Revista Veterinarul Stiinta si Practica seria III nr. 20

știință și practică

nr. 20 * anul IV * 2013

Special Animale Sălbatice Patologii specifice animalelor sălbatice Loris cu ulcerații cutanate

Succesul...

cu Dr. Florin Grosu

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania www.veterinarul.ro

b UGET

instalat în 24 ore 3 pagini galerie 10 imagini upgrade planuri administrare suport și asistență

cost 45 euro/an abonați 22euro/an

s tart

hosting inclus instalat în 24 ore 4 pagini galerie 20 imagini upgrade planuri administrare suport și asistență

cost 65 euro/an abonați 45 euro/an

P remium

instalat în 24 ore pagini nelimitat galerie nelimitat host profesional upgrade planuri administrare suport și asistență

cost 175 euro/an abonați 110euro/an renegociere -20%

s hop

instalat în 24 ore pagini nelimitat galerie nelimitat magazin virtual host profesional upgrade planuri administrare suport și asistență cost 335 euro/an abonați 225euro renegociere -40%

ÎN 2013 - UN SERVICIU EXCLUSIV PENTRU MEDICII VETERINARI - GARANTAT VETERINARUL.RO. Simplu, elegant și cu asistență permanentă, poți să ai propriul tau website profesional. Accesibil pe desktop, laptop, tabletă sau smartphone, cu imagini excepționale, cu texte elaborate de specialiști în comunicare și permanent monitorizat și administrat poți ține legătura directă cu actualii sau viitorii tăi clienți. Ai la dispoziție website-uri demo, prezentări profesionale realizate exclusiv pentru medici veterinari, cabinete medicale veterinare, pet-shop și farmacii veterinare, activități independente sau alte afaceri veterinare. Totul este organizat modular putând începe cu ce ai urgentă nevoie și să adaugi apoi noi facilități. Ai la dispoziție un serviciu de blog excepțional, posibilitatea de a face campanii de informare a clienților prin email sau campanii de promovare a produselor și serviciilor oferite.

Alături de aceste avantaje, ai posibilitatea să alegi o multitudine de facilități utile pentru promovarea și marketingul cabinetului tău menite a crește semnificativ veniturile și a îmbunătăți activitatea medicală. Website-ul este oferit la cheie cu minim efort din partea cabinetului.

Cuprins

special

animale sălbatice Patologii specifice animalelor sălbatice

Loris cu ulcerații cutanate

10 12

Website, cărți de vizită, flyere și broșuri, afișe, formulare, programe de marketing, programe de promovare pentru afaceri veterinare

animale de companie

animale de rentă

Hemotransfuzia

16

Dializa și plasmafereza

18

Dentiția temporară persistentă

20

Bartoneloza - etiopatogenie

22

Terapia cancerului

26

Bolile cardiace congenitale

28

Sincromul Cushing la câine

32

Bolile tumorale la porumbei

34

Cheratopatia lipidică la iepure

36

Transferul de embrioni la vacă IV

40

Distensie abdominală la mânz

44

Veterinar de SUCCES Succesul înseamnă un cumul de factori care se vede în timp

46

COLECȚIA

Ediția Aniversară 24 de reviste cu peste 1200 pagini peste 500 de articole peste 300 autori

Comandă Ediția Aniversară Veterinarul 2013 și primești cadou Indexul Veterinar Promoția este valabilă un timp limitat și este supusă unor termeni și condiții. Costul CD Aniversar este 100 lei fără taxe poștale.

3

Veterinarul Adresă corespondență: OP 8 CP 1733 Iași Fax: 0332 819 688

3 ani în slujba medicului veterinar

Mobil: 0740 763 716 0733 969 091 0747 897 703 0763 296 455 Email: office@veterinarul.ro Web: www.veterinarul.ro www.plus.veterinarul.ro Director Executiv: Iulia Crețu DTP: Bogdan Gavril Distribuție și abonamente: Radu Andrei Crețu Ana Maria Crețu Editorii ediției: Dr. Ovidiu Roșu Dr. Ana Lucia Udrescu Dr. Mihaela Spiridon Dr. Cristian Moscu Dr. Raluca Zvorâșteanu Dr. Roxana Cristina Dr. Liviu Gaiță Dr. Gabriel Frățilă Dr. Cătălina Morariu Dr. Szabo Zoltan Dr. Iuliana Ionașcu Dr. Andra Enache Dr. Mihai Lovin Fondator: Dr. Iulian Vieru ISSN: 2068-5017 Revistă editată de Asociația Euroveterinarian

4 Veterinarul

EDITORIAL

n

Este o onoare pentru noi, de 3 ani să adunăm și să oferim infomație veterinară de calitate medicului veterinar.

Dar cea mai mare satisfacție este că am reușit acest lucru întrun mod în care DR. IULIAN VIERU unii nu credeau că este posibil sau cel puțin așa încercau să ne convingă. Medicul veterinar român, practician deosebit, a înțeles importanța și rolul pe care îl are în dezvoltarea profesiei. Chiar dacă nu folosesc tehnici de zeci de mii de euro și aparatură de ultimă generație, acești minunați oameni reușesc să pună în practică, cu un deosebit succes, pasiunea lor. Aceea de a fi medic veterinar. Au rupt din prețiosul lor timp și au realizat articole, unele care rivalizează cu cele scrise de renumiți cercetători. Timp de 3 ani au reușit să creeze în medicina veterinară din România un curent de inovare și o dorință de autoperfecționare. Această reușită, de a stimula practica medicală către nou, către dezvoltare și identificarea de noi soluții la provocările medicale zilnice se datorează doar lor. Noi nu am făcut decât să fim mediul de propagare al dorinței lor de a dezvolta practica medicală. Și au reușit. Articolele publicate în Revista Veterinarul Știință și Practică se regăsesc în peste 1800 de cabinete veterinare din România și sunt citite de peste 3000 de medici veterinari. Articolele și informațiile publicate pe www.veterinarul.ro sunt citite zilnic de peste 2300 de utilizatori unici. Vă întrebați cine sunt autorii? Sunt cei peste 300 de editori, colegii nostri practicieni. Tot mai mulți înțeleg că un articol ce prezintă cazuri din viața lor medicală sau prezintă propriile cercetări, poate cu mai puțină rigurozitate academică, reușesc să transmită dincolo de informația medicală un nou spirit. Spiritul celui care dorește să practice o profesie nobilă prin toate manifestările ei și care este mândru oriunde se prezintă ca medic veterinar român. Acești 300 de editori pot fi mândri că au reușit să fie parte din evoluția medicinii veterinare.

Mulți colegi au afirmat că unele articole din revistă le-au schimbat optica de a vedea practica medicală. Au început să se gândească serios la un plan de dotare cu echipamente sau chiar au achiziționat echipamente. Au fost mult mai in-

nr. 20 n www.veterinarul.ro

teresați de seminarii, workshopuri sau alte manifestări medicale. Chiar și articolele care nu au fost pe placul lor au avut un efect benefic stimulându-i să studieze problema și să își contureze o opinie proprie. Oricând așteptăm și suntem total deschiși la propunerile venite de la toți cei care doresc să ne spună ceva. Până la urmă, noi suntem doar un instrument, un mecanism media. Dar cu fiecare sugestie, cu fiecare comentariu pozitiv sau negativ vedem și căutăm soluții pentru a fi mai buni.

De Zilele Medicului Veterinar am reușit să realizăm CD-ul Aniversar Revista Veterinarul 2013, care însumează toate revistele Veterinarul de la numarul 5 din 2010 și pâna azi. 24 de reviste, edificatoare în ceea ce privește evoluția noastră împreună cu medicina veterinară. Alături de această colecție oferim cadou CD-ul ce conține Catalogul Indexul Veterinar, care prezintă într-un format accesibil majoritatea produselor medicinale veterinare, echipamente, instrumentar, consumabile, hrană și diete etc utilizate în medicina veterinara, produse care sunt indexate după zeci de criterii ușor de găsit și studiat. Nu ascundem că întreaga echipă veterinarul a muncit la acest index aproape un an și jumătate.

Pot să afirm cu tărie, acum, că fiecare zi pe care o petrec lucrând la Revista Veterinarul Știință și Practică, împreună cu inimoșii mei colegi este o adevărată fericire. Nu este nici pe departe o satisfacție materială. De aceasta mă ocup în fapt în primele 8 ore, la jobul meu de medic veterinar. După aceea, urmează cea mai frumoasă parte a zilei, care de cele mai multe ori se termină cu mult după miezul nopții. Citesc fiecare articol primit, fiecare comentariu și fiecare propunere sau solicitare pe care le primim. Cu fiecare zi care trece articolele devin tot mai interesante, tot mai pline de viață medicală, întrebările și comentariile sunt din ce în ce mai profunde. Am o deosebită satisfacție să văd zilnic cum o profesie se auto-creează. Este greu să descriu ceea ce simt cu adevărat. Dar cu siguranță că nu peste mult timp profesia de medic veterinar în România va avea un sens și un fel de a fi așa cum ne dorim cu adevărat să fie. Nu la nivel declarativ ci pur și simplu o profesie care să aibă oameni mândri de ceea ce fac, care se mândresc cu realizările lor și care sunt respectați pentru ceea ce sunt.

Sunt extrem de fericit că acum, dupa 3 ani de muncă, pot împărtăși, alături de echipa Veterinarul, aceste gânduri împreună cu voi.

relații publice & comunicare Să nu ne amăgim. În secolul 21 nu se poate trăi fără comunicare iar puterea rețelelor sociale depășește orice imaginație. Social media a creat un nou trend în rândul utilizatorilor de internet, acela de a consuma informația și de a o împărtăși și altora. Astfel că, o dată creat un canal de comunicare prin intermediul acestor rețele, cu proprietarii de animale, probabilitatea ca serviciile oferite să devină cunoscute crește exponențial cu fiecare zi petrecută pe internet. Să vorbim deci despre facebook.

Cum îmi creez o pagină de facebook?

Am început în numărul trecut să vorbim despre acest website și am promis că vom continua cu metodele de comunicare pe această rețea de socializare. Și iata-vă pe facebook, dacă mi-ați urmat sfaturile din numărul 19 al revistei, aveți acum un cont de facebook activ care așteaptă să îl folosiți.

Ați creat o pagină, ați ales numele acesteia ca numele cabinetului dvoastră iar linkul l-ați editat, astfel încât să fie cât mai simplu de ajuns la el: www.facebook.com/numecabinet.

Pagina cabinetului de pe facebook ați trecut-o la local business, ați notat datele de contact ale cabinetului, sigla, ați realizat un cover - știți - poza aceea care apare deasupra pozei cu sigla și sunteți gata să vă apucați de treabă.

Atenție, atât poza de cover, cât și poza de profil trebuie să fie la o rezoluție bună.

Să pui poze pixelate, care îți reprezintă imaginea, lasă o impresie mai puțin bună.

N-ați uitat, desigur, să dați adresa completă, să scrieți numărul de telefon la care puteți fi contactat în timpul programului și în afara acestuia, pentru urgențe, și n-ați uitat nici să treceți orele de program, ca persoanele interesate să vă poată găsi ușor.

Ați trecut de asemenea, la descrierea paginii, serviciile pe care le oferiți, pe scurt, și acum sunteți gata să intrați în pâine. La rubrica ”about” n-ați uitat să treceți un link către website-ul cabinetu-

lui, website care trebuie să fie online, activ și actualizat.

Sunteți gata să comunicați. Dar nu sunteți prea sigur cum ar trebui să o faceți. Nu trebuie să vă amintesc cât de importantă este o strategie de comunicare care să răspundă simplu la întrebările: ce comunici, cum comunici, cui comunici, care este frecvența cu care comunici. Stabiliți aceste puncte, faceți un plan de bătaie și urmați-l. Proprietarii de animale care știu să folosească internetul sunt prezenți pe facebook zilnic, astfel că, dacă decideți că o postare pe zi este suficientă, faceți astfel ca în fiecare zi, la ora sau intervalul orar stabilit, acea postare să fie pusă pe pagina ta de facebook.

Acest lucru este cu atât mai ușor cu cât postările pe paginile de facebook se pot programa. Dacă alegeți să vă programați toate postările pe o perioadă de

timp mai îndelungat, vă sfătuiesc să intrați zilnic pe pagina de facebook pentru a putea interacționa cu fanii paginii - să răspundeți la întrebări, să îi invitați la cabinet sau pentru a le da indicații sau sfaturi, dacă situația o cere.

Despre ce anume trebuie să conțină postările pe facebook și cum să atrageți cât mai mulți fani pe aceasta, vom vorbi în numărul următor.

Mult succes!

IulIa Crețu

5

mulțumirile și aprecierile noastre contribuției aduse științei și practicii medicale veterinare românești

promovăm experți și practicieni români

veterinari pentru veterinari

Editorii Veterinarul

Dr. roȘu oviDiu

Dr. uDreScu ana lucia

Dr.Mihaela SpiriDon

Dr. criStian MoScu

medic veterinar Asociația Vier Pfoten

medic veterinar

medic veterinar

medic veterinar

Dr. raluca zvorășteanu

Dr. criStina roxana

Dr. liviu Gaiță

Dr. FrăȚilă GAbriEl

medic veterinar

medic veterinar

medic veterinar Clinca Ortovet București

medic veterinar primar

Dr.cătălinA MorAru

Dr. Szabo

student medicină veterinară

medic veterinar

zoltan

Dr. iuliana

ionaşcu

Dr. AnDrA EnAchE

DVM, PhD, Şef lucrări, FMV București

DVM, MRCVS, Doctorand FMV Bucureşti

ConferințaInternațională Bolile de producție la animalele de fermă Gândit ca o soluție de marketing strategic pentru medicii veterinari, website-ul www.plus.veterinarul.roprezintă serviciile complete de webdesign, print și creare imagine pentru cabinetele veterinare.

Mediul online este într-o continuă dezvoltare, dacă înainte era nevoie doar de o prezență online cu un simplu website, acum nevoia de informație a făcut ca totul să fie interconectat. Proprietarii de animale caută informații pe internet, interacționează între ei și cu medicii în mediul online, caută sfaturi expert pe rețele sociale și apreciază deschiderea medicilor veterinari cu care colaborează în acest fel.

De aceea, am creat posibilitatea pentru medicii veterinari, ca, fără nici un fel de efort, să își poată realiza un website, conectat la Facebook, Twitter, Youtube, să aibă cărți de vizită, flyere sau broșuri cu o imagine unitară care să îi servească în menținerea unei legături cu clienții și să își poată realiza propriile afișe, personalizate pentru cabinet.

Niciodată nu primești a doua șansă de a crea o primă impresie pozitivă. De aceea, propunem medicilor veterinari soluții integrate de imagine - website, flyere, broșuri, cărți de vizită, creare logo, afișe, pentru ca dumneavoastră să vă puteți concentra pe activitățile medicale, iar noi pe marketingul acestora. Este ceea ce noi facem cel mai bine.

Vizitați-ne pe www.plus.veterinarul.ro, studiați oferta, modelele existente pentru fiecare din serviciile pe care vi le propunem, alegeți-vă ce vă place și contactați-ne.

Website, cărți de vizită, flyere și broșuri veterinare la cheie 8 Veterinarul

n

Conferința va avea loc în campusul Universitații De Științe Agronomice Ultuna, Suedia, în perioada 24 - 28 iunie 2013.

Obiectivul conferinței este de a ajuta la avansarea studiului și înțelegerii sănătății animalelor și a bolilor la animalele de rentă. Conferința își are rădăcinile în studiul bolilor metabolice, dar are ca scop mai larg includerea altor mulți factori care afectează sănătatea și bunăstarea animalelor de fermă. Conferința se adresează specialiștilor din domeniul medicinii veterinare, nutriției, epidemiologiei, geneticii, fiziologiei, imunologiei, biochimiei, endocrinologiei, etologiei, printre multe altele.

Pentru înscrieri și detalii privind programul conferinței: wwwconference.slu.se/icpd2013

Întâlnirea științifică anuală EVDI Colegiul European de Imagistică Veterinară Întâlnirea va avea loc la Cascais, în Portugalia, în perioada 27 august - 1 septembrie 2013. Întâlnirea este organizată de Colegiul European de Diagnostic Imagistic(ECVDI), de Asociația Europeană de Diagnostic Imagistic (EAVDI) și de Asociația Portugheză a Medicilor Veterinari pe Animale de Companie (APMVEAC). Întâlnirea de anul acesta oferă o serie interesantă de cursuri destinate pregătirii profesionale continue, care se adresează profesioniștilor ce își doresc să își îmbunătățească cunoștințele în domeniul imagisticii veterinare - atât pe animale de companie cât și pe cabaline.

Programul și formularul de înscriere le găsiți aici: http://www.evdi.org/evdi-2013

nr. 20 n www.veterinarul.ro

știri

noutăți veterinare 3 ani - RevistaVeterinarul În mai 2013 Revista Veterinarul Știință și Practică a împlinit 3 ani de când a apărut, fiind prima revistă în format glossy dedicată medicilor veterinari.

Am editat 24 de reviste care conțin peste 1200 de pagini de informații practice veterinare, știri, noutăți medicale, editoriale, interviuri, etc. Dacă ar exista un clasament în cadrul publicațiilor medicale veterinare tipărite în România probabil că am ocupa primul loc la numărul de apariții anuale, la numărul de articole publicate - peste 500 de titluri - la numărul de autori - peste 300 de autori. Probabil că am ocupa primul loc și la numărul de abonați, Revista Veterinarul găsindu-se în peste 1800 de cabinete veterinare lunar și fiind citită de peste 3000 de medici veterinari.

Este o muncă uriașă din partea tuturor celor care contribuie la realizarea acestei reviste, care, spre mândria noastră, există doar datorită inimoșilor editori și a abonaților. Fiind dedicați promovării valorilor medicinii veterinare practice, așa cum este ea și la nivelul care este în prezent în România, ne mândrim că am reușit să creăm unul dintre cele mai performante canale media în medicina veterinară.Este o reușită și cu siguranță, un suport solid pentru circulația informației de calitate în și dinspre practica medicală veterinară.

Mai sunt multe de corectat, poate și multe de spus cu referire la această revistă. Dar printre primele aspecte notabile trebuie amintit rolul și încrederea acordată de cititorii noștri. Medicii veterinari practicieni care cu spiritul critic si pragmatic au înțeles și au contribuit, prin abonare, la dezvoltarea și perfecționarea acestui canal media. Este o apreciere minunată de care ne bucurăm cu fiecare nou abonament sau fiecare nouă reabonare. Pas cu pas, reușim să ajungem la fiecare medic veterinar practician din România și cu ajutorul lor să devenim mai buni oferind informații practice utile afacerilor veterinare.

CURSURI ONLINE Începând cu aprilie 2013 puteți susține Cursuri Online Acreditate de CMVRO pe www.veterinarul.ro. Pentru a participa la cursuri este nevoie să achiziționați credite veterinarul la prețuri preferențiale pentru abonați.

Lista cursurilor acreditate: 1. Identificarea și diagnosticarea șchiopăturii, lector dr. Dan Gîscă și dr. Andrei Tudose, acreditat cu 10 pct CMVRO - cost 10 credite .

2. Principalele afecțiuni podale la bovine, lector dr. Dan Gîscă, acreditat cu 10 pct.

CMVRO - cost 10 credite 3. Consultația cabalinelor în condiții de teren - partea I, lector Dragos Petrache, acreditat 10 pct. CMVRO - cost 10 credite.

Detalii puteți afla accesând pagina www.veterinarul.ro secțiunea cursuri. Aveți la dispoziție tutoriale despre cum să cumparați credite, cum să gestionați cursurile și aveți un curs demo la dispoziție.

Aveți la dispoziție un sistem de asistență și suport online sau puteți să ne contactați pentru ajutor la telefonele redacție Succes!

Lista cursurilor aflate in pregătire sau acreditare 1. Operația de cezariană la oaie, lector Prof. Dr. Alexandru Diaconescu 2. Operația de cezariană la scroafă, lector Prof. Dr. Alexandru Diaconescu 3. Operația de cezariană la capră, lector Prof. Dr. Alexandru Diaconescu 4. Operația de cezariană la vacă, lector Prof. Dr. Alexandru Diaconescu

5. Operația de cezariană la carnivorele domestice, lector Prof. Dr. Alexandru Diaconescu 6. Radiologie veterinară - introducere, lector Florin Grosu 7. Marketingul in cabinetele medicale veterinare -programe gata de aplicat 8. Relații publice pentru veterinari - abordări creative 9. Managementul cabinetului 9

special

animale sălbatice

Patologii specifice animalelor sălbatice ținute în captivitate În acest număr vreau să vorbim despre patologii întâlnite la animalele sălbatice din captivitate ținute în condiții inproprii.

Când spun condiții improprii mă refer la o plajă amplă de factori ce influențează direct sau indirect bunăstarea animalelor și în consecință, sănătatea lor. Toți acești factori sunt interdependenți și trebuie abordați ca un tot unitar.

ciale, prezența nenaturală a persoanelor și a altor animale, zgomote și mirosuri străine, fluctuații de lumină, hrănire asistată și diferită de cea din natură, etc. În trecut, se simțea nevoia de a aduce "exponatul" cât mai aproape de vizitator, iar modalitatea cea mai simplă era de a micșora țarcul/cușca acestuia.

Un urs brun mascul în sălbăticie poate avea o rază de răspândire (home range) de peste 500 km, iar când în cap-

tivitate i se oferă câțiva zeci de metrii pătrați, ca și mecanism de adaptare, de cele mai multe ori ursul va dezvolta comportamente deviate stereotipe precum: mers dormomanic, pendulare de pe o labă pe cealalată, lingerea compulsiv-excesivă a unei părți din corp, rotirea capului în sus (star gazing), mersul în cerc, etc Comportamentele stereotipe amintite se întâlnesc în toată seria animală, fiind asemănătoare sau diferite în funcție

C

ea mai des întâlnită problemă la animalele sălbatice din captivitate este factorul de stres.

Pentru o perioadă scurtă de timp, stresul este benefic, adaptând corpul la noi factori și evenimente. Odată ce acesta se prelungește, provoacă modificări fiziologice, devenind stres cronic, ce poate duce la scăderea sistemului imunitar iar prin aceasta, susceptibilitatea pentru boli, îngreunarea proceselor reparatorii, creșterea tensiunii arteriale, stări de anxietate și depresive etc.

Din punct de vedere evolutiv, animalele sălbatice nu sunt adaptate fiziologic la condițiile pe care le oferă o grădină zoologică sau orice alt amplasament artificial: spațiu limitat, construcții artifi10 Veterinarul

n

Figura. 3

nr. 20 n www.veterinarul.ro Fig 1 -Cifozarea evidentă a zonei lombo-sacrale – extensie forţată a membrelor pelvine, Brevignatism inferior

Figura. 1

de specie: unele din primate (macaci, babuini, urangutani) își provoacă singuri răni, se masturbează excesiv, regurgitează; felinele (lei, tigri, jaguari) tind să mergă în continuu sau se mușcă de coadă; papagalii își smulg penele, elefanții își balansează continuu trompa sau, asemănător urșilor, au mers dromomanic.

Un factor stresor important și de multe ori neglijat într-o grădină zoo este modul de amplasare al diferitelor țarcuri.

Amenajarea unui țarc de feline mari în proximitatea unui țarc de ierbivore sau a unei voliere de păsări răpitoare lângă pasări sau mamifere ce în mediul natural reprezintă prada, provoacă un stres continuu atât pentru pradă cât și pentru prădător.

Un alt motiv de micșorare a spațiului era acela de igienizare. Din motive logistice și de expeditivitate se preferă betonarea completă a amplasamentelor pentru a putea fi curățate mai repede și mai ușor. Dar, datorită abrazivității sau a încingerii exagerate a betonului în perioadele călduroase, animalele pot suferi plăgi podale, arsuri, escoriații (photo 5).

De asemenea, creșterea animalelor în țarcuri sau padocuri neluminate sau puțin luminate și a unei nutriții neadecvate, ridică probleme grave de natură medicală. Sunt foarte frecvente cazurile de rahitism datorate metabolizării defec-

tuase a vitaminei D, a fosforului și/sau a calciului. În radiografiile alăturate (photo 1, 2) se observă o lipsă de mineralizare a oaselor a doi pui de leu ținuți într-un padoc acoperit de 30 de m2. La vârsta de 8 luni unul din pui cântărea 13 kg (de patru ori mai puțin decât ar fi trebuit să cântărească) iar celalalt 23 kg. Nivelul seric de Ca și P era de asemenea de patru ori sub limitele normale. În cazul puiului mai mic se suspicionează a fi vorba de un nanism hipofizar (photo 3).

Lipsa unui program de repoducție responsabil poate duce la probleme de natură genetică datorită consangvinizării indivizilor. În radiografia alăturată (photo 4) se observă o remodelare osoasă radială proximală a unui leu de 9 ani ce s-a născut din părinți înrudiți.

Grădinile zoologice moderne au implementate standarde de bunăstare, existând parametrii de dimensiuni în funcție de specie și specificul lor, spații de retragere (limitând contactul vizual cu vizitatorii), un număr adecvat de indivizi pe amplasament în funcție de statusul social al speciei, limite de zgomote, programe de repoducție asistată, hrănire în funcție de necesarul și specificul speciei, îmbogățire comportamentală (natural enrichment), utilizarea de materiale naturale în designul și construcția amplasamentelor.

Figura. 2

Figura. 4

Dr. roșu oviDiu medic veterinar Asociația Vier Pfoten

11

special

animale sălbatice

Loris cu ulcerații cutanate istoric terapeutic

Lorisul ( Nycticebus spp.) este o specie de primate încadrată ca vulnerabilă sau în pericol de dispariție ( IUCN Red List), endemică în Indonezia și vânată intens pentru a fi mai apoi vândută ca animal de companie.

Cazul prezentat a fost urmărit în cadrul Centrului IAR (International Animal Rescue) de Salvare și Reabilitare a Primatelor din Ciapus, Indonezia.

S

intha, femelă adultă, 700 grame, prezentând o serie de ulcerații la nivel plantar și în zona lombară.

Cazul a evoluat pe parcursul a 5 luni, timp în care animalul a pierdut 150 g iar procesul degenerativ a afectat integritatea funcțională și fiziologică a mai multor degete prin instalarea gangrenei uscate. Abordarea clinică și terapeutică a presupus izolarea de alți indivizi și o serie de tratamente specifice și nespecifice.

Femela a fost adusă la clinică prezentând un ulcer la nivelul membrului anterior drept, în zona palmară a unei articulații falangiene. Timp de o săptămână i s-a administrat Clyndamicin oral, iar local s-a aplicat o pudră tradițională (chinese herbal powder).

12 Veterinarul

n

Pentru că în acest interval zona ulcerata și-a mărit diametrul, iar pacientul prezenta discomfort în deplasare și utilizarea membrului afectat, s-a optat pentru schimbarea antibioticului, administrându-se Synulox și Metacam, iar zona afectată a fost bandajată. De-a lungul următoarelor trei săptămâni, procesul degenerativ a continuat, afectând pe rând integritatea țesutului muscular și apoi pe cea a tendoanelor, lăsând descoperită baza osoasă. În această etapă sa considerat necesară o intervenție chirurgicală pentru amputarea falangelor afectate. Postoperator, zona a fost tratata cu Bioplacenton (Neomicina/extract de placenta) sub bandaj, fără antibiotic pe cale generală. În următoarele 10 zile, starea generală și locală s-a îmbunătățit: apetitul a crescut (deși prezent și susținut de la prima prezentare) iar plaga operatorie sa cicatrizat. Pentru a favoriza procesul regenerativ, s-a renunțat la bandaj în favoarea unui guler elisabetan.

Deși sub o evoluție favorabilă, la aproximativ două luni de la prezentarea în clinică, au început să fie evidente modificări la încă două degete de la același membru: pierderi de mobilitate și sensibilitate, scăderea perfuziei spre extremități finalizate prin instalarea gangrenei

nr. 20 n www.veterinarul.ro

uscate și pierderea completă a sensibilității și funcționalității falangelor afectate.

S-a intervenit chirurgical a doua oară pentru a amputa cele două degete afectate și s-a reluat tratamentul antibiotic și antidolorific pe cale generală. După alte 7 zile au început să apară mai multe focare de necroză, dintre care unul la nivel lombar.

Examenul bacteriologic a evidențiat prezența de Klebsiella pneumoniae și Escherichia coli, ambele cu sensibilitate la enrofloxacină. În urma tratamentului cu Baytril nu s-a observat nici o îmbunătățire, ulcerele continuând să apară, de data acestea însoțite de o acumulare purulentă. Examenul bacteriologic a fost repetat, revelând impicarea Candida albicans, cu rezistență la enrofloxacină și cloramfenicol și sensibilitate la Amoxicilină/acid clavulanic. Tratamentul a fost continuat cu Synulox, administrat oral, în mâncare. Deși evoluția falangelor amputate era favorabilă, cicatrizarea realizându-se corespunzător, zonele ulceroase au continuat să se extindă ca suprafață și număr, lăsând porțiuni tot mai mari denudate și lipsite de funcție vitală.

Pentru a exclude suspiciunea de lepră (Mycobacterium leprae) o serie de probe au fost trimise la un laborator specializat,

iar rezultatele s-au dovedit negative.

Datorită evoluției cronice și nefavorabile, a pierderii îngreutate, a imposibilității manifestării comportamentului caracteristic ( fiind specie arboricolă, lipsa mai multor falange și imposibilitatea utilizării celor afectate reprezenta o piedică directă) și a prezenței durerii și disconfortului, s-a luat decizia de a eutanasia femela.

DR.UDRESCU ANA LUCIA medic veterinar

13

chirurgie

Hemotransfuzia la câine și pisică

DR. MIHAELA SPIRIDON medic veterinar

Hemotransfuzia, ca metodă de tratament a pacienților grav bolnavi sau care vor suporta intervenții chirurgicale, a luat în ultimul timp o mare amploare. Clinicianul trebuie să cunoască principiile acestei metode astfel încât procedura să fie una sigură și eficientă pentru pacient, pentru a nu face mai mult rău decât bine.

Fiind un produs biologic, există riscul transmiterii unor agenți patogeni infecțioși sau poate determina reacții adverse secundare transfuziei.

CÂND? Hemotransfuzia este de indicată întro serie de situații critice: remedierea hipovolemiei consecutiv hemoragiei, restabilirea funcției de transport a oxigenului, suplinirea factorilor de coagulare și mai rar corectarea trombocitopeniei, trombocitopatiei sau hipoproteinemiei severe.

Datorită riscurilor, hemotransfuzia se efectuează după ce au fost epuizate alte tratamente alternative, după ce se evaluează prognosticul și șansele reale. Decizia transfuziei se face pe baza anamnezei, identificării cauzei, evaluării clinice și examenelor de laborator de rutină.

Nu există un prag universal valabil pentru toți pacienții dar, în principiu, la un HCT<25% se recomandă hemotransfuzia. Totuși, un pacient ce suferă de anemie cronică nu are neapărat nevoie de

GRUPA

Reprezentare 16 Veterinarul

transfuzie, chiar dacă are o valoare a HCT mult mai mică. Un HCT apx 10% poate asigura transferul de oxigen necesar unui organism în repaos, normovolemic și fără alte condiții patologice (cazuri rar întâlnite). În alte cazuri precum hemoragia acută, valoarea HCTului nu scade decât după câteva ore de la incident, după ce volumul intravascular este completat cu fluide interstițiale sau lichide perfuzate, punând astfel în evidență scăderea volumului eritrocitar. În aceste situații, decizia trebuie luată evaluând și alți parametrii precum semnele clinice, culoarea mucoaselor, timpul de reumplere capilară, ritmul cardiac, tensiunea arteriala, PO2, nivelul de ioni lactat din sânge (dacă aparatura este disponibilă).

DE LA CINE? Donator caine

l greutate minim 25 kg; între 1 și 8 ani; l de preferință mascul sau femelă castrată, fără fătări;

În momentul de față nu s-a ajuns la o părere unanim acceptată în ceea ce privește numărul grupelor sangvine la câine. Pe suprafața eritrocitelor au fost identificate 8 antigene specifice ce pot coexista la același individ Câinii nu au anticorpi contra antigenelor de grupă sangvină decât după transfuzii sau sarcina, ceea ce determină un risc minim la o primă transfuzie. Anticorpii împotriva antigenelor străine de pe eritrocitele sângelui tranfuzat apar abia în 5-7 zile posttransfuzie, după care o nouă transfuzie incompatibilă va determina semne clinice.

Când se are în vedere o transfuzie, grupele DEA 1.1, 1.2 si 7 sunt cele mai importante având mare putere antigenică.

La o transfuzie sangvină cu sânge de tipul DEA1.1 la un câine sensibilizat înSISTEM “DEA” (Dog Erythrocyte Antigen)

DEA 1.1

DEA 1.2

DEA 3

DEA 4

45%

20%

6%

98%

n

l fără transfuzii precedente; l vaccinat și deparazitat regulat; l se testează pentru brucela, dirofilaria, hemoleucograma, coagulabilitate; l se pot recolta maxim 22 ml/kg

nr. 20 n www.veterinarul.ro

DEA 5

DEA 6

DEA 7

DEA 8

100%

50%

40%

ainte, apar reacții advese dramatice în primele 12 h posttransfuzie precum hemoliza intravasculară severă, hemoaglutinare. Și în cazul unei transfuzii cu sânge de tip DEA1.2 semnele clinice nu vor întârzia să apară, dar vor fi de o intensitate mai redusă. Probabilitatea de a dona sânge DEA 1.1 sau 1.2 pozitiv unui câine DEA 1.1 sau 1.2 negativ, este de 25%.

DEA 7 nu este atât de antigenic, determinând la o a doua transfuzie la câinii DEA 7 negativ reacții moderate precum și o viață mult mai scurtă a eritrocitelor transfuzate (3-5 zile).

Celelalte grupe sangvine ( DEA3, DEA4, DEA5, DEA6, DEA8 ) nu determină reacții clinice semnificative în caz de transfuzii incompatibile.

Câinii cu grupa de sânge DEA 1.1, 1.2 și 7 negativ sunt considerați donatori universali.

Donator pisica

l greutate minim 5 kg; între 1 și 8 ani; l de preferință mascul sau femelă castrată, fără fătări; l fără transfuzii precedente; l vaccinată și deparazitată regulat, de preferință o pisică indoor; l se testează pentru FeLV, FIV, hemobartonela, hemoleucograma, coagulabilitate; l se pot recolta maxim 15 ml/kg La pisică sunt descrise 3 grupe sangvine:Spre deosebire de câini, pisicile au anticorpi naturali împotriva antigenelor din altă grupă. Ceea ce poate determina reacții adverse încă de la prima transfuzie.

Peste 70% din pisicile cu grupa B au anticorpi naturali antiA astfel încât după prima transfuzie cu sânge grupa A apar reacții anafilactice rapide și dramatice ce variază de la: hipotensiune, bradicardie, apnee, micționări și defecări necontrolate, vomă, depresie neurologică severă la hemoliză și hemoaglutinare. Dacă o femelă grupa B va făta pui grupa A sau AB, va apare isoeritroliza neonatală.

35% din pisicile cu grupa A au anticorpi antiB, dar în cantitate prea mică pentru a determina reacții severe; în schimb vor dezvolta un titru moderat ce va fi resimțit la o nouă transfuzie.

Grupa AB nu are anticorpi naturali împotriva altor grupe.

Cum se stABilește CompAtiBilitAteA? Compatibilitatea poate fi determinată prin mai multe metode: Trimiterea probelor (recoltate pe EDTA) către un laborator specializat Teste rapide disponibile comercial (au la bază reacția de aglutinare ce apare atunci când eritrocite ce au pe suprafața lor antigene dintr-un anumit tip sunt puse în contact cu un antiser liofilizat specific uneia dinte antigene. Aglutinarea se citește cu ochiul liber). Se testează fiecare participant în parte, nu și compatibilitatea propriu-zisă între participanți.

Prin această metodă se elimină riscurile majore ale unei transfuzii.

Testare în laboratorul propriu (major crossmatch și minor crossmatch).

Această metodă este laborioasă, necesită experiența dar testează compatibilitatea serologică între participanți. Nu înlocuiește determinarea grupei.

Etape: l Această procedură trebuie executată atunci când este vorba de feline, de pacienți care au mai suferit transfuzii sau vor necesita mai multe transfuzii. l Major crossmatch se execută pentru a detecta dacă există anticorpi în serul acceptorului care să producă aglutinarea/ liza eritrocitelor donorului. l Minor crossmatch se execută pentru a detecta anticorpii din plasma donatorului împotriva eritrocitelor acceptorului. l Se recoltează câte 2 ml pe EDTA de la donor și acceptor; l Se centrifughează ambele probe 1 minut la 3000 rpm; l Se separă plasma de eritrocite. Se obțin 4 eprubete; l Peste eritrocite se adauga SF, se centrifughează, se aruncă supernatantul.

Se repetă de 3 ori. l Se prepară suspensie de eritrocite 2%: 0,02 ml eritrocite spălate + 0,98 ml SF Major crossmatch: 2 picuri suspensie de eritrocite donor + 2 picuri plasmă acceptor Minor crossmatch: 2 picuri suspensie de eritrocite acceptor + 2 picuri plasmă donor

GRUPE SÂNGE PISICĂ

GrupA

Reprezentare

A

B

93,3%

C

1,5%

0,2%

l Control: 2 picuri suspensie de eritrocite donor + 2 picuri plasmă donor l Se incubează cele 3 eprubete de testare la 25oC, 30 min l Se centrifughează 1 min la 3000 rpm l Aglutinarea se consideră rezultat pozitiv.

Cum se proCedeAză?

Pentru câine se pot folosi sisteme de colectare umane (sistem închis) cu diferiți aditivi anticoagulanți: n heparina (sângele poate fi păstrat 24h la 1-6 C ̊ , nu se pretează pt transfuzia de plachete în pb de coagulabilitate) sau n citrat de sodiu (sângele poate fi păstrat 21 zile la 1-6 C ̊ , dar pot apare intoxicații) sunt cele mai folosite; Pentru pisică se folosesc sisteme deschise (seringa 50ml) tratate cu anticoagulant.

Sângele se aduce la temperatura camerei; Se administrează cca 22 ml/kg/zi. În situații de hipovolemie se poate merge până la 20ml/kg/h); Sângele nu trebuie ținut mai mult de 6 ore la temperatura camerei în timpul administrării. După această perioadă se consideră contaminat; Nu se administrează împreună cu Ringer Lactat (Ca chelatizează citratul), se preferă NaCl; Prognostic: dacă acceptorul are Hct 40%, atunci fiecare 2,2ml/kg sânge transfuzat, îi va ridica Hct cu 1%

Ce efeCte Adverse pot ApăreA? Imunologice: Immediate (la cateva minute de la inceperea transfuziei): febră, urticarie, tremur, vome (mai ales la pisici); Târzii (mai frecvente): hemoliza (scăderea Hct, hemoglobinemie, hemoglobinurie, hiperbilirubinemie); Non-imunologice: Febră datorată transfuzării unui sânge impropriu stocat; intoxicația cu citrat (când rata de transfuzie e prea mare sau când ficatul nu reușeste să metabolizeze) determină hipocalcemie (prin chelatizare) și, consecutiv, aritmii cardiace, mioclonii; boli transmisibile.

Referințe: www.ivis.org R.W.Nelson –Small Animal Internal Medicine www.vetinfo.com The Merck Veterinary Manual

17

toxicologie

Dializa și plasmafereza în insuficiența renală acută de etiologie toxică la câine

Dr. Cristian MosCu medic veterinar

Dializa ( în general ) este procesul de îndepărtare a toxinelor, direct din sânge (hemodializă) sau indirect prin intermediul lichidului peritoneal, utilizând fenomenul de difuziune printr-o membrană semipermeabilă sau ultrafiltrarea.

Î

n practica veterinară, hemodializa nu este întâlnită în mod curent și voi pune accentul pe dializa peritoneală care nu necesită cale de acces direct la circulația sangvină.

Procedurile de dializă pot ajuta la tratarea unor tulburări date de insuficiența renală, dar nu și a deficitelor sale endocrine (lipsa producției de eritropoetină și de calcitriol). În dializa peritoneală apa acumulată și NaCl sunt îndepartate prin osmoză; echilibrul homeostatic al mineralelor ( K, P, Mg, sulfat ) și îndepărtarea produșilor finali toxici ai metabolismului azotului ( uree, creatinină, acid uric ) se realizează prin convecție; acidoza metabolica este corectată prin difuziunea HCO3 sau a precursorilor lui ( ion acetat, ion lactat ). În cazul insuficienței renale acute , dializa peritoneală are caracter profilactic. Decizia de a institui dializa, depinde de caracteristicile chimice și biochimice ale toxinelor, de severitatea toxicității, de concentrația sangvină a toxicului, de probabilitatea alterării excreției, de capacitatea toxicului de a fi metabolizat în forma mai toxică, după ingerare / administrare dar și de starea pacientului.

Dializa peritoneală este o alternativă de lucru în medicina veterinară care trebuie realizată cu ajutorul lichidului de dializă ( nu cu ser fiziologic ). Soluția de dializă are pH fiziologic, ca substanță 18 Veterinarul

n

tampon utilizează bicarbonat pur (fără lactat) asigurând o corecţia mai bună a acidozei metabolice Abdomenul pacientului este umplut cu soluție de dializat și ulterior, după 46 ore , fluidul este obligatoriu drenat. În această perioadă de timp, fluidul acționează în abdomen.

ETAPELE DIALIZEI PERITONEALE: 1. Încărcarea abdomenului: Dializatul ( fluidul pentru dializă ) este introdus în cavitatea peritoneală, încălzit în prealabil la temperatura adaptată pacientului.

2. Faza inactivă: Este perioada de timp în care soluția de dializă stă în cavitatea peritoneală iar produșii de metabolism sunt transportați în dializat.

3. Drenarea: Această etapă constă în extragerea lichidului din abdomen. În orele inactive,( faza 2) peritoneul acționează ca o membrană ce permite metaboliților, substanțelor chimice și fluidului în exces să treacă din sânge în soluția de dializă. Peritoneul, constând din componenta viscerală și parietală,

nr. 20 n www.veterinarul.ro

are o suprafață cu aria asemănătoare cu suprafața corporală totală (conf. Manual Merk) și este permeabil pentru substanțe solubile cu greutatea moleculară mai mică de 30.000 daltoni. Din fluxul sangvin splanhnic total, doar un volum foarte mic vine în contact cu peritoneul și de aceea concentrațiile substantelor solubile din dializatul peritoneal se echilibrează lent. Ca urmare, este necesară o perioadă de timp de câteva ore pentru ca procedura să fie eficientă. Clearence-ul moleculelor mici este dependent de rata fluxului dializat și de timpul de contact.

Dializatul se instilează în spațiul peritoneal și se drenează după câteva ore, timp în care are loc schimbul de substanțe( scopul realizării dializei ).

Introducerea de ser fiziologic sau Ringer lactat în abdomenul unui animal nu este dializă peritoneală. Este cel mult o perfuzie peritoneală.

Dializa peritoneală nu se recomandă pacienților care au fibroză peritoneală sau bride intra-abdominale postoperator.

Printr-o ședință de dializă peritoneală, se asigură suplinirea unui procent de aproximativ 10% din funcția renală dar procedura poate ameliora starea clinică și simptomele pacientului. În ultimul timp am utilizat dializa peritoneală cu lichid de dializă (subliniez,

nu cu ser fiziologic ), inclusiv la câinii care au venit în cabinet cu insuficiență renală acută post administrare Imidocarb.

Am efectuat dializa peritoneală urmată a doua zi de o tehnică de plasmafereză artizanală.

PLASMAFEREZA Plasmafereza efectuată unui bolnav are ca scop reducerea concentrația în sânge a elementelor toxice (de tip proteic, de tip lipidic, anticorpi și complexe imune circulante ) și constă în: l scoaterea sângelui bolnavului; l separarea serului de globulele roșii; l suspendarea globulelor roșii în ser fiziologic; l reintroducerea compusului (globulele roșii proprii plus noul ser ) în organism.

Am utilizat ser fiziologic pentru a evita reacțiile alergice care apar frecvent când se folosește plasmă artificială.

Plasmafereza se utilizează în situația în care se produc mari cantități de proteine cu proprietăți imunogenice importante sau autoanticorpi.

Procedura se realizează prin sedimentare sau centrifugare simplă și îndepărtarea supernatantului (plasma conținând factorii patogeni implicați în manifestările clinice ).După extragerea sângelui există riscul de hipotensiune arterială și de aceea pacientul trebuie obligatoriu monitorizat. Metoda poate dura mai mult de o oră.

Plasmafereza este recomandată în general în sindromul hemolitic și uremic, tulburare complexă incluzând insuficiența renală acută, anemie hemolitică, trombocitopenie, deficit de coagulare și semne neurologice diverse care exprimă angiopatie hemolitică.

Plasmafereza terapeutică seamănă cu dializa dar înlătură substanțele toxice legate de proteine, lucru pe care dializa nu îl poate face. Ea poate suplimenta tratamentul imunosupresor sau citotoxic în procesele rapid evolutive. Îndepărtând rapid componentele plasmatice nedorite, plasmafereza furnizează timpul necesar ca medicamentele să își exercite acțiunea.

După executarea acestei manopere medicale trebuie verificată concentrația ionilor de Ca și gazele sangvine. Extragerea sângelui pe citrat poate duce la scăderea calciului plasmatic ionizat. Înlocuirea plasmei cu o soluție necoloidală provoacă inevitabil modificări ale echilibrului hidric care trebuie corectate.

CAZ CLINIC: La cabinet se prezintă un câine metis, femelă, în greutate de 24 kg, cu insuficiență renală acută (post administrare Imidocarb).

Analizele biochimice relevă următorii parametri care nu corespundeau valorilor de referință: 3 Creatinina: 5.3 3 Uree: 200 Analiza hematologică indică parametrii în valori normale, iar frotiurile executate nu au relevat prezența hemoparaziților. În prima zi am efectuat dializa peritoneală cu lichid de dializă prin metoda prezentată mai sus.

După extragerea dializatului din cavitatea peritoneală, valorile biochimice la următoarea analiză ( după aproximativ 24 de ore ) au arătat o îmbunățire ( Creatinina 3.2, Uree 150 ). Deoarece parametrii indicau încă, o afectare a funcției renale am decis utilizarea plasmaferezei pentru a îndepărta mai rapid compușii toxici din sânge.

Pentru aceasta am extras 500 ml sânge în punga de transfuzie cu soluție de citrat. După o perioadă de timp, sedimentarea celulelor roșii a permis înlocuirea plasmei sangvine cu soluția de ser fiziologic. În această perioadă, câinele a fost urmărit cu monitorul de funcții vitale pentru a interveni în cazul unei hipotensiuni arteriale, mai ales pentru că, a fost extrasă o cantitate mare de sânge.

După înlocuirea plasmei, s-a trecut la reintroducerea sângelui urmărind în continuare funcțiile vitale. În această perioadă pacientului i-au fost administrate furosemid și sulodexid, perfuzii cu ser fiziologic sau Ringer în funcție de valorile electroliților, pentru forțarea diurezei.

După 24 de ore de la terminarea celor două manopere medicale, valoarea creatininei era de 2.1 iar valoarea ureei era de 100. Câinele prezenta poliurie și am decis continuarea perfuziilor și monitorizarea funcției renale cu ajutorul analizelor biochimice. În următoarele 4 zile, valorile biochimice monitorizate au scăzut treptat până la normalizare.

Bibliografie selectiva 1. Ahearn, D. J. and Nolph, K. D. (1972). Controlled sodium removal with peritoneal dialysis. Trans Am Soc Artif Intern Organs; 28:423.

2. Ash, S. R. (2003) Chronic peritoneal dialysis catheters: overview of design, placement and removal procedures. Semin Dial; 16(4):334.

3. Beckel, N.F., Labato, M.A. and O'Toole, T.E. (2005).

Peritoneal dialysis in the management of acute renal failure in 5 dogs with leptospirosis. J Vet Emerg Crit Care;15(3):205.

4. Bloom, C. A. and Labato, M. A. (2011). Intermittent hemodialysis for small animals. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 41(1):115-33.

[DOI via Crossref] [Pubmed] 5. Boen, S.T.(1961). Kinetics of Peritoneal Dialysis. Medicine;287.

6. Clough, G. and Michel, C. C. (1988). Quantitative comparisons of hydraulic permeability and endothelial intercellular cleft dimensions in single form capillaries.

J Physiol ; 405:563;576.

7. Cooper, R. L. and Labato, M. A. (2011). Peritoneal dialysis in veterinary medicine. 41(1):91-113.

8. Cowgill, L. D. (1995). Application of peritoneal dialysis and hemodialysis in the management of renal failure. In: ed. Canine and Feline Nephrology and Urology.

Baltimore: Lee and Feberger.

9. Di Paolo, N. (1978). Semicontinuous peritoneal dialysis. Dial Transplant ; 7:839;842.

10. Farrell, P. C. and Randerson, D. H. (1980). Mass transfer kinetics in continuous ambulatory peritoneal dialysis. In Proceedings of the First International Symposium on Continuous Ambulatory Peritoneal Dialysis. Edited by Legrain M. Amsterdam, Holland: Excerpta Medica;.

11. Finkelstein, F. O. and Kliger, A. S. (1979). Enhanced efficiency of peritoneal dialysis using rapid, small-volume exchanges. ASAIO J ; 2:103;106.

12. Flessner, M. F., Dedrick, R. L. and Schultz, J. S. (1985). Exchange of macromolecules between peritoneal cavity and plasma. Am J Physiol; 248: 15.

13. Garred, L. F., Canaud, B. and Farrell, P. C. (1983).

A simple kinetic model for assessing peritoneal mass transfer in continuous ambulatory peritoneal dialysis.

ASAIO J; 6:13;137.

14. Gokal, R. and Mallick, N. P. (1999). Peritoneal dialysis. Lancet ; 353:823–828.

15. Labato, M. A. (2000). Peritoneal dialysis in emergency and critical care medicine. Clin Tech Small Anim Pract; 15(3):126;135.

16. Lew, S., Kuleta, Z and Pomianowski, A. (2005). Peritoneal dialysis in dogs and cats. Pol J Vet Sci.8(4):3237 17. Lichtenberger, M. The many uses of peritoneal dialysis. Proceedings, IVECCS 2007.

18. Locatelli, F., Buoncristiani, U. and Canaud, B. (2005).Dialysis dose and frequency. Nephrol Dial Transplant ; 296.

19. Mactier, R. A., Khanna, R. and Twardowski, Z. J. (1987). Contribution of lymphatic absorption to loss of ultrafiltration and solute clearances incontinuous ambulatory peritoneal dialysis. J Clin Invest ; 20. Mathews, K. A. (2006) Peritoneal Dialysis. In: Veterinary Emergency and Critical Care Manual 2nd ed.

Guelph, Canada: Lifelearn Inc.; 723 - 726.

21. Nolph, K. D., Twardowski, Z. J. and Popovich, R. P. (1979) Equilibration of peritoneal dialysis solutions during long dwell exchanges. J Lab Clin Med; 22. Pannekeet, M. M., Mulder, J. B. and Weening, J. J. (1996). Demonstration of aquaporin-CHIP in peritoneal tissue of uremic and CAPD patients. Peritoneal Dial Int; 16 (11):S54.

19

stomatologie

Dentiția temporară persistentă și problemele stomatologice

Dr. raluca ZvorĂȘteanu medic veterinar

Dentiția temporară persistentă, este o problemă, deoarece acestea poate provoca o serie de probleme ortodontice, parodontale și afecțiuni gingivale pentru canide.

T

oți câinii se nasc cu un set complet de dinții temporari. Aceștia sunt cunoscuți ca dinții de lapte. Când cățelul începe să se maturizeze, dinții de lapte sunt înlocuiți în mod normal cu dinții permanenți.

Acest lucru se întâmplă deoarece ”se mută“ dintele permanent pe poziție, celule speciale numite osteoclaste, osteoblaste și odontoclaste resorb rădăcina dintelui de lapte. Când rădăcină este resorbită în mod adecvat, coroana se pierde.

La dinții temporari persistenți rădăcina nu este resorbită și coroana dintelui nu este pierdută așa cum ar trebui să fie. În schimb, dintele rămâne în gură.

Acesta poate fi poziționat în imediata vecinătate a dintelui permanent corespunzător. Sau, în unele cazuri, dintele temorar, rămas poate contracara cu totul erupția normală a dintelui permanent .

Dinții cel mai frecvent afectați sunt caninii și incisivii.

Fig.1, 2, 6 și 7.

Dinții temporari persistenți, sunt cel mai întâlniți la rasele de talie mică, toy: Poodel pitic, Yorkshire terrier, Bichon maltese, Schnauzer pitic, Pekinez, Pomeranian și se întâlnește foarte rar de rasele de talie mare și la pisici.

Nu există date exacte dar se pare că dinții temporari persistenți se întâlnesc pe linie familială.

Cei mai mulți căței își pierd dinții temporari în jurul vârstei de 5-6 luni.

Dinții temporari persistenți pot 20 Veterinarul

n

Figura. 4 afecta erupția dentiției permanente și deplasarea acestora, ducând la malocluzie. În plus, plasarea aproape de dinții permanenți provoacă afecțiuni suplimentare în gură, resturile de mâncare se acumulează între dinți, ceea ce duce la formarea plăcii și a bolii paradontale. Fig.3. Începând de la vârsta de patru luni, puii ar trebui să fie examinați și monitorizați pentru a se asigura că dinții permanenți erup în mod corespunzător.

Dacă rămân dinții temporari, aceștia ar trebui să fie extrași chirurgical. Fig 4, 5. Îndepărtarea unui dinte temporar permanent este o procedură chirurgicală dificilă care implică îndepărtarea întregului dinte, inclusiv rădăcina acestuia.

Fig. 8.

După extracție, fig. 9 se recomandă clătirea zilnică cu soluție care conține clorhexidină. Recontrolul se face după trei săptămâni. Se observă dacă mușcătura este corectă și se arată proprietarului cum trebuie periați dinții câinelui; acest lucru fiind necesar zilnic.

Extracția dinților temporari permanenți nu previne malocluzia incisivilor, dar poate preveni malocluzia caninilor.

Malocluzia incisivilor nu provoacă trauma țesutului moale sau a dinților si câinele nu are nevoie de tratament în viitor.

Proprietarul cățelului trebuie să știe

nr. 20 n www.veterinarul.ro

că extracția dintelui temporar persistent poate afecta dintele permanent și de asemenea că se indică tratament pentru malocluzie (după caz).

Figura. 1

Figura. 2

Figura. 6

Figura. 3

Figura. 9

Figura. 7

Figura. 5

Figura. 8 21

infecțioase

BARTONELOZA etiopatogenie

DR. CRISTINA ROXANA medic veterinar

Numeroasele studii realizate la nivel mondial subliniază caracteristicile deosebite ale speciilor de Bartonella, care se numără printre cele mai eficiente bacterii patogene, greu detectabile și analizate până în prezent.

P

atogenitatea ridicată, caracterul ocult al infecţiei şi transmiterea la om ar trebui să situeze bartoneloza pe un loc important în patologia pisicilor. În acest sens testarea pisicilor pentru bartoneloză ar trebui efectuată în cabinetele și clinicile veterinare ori de câte ori situaţia clinică o impune.

Biologia și morfologia Bartonelelor Bacteria > Proteobacteria > Alphaproteobacteria > Rhizobiales > Bartonellaceae > Bartonella Bartonella face parte din genul bacteriilor gram negative, parazit intracelular facultativ, extrem de adaptabilă mamiferelor gazdă, cărora le induce o bacteriemie intraeritocitara durabilă. Înainte de anul 1990 erau puse în evidenţă doar 2 specii de Bartonella, iar actualmente au fost descrise 22 de specii, necalculând şi speciile ce sunt încă în stadiu de cercetare.

epidemiologia infecţiei cu Bartonella spp. în populaţia de pisici Pisicile sunt considerate pentru Bartonella henselae, quintana, Bartonella Bartonella clarridgeiae şi 22 Veterinarul

n

a fi gazde Bartonella koehlerae, Bartonella

bovis, în România întâlnindu-se doar primele două.

Transmiterea bolii la pisică se face prin intermediul artropodelor hematofage (purici, ţânţari, păduchi), în acest sens Ctenocephalides felis jucând rolul determinant. Acum 10 ani căpuşa era considerată ca fiind principalul vector însă actualmente importanţa sa în transmiterea acestei boli este discutabilă. Deşi s-a demonstrat existenţa bartonelelor la nivelul acestora, transmiterea propriuzisă prin muşcătura căpuşelor nu a fost încă demonstrată.

Transmiterea transplacentară şi perinatală nu a fost identificată în ceea ce priveşte infecţia experimentală.

patogeneza Imediat după infectare bartonelele colonizează la nivelul celulelor endoteliale. Apoi la fiecare 5 zile o serie de celule endoteliale infectate sunt eliberate în circulaţie, unde infectează eritocitele.

După ce pătrund în eritocite se multiplică la nivelul membranei fagozomilor, până ating o densitate maximă a populaţiei. Colonizarea la nivelul celulelor endoteliale protejează bartonelele de răspunsul imun imediat al organismului gazdă şi facilitează dispersia vasculară (Fig. 1).

nr. 20 n www.veterinarul.ro

Unele studii demonstrează că Bartonella spp. poate infecta macrofagele specializate, incluzând celulele dendritice, microgliile şi chiar monocitele. Astfel, afectând macrofagele şi monocitele, bartonelele se pot localiza în ţesuturi şi organe pe care le lezionează, acest fapt contribuind la realizarea procesului inflamator specific determinat de acestea. În plus, infecţia cu Bartonella spp. determină imunosupresie şi predispune astfel individul afectat la infecţii virale şi bacteriene oportuniste, precum şi la micoze.

taBloul clinic și anatomopatologic al infecţiei Studii recente în ceea ce priveşte bartoneloza la pisici cât şi la oameni subliniază conceptul conform căruia Bartonella spp. poate induce o infecţie persistentă, fără semne clinice, sau cu manifestare clinică minimală, nespecifică, fiind foarte greu de diagnosticat.

Există numeroase semne clinice ce impun testarea pentru bartoneloză. Printre acestea se numără: leziuni inflamatorii granulomatoase, endocardite, miocardite, poliartite, anemie hemolitică imun mediată, eozinofilie, splenomegalie, trombocitopenie imun mediată, epistaxis, efuzii cavitare idiopatice, semne neurologice idiopatice, limfoadenopatie,

Fig. 1. Ciclul de multiplicare la Bartonella spp.

(1) Nişa primară este considerată a fi endoteliul vascular.

(2) La un interval de 5 zile bacteria este eliberată de la nivelul nişei primare în torentul sangvin, de unde poate fie reinfecta nişa primară şi reîncepe un nou ciclu (1), fie poate adera la eritrocite (3).

(5) Multiplicarea se realizează obligatoriu intracelular.

(6)Persistenţa se face intraceritocitar într-un stadiu non-replicativ pe parcursul a mai multe săptămâni. febră de origine nedeterminată, vasculită, hepatită cronică.

Experienţa clinică a demonstrat că febra, ca simptom, poate apărea şi la pisicile cu bacteriemie dar fără manifestări clinice de boală în urma unei intervenţii chirurgicale minore. Deşi nedemonstrată, se merge pe ipoteza conform căreia bartoneloza, precum alte infecţii intravasculare cronice, determină în caz de stres (precum intervenţii chirurgicale sau traume) apariţia unor manifestări clinice de tipul hipertermiei tranzitorii, anemiei moderate şi semnelor neurologice de mică intensitate şi limitate ca durată.

Atât imunitatea umorală cât şi cea mediată celular joacă un rol foarte important în eliminarea, supresia şi controlul bartonelelor din genurile: B. henselae, B. clarridgeiae şi B. koehlerae. Activarea răspunsului imun mediat celular, inclusiv a gamma-interferonului, joacă un rol esenţial în combaterea şi eliminarea B.henselae.

Imunosupresia asociată cu virusul leucemiei feline sau cu virusul imunodeficienţei feline măresc patogenitatea în cazul B. henselae.

Mai multe studii epidemiologice şi experimentale au investigat corelaţia şi posibila asociere dintre Toxoplasma gondi şi Bartonella henselae în populaţia

de pisici. Destul de des sunt descoperite seroprevalențe asemănătoare pentru ambele entităţi. Este ştiut că pisica este gazda primară atât a B. heselae cât şi T. gondi şi că în ambele cazuri adaptarea evolutivă a facilitat abilitatea acestora de a se menţine pe termen lung în organismul gazdei, fără manifestări clinice evidente.

Cu toate acestea, infecţiile reovirale, imunosupresia indusă medicamentos, sau imunitatea scăzută la animalele bătrâne reprezintă circumstanţe în care coinfectarea, sau mai corect spus infectarea cu Bartonella henselae şi infestarea cu Toxoplasma gondi în cazul aceluiaşi individ duc la manifestări clinice dramatice şi totodată nespecifice. De aceea, evidenţierea serologică a trecerii anterioare prin ambele boli, corelată cu evidenţierea B. henselae încă active la nivelul organismului reprezintă un semnal de alarmă şi obligă la tratament, în special la puii de pisică, la pisicile bătrâne, sau la cele cu boli sistemice.

Bartoneloza – zoonoză O calitate remarcabilă a bartonelelor în ceea ce priveşte boala la om este că aceeaşi specie poate cauza fie o infecţie acută, fie cronică, fie proliferare vasculară, fie manifestări supurative.

Cea mai discutată dintre bolile produse de Bartonella spp. la om, atât datorită implicaţiilor, cât şi datorită numărului mare de cazuri este Boala zgârieturilor de pisică (Cat scratch disease - CSD); mai este cunoscută şi sub denumirea de Limfadenită reticulară subacută.

Experienţa clinică a demonstrat că acţiunea bartonelelor la nivelul organismului infectat este dictată de nivelul de reacţie al sistemului imun, precum şi de afecţiunile anterioare ale individului.

(Fig. 2.)

Diagnostic Actualmente, diagnosticul de bartoneloză se face în mod curent prin coroborarea datelor clinice şi paraclinice (hemoleucogramă) cu evidenţierea microscopică a bartonelelor la nivelul eritrocitelor (frotiu).

Ca diagnostic de certitudine se recomandă evidenţierea anticorpilor prin testul de imunofluorescenţă indirectă sau PCR (Polymerase Chain Reaction).

Pentru testul serologic proba de analizat se ia din sângele animalului testat (minim 1-2 ml de sânge fără anticoagulant pentru a putea exprima ser), în timp ce pentru testul PCR proba de analizat poate fi din: sânge, limfonoduri, aspirate tisulare, salivă, lichid articular, exudat ocular sau probă biopsică.

Administrarea de medicamente imunospresoare sau de chimioterapice înaintea testării PCR creşte nivelul bartonelelor din organism făcând boala 23

Fig 2 - Infecţia cu Bartonella spp. la om în funcţie de imunocompetenţă şi afecţiunile anterioare ale individului mai uşor de confirmat, în timp ce administrarea de antibiotice are efect invers.

TraTamenT Doxiciclina este antibioticul de elecţie în tratarea bartonelozei, însă printre antibioticele a căror eficienţă a fost demonstrată se numără şi Enrofloxacina, Orbifloxacina şi Azitromicina.

Eficienţa Doxiciclinei nu a fost dovedită pentru infecţia cu B. vinsonii, dar s-a demonstrat că în cazul infecţiei naturale cu cu B. hensele sau cu B. clarridgeiae o doză de 10 mg/kg, administrată ințial la 12 ore (2-4 zile) și ulterior la 24 de ore poate elimina infecţia din organism.

Indiferent ce antibiotic alegem să folosim, tratamentul trebuie efectuat pe o durată de 3-4 săptămâni pentru a avea eficienţa scontată.

Prevenire, combaTere și riscuri Datorită potenţialului zoonotic şi a modului extrem de facil de transmitere, pericolul de expunere pentru medicul veterinar este foarte mare. Transmiterea 24 Veterinarul

n

realizată prin muşcătură de pisică, zgârietură, prin intermediul vectorilor (puricii) sau prin contact direct cu sânge sau alte secreţii de la animalul infectat, este facilitată în camera de urgenţă când principala preocupare a medicului veterinar este stabilizarea animalului sever bolnav, traumatizat sau debilitat. Deaceea se recomandă folosirea de către medicul veterinar a echipamentului de protecţie, spălarea frecventă pe mâini şi evitarea înţepăturilor şi tăieturilor la nivelul mâinilor.

Tot medicului veterinar îi revine şi sarcina de a informa populaţia (crescători sau iubitori de pisici) asupra epidemiologiei şi implicaţiilor zoonotice asociate cu patogeneza şi transmiterea prin vectori.

Deasemenea, este de datoria medicilor veterinari şi a autorităţilor competente să stabilească şi să pună în practică un plan de combatere a vectorilor (purici, păduchi, căpuşe). S-a demonstrat şi este indubitabil că odată cu scăderea drastică a vectorilor din mediul înconjurător, prevalenţa bartonelozei în populaţia de pisici este net diminuată.

nr. 20 n www.veterinarul.ro

Referințe (selecție): 1.Chomel B.B., Boulouis H.J., Maruyama S. (2006) "Bartonella spp. in pets and effect on human health" pag :389–394 2.Breitschwerdt E.B., Maggi R.G., Chomel B.B., Lappin M.R. (2010) – “Bartonellosis: an emerging infectious disease of zoonotic importance to animals and human beings” 3.Sander A. (1998) – “Microbiological diagnosis of Bartonella species and Afipia felis” pag.: 98–129 4.Telford S.R. III, Wormser G.P. (2010) - "Bartonella spp. transmission by ticks not established" Emerg Infect Dis. Vol. 16 (3), pag :379–84 5.Chomel B., Kasten R.W., Floyd-Hawkins K., Chi B., Yamamoto K., Roberts-Wilson J., Gurfield A.N., Abbott R.C., Pedersen N.C. (1996) – “Experimental transmission of Bartonella henselae by the cat flea” J Clin Microbiol. pag:1952–1956 6.Guptill L., Slater L.N., Wu C.C. (1998) - " Evidence of reproductive failure and lack of perinatal transmission of Bartonella henselae in experimentally infected cats" pag: 177–189 7.Chomel B.B., Kasten R.W., Floyd-Hawkins K.A. (1997) "Experimental and natural infection with Bartonella henselae in domestic cats" Comp Immunol Microbiol Infect Dis. pag :41–51 8.O'Reilly K.L., Bauer R.W., Freeland R.L. (1999) "Acute clinical disease in cats following infection with a pathogenic strain of Bartonella henselae" pag :3066– 3072 9.Kordick D.L., Brown T.T., Shin K. (1999)

oncologie

Terapia cancerului Cum folosim antinflamatoarele nesteroidiene - partea a II-a

Dr. Liviu Gaiță medic veterinar

Am expus în prima parte efectele generale ale NSAID (NonSteroid Anti-Inflamatory Drugs), câteva elemente de farmacodinamică a acestor substanțe la câine și pisică, precum și efectele anti-tumorale raportate pentru aceste medicamente, la om, câine și pisică. În continuare, vom prezenta succint câteva aspecte practice privind utilizarea NSAID în prevenția și tratamentul bolii canceroase la câine și pisică

S

tudii repetate au confirmat efectul antitumoral al piroxicamului asupra carcinomului de mucoasă a vezicii urinare (TCC – Transitional Cell Carcinoma), numit și carcinom urotelial, atât la om cât și la câine [2], [3]. Într-unul din studii [4], de pildă, din 62 de câini diagnosticați cu TCC (tumori spontane), prin tratament cu piroxicam s-au obținut 2 remisii complete, 9 remisii parțiale (reducere în volum a tumorii cu peste 50%), 35 de cazuri stabilizate (reducere sub 50%) iar în 16 cazuri boala a continuat să avanseze. Timpul median de supraviețuire sub tratament a fost de 195 zile. După aceste cercetări, piroxicamul a fost considerat un medicament cu potențial antitumoral demn de a fi evaluat și sau facut încercări repetate de includere a lui și în terapia altor tipuri de cancere. Recent, mai mulți oncologi au remarcat faptul că nu există o bază logică sau empirică pentru a acorda un rol privilegiat piroxicamului, între toate NSAID, ca având un efect antitumoral aparte; alte medicamente din aceeași clasă pot avea efecte similare sau chiar superioare. Se pare că e 26 Veterinarul

n

vorba doar de o întâmplare că primele studii s-au făcut, la Purdue Comparative Oncology Program (Purdue University) prin folosirea piroxicamului, în urma observării accidentale a unor remisii spontane a tumorilor la pacienți cărora li se administrase piroxicam pentru atenuarea durerilor. Următoarele studii au încercat să confirme sau să extindă aceste prime rezultate la alte tipuri de tumori, menținând piroxicamul ca medicamentul ales fortuit din multitudinea de NSAID. Un exemplu este carcinomul de plan nazal, cu celule scvamoase, la care administrarea locală sau intratumorală de piroxicam continuă să fie recomandată în numeroase materiale de referință. Meloxicamul, datorită toxicității gastrice reduse, poate fi o alternativă mai avantajoasă [1].

Un alt tip de cancer în care NSAID sunt incluse în terapia standard antitumorală este carcinomul prostatic canin, în cazurile în care când se identifică, pe lângă tumora primară, metastaze la distanță sau implicarea limfonodurilor regionali. În această situație, protocolul recomandat [1] include, pe lângă un antiinflamator nesteroidian, citostaticul mitoxantronă. Beneficiul terapeutic este apreciat drept marginal și inconstant, nefiind confirmat prin studii ample și riguroase pentru carcinomul prostatic.

Pentru TCC însă, combinația mitoxan-

nr. 20 n www.veterinarul.ro

tronă-piroxicam este comunicată drept protocol cu beneficii terapeutice confirmate statistic. În sfârșit, o situație în care utilizarea NSAID poate aduce beneficii spectaculoase este cea a tumorilor miofibroblastice mezenterice. Acestea, pe de o parte sunt dificil de încadrat din punct de vedere al caracterului inflamator/tumoral/malign, iar pe de altă parte sunt practic imposibil de extras chirurgical fără compromiterea tractului digestiv. În oncologia umană se raportează răspunsuri favorabile spectaculoase prin terapie de linia a doua și menținere cu NSAID, după un atac cu glucocorticoizi [5].

Numeroase studii bazate pe imunohistochimie au evidențiat, în ultimii 10 ani, nu numai prezența abundentă a ciclooxigenazelor, mai ales a izoenzimei COX2, în țesutul de neoformație de diferite tipuri, dar chiar o proporționalitate între abundența COX și malignitatea tumorii. Se cuvine însă subliniat că această constatare nu se asociază cu confirmarea unui răspuns prompt și proporțional al tumorii la administrarea de inhibatoare de COX. Se pare că ciclooxigenaza și receptorii de ciclooxigenază sunt implicați în procesele biologice de la nivelul tumorii nu numai în favoarea dezvoltării tumorii, dar și în reacția de apărare locală a organismului, astfel încât bilanțul in-

Tratamentul febrei din boala canceroasă se face aproape exclusiv cu NSAID și se impune în febra manifestată ca sindrom paraneoplazic, în febra indusă de radioterapie sau în complicațiile infecțioase care apar frecvent pe fondul tulburărilor imunologice generate local de tumori sau sistemic de chimioterapie.

Tratamentul antipiretic trebuie limitat ca intensitate la nivelul minim care permite reluarea hrănirii și hidratării pe cale orală și trebuie încercată oprirea sa de îndată ce starea clinică o permite. Toxicitatea tratamentului este totdeauna semnificativă și trebuie avută în vedere la suprapunerea cu administrarea de citostatice. Între metamizol, carprofen, robenacoxib și meloxicam, cele mai utilizate NSAID pentru tratamente paleative la câini și pisici, experiența mi-a consolidat încrederea în meloxicam ca fiind cel cu riscurile cele mai scăzute de a genera complicații. tervenției prin inhibitori de COX nu este totdeauna util terapeutic.

Terapia simpTomaTică și paleaTivă Terapia bolnavului de cancer este complexă și foarte flexibilă, adaptânduse continuu la starea pacientului, care e marcată de instabilitate și de afectări ample, la nivelul tuturor aparatelor și sistemelor organismului. NSAID sunt folosite curent la bolnavii de cancer pentru efectele lor analgezice, antipiretice, antiflogistice și pentru cele COXi nespecifice, antitrombotice. Pe de altă parte, utilizarea lor este limitată de toxicitatea lor renală și hepatică, de riscul generării hemoragiilor (în cazul celor COXi nespecifice) sau al incidentelor cardiace (cele selective COX2i). Marginea terapeutică este mult redusă față de om, deoarece majoritatea NSAID se metabolizează prin glucuronoconjugare, iar acest proces hepatic este grevat de un deficit enzimatic semnificativ la câine și sever la pisică. Toxicitatea se instalează astfel mai repede și mai sever decât la om, iar pentru unele medicamente din această clasă toxicitatea este promptă și fatală chiar la doze mici (paracetamol la pisică).

Tratamentul durerii la pacienții oncologici câini și pisici se încadrează în abordarea recomandată de OMS și pentru oameni: abordarea multi-modală și în trepte (progresivă).

Aspectul multimodal se referă la faptul că prezența durerii o perioadă mai lungă induce modificări în sistemul nervos care fac inoperantă întreruperea lan-

țului (de la generarea la percepția durerii) la nivelul unei singure verigi; ca urmare, folosirea unui singur analgezic devine ineficace și se impune utilizarea simultană a unor medicamente din mai multe clase, cu mecanisme de acțiune diferite. După reducerea durerii prin terapie multimodală pentru o perioadă suficient de lungă, funcționarea lanțului de transmitere a durerii se normalizează și se poate încerca revenirea la folosirea unui numar mai mic de tipuri de analgezice. NSAID sunt principalele analgezice non-opioide folosite în terapia prelungită a durerii, mai ales în regim ambulatoriu.

Pe lângă ele, în terapia multimodală mai sunt curent folosite opioidele (dintre care accesibile ușor veterinarului român sunt fentanyl, butorfanol, codeina și tramadol - considerat uneori opioidergic/monoaminergic) și bifosfonații (pamidronat), utili în combaterea durerii osoase din tumori osteoclastice, primare sau metastatice.

Referințe [1] D.J. Argyle, M.J. Brearley, M.M. Turek, Decision Making in Small Animal Oncology, Wiley-Blackwell 2008 [2] Mohammed S.I., et al, Effects of the Cyclooxigenase Inhibitor, Piroxicam, on Tumor Response, Apoptosis, and Angiogenesis in a Canine Model of Human Invasive Urinary Bladder Cancer, Cancer Research 62m 356-358, Jan 2002 [3] Mohammed S.I., et al, Effects of the cyclooxygenase inhibitor, piroxicam, in combination with chemotherapy on tumor response, apoptosis, and angiogenesis in a canine model of human invasive urinary bladder cancer, Mol Cancer Ther. 2(2): 183-8, Feb. 2003 [4] Knapp, DW, Richardson RC, Bottoms GD, Teclaw R, Chan TC. Phase I trial of piroxicam in 62 dogs bearing naturally occurring tumors. Cancer Chemother Pharmacol 1992;29:214-218 [5] Diop, B., Konate I., Ka S., Sall I., Fall D., Dieng M., Wone Y., Mesenteric myofibroblastic tumor: NSAID therapy after incomplete resection, Journal of Visceral Surgery, Vol. 148:4, Sept. 2011, Pg. e311-e314

27

cardiologie

Bolile cardiace congenitale Aspecte generale

DR. MIHAELA SANDU medic veterinar

Definiție I. Bolile cardiace congenitale( CHD )reprezintă boli caracterizate prin leziuni dezvoltate la nivelul inimii sau marilor vase prezente la naștere.

II. Malformațiile sunt cele mai des întâlnite afecțiuni cardiovasculare la câini și pisici la mai puțin de un an de zile.

CAUZE I. CHD (bolile cardiace congenitale) pot fi cauzate genetic, de mediul înconjurător, cromozomial, infecțios, toxicologic sau de factori nutriționali sau s-ar putea dezvolta ca urmare a efectelor teratogene ale substanțelor medicamentoase.

II. Cele mai multe cauze sunt de natură genetică, dar modul precis prin care se moștenesc aceste defecte este adesea necunoscut.

III. Sunt numeroase exemple de rase la care se relatează predispoziția spre malformații cardiace congenitale (tabelul 8 -1 ).

VI. Profunzimea leziunii poate fi incompletă, făcând dificilă sau chiar imposibilă recunoașterea clinică.

FIZIOPATOLOGIE I. Bolile cardiace congenitale (CHD) pot fi clasificate în shuntul de derivație de la dreapta la stânga ( shunt = derivație care leagă două canale anatomice și deviază sângele sau alt lichid, ex. lichidul cefalorahidian, dintr-unul în celălalt.

28 Veterinarul

n

Poate apare ca o malformație congenitală, (ex. defectul septal cardiac) sau poate fi creat chirurgical, stenoza de curgere a tractului, malformații ale valvelor atrioventriculare ( AV ) și alte malformații complexe.

II. Rezultatele pot include insuficiență cardiacă congestivă (CHF), aritmii, sincope sau moarte subită.

III. Shuntul de derivație de la dreapta la stânga și malformațiile complexe creează hipoxia și policitemia secundară (saturarea incompletă cu oxigen a sângelui arterial și stimularea producției de eritrocite) cu complicații clinice legate de hipoxia tisulară și creșterea vâscozității sângelui (osteopatie hipertrofică).

IV. Hipertensiunea pulmonară (PH) se poate dezvolta ca urmare a shuntului de derivație cardiac sau stenozei valvulare mitrale (afecțiune cardiacă care constă în îngroșarea valvei mitrale, astfel încât sângele trece cu greutate prin orificiul stenozat).

A. Leziunile la nivelul arterei pulmonare creează o rezistență mare a sistemului vascular, crescând presiunea în ventriculul drept ( RV ) și reducând circulația de întoarcere venoasă către atriul stâng.

nr. 20 n www.veterinarul.ro

B. Hipertensiunea pulmonară severă poate duce la limitarea debitului cardiac, intoleranța la mișcare și sincopa (sindrom paroxistic de pierdere a cunoștinței, produs de insuficiența temporară a fluxului de sânge spre creier).

C. Shuntul de derivație de la stânga la dreapta poate deveni de la dreapta la stânga cu hipertensiune pulmonară severa (fiziologia lui Eisenmenger – face referire la faptul că acesta a studiat cardiopatia cu cianoză, numită și “boala albastră“ sau sindromul lui Eisenmenger.

Cardiopatia cu cianoză asociază o malformație congenitala, respectiv comunicarea între cavitățile cardiace dreaptă si stangă sau între aortă și artera pulmonară și o boală a arteriolelor pulmonare (legată cel mai frecvent de această malformație ).

Sindromul lui Eisenmenger provoacă o mare creștere a presiunii arteriale pulmonare. Aceasta antrenează trecerea sângelui din cavitățile cardiace drepte și din artera pulmonară, în cavitățile cardiace stângi sau aorta, pe calea comunicației anormale, fie este vorba de o comunicare între cele doua atrii sau de o comunicare între cele două ventricule, de persistența canalului arterial sau de existența unei ferestre între aorta și artera pulmonara.

D. Boala vasculară pulmonară severă

PredisPoziȚia raselor comune la bolile cardiace congenitale malformaȚii sPecifice raselor

Airedale Terrier Beagle Bichon Frise Boykin Spaniel

Bull Terrier

stenoză pulmonară stenoză, insuficiență pulmonară PDA ( canal arterial persistent ) stenoză pulmonară stenoză subaortică, stenoză pulmonară,defect septal atrial displazia valvei mitrale

Chihuahua

PDA, stenoză pulmonară

Cocker Spaniel

PDA, stenoză pulmonară

Collie

PDA

Doberman Pinscher

defect septal atrial

English Bulldog

(boală congenitală de cord caracterizată prin stenoză pulmonară, hipertrofie ventriculară dreaptă și dextropozitie aortică ), defect septal ventricular, stenoză subaortică.

Boxer

English Springer Spaniel Ciobănesc German Brac German

PDA, defect septal ventricular PDA, stenoză subaortică, displazia valvei mitrale, displazia valvei tricuspide, arc aortic drept persistent stenoză subaortică

Setter Irlandez

stenoză subaortică, displazia valvei mitrale, displazia valvei tricuspide displazia valvei mitrale, displazia valvei tricuspide, stenoză aortică, persistența arcului aortic drept persistența arcului aortic drept , PDA

Keeshond (Spitz)

tetralogia Fallot, defect septal ventricular, PDA

Labrador Retriever

displazia valvei tricuspide, PDA

Bichon Maltez

Newfoundland

PDA displazia valvei mitrale , stenoză pulmonară, stenoză subaortică stenoză subaortică, displazia mitrală, PDA

Bobtail (Old English Sheepdog) Caniche Caniche Standard Rotweiller

displazia valvei tricuspide PDA defect septal atrial, PDA stenoză aortică, displazie mitrală

Samoyed

stenoză pulmonară, stenoză aortică

Schnauzer

stenoză pulmonară

Ciobănescul de Shetland

PDA displazia valvei tricuspide, hernie diafragmatică peritoneoparicardică stenoză pulmonară PDA PDA

Golden Retriever Marele Danez (Dog German)

Mastiff

Weimaraner West Highland White Terrier Yorkshire Terrier Pomeranian

care este în general ireversibilă și închiderea chirurgicală a shuntului care produce decompresia părții circulatorii drepte poate fi fatală.

E. Evidențele clinice ale hipertensiunii pulmonare (PH) includ hipertrofia ventriculului drept, în principal dilatarea arterei pulmonare, mărirea atriului drept și reducerea mărimii camerelor cardiace stângi.

semnele clinice I. În cele mai multe cazuri, proprietarul animalului nu recunoaște semnele clinice ale unei bolii de inimă.

II. Scăderea rezistenței la efort sau realizarea cu un efort sporit a unor activități care altfel ar fi fost executate ușor este un semn comun bolilor de inimă congenitale (CHD).

III. Bolile cardiace congenitale (CHD) duc adesea la manifestări de oboseală, leșin și sincopă.

IV. La un examan clinic, semnele insuficienței cardiace congestive (CHF) observate pot include: tahipnee, ortopnee (respirația în poziție sezândă), tusea, jena respiratorie sau distensia abdomenului (datorită ascitei).

V. Cianoza este specifică shuntului de derivație de la dreapta la stânga și când disfuncția pulmonară acompaniază partea stângă sau insuficiența cardiacă congestivă biventriculară.

VI. Moartea datorată unei boli congenitale de inimă poate să se producă datorită unei insuficiențe cardiace congestive nerezolvate/netratate, hipoxiei severe sau aritmiei cardiace (fibrilație ventriculară asistolică).

diagnostic I. Acest diagnostic este suspectat de la identificarea unui murmur cardiac la animalul tânar, în special la rasele cu risc pentru boli de inimă congenitale.

Animalul pare normal chiar și atunci când afecțiunea cardiacă congenitală (CHD) este severă.

Când semnele clinice de CHD sunt prezente, se suspectează o malformație cardiovasculară severă.

Odată ce semnele clinice s-au manifestat, prognosticul este în general rezervat, în afară de cazul în care s-a inițiat tratament definitiv sau paleativ.

Este necesară realizarea unui diag29

nostic diferențial a cauzelor noncardiace care pot avea manifestări semnelor clinice similare precum anemia, parasitismul sau pneumonia, care trebuie excluse.

II. Examinarea fizică poate fi sugestivă pentru CHD Palparea precordală poate identifica cardiomegalia cu deplasarea caudală a ventriculului stâng sau ieșirea în afară a ventriculului drept (“umflare”).

Palparea vibrațiilor sau palpitațiilor indică prezența unui murmur cardiac sonor (puternic) de grad V sau VI și identifică punctul maxim al intensității murmurului cardiac.

Murmurele cardiace sunt tipice pentru CHD. 1. Cele mai multe dintre aceste murmure asociate cu CHD sunt sistolice.

2. Un murmur continuu survine în PDA (ductus arteriosus/canal arterial persistent - vas sanvin la făt care face legătura între arcul aortic și artera pulmonară stângă; persistența lui după naștere constituie o anomalie congenitală care se tratează chirurgical).

3. Murmurul diastolic de obicei indică reflux aortic și rareori stenoza valvulară atrioventriculară.

4. Distingerea unui murmur funcțional obișnuit de un murmur cauzat de CHD poate fi dificilă, dacă nu imposibilă, oricum ar fi murmurele bolilor cardiace congenitale sunt tipic sonore și durează mai mult timp.

5. O problemă dificilă pentru rasele de animale cu risc pentru CHD este persistența unui murmur de ușoară evacuare în absența unei leziuni ecocardiografice, care face imposibilă determinarea prezenței CHD. 6. Cu excepția obstrucției de evacuare ventriculare (stenoza aortică sau pulmonară), gradul murmurului (intensitatea) și durata nu se corelează cu severitatea leziunii cardiace.

7. Un murmur poate fi ușor sau absent chiar și în situații grave, cum ar fi shuntul de derivație de la dreapta la stânga cu policitemie; atrezia pulmonară (defect congenital caracterizat prin aceea ca valva de la nivelul arterei pulmonare nu se deschide deloc sau poate fi complet inexistentă) și atrezia aortică, defectul septal ventricular nelimitat ( VSD ), hipertensiunea pulmonară severă.

D. Distensia venoasă jugulară sau pulsațiile sugerează “boala de inima dreapta” ( stenoza pulmonară, reflux tricuspidian, insuficiență cardiacă congestivă dreaptă).

E. Pulsul arterial femural slab sau hipokinetic sugerează obstrucția curgerii 30 Veterinarul

n

sanguine normale, disfuncție ventriculară stânga sau insuficiență cardiacă.

F. Pulsul hiperkinetic este tipic pentru PDA (canal arterial persistent ) și reflux aortic (reflux al sangelui din aorta în ventriculul stâng în timpul sistolei ).

G. Cianoza poate fi un semnal CHD și este cauzată fie de shuntul de derivație de la dreapta la stânga sau de disfuncția pulmonară prin edem pulmonar sau efuziune pleurală.

1. Concomitent, bronhopneumonia poate fi cea mai comună cauză a cianozei în CHD. 2. Termenul diferențere a semnelor de cianoză se referă în general la condiția de roz a mucoasei orale și cianoza mucoaselor caudale (cel mai bine observată la nivel vulvar și prepuțial) și este unul dintre cele mai tipice manifestări ale inversării PDA de la stânga la dreapta.

III. Radiografia toracică poate identifica cardiomegalia, dilatarea marilor vase, alterarea circulației pulmonare și identificarea legăturii cu CHF. Puii de câine au o umbră proeminentă la nivelul ventriculului drept până la 6 – 8 săptămâni.

Radiografiile de asemenea oferă dovada persistenței CHF ( insuficienței cardiace congestive) și pot ajuta la stabilirea tratamentului inițial.

ECG poate identifica extinderea afectării atriale sau ventriculare, dar poate fi negativă și rareori definitorie.

IV. Un diagnostic definitiv și potrivit pentru CHD cere o electrocardiogramă avansată cu test Doppler(metoda ce permite vizualizarea curgerii sângelui în cavitațile cardiace și efectuarea unor măsurători hemodinamice utile pentru cuantificarea severității unor boli cum ar fi valvulopatiile, cardiomiopatiile).

Electrocardiografia bidimensională /ecografia 2D (metodă ce permite vizualizarea tuturor structurilor cardiace: atrii, ventricule, valve, pericard, metodă care ne oferă date morfologice și de funcționaale cardiace: dilatarea cavităților, hipertrofia pereților, aspectul și mișcarea valvelor, contractilitatea miocardului, prezența de lichid în pericard) și ecografia în mod M (metoda care redă mișcarea structurii cardiace urmărite în funcție de timp, utilă în efectuarea exactă a unor măsurători: distanțe, grosimea pereților, fracție de scurtare etc.) definește cu precizie leziunea la nivel cardiac și extinderea leziunii la nivelul marilor vase și al funcției ventriculare ).

Studiul Doppler-ului identifică direcția și viteza de curgere a sângelui și poate

nr. 20 n www.veterinarul.ro

fi folosit pentru estimarea presiunii intracardiace.

Turbulențele algoritmice pot delimita tipuri anormale ale fluxului sangvin cum ar fi shuntul de derivație sau regurgitația valvulară.

Cateterizarea cardiacă și angiocardiografia sunt necesare pentru diagnosticarea cazurilor ambigui de CHD grave, mai ales în cazul malformațiilor coronariene, sistemice sau vascular pulmonare.

VI. Cazurile banale de CHD pot scăpa detectării chiar și cu metode de electrocardiografie avansată sau examinare specializată.

Pentru mulți câini cu un ușor murmur de evacuare, diferențierea unui murmur normal, “inocent“ de cel caracteristic unei boli cardiace definitive (permanente) poate fi dificilă.

Aceste situații sunt relativ neimportante pentru sănătatea câinelui afectat, dar pot cauza nemulțumire privind sănătatea și soliditatea rasei.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL I. Cele mai importante considerații și cele mai comune probleme de urmărit sunt: a. Creșterea efortului (la mișcare) în malformații ale altor organe, boli metabolice, infecții cronice, malnutriție sau parazitism sever. b. Semne respiratorii: boli infecțioase repiratorii(infecții virale, bordeteloza, bronhopneumonia bacteriană), parazitoze respiratorii, boli ale tractului respirator. c. Distensia abdominală cu lichide pentru partea dreaptă cu CHF (insuficiența cardiacă congestivă ), obstrucția la intrare a venei cave caudale, boli noncardiace. d. Sincopa: perturbările de ritm cardiac dobândite, miocardita cățelușilor.

II. La animalele tinere, diagnosticul diferențial al murmurului cardiac include murmurul funcțional ușor la căței și pisoi ca și cardiomiopatia la pisici. a. Tipul de murmur de evacuare ușoară ( < III și/sau VI ) prezent de altfel la cățeluși și pisoi aparent sănătoși este adesea minor și dispare în timp. b. Creșterea intensității murmurului cardiac, alte anomalii fizice (creșterea efortului la mișcare, cianoza) sau orice alt semn clinic (intoleranța la exerciții, jena respiratorie) impune o evaluare imediată de către specialistul în CHD. c. Murmurul sistolic puternic, murmurul diastolic sau un murmur continuu este puțin probabil să fie minor și presu-

pune o evaluare promptă. d. Persistența murmurului de evacuare ușoară este comună multor rase care prezintă risc pentru stenoza aortică (Boxer, Bouvier de Flandra, Golden Retriever), dar este foarte dificil sau chiar imposibil să diferențiem o banală CHD de o variație fiziologică normală. e. La pisicile tinere, mai mici de doi ani cu murmur sistolic și ecocardiografie evidențiind o hipertrofie concentrică a ventriculului stâng, diagnosticul diferențial include cardiomiopația hipertrofică genetică, malformația valvei mitrale cu obstrucția tractului de curgere al ventricului stâng sau rar stenoză aortică.

TraTamenT I. Terapia definitivă sau paleativă pentru CHD adesea cere intervenție chirurgicală sau chirurgia bazată pe cateterizare.

A. Înainte ca un asemenea tratament să fie instituit este necesară stabilirea diagnosticului definitiv.

B. Tratamentele specifice sunt în conformitate cu malformațiile individuale.

C. Din păcate, multe cazuri de CHD necesită intervenții chirurgicale în timpul bypass-ului cardiopulmonar (metoda prin care circulația sangvină a organismului este menținută, în timp ce cordul este oprit ca urmare a unei intervenții cardiace. Funcțiile cordului și ale pulmonului sunt preluate de o pompă externă până la restabilirea circulației normale) dar refacerea completă este rar întâlnită, exceptând cazurile de PDA. D. Terapia medicală poate fi necesară pentru complicațiile care apar în CHD (CHF, aritmie cardiacă, hipertensiune pulmonară, policitemie secundară).

II. CHF este consecința volumului progresiv sau excesului de presiune din ventriculul afectat.

A. Tratamentul inițial al insuficienței cardiace pe partea stângă implică administrarea de Furosemid (2 – 4 mg / kg, i.v, i.m, s.c), suplimentarea cu oxigen, posibil unguent cu Nitroglicerina 2 % și sedarea cu Butorfanol (0,25mg / kg i.m, s.c) după caz.

B. Dacă CHF persistă și cauza este shuntul de derivație de la stânga la dreapta, poate fi administrat Nitroprusiat 0.5 – 2.5 mg / kg/ i.v pentru reducerea tensiunii arteriale și a gravității shuntului.

1. Terapia cu Enalapril (0.5 / kg per os, de 2 ori pe zi), Amilodipina (0.05 – 0.2 mg / kg per os,o dată pe zi)sau Hidralazina (0.5 – 2. mg / kg per os, de 2

ori pe zi) poate reduce presiunea sangvină și shuntul de derivație de la dreapta la stânga.

2. Amilodipina sau Hidralazina se pot asocia cu inhibitori de enzimă de conversie, atunci când pacienții nu răspund la monoterapia cu Amilodipina sau Hidralazina.

3. Menținerea presiunii sistolice a sângelui la 80 – 120 mmHg, particular în cazul stenozei aortice (hipotensiunea reduce perfuzia coronariană) C. Terapia insuficienței cardiace congestive ( CHF ) este de lungă durată la câini și pisicile cu CHD. D. Cu toate că utilizarea beta-blocantelor în tratamentul CHF datorită CHD este nerezolvantă (neacceptată), acestea trebuie folosite pentru evitarea bradicardiei, în special la câinii cu obstrucții fixe (stenoza subaortică și shuntul de derivație cardiacă).

E. În unele cazuri (PDA), terapia medicamentoasă pentru insuficiența cardiacă congestivă (CHF) poate fi întreruptă dacă repararea definitivă a defectului este realizată cu succes.

III. Controlul aritmiilor la animalele cu CHD grave poate fi de ajutor la menținerea unui status compensat și la prevenirea morții subite.

IV. Managementul hipertensiunii pulmonare (PH) este dificil dacă modificările vasculare adesea responsabile sunt ireversibile.

A. PH de obicei se dezvoltă rapid la câini (mai mici de 6 luni), dar la pisici se poate dezvolta treptat și poate fi stopată de închiderea defectului sau înlocuirea valvei mitrale stenotice.

B. Când vasocostricția reactivă este identificată, medicamente care reduc rezistența vasculară pulmonară cum ar fi Sildenafil ( s.a. din Viagra ) cu doză de 0.5 – 2 mg/ kg, per os, de 2 ori pe zi poate fi benefice (deși este un tratament costisitor).

C. Presiunea arterială poate fi monitorizată, astfel reducerea rezistenței vasculare sistemice poate mări shuntul de derivație de la dreapta la stânga.

D. Testul la efort este important pentru a preveni colapsul sau dispneea.

V. Controlul policitemiei poate fi necesar în astfel de afecțiuni.

A. Valvuloplastie cu balon sau intervenție chirurgicală scade presiunea părții drepte și reduce din defectul anatomic reprezentând shuntul de derivație.

1. Medicația poate fi utilizată pentru

reducerea rezistenței vasculare pulmonare.

2. O mare atenție se va acorda defectului septal ventricular (VSDs), ca o complicație fiind shuntul de derivație de la stânga la dreapta care se dezvoltă dacă presiunea din ventriculul drept se apropie de normal.

B. Flebotomia poate fi necesară la animalele cu shunt de derivație de la dreapta la stânga și policitemie secundară.

1. În timp ce hematocritul de la 62 % la 65% este adesea bine tolerat, valorile 68 % la 70 % ar putea cauza dificultăți la efort sau predispun la accidente vasculare trombotice sau moarte subită.

2. Cantititea de sânge îndepărtat (ml)= (greutatea corporală [kg] X 0.08) X 1000 ml / kg X (PCV actual - PVC dorit ÷ PCV actual) PCV = procentrul volumetric eritrocitar PVC = presiunea venoasă centrală.

3. Simultan administrarea i.v de fluide o dată până la de 2 ori volumul eliminat.

4. Alternativ, eliminarea a 10 % din volumul de sânge dimineața și 2% - 10 % după amiaza, fără înlocuirea cu fluide a volumului eliminat.

C. Când necesitatea de a face flebotomie devine prea frecventă, se poate încerca supresia medulară reversibilă cu Hidroxiuree 10 – 20 mg / kg per os o dată pe zi.

moniTorizarea și Profilaxia I. Urmărirea cu atenție a animalelor și individualizarea bazată pe specificitatea defectului genetic, tratamentele anterioare sau complicațiile survenite.

II. Nici un test genetic nu poate detecta purtătorii (animalele cu CHD), astfel că, consilierea din punct de vedere genetic privind rasele de câini poate fi dificilă. a. Animalele cu CHD, chiar și cu forme ușoare nu ar trebui lăsate să se reproducă. b. Câinii cu fenotip cardiac normal care dau naștere la căței cu afecțiuni CHD, trebuie eliminați din programele de reproducere. c. Câinii de rasă cu un status cardiac nesigur, bazat pe ecocardiografie și test Doppler, pot fi lăsați în programul de reproducere numai dacă alte caracteristici sunt considerate normale sau deosebite.

31

medicală

Sindromul Cushing Studiul de caz

Dr. Cătălina Moraru student FMV București

Lucrarea de față și-a propus să scoată în evidență prezența sindromului Cushing la un câine metis ce nu face parte din rasele cu predispoziție) Pudel, Boxer, Terrier, Teckel).

S

indromul Cushing este rezultatul hiperadrenocorticismului (producţia crescută de cortizol).

Aceasta este una dintre cele mai comune disfuncţii endocrine (glandulare), la câine, destul de rară la pisici. Cea mai comună formă a sindromului Cushing la câini se datorează suprastimulării glandei suprarenale ca urmare a producerii de către glanda piţuitară de ACTH în exces. (hiperadrenocorticismul hipofizar).

SIMPTOMATOLOGIE Acest studiu de caz are ca subiect un câine, metis de Labrador cu vârsta peste 10 ani (vârsta exactă nu este cunoscută). În cazul pacientului nostru debutul bolii s-a produs la începutul lunii ianuarie 2013, semnele clinice constând în poliurie şi polidipsie. La scurt timp s-a adăugat la tabloul clinic şi foamea exagerată (polifagie). În ciuda faptului că era scos afară de 5-6 ori pe zi (poate chiar mai des) uneori nu mai gestiona incontinența urinară şi micționa involuntar în casă sau până să ajungă afară.

Atât la nivelul capului cât şi al membrelor se putea observa apariţia distrofiei musculare (Fig.1.).

Printre simptomele prezente se remarcă respiraţia deficitară, balonarea şi distensia abdominală (Fig. 2.)

La tabloul clinic s-au adăugat: edem 32 Veterinarul

n

Figura. 2 prepuţial (Fig.3), apariţia cataractei, ochiul stâng fiind mult mai afectat decât ochiul drept (Fig.4), apariţia unei infecţii la nivelul membrului stâng cât şi întârzierea vindecării plăgii infectate (Fig.5).

După o lună de la diagnosticarea pacientului şi tratament, au apărut probleme dermatologice la nivelul toracelui, abdomenului cât şi a membrelor (Fig.6.) cât şi creşterea în greutate (29.01.2013 = 25 kg -> 6.04.2013 = 30.4 kg) Creşterea în greutate este generată de eliberarea în cantităţi foarte mari a cortizolului, rezultând un metabolism mai lent și această creştere. Reglarea metabolismului este determinată de hormonii adrenalină şi noradrenalină secretaţi de medulosuprarenală, componentă a glandei suprarenale.

Figura. 1

DIAGNOSTIC Figura. 3 Pe baza simptomatologiei prezentate anterior, s-a considerat necesară realizarea unui set de analize. Acestea au arătat o activitate foarte crescută a GPT-ul (555 IU/L). La câteva zile au fost realizate teste biochimice (tabelul nr.1), ecografie şi sau recoltat probe pentru testul de supresie, doza mică dexametazonă. În tabelul nr. 1 putem observa o abatere de la valorile de referință ale parametrilor următori:

nr. 20 n www.veterinarul.ro

Figura. 4

n GPT IU/L - 1070 IU/L. În doar o saptămâna acest parametru aproape şi-a dublat valoarea; n GOT IU/L de la 25 IU/L ajunge la 46 IU/L ; n Fosfataza ALC – se abate cu mult de la valorile de referinţă, fiind de 2842 IU/L ; n Colesterolul – înregistrează valori cu mult peste normal, fiind de 448 mg/dl ; n Proteina totală 7.8. Ştiind că ALKP (fosfataza alcalină) atunci când înregistrează valori ridicate poate indica afecțiuni la nivelul ficatului, sindromul Cushing cât și faptul că COL (colesterolul) este un un indicator în diagnosticul bolilor hepatice şi a sindromului Cuşhing, pentru a se ajunge la un rezultat concludent a fost nevoie să se realizeze testul de supresie cu doza mică de dexametazonă. Rezultatul testului (tabelul nr.2) indică o scădere nesemnificativă la patru ore post dexametazonă de 0.05 ug/dL urmată de o dublare a valorii cortizolului, înregistrată la 8 ore post dexametazonă.

Pe baza corelaţiei dintre testul de supresie cu doza mică de dexametazonă şi semnele clinice s-a putut pune diagnos-

Figura. 6

deteRMinĂRi BioChiMie

GOT GPT GGT Fosfataza alcalină Glucoză Colesterol Uree Creatinină Bilirubină tot.

Albumină Proteină totală Acid uric Calciu

ValoRi 29.01.2013

25 IU/L 555 IU/L

101 mg/dl 13 mg/dl 0.7 mg/dl 0.3 mg/dl

CoRtizol

Cortizol bazal Cortizol 4 ore post dexametazonă Cortizol 8 ore post dexametazonă

8.9 – 48.5 8.2 – 57.5 1.0 – 9.7 10.6-100.7 61.9 – 108.3 115.6 – 253.7 8.8 – 25.9 0.5 – 1.6 0.1 – 0.6 2.6 - 4.0 5.5 – 7.5 0-2 8.7 – 11.8

RezUltat

UM

2.77 2.72 5.58

ug/dL ug/dL ug/dL Tabel 2

ticul de sindrom Cushing.

lare cu ACTH.

tRataMent

ConClUzii

Odată diagnosticat cu sindromul Cushing s-a început tratamentul cu Anipryl - 3 mg/kg. După 11 zile de tratament cu Anipryl starea pacientului s-a deteriorat, acesta ajungând sa bea aproximativ 5 litri de apă pe zi, să respire foarte greu, să nu mai aibă putere în membre, starea sa fiind profund depreciată. În ziua 12-a a fost trecut de urgență pe Vetoryl (60 mg/zi). Încă de la început s-a observat o îmbunătăţire constând în diminuarea cantitaţii de apă şi o stare generală mult mai bună a subiectului. La 18 zile după tratament a fost supus testului de stimulare cu ACTH, realizat pentru a se vedea dacă doza de început este corespunzătoare. Pe baza rezultatului, s-a stabilit că pacientul poate să rămână la doza de 60 mg/zi.

Se poate aprecia că semnele clinice înregistrate au fost suficient de sugestive în principal prin poliurie/polidipsie, polifagie, cataractă, distrofie musculară, ptoză abdominală, pentru suspicionarea sindromului Cushing; Panelul biochimic hepatic (creșterea activității transaminazelor serice şi a fosfatazei alcaline) pot deruta în stabilirea diagnosticului; Dozarea cortizolului a constituit o etapă importantă în stabilirea diagnosticului de sindrom Cushing; Prezența şi intensitatea răspunsului terapeutic la trilostane (Vetoryl) confirmă diagnosticul astfel suspicionat.

Rezultate

Figura. 6

După o lună de tratament cu Vetoryl, hrană dietă l/d, hepato suport, vitamine şi omega 3, starea subiectului s-a îmbunătăţit considerabil, o parte din simptome, cum ar fi poliurie, polidipsie și polifagie au dispărut, lasând loc problemelor dermatologice şi problemelor generate de creşterea în greutate. La trei luni după tratament pacientul trebuie să facă o nouă evaluare constând în: teste biochimice, ecografie şi testul de stimu-

n

46 IU/L 1070 IU/L 57 IU/L 2842 IU/L 86 mg/dl 448 mg/dl 11 mg/dl 0.8 mg/dl 0.3 mg/dl 2.9 7.8 0.8 9.7

ValoRi de RefeRinȚĂ CÂine

Tabel1

Figura. 6

33 Veterinarul

ValoRi 5.02.2013

nr. 20 n www.veterinarul.ro

Nota autorului: - lucrarea este integral realizată de mine, iar pacientul este câinele meu.

Bibliografie selectivă Kaneko J.J., Harvey J.W., Bruss M.L., Clinical Biochemistry of Domestic Animals, editura Academic Press Elsevier, 2008.

Kerr M.G., Veterinary Laboratory Medicine, Second edition, editura Blackwell Science, 2002.

Vaden S.L., Knoll J.S., Smith F.W.K., Tilley L.P & Jr., Blackwell's Five-Minute Veterinary Consult: Laboratory Tests and Diagnostic Procedures Canine & Feline, editura Wiley-Blackwell, 2009 Villiers E., Blackwood L (editori), BSAVA Manual of Canine and Feline Clinical Pathology, Second edition,

33

medicală

Bolile tumorale la porumbeil

DR. SZABO ZOLTAN2 medic veterinar

Nu ţin minte să fi învăţat în facultate despre această categorie de boli la porumbei, deci prin urmare nici în manualele din aceea vreme nu am găsit referiri la ele. Nefiind un medic veterinar teoretician, nu am reuşit să adun materiale ştiinţifice din acest domeniu şi bineînţeles, nu am nici cercetări proprii, a căror rezultate să vă prezint.

T

otuşi, în anumite tratate de specialitate columbofilă editate de medici veterinari (ex. Dr. J.W.E. Stam: Das Heute und Morgen im Taubensport), am citit despre această categorie de boli. Nefiind vorba despre o carte scrisă pentru medicii veterinari, nu am găsit nici în aceste cărţi o descriere științifică. După cum am mai scris, nici eu nu sunt în măsură să vă ofer o asemenea descriere argumentată cu examene de laborator, totuşi am să vă prezint câteva cazuri din cazuistica mea. În cartea sus amintită scrie, că toate formele de tumorilor se întâlnesc la porumbei, dar nu scrie mai amănunţit decât de o singură formă, denumită papilom cu sânge, sau papilom hemoragic (nu știu care ar fi traducerea mai corectă și mai elegantă).

Este o boală infecto - contagioasă de origine virală destul de frecvent întâlnită la porumbei.

Din propria experienţă vă pot spune că în cei peste 30 de ani de columbofilie nu am întâlnit decât 5 – 6 cazuri, deci nu pot confirma că ar avea o frecvență prea mare, iar faptul că am hotărât să vă împărtăşesc descrierea lor, este că în decursul ultimului an parcă a crescut frecvenţa 34 Veterinarul

n

acestor îmbolnăviri, înregistrând patru cazuri de acest tip.

SIMPTOMATOLOGIE Ca simptomatologie, este o boală destul de spectaculoasă. Formaţiunile tumorale pot să apară pe orice regiune a corpului şi în scurt timp ating dimensiuni impresionante, ajungând chiar până la mărimea unei nuci, adică o dimensiune de până la 1,5 cm.

Au culoare roşu-negricioasă, la palpare sunt moi şi au un conţinut sangvinolent. Suprafaţa este lucioasă cu mici crăpături de unde scurge un lichid sangvinolent.

Ca şi formă, de obicei sunt rotunjite, mai înguste la bază, dar poate să aibă şi alte formă. De obicei nu afectează starea generală a porumbelului, exemplarul afectat rămânând vioi, însă aspectul şi repeziciunea creşterii, de obicei, îi sperie pe columbofili.

Lezarea acestor papiloame sunt urmate de o hemoragie puternică, dar rareori fatală. În ultimul caz întâlnit, pe care am avut ocazia să-l observ mai îndeaproape, fiind tocmai în crescătoria mea, de la dimensiunea iniţială, de un bob de grâu, într-o săptămână a ajuns aproape la dimensiunea unei alune mai mici. Iniţial

nr. 20 n www.veterinarul.ro

am observat numai un singur papilom, la extremitatea aripei, la baza penelor, iar mai târziu, după şapte zile a apărut şi al doilea în regiunea abdomenului. Era mai puţin vizibil, fiind acoperit de pene, dar avea acelaşi caracter ca şi primul, inclusiv ritmul impresionant cu care creştea. În urmă cu aproximativ zece ani, am întâlnit un caz asemănător şi mai spectaculos, când dimensiunea papilomului era de aproape 2 cm.

Formaţiunea nu este dureroasă, porumbeii suportând bine examinarea prin palpare (porumbeii sunt destul de rezistenţi la durere).

PROGNOSTICUL Fiind o boală în majoritatea cazurilor benignă, prognosticul, de obicei, este favorabil.

TRATAMENTUL În cazurile când leziunea este localizată într-o regiune corporală unde nu-l deranjează prea mult pe porumbel, nu este nevoie de nici un tratament, cu timpul papilomul se usucă şi cade singur.

Când este localizat în regiuni corporale care incomodează animalul, este indicată înlăturarea lui.

Cel mai simplu este ligaturarea cu o

aţă chirurgială la baza formaţiunii. După smulgerea penelor din apropierea tumorei şi dezinfecţia pielii, se aplică o ligatură la bază.

Iniţial, nodul nu trebuie strâns prea tare, ca nu cumva să secţioneze pielea, iar mai târziu după 3 – 4 zile se va strânge din nou nodul. În decurs de 10 – 12 zile papilomul se usucă şi cade. Pentru favorizarea cicatrizării este indicat aplicarea unui unguent cu antibiotic.

Această metodă se poate aplica numai în cazuri când papilomul are gâtul mai îngust. În celelalte cazuri trebuie îndepărtat chirurgical.

Este de dorit ca actul chirurgical să fie executat de un medic veterinar, fiind pericol de sângerare. În toate cazurile întâlnite am putut recurge la ligaturare şi pacienţii s-au vindecat complet.

După cum am scris mai înainte, în cursul anului trecut am avut şi alte asemenea cazuri. Erau în stadii de dezvoltare mai avansate, aveau aspect asemănător, dar erau deja uscaţi şi culoarea mai deschisă marou spre gălbuie. Mai

târziu, au căzut fără să rămână urme pe locul vindecării.

Nu am constatat să fie aşa de contagios, precum scria în cartea sus amintită, neobservând îmbolnăviri decât la câte un exemplar, deşi cohabitau mai mulţi porumbei în acelaşi spaţiu.

Un alt caz cu o tumoră, sau nodul spectaculos am văzut în primăvară cu ocazia vaccinării porumbeilor. Cu ani în urmă, am mai văzut un caz asemănător într-o altă crescătorie, la un porumbel foarte bătrân.

Este vorba de o formațiune tumorală total diferită de ceea descrisă mai sus.

Avea consistență dură, era nedureroasă la palpație, neaderentă la țesuturile regiunii, localizată la nivelul capului, aproape de comisura anterioară a ochiului. Nici în acest caz, starea generală a porumbelului nu era afectată.

ține minte să fi avut vreo leziune în locul respectiv, înainte să apară tumoarea.

etiologie Ca etiologie bănuiesc că este vorba de o leziune suprainfectată și închistată de trichomonoză, sau de tuberculoză aviară.

Am pus pe locul doi TBC-ul, fiindcă deși produce simptome asemănătoare, dar mai mult la nivelul mucoasei și de dimensiune mai mică.

De conținutul nodulului nu vă pot spune nimic, prorietarul nefiind de acord de înlăturarea pe cale chirurgicală și nici de alte intervenții, în urma cărora aș fi avut posibilitatea să-l examinez mai aprofundat.

anamneză Din anamneză am aflat că cel puțin de jumătate de an este prezentă formațiunea respectivă, iar proprietarul nu mai

35

oftalmologie

cheratopatia lipidică la iepure

AndrA EnAchE DVM, MRCVS, Doctorand Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti

IulIAnA IonAşcu DVM, PhD, Şef lucrări, Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti

Pentru a diagnostica şi trata cu succes afecţiunile oculare la speciile exotice de companie clinicianul trebuie să fie familiarizat cu particularităţile anatomice şi de comportament nutriţional ale speciei. Literatura oftalmologică la speciile exotice de companie, respectiv iepuri este limitată şi se rezumă în principal la rezultatele cercetărilor de laborator.

I

epurii sunt întâlniţi frecvent ca animale de companie, cu o incidenţă de 9,6% a afecţiunilor oculare într-un studiu realizat pe 586 de iepuri de laborator. (Jeong 2005) Conform unui studiu, cea mai frecventă afecţiune oculară este blefarita, în procent de 2,6%, pe când cheratitele sunt în procent redus, respectiv 0,9%.

Opacizările de la nivelul corneei sunt reprezentate fie de depozite minerale, fie de acumulări lipidice. Lipidoza corneană reprezintă depozitarea bilaterală de lipide în cornee fără asocierea altor semne ale inflamaţiei pe când cheratopatia lipidică implică şi apariţia procesului inflamator şi vascularizaţiei. (Crispin, 1993, 2002) Cheratopatia lipidică se caracterizează prin depozitarea intra- sau extra36 Veterinarul

n

Figura 1- OS Cheratopatie lipidică- hiperemie conjunctivală, opacizare corneană, cu infiltrat lipidic stromal, ventro-medial, Iepure de Angora- 2 ani, M.v celulară de lipide în straturile superficiale stromale ale corneei. Depozitele lipidice se pot întâlni la acelaşi individ şi la nivelul irisului şi a corpului ciliar.

Această afecţiune a fost descrisă la om şi iepure ca rezultat al hiperlipidemiei şi hipercolesterolemiei. (Suckow, 2012)

PATOGENEZA Infiltrarea corneei cu lipide apare în principal ca rezultat al dietelor bogate în colesterol. (Andrew, 2002, Crispin, 2005, Lawton, 2005, Maggs et al., 2008, Bajon, 2009, Gelatt, 2013) Din punct de vedere patogenetic, iepurele este susceptibil la efectele adverse ale colesterolului circulant. Nivelurile normale ale colesterolului total circulant sunt de regulă mai mici de 3 mmol/l, dar la exemplarele hrănite cu o dietă bogată în lipide, acesta depăşeşte 25 mmol/l, putând determina infiltrarea rapidă şi depozitarea lipidelor în ţesuturi, inclusiv la nivelul globului ocular. (Crispin, 2005) Iepurele nu deţine un mecanism eficient pentru procesarea excesului de colesterol, ceea ce a dus la utilizarea acestuia ca model experimental pentru studiul hipercolesterolemiei şi patogenezei cheratopatiei lipidice la om. (Stock,

nr. 20 n www.veterinarul.ro

1985, Suckow, 2012) Distrofia lipidică indusă alimentar a fost descrisă la iepurii alb Neo-Zeelandez. Într-un studiu realizat de Sebesteny et al. 1985, această leziune corneană a fost observată la iepurii hrăniţi accidental cu o dietă ce conţinea peşte, iepurii afectaţi având valori crescute ale colesterolemiei. După modificarea dietei aceste leziuni au dispărut. Într-un alt studiu (Stock et al. 1985), leziunile au fost create experimental folosind o dietă bogată în colesterol în asociere cu efectuarea unei suturi corneene, pentru stimularea neovascularizaţiei. Iepurii hrăniţi cu o dietă bogată în colesterol dar fără sutură corneană au dezvoltat cheratopatia lipidică mult mai lent iar depozitul de lipide s-a redus doar circumferenţial la nivelul limbului sclero-cornean, în timp ce la iepurii cu sutură corneană, procesul de depozitare al lipidelor s-a accelerat şi a modificat distribuţia la nivelul leziunii create. (Suckow, 2012) Patogeneza cheratopatiei lipidice induse presupune o absorbţie mare intracelulară de LDL şi esteri de colesterol în cheratocitele stromale, pericite şi celulele endoteliale. Moartea celulară apare atunci când metabolizarea intracelulară

Figura 2 AO Testul cu fluoresceină pozitiv, secreţii oculare în cantitate moderată, suspiciune infecţie bacteriană secundară, Iepure de Angora- 2 ani, M. a lipidelor este depăşită. Resturi de lipide l infiltrat cornean difuz cu material mal, soluţia exprimându-se în decurs de şi proteine se acumulează în stroma cor- cristalin albicios.

5 până la 10 minute (Fig. 3). neei. Acest detritus este fagocitat de mal lipidele se acumulează iniţial la nicrofage ceea ce creează aspectul velul limbului (arc lipidic perilimbic) şi TRATAMENT caracteristic de celule spumoase vizibile leziunea se răspândeşte axial, ducând la 1. Modificarea dietei – excluderea lihistologic. (Suckow, 2012) opacizarea discretă sau evidentă cu chepidelor din alimentaţie Hiperlipidemia ereditară a fost des- ratită secundară. (Williams, D., 2007). În funcţie de gradul cheratitei şi de crisă la iepurele din linia Watanabe, l infiltratul lipidic poate afecta coraceasta fiind creată şi utilizată ca model neea, irisul, corpul ciliar şi cristalinul du- dimensiunea plăcii lipidice, tratamentul experimental în studiul hipercolestero- când la pierderea treptată a vederii sau la conservativ- exluderea lipidelor din alilemiei familiale la om. (Shiomi, 2009). decolare retiniană odată cu progresia lor. mentaţie, poate fi suficient.

2. Cheratectomia superficială Iepurii homozigoţi au un deficit genetic (Suckow, 2012) Dacă depozitul este de dimensiuni de receptori pentru lipo-proteine de l la iepurii Watanabe se observă densitate mică (LDL) şi astfel dezvoltă opacizări corneene perlate, unilateral sau mari şi obstruează axul vizual se poate niveluri ridicate ale colesterolului cu dez- bilateral, iniţial ca o înceţoşare a corneei recurge la cheratectomia superficială. Un voltare de leziuni de ateroscleroză la ventro-medial, răspândindu-se şi acope- diagnostic de confirmare se poate realiza prin analiza histopatologică a probelor nivel de coronare şi aortă. La aceste ani- rind toată corneea. male s-a raportat cheratopatia lipidică l leziunile apar iniţial în regiunea obţinute în urma cheratectomiei utilizând soluţii de colorare specifice pentru fără intervenţia factorilor externi (Gari- din apropierea pleoapei a treia (Fig. 1). baldi, 1988). l gradul de infiltrare poate fi diferit vizualizarea lipidelor. (Maggs et al, 2008) 3. Tratamentul leziunilor suprapuse Examenul oftalmologic începe cu între cei doi ochi.

Leziunile corneene la iepure se vintestarea funcţiei vizuale apoi examenul Testele de diagnostic includ examene exteriorului. Examenul complet al regiu- bacteriologice, citologice şi testul cu decă de regulă rapid. (Lawton, 2005) nii perioculare poate evidenţia prezenţa fluoresceină (Fig.2). (Andrew, 2002) Tes- Dacă testul cu fluoresceină este pozitiv de secreţii oculare datorită epiforei aso- tul cu fluoresceină permite şi evaluarea (Fig. 2) se completează terapia cu un ciată cu blefarospasm şi hiperemie con- permeabilităţii conductului nazo-lacri- colir cu antibiotic local, de ex. tobramijunctivală. Se continuă îndeaproape cu Figura 3. Testul pasajului cu fluoresceină- exprimarea soluţiei colorante la nivelul nărilor, Iepure de Angora- 2 ani, M. examinarea cu lupa sub o sursă de lumină sau se utilizează slit-lamp-ul, dar şi oftalmoscopul.

Se evaluează suprafaţa corneei pentru orice neregularitate, prezenţa şi aspectul vaselor corneene. În cheratopatia lipidică vascularizaţia este de tip superficial şi interesează leziunea corneană, înconjurând-o şi contribuind la distribuţia lipidelor intrastromal.

La examenul oftalmologic se pot evidenţia: l arii corneene opace, cu aspect perlat corespunzătoare unor leziuni corneene albicioase, care deformează suprafaţa corneei, cu neovascularizaţie sau pot fi puţin evidente, de regulă bilateral (Fig. 1).

37

Figura 4 OS leziune în curs de vindecare, se observă o zonă de opacizare discretă, dar semnele clinice sunt mult îmbunătăţite. Tratamentul a constat în trecerea la o dietă exclusiv vegetariană, eliminarea batoanelor pentru rozătoare, tratament local cu Tobrex, Corneregel şi Hycare şi igiena oculară, Iepure de Angora- 2 ani, M.

Fig. 5. După 14 zile de tratament semnele oculare s-au remis, prevenirea recurenţei presupune păstrarea unei diete stricte, de tip vegetal, Iepure de Angora- 2 ani, M. cină, dexpanthenol (Corneregel) şi acid hialuronic (HyCare) pentru asigurarea protecţiei epiteliului cornean afectat faţă de factorii externi nocivi (Fig. 4, Fig. 5).

Pe o cornee care nu fixează fluoresceina dar vascularizaţia este abundentă se pot adăuga colire cu rol antiinflamator.

Referinţe : 1.Andrew, S. E. 2002. Corneal diseases of rabbits. The veterinary clinics of North America. Exotic animal practice, 5(2), 341–56.

2.Bajon del Ryo, A, 2009. Exotic ophthalmology, 34th World Small Animal Veterinary Congress, São Paulo, Brazil, Proceedings.

3.Crispin Sheila, 1993. Ocular manifestations of hyperlipoproteinaemia, Journal of small animal practice, vol 34, 500-506, British veterinary association.

4.Crispin Sheila, 2005. Notes on veterinary ophthalmology, Blackwell Publishing.

5.Crispin, Sheila, 2002. Ocular lipid deposition and hyperlipoproteinaemia, Progress in retinal and eye research, vol 21, 169-224, Elsevier Science.

6.Economon, J.W., Silverstein, A.M., Zimmerman, L.E.,

38 Veterinarul

n

1963. Band Keratopathy in a Rabbit Colony. Invest.

Ophthalmol. Vis. Sci., 2(4), 361–368.

7.Gelatt, K., Gilger, B.C., Kern, T.J., 2013. Veterinary Ophthalmology, 5th edition, Volume 2, Wiley-Blackwell.

8.Jeong, M. B., Kim, N. R., Yi, N. Y., Park, S. A., 2005.

New Zealand White Rabbits, 54(June), 395–402.

9.Lawton, M.P.C., 2005. Ophthalmology of small mammals, The North American Veterinary Conference, Proceedings.

10.Maggs, D.J., Miller, P.E., Ofri, R., 2008. Slatter s fundamentals of veterinary ophthalmology, 4th edition, Elsevier.

11.Mendelsohn, A. D., Watson, B. D., Alfonso, E. C., Lieb, M., Mendelsohn, G. P., Forster, R. K., Dennis, J. J. 1987. Amelioration of experimental lipid keratopathy by photochemically induced thrombosis of feeder vessels. Archives of ophthalmology, 105(7), 983–8.

12.Montiani-Ferreira, F. 2009. Major ophthalmic disorders in exotic animals 34th World Small Animal Veterinary Congress 2009 - São Paulo, Brazil, Proceedings.

13.Moorer, C.P., Dubielzig, Glaza, S.M., 1987. Anterior Corneal Dystrophy of American Dutch Belted Rabbits:

nr. 20 n www.veterinarul.ro

Biomicroscopic and Histopathologic Findings, Vet. Pathol. 2428-33.

14.Sebesteny, Sheraidah, G. , Trevan, D. J., Alexander, R. , Ahmed, I. 1985. Lipid keratopathy and atheromatosis in an SPF laboratory rabbit colony attributable to diet. Laboratory animals, 19(3), 180–8.

15.Shiomi, M., Ito, T. 2009. The Watanabe heritable hyperlipidemic (WHHL) rabbit, its characteristics and history of development: a tribute to the late Dr. Yoshio Watanabe. Atherosclerosis, 207(1), 1–7.

16.Stock, E. L., Mendelsohn, A. D., Lo, G., Ghosh, S., O’Grady, R. B. 1985. Lipid Keratopathy in Rabbits: An Animal Model System. Archives of Ophthalmology, 103(5), 726–730.

17.Suckow M.A., Karla Stevens, Wilson, P.R 2012. The laboratory rabbit, guinea pig, hamster and other rodents, American College of Labroratory, Animal Medicine Series, Elsevier 18.Williams, D, 2007. Rabbit and rodent ophthalmology, EJCAP - Vol. 17 - Issue 3.

reproducție caţie patologică, însă este acompaniat de o concentraţie scăzută a spermatozoizilor.

Transferul de embrioni la vacă(IV)

Concentraţia spermatozoizilor Determinarea cu acuratețe a numărului de spermatozoizi per mililitru de spermă este esenţială pentru stabilirea gradului şi volumului de diluţie în vederea obţinerii unor doze de material seminal congelat de bună calitate.

Concentraţia poate fi determinată prin metoda numărării în camerele hemocitometrice de diferite tipuri, prin ci-

Material seminal - examinare și păstrare Estrul la femele Transferul de embrioni este o sursă importantă de profituri atât pentru medicul veterinar cât și pentru fermier. Continuăm seria de articole despre transferul de embrioni început în numerele 17,18,19.

Continuare din numărul anterior....

exameNul sPermei Evaluarea spermei şi fertilitatea Evaluarea spermei în relație cu fertilitatea se face cel mai frecvent la taurine, şi mai rar în cazul altor specii. Standardele minime utilizate pentru a clasifica un taur drept „probabil fertil" sunt: prezenţa a peste 500 milioane spermatozoizi per ml, mai mult de 50% spermatozoizi cu mişcări progresive de înaintare, peste 80% spermatozoizi cu morfologie normală. Dacă vreunul dintre aceste trei criterii nu este satisfăcut la analiza a cel puţin trei ejaculate diferite, taurul este suspectat a fi infertil, însă doar în cazul în care spermatozoizii motili sunt complet absenţi şi aparatul reproductiv al taurului a fost atent examinat, taurul poate fi declarat steril.

Evaluarea spermei trebuie să se desfăşoare rapid, astfel încât să permită prelucrarea în vederea păstrării calităţii inițiale şi fertilităţii. Nu există un test unic care să caracterizeze cu acurateţe capacitatea fecundantă a unui ejaculat, însă combinarea atentă a rezultatelor mai multor teste, oferă criteriile necesare selectării ejaculatelor cu capacitate fecundantă crescută. Ejaculatele sunt analizate din punct de vedere al mai multor caracteristici, precum culoare, miros, vâscozitate, pH, precum şi al concentraţiei, mobilităţii, anomaliilor etc., fiind utilizate criterii unitare de apreciere a rezultatelor obținute (tabelul 1).

Sperma trebuie să aibă un aspect opac, relativ uniform, indicator al concentraţiei crescute a spermatozoizilor.

40 Veterinarul

n

Tabel 1

Parametrul

criteriul de evaluare

NomeNclaturĂ

volum

absent redus zero redus normal scăzută toţi spermatozoizii morti

aspermie hipospermie azoospermie oligozoopsermie

procent crescut

teratozoospermie

concentrație mobilitate viabilitate anomalii ale spermatozoizilor

Probele translucide conțin puţini spermatozoizi. Proba de spermă trebuie să nu conţină păr, particule străine sau fragmente de țesuturi (indicatoare ale infecţiilor aparatului reproducător). Unii tauri produc spermă gălbuie în mod frecvent, fapt datorat prezenţei riboflavinei, complet inofensive (nu trebuie confundată cu urina, care are miros specific). În general, masculii tineri precum şi cei aparţinând speciilor de talie mică generează ejaculate mai reduse în volum.

Ejacularea frecventă determină volume scăzute, iar în cazul recoltării consecutive a două ejaculate, cel de-al doilea va avea în mod cert un volum mai redus.

Volumul redus nu are neapărat semnifi-

nr. 20 n www.veterinarul.ro

astenozoospermie necrozoospermie

tirea gradului de refracție, cu ajutorul refractometrelor, sau cu ajutorul programelor de computer (software specializat), care afişează instantaneu caracteristicile spermei.

Morfologia spermatozoizilor În mod obişnuit, în spermă se evidenţiază prezenţa unor spermatozoizi anormali, fapt care nu este asociat cu o afectare a fertilității, atât timp cât proporţia acestora nu depăşeşte aproximativ 20%; chiar şi în această situaţie, anumite tipuri de anomalii nu pot fi asociate cu infertilitatea. Aprecierea morfologiei spermatozoizilor se face consecutiv utilizării anumitor coloraţii (Papanicolau, albastru de metilen, eozină-nigrozină -

pentru evidențierea spermatozoizilor morți şi a anomaliilor cromozomiale, sau coloraţii supravitale - Kovacs-Foote, pentru evidenţierea anomaliilor acrozomiale).

Anomaliile morfologice ale spermatozoizilor pot fi primare, secundare sau terțiare. Anomaliile primare sunt generate de disfuncții apărute în spermatogeneză, în timp ce anomaliile secundare se instalează pe parcursul pasajului prin epididim. Afectarea spermatozoizilor pe parcursul ejaculării, consecutiv acesteia sau în timpul manevrelor de IA, generează anomaliile terțiare.

Anomalii moştenite ale spermatozoizilor O largă varietate de defecte structurale ale spermatozoizilor pot cauza sterilitate sau fertilitate redusă la tauri şi vieri, prin interferarea procesului fecundaţiei.

Unele dintre aceste defecte sunt moştenite, nefiind încă elucidat modul de transmitere. Defectul localizat la extremitatea anterioară a capului postnuclear, rezultă din invaginarea membranei nucleare şi reprezintă un simptom al tulburării spermatogenezei.

Defectul numit „knob" (knobbed = cu noduri, lb. engleza, evidențiat în principal la taurii din rasa Friză, împrumută forma unui acrozom, afectează toți spermatozoizii ejaculatului, iar masculul afectat este steril. Este un caracter moştenit, datorat unei gene autozomale recesive. Un defect ,,knob" similar a fost semnalat în sperma vierilor aparţinând rasei Marele Alb. Spermatozoizii afectați nu sunt capabili să fecundeze ovocitele.

Defectul „decapitate" reprezintă o anomalie a cozii spermatozoizilor evidenţiată în sperma taurilor Guernesey sterili. Este asociat unei anomalii ultrastructurale în regiunea gâtului sau a regiunii de implantare a spermatozoidului.

Aceşti spermatozoizi anormali se dezintegrează în fragmente izolate reprezentând capete sau cozi de spermatozoizi, evidențiabile în regiunea capului epididimului. În cazul defectului „dag", evidențiat la taurii Jersey Danez, piesa principală este puternic spiralată şi pliată peste piesa intermediară, conferind aspectul unei cozi mai scurte. Apariţia acestui defect se datorează nivelurilor crescute ale zincului în spermatozoizi, precum şi în lichidul seminal.

Alt defect detectat în sperma taurilor sterili din rasa Friză, acela al pseudo-picăturii, este caracterizat prin răsucirea sau îngroşarea piesei intermediare. Un defect rar întâlnit, în special la taurii în vârstă din rasa Roşie Daneză, este cel al

CARACTERISTICA

NORMAL

SUBNORMAL

Motilitatea lounge (%) Morfologia spermatozoizilor Normal Anomalii ale capului Anomalii ale cozii Picături protoplasmatice Ataşarea abaxială Capete separate Alte anomalii ale piesei Vârsta (ani) Fertilitatea (%)

75.6±15.2

57.2±24.3

79.3±11.4 4.6±5.1 4.1±4.3 3.6±5.4 1.6±3.0 2.7±3.5 1.2±2.1 4.7±2.5 60.9 (n=23)

33.4±21.0 22.2±23.0 12.6±14.2 16.2±22.0 4.3±7.4 4.9±6.0 3.1±3.6 4.9±2.6 13.3

Tabelul 2. Caracteristici ale spermei (media±SD), vârsta şi fertilitatea câinilor clasificaţi ca „normali" sau „subnormali" funcţie de % spermatozoizilor cu morfologie normală (>60% respectiv <60%) (după Oettle, 1993) piesei intermediare care are formă de tirbuşon, evidențiat la 15-50% dintre spermatozoizi, care de altfel, sunt şi morți.

Mobilitatea spermatozoizilor Înalta specializare a celulei spermatice este pe deplin justificată de scopul unic al existenței sale, şi anume acela de a fecunda ovocita. Pe parcursul deplasării prin căile genitale ale masculului şi mai apoi ale femelei, spermatozoizii străbat diferite medii în care trebuie să supravieţuiască. Mobilitatea, o caracteristică importantă a spermatozoizilor sănătoşi, este esenţială pentru fecundație, însă nu reprezintă obligatoriu un indicator al capacităţii fecundante. Spermatozoizii normali își pierd capacitatea fecundantă înainte de a-şi pierde mobilitatea.

Cea mai simplă metodă de apreciere a mobilităţii spermatozoizilor este reprezentată de observaţia vizuală, însă relevanța acesteia este scăzută. Este de asemenea posibilă estimarea ratei mobilităţii spermatozoizilor prin utilizarea testului mucusului cervical. La microscop, prin intermediul acestui test, sunt evidențiabile modificările mişcărilor de înaintare, pe măsura străbaterii filamentelor de glicoproteine din mucusul cervical, precum şi aglutinarea consecutivă.

Metodele fotoelectrice, electronice, precum şi programele specializate disponibile pe computer, permit o apreciere precisă a mobilităţii spermatozoizilor, a traiectoriei acestora precum şi a tipurilor de mişcări evidentiate.

Aprecierea capacităţii fecundante a spermatozoizilor Cel mai frecvent utilizat este testul penetrării ovocitei de hamster (,,ZonaFree Hamster Ova Test"). Testul presu-

pune prepararea şi capacitarea spermei in vitro, superovularea femelelor de hamster, îndepărtarea zonei pellucida aferente ovocitei cu ajutorul tripsinei, incubarea spermei împreună cu ovocitele denudate şi în final, estimarea pătrunderii spermatozoizilor în ovocite.

Alt test, utilizat îndeosebi în tehnicile de reproducere asistată la om, este testul „inflamării hipoosmotice" („Hypo-osmotic swelling test"), care constă în punerea în contact a spermei, fructozei şi citratului de sodiu 150 mOsm în soluţie apoasă. Consecutiv incubării timp de 3060 de minute la 37°C, la microscopul cu contrast de fază se evaluează proporția spermatozoizilor care prezintă coada modificată, în sensul creşterii diametrului acesteia.

Bredbacka şi col. (1997) propun utilizarea aprecierii morfologice a spermatozoizilor în combinație cu fecundaţia in vitro, drept modalitate de evaluare a fertilităţii taurilor. Pe scurt, sperma provenind de la un anumit mascul, este mai întâi supusă examenului morfologic, iar mai apoi, utilizată pentru a fecunda in vitro ovocite provenite de la femele sacrificate la abator. Rezultatele acestui tip de test au fost ulterior confirmate prin utilizarea nemijlocită a materialului seminal congelat.

Studiul lui Oettle (1993) a făcut posibilă corelarea caracteristicilor morfologice ale spermei cu fertilitatea, permiţând astfel aprecierea indirectă a capacităţii fecundante a acesteia. Ca urmare, sperma care conține mai mult de 60% spermatozoizi normali este considerată o spermă de calitate bună, iar cea care conține mai puţin de 60% spermatozoizi normali, nu poate asigura o fecunditate corespunzătoare (13% în studiul citat).

41

Se știe că pentru fertilitatea masculului la specii diferite, precum Drosophila, şoarece sau om cromozomul Y este esențial (Vogt PH şi col., 1998).

La om, trei regiuni genomice ale porţiunii eucromatice a braţului lung Y(Yqll) au fost identificate găzduind cel puțin câte o genă importantă pentru fertilitate. Aceste regiuni Y au fost denumite regiuni ale Factorului Azoospermic („Azoospermia factor"): AZFa, AZFb şi AZFc - deoarece bărbaţii cu deleția acestor segmente suferă de azoospermie.

Fiecare deleţie a uneia dintre regiunile AZF pare a fi asociată cu o histopatologie diferită. Acest aspect sugerează că genele Y sunt funcţionale pe parcursul unor faze diferite ale spermatogenezei.

Câteva gene Y cu o funcție potenţială în spermatogeneză sunt prezente în fiecare regiune AZF. Analizele lor moleculare au relevat existența a două tipuri: genele Y cu copii multiple pe cromozomul Y exprimate doar în tesutul testicular (grupa I); gene Y cu o copie omoloagă a genei pe cromozomul X, exprimată în mai multe ţesuturi. Despre unele dintre genele grupului I (RBM, DAZ) s-a demonstrat că provin dintr-un omolog autozomal. Unele dintre genele aparţinând ambelor grupe sunt incluse pe brațul scurt al cromozomului Y, aspect evidenţiat la şoarece.În mod evident, cromozomul Y al mamiferelor reprezintă un sanctuar pentru genele care contribuie la rețeaua genetică care controlează linia seminală precum şi fertilitatea masculului.

CONSERVAREA SPERMEI Crioconservarea Tehnica de conservare a spermei a fost revoluţionată în urmă cu aproximativ 50 de ani (Holt, 2000), când s-a evidențiat faptul că glicerolul are o acțiune crioprotectoare. Această observație esenţială a permis congelarea spermatozoizilor, depozitarea lor pentru perioade îndelungate şi apoi utilizarea lor cu succes pentru însămânţările artificiale. Datorită faptului că şi cele mai performante tehnici de crioconservare induc criomodificări letale şi subletale, nu este surprinzător că eficienţa transportului spermatozoizilor prin tractul genital femel poate fi drastic redusă consecutiv crioconservării.

Răspunsul celular la crioconservare şi crioprotectori Atunci când celulele îngheaţă, sunt supuse stresului rezultat în urma interacţiunii dintre apă şi constituenţii celu42 Veterinarul

n

lari, care apar pe parcursul formării cristalelor de gheaţă. Cristalizarea induce formarea unor incluziuni necongelate de soluții hiperosmotice, în timp ce procesul de răcire către temperatura de -50°C este în desfăşurare. Studii electronomicroscopice efetuate pe spermatozoizi în diluant congelat au arătat că unele celule sunt excluse din spațiul ocupat de către cristalele de gheaţă, prin aceasta fiind expuse în mod deosebit la mediul anizoosmotic. Acest proces va conduce la extragerea apei intracelulare, deformarea consecutivă a celulei şi posibilul influx de ioni. Decongelarea presupune fenomenele inverse, iar intrarea apei în celulă poate genera rupturi ale membranei celulare. Deoarece îngheţarea prea rapidă poate duce la formarea intracelulară a cristalelor de gheaţă, ce au un efect letal, se consideră că rata optimă de congelare este aceea care este suficient de lentă pentru a preveni formarea cristalelor de gheaţă, dar suficient de rapidă pentru a minimiza efectele dăunătoare ale expunerii prelungite la concentrațiile crescute de săruri. Utilizarea soluţiilor de săruri reprezintă metoda standard recomandată de literatură pentru metodele analitice de separare a proteinelor periferice de pe suprafaţa celulei. Expunerea spermatozoizilor la soluții hipertonice formate de către cristalele de gheaţă în dezvoltare înseamnă ca practic, aceştia vor fi afectați prin înlăturarea proteinelor membranare pe parcursul acestei faze a crioconservării, în cazul în care procesul se desfăşoară prea lent.

Deoarece magnitudinea fluxului de apă este dependentă de rata de răcire, valorile optime ale fluxului de apă ar trebui să fie deductibile prin calcularea ratei optime de răcire. Dacă această observație şi-a găsit confirmarea în procesele de congelare a ovocitelor şi embrionilor, lucrurile stau diferit în cazul spermei. Astfel, calcularea fluxului de apă depinde de

nr. 20 n www.veterinarul.ro

modificările parametrilor specifici membranei, conductivităţii hidraulice şi energiei activate, însă datorită faptului că spermatozoidul este o celulă complexă, aceşti parametri pot varia în diferitele domenii de membrană ale suprafeţei spermatozoizilor. În plus, modificările survenite în aglomerările de lipide membranare pot induce variaţii dependente de temperatură ale parametrilor respectivi, iar crioprotectorii, îndeosebi glicerolul, sunt recunoscuți pentru capacitatea lor de a interacţiona cu lipidele membranare, afectând în acest mod parametrii corespunzători.

Caracteristici de specie ale susceptibilităţii spermatozoizilor la crioalterări A fost cu prisosinţă demonstrat rolul exercitat de caracteristicile osmotice şi chimice ale mediilor de conservare în supravieţuirea spermatozoizilor. Alegerea soluţiilor tampon, natura crioprotectantilor şi a aditivilor precum zaharurile, chelaţii de calciu, antioxidantii, a proteinelor din lapte şi gălbenuşului de ou şiau dovedit influența capitală în afectarea capacităţii de supravieţuire a spermatozoizilor. Aceste substanţe îndeplinesc în mod cert alte roluri decât acela de a modifica permeabilitatea membranei celulare a spermatozoizilor faţă de apă, ceea ce ar putea explica diferențele înregistrate între rezultatele obţinute la variate specii. În această direcție, merită luate în discuție variabilităţile de specie referitoare la efectele benefice sau nefaste ale glicerolului. În mod frecvent, spermatozoizii de taur sunt crioconservați utilizând glicerol în concentraţii de 4-8%, find obţinute rezultate mulţumitoare atunci când aceste concentraţii au fost folosite şi pentru conservarea spermei rumegătoarelor sălbatice (cervidee şi bovine, Holt -2000). Spermatozoizii de vier suferă deprecieri acrozomiale grave în

cazul în care concentraţia glicerolului depăşeşte 3%, iar la rozătoare, spermatozoizii sunt distruşi de glicerolul aflat în concentrații cu valori mai mari de 1,75%; în schimb, rezultatele optime în conservarea spermei de chinchilla au fost obținute în cazul utilizării glicerolului 6%.

Aceste diferențe pledează în favoarea implicării glicerolului preponderent în afectarea structurii şi funcțiilor membranei şi mai puţin în modificarea permeabilităţii acesteia. Este posibil ca glicerolul să influențeze fluiditatea membranei, prin intercalarea sa între cele două straturi de lipide, precum şi vâscozitatea citoplasmatică intracelulară, afectând toate reacţiile metabolice. A fost pusă în discuţie chiar afectarea interacțiunilor dintre proteinele citoscheletului şi cele ale membranei spermatozoidului de şoarece, de către glicerol. În acest context, efectele potențial disruptive au fost considerate drept benefice, deoarece a fost ameliorată toleranța la stresul osmotic asociată fluxurilor de apă. În mod evident, crioconservarea implică expunerea la temperaturi foarte scăzute, complet nefiziologice, chiar înaintea producerii îngheţării. Acest proces induce modificări bidimensionale în organizarea membranară (transformări de fază ale lipidelor) şi consecutiv, transformări ale proprietăţilor kinetice ale enzimelor intramembranare. Implicit, fusogenitatea membranei şi răspunsurile la căile de traducere a semnalelor pot fi afectate de aceste modificări, mărind probabilitatea ca longevitatea spermatozoizilor post decongelare să fie redusă datorită procesului accelerat de capacitare. În ideea corelării susceptibilităţii membranei la crioalterare cu compozitia lipidică a membranei la diferite specii, sa demonstrat că şocul termic, fenomen prin care crioalterarea este indusă prin răcirea bruscă, fără congelare, este mult mai drastică atunci când concentraţiile sterolice ale membranei spermatice sunt scăzute, iar concentraţiile acizilor graşi nesaturați sunt crescute.

Faptul că toleranța la stresul osmotic apărut pe parcursul adăugării sau înlăturării substanţei crioprotectoare poate ajuta la prevederea capacităţii de supraviețuire a spermatozoizilor consecutiv crioconservării, poate fi apreciat în două moduri. Mai întâi, demonstrează că diferențele în structura membranară, permeabilitate şi elasticitate determină limita până la care spermatozoizii vor supravieţui procesului de crioconservare.

La nivel tehnic, această informație sugerează că supraviețuirea spermatozoizilor poate fi optimizată prin evitarea sau mi-

nimizarea efectelor şocului osmotic pe cât mai mult posibil. Mai apoi, trebuie subliniat faptul că tehnica optimă, care implică atât adăugarea cât şi îndepărtarea graduală a glicerolului într-o succesiune de aproximativ opt etape (crescătoare, respectiv descrescătoare), permite recuperarea a aproximativ 90% dintre spermatozoizii vii. Această tehnică este deosebit de utilă în cazul prelucrării spermei de slabă calitate, provenită de la indivizi supuşi unor tratamente care au printre efectele secundare, şi afectarea caracteristicilor spermei.

Componentele care asigură un bun mediu de diluare a spermei trebuie să prezinte următoarele calități: (a) să asigure nutrienți, drept sursă de energie; (b) asigurarea protecţiei împotriva acţiunii dăunătoare exercitate de răcirea rapidă; (c) să reprezinte un tampon capabil să prevină modificările nocive ale pH-ului, rezultate în urma generării acidului lactic; (d) menținerea presiunii osmotice şi a echilibrului electrolitic optime; (e) inhibarea dezvoltării bacteriilor; (f) sporirea volumului spermei, în aşa fel încât să poată fi utilizată pentru mai multe inseminări; (g) să protejeze celula spermatică pe parcursul procesului de congelare (Hafez, 1993).

Sperma de taur este în mod obişnuit diluată cu soluție de gălbenuş de ou citratat, lapte integral sau ecremat sau soluţie de lactoză, fiind conservată cu succes în diluanţi organici precum Tris, TES, MES, sau HEPES. În vederea controlului proliferării oricăror contaminanţi microbiologici, se impune adăugarea antibioticelor, considerânduse că amestecul penicilină / streptomicină conferă un spectru suficient de larg pentru atingerea scopului propus. De asemenea, se recurge la adăugarea glicerolului, drept crioprotector. Şi prezenţa dimetilsulfoxidului (DMSO) sau a lactozei în diluant au o acţiune benefică, servind ca agenţi de deshidratare. Însămânţările artificiale efectuate la scroafe cu spermă de vier congelată au generat fertilitate scăzută precum şi un număr redus de produşi. Fecunditatea scăzută a spermei congelate poate fi rezultatul unui interval scăzut de supravieţuire a spermatozoizilor (consecutiv decongelării) în uter, joncţiunea uterotubară şi oviducte, comparativ cu situaţia întâlnită în cazul spermei proaspete.

Sperma brută conţine în medie 150 de milioane de spermatozoizi pe ml. În vederea congelării, este necesară atingerea unei concentratii de 1 miliard de spermatozoizi în 0,5 ml (cât este volumul paietei), lucru posibil doar prin centrifu-

gare. Consecutiv centrifugării, se elimină o mare proporție a plasmei seminale (care este toxică pentru spermatozoizi), rezultând o concentrație crescută a spermatozoizilor în sediment. Ulterior, aceasta poate fi rediluată la concentrația dorită. În prezent nu există altă metodă care să permită prelucrarea materialului seminal pentru congelare, cercetările asidue permiţând elaborarea unui protocol optim de centrifugare (din punct de vedere al diluantului - Glucoză EDTA, Glucoză Hepes, citrat EDTA; intensităţii 400 la 1000 g, şi timpului - 5 la 15 minute), care să diminueze influența negativă exercitată de centrifugare asupra spermatozoizilor.

Tentativele de identificare a unor metode variate de obținere a unei concentraţii mari de spermatozoizi mobili în volum cât mai redus, au condus la adaptarea unor metode de spălare-filtrare a materialului seminal utilizate în medicina umană, cum ar fi filtrarea prin coloană de Sephadex sau filtru Leucosorb L4.

Filtrul de Sephadex reține spermatozoizii cu defecte de acrozom, precum şi pe cei cu mobilitate scăzută, fenomene explicabile prin capacitatea Sephadexului de a cupla membrana celulei spermatice printr-o proteină cu structură asemănătoare cisteinei. Limitele acestei metode o fac utilă pentru obținerea unui ejaculat cu caracteristici superioare, sau pentru ameliorarea ejaculatelor necorespunzătoare, neputând fi utilizată ca substitut al centrifugării.

O altă metodă utilizabilă pentru ameliorarea caracteristicilor ejaculatului (fără a înlocui însă centrifugarea) este cea bazată pe filtrul Leucosorb L4, filtru de membrană utilizat în medicina umană pentru adsorbția leucocitelor. Valențele acestui filtru în reproducerea asistată au fost evidenţiate în 1991 (pentru sperma de bărbat) şi 1996 (pentru cea de armăsar), subliniindu-se că în urma filtrării rezultă un material seminal liber de detritusuri celulare şi leucocite, precum şi o populaţie de spermatozoizi normali din punct de vedere morfologic Continuarea în numerele viitoare...

dr. gabriel frățilă medic veterinar primar

43

medicală

Distensia abdominală la mânz Diagnosticul diferențial și evaluare - partea a II-a Distensia abdominală poate apărea la mânjii de orice vârstă și este cel mai adesea însoțită de semne de dureri abdominale..

Continuare din numărul anterior....

AtresiA intestinAlă Atresia intestinală apare rar la cal. Au existat cazuri la care a fost raportată ca având loc la nivelul colonului (atresia coli) și la nivelul rectului sau anusului (atresia recti sau ani). Atresia coli este de două ori mai frecventă decât celelalte tipuri de atresie.

Cea mai populară teorie privind patogeneza atresiei intestinale este aceea a unui accident vascular. Accidentul vascular poate opri creșterea și duce la atrofia unui segment intestinal care devine astfel segment atretic. Teoria Louw a fost testată și a arătat faptul că fiecare tip de atresie poate fi duplicată prin legarea selectivă a vaselor mezenterice. Mânjii cu atresie intestinală se nasc ”normali”. Cu toate acestea, mânjii prezintă, în primele 24 – 48 de ore de viață primele semne de colică, de eșec în a elimina meconiul și de distensie abdominală. Clisma va produce doar apă limpede și mucus – fără vreo colorație a fecalelor. Mânjii cu distensie abdominală și/sau cu fără un istoric de eliminare a meconiului ar trebui să fie suspectați de atresie intestinală.

Evaluarea acestor mânji ar trebui să includă examinare fizică și o testare a imunoglobinei. Rezultatele unor teste complete de sânge nu sunt concludente pentru această afecțiune. Efectuarea de radiografii ale abdomenului poate ajuta la descoperirea locului obstrucției.

mai frecventă la armăsari. Patogeneza uroperitoneului include presiune abdominală crescută, traumă externă sau cistitită necrotică. Fisurile sau defectele vezicii urinare apar mai frecvent pe partea dorsală a vezicii urinare. La mânjii cu uroperitoneu, pot apărea semne clinice la 2- 3 zile după formarea defectului la nivelul tractului urinar. Semnele clinice includ: distensie abdominală progresivă, tahicardie, tahipnee, depresie și interes scăzut pentru alăptare. Deși mulți mânji au oligurie sau strangurie, mânjii cu defecte la nivelul tractului urinar urinează normal.

Evaluarea mânjilor suspicionați de uroperitoneu implică o evaluare fizică completă. Ombilicul extern, prepuțul și vulva mânjilor trebuie evaluate atent.

Scurgerea de urină în țesuturile subcutanate sau retroperitoneal de la fisurile ureterei sau uretrei poate duce la umflarea sau edemul subcutanat.

Hemoleucograma completă poate dezvălui hipovolemia în cazul în care nu sunt prezente – ca și afecțiuni concurente – infecția sau sepsisul.

Tulburările electrolitice rezultate în urma uroperitoneului includ hiponatremia, hipocloremia, hiperkalemia și azotemia. O examinare ecografică a abdomenului ar trebui să dezvăluie cantități excesive de lichid peritoneal.

Imaginea unei vezici urinare umflate cu lichid nu ar trebui să ducă la un diagnostic de uroperitoneu, de vreme ce,

UroperitoneUm Uroperitoneum este o cauză comună a distensiei abdominale la mânji și este rezultatul scurgerii de urină din tractul urinar în abdomen. Locurile de scurgere pot fi: uretra, ureterul și cel mai frecvent, vezica. Armăsarii și iepele pot fi și ei afectați, cu toate acestea afecțiunea este 44 Veterinarul

n

nr. 20 n www.veterinarul.ro

acumularea de urină poate, desigur, să provină de la un alt loc.

Diagnosticul poate fi confirmat prin colectarea lichidului abdominal. Abdominocenteza ar trebui să releve un lichid voluminos, limpede, de culoare galben închis. Lichidul trebuie evaluat cu ajutorul citologiei și comparând valorilor creatininei serice cu cea din fluidul abdominal. Diagnosticul trebuie să fie confirmat atunci când concentrația de creatinină din fluidul abdominal este de două ori mai mare decât concentrația plasmatică.

Tratamentul mânjilor cu uroperitoneu necesită aproape mereu repararea pe cale chirurgicală a defectului. Totuși, stabilizarea anomaliilor electrolitice și acido-bazice trebuie efectuată înainte de intervenția chirurgicală pentru a preveni complicațiile anesteziei sau chiar moartea.

Stabilizarea medicală ar trebui să includă drenajul lichidului abdominal excesiv, fie printr-o canulă, fie printr-un tub de piept cu trocar (pentru un drenaj continuu de-a lungul mai multor ore).

Eliminarea urinei va reduce nu numai presiunea pe diafragmă, permițând astfel mânzului să respire mai ușor, dar va scădea și concentrațiile cretininei serice și, mai important, a postasiului. Trebuie să se administreze fluide pe cale IV pentru a corecta hipovolemia și tulburările electrolitice. Tot intravenos poate fi administrată și o soluție salină, împreună cu dextroză – pentru a combate hipoglicemia și a promova trecerea liberă a postasiului la nivel intracelular. Hiperkalemia severă poate fi tratată de asemenea cu calciu intravenos (4mg/kg/ lent – peste 10 minute) sau insulină subcutanat (0,1 IU/kg) insulină normală.

Mai mult, la mânjii cu hiperkalemie severă sau ne-responsivă, încercările de a drena lichidul abdominal complet ar trebui efectuate împreună cu cateterizarea vezicii urinare pentru a preveni acu-

mularea posterioară de lichid în abdomen. Există cazuri raportate la care, anestezierea mânjilor cu uroperitoneu nu este realizată până ce nivelul potasiului nu este sub 5.5 mEq/dl. Există concluzii ale unor studii că la acest nivel, riscul aritmiilor cardiace este mult mai mic sub anestezie generală.

® Stress Pack ^ƵƉŽƌƚ ŠŶ ĐŽŶĚŝԑŝŝ ĚĞ ƐƚƌĞƐ

DĞŶԑŝŶĞ ƉĞƌĨŽƌŵĂŶԑĂ ŠŶ ƐŝƚƵĂԑŝŝ ĚĞ ƐƚƌĞƐ͕ ƉƌŽĚƵĐԑŝĂ ŶƵ ĂƌĞ ĚĞ ƐƵĨĞƌŝƚ ZĞĚƵĐĞ ƉŝĞƌĚĞƌĞĂ ĂƉĞŝ ƉƌŝŶ ĨĞĐĂůĞ ZĞĚƵĐĞ ĞdžĐŝƚĂďŝůŝƚĂƚĞĂ͕ ĂŶŝŵĂůĞůĞ ĚĞǀŝŶ ŵĂŝ ůŝŶŝƔƟƚĞ

FECALITA Fecalita apare mai frecvent la ponei și la caii din rasele pitice decât la cele mari. Aceste concrețiuni de materii fecale și de alte materiale ingerate(precum așchiile) pot apărea la nou-născuți, dar pot cauza obstrucții și la mânjii mai în vârstă. Fecalita cauzează distensie abdominală și o colică ușoară până la una moderată, similară cu cea observată la impactarea cu meconiu, pe măsură ce gazele și ingesta se acumulează în proximitatea obstrucției. Obstrucția apare de regulă la nivelul colonului mic. Deși obstrucția este de regulă distală în cadrul tractului intestinal, clismele nu sunt de obicei eficiente și este necesară îndepărtarea obiectului pe cale chirurgicală.

PERITONITA Peritonita poate apărea la mânji, indiferent de vârsta acestora, și de multe ori rezultă în distensie abdominală și colică, urmate de o depresie adâncă. Peritonita la mânji poate avea diverse etiologii, inlusiv bacteriană, chimică sau traumatică. Nou-născuții pot dezvolta peritonită bacteriană de la: n infecții bacteriene sistemice (sepsis) n enterite bacteriene severe n scurgeri de bacterii de la un ulcer gastroduodenal perforat n scurgeri de bacterii de la un abces al restului ombilical n un abces mezenteric n vătămarea tractului gastrointestinal de la migrarea parazitului Peritonita chimică poate apărea din uroperitoneu sau hemoperitoneu. Traumatismele la nivelul abdomenului la mânji pot duce la hemoperitoneu din mai multe surse: splină, ficat sau resturi omblicale.

Traducere având sursă bibliografică: Manual of equine gastroenterology- T Mair, T Divers N Ducharme – ediția 2002

® Stress Pack ^ƵƉŽƌƚ ŠŶ ĐŽŶĚŝԑŝŝ ĚĞ ƐƚƌĞƐ

DR. MIHAI LOVIN medic veterinar primar

www.biochem.net

Stress Pack_en_11012012.indd 1

19.01.2012 09:53:18

Succes... ...un cumul de factori, care se vede în timp Este primul medic veterinar din România care a deschis un laborator de radiologie veterinară. Într-o perioadă grea din punct de vedere economic, medicul Florin Grosu a ales să urmeze pasiunea pe care a dezvoltat-o din timpul facultății: imagistica veterinară. Despre cum este activitatea într-un laborator de radiologie veterinară, într-un laborator de RMN veterinar și care sunt provocările cărora trebuie să le facă față, citiți într-un interviu marca ”Veterinarul”.

Când ați început cariera de doctor medic veterinar și care au fost primele cazuri pe care le-ați avut de tratat ca și medic? În 2006 am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară aici în București și nu pot să spun că am avut prea mult de a face cu medicina de tratament, ca atare nu pot să îmi amintesc ceva special. Însă am luat parte la managementul unui pacient. Ca și medic veterinar, am fost mai mult obligat să fac tratamente în serviciul de gardă la FMV cât am fost doctorand acolo. După terminarea facultății am început un doctorat în cadrul FMV București, pe rezonanță magnetică, aceasta se întâmpla în 2007. Mă consider mai mult un medic veterinar cu gândire de analiză, un medic veterinar axat pe partea de diagnostic, decât pe cea de tratament.

Cum a fost începutul, cum v-ați dat seama că doriți să vă axați pe această specialitate a medicinii veterinare - radiologia?

Totul s-a declanșat în timpul facultății. Am avut un mare noroc, să mă angajeze practic la disciplina Semiologie și Imagistică Medicală, m-a angajat ca tehnician veterinar în anul 5 de facultate. De acolo am început, practic. Este adevărat, este o disciplină care necesită o investiție destul de mare și există o problemă și cu legislația, pe care dau vina foarte mulți din cei care ar avea banii să o facă. Nu există o legislație specifică pentru veterinari iar informațiile, noutățile pe care le afli, chiar și de pe la colegi, sunt oarecum eronate. Toți spun că este dificil sau că este foarte greu să o faci, dar, în final, nu există chiar așa de multe probleme, adică totul este rezolvabil. Ar trebui, cred, să existe mai mulții medici veterinari care practică radiologia, altfel, ceea ce facem, nu înseamnă evoluție. La clinicile și facultățile din Europa, mai ales cele din vest, unde tehnologia este mai avansată, un mare, mare departament îl reprezintă imagistica. Numai că este foarte scumpă, pentru că ține practic de deviceuri, ține de tehnologie care costă destul de mult. Pe medici însă îi interesează ce iese mai mult din mâna lor, vorbim de terapeutică - impactul și vizual și sentimental pare a fi mai mare atunci când tu ești cel care a salvat, sau știu eu, ești cel care ai reparat, decât cel care a pus un diagnostic. Nu știu, părerile sunt împărțite. Majoritatea merg pe partea de terapeutică, aici a fost probabil și norocul meu. Însă, la mine, mai mult este pasiune decât o profesie strict care aduce bani.

Câte ore munciți pe săptâmână si cum arată o zi tipică de lucru din viața dvoastră?

Muncesc mai bine de 12 ore pe zi, cinci zile pe săptămână, cam 70 de ore, să zicem, pe săptămână. Dacă mai am și RMN-uri, se duce la , nu știu, să zicem vreo 80 de ore. Programul mi-l fac relativ simplu. RMN-ul se face numai pe bază de programări, și atunci, ori sunt după-amiază, ori sunt de dimineață, dar în primul rând 47

este radiologia de bază. Dacă sunt programări RMN, merg și acolo, ori le pun după ora 9 seara, dacă nu am timp, sau este ceva important de făcut, aici la laboratorul de radiologie.

Cum este activitatea medicală veterinară într-un laborator de radiologie veterinară și într-un laborator de rmn veterinar?

Practic când vorbim de radiologie este mult mai simplu, când vorbim de RMN este mult mai greu. Acolo necesită timp, chiar o oră, o oră și jumătate două. La radiologie e simplu contenționezi animalul, ai declanșat aparatul și gata - în 20 de minute, ai rezolvat. Interpretarea rezultatelor durează, la cazurile simple, între 5 și 15 minute, la cele grele poate să dureze și 24 sau 48 de ore. Mai discutăm cu colegii din afară, luăm legătura cu cabinetul sau cu medicul care l-a trimis la noi, pentru că nu suntem în stare să punem un diagnostic. Așteptăm confirmări din afară. E o întreagă istorie. Dar acest lucru nu se întâmplă des, sunt cazuri izolate, 2- 3 pe zi, să spunem, care ne cam depășesc. Avem ca și medie, cam 10 pacienți pe zi, poate 250- 300 de pacienți pe lună. Pe zi, cam două cazuri necesită o atenție deosebită și o conlucrare între noi și medicii care trimit, vorbim la telefon, cerem anamneze, cerem alte rezultate, ce au făcut, teste de sânge și în același timp, dacă nu ne descurcăm, trimitem în afară, creem un fel de conferință. Mai sunt cazuri din acestea pe care le rezolvăm, dar sunt și cazuri la care, sincer, biologia aceasta își cam face de cap, nimic nu se potrivește cu ce cunoaștem noi. Nu cred că putem acoperi 100% realitatea.

Nu avem cum.. .

Sunteți unul din puținii medici veterinari din România care practică imagistica veterinară prin rezonanță magnetică. Cum vedeți această activitate în domeniul veterinar în România, face ea parte din medicina viitorului?

Sincer, a făcut parte, face parte și va face parte. Am intrat oarecum în rândul lumii și în cazul acesta. Dar cu siguranță va face parte, fără nici un dubiu. Este testată de câțiva zeci de ani, pe oameni, valoarea de diagnostic este net superioară, problema se pune practic în modul de accepțiune al nostru, al medicilor veterinari, de mentalitatea aceasta pe care o avem și bineînțeles, desigur, de client, pentru că este o practică relativ 48 Veterinarul

n

nr. 20 n www.veterinarul.ro

scumpă. Dar de multe ori se pare că facem, sau suntem nevoiți să fim și contabilii clientului, ceea ce nu cred că este meseria noastră. Să orientăm un diagnostic după cerințele proprietarului. Cu siguranță clientul dorește ceva ieftin și bun, nu? Dar este posibil ca valoarea diagnosticului să depindă de ceva scump, să zicem în cazul nostru, dar chiar cu adevărat bun. Cu rezonanța magnetică descoperi sau ai diagnostice pe care nu știu, sincer, în trecut câte s-au făcut, despre care citeam numai în anumite cărți, atlase sau în alte părți. Ei, acum avem aceste diagnostice. Problema se pune, iarăși ca o problemă pentru medicii de tratament, ce ne facem? Sunt destule cazuri acum cu afecțiuni cerebrale, ce ne facem? Cum operăm, putem să operăm? Dar se vede și partea bună, pentru că forțează și pe ceilalți medici care vin după noi, adică cei care sunt mici, dar ajung la ei cazurile - neavând experiență înainte, logic îi forțează mâna, să facă ceva pentru diagnosticul respectiv. Nu s-a mai întâlnit cu diagnosticul respectiv, necesită, probabil, metode speciale de tratament și astfel îi forțează pe ei să meargă într-o anumită direcție, să se specializeze pe o anumită zonă, de exemplu, pe neurologie, sau de neurochirurgie - să opereze coloana, de exemplu. Deci nu reprezintă o evoluție numai pentru medicina de diagnostic, ci reprezintă un pas destul de important de plecare și pentru medicina de tratament. Vrând nevrând, trebuie să faci acel lucru. Și automat și ei merg după noi. Deci este o metodă viabilă, indiferent că acum sunt mai puține cazuri sau cereri de rezonanță magnetică, dar în viitor nu vom avea încotro. Mai ales că sunt multe cereri, mai ales telefonice, direct de la clienți, care spun că au auzit ei că se face RMN, sau au citit sau au avut în familie un caz cu probleme asemănătoare la om și le-au transpus în medicina veterinară.

Cât la sută din timpul dvoastră acordați pregătirii continue?

Ca o medie, cam 30% dintr-o zi, mi-l dedic studiului. Să zicem că într-o zi sunt ocupat și nu am timp să citesc, dar în medie 25 - 30% din zi mi-l aloc studiului. Sunt abonat la mai multe reviste de specialitate, mai fac parte din asociații de specialitate internaționale și atunci mai intri în contact, mai trebuie să dai un răspuns, și automat trebuie să fii la zi. Și, astfel ești obligat.

Cum combinați activitatea de management, activitatea administrativă, cu cea de medic?

O combin foarte rău. Pentru că nu sunt un manager, dar trebuie să fiu, din inerție. Norocul meu este că nu vând decât un singur produs, și nu o mie, cum fac cabinetele și automat totul devine simplificat. Dar nu sunt manager, nu știu să fiu, nu știu să vând produse. Din câte am văzut la cursurile de management, am citit și am auzit la alți colegi, timpul înseamnă bani, într-un cabinet veterinar, totul înseamnă bani, totul se plătește. La mine, să spunem că fac două radiografii, două expuneri. Proprietarul nu ar avea bani decât de două, dar eu aș mai avea nevoie de încă două. Pe mine nu mă interesează, pot să mai fac și zece, mie îmi trebuie diagnostic, nu îmi trebuie bani. Sunt medic în cabinet, nu sunt manager, manageriatul vine de la sine.

Cum definiți succesul din perspectiva dvoastră?

O definiție a succesului, nu știu dacă există. Sau poate există una, care tot timpul se actualizează. Eu cred că succesul este o sumă de factori, destul de complex, ar include aici, descoperi-

rea pasiunii tale. Să știi că există. Să știi de ce te agăți, efectiv.

Apoi trebuie să fii practic, să te dedici, în proporție de 99% din timp. Trebuie să ai o gândire pozitivă, undeva la 99% din timp, toate să se întrepătrundă cu încrederea în sine. Succesul cred că se rezumă la cuvântul bine. Adică toată energia trebuie coordonată în sensul binelui comun, cred eu. Succesul este un cumul de factori, care se vede în timp, este pe timp mediu și lung.

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați face la fel? Ce ați schimba?

Ce aș schimba, cred că aș schimba politica mentală, probabil, dar nu a mea. Nu cred că a mea. Dacă aș avea inelul lui Arabella pe mână asta aș face, aș învârti o dată și aș schimba mentalitatea generală, colectivă. Dacă aș schimba ceva din ce am făcut, sau ceva la mine? N-aș schimba nimic. Cred că ce sa întâmplat a fost foarte bine și n-aș schimba nimic.

Care este primul lucru pe care ați dori să îl știe un medic veterinar proaspăt ieșit din facultate? Care ar fi cele 5 "reguli" fundamentale pe care ar trebui să le știe atunci când se gândește să deschidă un cabinet?

Studentul ar trebui să știe, adică să nu uite, faptul că, dacă și-a luat licența și a devenit medic veterinar, să nu uite că trebuie să învețe în continuare, strict. Aceasta este regula de bază: să nu uite să învețe. Dacă nu a învățat în acei ani, să își aducă aminte, de la clasa a IX-a, sau din clasa a XII-a că trebuie să

învețe. Un alt lucru, în cazul în care se angajează undeva, telefonul trebuie să îi fie deschis 24 din 24. Să nu fie selectiv în preluarea apelurilor. Acestea cele două reguli pe care trebuie să le știe. Cu privire la cei care se gândesc să își deschidă un cabinet, la sfaturile pentru aceștia, îmi vine în minte o întrebare retorică: De ce fiecare student ar trebui să își deschidă un cabinet?

De ce fiecare absolvent ar trebui să își deschidă un cabinet? Eu cred că ar trebui să se rutineze înainte de a-și deschide un cabinet. Există în afară și în multe locuri, posibilitatea și obligația chiar, de a încheia o anumită perioadă de stagiatură. Este cazul profesiilor liberale: a notarilor de exemplu. Cred că această perioadă ar fi practic o pregătire. Nu știu dacă un medic, un student absolvent are posibilitatea mentală, este un profesionist demn sau compatibil cu piața actuală. Nu cred că poate susține un cabinet sau poate să creeze o concurență viabilă. Mult mai sănătos este să te angajezi într-un cabinet, măcar câteva luni, un an - doi de zile, chiar plimbându-te din cabinet în cabinet, dacă nu îți găsești locul, experimentând practic diverse concepții despre medicină, despre management, despre oportunități. este foarte greu să spun cele 5 reguli de aur pentru că nu cred că un student ar trebui să își deschidă un cabinet veterinar imediat după terminarea facultății. Este greu, este foarte greu. Mai degrabă îi sfătuiesc să experimenteze experiența altora.

IulIa Crețu Director Revista Veterinarul

49

Avantajele Abonaților Suntem o revistă independentă, non-profit și liberi să inovăm fără compromisuri 8. Posibilitatea de a-ți prezenta afacerea veterinară în Directorul Veterinar cu informații complete, imagini, text și film, alături de peste 1500 de cabinete medicale veterinare.

9. Realizare website profesional, cărți de vizită sau materiale promoționale, suportând doar costurile de hosting sau de tipărire.

10. Primești 10 puncte SNEC la fiecare articol publicat pe www.veterinarul.ro si 20 puncte la fiecare articol publicat in REVISTA ediția tipărită.

11. Accesul la Veterinarul TV, program de marketing profesional doar pentru abonați - instalare gratuită în cabinet a unui monitor pe care rulează filme pentru proprietarii de animale. (ofertă valabilă în limita stocului disponibil).

12. Vei fi conectat permanent la informația veterinară de ultimă oră primind prin serviciul de Newsletter săptămânal sau ori de câte ori este nevoie informații proaspete iar prin serviciul de Vet Alert vei primi prin sms cele mai fierbinți informații necesare în practică.

13. Partener în programul SENSA, care vă pune în directă legătură cu proprietarii de animale, prin serviciul de asistență și suport pentru aceștia pe veterinarul.ro. nr. 13

.

anul IV

.

2012

1. Primești 15 puncte în Sistemul Național de Educație Continuă 2. Primești 10 reviste, la abonamentul pe un an cu 52 de pagini lună adică 520 de pagini de informații esențiale.

3. Primești 3 reviste Afaceri Veterinare cu informații detaliate despre marketing, management și investiții în format CD. 4. Unicul Catalog INDEX VETERINAR în format CD care conține toate produse medicinale veterinare, echipamente și servicii, cu accesul la Indexul Online cu zeci de facilități de comparare și căutare.5. Accesul GRATUIT pentru abonați la CURSURI organizate online pe veterinarul.ro. sau participarea la cursuri cu prețuri speciale pentru abonați.

6. Peste 300 de medici veterinari, experți în diferite specializări, editorii Revistei Veterinarul, care-ți împărtășesc din experiența și cunoașterea lor medicală veterinară.

7. Peste 2000 de articole indexate și catalogate pe specii, specializări și cuvinte cheie publicate pe www.veterinarul.ro.

Special CABALINE .. .

Medicina calului de sport Parazitismul și colica Informații practice Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

www.veterinarul.ro

știință și practică

știință și practică Special Păsări

nr. 18 * anul IV * 2012

știință și practică

nr. 17 * anul IV * 2012 nr. 16 * anul IV * 2012

Special Câini

Anestezia generală la păsări Semiologia puilor de carne Informații practice

Dilatația și torsiunea gastrică Ancilostomoza canină Informații practice

CUM POT SĂ MĂ ABONEZ LA REVISTA Veterinarul - Știință și Practică Succesul... cu Dr. Coldea Nicolae

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania

www.veterinarul.ro

1. Prin CURIER la doar un telefon distanță.

Este necesar să ne contactați la unul din numerele de telefon afișate mai jos sau la adresa de email :office@veterinarul.ro.Un reprezentant al Revistei Veterinarul vă va răspunde sau vă va contacta și veți comunica adresa dvs. de corespondență unde să primiți revista.

La prima livrare, care se va realiza prin CURIER, veți primi primul număr din cele 12 reviste alături de certificatul cu 15 puncte și factura cu suma de 150 lei reprezentând contravaloarea abonamentului pentru un an. Dvs veți achita la curier contravaloarea abonamentului de 150 lei și comisionul CURIER de transport (taxă fixă 15 lei). Restul de 11 reviste le veți primi prin serviciile Poșta Română fără nici un cost suplimentar la adresa menționată de dvs.

Succesul...

cu Dr. Iancu Morar

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania

www.veterinarul.ro

2. Prin plata contravalorii abonamentului la Banca prin Ordin de plată, Internet-Banking sau mandat poștal la Oficiul Poștal cu următoarele date de contact: a. tipul abonamentului un an = 150 lei b. ASOCIAȚIA EUROVETERINARIAN cu sediul în Iași, Străpungere Silvestru nr. 31, bl T1 parter, adresa de corespondență OP 8 CP 1733 IAȘI, având Codul de Înregistrare Fiscală 27376180, cont bancar: RO38 BACX 0000 0005 2606 4001 cont RON, RO11 BACX 0000 0005 2606 4002 cont EURO, deschis UNICREDIT ȚIRIAC BANK – Sucursala Ștefan cel Mare Iași

ATENȚIE: DUPĂ EFECTUAREA PLĂȚII TRIMITEȚI DOVADA ACESTEIA pe email sau pe fax împreună cu adresa de corespondență unde doriți să primiți revista, nr de telefon al dvs. sau sunați la unul din numerele de telefon pentru a confirma datele.

Un an bun !

Echipa Veterinarul

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania

www.veterinarul.ro

3. Plata ON LINE cu Cardul simplu, eficient și rapid: Pentru a efectua plata Online este necesar să accesați modului de plăți online de pe www.veterinarul.ro la secțiunea abonamente. Plata se realizează prin serviciul securizat Pay-Pal cu un card valabil completând toate datele solicitate de formularul corespunzător. Se va reține un comision suplimentar reprezentând 2% din valoarea abonamentului, reprezentând comisionul Paypal. Plățile prin acest serviciu sunt garantate putând fi efectuate internațional. Websiteul veterinarul.ro nu înregistrează nici o informație corespunzătoare plății. După efectuarea tranzacției suntem anunțați cu un email de serviciul PayPal despre aceasta. În maxim 24 de ore după ce primim înștiințarea vă contactăm pentru a confirma abonarea la Revista Veterinarul și să ne comunicați adresa de livrare. Livrarea se realizează cu primul număr al revistei ce se va publica după abonare prin Poșta Română cu confirmare de primire.

Telefoanele redacției sunt: COSMOTE: 0763 296 455 VODAFONE: 0729 463 047 ORANGE: 0747 897 703 FAX: 0332.819.688

50 Veterinarul

n

nr. 20 n www.veterinarul.ro

Te-ai săturat de căutat medicamente, echipamente, consumabile?

INDEXUL VETERINAR

versiunea 2.1

tot ce este necesar pentru un cabinet veterinar într-un catalog interactiv de peste 5000 de pagini

Disponibil pe CD versiunea 2.1 GRATUIT la reabonare sau prin comandă contra cost la telefon 0733 90 96 91

cursurile veterinarul.ro peste 12 cursuri active sau în pregătire Cursuri acreditate de către CMVRO cu 10 puncte SNEC sau neacreditate de 5 puncte SNEC. Detalii pe www.veterinarul.ro, secțiunea cursuri.