faptul ca are un randament fiscal scazut , genereaza costuri ridicate de aplicare si dezavantajeaza persoanele care au o singura sursa de venit .  impunerea globala – consta in insumarea tuturor veniturilor realizate de o persoana fizica (indiferent de sursa de provenienta) , si deducerea din rezultatul obtinut a unor sume stabilite reglementat.  In final venitul cumulat, astfel corectat, fiind supus impunerii printr-o singura prelevare fiscala - impozitul global.  Acest sistem de impunere are o laga raspandire in lume , fiind practicat in multe tari din Europa Occidentala(Belgia, Franta, Italia ).  In tara noastra s-a trecut la impozitarea globala incepand de la 1 ianuarie 2000.  Avantaje: - posibiliatea aplicarii progresivitatii impozitarii - asigura individualizarea fiscala a pesoanelor fizice - reduce numarul tentativelor de sustragere de la plata - confera un randament fiscal ridicat  Dezavantaje: - imposibiliatea diferentierii sarcinii fiscale pe surse de venit - volumul mare de munca - inechitatea pricinuita persoanelor care obtin venituri din mai multe surse.

5. Prezentaţi impozitul pe venitul persoanelor juridice.

Impozitele veniturilor persoanelor juridice – se constitue si se percep in functie de modul oganizarii acestora, ca societati de persoane sau ca societati de capital .  In cazul societatilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil sa se faca distinctie intre averea fiecareia din persoanele asociate si patrimoniul societatii respective.  La societatile de capital,impunerea are in vedere structura si repartizarea profitului.  Profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atat actionarilor sub forma de dividende (proportional cu participarea lor la capital), cat si la dispozitia societatii pentru constituirea unor fonduri.

4

 Aceasta repartizare a profitului permite luarea in considerare a mai multor modalitati de impunere a veniturilor realizate de societatile de capital si anume:  se impune mai intai profitul total obtinut de societatea de capital si apoi separat profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende. In acest caz, considerat clasic, partea din profit repartizata actionarilor este impusa de doua ori impozitarii (o data la societate si a doua oara la actionari sau asociati);  se impun numai dividendele, iar partea din profit lasata la dispozitia societatii de capital este scutita de impozit.

- Practicarea acestei metode este avantajoasa pentru societatile de capital si vizeaza simularea acestora in plasarea profitului realizat in noi investitii;  se impune numai partea din profit care ramane la dispozitia societatii de capital, iar dividendele repartizate actionarilor nu sunt impuse impozitarii.

- In acest caz se incalca principiul echitatii fiscale, deoarece se exonereaza de la impunere dividendele realizate de actionari;  impunerea separata, mai intai a dividendelor repartizate actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.

Impozitul pe venitul persoanelor juridice imbraca urmatoarele forme:  impozitul pe profit;  impozitul pe dividende;  Impozitul pe profit este cel mai important avand in vedere ca profitul este principala forma de venit a societatilor comerciale.  In sens, larg profitul reprezinta diferenta dintre veniturile unui agent economic realizate din activitatile pe care le desfasoara si cheltuielile aferente obtinerii lor.  Obiectul impunerii este profitul anual impozabil care este reprezentat de diferenta dintre veniturile obtinute de agentul economic intr-un an fiscal si cheltuielile deductibile aferente efectuate.  Daca exista si cheltuielile nedeductibile acestea nu pot fi scazute din venituri, ci se insumeaza acestora in vederea determinarii profitului anual impozabil.  Determinarea profitului impozabil se face astfel: Pi = Vi – Chv + Chn Unde: Pi= profitul impozabil Vi= venituri impozabile Chv= cheltuieli aferente realizarii veniturilor Chn= cheltuieli nedeductibile  Cheltuielile nedeductibile sunt:  cheltuieli cu impozitul pe profit;  dobânzile, majorările de întârziere, amenzile, confiscările datorate către autorităţile române;  cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate.  cheltuieli de protocol care depăşesc limita de 2% aplicată diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile de protocol;  2,5 ori nivelul legal stabilit  cheltuieli cu TVA aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată la sursă

5

cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ  e angajator în numele angajatului  sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală, cu excepţia celor create de bănci  cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private,acordate potrivit legii  cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării.

Sunt obligaţi la plata impozitului pe profit contribuabilii din următoarele categorii:  persoane juridice române  persoane juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România.

Cota generală de impozitare este de 16%.  În cazul în care un contribuabil desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau a pariurilor sportive, impozitul pe profit nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente acestor activităţi.  În acest caz impozitul va fi 5% din veniturile aferente activităţii 6. Ce intră în componenţa impozitelor pe avere? Prezentaţi în detaliu fiecare impozit.

Impozitele pe avere – se institue in stransa legatura cu dreptul de proprietate al diferitelor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile .

Impozitul pe avere imbraca trei fome principale:  impozit asupra averii propriu-zise  impozit asupra circulatiei averii  impozit asupra cresterii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise - au ca obiect, in general, proprietatile imobiliare (terenurile, cladirile, etc) si activul net.  Acest tip de impozite se plateste fie din profitul adus de avere, fie din alte venituri ale contribuabilului.  In acest ultim caz,spunem ca acesta este un impozit pe substanta averii si se intalneste rar, din cauza ca determina scaderea materiei impozabile, adica a averii respective.  O problema esentiala o constituie evaluarea averii.  Aceasta poate fi facuta fie pe baza declaratiei contribuabilului, fie potrivit unor documente ce atesta dobandirea averii, fie conform unor norme fixate de autoritatea publica, fie in baza unei expertize.

Impozitul asupra circulatiei averii - se plateste ca urmare a trecerii dreptului de proprietate de la o persoana la alta, cu titlu gratuit sau oneros si prin vanzare.  Cele cu titlu gratuit sunt:  Impozitul pe succesiune - taxa de mostenire se aseaza asupra averii care trece de la o persoana decedata la o persoana in viata .

- Cotele acestui impozit sunt mici si varieaza in functie de marimea averii si gradul de rudenie .

- Impozitul il plateste cel care primeste averea .  Impozitul pe donatie : a fost instituit ca o replica la evaziunea impozitului pe succesiune .

- Obiectul acestui impozit este valoarea bruta a donatiei . 

6

- Are cote mici si un caracter regresiv .

- Cotele vor fi in functie de obiectul si motivul donatiei;  Impozitul pe vanzare – este instituit in momentul in care are loc vanzarea sau cumpararea unei valori mobiliare sau imobiliare .

- Obiectul acestui impozit este valoarea declarata a averii , iar in unele cazuri valoarea de piata a acesteia .

Impozitele speciale pe avere – se aseaza pe cresterea valorii averii, astfel:  Impozitul asupra plusvalorii imobilelor : obiectul acestui impozit reprezinta cresterea valorii datorita unor factori independenti de vointa proprietarului .  Subiectul impozitului este proprietarul averii , care apare ca si platitor doar in momentul vanzarii imobilului respectiv.  Acest impozit se percepe sub forma timbrelor fiscale .  Impozitul pe cresterea averii pe timp de razboi : obiectul impozitului este valoarea in plus a averii cu dezavantajul ca materia impozabila este greu de evaluat , dar totusi se bazeaza pe cote progresive .  Randamentul impozitului este foarte scazut  cotele de impozitare sunt destul de mici  cuantumul impozitului este afectat de inflatie , fenomen ce se dezvolta de regula pe timp de razboi , astfel incat plata impozitului se face in moneda depreciata .  Impozitul militar – este un impozit incidental perceput pe timp de razboi , platit de persoane scutite de a indeplini stagiul militar pe tot timpul desfasurarii razboiului.  Obiectul impozitului este averea persoanei respective .  Motivul asezarii acestui impozit este acela ca daca persoana respectiva ar fi satisfacut stagiul militar n-ar fi avut timp sa se ocupe de propria sa avere.

7. Care sunt principalele impozite directe în România?Prezentaţi caracteristicile fiecărui impozit.

Impozitele directe sunt o categorie de impozite clasificate după criteriul trăsăturilor de fond şi de formă.

Ele prezintă o serie de avantaje rezultate din trăsături ce răspund cerinţelor multora din principiile impunerii:  sunt nominative  sunt legate de puterea economică şi de situaţia personală a contribuabilului  sunt aduse la cunoştinţa plătitorului anticipat plăţii atât în ce priveşte suma de plată, cât şi termenele-scadenţă.

Impozitele directe sunt clasificate după obiectul impunerii în impozite reale şi impozite personale.  Impozitele reale sunt aşezate pe obiectul activităţii şi nu mai sunt caracteristice epocii contemporane.  Aşezarea lor necesită introducerea unei instituţii specifice care să descrie obiectul activităţii şi să-l înregistreze pe persoane.  O astfel de instituţie s-a creat în timp numai în legătură cu pământul şi activităţile legate de el  Cea iniţiată în legătură cu pământul se numea cadastru.

- Această instituţie avea ca obiect descrierea bunurilor funciare,menţionarea veniturilor pe care acestea le produceau şi evidenţa lor pe proprietari.

- Această instituţie, cu acelaşi obiect, dar cu funcţii modificate, se păstrează şi azi.  Impozitele personale sunt aşezate pe venit şi pe avere şi constituie forma de

7

impunere cea mai răspândită în zilele noastre.  Impozitul pe veniturile persoanelor fizice  Impozitul pe veniturile persoanelor juridice - societăţi de persoane - impozitare ca si pe veniturile persoanelor fizice - societăţi de capital - impozit pe profit · profitul societăţii înainte de impozitare, · profitul repartizat ca divident pentru acţionari, · profitul rămas la dispoziţia societăţii.  Impozitele pe averea propriu-zisă  impozitul pe proprietatea imobiliară, aşezat asupra terenurilor,clădirilor şi altor bunuri imobiliare  impozitul pe activul net, aşezat asupra tuturor categoriilor de bunuri din patrimoniul contribuabilului, din a căror valoare se scad datoriile ce le generează  Impozitele pe circulaţia averii  impozitul pe actele de vânzare-cumpărare privind bunuri imobiliare  impozitul pe succesiuni, care este perceput pentru actele succesoarale  impozitul pe donaţii, care este perceput pentru transferurile de avere între vii  Impozitul pe sporul de avere 8. Ce reprezintă dubla impunere juridică internaţională?

Dubla impunere juridică internaţională reprezintă impozitarea aceleiaşi mase impozabile în aceiaşi perioadă de timp de către două autorităţi fiscale diferite.

9. Prezentaţi dubla impunere juridică internaţională luând în considerare aspectele de ordin juridic.

Dubla impunere juridica internationala poate sa apara doar în cazul impozitelor directe – pe venit si avere, dar nu si în cazul impozitelor indirecte.

10. Care sunt criteriile de apreciere a dublei impuneri juridice internaţionale?

La baza dublei impuneri juridice internationale stau:  rezidenta  în aceasta situatie, veniturile realizate atât în România cât si în strainatate se impoziteaza, indiferent daca acesta se afla pe teritoriul statului respectiv sau în afara acestuia  nationalitatea  semnifica faptul ca un stat impune rezidentilor sai impozite pe veniturile si averea lor, indiferent daca acestia locuiesc sau nu în tara lor  originea veniturilor  impozitul se pune de catre organele fiscale din tara pe teritoriul careia sau realizat veniturile sau se afla averea, facându-se abstractie de rezidenta sau nationalitate 11. Care sunt metodele de evitare a dublei impuneri juridice internaţionale? Prezentaţi conţinutul fiecăruia.

Metoda scutirii totale  Autoritatea fiscală din ţara de rezidenţă să nu ia în considerare veniturile realizate în străinătate dacă pentru acestea s-a plătit impozit.

Metoda scutirii progresive.  Organul fiscal din ţara de rezidenţă însumează veniturile realizate în ţară şi străinătate, identifică cota de impunere aferentă venitului cumulat şi o aplică numai asupra venitului realizat în ţara de rezidenţă.

8

Metoda creditării obişnuite.  Autoritatea fiscală din ţara de rezidenţă cumulează veniturile din ţară şi străinătate, calculează impozitul aferent venitului cumulat din care deduce impozitul achitat în străinătate dar nu integral ci numai până la limita impozitului determinat în ţara de rezidenţă pentru un venit egal cu venitul obţinut în străinătate.

Metoda creditării totale.  Această este oarecum asemănătoare cu precedenta singura deosebire constă în faptul că impozitul achitat în străinătate se deduce în totalitate.

II. Impozitele indirecte 1. Ce reprezintă impozitele indirecte?

Impozitele indirecte sunt instituite asupra vanzarii unor bunuri si prestarii anumitor servicii , fiind varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti si sunt suportate de catre consumatorii bunurilor si serviciilor impozabile .  Denumirea de “indirecte” provine de la faptul ca aceste impozite nu se stabilesc “direct pe persoana” :  atunci cand se introduc , nu se cunoaste , nici de organele fiscale si nici de cetateni cine va plati aceste impozite si in ce masura.

2. Care sunt trăsăturile caracteristice impozitelor indirecte?

Caracteristicile impozitelor indirecte sunt:  nu sunt nominative , adica nu se cunoaste numele contribuabilului care datoreaza debitele fiscale;  se percep la vânzarea mărfurilor şi serviciilor prin adăugarea unor cote de impunere la preţurile şi tarifele acestora;  se încasează de la toate persoanele care cumpără mărfurile şi serviciile supuse impunerii indirecte, indiferent de veniturile, averea sau situaţia personală a acestora;  se stabilesc în cote proporţionale asupra preţului mărfurilor supuse vânzării şi serviciilor în sumă fixă pe unitatea de măsură a acestora;  se virează la bugetul public de către producători, comercianţi, însă sunt suportate de către consumatori, fiind incluse în preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor;  în acest sens există o neconcordanţă între plătitorul acestora la buget şi suportatorul lor real  mărimea acestora este necunoscută de consumatori, fiind camuflată în preţuri sau tarife, fiind numite si impozite invizibile  au un caracter inechitabil, deoarece:  nu prevăd un venit minim neimpozabil  nu cuprind anumite facilităţi în cazul celor care au copii sau persoane în întreţinere  avantajează persoanele cu venituri mari  au un pronunţat caracter regresiv, datorită discrepanţei dintre mărimea veniturilor diferitelor categorii sociale;  utilizarea lor, ca şi în cazul impozitelor directe, conduce la scăderea nivelului de trai al populaţiei, deoarece, prin reducerea veniturilor reale se diminuează puterea de cumpărare a populaţiei  avantaje:  rapiditatea perceperii impozitului  mai putin costisitoare decat impozitarea directa.

9

3. Care este relaţia dintre impozitele indirecte şi conjunctura economică? În perioadele când economia înregistrează un curs ascendent, impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat În perioadele de criză şi depresiune, când producţia şi consumul cresc mai lent sau înregistrează un recul, încasările din impozite indirecte urmează aceeaşi evoluţie, periclitând echilibrul bugetului de stat.

Cu alte cuvinte, impozitele indirecte manifestă o sensibilitate sporită faţă de conjunctura economică 4. Care sunt formele de manifestare a impozitelor indirecte?

In functie de forma lor de manifestare , impozitele indirecte se grupeaza:  taxele de consumatie  monopolurile fiscale  taxele vamale  taxe fiscale de timbru si de inregistrare 5. Ce sunt taxele de consumaţie?  Taxele de consumatie  Taxele de consumatie sunt impozite cuprinse in pretul de vanzare al marfurilor produse si realizate in interiorul tarii .  La plata acestora sunt supuse atat bunurile de consum cat si mijloacele de productie  Taxele de consumatie au un camp de aplicare diferit de la tara la tara .  Randamentul lor fiscal este mare .

6. Care sunt formele de manifestare a taxelor de consumaţie?

Accizele- taxe de consumatie pe produs Taxele generale pe vânzări, aşezate pe cifra de afaceri.

7. Prezentaţi taxele de consumaţie pe produs.

Taxe de consumatie pe produs, numite şi accize, aşezate, de regulă,asupra bunurilor/serviciilor cu cel mai mare consum şi pentru care inerţia de consum este mare, adică bunuri/servicii a căror cerere este, în general, inelastică în raport cu preţul, iar uneori chiar şi cu venitul.

Accizele - distinct de TVA - in toate statele exista aceste taxe speciale de consumatie care tintesc numai anumite produse.  In prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt:  bunurile care dauneaza sanatatii  produsele considerate de lux  Platitorii accizelor sunt agentii economici care importa produsul respectiv pentru vanzare, producatorii sau vanzatorii acestuia.  Suportatorul este, consumatorul final  In Romania se platesc accize pentru urmatoarele grupe de produse:  alcoolul etilic alimentar, derivatele sale si orice alte bauturi alcoolice  produsele petroliere (exceptie face pacura)  produsele din tutun  alte produse si grupe de produse: cafea, bijuterii (cu exceptia verighetelor), autoturisme, parfumuri, blanuri naturale, articole din cristal, ape minerale, armele de vanatoare si de uz individual.

8. Prezentaţi taxele generale pe vânzări.  cumulative sau multifazice  unice sau monofazice  pe cifra de afaceri brută  pe cifra de afaceri netă (taxa pe valoarea adăugată)

10

9. Cum se impun mărfurile în cazul impozitului cumulativ (multifazic)? Dar în cazul impozitului unic (monofazic)?  cumulativ sau multifazic, atunci când se practică la fiecare vânzător, neţinând seama că au mai fost plătite în amonte pe circuitul economic;  unic sau monofazic, atunci când se practică la una din cele două verigi majore ale circuitului economic: la producător (numit taxă de producţie) sau la comerciant (numit impozit pe circulaţie).

10. Ce reprezintă şi cum se calculează impozitul pe cifra de afaceri brută? Dar cel pe cifra de afaceri netă?  pe cifra de afaceri brută, atunci când cota de taxare se aplică pe valoarea vânzărilor, indiferent de faptul că aceasta include şi taxe plătite de alţi agenţi economici în amonte pe circuitul economic  pe cifra de afaceri netă, atunci când cota de taxare se aplică valorii adăugate, adică diferenţei între preţul de vânzare a unui produs/serviciu şi suma preţurilor de achiziţie a produselor/serviciilor ce intră, prin procesul de fabricaţie, în structura celui vândut.

- Această taxă se numeşte taxa pe valoarea adăugată şi este practicată în prezent în peste 70 de ţări (inclusiv în România).

- Taxa pe valoarea adaugata (impozitul unic incasat fractionat cum mai este denumit) se calculeaza asupra cresterii de valoare, adaugata de fiecare agent economic care participa la ciclul realizarii unui produs , adica impozitul se aplica la valoarea adaugata.

- Se mai numeste si impozit pe consum.

- Platitori de TVA sunt toti agentii economici care vand produse, executa lucrari sau presteaza servicii - Suportatorii taxei sunt, consumatorii marfurilor respective o data cu cumpararea lor - Sfera de aplicare: · Livrarea de bunuri (comercializarea mărfurilor) · Prestări de servicii efectuate pe teritoriul ţării · Importul de bunuri şi servicii · Transferul proprietăţii bunurilor imobile între contribuabili, precum şi între aceştia şi persoane fizice · Serviciile efectuate de prestatorii cu sediul sau domiciliul în străinătate pentru care locul prestării se consideră a fi România.

11. Când s-a încheiat acţiunea de introducere a taxei pe valoarea adăugată în Europa?

Modelul taxei pe valoarea adaugată care înlocuia taxa asupra producţiei şi taxa asupra tranzacţiilor, părintele ei fiind Maurice Laure, a fost introdus în Franţa în aprilie 1954.

Ideea de la care s-a plecat a fost aceea că fiecare participant la producerea şi comercializarea unui produs îi adaugă valoare, iar pentru evitarea impozitări repetate fiecare trebuie să plătească impozit asupra valori adăugate. În 11 aprilie 1967 primele două Directive privind taxa pe valoarea adăugată au fost adoptate stabilind o generală, dar non-cumulativă taxă pe valoarea adăugată care să înlocuiască toate celelalte forme de taxă pe valoarea adăugată în Statele Membre.

Mai mult, primele două Directive privind taxa pe valoarea adăugată prevedeau doar structura generală a sistemului TVA şi permiteau Statelor Membre să determine sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată şi structura ratelor de taxă pe valoarea adăugată.

11

La 17 mai 1977 a-VI-a Directivă privind taxa pe valoarea adăugată a fost adoptată şi stabilea o arie de cuprindere a taxei pe valoarea adăugată uniformă.  Aceasta garantează, contribuţia taxei pe valoarea adăugată a fiecărui Stat Membru pentru resursele monetare ale Comunităţii Europene pot fi calculabile.  Oricum prin aceasta directiva se permite Statelor Membre multe excepţii şi derogări legislative de la aria de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.  Mai mult,nu impune ratele de taxă pe valoarea adăugată care să fie aplicate în Statele Membre şi ca rezultat acestea diferă chiar şi în ziua de azi. În mod curent, este admisa o rată standard minima de 15% şi de maxim 25% (bazat pe un angajament politic).  In ceea ce priveste ratele redusei Statele Membre pot aplica una sau două rate reduse de taxă limita minima fiind de 5%.  Există un număr de derogări temporare, ex. rata zero în Marea Britanie şi Irlanda.  Aria de aplicabilitate a taxei pe valoarea adăugată poate diferi dintr-un Stat Membru în altul.

12. Când s-a introdus taxa pe valoarea adăugată în România?

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în Romania prin Ordonanţa de Guvern nr.

3/1992,aprobata prin Legea nr. 130 din 19 decembrie 1992, cu data de aplicare 1 ianuarie 1993.

Ulterior,introducerea taxei pe valoarea adăugată a fost amanată pentru 1 iulie 1993, pe parcurs Ministerul Finanţelor a elaborat normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 3/1992 detaliand aspecte cu privire la sfera ei de aplicare, la regulile de impozitare, la operaţiunile impozabile, baza de calcul, plătitorii, obligaţiile si drepturile acestora.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 a intrat în vigoare la 15 martie 2000 modificată prin Legea 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002.

13. Care sunt modurile de calcul a taxei pe valoarea adăugată?

Taxa pe valoarea adaugata se poate calcula prin aplicarea cotei de impozit:  asupra valorii adaugate in fiecare stadiu pe care il parcurge marfa de la producator la cumparator  asupra pretului de vanzare din stadiul respectiv, obtinandu-se astfel taxa asupra pretului de vanzare, din care se deduce taxa (calculata in acelasi fel) aferenta pretului de vanzare din stadiul anterior.

14. Ce reprezintă monopolurile fiscale?  Monopolurile fiscale  Statul instituie monopoluri fiscale asupra producţiei şi/sau vânzării unor mărfuri ca: tutun, sare, alcool, cărţi de joc şi alte produse specifice.  Monopolurile fiscale, în funcţie de sfera lor de cuprindere, pot fi: - depline sau totale - parţiale sau speciale  Relaţia de calcul a acestui impozit este: I = Pv – (Cp + P) unde: I – impozitul Pv – preţul de vânzare stabilit de către stat Cp – costul de producţie P – profitul întreprinzătorului 15. Care sunt produsele asupra cărora se instituie monopolurile fiscale?

12

În România monopolurile fiscale se instituie asupra chibriturilor, parţial asupra alcoolului şi produselor alcoolice, tutunului, timbrelor fiscale, judiciare şi poştale, Loteriei Naţionale, fabricarea si comercializarea armamentului, a munitiilor 16. Ce reprezintă monopolurile fiscale depline? Dar cele parţiale?

Monopolurile fiscale depline se instituie de către stat atât asupra producţiei, cât şi asupra comerţului cu ridicata ori cu amănuntul a unor mărfuri.

Monopolurile parţiale sunt instituite fie numai asupra producţiei şi comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.

17. Ce constituie monopol de stat în România?

Monopoluri fiscale, adică o concentrare totală sau parţială în mâna statului a activităţilor de producţie şi comerţ (cu ridicata şi/sau cu amănuntul) referitoare la anumite produse, cum sunt: tutunul, sarea, alcoolul, cărţile de joc 18. Cine administrează monopolurile de stat ?

Statul prin:  Regiile autonome (Regiile Monopoulului Statului)  Societatile cu capital de stat  Concesionari privati 19. Ce reprezintă taxele vamale ?

Taxele vamale - sunt impozite pecepute de stat asupa marfurilor la trecerea granitelor vamale ala statului respectiv.

Taxele vamale sunt o categorie de impozite deosebite 20. Ce rol îndeplinesc taxele vamale ?

Taxele vamale au rolul de a procura venituri fiscale bugetului, dar si de a proteja economia nationala de concurenta straina 21. Care sunt criteriile de clasificare a taxelor vamale ? Prezentaţi în detaliu fiecare componentă.  În funcţie de criteriul folosit, taxele vamale se pot clasifica astfel: - După scopul urmărit de către stat: · Taxele vamale fiscale au ca singur obiectiv procurarea de venituri la bugetul de stat. · Taxele vamale protecţioniste vizează crearea unei bariere pentru mărfurile străine, prin intermediul căreia se urmăreşte anihilarea concurenţei străine pe piaţa internă.

- După obiectul impunerii: · taxe vamale de import(statul le percepe cu ocazia intrarii in tara a unor marfuri cumparate pe piata externa); · taxe vamale de export ( se institue de obicei fie asupra materiilor prime pentru a detemina prelucrarea acestora in tara ,fie asupra semifabricatelor ori produselor finite cu pondere mare in export ; · taxe vamale de tranzit ( se stabilesc asupra marfurilor care fac obiectul comertului exterior , cu prilejul trecerii acestora pe teritoriul unei terte tari); - Dupa modul de stabilire taxele vamale pot fi: · taxe vamale autonome ( fixate reglementat si opozabile fata de oricare alt stat strain ) · taxe vamale conventionale ( instituite si opozabile fata de un anumit stat, prin consimtamantul acestuia ) - Dupa modul de exprimare al taxei:

13

taxe vamale ad valorem ( se calculeaza ca procent asupra pretului marfii) · taxe vamale specifice ( se fundamenteaza ca suma fixa pe unitatea naturala de masura a marfii) · taxe vamale mixte ( reprezinta o combinatie a taxelor vamale specifice cu cele advalorem) 22. Care sunt trăsăturile taxelor generale?  Taxe fiscale de timbru si de inregistrare  Taxele de timbru reprezintă plata serviciilor prestate ori a lucrărilor efectuate de diverse organe sau instituţii publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează diferite servicii şi soluţionează anumite interese legitime ale subiecţilor.  Taxele de timbru au caracter obligatoriu si sunt preluate la bugetul statului cu titlu definitiv, nerambursabil .  Cuantumul taxelor de timbru varieaza in functie de natura si complexitatea serviciului prestat, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce fac obiectul actului taxabil sau de caracterul si importanta actelor sau faptelor solicitate.  Din acest punct de vedere se disting doua categorii de taxe de timbru : - taxe in suma fixa , exprimate in marimi absolute , aplicabile, de regula actelor neevaluabile in bani , dar si celor evaluabile in bani pentru care legea stabileste o taxa in suma fixa - taxe procentuale, proportionale, progresive sau degresive, aplicabile actelor evaluabile in bani 23. Care sunt principiile de stabilire şi aplicare a taxelor generale?

Taxele generale reprezintă plăţi efectuate de beneficiarii unor servicii solicitate administraţiilor publice.

Aceste taxe au unele trăsături ale impozitelor (obligatorii, cu titlul nerambursabil, stabillite prin lege sau ca efect al legii), dar au caracteristica de a da dreptul la contraprestaţie directă şi indirectă.

Cu excepţia celor de timbru, taxele se plătesc în numerar şi pot fi aşezate ad-valorem (cotă procentuală din valoarea faptelor ce fac obiectul serviciului public solicitat, fapte ce pot fi evaluate în bani) sau în sume fixe.

24. Care sunt criteriile de clasificare a taxelor generale?

După natura lor taxele pot fi:  judecătoreşti, plătite instanţelor judecătoreşti pentru acţiunile de judecată introduse de orice persoană fizică sau juridică  de notariat, plătite notariatelor pentru serviciile solicitate lor (legalizări, autentificări etc.)  consulare, plătite consulatelor pentru serviciile specifice lor (vize,certificate de origine ş.a.)  de administraţie, plătite primăriilor, prefecturilor, altor instituţii pentru autorizaţii, permise, legitimaţii etc.  de timbru, plătite prin aplicarea de timbre fiscale pe acte/documente autorizate, înregistrate, certificate, transpuse, eliberate etc. de unele instituţii publice  de înregistrare, plătite autorităţilor publice pentru servicii de vânzări de imobile, fuzionarea sau dizolvarea unor firme, înregistrarea unor firme, cumpărări de titluri prin bursă 25. Care sunt principalele impozite indirecte în România? Prezentaţi în detaliu trăsăturile fiecăruia. ·

14

Impozitele indirecte se percep de catre stat prin însasi vânzarea de produse sau bunuri care contin în pretul lor acest tip de impunere; ele se platesc statului în mod indirect, prin cumpararea de bunuri si/sau produse.

Impozitele indirecte îmbraca urmatoarele forme de manifestare:  taxa pe valoarea adaugata  accizele  taxele vamale  alte impozite indirecte.

Dupa criteriul obiectul impunerii impozitele se clasifica astfel:  impozite pe profit; reprezinta un impozit direct, stabilit nominal în sarcina contribuabilului, prin care se urmareste impunerea profitului obtinut din activitatile desfasurate;  impozitul pe venit; este o impunere directa stabilita asupra veniturilor realizate de catre contribuabili, într-o perioada de timp (luna, an), indiferent de sursa de provenienta si încasata ca venit la bugetul de stat;  impozite pe produs; sunt acele impuneri ce se regasesc în continutul pretului produsului si sau bunurilor cumparate;  impozitul subiectiv; sunt impuneri ce se refera la averea personala a subiectului,respectiv contribuabilul. În raport cu scopurile urmarite impozitele pot fi:  impozite financiare; scopul urmarit prin impunerea acestora este acela de a crea venituri la bugetul statului, venituri care sa acopere cheltuielile. În cadrul acestui tip de impozit pot intra: impozitul pe venit, accizele, taxa pe valoarea adaugata,taxele de consumatie, taxele de timbru si de înregistrare  impozite de ordine; au în vedere limitarea anumitor actiuni ori atingerea unui obiectiv cu caracter fiscal; ele pot fi taxe pe vicii în scopul limitarii consumului unor produse, ori sub forma accizelor având ca scop obtinerea de noi resurse financiare.

Dupa frecventa utilizarii lor impozitele se categorisesc astfel:  impozite permanente; sunt acele impuneri care se încaseaza, de regula, anual de la contribuabili, ele fiind în cuantum constant ori variabil;  impozite de incidenta; acestea se percep o singura data, odata cu declararea acestora (impozitul pe avere, impozitul pe sumele obtinute din câstiguri la jocurile de noroc, impozitul pe sumele încasate ca urmare a vânzarii unor imobile etc.). În functie de institutia care le percepe si administreaza impozitele sunt:  impozite federale; se stabilesc la nivelul pentru realizarea veniturilor la nivel federal  impozite la nivel de stat component al federatiei; se stabilesc drept venituri fiscale la nivelul statului respectiv  impozite la nivelul provinciilor sau regiunilor componente ale federatiei se stabilesc drept venituri similare cu cele ale administratiei locale  impozite ale administratiei centrale de stat  impozite ale administratiei de stat locale.

III. Imprumuturile de stat 1. Care sunt metodele de realizare a împrumuturilor de stat?

Pentru a acoperi anumite necesităţi de trezorerie sau în condiţii de dezechilibru bugetar, statul, prin intermediul guvernului, apelează la împrumuturi de stat.

15

Împrumutul de stat ia forma creditului public care reprezintă o înţelegere între stat, pe de o parte, şi persoane fizice sau juridice, pe de altă parte, prin care cea din urmă consimte să pună la dispoziţia statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată,iar acesta din urma se angajeaza sa restituie imprumutul la terenul stabilit si sa achite dobanda.  contractarea directa de catre stat de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice detinatoare de disponibilitati banesti  intermediul unor institutii specializate care colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata, încredintându-le apoi statului pe o perioada determinata.

2.Care sunt instrumentele de procurare a împrumuturilor în economie şi trăsăturile lor caracteristice? titlurile de stat în moneda nationala împrumuturile de stat acordate de Banca Nationala a României în conditiile stabilite de lege împrumuturile de stat contractate la bancile comerciale din România împrumuturile de stat contractate la alte institutii de credit din România si de la agentii neguvernamentale. titlurile de stat eliberate în valuta, emise pe pietele financiare internationale si interne; împrumuturile de la guvernele altor state,agentii neguvernamentale, institutii financiare sau alte organizatii internationale; împrumuturi sindicalizate pe termen scurt, mediu si lung împrumuturi directe primite de la investitori privati pe termen scurt, mediu sau lung creante în cont, daca creditul public se înregistreaza în contul datoriei publice, fara eliberare de înscrisuri;  are loc când exista un numar limitat de creditori; emisiune de înscrisuri, când statul împrumuta la un numar mai mare de creditori.  Creditele pe termen scurt au în vedere emiterea de bonuri de tezaur, polite de tezaur, certificate de trezorerie etc.  Creditele pe termen mediu si lung au în vedere emiterea de înscrisuri precum obligatiuni sau titluri de renta.  Creditele fara termene precise de rambursare au în vedere folosirea drept instrumente financiare a titlurilor de renta perpetua.

3. Care sunt trăsăturile caracteristice împrumuturilor de stat?

Caracter contractual;  are la baza principiul facultativitatii; conditiile de emisiune si rambursare, forma si marimea venitului pe care îl asigura si eventualele avantaje acordate împrumutatorilor se stabilesc de catre organele de decizie competente ale statului, fara consultarea prealabila a subscriitorilor potentiali.

Caracter rambursabil;  presupune restituirea creditului acordat la termenul stabilit cu exceptia cazurilor împrumuturilor perpetue care nu au o scadenta determinata, dar se restituie în functie de posibilitatile statului;  de regula statul stabileste termenele de rambursare ale creditului public.

Este purtator al unei contraprestatii sau dobânzi;  contraprestatia sau dobânda reprezinta pretul pe care statul trebuie sa-l plateasca pentru creditul acordat acestuia.

4. Care sunt criteriile de clasificare a împrumuturilor de stat?

Dupa durata (termenul) rambursarii se disting:  credit pe termen scurt, de pâna la un an  credit pe termen mediu, de pâna la 5 ani

16

 credit pe termen lung, peste 5 ani.

Dupa destinatia sa, creditul poate fi:  credit de trezorerie destinat acoperirii unor plati curente ce decurg din functionarea normala a activitatilor  credit de export, destinat finantarii activitatilor de export  credit de documentare, destinat activitatilor de import  credit pentru obiecte de investitii  credit de consum.

Dupa locul de plasare exista:  credit intern, obtinut de pe piata interna de capital;  are în atentie nevoile de procurare a lichiditatilor pe termen scurt, acoperirea deficitului bugetar ori refinantarea datoriei publice  credit extern, obtinut de pe piata externa de capital  se refera la finantarea unor obiective de investitii specifice reformei, restructurarii, modernizarii sau dezvoltarii, ori echilibrarii balantei de plati externe. În raport de cauza de finantare se distinge:  credit de finantare acordat statelor care nu au creante asupra altora  credit de refinantare acordat statelor care au creante asupra altora. În raport cu pozitia statului fata de creditori sunt:  credite contractate direct de catre stat  credite garantate de catre stat, dar contractate de agentii economici sau alte entitati în drept 5. Prezentaţi detaliat elementele tehnice ale împrumuturilor de stat.

Definirea şi individualizarea împrumuturilor publice se realizează cu ajutorul unor elemente tehnice, care sunt stabilite în actele normative pe baza cărora sunt lansate şi se angajează.  Denumirea împrumutului constituie acel element tehnic prin care se precizează destinaţia dată de către emitent resurselor obţinute pe baza sa şi anul contractării împrumutului. Daca se doreşte atragerea atenţiei opiniei publice asupra caracterului excepţional al împrumutului sau asupra obiectivului urmărit prin acel împrumut, apreciat de interes naţional, se precizează acest lucru prin însăşi denumirea lui.  Împrumutatul (care apare şi sub denumirea de subscris, debitor sau emitent) este autoritatea publică solicitantă a creditului. În cazul împrumutului de stat, acesta devine debitor şi emitent, deoarece emite înscrisuri cu denumiri specifice (obligaţiuni, bonuri de tezaur, rente de stat ş.a.) care atesta:  subscrierea la împrumut  valoarea efectului public;  anuitatea;  dobânda şi/sau câştigul;  scadenţa.  Împrumutătorii (denumiţi şi subscriitori, creditori sau depunători) sunt persoanele fizice şi/sau juridice care consimt sa crediteze statul obligaţiuni, poliţe sau alte titluri de stat).  Titlurile de credit public sunt documente scrise având o forma şi un conţinut stabilite prin actul normativ de lansare a împrumutului, în care se precizează sumele subscrise şi drepturile creditorilor.  Aceste înscrisuri sunt denumite diferit - efecte publice

17







- obligaţiuni - titluri publice - hârtii de valoare în funcţie de termenul de rambursare a împrumutului şi de caracteristicile lor juridice. În funcţie de termenul de rambursare, în cazul împrumuturilor pe termen scurt (de până la 1 an) se emit: - bonuri de tezaur – sunt înscrisuri care se adresează unei categorii speciale de subscriitori, deoarece nu se supun regulilor dreptului cambial şi nu pot fi transmise la cursuri variabile, prin cesiunea de creanţe · ele pot fi, însă, lombardate la bănci şi pot fi vândute la licitaţii, la cursuri variabile; - certificate de datorie – sunt înscrisuri care au caracteristicile bonurilor de tezaur, dar se vând numai la valoarea lor nominală,având, deci, cursuri fixe; - certificatele sau bonurile de impozite – sunt înscrisuri nepurtătoare de dobânda pe care statul le înmânează creditorilor săi pentru plata unor furnituri sau pentru onorarea altor angajamente; deţinătorii acestor înscrisuri le pot utiliza pentru achitarea impozitelor datorate statului şi nu pot fi transmise decât statului; - poliţele de tezaur – spre deosebire de înscrisurile prezentate anterior, acestea se afla sub incidenţa dreptului cambial, care reglementează condiţiile în care pot fi scontate la bănci, executate silit etc.; de asemenea, acestea pot fi scontate la bănci sau pot fi negociate la bursele de valori; - obligaţiunile aferente creditului public – sunt titluri de credit emise de către stat pentru împrumuturile angajate pe termen mediu sau lung şi asigură posesorilor acestora un venit fix, de dobânzi anuale; sunt cazuri când sunt atribuite doar câştiguri sau atât câştiguri cât şi dobânzi; - titlurile de rentă – sunt specifice împrumuturilor fără termen, iar posesorii acestor înscrisuri au dreptul să primească de la stat anumite sume de bani, precizate anticipat, care se plătesc periodic,pe toata durata vieţii acestora. În funcţie de caracteristicile lor juridice, titlurile de credit public pot fi: - nominale (se emit când împrumutul public se adresează unui număr redus de subscriitori, iar plata veniturilor aferente şi rambursarea sumelor scadente se efectuează doar către titulari sau reprezentanţi ai acestora); - la purtător (se emit când împrumutul public se adresează unui număr mare de subscriitori, iar plata veniturilor aferente şi rambursarea sumelor scadente se efectuează oricărui deţinător al acestor înscrisuri şi în orice localitate unde funcţionează ghişeele sale de specialitate).

De asemenea, trebuie reţinut faptul că: - sumele exigibile, de la autorităţile publice emitente ale împrumuturilor pe termene scurte formează datoria publică flotantă

18

sumele exigibile pe termene medii şi lungi (inclusiv cele fără termen) reprezintă datoria publică consolidată.

Cuantumul (mărimea) împrumutului public apare atât sub forma cuantumului aprobat de organul legislativ sau executiv, cât şi sub forma cuantumului realizat după încheierea operaţiunilor de plasare.  cuantum limitat, ca valoare nominală a unei sume ce urmează a fi împrumutată şi în ce priveşte perioada de timp în care se pot efectua subscrierile;  cuantum nelimitat, când statele solicită împrumuturi deschise (ca suma şi/sau ca durata a subscrierii).  Cuantumul realizat este în funcţie de condiţiile stabilite de autorităţile emitente cu privire la dobânzi, câştiguri şi anuitate şi evidenţiază încrederea/neîncrederea potenţialilor creditori (subscriitori) în autorităţile emitente.  Cuantumul împrumutului public se determină cu relaţia: Cip = VT · Nr.Te(pl) unde: Cip – cuantumul împrumutului public VT – valoarea unui titlu Nr.Te(pl) – numărul titlurilor emise sau plasate efectiv Cursul de emisiune al împrumutului public (Cei) reprezintă preţul,stabilit de emitent, pentru 100 de unităţi monetare din valoarea nominală a acestuia.

Totuşi, acest curs se stabileşte de emitent şi în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut, de nivelul dobânzii şi al altor avantaje promise de acesta potenţialilor emitenţi. În acest context, în practică se utilizează:  curs „al pari", când Cei = 100 u.m.  curs „sub pari", când Cei < 100 u.m.  curs „supra pari", când Cei > 100 u.m.

Valoarea titlului creditului public, chiar dacă este o noţiune care se foloseşte în mod convenţional (deoarece înscrisurile care certifică împrumuturile publice nu au o valoare proprie), apare sub următoarele forme:  ca valoare nominală, reprezintă suma înscrisă pe titlul de credit public şi exprimă mărimea creantei pe care deţinătorul acestuia o are de încasat de la stat sau, invers, datoria pe care statul o are de plătit deţinătorului titlului respectiv;  ca valoare reală, reprezintă suma efectivă cu care se vinde sau se cumpără un titlu de credit public şi se manifestă nu doar cu ocazia emiterii şi angajării creditului respectiv, ci şi în cursul perioadei de valabilitate a împrumutului angajat, în funcţie de cursul la care se optează la bursă înscrisurile publice negociabile.

Veniturile şi alte avantaje ce revin subscriitorilor la împrumuturile publice sunt plăti efective pe care statul le efectuează către creditorii săi: dobânzi, câştiguri, dobânzi şi câştiguri, rente, prime de rambursare, precum şi anumite avantaje sau facilităţi, care nu presupun fluxuri monetare directe.  Dobânda reprezintă suma de bani pe care statul o plăteşte creditorilor săi pentru împrumuturile angajate de la aceştia.

- Nivelul (mărimea) dobânzii anuale (Da) se stabileşte pe baza ratei dobânzii (d’), care se fixează anticipat, prin prospectul de emisiune a împrumutului public.  Rata dobânzii la împrumuturile publice se fixează la un nivel apropiat de cel al ratei medii a dobânzii la creditul bancar.

-



 





19

Rata medie a dobânzilor practicate la împrumuturile publice diferă de la o ţară la alta, iar nivelul acestora se modifică de la o perioadă la alta, înregistrându-se o tendinţă de creştere a lor.  Câştigurile sunt veniturile încasate de subscriitorii care sunt deţinători ai titlurilor de credit public câştigătoare cu ocazia tragerilor periodice la sorţi.  Suma totală a câştigurilor se stabileşte, în acest caz, la nivelul dobânzilor care se atribuie în varianta titlurilor publice cu dobânda, dar suma se împarte doar posesorilor de titluri de credit public ieşite câştigătoare.  Aceste titluri de credit public se emit de către stat în scopul creşterii atractivităţii unor împrumuturi şi se adresează acelor subscriitori cărora li se pare mai tentantă perspectiva obţinerii unui câştig mare, în comparaţie cu realizarea certă a unui venit de câteva procente pe an, sub formă de dobânda..  În cazul împrumuturilor publice cu dobânda şi câştiguri subscriitorii acceptă o rată a dobânzii mai scăzută, în condiţiile în care diferenţa de venit astfel rezultată este compensată sau chiar „remunerată" prin câştigurile atribuite sub forma primelor de emisiune şi a primelor de rambursare.  Rentele sunt sumele de bani pe care statul se obligă să le plătească persoanelor fizice care subscriu la împrumuturile publice fără un termen expres de rambursare.  Aceste sume de bani, denumite şi rente viagere,se plătesc regulat, în cuantumuri fixe stabilite anticipat, până la sfârşitul vieţii subscriitorilor, după care, obligaţia statului se stinge.  Primele de asigurare sunt venituri promise subscriitorilor la împrumuturile publice sau care revin efectiv acestora datorita diferenţei,favorabile lor, dintre cursul de emisiune şi cursul de rambursare ale obligaţiunilor.  Avantajele sau facilităţile nonsubstanţiale - care nu presupun fluxuri monetare directe:  scutirea de impozite a veniturilor încasate pentru împrumuturile subscrise sau pentru titlurile de credit public negociabil procurate în tranzacţiile bursiere  acceptarea, de către autorităţile fiscale, a unora dintre titlurile de credit public, la valoarea lor nominală, pentru stingerea unor obligaţii faţă de stat a subscriitorilor  acordarea privilegiului juridic pentru unele înscrisuri ale împrumuturilor publice de a nu fi expuse executării silite, în cazul declarării stării de faliment pentru deţinătorii acestora  garantarea juridică a unor împrumuturi publice împotriva deprecierii monetare, prin exprimarea lor într-o valută mai stabilă sau prin indexarea lor 6. Prezentaţi operaţiunile prilejuite de împrumuturile de stat.

Plasarea împrumuturilor publice  Împrumuturile publice presupun derularea anumitor operaţiuni.  Practica financiară a împrumuturilor publice include, ca operaţiune iniţială, plasarea acestora, care se realizează pe baza unor autorizaţii legale şi care se efectuează prin următoarele modalităţi: - prin subscripţia publică; - prin intermediul unor consorţii (sindicate) bancare – care se angajează, fie să realizeze operaţiunile necesare în numele statului, fie să le cumpere în anumite condiţii - prin vânzare la bursa de valori. 

20

Conversiunea şi consolidarea împrumuturilor publice  Pe piaţa capitalului de împrumut, datorită modificării raportului dintre cerere şi ofertă, nivelul ratei medii a dobânzii practicate la împrumuturile publice nu rămâne constant vreme îndelungată.  Astfel, în perioadele în care rata medie a dobânzii scade considerabil, statul fructifica situaţia creată pentru a-şi uşura efortul financiar determinat de împrumuturile contractate, în condiţii mai puţin favorabile.  În această perioadă, statul preschimbă înscrisurile unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui nou împrumut emis cu o dobândă mai scăzută.  conversiune forţată  conversiune facultativă  conversiunea sau rambursarea anticipată Amortizarea (rambursarea) împrumuturilor publice  Statul îşi stinge obligaţiile băneşti faţă de creditorii săi, care au subscris la împrumuturile publice plasate anterior, prin operaţiunea de amortizare sau rambursare.  Aceasta operaţiune constă fie în rambursarea efectivă a capitalului împrumutat, fie în răscumpărarea titlurilor publice scadente, de la posesorii lor.  După regimul său, stabilit prin contractele de împrumut, amortizarea împrumuturilor publice poate avea caracter obligatoriu sau facultativ, astfel:  amortizarea obligatorie, se aplică în cazul împrumuturilor publice cu termen, în cazul cărora statul s-a obligat, în mod expres, ca la anumite termene şi în anumite modalităţi, să ramburseze sumele împrumutate  umuturilor publice perpetue, în cazul cărora nu este prevăzută, în mod expres, obligaţia statului de a le rambursa - în cazul acestor împrumuturi, atunci când condiţiile îi sunt favorabile, statul îşi poate stinge obligaţiile financiare, integral, faţă de posesorii înscrisurilor.

IV. Datoria publica 1. Ce reprezintă datoria publică?

Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor luate cu împrumut de către o autoritate publică şi existente în sarcina acesteia la un moment dat sau pe un interval de timp (de regulă un an).  După apartenenţa geografică a creditorului,datoria publică poate fi internă sau externă.

Datoria publică reprezintă un indicator care desemnează totalitatea obligaţiilor financiare asumate de stat faţă de creditorii interni şi externi.

2. Prezentaţi structura datoriei publice (internă-externă, datorie pe termen lung, mediu sau scurt, la vedere).

Datoria publică se structurează şi se gestionează în funcţie de cele două componenete ale sale:  datoria publică internă( DPI )  datoria publică externă(DPE ) DP = DPI + DPE. În funcţie de gradul de dezvoltare economică a statelor structura datoriei publice diferă de la o ţară la alta astfel:

21

 în ţările dezvoltate ponderea datoriei publice interne în totalul datoriei publice este mai mare decât ponderea datoriei publice externe  în ţările în curs de dezvoltare situaţia este inversă, aceste ţări împrumutându-se într-o măsură mai mare din exterior.

Datoria publică internă constituie o parte integrantă a datoriei publice totale şi evidenţiază împrumuturile de stat de pe piaţa financiară internă, de la persoane fizice şi/sau juridice, în monedă naţională sau în valute străine, precum şi împrumuturile angajate de terţi, cu garanţia statului, nerambursate la un moment dat.

Datoria publică externă constituie, de asemenea, o parte integrantă a datoriei publice totale şi se defineşte prin creditele externe contractate şi angajate de către stat, în nume propriu, sau de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi prin creditele externe contractate şi angajate de către alţi subiecţi autonomi, cu garanţia expresa a statului.

Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprima cu ajutorul datoriei flotante şi a datoriei consolidate.

Datoria publică flotantă reprezintă datoria publică pe termen scurt şi cuprinde împrumuturile contractate, pe perioade de până la un an, în scopul acoperirii golurilor de casă generate de neconcordanţa, în timp, a veniturilor cu cheltuielile bugetare.

Datoria publică consolidată cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din împrumuturile de stat contractate pe termen mediu şi lung,precum şi a celor rezultate din prelungirea termenelor de rambursare a împrumuturilor pe termen scurt, pe perioade de timp mediu şi lung. În prezent, în afara celor două forme ale datoriei publice (flotantă şi consolidată), se vorbeşte şi despre datoria publică la vedere,care include atât depozitele constituite la Trezoreria publică, de către diverşi subiecţi autonomi, cât şi alte sume băneşti colectate de aceasta prin circuitul său propriu.

3. Care sunt indicatorii de analiză ai datoriei publice interne, cum se determină şi ce semnificaţie au? gradul de îndatorare a statului  se determină ca raport procentual între cuantumul datoriei publice şi produsul intern brut, iar cu cât acest indicator are o valoare mai mare, cu atât ţara este mai îndatorată datoria publică internă angajată  ca totalitate a obligaţiilor asumate de stat faţă de creditorii interni şi nerambursate în momentul realizării analizei datoria publică angajată pe locuitor  ca raport între mărimea absolută a acesteia şi numărul locuitorilor unei tari serviciul datoriei publice interne, în mărime absolută ponderea serviciului datoriei publice interne în produsul intern brut sau în totalul cheltuielilor bugetare mărimea ratelor scadente pentru datoria publică internă şi ponderea acestora în produsul intern brut mărimea dobânzilor şi comisioanelor datorate pentru datoria publică internă şi ponderea acestora în produsul intern brut.

4. Care sunt indicatorii de analiză ai datoriei publice externe, cum se determină şi ce semnificaţie au?

Implicaţiile specifice datoriei externe a unei ţări fac necesară folosirea unor indicatori care reflectă distinct gradul de îndatorare faţă de străinătate, între care:  datoria externă totală, care arată suma datorată străinătăţii la un moment dat, calculată într-o valută de largă circulaţie, prin transformarea datoriilor exprimate

22

în diverse valute  datoria externă medie pe locuitor, care serveşte la efectuarea de comparaţii în timp şi spaţiu  ponderea datoriei externe în valoarea exporturilor de bunuri şi servicii, cu care se poate stabili în cât timp s-ar putea rambursa datoria externă pe seama valutei încasate din export  ponderea datoriei externe în produsul intern brut, care arată ce procent din produsul intern brut ar fi necesar pentru achitarea datoriei externe.  serviciul datoriei externe.  ratele scadente ale împrumuturilor externe  cheltuielile cu plata dobânzilor şi comisioanelor exigibile în anul respectiv.  ponderea plăţilor privind serviciul datoriei externe în valoarea exportului de bunuri şi servicii  ponderea serviciului datoriei externe în produsul intern brut  ponderea dobânzilor aferente datoriei externe în valoarea exporturilor.

Obiectivul major de urmărit în baza acestor indicatori vizează un efort valutar de proporţii cât mai reduse în raport cu rezultatele ce se obţin în activitatea economică şi socială.

V. Bugetul de stat 1. Prezentaţi conceptul de buget public şi trăsăturile acestuia sub aspect juridic.

Bugetul public cuprinde toate veniturile şi cheltuielile de natură publică ale unui stat.  Componentele bugetului public sunt autonome.  Ele au venituri şi cheltuieli proprii, se elaborează şi se aprobă distinct, iar din punct de vedere administrativ, titularii acestora au independenţă deplină.

Aceste caracteristici sunt consfinţite de Constituţie.

Bugetul de stat este una din componentele majore ale sistemului financiar prin ponderea mare – 25-30% – pe care o reprezintă în produsul intern brut, dar şi prin rolul pe care îl are în funcţionarea unor pârghii financiare - fiscală, vamală, a cheltuielilor publice - ca şi în acţiunile de predicţie şi planificare macroeconomică realizate cu ajutorul unor instrumente cum sunt:  programele de dezvoltare economică, cu durate de 5 ani şi peste,  balanţele financiare de sinteză, cu durate de 3-5 ani, vizând resursele financiare şi destinaţia lor, consumul public, transferurile în exterior,etc.,  bugetul economiei naţionale, cu orizont de 2 ani, vizând resursele financiare ale societăţii şi simularea efectelor unor măsuri economicofinanciare.

Bugetul public este un act juridic prin care se prevad si se aproba prin lege veniturile si cheltuielile anuale ale statului sau ale institutiilor publice.

Bugetul public, ca act prin care sunt prevazute si autorizate veniturile si cheltuielile anuale ale statului, se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:  este un act de previziuni , el prezentându-se sub forma unui tablou evaluativ si comparativ de venituri publice , care indica sursele banesti ale statului si destinatiile acestora exprimate în cheltuieli  este un act de autorizare , prin care puterea executiva este împuternicita de puterea legislativa sa utilizeze fonduri si sa perceapa venituri, conform prevederilor legale  este un act anual – anul bugetar ca perioada de exercitiu financiar fiind cel mai potrivit interval pentru care se poate efectua programarea si se poate urmari executia veniturilor si cheltuielilor

23

2. Prezentaţi conceptul de buget public sub aspect economic.

Abordarea economica a conceptului de buget subliniaza corelatiile macroeconomice si in special legatura cu nivelul si productia PIB. bugetul de stat exprima relatiile economice in forma baneasca ce iau nastere in procesul repartitiei PIB in conformitate cu politicile: economica,financiara si sociala ale fiecarei perioade.

Sub aspect economic, bugetul exprimă în formă bănească relaţiile economice care apar în legătură cu formarea şi repartiţia, cu nivelul şi evoluţia produsului intern brut, dar şi cu îndeplinirea funcţiilor statului.

Bugetul reflectă opţiunile de politică economică, socială şi financiară ale statului referitoare la un interval de un an.

Relaţiile economice pe care le exprimă se manifestă dual, pe de o parte ca relaţii de mobilizare a resurselor băneşti anuale, iar pe de altă parte ca relaţii de repartizare a acestor resurse.

3. Ce este bugetul public?

Bugetul public este instrumentul de programare, de executare si de control asupra rezultatelor executiei resurselor banesti ale societatii si a modului de repartizare si utilizare a acestora prin cheltuieli publice.

Bugetul public reflecta activitatea privind finantele publice ale unui stat. În buget veniturile se înscriu dupa continutul lor fiscal sau nefiscal si dupa sursa de provenienta în cadrul fiecarei subdiviziuni stabilindu-se nivelul încasarilor, iar cheltuielile se înscriu, conform clasificatiei bugetare, dupa continutul si dupa destinatia pe care o capata - pe domenii de activitate, ramuri si subramuri - stabilindu-se nivelul acestora.

Prin bugetul public se stabileste un raport între veniturile publice, care sunt, în principal , impozite si taxe, nevoile sociale, urmarindu-se evitarea inechitatii în repartitia sarcinilor fiscale asupra membrilor societatii.

Printr-un buget bine alcatuit, riguros fundamentat, Parlamentul si Guvernul pot avea o imagine de ansamblu, clara, asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale si nemateriale create în economie si valoarea eforturilor facute pentru realizarea lor .  În mod similar, organele locale ale puterii si administratiei de stat pot avea o astfel de imagine la nivel mezoeconomic.

4. Ce este bugetul economiei naţionale?

Bugetul economiei nationale este conceput ca un calcul general si anticipat pentru intreaga economie nationala, reprezentand o estimare valorica, intr-un bilant previzional a evolutiei viitoare a tuturor activitatilor economice dintr-o tara.

Bugetul economiei nationale include bugetul public descris anterior.

Bugetul economiei naţionale se prezintă sub forma conturilor previzionale (prospective), incluzând date cifrice ce evaluează, atât pentru anul în curs, cât şi pentru cel viitor următoarele elemente:  resursele provenind din PIB, respectiv din import  destinaţia sau utilizarea resurselor, defalcate pe consum final individual, respectiv pe consum intermediar public şi privat  investiţiile brute (publice şi private)  variaţia stocurilor în economie  volumul exportului de bunuri şi servicii.

Pentru întocmirea acestor conturi prospective se foloseşte un model matematic cu multe variabile adecvat determinării indicatorilor bugetului economiei naţionale, iar în baza acestor elemente de conţinut ale bugetului economiei naţionale sunt elaborate anumite măsuri de politică economică şi socială. În esenţa sa, acest buget serveşte, deci, organelor guvernamentale pentru luarea de

24

măsuri menite să orienteze, la rândul lor, activităţile economice şi sociale, inclusiv agenţii economici privaţi. Indicatorii acestui buget nu au însă un caracter obligatoriu, în sensul de a reprezenta prevederi obligatorii de îndeplinit de către entităţi private sau publice, spre deosebire de cele ale bugetului de stat, care sunt obligatorii de respectat.

Teoria bugetului economiei naţionale, ca şi practica în acest domeniu, confirmă utilitatea acestui instrument de orientare macroeconomică şi coordonare a factorilor implicaţi în producerea, repartizarea, circulaţia şi consumul produsului naţional.  Oferă suportul necesar fundamentării deciziilor economico-financiare luate de autorităţile publice, cu impact major asupra întregii activităţi ce se desfăşoară, atât în sectorul public, cât şi în cel privat 5. Prezentaţi sistemul bugetar pe cele două tipuri de structuri organizatorice: state de tip federal, state de tip unitar.

Statele de tip unitar sunt organizate in unitati administrativ-teritoriale la nivelul carora functioneaza organe ale puterii si administratiei de stat locale.  Structura sistemului bugetar in statele de tip unitar cuprinde un buget al autoritatilor publice centrale si bugete locale, care corespund unitatilor administrativ-teritoriale.

Statele de tip federal au o structura organizatorica ce include: federatia,statele,provinciile sau regiunile membre ale federatiei si unitatile administrativteritoriale proprii fiecarui stat membru al federatiei.  Structura sistemului bugetar cuprinde: bugetul federatiei,bugetele statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federatiei si bugetele locale 6. Prezentaţi detaliat principiile bugetare.

Principiul universalitatii reclama ca veniturile si cheltuielile sa se includa în buget în totalitate, în sume brute, iar veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu exceptia donatiilor si sponsorizarilor, care au stabilite destinatii distincte.

Principiul publicitatii are în vedere ca sistemul bugetar are caracter deschis si transparent. Acest principiu se realizeaza prin: dezbaterea publica a proiectelor de buget, cu prilejul aprobarii acestora; dezbaterea publica a conturilor generale de executie a bugetelor, cu prilejul aprobarii acestora; publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor si conturilor anuale de executie a acestora; mijloacele de informare în masa, pentru difuzarea informatiilor asupra continutului bugetului, exceptând informatiile si documentele nepublicabile, prevazute de lege.

Principiul unitatii se materializeaza în: veniturile si cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficienta si monitorizarea fondurilor publice; toate veniturile retinute si utilizate în sistem extrabugetar, sub diverse forme si denumiri, se introduc în bugetul de stat, urmând regulile si principiile acestui buget, cu unele exceptii prevazute de lege; veniturile si cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic si ale Fondului special al drumurilor publice se includ în buget urmând regulile si principiile acestuia.  Unitatea bugetara implica si elaborarea unor bugete si conturi extraordinare, anexe,autonome ori speciale. În acest context categoriile incluse aici se refera la:  bugete extraordinare; sunt cele elaborate ca alaturate bugetului ordinar al statului, fiind adoptate de catre Parlament odata cu acesta si se refera la: acoperirea unor pierderi materiale cauzate de calamitati naturale ori situatii de conflict armat;  bugete anexa; se refera la bugetele redactate de unele servicii publice ori

25

institutii ale statului carora legea nu le-a atribuit personalitate juridica; bugete autonome; se elaboreaza de catre institutii publice cu personalitate juridica, autonome functional, de catre institutii publice din sfera administratiei publice de stat, de catre serviciile publice si nu au caracter industrial si comercial;  conturile speciale de trezorerie; se prezinta ca fiind urmatoarele: - conturile cu afectatie speciala ce se refera la cheltuieli acoperite pe seama unor resurse special mobilizate - conturile de comert ce evidentiaza veniturile si cheltuielile aferente unor operatiuni cu caracter industrial sau comercial efectuate ocazional de unele institutii ale statului - conturi de reglementare cu guvernele altor tari prin care se evidentiaza contributiile altor state la finantarea cheltuielilor publice dintr-o tara, pe baza de acorduri; conturi de operatiuni monetare - conturi de avans cordat diferitelor institutii în limita creditelor bugetare aprobate - conturi de împrumut si consolidare ce reflecta împrumuturile pe termen mediu.

Principiul anualitatii prevede ca veniturile si cheltuielile bugetare sa fie aprobate prin lege pe o perioada de un an, care corespunde exercitiului bugetar; toate operatiunile de încasari si plati efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget apartin exercitiului corespunzator de executie a bugetului respectiv.  Se considera ca este benefic pentru state ca gestiunea financiara, respectiv operatiunile bugetare, sa aiba loc în doua moduri dupa cum urmeaza: sistemul de gestiune propriu-zis în cadrul caruia executia bugetului este limitata strict la un an calendaristic; veniturile si cheltuielile neefectuate se înscriu în contul anului bugetar urmator; sistemul de exercitiu care prevede ca operatiunile bugetare sa poata fi continuate timp de 3-6 luni (uneori si 15-18 luni) dupa expirarea anului bugetar, timp în care sa se realizeze veniturile si cheltuielile aferente anului bugetar încheiat.

Principiul specializarii bugetare consta în aceea ca veniturile si cheltuielile bugetare se înscriu si se aproba în buget pe surse de provenienta si, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate dupa natura lor economica si destinatia acestora, potrivit clasificatiei bugetare.  Clasificarea bugetara este gruparea veniturilor si cheltuielilor bugetare într-o ordine obligatorie si dupa criterii unitare astfel:  dupa criteriul administrativ sau departamental veniturile si cheltuielile se grupeaza dupa institutiile care le încaseaza sau cheltuieste;  dupa criteriul economic se face distinctie între operatiuni curente si operatiuni de capital;  dupa criteriul functional face gruparea cheltuielilor în raport cu sarcinile, functiile si obiectivele statului.

Principiul unitatii monetare are ca suport faptul ca toate operatiunile bugetare se exprima în moneda nationala.

Principiul echilibrului bugetar exprima egalitatea dintre cheltuielile si veniturile bugetului public.  Atunci când se constata inexistenta echilibrului statul adopta una dintre urmatoarele masuri: reexaminarea surselor de venit prin sporirea cuantumului ori a numarului de surse; actiuni de reducere a cheltuielilor; emisiuni de moneda; 

26

contractarea de noi credite de pe piata interna si/sau externa.

Principiul realismului considera ca atât veniturile cât si cheltuielile înscrise în bugetul public trebuie sa fie stabilite pe baze reale, în concordanta cu situatia economico - sociala si financiara a statului respectiv si previzibila pentru anul bugetar considerat.

Principiul neafectarii veniturilor bugetare are în vedere ca veniturile varsate la buget se depersonalizeaza finantând în totalitate cheltuielile.  Principiul întareste unitatea bugetara atât din punct de vedere formal, cât si din punct de vedere material.

7. Care sunt metodele clasice de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare?

Metodele clasice de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor se manifesta ca fiind:  metoda automata, denumita si a penultimei;  metoda consta în întocmirea bugetului pentru anul urmator luând drept baza veniturile si cheltuielile penultimului an al carui exercitiu a fost încheiat  se materializeaza prin relatia: (t+1)=(t-1);  metoda majorarii denumita si a diminuarii;  metoda consta în luarea în considerare a rezultatelor exercitiilor bugetare pe un interval de cinci sau mai multi ani consecutivi din perioada premergatoare anului pentru care se elaboreaza proiectul de buget;  metoda evaluarii directe;  metoda consta în efectuarea unor calcule pentru fiecare sursa de venit si fiecare categorie de cheltuieli; se are în vedere executia preliminara a bugetului pe anul în curs si previziunile în domeniul economic si social pentru anul bugetar urmator.

8. Care sunt metodele moderne de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare?

Metodele moderne de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor se bazeaza pe analiza costuri-avantaje sau costuri-eficacitate.

Aceste metode moderne sunt urmatoarele:  metoda de Planificare, programare, bugetizare (P.P.B.S.=Planned Programmed Budgeting System) este o metoda americana folosita initial în sistemul militar si preluata ulterior de bugetul federal  se bazeaza pe analiza cost-avantaje  presupune identificarea obiectivelor ce urmeaza a fi îndeplinite pe termen lung, cuantificarea costurilor si a avantajelor diferitelor programe finantate de la buget si stabilirea unui clasament al acestora în raport de indicatorii de eficacitate  metoda necesita parcurgerea urmatoarelor faze: - planificarea - programarea - bugetizarea;  metoda Managementului prin obiective (M.B.O.=Management by objectives) consta în a pune accentul pe identificarea finalitatilor (tintelor) pentru fiecare domeniu de activitate;  are drept scop identificarea optiunilor orizontale privind marimii creditelor bugetare pe ministere  metoda Baza bugetara zero (Z.B.B.=Zero-Based Budgeting) a fost practicata în S.U.A. dupa anul 1980  are ca scop prevenirea cresterii excesive a cheltuielilor bugetare de la un an la altul

27



presupune existenta unor programe alternative grupate în decizii pachet; se bazeaza pe identificarea valorii prezente a programelor alternative si pe ierarhizarea acestora în functie de avantajul net si efectul obtinut la unitatea de efort  metoda rationalizarii optiunilor bugetare (R.C.B.=La Rationalisation des Choix Budgetaires) este de inspiratie franceza  consta în analiza sistemica folosita pentru dimensionarea indicatorilor bugetari, în contextul gestiunii prin obiective a resurselor publice  prin iteratii succesive reformuleaza obiectivele si mijloacele utilizate pentru atingerea obiectivelor, dând posibilitate decidentului sa aleaga din mai multe variante un mod de actiune preferential  fazele parcurse în cadrul acestei metode sunt: - studiul - decizia - executia - controlul VI. Procesul bugetar 1. Ce reprezintă procesul bugetar?

Procesul bugetar reprezinta un ansamblu de operatiuni care se succed anual si privesc:  elaborarea si aprobarea proiectului legii bugetare anuale  executia curenta a bugetului  incheierea si aprobarea contului de executie bugetara  precum si controlul bugetar.

Legile bugetare cuprind:  la venituri, estimarile anului bugetar  la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizarile continute in legi specifice  deficitul sau excedentul bugetar  reglementarile specifice exercitiului bugetar Procesul bugetar reprezintă mulţimea structurată a acţiunilor şi măsurilor iniţiate şi derulate de instituţiile statale competente în scopul realizării politicii financiare promovate de autoritatea guvernamentală în domeniul bugetar.

Baza legală a acestui ansamblu de atribuţii, competenţe, responsabilităţi, obligaţii şi drepturi instituţionale o constituie Constituţia şi legile specifice.  Toate aceste reglementări au ca obiectiv final veniturile şi cheltuielile statului.  Procesul bugetar cuprinde patru etape:  elaborarea, aprobarea, execuţia şi controlul.  Legea prevede conţinutul acestor etape, graficul temporal al derulării lor,instituţiile abilitate, competente şi răspunzătoare.  În procesul bugetar sunt angrenate mai multe instituţii: Parlamentul,Guvernul, Ministerul Finanţelor, toate celelalte ministere, toate instituţiile bugetare,Trezoreria Statului, organele autortăţii locale, Curtea de Conturi.

2. Cât durează procesul bugetar?

Sub aspectul realizarii sale in timp, procesul bugetar dureaza circa 2 ani si jumatate, intinzandu-se pe 3 ani calendaristici consecutivi.

Astfel, in a doua jumatate a primului an calendaristic are loc intocmirea proiectului legii bugetare si dimensionarea cifrelor bugetare aferente, care se aproba de forul legislativ,

28

in al doilea an se realizeaza executia bugetara curenta, iar in anul al treilea se incheie contul de executie bugetara, care este supus aprobarii parlamentului.

3. Care sunt trăsăturile procesului bugetar? de decizie - elaborarea prioritatilor si alocarea resurselor necesare obiectivelor vizate predominant politic - deciziile privind alocarea resurselor nu se intemeiaza pe criterii sau informatii ale pietei, ci au la baza obiectivele programului de guvernare, fixate de partidul care detine majoritatea parlamentara. complex - este realizat prin participarea unui numar mare de subiecti, de natura diferita, fiecare cu interesele, nevoile si posibilitatile sale. ciclic - se realizeaza succesiv si dupa un calendar riguros, potrivit cerintelor anualitatii si publicitatii bugetare. strict reglementat - in derularea sa concreta se impune respectarea legislatiei in materie si a normelor metodologice elaborate de Ministerul de finante de larg impact public, cu implicatii la nivel macro si micoeconomic, care se manifesta atat in plan economic cat si in plan social.

Procesul bugetar are câteva caracteristici majore:  este decizional, deoarece are ca scop formularea, realizarea şi controlul formării resurselor bugetare şi al alocării lor  este democratic, fiind rezultat al exercitării atributelor statului de drept şi al exerciţiului puterii de stat pe seama opţiunilor liber exprimate prin vot de către cetăţeni  este preponderent politic, deoarece conţinutul său se referă la politica financiară a cărei formulare reprezintă decizia politică a forţelor majoritare în parlament  este tehnic în ce priveşte formularea, execuţia şi controlul, deoarece,dincolo de opţiunile politice, trebuie respectate cerinţele funcţionării mecanismului economic şi principiul raţionalităţii  este ciclic, deoarece se reia anual  are larg impact public, deoarece sfera sa de cuprindere şi efectele generate se regăsesc în macro şi microeconomie, precum şi în toate domeniile vieţii socialeconomice.

4. Prezentaţi în detaliu fiecare fază a procesului bugetar.

Elaborarea proiectului de buget  sistemul initiativei guvernamentale  sistemul mixt  sistemul initiativei prezidentiale  elaborarea indicatorilor macroeconomici  stabilirea limitelor de cheltuieli  transmiterea scrisorii-cadru  depunerea propunerilor bugetare ale ordonatorilor principali de credite  transmiterea raportului si proiectelor legilor bugetare la guvern si parlament Aprobrea bugetului  Prima etapa - examinarea proiectului bugetului si a proiectului legii bugetare anuale de catre comisiile permanente ale parlamentului si apoi analiza si aprobarea in comisia de specialitate a legislativului ale fiecarei camere.  Etapa a doua - reprezentantul guvernului prezinta expunerea de motive vizand elaborarea proiectului bugetului de stat si a legii bugetare.Urmeaza dezbaterile si amendamentele, votarea si inaintarea presedintelui pentru promulgare.  aprobarea si executia unor douasprezecimi  incuviintarea executiei bugetare conform cifrelor inscrise in bugetul exercitiului in curs de expirare.

29

Aprobarea bugetului este de fapt actul final dintr-o procedură destul de complexă, menită să asigure analiza atentă a deciziei bugetare şi alegerea celei mai adecvate opţiuni privind constituirea şi utilizarea resurselor bugetare. În cadrul acestei proceduri se întâlnesc, în principal, următoarele etape:  prezentarea în plenul Parlamentului, de către primul ministru sau de către ministrul finanţelor, a proiectului de buget însuşit de Guvern;  examinarea acestui proiect în comisiile permanente ale Parlamentului (educaţie, sănătate, cultură, apărare etc.), comisii care pot formula amendamente  fiecare comisie trebuie să se pronunţe în legătură cu acordul privind respectivul proiect;  examinarea proiectului de buget în comisia de buget, finanţe, bănci (comisia de specialitate a Parlamentului), care, în plus faţă de alte comisii, este chemată să se pronunţe asupra amendamentelor formulate de aceste  recomandarea acestei comisii privind proiectul de buget şi menţionatele amendamente sunt înaintate plenului Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare;  dezbaterea în plenul Parlamentului a proiectului de buget;  aprobarea prin vot a fiecărui articol din legea bugetului, inclusiv a amendamentelor aferente provenite de la comisii, precum şi a legii bugetului în ansamblu;  promulgarea legii bugetului de către Preşedintele ţării;  publicarea în „Monitorul Oficial” a legii privind bugetul.

Executia bugetului  Raspunderea generala este a guvernului  Executia partii de cheltuieli  Angajarea  Lichidarea  Ordonantarea  Plata  Executia partii de venituri  Impozite directe - Asezarea impozitului - Lichidarea - Emiterea actului de percepere - Perceperea propriu-zisa  Impozite indirecte - asezarea,lichidarea,emiterea actului de percepere se fac de catre Ministerul Finantelor Publice - Perceperea se face de catre Trezorerie.

Incheierea si aprobarea contului de executie bugetara  Executia bugetului de stat  Sistemul de gestiune  Sistemul de exercitiu  Deficitul bugetar - parlamentul decide asupra modului si termenelor de acoperire ale acestuia, analizand propunerile guvernului.

Controlul Bugetar  Controlul politic  Controlul jurisdictional

30

 Controlul administrativ 5. Ce este execuţia de casă a bugetului?

Executia bugetului, respectiv incasarea propriu-zisa a veniturilor, efectuarea de plati, mobilizarea de resurse financiare pentru finantarea deficitului, necesita un sistem organizat pentru derularea fluxurilor bugetare in numerar si fara numerar in care intervin numeroase operatiuni banesti efectuate prin casierii si prin viramente intre conturi, este cunoscuta sub denumirea de executia de casa a bugetului.

6. Care sunt obiectivele specifice execuţiei de casă? supervizarea platilor si incasarilor gestiunea disponibilitatilor bugetare asigurarea informatiei pentru inregistrarea contabila a fluxurilor bugetare intocmirea rapoartelor periodice asupra indeplinirii prevederilor bugetare 7. Ce presupune execuţia de casă prin sistemul bancar? Care sunt dezavantajele?

Presupune ca o banca, de regula banca centrala, sa efectueze operatiunile de incasari, plati si de finantare a deficitului bugetar.

Dezavantaje:  Ministerul Finantelor Publice trebuie sa organizeze un sistem distinct pentru supravegherea platilor si incasrilor, indeosebi de control al cheltuielilor inainte de eliberarea fondurilor de la buget.  Disponibilitatile institutiilor publice existente la banci, reprezinta imobilizari pentru buget  Analiza executiei bugetare este dependenta de operativitatea informatiilor primite de la sistemul bancar.

8. Prezentaţi în detaliu toate funcţiile trezoreriei?

Functia de casier public - se depun si se gestioneaza fondurile statului Functia de bancher - activitatea de creditare pe termen scurt Functiile principale ale trezoreriei finantelor publice pot fi considerate ca fiind:  Functia de casier al sectorului public are la baza executia de casa a operatiunilor de încasari si plati efectuate de catre stat si asigurarea existentei de disponibilitati suficiente pentru a face fata angajamentelor statului, în cadrul exigibilitatilor.  Functia de executie a bugetului de stat si a bugetelor locale are în vedere urmarirea si controlul aplicarii prevederilor bugetare în corelatie cu legislatia în vigoare. În acest sens trezoreria urmareste modul de efectuare a cheltuielilor, precum si structura functionala si economica a acestora, virarile de credite bugetare, precum si situatia lunara a acestora.  Functia de control financiar preventiv se realizeaza asupra încasarii veniturilor si încadrarii cheltuielilor în cadrul prevederilor legii bugetare.  Functia de executor al operatiunilor de contare în contul institutiilor publice se materializeaza în pastrarea disponibilitatilor financiare si constituirea mijloacelor extrabugetare si a fondurilor speciale.  Functia de atragerea disponibilitatilor din economie prin constituirea de depozite si prin împrumuturi de stat se realizeaza prin intermediul actiunilor de restructurare si retehnologizare a unor sectoare de activitate din economie, precum si prin operatiunile destinate acoperirii deficitului bugetar.  Functia de efectuare de plasamente financiare pe termen ale disponibilitatilor statului are în atentie operatiunile destinate acestei activitati cu ajutorul disponibilitatilor existente în conturile trezoreriei.  Functia de gestionare a datoriei publice se manifesta prin primirea

31

creditelor interne si externe, prin folosirea acestora potrivit destinatiei prevazute în contracte, prin rambursarea creditelor la scadenta si plata dobânzilor.  Functia de evidenta contabila a operatiunilor privind executia de casa a bugetului pentru încasari si plati, cu ajutorul conturilor sintetice si analitice desfasurate pe subdiviziunile clasificatiei bugetare si pe platitori.

9. Care sunt categoriile de resurse utilizate pentru echilibrarea trezoreriei?

Utilizarea fondurilor corespondentilor Emisiunea bonurilor de tezaur Avansurile acordate de banca de emisiune Bibliografie: Ristea Luminiţa, Trandafir Adina, Finanţe publice - intre teorie si practica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2005.

Ristea Luminiţa, Trandafir Adina, Introducere în ştiinţa finanţelor publice, Editura Muntenia, Constanţa 2006 Prof.univ.dr.Radu STROE; Lect.univ.drd.Dan ARMEANU- Finante. Editia a II-a Prof. univ. dr. Posea Constantin - Finante publice,Editura Fundatiei România de Mâine,Bucuresti, 2007 vdiancu@gmail.com

32