Veterinarul 32 sumar

știință și practică

Veterinarul

nr. 32 * anul VII * 2017

Special Animale de companie

Succesul... cu Dr. Raluca Zvorășteanu

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

Cuprins

Veterinar de SUCCES Succesul: ...muncă și perseverență

special animale de companie Proceduri stomatologice la câini și pisici în cabinetele si clinicile veterinare Interpretarea EKG și gestionarea aritmiilor Diagnosticul ecografic al invaginației intestinale la câine

10 18 22

animale exotice Bolile dentare la iepurii domestici Noțiuni de îngrijire veterinară la dihori

42

animale de rentă 24

Industria peștelui în Norvegia

32

28

Procedura examinării copitei calului pentru determinarea laminitei

34

Îngrijirea neonatală la rumegătoare

36

“ O revistă independentă, non-profit, liberi să informăm și să inovăm fără compromisuri.

Pasiunea noastră: medicii veterinari români și minunata lor profesie. “

Veterinarul

Adresă corespondență: OP 8 CP 1733 Iași Office: 0733 969 091

EDITORIAL De ce să scriu articole în reviste medicale?

Email: office@veterinarul.ro Web: www.veterinarul.ro www.plus.veterinarul.ro Director Executiv: Iulia Crețu DTP: Bogdan Gavril Distribuție și abonamente: Radu Andrei Crețu Ana Maria Crețu Editorii Veterinarul: Dr. Monica Niță Dr. Ștefan Alexandru Editorii ediției: Dr. Raluca Zvorășteanu Dr. Matei Ionel Dr. Ciprian Radu Dr. Kondor Atilla Dr. Kui Bogdan Szende Dr. Ioan Simion Dr. Ștefan Bogdan Fondator: Dr. Iulian Vieru ISSN: 2068-5017 Revistă editată de Asociația Euroveterinarian

În urmă cu ceva timp mă întâlnesc cu un coleg. Știindu-l pasionat de porumbei, având și o hulubărie serioasă pe lângă o clinică veterinară, i-am sugerat să scrie un articol în revistă. Despre bolile la porumbei, despre cazuri mai interesante sau ceva interesant din practica lui. A stat preț de câteva minute și se uita la mine așa întrebător.

Apoi a venit întrebarea: „De ce?”. De ce, ce? răspund eu. „Păi de ce să scriu un articol?” mă întreabă colegul. Apoi a venit rândul meu să mă uit lung la el. Știindu-l ceva mai glumeț am zis să încerc Dr. IulIan vIeru un răspuns pe măsură: „Așa, ca chestie”. La care el a continuat foarte serios: „Nu, chiar serios, de ce să scriu?”. Desigur că eu am început să aduc un lung șir de argumente, unele mai bune, altele mai puțin bune de genul: „Păi, pentru reclama ta, pentru a-ți crește imaginea, pentru a te cunoaște lumea, pentru a povesti și la alții despre ce faci tu, etc”. Desigur că argumentația mea, cu o logică extrasă din manualele de marketing, promovare și relații publice ar fi trebuit să fie suficientă pentru a a-l convinge. Dar, concluzia a fost total neașteptată. „Am să mă gândesc de ce!” a spus colegul.

După ceva timp am încercat să mă gândesc serios la argumentele mele. Au fost bune sau nu?

Am fost suficient de convingător? Am pledat prea mult pentru revista noastră? Concluzia a fost că argumentele prezentate au fost de bun simț și nu m-am referit la revista noastră, ci în general cu privire la „de ce să scrii un articol într-o revistă medicală”. Până la urmă este important ca, medic fiind, să îți faci un renume, o reputație în breaslă. Totodată, aparițiile publice atrag și o recunoaștere a valorii de către proprietarii responsabili de animale. Este dificil, ca fiind toată ziua angrenat în activitatea medicală din cabinet, apoi în nebunia fiscală din România să îți mai găsești timp pentru a scrie un articol medical. Ar fi zeci de motive pe care le-aș putea invoca pentru a convinge un medic veterinar că este necesar să scrie articole în reviste științifice medicale veterinare. În concluzie, am fost mulțumit de mine și argumentele mele. Mi-am zis că dacă scrie, scrie, dacă nu, nu, el știe cum vrea să își creeze o reputație.

După un timp, când am și uitat de întâlnire și discuție, mă abordează colegul. „Auzi, să știi că mam gândit și am să îți trimit un articol. Lucrez acum la unul.” La care eu foarte intrigat: „Dar te-am convins cu argumentele mele sau de ce scrii?”. Răspunsul a fost mai mult decât m-aș fi așteptat. „Nu, chiar nu am înțeles multe din argumentele tale, că nu prea mă priceam la chestia aia, marketing sau cum îi spui tu. Dar am înțeles altceva, cred. Noi, medicii veterinari, ăștia de prin cabinete, suntem prea acoperiți de probleme zilnice. Cazuri noi și extra interesante nu prea avem sau când avem nu avem timp să le documentăm cu fotografii și altele. Iar în medicina veterinară nu prea este ce să aduci nou, mai ales că ce a învățat și tata la medicală am învățat și eu și fii-miu care face medicină acum. Așa că noutăți nu am și de aceea nu credeam că ar trebui să scriu ceva ce este deja scris. De doctorate nu am nevoie, așa că motive să scriu articole nu prea am. Dar, cred că mă mai dezmorțesc așa din ceea ce fac dacă totuși scriu un articol. Chiar dacă scriu ceva despre care s-a mai scris, dar faptul că am căutat informații prin cărți, pe internet, că am documentat articolul, că am încercat să fac niște fotografii și să îmi scriu propriile mele observații, care pot fi arhicunoscute de toți din practică, m-a făcut să mă dezmorțesc puțin. Este ca și cum am mai luat o gură de aer proaspăt. Până la urmă este o interpretare medicală realizată de mine, cu mijloacele mele. O fi rău, o fi bine. Poate nu contează. Important este că am făcut și altceva decât să stau toată ziua închis în cabinetul meu. Parcă aș avea chef să mai vorbesc și cu alți colegi despre asta. Parcă ar trebui să avem o viață medicală mai activă. Cred că de aceea scriu articolul”.

4 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

RELAțII pubLIcE & cOmunIcARE

Cum creez conținut antrenant?

Am vorbit până acum mai mult despre partea tehnică a Facebook-ului, despre modurile în care creezi un cont, o pagină și faci reclamă pe acest website. Acum vom aborda partea creativă a conținutului.

Iată ce trebuie să știi despre publicarea postărilor pe pagina de Facebook a cabinetului tău: - rămâi în atenția persoanelor interesate de pagina ta - menții interesul clienților față de informațiile despre sănătatea animalelor, despre produsele destinate îngrijirii acestora, notificări cu privire la evenimentele - precum lansarea unei promoții sau o întâlnire cu proprietarii de pisici și altele - te adresezi unei audiențe mai mari, cu ajutorul postărilor promovate.

Trebuie să înțelegeți mai întâi că Facebook-ul a fost creat ca un loc de joacă și de întâlnire/reîntâlnire a prietenilor, familiilor, rudelor, colegilor și de ce nu, celor care îți pot deveni clienți. Oamenii pe Facebook nu vor doar să audă despre cabinetul tău și produsele pe care le vinzi aici, decât dacă, informația aceasta ajunge la ei într-o manieră amuzantă/ serioasă sau care îi ajută atunci când au nevoie.

Oamenii se informează despre sănătatea animalelor de companie de pe internet, deci și de pe Facebook. Nu-i va interesa despre Histoplasmoză decât dacă au avut sau au un câine afectat de această afecțiune. În schimb, îi interesează mereu despre tot ce le afectează în mod normal viața: comportamentul canin/felin, explicația unui comportament normal/anormal, informații despre zoonoze și pericolul acestora, despre bolile de piele ale animalelor și pericolul la care se expun atunci când au de-a face cu un astfel de animal, despre beneficiile unui anumit tip de hrană sau despre dezavantajele acestuia.

Un studiu realizat de Revista Veterinarul Pet la care au participat aproape 150 de proprietari de câini și pisici a arătat că pe primul loc în interesul celor care dețin câini și pisici se află informațiile legate de bolile transmisibile de la animal la om.

Pe locul doi, cu un procent de 19% sau situat informațiile legate de deparazitarea internă și externă iar pe locul trei informațiile legate de hrană și compor-

tamentul animalelor, la o diferență de câteva sutimi.

Deci iată câteva sfaturi, universal valabile dar aplicabile și paginii cabinetului tău veterinar care te vor ajuta să valorifici la maximum actualizările pe care le postezi: 1. Distribuie noutăți semnificative.

Indiferent că postezi conținut de pe website-ul tău sau poze despre activitatea cabinetului, păstrează legătura cu audiența prin intermediul postărilor pe Facebook.

Folosește texte scurte și amuzante și imagini interesante pentru a atrage atenția. Facebook-ul îți permite să programezi postările pentru a economisi timp.

2. Atrage mai multă atenție asupra unei postări speciale. După ce publici o postare, poți să o scoți în evidență fixând-o pe Pagină sau încorporând-o în site-ul web. Când fixezi o postare aceasta va rămâne în partea de sus a Paginii, pentru a fi primul lucru pe care îl văd vizitatorii. Dacă încorporezi o postare, folosind codul embed al actualizării de pe Facebook, aceasta va apărea pe websiteul tău.

3.Atrage-i pe clienți cu știri sau reduceri speciale. Folosește postările pentru a le prezenta clienților oferte speciale, pentru a-i invita la evenimente sau pentru a le prezenta momente speciale din activitatea afacerii tale.

4. Prezintă-le clienților membrii echipei tale. Vor fi fericiți să audă că sunteți de asemenea proprietari de câini sau pisici sau că aveți aceleași hobby-uri ca ei

și vor simpatiza echipa cabinetului în mai mare măsură.

5. Prezintă cazuri din cabinet, cu final fericit. Nu arăta poze cu animăluțe pline de sânge, dar fă poze cu clientul și animalul acestuia plecând fericiți din cabinet.

Ce postez, de câte ori postez și cum programez postările Facebook-ul este o unealtă grozavă de marketing pentru că este interactiv.

Spre deosebire de reclama tradițională, în care feedbackul este greu de obținut, promovarea serviciilor cabinetului prin intermediul Facebook-ului îți permite să ajustezi aproape „în timp real” comunicarea cu clienții. Ideal ar fi să existe o consecvență în postările pe Facebook, iată de ce sfatul meu să postați o dată, de două ori pe zi, astfel că această parte a comunicării cu fanii să nu vă răpească mult timp. Este foarte important conținutul pe care îl publicați prin intermediul Facebook, pentru că acesta poate fi cel care vă poziționează ca expert în sănătatea animalelor și cel care vă poate spori renumele și vizibilitatea brandului pe care îl aveți sau vreți să îl construiți.

IulIa Crețu 5

mulțumirile și aprecierile noastre contribuției aduse științei și practicii medicale veterinare românești

promovăm experiența practicienilor români

veterinari pentru veterinari

Editorii Veterinarul

Dr. raluCa zvorăȘTeanu

Dr. KuI BoGDan Szenze medic veterinar

Dr.KonDor aTTIla medic veterinar

QINCYVET București

Spitalul veterinar K2, Sfântu G heorghe

Spitalul veterinar K2, Sfântu Gheorghe

Dr. monICa nIță

Dr. ȘTefan alexanDru

medic veterinar editor Veterinarul

medic veterinar editor Veterinarul

Dr. ȘTefan BoGDan medic veterinar

Dr. CIPrIan raDu medic veterinar

editor Veterinarul

editor Veterinarul

medic veterinar

Dr. Ioan SImIon Veterinar, HaVet fiskehelsetjeneste as, Norvegia

Dr. maTeI Ionel medic veterinar editor Veterinarul

UNDE TE VEI PROMOVA

TU?

DIRECTORUL VETERINAR 20 puncte CMVRo la înscrierea în Directorul cabinetelor veterinare. www.director.veterinarul.ro

virbacîșiextindepaletadeproduseanestezice Virbac a lansat un anestezic general cu acțiune rapidă și de scurtă durată și cu administrare intravenoasă Virbac a lansat un anestezic general cu acțiune rapidă și de scurtă durată și cu administrare intravenoasă, pentru uz în cazul câinilor și pisicilor.

Propofol-Lipuro Vet nu conține conservanți, prin urmare folosirea acestuia poate fi repetată, chiar și în cazul pisicilor, sub formă de infuzie cu rată continuă. La animalele pentru care se folosește, nu se aplică restricții date de vârstă, și se poate administra pentru inducție, înainte de operația de cezariană. Managerul de produs al Virbac, Kate Woolley, susține: „Propofol reprezintă o soluție bine realizată pentru anestezia cu durată scurtă de acțiune, în multe clinici veterinare. Propofol-Lipuro Vet completează paleta de anestezice de la Virbac, care acum oferă un control total al analgeziei, sedării, al anesteziei intravenoase și inhalatorie și al recuperării”. Propofol-Lipuro Vet se găsește sub formă de cutii a câte 10 flacoane de 20 ml.

DechralanseazăSoliphen,unproduspebază defenobarbitalpentrutratamentulepilepsiei canine Dechra a anunţat lansarea produsului Soliphen, o altă formă de prezentare a fenobarbitalului destinat tratamentului epilepsiei canine.

Se pare că fenobarbitalul face subiectul noilor produse lansate în acest an: după lansarea mult mediatizată a produsului Epirepress produs de Virbac, Dechra a anunţat lansarea produsului Soliphen, o altă formă de prezentare a fenobarbitalului destinat tratamentului epilepsiei canine. Dechra susţine că fenobarbitalul este eficient ca şi monoterapie pentru 60-80% dintre câinii cu epilepsie idiopatică, însă în cazul a 40% dintre câini, crizele nu pot fi controlate numai cu fenobarbital. În aceste cazuri, produsul pe bază de bromură de potasiu al acestei companii, Libromide, este aprobat pentru a fi utilizat în paralel cu Soliphen ca şi tratament complementar. Conform acestei companii, combinaţia dintre fenobarbital şi bromură de potasiu s-a dovedit eficientă pentru reducerea numărului şi severităţii crizelor epileptice la câinii cu epilepsie idiopatică refractară la tratament; în cadrul testelor, tratamentul combinat a redus frecvenţa medie a crizelor de la 27,4 crize pe lună la 2,2 crize pe lună. Brand-managerul departamentului de produse veterinare al Dechra, Craig Sankey, susţine că: „Epilepsia este cea mai frecventă afecţiune neurologică cronică a câinilor şi afectează aproximativ 0,62% dintre câini. Aceasta poate fi o boală frustrantă atât pentru animalul afectat, cât şi pentru proprietarul acestuia, astfel că noi lansăm un medicament care poate reduce numărul crizelor epileptice chiar şi în cele mai complicate cazuri”.

8 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

știri

și noutăți veterinare Studiile genomului au identificat cauzele gliomului la câine Gliomul este a doua cea mai frecventă formă de neoplazie primară la câini, din moment de rase precum boxerul, bulldogul și Boston-Terrier-ul prezintă risc mare de afectare, conform paginii de internet EurekaAlert, a Asociației Americane pentru Inovare în Știință!

Cercetătorii suedezi au inițiat un studiu al genomului a 25 de rase de câini și au identificat trei gene asociate cu această tumoră. Aceștia mai sugerează faptul că un amestec de gene poate determina formarea gliomului. Rezultatele au fost publicate în revista PLOS Genetics anul acesta.

Pentru a identifica variațiile genetice care contribuie la dezvoltarea tumorii, cercetătorii au realizat un studiu de asociere genomică integrală folosind mostrele de sânge de la 39 de câini

diagnosticați cu gliom și de la 141 de câini sănătoși.

Examinând variațiile genetice descoperite frecvent la câinii care au dezvoltat gliom, aceștia au izolat trei gene asociate cu susceptibilitatea la acest tip de tumoră: CAMKK2, P2RX7 și DENR. Două dintre aceste gene prezintă și alte legături cu cancerul.

Următoarele experimente realizate de oamenii de știință au arătat faptul că atât gliomul canin, cât și cel uman, expimă gena CAMKK2 într-o proporție mai mică decât un creier normal, iar studiile precedente au arătat că o variație a genei P2RX7 reduce funcția proteinelor la câine, în timp ce și alte variații au mai fost identificate la pacienții cu cancer.

antibioticoralpentruanimaleexotice Virbac a anunţat lansarea produsului Enrobactin, un antibiotic oral destinat speciilor exotice, inclusiv iepurilor, rozătoarelor, păsărilor ornamentale şi reptilelor.

Virbac a anunţat lansarea produsului Enrobactin, un antibiotic oral destinat speciilor exotice, inclusiv iepurilor, rozătoarelor, păsărilor ornamentale şi reptilelor. Enrobactin conţine enrofloxacină, însă este disponibil numai în flacoane de 10 ml pentru utilizarea convenabilă în clinică. Enrobactin poate fi utilizat pentru tratamentul afecţiunilor digestive, respiratorii şi dermatologice, precum şi al plăgilor infectate, având o aromă caramelizată caracteristică. Madeline Haynes, product manager, susţine: „Oferirea de soluţii eficiente şi uşor de utilizat clinicilor veterinare reprezintă scopul principal al Virbac, având în vedere în special importanţa utilizării responsabile şi conforme la toate speciile a antibioticelor. Enrobactina reprezintă un bun astfel de exemplu, iar noi suntem mulţumiţi de lansarea sa”.

Pozițiacomunăafve legatădevaccinarea animalelor Vaccinarea animalelor trebuie să rămână întotdeauna un act medical veterinar. Dacă acest lucru trebuie ar fi liberalizat, există pericolul de a compromite sănătatea și bunăstarea animalelor, cât și sănătatea publică, ceea ce implică pierderi economice ulterioare.

Vaccinarea tuturor animalelor – atât a animalelor de fermă cât și a animalelor de companie – reprezintă și trebuie să rămână mereu un act medical veterinar. Motivele acestui raționament sunt numeroase: Vaccinarea face parte din gestionarea stării de sănătate a șeptelului și, prin utilizarea evaluării riscurilor, medicii veterinari sunt cei mai în măsură să decidă ce animale necesită vaccinare și când anume trebuie vaccinate (sau nu).

Vaccinurile sunt produse medicinale veterinare care necesită o prescripție veterinară ulterior examinării și evaluării animalelor expuse riscului. Măsuri speciale de precauție se aplică în ceea ce privește administrarea vaccinurilor. Înregistrarea reacțiilor adverse și lipsa eficacității (farmacovigilența) sunt extrem de importante. Medicii veterinari sunt instruiți pentru a se asigura că vaccinarea se face în mod optimizat și în conformitate cu planul de vaccinare.

9

special

animale de companie

procedurile stomatologice la câini şi pisici în cabinetele și clinicile veterinare Stomatologia veterinară evoluează în mod constant.

Obiectivul acestei lucrări este acela de a orienta practica stomatologică în domeniul veterinar.

S

erviciile stomatologice sunt necesare pentru asigurarea sănătăţii generale şi pentru optimizarea calităţii vieţii animalului. Afecţiunile netratate ale cavităţii bucale devin dureroase şi pot contribui la apariţia bolilor la nivel local şi sistemic. Acest articol include indicaţii legate de medicina preventivă a cavităţii bucale, comunicarea cu clienţii, evaluarea, igiena şi tratamentul legat de cavitatea bucală. În plus, materialele şi echipamentul necesar pentru realizarea procedurilor medicale adecvate sunt, de asemenea descrise.

INtRoDuCERE Stomatologia veterinară reprezintă o componentă esenţială a profilaxiei bolilor. Serviciile stomatologice de calitate sunt necesare pentru asigurarea sănătăţii generale şi a unei calităţi optime a vieţii.

Dacă nu sunt tratate, afecţiunile cavităţii bucale devin dureroase şi pot contribui la apariţia bolilor la nivel local şi sistemic. Obiectivul acestei lucrări este acela de a orienta practica stomatologică în domeniul veterinar. În Tabelul 1 este redată o listă de definiţii care ajută la înţelegerea acestui articol. Echipa de specialişti în stomatologie veterinară este obligată să practice procedurile specifice conform educaţiei, instruirii şi experienţei de care a beneficiat. Este imperativ ca aceşti specialişti să fie la curent cu mijloacele de îngrijire a cavităţii orale, cu procedurile practice, cu materialele, echipamentul şi produsele aferente aces-

10 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

tei specializări. Membrii echipei trebuie să aibă parte de educaţie continuă adecvată prin intermediul cursurilor și articolelor din revistele medicale veterinare.

NECEsaR PENtRu aMENajaREa sălII Procedurile stomatologice determină aerosilizarea unor bacterii şi producerea particulelor de praf. Se recomandă folosirea unui spaţiu special destinat acestui scop pentru procedurile stomatologice nesterile. Acest spaţiu trebuie să fie separat faţă de blocul operator, într-o zonă mai puţin circulată. Clinicile noi şi cele care doresc reamenajarea trebuie să încorporeze în cadrul incintei o sală stomatologică separată.

Sunt necesare, de asemenea, sisteme de ventilaţie şi de epurare anestezică adecvate. Este necesar un sistem de ilu-

tERMEN

DEfINIţIE

Fişă dentară

O reprezentare grafică şi scrisă a cavităţii orale, care cuprinde spaţiul adecvat pentru descrierea afecţiunilor şi procedurilor stomatologice (vezi Tabelul 5 pentru descrierea termenilor).

Profilaxie dentară

Intervenţie realizată într-o cavitate bucală sănătoasă, care include igienă orală, examinare orală completă şi tehnici profilactice şi de înlăturare a plăcii bacteriene şi a tartrului de peste şi de sub limita gingivală, înainte de instalarea parodontozei.

Intervenţie stomatologică

Evaluarea, diagnosticul, prevenţia şi/sau tratamentul afecţiunilor cavităţii bucale, ale zonei maxilofaciale şi/sau ale structurilor asociate; pot fi incluse manopere chirurgicale, non-chirurgicale sau asociate.

Endodonţie

Tratamentul şi terapia afecţiunilor ce ţin de pulpa şi canalele dentare.

Exodonţie (extracţii)

Manoperă chirurgicală destinată extracţiei unui dinte.

Gingivită

Inflamaţia gingiei, fără pierderea structurilor susţinătoare vizibile radiografic .

Chirurgie orală

Manipularea şi intervenţia chirurgicală asupra ţesuturilor moi sau dure în scopul refacerii/îmbunătăţirii integrităţii şi confortului la nivel de cavitate orală.

Ortodonţie

Evaluarea şi tratamentul malpoziţiei dentare în scopul îmbunătăţirii ocluziei dentare şi a comfortului pacientului, precum şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii acestuia.

Parodontoză

Proces patologic care iniţial se manifestă prin gingivită, dar netratat poate progresa până la parodontoză.

Parodontită

Proces patologic ce implică pierderea structurilor de susţinere a dinţilor, inclusiv a parodonţiului, gingiei, ligamentului parodontal, cementului dentar şi/sau a porţiunii osoase a alveolei dentare.

Chirurgie parodontală

12.2% grăsime, 10.4% proteină, 1.8% lactoză.

Terapie parodontală

Tratamentul structurilor de susţinere dentare, în cazul existenţei parodontozei; implică înlăturarea non-chirurgicală a plăcii bacteriene, a tartrului şi a detritusului acumulat în buzunarele gingivale; aplicarea locală de antibiotice.

Parodonţiu

Structurile de susţinere dentară, inclusiv ligamentul parodontal, gingia, cimentul şi structura osoasă a alveolei dentare.

Buzunar gingival

Spaţiu patologic apărut între structurile de susţinere a dinţilor şi dintele în sine, cu extindere apicală în raport cu zona de inserţie a epiteliului gingival pe structura dentară.

11

minare cu intensitate mare şi cu lumină rece, precum şi lupe de magnificaţie pentru a putea vizualiza în mod adecvat şi în siguranţă cavitatea bucală şi structurile acesteia. Masa de operaţii trebuie să permită drenajul lichidelor şi să fie alcătuită dintr-un material impermeabil şi uşor de igienizat.

tele ergonomice includ scaune adecvate, saltele împotriva oboselii statului în picioare şi poziţionare adecvată a pacientului, precum şi a materialelor folosite, pentru minimalizarea riscului de provocare a leziunilor cu efect imediat sau cronic. Asiguraţi operatorului instrucţiuni legate de tehnicile adecvate de manipulare a instrumentarului.

MatERIalE, INstRuMENtE şI EChIPaMENt

EvaluarEa paCiEntului

În cadrul procedurilor stomatologice, este important să se folosească întotdeauna materiale de ultimă generaţie, iar medicii veterinari trebuie să ştie ce materiale sunt adecvate pentru tratamentul fiecărei afecţiuni orale. Informaţiile legate de utilizarea acestor materiale pot fi procurate din textele de specialitate sau participând la programele de educaţie continuă organizate de specialiştii în domeniu.

Instrumentele şi echipamentul stomatologic necesită manopere de întreţinere frecvente. Informaţiile legate de întreţinerea acestora pot fi procurate din texte de specialitate sau prin intermediul producătorului. Instrumentele trebuie să fie bine ascuţite şi corect depozitate, iar cele aflate în stare necorespunzătoare trebuie înlocuite. Trebuie elaborat şi urmat un protocol scris, care să reglementeze întreţinerea instrumentarului şi a echipamentului stomatologic.

Ca şi în stomatologia umană, instrumentele care pătrund în cavitatea orală trebuie sterilizate. Trusele organizate pentru diversele intervenţii stomatologice (ex.: examinare, extracţie, chirurgie parodontală) trebuie pregătite şi sterilizate înainte de utilizare.

Materialele, instrumentele şi echipamentul recomandat pentru realizarea diverselor proceduri stomatologice sunt redate în Tabelul 2 şi 3.

IstoRIC şI ExaMINaRE ClINICă

PRotECţIa oPERatoRuluI Patogenii şi detritusul format din calculi minerali, fragmente de dinte şi pastă dentară profilactică se transformă în aerosoli în timpul procedurilor stomatologice. Irigarea cavităţii orale cu soluţie de clorhexidină 0,12% înainte de detartraj diminuează gradul de aerosolizare bacteriană.

Siguranţa operatorului trebuie asigurată în timpul intervenţiilor stomatologice prin utilizarea unor echipamente de protecţie radiologică, orală, respiratorie, oculară şi otică (Tabelul 4). Consideren-

Istoricul trebuie să includă informaţii despre igiena dentară realizată în prealabil la domiciliu, de către client; regimul alimentar; accesul la recompense şi jucării; prezenţa obiceiului de a roade; intervenţii şi manopere de îngrijire stomatologică curente şi anterioare; istoric medical complet, inclusiv probleme de comportament sau alergii; medicamente şi suplimente administrate recent.

Realizaţi un examen clinic al tuturor sistemelor de organe în funcţie de specia, vârsta, statutul clinic şi de temperamentul animalului. Dacă pacientul se prezintă cu o problemă ce nu are legătură cu cavitatea bucală, acordaţi atenţia necesară acestei probleme, recurgând la teste de laborator şi la tratamentul adecvat.

Stabiliţi o prioritate a procedurilor, în cazul în care sunt necesare intervenţii multiple.

EValuaREa PaCIENtuluI ÎN fuNCţIE DE EtaPa VIEţII Concentraţi-vă pe afecţiunile dentare şi specifice vârstei, precum şi pe cele frecvent întâlnite la câini şi pisici. De la fătare până la vârsta de 9 luni, evaluaţi pacienţii pentru prezenţa problemelor asociate dinţilor caduci, lipsă sau supraadăugaţi, proceselor inflamatorii, bolilor juvenile (ex.: parodontita felină juvenilă), malocluziilor sau dezvoltării cavităţii bucale. Între vârstele de 5 luni şi 2 ani, evaluaţi pacienţii pentru problemele legate de anomalii ale dezvoltării, de dentiţia permanentă şi de acumularea plăcii bacteriene şi a tartrului.

Parodontoza poate începe să se manifeste în această perioadă, în special la pisici şi la câinii de talie mică. Instalarea şi severitatea parodontozei variază considerabil în funcţie de rasă, de regimul alimentar şi igiena orală realizată acasă.

La un câine de talie mică lipsit de igienă

12 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

taBElul 2. MatERIaRE NECEsaRE PENtRu PRaCtICaREa stoMatoloGIEI VEtERINaRE Materiale necesare: l Soluţie antiseptică l Pastă dentară profilactică/şmirghel dentar l Freză contraunghi şi gume de lustruit l Agenţi de hemostază l Sigiliu dentar l Ace şi seringi l Cameră intraorală cu redare digitală sau pe film radiografic l Mijloace de prevenire a hipotermiei (ex.: pătură electrică, patură cu aer cald, saltea cu apa, prosoape, pături) l Faşă de tifon şi bureţi absorbanţi l Antibiotic local l Fire de sutură (4-0 sau mai mici) l Materiale pentru grefe osoase l Anestezice locale Echipament necesar: l Echipament pentru expunerea şi procesarea radiografiilor intraorale digitale sau pe film l Echipament de sucţiune l Sisteme cu flux lent sau rapid de apă sau aer l Sursă de lumină cu fibră optică l Echipament de sterilizare a instrumentarului l Burghiuri cu viteză de rotaţie mare şi, respectiv, mică (cel puţin câte două bucăţi din fiecare fel) l Freze rotunde/diamantate şi extradure de diverse mărimi l Sondă de detartraj cu capete adaptate la detartraj grosier sau subgingival (ultrasonică, subsonică sau piezoelectrică) l Lupă stomatologică de mărire, de cap sau de ochi orală la domiciliu, parodontoza se poate instala chiar şi de la vârsta de 9 luni. La un câine de talie mare, parodontoza apare mai târziu. Mulţi câini de talie mică prezintă deja boală parodontală la vârsta de 3 ani. După vârsta de 2 ani, evaluaţi progresul bolii parodontale, gradul de deteriorare a structurilor dentare, apariţia formaţiunilor orale şi existenţa sau conformitatea îngrijirii bucale primite la domiciliu.

Pe măsură ce animalul îmbătrâneşte, continuaţi să îl evaluaţi pentru prezenţa parodontozei progresive, pentru tumorile cavităţii orale şi din punctul de vedere al altor aspecte ce ţin de un proces patologic.

special

animale de companie

Interpretarea EKG (electrocardiogramei) și gestionarea aritmiilor Un plan sistematic de evaluare a EKG ajută la evitarea omiterii unor anormalități importante. În interpretarea fiecărei EKG ar trebui urmărite anumite caracteristici.

Cunoașterea parametrilor normali ai electrocardiogramei pentru fiecare specie în parte este esențială pentru o interpretare corectă.

D

acă ritmul cardiac este regulat, numărul pătratelor mici de pe hârtia de EKG (mm), care se află între două complexe QRS, se divide la 3.000 (la viteza de 50 mm/sec) sau la 1.500 (la viteza de 25 mm/sec), pentru determinarea frecvenței cardiace instantanee. Ritmul cardiac al animalelor, mai ales al câinilor, este

frecvent neregulat. În aceste circumstanțe, cel mai corect mod de a determina frecvența cardiacă medie este acela de a număra contracțiile dintr-un interval de timp cunoscut, și de a multiplica rezultatul pentru a se obține valoarea corespunzătoare unui minut. Hârtia pentru EKG cu un singur canal de înregistrare de pe aparatele analogice, este de obicei marcată printr-o linie verticală, în partea de sus a hârtiei, la intervale de câte 75 mm (1 mm = un pătrat mic). La o viteză de înregistrare de 50 mm/sec, 75 pătrate mici (echivalentul a 15 pătrate mari) reprezintă 1,5 secunde, deci frecvența cardiacă poate fi calculată prin numărarea complexelor QRS dintr-un interval de 1,5 secunde, și apoi multiplicând rezultatul cu 40. La o viteză de înregistrare de 25 mm/sec, 75 pătrate mici (15 pătrate mari) reprezintă 3,0 secunde, iar numărul de complexe QRS din acest interval

18 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

se multiplică cu 20. Multe dintre modelele noi de aparate pentru EKG digitale calculează automat frecvența cardiacă.

DEtERMINaREa RItMuluI CaRDIaC Ritmul cardiac este evaluat prin examinarea EKG, iar rezultatul acesteia se corelează cu examinarea clinică. Analizarea ritmului cardiac de bază ar trebui să includă următorii pași: l Ce fel de ritm este (inclusiv regularitatea complexelor și legătura dintre acestea)? r Regulat? r Neregulat, dar într-un mod regulat, cu un tipar repetitiv stabil în variația frecvenței cardiace? r Neregulat, cu un tipar neregulat, caz în care ritmul este haotic și nu există un anumit tipar în succedarea neregula-

Conferința de Stomatologie veterinară- prima ediție Prima ediție a Conferinței Naționale de Stomatologie Veterinară - primul eveniment de amploare organizat de Asociația Română de Stomatologie Veterinară -, desfășurată în luna iunie , în Capitală, a adunat aproximativ 100 de medici veterinari și studenți din toată țara.

P

e parcursul conferinței, s-a vorbit despre cum poate fi transformată în afacere rentabilă pasiunea pentru medicina dentară veterinară, dar și despre cât de important este ca medicii să-i ajute pe proprietarii de animale să conștientizeze importanța profilaxiei și a controlului stomatologic periodic al patrupedelor lor.

De asemenea, s-a vorbit pe larg despre bolile peridontale la câine și pisică, despre importanța RX în diagnosticarea corectă a afecțiunilor stomatologice, precum și despre problemele stomatologice, în funcție de specie și de vârstă.

Toate acestea au fost posibile datorită invitaților speciali ai evenimentului: CONF. UNIV Dr. Viorel Andronie, Dr. Cristi Matura. Dr. Katerina Slaba, DDr. Camil Stoian, Președinte ARSV și Dr. Raluca Zvorășteanu, vicepreședinte ARSV. „Scopul Asociației Române de Stomatologie Veterinară este acela de a reuni medicii veterinari practicieni, medicii stomatologi și studenții la medicină veterinară sau medicină dentară, de a crește performanța medicală în domeniul stomatologiei veterinare, de a promova profesionalismul și calitatea și de a

apăra valorile și interesele acestei comunitați medical-veterinare", a arătat Dr. Camil Stoian, președintele Asociației. În particular, Asociația urmarește: • promovarea cercetării științifice, educației și instruirii profesionale în domeniul stomatologiei veterinare; • colaborarea cu instituțiile de învațamânt superior medical și din domenii înrudite, în vederea formarii și perfecționarii unor specialiști cu o înalta pregatire profesionala; • contribuirea la perfecționarea, modernizarea și reforma asistenței cadrelor medicale în domeniul stomatologiei veterinare; • ridicarea nivelului profesional și științific al membrilor săi și ridicarea prestigiului, reprezentarea, susținerea și promovarea intereselor profesionale științifice, precum și protejarea activităților tuturor membrilor Asociației, atât pe plan intern cât și internațional.

Pentru a-și putea atinge scopul, Asociația și-a propus și câteva obiective foarte importante: • elaborarea unor strategii specifice în colaborare cu organismele guvernamentale și neguvernamentale în probleme de ordin general; • colaborarea cu alte instituții profesional-științifice, institute de cercetare, din țară și străinătate, în scopul îmbunătățirii practicii medicale și perfecționării acesteia.

• derularea unor activități publicistice de specialitate.

• organizarea unui sistem propriu de documentare, informare medicală și sprijinire a editării și difuzării articolelor

și revistelor de specialitate, în țară și în străinătate.

Activitatea Asociației nu se va opri însă aic,i ci se va ocupa de: • organizarea, în țară, de congrese naționale, conferințe, consfătuiri, simpozioane și participarea, prin delegații săi, la congresele internaționale și la orice alte manifestări științifice; • organizarea de ședințe de comunicări și referate științifice și publicarea de lucrări în revistele de specialitate; • organizarea de cursuri de specializare sau perfecționare; • acordarea de premii și distincții pentru activitate profesional-științifică deosebită; • posibilitatea afilierii la organizații internaționale de profil și colaborarea cu societăți sau asociații similare din alte țări; • editarea, publicarea și difuzarea, prin mijloace proprii sau pe bază de colaborare, de cărți, reviste, lucrări de specialitate, materiale publicitare, documentații, • sprijinirea absolvenților de medicină veterinară cu pregătire în domeniul stomatologiei veterinare și urmărirea competenței profesionale și perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor medicale, în activitatea medicală de stomatologie veterinară pe tot parcursul desfășurării activității; • colaborarea cu persoane juridice, ONG-uri și persoane fizice autorizate care doresc să sprijine în orice formă asociația, prin schimb de informații, publicații, afiliere etc.

special

animale de companie

Diagnosticul ecografic al invaginaţiei intestinale la câine Invaginaţia intestinală este definită prin prolabarea unei porţiuni intestinale în lumenul intestinului adiacent, cel mai frecvent fiind afectată regiunea ileocolică, dar sunt descrise cazuri de invaginaţii entero-enterice, ceco-colice, ileo-cecale şi colo-colice.

C

ategoria de vârstă predominant afectată este reprezentată de puii sub vârstă de 1 an (80% din cazuri relatate). Predispoziţia tineretului se explică prin statusul imun descoperit al organismelor, fiind susceptibile la enterite, enterocolite de origine diferită, care prin natura lor modifică dinamica intestinelor. Alte cauze ale invaginaţiei sunt : parazitozele intestinale masive, parvoviroza, boala Carre,

corp străin linear, deficit de colagen intestinal congenital, neoplazii intestinale.

Studiu dE Caz: Un pui de Fox Terrier cu numele „Spot”, în vârstă de 7 luni, s-a prezentat la consultaţie de urgenţă cu prolaps rectal acut, simptomatologia prolapsului declanşând cu 45 de minute înainte de consultaţie.

ÎN aNaMNEză Am aflat de o stare de abatere şi inapatenţă de 5-6 zile, slăbire generală a organismului, prezenţa zilnică a scaunelor diareice apoase, nesanguinolente.

Proprietarul a realizat o deparazitare internă cu doză mare de produs antiparazitar, în urma căruia puiul a eliminat cantităţi mari de paraziţi interni, iar en-

22 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

tero-colita a deputat la câteva ore după eveniment. Puiul a fost tratat simptomatic la un cabinet veterinar, dar la apariţia tenesmelor şi a prolapsului rectal a fost trimis de urgenţă pentru intervenţie chirurgicală.

ExaMENul ClINIC: Puiul de Fox Terrier prezenta stare de abatere, cifoză și tenesme abdominale, porțiunea prolabată rectal de dimensiune de 4-5 cm lungime era ușor edemațiată, fără modificări de necroză a mucoasei și fără eroziuni. La palpare puiul prezenta sensibilitate crescută, mușchii abdominali contractați, nu s-a putut realiza o palpare profundă. După realizarea biochimiei sanguine complete şi examenului hematologic complet, ambele analize fiind fără modificări semnificative, s-a realizat anestezia generală și

stomatologie

Bolile dentare la iepurii domestici Scurtă prezentare

Dr ȘTefan BoGDan medic veterinar editor Veterinarul

Bolile dentare ale iepurilor pot fi moștenite sau dobândite, și se pot dezvolta la nivelul incisivilor și molarilor. Afecțiunea primară a incisivilor cauzează adesea probleme secundare ale molarilor, și viceversa.

N

u sunt disponibile informații exacte despre incidența afecțiunilor dentare la iepuri, totuși practicienii specializați în animale exotice raportează aceste probleme ca fiind frecvente în practica acestora. Nu pare să existe o predilecție în funcție de sex.

CauzE Afecțiunile dentare congenitale sunt secundare malformațiilor maxilarelor. În cazul problemelor dobândite, există două teorii legate de posibilele cauze: 1. Tocirea necorespunzătoare a dinților, datorită unui regim alimentar nepotrivit (de exemplu, deficitar în fibre din fân de calitate); 2. Boli osoase cu origine metabolică, ceea ce cauzează micșorarea osului maxilarului și a alveolelor dentare.

Afecțiunile dentare mai pot fi produse, de asemenea, de către traumatisme la nivelul maxilarului și dinților.

faCtoRII DE RIsC Iepurii care au parte de o alimentație necorespunzătoare (de exemplu, cereale, semințe, alune și pelete cu conținut scăzut de fibre) par să fie mai expuși acestui risc și reprezintă majoritatea iepurilor ce

Fig.1: Depărtător bucal fix, cu depărtător pentru obraji, pentru poziționarea animalului în scopul examinării dinților. Observați sonda endotraheală fixată în poziție.

se prezintă în clinicile veterinare. Totuși, mulți iepuri care au parte de acest tip de alimentație, nu dezvoltă afecțiuni dentare severe, fapt ce sugerează existența unor altor factori favorizanți suplimentari.

fIzIoPatoloGIa PRoCEsuluI Toți dinții iepurelui prezintă creștere continuă pe toată durata vieții animalului. La iepurii sănătoși, forma și dimensiunea normală a incisivilor și molarilor sunt menținute prin contactul mecanic dintre dinții de pe maxilarul superior și cei de pe maxilarul inferior, în timpul masticației. Orice boală care afectează tocirea normală a dinților, poate duce la elongarea acestora și la boli dentare.

la medic cu o varietate de simptome, unele dintre acestea părând să nu aibă legătură cu cavitatea bucală (Tabelul 1).

ExaMINaREa ClINICă La examinarea clinică poate fi detectat oricare dintre simptomele listate în tabelul 1. Examinarea atentă a incisivilor poate revela modificări subtile ale lungimii și formei normale. Examinarea cavității bucale a unui iepure conștient, cu un otoscop sau cu un alt dispozitiv similar, poate evidenția anormalități ale molarilor. Totuși, leziunile dentare sunt omise deseori prin această tehnică. Acest tip de examinare nu poate exclude bolile dentare ale pacienților cu simptome sau istoric care sugerează această problemă.

DIaGNostICul DEfINItIV sIMPtoME/IstoRICul Unii proprietari pot observa la iepurii proprii o creștere exagerată a incisivilor sau tumefacții faciale cauzate de abcese dentare. Totuși, pacienții se pot prezenta

24 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

Evaluarea completă a bolilor dentare la iepuri necesită cel puțin o examinare a întregii cavități bucale, realizată sub anestezie generală, și radiografii ale craniului. Protocoalele de anestezie pentru iepuri nu sunt descrise aici. Examinarea cavității bucale este facilitată prin utili-

BUSINESS

Veterinarul

o nouă revistă un nou concept

format ușor accesibil design inovator

informații business de excepție

abonare la 0733.96.90.91 între orele 09:00 - 17:00 15 puncte la abonamentul pentru 1 an in Programul de Pregătire continuă CMVRO

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

semiologie

noțiuni de îngrijire veterinară la dihori Dr maTeI Ionel medic veterinar

Dihorii se pot acomoda cu ușurință într-o clinică veterinară mică. Necesarul de echipamente speciale este minim, iar modurile de contenție sunt similare celor folosite pentru câini și pisici.

P

roprietarii de dihori apelează frecvent la servicii veterinare, dintr-o varietate de motive: aceste animale au nevoie de vaccinări periodice împotriva virusului Distemper și împotriva rabiei; proprietarii de dihori sunt de obicei foarte apropiați de animalele lor și sunt responsabili față de acestea; dihorii prezintă o speranță de viață relativ scurtă, în comparație cu cea a câinilor sau pisicilor; dihorii din Statele Unite, a căror sănătate a fost monitorizată, prezintă o incidență mare a bolilor endocrine, gastrointestinale și neoplazice, mai ales cei de vârstă medie și avansată; iar multe dintre aceste boli frecvente la dihori nu sunt ușor de ignorat de către proprietar (ex.: alopecia secundară afecțiunilor glandelor suprarenale și crizele hipoglicemice cauzate de către insulinom).

ContEnția și ExaminarEa CliniCă

CoNtENțIa Majoritatea dihorilor sunt docili și pot fi examinați fără intervenția asistenților. Totuși, este necesară prezența unui asistent care să-i măsoare temperatura rectală, să-i administreze injecții sau medicamente pe cale orală, sau dacă anima-

lul are tendința să muște.

Tinerii dihori pot ciupi, iar femelele care alăptează sau dihorii care iau contact mai rar cu proprietarii, pot mușca.

Spre deosebire de câini și pisici, care avertizează înainte, dihorii mușcă fără avertisment. De aceea, întrebați întotdeauna proprietarul dacă animalul mușcă, înainte de a-l atinge sau manevra, și luați-vă astfel toate măsurile necesare. Țineți, de asemenea, cont de legile în vigoare, referitoare la procedurile necesare, în cazul în care un dihor nevaccinat mușcă un angajat sau altă persoană din cadrul clinicii. În funcție de starea fiecărui dihor, pot fi folosite două metode de contenție pentru examinarea clinică. Pentru un animal foarte agitat sau agresiv, apucați dihorul de partea dorsală a gâtului și suspendațil deasupra mesei de examinare, cu toate membrele în aer (Fig. 1). Majoritatea dihorilor se relaxează profund atunci când sunt manevrați astfel, iar medicul veterinar are astfel posibilitatea să-i examineze cavitatea bucală, capul și corpul, să-i asculte toracele și să-i palpeze abdomenul cu ușurință. În cazul animalelor mai maleabile, trebuie făcută o contenție mai delicată.

Examinați-i mucoasele, cavitatea bucală, capul și pielea. Apoi ridicați dihorul și mențineți o mână sub abdomenul acestuia, în timp ce cu cealaltă îi ascultați toracele și palpați abdomenul. Dihorul poate fi contenționat mai strâns în timpul vaccinărilor, igienei auriculare sau al altor proceduri care pot presupune tentative de fugă din partea animalului.

Pentru contenția dihorilor în scopul anumitor proceduri, precum venipuncția sau ecografia, țineți-i ferm de pliul pielii de la nivelul gâtului sau de bazin, fără a întinde membrele posterioare. Majoritatea dihorilor se agită dacă sunt trași de membre. Multor animale li se poate distrage atenția în timpul unor astfel de proceduri, prin administrarea de suplimente sau de hrană umedă cu ajutorul unei seringi. Totuși, dacă proba de sânge este recoltată în scopul determinării glicemiei, ar trebui evitată administrarea de suplimente alimentare sau a altor produse ce conțin glucide, deoarece acestea

28 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

Fig.1 Pentru un animal foarte agitat sau agresiv, apucați dihorul de partea dorsală a gâtului și suspendați-l deasupra mesei de examinare, cu toate membrele în aer

vor determina creșterea glicemiei. Nu sunt recomandate pentru contenție mănușile din piele, deoarece acestea afectează eficiența contenției animalului, nu pot fi dezinfectate după fiecare utilizare, iar un dihor agresiv ar putea mușca prin acestea.

ExaMINaREa ClINICă Mulți dihori se încordează la măsurarea temperaturii corporale cu termometrul rectal. Dacă un dihor se agită în timpul examinării, temperatura măsurată la sfârșitul examinării clinice poate fi crescută în mod artificial. De aceea, măsurarea temperaturii rectale la începutul examenului clinic este cea mai bună strategie în acest sens. Este recomandat un termometru digital flexibil, deoarece este mai rezistent la distrugere și poate măsura mai rapid temperatura.

Dacă se folosește un termometru din sti-

top utile Introducere în raționamentul clinic axat pe problemele existente

De ce unele probleme medicale sunt mai degrabă frustrante decât interesante?

Reflectați asupra unui caz medical cu care v-ați confruntat recent și care v-a provocat frustrare sau care a fost dificil de diagnosticat și tratat. Puteți identifica motivul pentru care acest caz vi s-a părut dificil?

R

aționamentul clinic axat pe identificarea problemelor. În cadrul acestui tip de raționament, fiecare problemă clinicopatologică este evaluată în mod bine structurat înainte de a fi asociată cu alte probleme pe care pacientul le poate prezenta. Utilizând această abordare a situației, baza fiziopatologică și chestiunile principale legate de cele mai specifice simptome ale pacientului sunt luate în calcul înainte de a fi stabilit un tipar clinic. Acest lucru asigură o mai mare deschidere și către alte variante posibile de diagnostic decât cele care par inițial mai evidente și evitându-se astfel gândirea limitată. În cazul existenței unor simptome multiple, ca de exemplu vomă, polidipsie și deficit de puls, fiecare problemă este luată în considerare separat și abia apoi în corelație cu alte probleme concomitente, pentru a se determina dacă există o boală (sau mai multe) care ar putea explica toate simptomele prezente. În acest mod, clinicianul ar trebui să fie capabil să evalueze cu ușurință posibilele variante de diagnostic diferențial pentru fiecare problemă, variante pe care apoi să le coreleze în loc să se gândească la un singur proces patologic care să cuprindă toate acele simptome. Este important ca semnalmentele pacientului să fie văzute ca niște factori de risc, însă să nu determine clinicianul să excludă posibile variante de diagnostic care pot fi neobișnuite pentru animalele de vârsta, rasa și sexul respectiv. Prin urmare, căutăm tipare abia după ce ne stabilim un mod de a gândi care să ne ajute să evităm raționamentul limitat care poate apărea prea devreme în timpul încercărilor de

stabilire a unui diagnostic.

CoMPoNENtElE EsENțIalE alE RațIoNaMENtuluI ClINIC axat PE IDENtIfICaREa PRoBlEMEloR pasul 1 - lista de simptome.

Stabiliți o listă a simptomelor existente. Pasul inițial în rezolvarea logică a problemelor clinice este acela de a clarifica și de a evidenția problemele cu care se prezintă pacientul. Acest lucru se realizează cel mai ușor prin elaborarea unei liste de probleme, fie în minte, fie (în cazurile mai complicate) pe hârtie sau calculator.

De ce ne ajută elaborarea unei astfel de liste? l Ajută la analizarea mai explicită a simptomelor, la nivelul nostru de cunoaștere; l Transformă o problemă vagă întruna mai specifică; l Ajută clinicianul să determine care sunt problemele clinice principale („informații relevante”) și care sunt cele secundare („informații mai puțin relevante”); l Și, cel mai important, ajută la prevenirea omiterii unor simptome mai puțin evidente, însă cruciale.

identificarea problemelor medicale și a „priorităților” După identificarea problemelor actuale, va trebui să le alocați o anumită prioritate, pe baza naturii specifice a acestora. De exemplu, anorexia, depresia și letargia sunt toate simptome nespecifice care nu sugerează afectarea unui anumit sistem de organe, putând fi simptome asociate cu un număr vast de afecțiuni. Totuși, semnele clinice precum voma, poliuria/polidipsia, crizele epileptiforme, icterul, diareea, paloarea mucoaselor, slăbiciunea generală, hemoragiile, tusea și dispneea sunt sim-

30 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

ptome mai specifice care oferă clinicianului un „indiciu” pe care îl poate folosi ca și bază pentru gestionarea cazului. Pe măsură ce clinicianul capătă o înțelegere tot mai clară a stării clinice a animalului, scopul general este acela de a căuta informațiile care îi permit să explice cât mai exact fiecare manifestare medicală (ex.: limitarea numărului de variante de diagnostic), până când se obține diagnosticul corect.

Specificitatea este relativă Specificitatea relativă a unei probleme medicale va varia, totuși, în funcție de contextul medical. De exemplu, în cazul unui câine care prezintă vomă intermitentă și letargie reprezintă cea mai specifică problemă, existând șanse mari ca motivul sau consecințele vomei să explice și letargia. În schimb, în cazul în care un câine care prezintă vomă intermitentă și letargie, mai este și icteric, icterul reprezintă cel mai specific simptom. Majoritatea cauzelor icterului pot declanșa vomă, însă reversul situației nu este valabil, adică doar o mică parte din cauzele vomei pot cauza și icter. De aceea, nu este foarte util să considerați voma ca și punct de plecare pentru determinarea diagnosticului, deoarece acest lucru înseamnă să luați în calcul foarte multe variante de diagnostic puțin probabile, irosind astfel timp și resurse prețioase. În acest caz, evaluarea icterului va duce mult mai rapid la stabilirea unui diagnostic decât evaluarea vomei, deoarece opțiunile de diagnostic în caz de icter sunt mult mai limitate decât cele pentru vomă. În altă ordine de idei, chiar dacă identificați și luați în calcul fiecare problemă într-o anumită măsură, încercați să orientați planul dvs. de diagnostic sau de tratament în funcție de simptomul cel mai specific („indiciul valoros”) dacă (și acest lucru este important) sunteți convins că celelalte simptome se corelează. Dacă considerați că acestea nu se

leagă toate de același diagnostic, atunci va trebui să grupați aceste simptome în categorii separate, care pot avea sau nu legătură între ele. Acestea sunt motivele care ar face un medic să presupună că simptomele se corelează cu mai multe afecțiuni suprapuse, inclusiv următoarele: 1. Evoluția cronologică a simptomelor este foarte diferită, punând problema posibilei evoluții mai multor procese morbide suprapuse.

2. Problemele nu se îmbină cu ușurință, de exemplu diverse sisteme de organe par să fie implicate într-un mod ce nu poate fi justificat.

3. Alte indicii care pot fi relevante pentru rezolvarea cazului, de exemplu anumite simptome care se remit după tratament simptomatic, în timp ce altele nu.

Cum decid ce simptome sunt specifice?

După cum a fost indicat mai sus, specificitatea este un termen relativ care variază în funcție de fiecare pacient. Există câteva indicii pe care le puteți căuta atunci când încercați să decideți care sunt cele mai specifice probleme pe care le prezintă animalul. Există un anume traseu bine definit ce trebuie parcurs pentru determinarea diagnosticului, cu un număr limitat de sisteme de organe sau variante de diagnostic diferențial care pot fi implicate?

Exemplu: vomă vs. inapetență. l Problema vomei prezintă un plan de diagnostic foarte bine stabilit, în timp ce există un număr aproape nelimitat de variante de diagnostic pentru inapetență, caz în care nu există un plan de diagnostic bine stabilit. Astfel, voma este un „indiciu” mai specific și mai adecvat decât inapetența.

Poate fi explicată o singură problemă prin toate celelalte probleme, însă nu și invers, sau lista de variante de diagnostic diferențial pentru o anumită problemă medicală include multe variante de diagnostic care ar putea explica celelalte probleme, însă nu și invers?

Exemplu: vomă vs. icter. l Precum a fost menționat mai devreme, icterul reprezintă simptomul mai specific deoarece majoritatea cauzelor care îl produc mai produc și vomă, însă există multe cauze ale vomei care nu provoacă și icter. l Astfel, planul de diagnostic pentru

icter este mai clar definit, existând un număr mai limitat de variante de diagnostic.

Nu uitați, însă, să raportați fiecare problemă la ansamblul total al stării clinice a animalului.

După ce ați limitat cât mai mult paleta de variante de diagnostic pentru majoritatea simptomelor mai specifice, folosiți aceste informații pentru a vă orienta planul terapeutic, însă nu uitați să luați în calcul și simptomele mai puțin specifice în relație cu diagnosticul diferențial.

De exemplu, problema specifică poate fi reprezentată de poliurie/polidipsie (PU/PD) asociată cu o greutate specifică a urinei de 1.002 (hipostenurie), iar problema nespecifică poate fi reprezentată de anorexie.

Astfel, atunci când luați în calcul diagnosticul diferențial posibil pentru PU/PD asociată cu hipostenurie, variantele de diagnostic pentru care anorexia nu este în general prezentă (de exemplu: polidipsie psihogenă, diabet insipid și hiperadrenocorticism) sunt mult mai puțin probabile decât cele care includ de obicei și anorexia (ex.: hipercalcemie, piometrită și afecțiuni hepatice). Nu este întotdeauna necesară „excluderea” primei categorii de diagnostic, însă acestea trebuie să aibă o prioritate mai mică decât celelalte în cadrul investigațiilor pe care le efectuați.

Astfel, raționamentul este următorul: „cauzele hipostenuriei sunt ..., iar în cazul acestui pacient, cele mai probabile cauze sunt ... (datorită celorlalte simptome sau procese patologice prezente)”.

Cu alte cuvinte, apelați la problemele nespecifice pentru a ajusta modul de evaluare a problemelor specifice.

Unele persoane ar putea susține că această metodă este cea de „recunoaștere a tiparului”, și într-adevăr, acest lucru este adevărat până la un anumit punct.

Totuși, pasul ce trebuie făcut pentru clarificarea problemelor de pe listă (și prin urmare evitarea omiterii simptomelor minore) și procesul de evaluare a problemelor specifice în acest mod permite minții clinicianului să fie receptivă și pentru alte variante de diagnostic diferențial decât cel mai evident dintre acestea, care pot fi sugerate de către evoluția clinică a pacientului (precum situația în care gândim că fiecare pisică ce prezintă PU/PD poate avea insuficiență renală). Și după se va discuta și mai încolo, pasul pe care îl faceți în evaluarea problemelor specifice va scădea, de asemenea, riscul de gândire limitativă și de bias de confirmare.

Cât de probabil este un anumit diagnostic?

Prioritizarea mai este influențată și de probabilitatea relativă a unui diagnostic.

Problemele obișnuite apar frecvent. De aceea, chiar dacă nu trebuie sub nicio formă exclusă posibilitatea unui diagnostic neobișnuit, prioritatea este aceea de a lua mai întâi în considerare cel mai probabil diagnostic, cu condiția ca acesta să aibă sens pentru informațiile colectate.

pasul 2 – are sens acest lucru? Întrebați-vă întotdeauna, mai ales atunci când evaluați aspectul clinico-patologic sau rezultatele altor teste de diagnostic, prin prisma anumitor simptome dacă are sens acest lucru; această anormalitate clinico-patologică explică problema de sănătate pe care o are animalul în cauză? Clinicienii buni trebuie să fie și detectivi buni!

Exemplul 1 De exemplu, un câine se prezintă cu depresie, anorexie, vomă și polidipsie.

Nivelul de glucoză din sânge este de 12 mmol/L (chiar deasupra pragului de referință), prezintă glucozurie +3, însă nu și corpi cetonici în urină. Aceste informații înseamnă că diabetul zaharat explică toate simptomele câinelui? Nu, deoarece diabetul lipsit de complicații nu se manifestă de obicei prin depresie, anorexie și vomă. Trebuie să existe și alte motive pentru aceste simptome. Poate să existe cetoacidoză diabetică, însă aceasta a fost exclusă prin urinanaliză. Deci, trebuie să căutați mai departe o explicație pentru vomă, anorexie și depresie.

Exemplul 2 Un alt exemplu, la un câine cu stare generală proastă (este letargic, anorexic și vomită) se descoperă modificări clinico-patologice compatibile cu diagnosticul de hiperadrenocorticism. Acest diagnostic explică toate simptomele câinelui? Nu, deoarece câinii cu hiperadrenocorticism nu prezintă modificări metabolice, deci trebuie să existe altă explicație pentru starea generală proastă, pe care va trebui să o identificați și remediați înainte de a ajunge la testul specific pentru depistarea hiperadrenocorticismului (deoarece bolile suprapuse au un impact semnificativ asupra testării în dinamică a glandei suprarenale).

31

piscicultură

Printre fjorduri Industria peștelui în Norvegia Industria peștelui din Norvegia produce anulal circa 1 170 000 tone de somon care este exportat în toate colțurile lumii.

Această industrie trece printro perioadă de dezvoltare tehnologică și științifică, care a fost începută în anii 70-80, având scop creșterea producției în lungul coastei norvegiene de cinci ori până în anul 2050.

C

reșterea capacității producției aduce în același timp și multe dificultăți în producție care trebuie corelate cu legislația acestei țări. Printre cele mai importante probleme în această perioadă sunt: limitarea infecțiilor parazitare externe cu „Lepeophtheirus salmonis”, creșterea bunăstării în crescătorii, minimalizarea infecțiilor virale actuale, minimalizarea utilizării produselor antiparazitare și găsirea unor strategii sustenabile pentru dezvoltarea producției. „Lepeophtheirus salmonis” este un ectoparazit copepod, care se hrănește cu mucus, piele și sângele peștilor din fam. Salmonidae. Acest parazit marin trece prin 10 stadii până ajunge la maturitate, femelele au dimensiunea mai mare 10-12 mm, iar masculii 5-7 mm. Temperaturile între 10-12 grade sunt propice pentru dezvoltarea acestui ectoparazit, care poate ajunge la maturitate în minimum 18 zile cu temperatura de 17 grade în apa mării sau peste 2 luni la temperaturi mai mici de 5 grade. Aceștia pot trăi pe gazdă până la 191 de zile și pot depune până la 11 generații a câte 200-1000 de oocite per oviduct. Infestațiile endemice sunt în perioada iunie-octombrie și pot afecta atât peștele din crescătorii cât și salmonidele sălbatice din mare și râuri.(Figura nr. 2) Infecțiile parazitare externe sunt în continuare problema principală în ultimii 5 ani, chiar dacă toate companiile și statul norvegian utilizează sume imense în cercetare și dezvoltarea pentru a com-

bate această problemă. Metodele actuale folosite în deparazitarea somonului sunt: metode mecanice de înlăturare a paraziților, metode termice și cu apă dulce, tratamente cu substanțe antiparazitare și „clenearfish” sau pești care se hrănesc în mod normal cu astfel de paraziți.

Am să încep cu substanțe anitiparazitare, care sunt împărțite în substanțe folosite în hrana peștelui și în substanțe folosite cu acțiune externă.

Substanțele utilizate în hrana animalelor sunt din grupa ivermectinelor, iar cele de uz extern sunt grupa piretroidelor și a organofosforicelor. În ultimii ani s-a observat o scădere dramatică a rezulatelor în urma acesui tip de deparazitare, iar anumite substanțe folosite acum câțiva ani cu rezultate foarte bune, aproape că și-au pierdut efectul împotriva paraziților. Ivermectinele folosite în hrana peștelui sunt în continuare substanțele cu rezultate pozitive și constante, dar cu anumite restricții în utilizarea acestora, cum ar fi greutatea somonului și temperatura în mare.

Pentru prima dată în anul 2016 s-a înregistrat scădere cu 30% a utilizării acestor substanțe antiparazitare în industria peștelui, cu o tendință de scădere în continuare, datorându-se rezultatelor ineficiente, dar și prioritizării mediului marin de pe coasta norvegiană. Scăderea ineficienței acestor substanțe poate fi co-

relată și cu folosirea necorespunzătoare într-o tendință de creștere continuă a producției, asociată cu limitarea posibilităților unor deparazitări optime.

Utilizarea antibioticelor în industria peștelui este minimală și resprezintă mai puțin de 0,5% din uzul total de antibiotice din această țară, iar acestă reducere de 99% a fost posibilă cu ajutorul vaccinurilor care au fost introduse pentru prima dată în anul 1992-1993. În ultimii doi ani se observă o explozie în utilizarea tratamentelor mecanice pentru reducerea infestațiilor parazitare din perioada verii și toamnei. În 2016 s-au înregistrat de 6 ori mai multe deparazitări mecanice în comparație cu 2015, iar tendința acuală este de dezvoltare tehnologică, care ar putea ajuta industria în anii următori.

Metodele utilizate în ultimii ani sunt: folosirea diverselor sisteme mecanice cu folosirea presiunii împotriva paraziților și filtrarea acestora; metode mecanice având în utilizare presiune și sisteme de perii și tratamentul termic sau cu apă dulce.

Toate acceste sisteme sunt într-o continuă dezvoltare, atât în ceea ce privește rezultatele deparazitărilor dar și îmbunătățirea bunăstării peștelui din crescătorii.

Primele deparazitări mecanice s-au realizat cu ajutorul unor sisteme care facilitează desprinderea paraziților de pe pești

Fig.1 Crescătorie în regiunea Helgeland, Norvegia

32 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

medicală

Procedura examinării calului pentru determinarea laminitei În primul rând, examinați animalul în stare de staționare și de la distanță. Acest lucru poate fi adesea făcut în timp ce luați anamneza de la proprietar. Luați în calcul tipul și conformația corporală, orice variație în greutate sau postură anormală și atitudinea animalului.

Î

n al doilea rând, examinați animalul de aproape, pentru poziții anormale ale membrelor, copitelor, tăieturi, lacerații, inflamații ale tendoanelor sau articulațiilor, atrofii sau tumefacții musculare, și pentru orice alte modificări evidente. În al treilea rând, examinați animalul în timpul efortului fizic: în timpul plimbării, trapului și uneori în timpul galopului. Adesea, trapul reprezintă momentul optim pentru examinarea mersului, datorită simetriei sale. Este mai simplu să examinați pe rând fiecare pereche de membre în parte, începând de regulă cu membrele anterioare. Încercați să identificați membrele afectate de șchiopătură, și gradul afectării acestora.

Această examinare implică observarea calului în mișcare, din față, din lateral și din spate. De asemenea, determinând calul să se deplaseze în cerc sau să execute trasee în forma cifrei „8”, se poate accentua șchiopătura.

Urmăriți mișcările capului, deficitul în mers, modificările înălțimii arcului de cerc format de membre în mers, faza pasului, unghiul de flexare a articulațiilor, călcătura și simetria contracției mușchilor glutei. În timpul acestor examinări, țineți cont de importanța alegerii corecte a suprafeței de defilare (de ex., suprafețele foarte dure influențează acustica interpretării, iar pietrișul cauzează exagerarea unor șchiopături), precum și oferirea de spațiu de mișcare suficient animalului și manipulantului acestuia. În cazul șchiopăturilor membrelor anterioare, capul animalului se va lăsa în momentul contactului membrului sănă-

tos cu solul, și se va înălța în momentul în care greutatea corporală este repartizată pe membrul debilitat. Acest lucru este logic, deoarece animalul încearcă să minimalizeze durerea și stresul greutății suplimentare suportate de membrul afectat. În cazul șchiopăturii de membru posterior, arcul de cerc descris de acest membru în mișcare este adesea micșorat.

Bazinul se înalță în momentul în care membrul debilitat atinge solul.

Dacă durerea este suficient de severă, animalul va înclina capul la contactul cu solul al membrului posterior contralateral, pe măsură ce se ridică bazinul. De asemenea, în cazul cailor ce prezintă șchiopături, există o varietate de modificări ale coordonării membrelor, ce se declanșează în timpul efortului. În final, se recomandă flexarea sau forțarea diverselor părți ale membrelor afectate, în încercarea de accentuare a șchiopăturii.

PalPaREa șI MaNIPulaREa CoPIta Apreciați dimensiunea și forma copitei. Diferențiați normalul de anormal.

Urmăriți poziții anormale ale copitei, eventuale inele formate la nivelul peretelui copitei, contracția furcuței, fisuri sau denivelări ale peretelui copitei, sau orice alte tipuri de asimetrie. Palpați zona coronară pentru a depista inflamații, căldură sau durere la presiune. Asigurați-vă

34 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

că aveți la îndemână scobitoare de copită, cuțite de chiuretare pentru copite și clești pentru copite. Curățați talpa copitei și căutați orice anormalitate, inclusiv atrofii ale furcuței, platfus sau răni produse prin înțepare. Folosiți cleștii de copite pentru toată talpa, inclusiv pentru examinarea furcuței. Încercați să localizați orice sensibilitate locală sau orice semn de laminită.

ChIșIța Palpați această regiune pentru a depista căldura exagerată și tumefacția.

Comparați orice anormalități cu structura chișiței de pe partea opusă. Verificați existența oricărei îngroșări a tendoanelor. Rotiți articulația pentru a depista eventuala durere de la nivelul ligamentelor colaterale.

aRtICulațIa BulEtuluI Palpați atât zona dorsală, cât și zona palmară a acesteia, pentru detectarea îngroșărilor sau tumefacțiilor capsulei articulare.

Palpați flexorii digitali superficiali și profunzi, pentru depistarea unei eventuale inflamații, dureri sau tumefacții locale. Palpați marii sesamoizi și ligamentele asociate acestora. Rotiți și flexați articulația buletului pentru a verifica ligamentele colaterale și amplitudinea de mișcare a acestora.

neonatologie

ÎnGrIJIrea neonaTală la rumegătoare Perioada neonatală este un moment de pierderi semnificative ale producătorului prin morbiditate și mortalitate.

Nou-născuții sunt sensibili la diverse condiții odată cu adaptarea la noul mediu. Înfometarea și hipotermia sunt printre cauzele principale ale mortalității în primele trei zile de viață.

Î

ngrijirea celor foarte tineri implică nu numai cunoștințe despre rutina îngrijirii ci și recunoașterea anomaliilor. Identificarea timpurie și tratamentul acestor probleme oferă cea mai bună șansă de succes.

ÎNGRIjIREa DE RutINă a VIțEIloR Nou-NăsCuțI Odată ce fătarea este terminată, următoarele nevoi ale nou-născutului trebuie să fie abordate: 1. Evaluarea oxigenării/pulsului 2. Reglarea temperaturii 3. Îngrijirea cordonului ombilical și a ombilicului 4.Nutriția (alăptarea) 5. Crearea legăturii dintre vacă și vițel 6. Trecerea meconiului 7. Transferul pasiv adecvat de anticorpi 8. Examenul fizic al vițelului

interfera cu funcționarea normală a diafragmei. Respirația poate fi stimulată prin plasarea vițelului în decubit sternal și prin frecarea alertă a corpului cu prosoape. Vițeii au în mod normal prima respirație până la 30 de secunde de la fătare și dezvoltă o rată neregulată care gradual devine regulată la 45 până la 60 de respirații per minut.

Ar trebui evaluat ritmul și gradul pulsului. Un ritm cardiac de 90 până la 110 bătăi per minut (bpm) este normal la vițeii nou-născuți. Pulsul ar trebui să fie puternic și să aibă un ritm regulat.

Membranele mucoase ar trebui să fie umede și de culoare roz pal până la roz.

Timpul de reumplere capilară ar trebui să fie mai mic de 2 secunde.

REGlaREa tEMPERatuRII Toți vițeii nou-născuți sunt pasibili la hipotermie în perioada post-natală. Uscarea animalului și oferirea unui spațiu liber, un așternut adânc și suplimentarea surselor de căldură când temperatura mediului ambiant este scăzută, ajută la menținerea temperaturii corporale (Fig. 10-32). Monitorizați periodic temperatura rectală imediat după fătare, care, la

EValuaREa oxIGENăRII/PulsuluI Cea mai urgentă nevoie este de a asigura curățarea căilor respiratorii demembranele fetale și fluide. Membranele fetale pot fi îndepărtate manual dacă acestea blochează nările. Se poate folosi o seringă sau un tub de aspirație pentru a scoate lichidul din fiecare nară. Majoritatea lichidului din plămâni se va resorbi gradual prin sistemul limfatic. Este inutilă suspendarea vițelului de membrele posterioare pentru a asigura drenarea, deoarece suspendarea vițelului poate 36 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

un vițel nou-născut, ar trebui să fie de 37°C la 38°C .

ÎNGRIjIREa CoRDoNuluI oMBIlICal șI al oMBIlICuluI Cordonul ombilical se rupe de obicei în mod natural, fără complicații. Hemoragia excesivă nu trebuie să apară, dar poate fi controlată prin plasarea unor cleme hemostatice peste bontul hemoragic pentru câteva ore. Dacă cumva cordonul trebuie tăiat sau rupt manual, ar trebui folosite aceleași metode descrise la mânji (vezi capitolul 6). Se recomandă tratamentul topic al bontului ombilical cu soluție 3% povidonă=iod sau soluție diluată de clorhexidină (1:4). Este de dorit ca tratamentul să fie continuat o dată sau de două ori pe zi pentru primele câteva zile de viață, dar nu este întocmai practic într-un mediu de fermă (Fig. 1033).

Ombilicul ar trebui ținut sub observație pentru scurgeri, secreții, umezeală și durere. Hernia ombilicală, omfaloflebita și abcedarea ombilicală sunt probleme care necesită tratamentul medical și/sau chirurgical evaluat de către medicul veterinar. Hernia ombilicală este cel

mai comun defect congenital la bovine.

Infecția ombilicală se dezvoltă de obicei în primele două săptămâni de viață. Deschiderea uracală este comună la mânji dar nu și la viței

NutRIțIa (alăPtaREa) Vițeii pot sta în decubit sternal la câteva minute după naștere, încercând să se mențină în această poziție timp de 15 până la 30 de minute. Majoritatea vițeilor stau în picioare și se alăptează pentru una sau două ore (la un interval de 1-4 ore). Timpul mediu de alăptare este de 81 de minute la rasele de carne; la rasele de lapte de obicei timpul este mai mare.

Vițeii pot întâmpina dificultăți în găsirea și prinderea mameloanelor la ugerele mari și destinse, la care mameloanele sunt aproape de limita cu pământul. Este importantă observarea vițelului nounăscut de la distanță pentru a stabili și confirma comportamentul de alăptare.

Ca și în cazul altor specii, ingerarea și absorbția de colostru sunt esențiale pentru un transfer pasiv natural de anticorpi. Ca o regulă generală, vițelul nou născut ar trebui să ingereze 10% până la 15% colostru raportat la greutatea lui în primele 12 până la 24 de ore de viață. Totuși, această recomandare este condiționată de concentrația de imunoglobulină G (IgG) din colostru și presupune ca acesta să fie de o calitate bună (un nivel adecvat de IgG).

Calitatea colostrului se poate stabili cu ajutorul unui colostrometru; greutate mai mare de 1050 corespunde unui nivel adecvat de IgG de 50 g/L din colostru.

Concentrația de IgG din colostrul raselor de lapte este considerabil mai scăzut față de cel al raselor de carne, astfel încât ar putea fi necesară o cantitate mai mare de colostru la rasele de lapte comparativ cu rasele de carne pentru a obține un nivel adecvat de protecție al vițeilor. O recomandare comună este aceea ca vițeii să primească cel puțin 4 litri de colostru rase de lapte - în primele 12 ore de viață, comparativ cu 1 până la 2 litri de colostru la rasele de carne. În cazul în care alăptarea vițelului este supusă îndoielii, colostrul poate fi administrat la biberon sau prin sondă prin divizarea cantității totale dorite în porții mai mici, administrate la fiecare 2 ore, de preferat în primele 12 ore de viață. Pentru a asigura un nivel adecvat de ingerare, unele ferme administrează frecvent colostrul cu ajutorul sondelor gastrice timp de câteva ore, imediat după fătare. Pentru a evita hiperdistensia abo-

masumului, nu ar trebui administrați mai mult de 2 litri per porție. Este posibil ca vițeii nou-născuți bolnavi să nu tolereze acest volum de hrănire și ar putea necesita o hrănire divizată în porții mici și dese. Luați în calcul faptul că vițeii nou-născuți bolnavi metabolizează IgG mai repede și, prin urmare, aceștia necesită o cantitate mai mare de IgG față de vițeii sănătoși.

Management-ul nutrițional a vițeilor din rase de carne și de lapte este consistent diferit. Vițeii din rasele de carne rămân alături de mame și sunt alăptați în mod natural până când sunt înțărcați la câteva luni de viață. Vițeii din rasele de lapte sunt separați în mod normal de mamă după ce aceștia au terminat de ingerat colostrul sau, uneori, sunt îndepărtați în primele zile de viață.

Aceștia sunt hrăniți de două ori pe zi cu găleata sau cu sticla sau, mult mai des întâlnit, cu înlocuitori ai laptelui (pudre reconstituite cu apă). Recomandarea generală este ca hrănirea cu înlocuitorul de lapte să se facă la un raport de de 5% sau 6% din greutatea corporală de două ori pe zi, cu toate că fiecare formulă de înlocuitor al laptelui are propriile recomandări de hrănire. Întotdeauna consultați prospectul produsului. Compoziția produselor ce înlocuiesc laptele a reprezentat subiectul mai multor cercetări și dezbateri, în special datorită cantității, digestibilității și a surselor de proteină (derivatele de lapte versus derivatele din plante versus derivatele din carne) folosite în formula înlocuitorului Au fost estimate și necesitățile energetice de întreținere și de creștere pentru vițeii sănătoși. Necesarul de întreținere este de aproximativ 50 kcal/kg/zi. Necesarul de creștere este de aproximativ 300 kcal per 100 g cantitate luată în greutate.

Aceste necesități sunt așteptate a fi mai

mari la vițeii nou-născuți bolnavi. Laptele conține aproximativ 70 kcal/100 ml; un vițel de talie medie ar trebui să consume 3 litri pentru o întreținere normală zilnică la care se adaugă o cantitate de 4 până la 5 litri pentru a lua 1 kg în greutate.

Hipoglicemia este una din condițiile amenințătoare și se poate dezvolta cu rapiditate (în câteva ore), în special la vițeii nou-născuți bolnavi sau slăbiți care nu sunt capabili să se alăpteze singuri. Hipoglicemia se traduce prin semne clinice precum slăbiciunea și depresia. Se poate măsura nivelul seric al glucozei, care, în mod ideal, ar trebui să fie în limitele de 90 până la 120 mg/dl; glucometrele portabile sunt convenabil de utilizat în teren.

Este indicat tratamentul cu suplimente orale sau parenterale ce conțin soluții glucozate atunci când nivelul glucozei scade sub limita de 90 mg/dl; un nivel scăzut sub 60 mg/dl pune viața vițelului în pericol.

CREaREa lEGătuRII DINtRE VaCă șI VIțEl Intervenția umană ar trebui minimalizată în perioada post-partum pentru a permite crearea legăturii maternale. Respingerea vițeilor nu este un lucru comun dar este probabil să apară la prima fătare a junicilor, la fătarea a doi viței și la vițeii fătați prin cezariană.

ElIMINaREa MECoNIuluI Meconiul, prima eliminare de materii fecale ale nou-născutului, este de obicei de culoare închisă și consistența poate varia de la solidă până la cea păstoasă. Ar trebui eliminat în primele 24 de ore de 37

carte veterinară DyCE, saCK, aND WENsING's tExtBooK of VEtERINaRy aNatoMy Informații esențiale de anatomie veterinară sunt cuprinse în a cincea ediție din Dyce, Sack, and Wensing's Textbook of Veterinary Anatomy. Centrându-se pe anatomia fiecărei specii în parte, acest titlu detaliază informații care pot fi aplicate direct în îngrijirea câinilor, pisicilor, cailor, porcilor, oilor, caprelor, păsărilor și camelidelor și subliniază asemănările și deosebirile dintre specii. Fiecare capitol include un rezumat care descrie structura și funcțiile unei regiuni anatomice iar ilustrațile detaliate ajută la înțelegerea facilă a acestora.

Editura: Elsevier Anul apariției: 2017 Nr pagini:872

secțiune despre sănătatea publică, zoonoză, acvacultură și capitole noi despre creșterea păsărilor de curte, pericole toxicologice la locul de muncă, inhalarea gazelor toxice și capitole actualizate despre medicina veterinară modernă.

Editura: Elsevier Anul aparitiei: 9 august 2016 Nr pagini: 3326

studiul profesioniștilor din domeniu.

Această carte conține detalii despre leziuni, patogeneza bolilor, traumatism celular sau mecanismele de apărare ale organismelor în relație cu microbi sau agenții daunători. Informațiile actualizate pe baza celor mai recente cercetări din domeniu oferă un caracter foarte revelant dar și contextul atât de necesar.

Scrisă de de o echipă de experți, această carte include accesul pe platforma Expert Consult: versiunea online a acestor materiale dar și sute de imagini suplimentare, un ghid pentru prelevarea de probe și efectuarea unei necropsii corecte.

Editura: Elsevier Anul apariției: 2016 Nr pagini: 1408

PatholoGIC BasIs of VEtERINaRy DIsEasE - ExPERt CoNsult Cele mai noi informații din cercetările internaționale fac parte din ediția a șasea din Pathologic Basis of Veterinary Disease - Expert Consult. Ilustrațiile detaliate din spectrul patologiei generale dar și a patologiei organelor interne ale animalelor domestice, dar și acoperirea unei variate liste de specii: de la animale de companie, la animale domestice, fac din acestă carte un instrument util în

thE MERCK VEtERINaRy MaNual Sub deviza, “fiecare adăugire la adevărata cunoaștere este o întregire a puterii omului”, prima ediție a ceea ce avea să devină seria Manualelor Merck a schimbat modul în care medicii folosesc informație structurată despre specii domestice și medicina veterinară internațională. Ediția a 11 în limba engleză conține elementele esențiale în format complet și revizuit într-un format pe două coloane, diferențiate cromatic pentru a ușura lectura și studiul. Definițiile și tabelele informative sunt ușor de parcurs și citit iar numeroasele imagini color ajută la înțelegerea întregului text. În adiție, acest material cuprinde o nouă 40 Veterinarul Știință și Practică l nr. 32 l www.veterinarul.ro

thE tExtBooK of VEtERINaRy INtERNal MEDICINE The Textbook of Veterinary Internal Medicine, oferă informații complete pentru profesioniștii acestui domeniu.

Aceasta rămâne recunoscută ca fiind "standardul de aur" în medicină veterinara, cercetări incomparabile de patologie, fiziologie, diagnoză și tratament al afecțiunilor câinilor și pisicilor.Această resursă unică include cele mai recente informații din domeniu: de la genetică clinică, afecțiuni cardiace și renale, proceduri minim-invazive, afecțiuni neurologice transformate în tulburări de comportament, înlocuirea tubului digestiv, medicina bazată pe dovezi, diferențele între intoxicații și afecțiunile non-toxicologice. corecte pentru a înțelege semnele Editura: Elsevier Anul apariției: 2016 Nr pagini: 2736

Succes... ... să clădești ceva prin muncă și perseverență Medicul veterinar Raluca Zvorășteanu și-a început cariera de medic veterinar muncind pe brânci, în mai multe cabinete veterinare cu care colabora. A trecut câțiva ani mai târziu la propria afacere, pe care își amintește cu câtă muncă a construit-o în cei șapte ani de la înființare. Numele ei este acum legat de stomatologia veterinară din România, pe care pune umărul să o dezvolte, din cadrul Asociația Române de Stomatologie Veterinară.

Când ați început cariera de medic veterinar și care au fost primele cazuri pe care le-ați avut de tratat ca și medic?

Am început să lucrez ca medic veterinar în anul 2005, iar primele tratamente pe care le-am făcut au fost deparazitările, vaccinările, traheitele, parvovirozele și gastoenteritele. Pe atunci nu aveam propriul cabinet, ci colaboram cu unele, câteva ore într-un loc, câteva în alt loc. Alergam toată ziua de la un caz la altul, dar nu mă feream nici să tai unghii sau să tund câini.

Ați deschis cabinetul veterinar în 2010. Cum a fost începutul afacerii și când ați început să simțiți „că merge”? Începutul a fost în 2008, când am deschis o frizerie veterinară. Pentru mine era al doilea sau al treilea serviciu pe lângă colaborările de la diverse cabinete și funcționam doar pe baza programărilor. Pentru că frizerul era și medic - adică eu! - ofeream și sfaturi de îngrijire sau de tratament, astfel am început, ușor, ușor, să am tot mai multe solicitări și pe partea medicală. În aceste condiții, în 2010, deschiderea cabinetului a venit ca un lucru firesc.

Să nu vă închipuiți însă, că era coadă la ușă. Începutul a fost foarte greu, pentru că pe aceeași stradă mai erau alte trei cabinete veterinare. Cu toate astea, pot spune că am simțit că există potențial și că pot supraviețui unei concurențe așa crescute. În timp, oamenii care își aduc animăluțele la cabinet simt când tu și echipa ta puneți suflet în ceea ce faceți și întotdeauna apreciază asta. Așa se face că în 2012 am și decis să mai extindem un pic cabinetul.

Care au fost primele cazuri cu care v-ați confruntat când ați deschis cabinetul și ce aparatură/echipamente aveați atunci?

Cabinetul a fost deschis și funcționează și acum după același principiu, să asigurăm servicii de medicină generală și proprietarii să ne perceapă că și „medici de familie”. Încă de la începutul activității am încercat să mă axez pe stomatologie (la nivelul de atunci). În principal aveam cazuri de paradontită avansată (proprietarii veneau doar când halena era insuportabilă sau când animalul își pierdea dinții ori nu mai mânca) și clasicele vaccinări și deparazitări.

Ca și aparatură am început modest, cu un aparat de detartraj, un micromotor și un instrumentar stomatologic de uz uman. La vremea aceea însă, era mai mult decât aveau multe cabinet, pentru că nimeni nu părea interesat de stomatologia veterinară.

Când v-ați dat seama că doriți să vă specializați în zona de Stomatologie veterinară?

Am început să profesez ca și medic în anul 2004. Eram an-

gajată a Directiei Sanitare Veterinare Ilfov, deci lucram ca și medic veterinar, în controlul alimentelor. Nu era ceea ce îmi dorisem, dar asta am găsit disponibil. Între timp, lucram cu jumătate de normă și într-un cabinet veterinar unde, neavând experiență ca și medic, am ajuns să tund animale. Așa m-am lovit de numeroasele probleme stomatologice ale cățeilor și am hotărât că trebuie să dezvolt acest domeniu și să ajut cumva animăluțele ale căror probleme dentare nu păreau să fie luate în seamă de nimeni. Oamenii voiau să-și înfrumusețeze animalele, dar nu se gândeau că dinții aceia înnegriți sau fracturați i-ar putea durea și că au nevoie de tratament.

Ca și perioadă pot spune că undeva în 2006 mi-am achiziționat primul aparat de detartraj și am început să fiu interesată de stomatologie.

Ce echipamente ați achiziționat pentru a oferi astfel de servicii și ce a însemnat pregătirea profesională în această zonă?

De la prima idee și până în prezent, lucrurile au evoluat mult! În prezent, echipamentul din dotarea Qincyvet cuprinde instrumentarul stomatologic de uz veterinar, unit dentar complet, micromotor, aparat de tartraj, lampă fotopolimerizare și toate cele necesare anesteziei clasice sau inhalatorii (aparat anestezie inhalatorie, oxygen, monitor funcții vitale), electocauter. De atunci am făcut numeroase cursuri de specializare în domeniu, în țară și în străinătate, iar acum pot spune că ofer servicii de stomatologie câinilor, pisicilor și rozătoarelor.

Mai mult, la finalul anului trecut am reușit încă un pas important în domeniu: înființarea Asociației Române de Stomatologie Veterinară (ARSV), prin intermediul căreia vor putea fi pregătiți și se vor putea familiarize cu acest domeniu, medici veterinari din toată țara. La prima conferință, care a fost programată vara aceasta, am avut circa 150 de participanți.

Câte ore munciți pe săptămană și cum arată o zi tipică de lucru din viață dvoastră?

Cine mai are timp să contabilizeze orele muncite?! Muncesc multe ore și nu am stat niciodată să fac un calcul exact. Muncesc inclusiv sâmbăta și duminica, bineînțeles cu program mai redus. La mine, o zi clasică de muncă, de luni până vineri începe la ora 9.00 și se termină, de cele mai multe ori, după oră 21.00. În general încep ziua cu deschiderea cabinetului și cu verificarea animalelor din spitalizare, apoi îmi încep programările (în general intervenții stomatologice). După amiaza pot avea programate consultații sau intervenții stomatologice în cabinetele colaboratoare, iar seara mă reîntorc în cabinetul meu pentru a încheia ziua de muncă tot cu… consultații.

Sigur, printre toate acestea e nevoie să-mi fac timp pentru a verifica și multitudinea de acte necesare desfășurării activității, sau pentru programarea plăților.

Aveți un soft de evidență a clienților?

Desigur! Nici nu s-ar putea fără, dacă vrei să ai mereu la îndemână fișele pacienților, istoricul lor medical.

Acum e ceva normal să ai o astfel de evidență.

Cât la sută din timpul dvoastră acordați pregătirii continue?

Sunt o adeptă a teoriei că omul cât trăiește învață și că nu există om care să le știe pe toate, așa că nu stau pe gânduri când am șansa să învăț ceva nou, așa că particip la seminarii, cursuri, conferințe internaționale, târguri de profil. Cred că cel puțin 15% din timpul meu, e alocat învățării.

Cum definiți succesul din perspectiva dvoastră?

Pentru mine, orice reușită și succes se clădește prin muncă și perseverență. Nu știu dacă am atins acel punct numit succes, dar știu sigur că mai devreme sau mai târziu o voi face, pentru că îmi pun tot sufletul în ce fac și, nici măcar atunci când aduc bani de acasă pentru a moderniza cabinetul sau a cumpăra aparatură, nu-mi trece prin cap să renunț.

Vă considerați un medic veterinar de succes?

Nu știu ce pot spune. Conform dex-ului succesul este un „Rezultat bun, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbindă”. Da, consider că ceea ce fac are un rezultat bun și pozitiv, crescând calitatea vieții animalelor cu probleme stomatologice. O reușită și o izbândă nu pot spune că am, consider că atunci când proprietarii de animale vor înțelege importanța profilaxiei și a îngrijiri acasă, o să pot spune că am succes deplin în ceea ce fac!

Care ar fi primele 5 lucruri pe care ar trebui să le știe un proaspăt absolvent de facultate care dorește să își deschidă un cabinet veterinar?

Pentru că e vorba de sfaturi și pentru că unele lucruri sunt cu adevărat vitale în această meserie de medic veterinar, le voi puncta distinct, după cum urmează: Primul și cel mai important lucru pentru orice absolvent de medicină veterinară este să se asigure că va face cu pasiune această meserie!

De asemenea, înainte de a se angaja sau a-și deschide propriul cabinet, tinerii medici trebuie să se asigure că sunt suficient de motivați când pornești pe acest drum greu, dar cu imense satisfacții!

Să nu-și asume viața sau sănătatea unui animal înainte de a acumula suficientă experiență!

Să se asigure că își cunosc și își asumă limitele, încercând în fiecare zi să și le depășească!

Să nu fie orgolioși și să nu se sfiască să ceară ajutorul colegilor care au mai multă experiență, atunci când situația o cere!

Să păstreze o etică și o conduită profesională care să lfacă cinste! Și, neapărat, să nu uite: este o mare diferență între teorie și practică!

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați face la fel? Ce ați schimba?

Dacă ar fi să o iau de la capăt în 2017 nu în 2004, aș pleca să mă specializez și abia după aceea mi-aș face un cabinet de profil, de stomatologie veterinară.

La nivelul lui 2004 așa au stat lucrurile și nu aș schimba nimic.

IulIa Crețu Director Revista Veterinarul

45

Talon de Abonare Suntem o organizație independentă, non-profit și liberi să inovăm fără compromisuri

Acumulează 60 puncte în Sistemul Național de Educație Continuă astfel: + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Știință și Practică + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Business + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Pet + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Fermă.

AVANTAJE MAXIME 1. 6 numere de revistă, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Știință și Practică 2. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Business.

3. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul PET 4. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Fermă.

5. Unicul Catalog INDEX VETERINAR în format CD 6. Accesul GRATUIT pentru abonați la unele CURSURI organizate online pe veterinarul.ro. sau participarea la cursuri cu prețuri speciale pentru abonați.

7. Accesul la peste 3000 de articole indexate și catalogate pe spe-

cii, specializări și cuvinte cheie publicate pe www.veterinarul.ro.

8. Posibilitatea de a-ți prezenta afacerea veterinară în Directorul Veterinar cu informații complete, imagini, text și film, alături de peste 2500 de cabinete medicale veterinare.

9. Realizare website profesional, cărți de vizită sau materiale promoționale, suportând doar costurile de hosting sau de tipărire.

10. Primești 10 puncte SNEC la fiecare articol publicat pe www.veterinarul.ro și 20 puncte la fiecare articol publicat in REVISTA ediția tipărită.

11. Vei fi conectat permanent la informația veterinară de ultimă oră primind prin serviciul de Newsletter săptămânal sau ori de câte ori este nevoie informații proaspete iar prin serviciul de Vet Alert vei primi prin SMS cele mai fierbinți informații necesare în practică.

Colecția Veterinarul:

Special ATI/Laborator

Succesul...

nr. 28-29 * anul VI * 2016

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

Succesul...

cu dr. Violeta Elena Simion

www.veterinarul.ro

știință și practică Special

Special Animale de companie

Recomandări privind anestezia generală la animale

cu Dr. Livioara Rotariu

nr. 26-27 * anul VI * 2015

știință și practică

știință și practică

nr. 24-25 * anul V * 2014

Iepurii -tot ce trebuie să știm despre ei Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

Succesul...

cu Dr. Leica Laurențiu

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

CUM POT SĂ MĂ ABONEZ LA REVISTE 0733.96.90.91 Sună sau trimite SMS la

între orele 09:00 - 17:00 și primești asistență telefonică gratuită de la personal specializat în relații publice pentru a alege cel mai bun plan de abonare și pentru a beneficia de toate avantajele abonării

cursurile veterinarul.ro 27 cursuri acreditate

animale de rentă

r 1. Proceduri clinice la vaci I; 2. Proceduri clinice la vaci II; 3. Bolile

bacteriene de piele la bovine; 4. Anestezia locală la rumegătoare și porci; 5. Protocoale veterinare pentru practicienii pe ecvine I; 6. Protocoale veterinare pentru practicienii pe ecvine II; 7. Proceduri clinice la cai I; 8. Proceduri clinice la cai II; 9. Proceduri clinice la cai III; 10. Realizarea manoperelor chirurgicale la cai, pe teren; 11. Anestezia pentru intervenţia chirugicală a colicii la cal

animale de companie

1. Anestezia la animalele de companie - Managementul durerii; 2. Anestezia la animalele de companie - Condiţii generale pentru anestezie; 3. Medicina preventivă la dihori - Abordări în practica curentă; 4. Anestezia la animalele exotice I; 5.

Anestezia la animalele exotice II; 6. ABC-ul bolilor la porumbei

business

1. Managementul de personal în cabinetul veterinar; 2. Programe de marketing dinamice pentru cabinetele veterinare; 3. Marketing în sala de recepţie-așteptare; 4. Relaţii publice - abordări creative - Facebook pentru cabinetele veterinare; 5. Internetul în campaniile de advertising; 6. Campanii de advertising pentru medicii și cabinetele veterinare; 7. Promovarea directă pentru medicii veterinari și cabinetele veterinare; 8. Introducere în advertisingul pentru medicii veterinari; 9. Branding personal în social media; 10. Protocoale veterinare pentru clinicile veterinare - discuţii și modele

Cursuri online acreditate de către CMVRO cu test final de 10 puncte SNEC. Detalii pe www.cursuri.veterinarul.ro, sau la telefon 0733.96.90.91

55