De ce nato

D

P

Discussion Papers Serie de dezbateri publice naţionale Dumitru Mînzărari şi Veaceslav Ioniţă

DE CE AVEM NEVOIE DE NATO? Nr.3

Octombrie 2008 ianuarie 2009

Sau de ce existenţa Moldovei ca stat suveran depinde de aderarea la NATO

1

Nr. 3 Octombrie 2008 – ianuarie 2009

DE CE AVEM NEVOIE DE NATO?

Sau de ce existenţa Moldovei ca stat suveran depinde de aderarea la NATO

Dumitru Mînzărari şi Veaceslav Ioniţă

Această publicaţie nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al IDIS Viitorul sau al Fundaţiei Black Sea Trust Fund al GMF şi reprezintă exclusiv opiniile exprimate de către autori The Black Sea Trust for Regional Cooperation

Această publicaţie nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al IDIS „Viitorul” şi reprezintă exclusiv opiniile exprimate de către autori IDIS „Viitorul” deţine dreptul exclusiv asupra acestei publicaţii. Nici o parte a ei nu poate fi copiată, reprodusă, sau publicată din nou sub nicio formă fără înştiinţarea din timp şi acceptarea acestui lucru de către Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.

Publicaţia a apărut cu sprijinul Fundaţiei Black Sea Trust Fund al GMF. Mulţumim cu această ocazie pentru sprijinul care a fost acordat din partea acestei organizaţii.

Recunoaşterea dreptului de autor al IDIS „Viitorul” este o condiţie obligatorie pentru toate referinţele făcute la acest studiu. © Copyright 2009 IDIS „Viitorul”.

4

Sumar

Cuvânt înainte, Igor Munteanu............................................................................. 4 CAPITOLUL I – Costuri şi beneficii politice şi de securitate Dumitru Mînzărari Prefaţă ................................................................................................................. 11 Securitatea – element fundamental al democraţiei......................................... 13 Examinarea opţiunii NATO.................................................................................. 16 Abordarea retoricii anti-NATO............................................................................ 21 Promovarea şi protejarea democraţiei.............................................................. 26 Calitatea de membru ca instrument de descurajare........................................ 32 Evaluări practice ale calităţii de membru.......................................................... 38 Concluzii............................................................................................................... 46 CAPITOLUL II – Costuri şi beneficii economice Veaceslav Ioniţă Preliminarii conceptuale..................................................................................... 48 Beneficiile, costurile şi riscurile de aderare la NATO......................................... 51 Evoluţia economiilor spaţiului ex-socialist....................................................... 53 Impactul aderării la NATO asupra perspectivelor de integrare UE.................. 56 Costurile de securitate ale Republicii Moldova................................................. 59 Costurile de apărare ale Republicii Moldova.................................................... 60 Costurile de apărare ale statelor membre NATO.............................................. 63 Bugetul şi managementul financiar în cadrul NATO......................................... 67 Efectul aderării la NATO asupra investiţiilor străine directe.. ......................... 70 Impactul aderării la NATO asupra creşterii economice din Moldova.............. 73 Asigurarea unei creşteri economice calitative.................................................. 74 Crearea locurilor de muncă................................................................................ 75 Creşterea bunăstării populaţiei......................................................................... 78 Concluzii............................................................................................................... 79 Anexe.................................................................................................................... 81 Referinţe bibliografice ....................................................................................... 86 Despre IDIS „Viitorul”: profilul organizației . .................................................... 91

5

Cuvânt înainte Aderarea la UE reprezintă o opţiune strategică fundamentală pentru cei mai mulţi dintre cetăţenii Republicii Moldova. Peste 70% dintre respondenţii chestionaţi susţin astăzi că, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea RM la Uniunea Europeană, ar vota cu siguranţă pentru1, în timp ce opţiunea pro-NATO este susţinută de circa 30%2.

Există opinii în virtutea cărora existenţa în RM a unei percepţii atât de pozitive faţă de UE şi NATO nu este neapărat legată de momentul aderării, ci mai degrabă de o conştiinţă a apartenenţei la civilizaţia occidentală şi dorinţa revenirii noastre la aceeaşi comunitate de valori, de care ne simţim atât de aproape prin geografie, istorie şi tradiţii. Dar, aderarea la NATO înseamnă nu doar o sumă mecanică a unor adeziuni statistice, colectate din partea unor cetăţeni mai mult sau mai puţin informaţi despre procesul acestei aderări posibile, dar şi înţelegerea beneficiilor, costurilor şi mizei acestei relaţii strategice, întemeiate pe un anumit sistem de valori, dincolo de factorii geografici, istorici, culturali şi identitari, care fac societatea noastră mult mai apropiată de comunitatea euroatlantică, decât se crede, în general.

Chestiunea aderării poate fi, deci, judecată în termenii unui proces care, mai devreme sau mai târziu, ne va purta spre cheiul portuar al Alianţei, şi asta pentru că nu există niciun alt precedent, în istoria evoluţiilor post-1991, care să probeze faptul aderării la UE a unui stat care nu a aderat anterior şi la Alianţa Nord-Atlantică; după cum această chestiune poate fi judecată şi în termeni pragmatici, definiţi de costuri şi beneficii, luând în consideraţie nu atât costurile în sine ale alinierii la standardele presupuse de aderarea posibilă la NATO, cât mai degrabă pe cele care ar putea decurge dintr-o eventuală „ne-aderare” la NATO, prinşi în „capcana” neutralităţii, plantată abil în Constituţia RM din 1994.

Printre consecinţele imediate şi „costurile” menţinerii RM pe aceeaşi traiectorie „oarbă” a unei neutralităţi prost înţelese, dar şi mai prost aplicate, auto-suficiente şi nerecunoscute internaţional, se pot enumera: conservarea RM într-o zonă „gri” de insecuritate şi instabilitate pronunţată a regiunii, accentuată de sindromul conflictului nereglementat, care se exprimă prin perceperea RM ca „un stat dominat de o singură problemă – conflictul transnistrean” (one-issue country). În general, alimentarea unei asemenea percepţii înseamnă de fapt recunoaşterea unui eşec al diplomaţiei, dar şi un deficit vizibil de idei şi acţiuni, capabile să redefinească în termeni moderni interesul naţional al acestei ţări.

1 BOP, Octombrie 2008 2 CBS Axa, Aprilie 2008

6

Prinsă între o UE obosită de procesul valurilor anterioare de extindere şi spaţiul CSI, marginalizată de o economie deficitară şi extrem de vulnerabilă la şocuri externe, RM se complace cu statutul său de nod periferic, fiind izolată de centrele de decizie politică şi economică pe plan regional şi european, ceea ce duce la extragerea practică a ţării în afara principalelor fluxuri comerciale internaţionale şi anclavării sale sociale şi politice, în condiţiile în care economia naţională are nevoie urgentă de infuzii de capital internaţional, de tehnologii de vârf şi de pieţe externe.

Obiectivul acestui studiu este deci de a analiza beneficiile economice şi sociale ale unei posibile aderări a RM la NATO, pe dimensiunea politică, - consolidarea prestigiului şi ponderii RM pe plan internaţional, garantarea stabilităţii interne şi a funcţionării instituţiilor statului de drept, pe dimensiunea economică - perspectiva robustă pentru asigurarea unei stabilităţi normative şi funcţionale a economiei de piaţă, dezvoltarea durabilă şi cultivarea instituţiilor capabile să stimuleze încrederea investitorilor străini (europeni şi internaţionali), deschiderea faţă de pieţele internaţionale, inclusiv cele de capital şi investiţii, un acces sporit privind introducerea celor mai noi tehnologii, iar pe dimensiunea socială - transformarea funcţiilor statului în beneficiul interesului public, adică din perspectiva cetăţeanului obişnuit, sinonim cu creşterea siguranţei individului pentru viaţa sa, proprietate şi familie, posibilităţi sporite de educaţie, formare şi afirmare profesională, la care se adaugă evident plusurile legate de infrastructura statului de drept, puternic protejată prin asimilarea standardelor cunoscute în spaţiul statelor-membre ale Alianţei, în particular al celor legate de protejarea datelor cu caracter personal, eliminarea corupţiei, etc.

Dacă aderarea RM la Uniunea Europeană nu este un demers cu scadenţă imediată, extinderea şi adâncirea dezbaterii naţionale consacrată problematicii integrării euro-atlantice, definind astfel şi relaţia noastră cu Alianţa Nord-Atlantică, este un fapt oportun şi necesar. Adversarii aderării la NATO susţin că această alianţă impune costuri pe care RM nu le poate suporta, în condiţiile dificultăţilor economice cunoscute şi a cerinţelor mari înaintate statelor-candidat. Unul dintre autorii acestui studiu, Veaceslav Ioniţă, demonstrează cu lux de amănunte că adevărul este exact opus acestor afirmaţii, pentru că statele care au aderat în 1999 şi mai ales după 2004 au primit beneficii net asociate relaţiei lor cu Alianţa, depăşind un „Rubicon”, fără de care economiile lor erau plafonate. Este adevărat că „admiterea în club” presupune îndeplinirea unor criterii, dar acestea ţin exclusiv de calitatea procesului politic, legislativ, instituţional, economic şi al capacităţilor administrative, pe care oricum, RM trebuie să le atingă, într-un anumit orizont de timp, având la dispoziţie numeroase măsuri, politici şi resurse accesibile. În Alianţă problema nu se pune în termeni de partener puternic ori partener slab, ci, înainte de toate, în termenii opţiunii libere a fiecărui candidat de a-şi defini ca obiectiv intrarea în „club”, fiind la curent cu rigorile şi beneficiile pe care acesta le presupune. Există însă şi alţi adversari, care susţin că NATO este un proiect cu ter7

men expirat şi că, în condiţiile în care disensiunile interne dintre „atlantişti” (Marea Britanie, Central şi Est-Europeni) şi „eurocentrişti” (Franţa şi Germania) sunt greu de adus la un numitor comun, cel puţin pentru căutarea de soluţii într-o serie de situaţii şi crize (Irak, Bosnia, Orientul Mijlociu), RM ar trebui să nu se angajeze pentru aderare, oscilând între Est şi Vest, dar cu ochii pe o posibilă integrare europeană. Autorii acestui studiu demontează şi acest argument, prin referinţele lor exacte la termenul apărării colective, aflată sub incidenţa NATO, cu opţiuni militare atunci când sancţiunile economice şi diplomatice ale UE eşuează.

Sfârşitul războiului rece a pus pe agendă rolul Alianţei Nord-Atlantice, de după colapsul Tratatului de la Varşovia şi a sistemului bipolar de securitate internaţională, având drept efect imediat: retragerea unei mari părţi a forţelor armate SUA din Europa, dar şi înteţirea unor focare de conflicte regionale (războiul din Golf, criza iugoslavă), care au ridicat din nou necesitatea strategică a unei apărări commune, de natură să furnizeze soluţii imediate şi responsabile. Puterea de schimbare a NATO a fost testată de poziţia sa faţă de consecinţele încheierii războiului rece. Deciziile pe care Alianţa le-a avut în raport cu evoluţia Grupului de la Visegrad, Grupului de la Vilnius, Tringhiului Adriatic, Balcanilor de Vest, şiş mai recent, a democraţiilor post-Sovietice, a suscitat numeroase analize şi comentarii.

Destrămarea lumii bipolare a generat dupa anul 1991 o puternică euforie printre cei care au mizat pe un viitor lipsit de conflicte şi riscuri militare. Totuşi, la ce serveşte NATO în zilele noastre?

Răspunsul la întrebare nu mai serveşte doar utilității unui simplu exerciţiu retoric, mai ales după ce am devenit martorii destrămării statului sovietic (pax sovietica), după dărâmarea zidului berlinez și afirmarea opțiunii de libertate și justiție a statelor încătușate de regimurile totalitare. Extinderea NATO de după sfârşitul războiului rece a început cu ţările axei Visegrad (Polonia, Cehia şi Ungaria), continuând cu Grupul de la Vilnius, mult mai diferite în funcţie de importanţa lor pentru Europa şi reformele iniţiate în aceste ţări. Analizind meritele statelor-candidat pentru aderarea la NATO, multi observatori au pus accentul pe credibilitatea democratică şi pe stabilitatea procesului politic, astfel încât Slovacia a fost disociată de Grupul de la Visegrad şi ancorată Grupului de la Vilnius, datorită carenţelor generate de politicile lui Vladimir Meciar.

Extinderea NATO de la 1999 a fost decisă în afara cadrului general de semnarea a Planurilor de Actiuni de Parteneriat, Dialoguri Intensificate, ori de Planuri Individuale de Acţiuni, apărute mult mai târziu. Niciunul dintre statele central-europene invitat să adere la NATO nu a îndeplinit Planul de Acţiune pentru Aderare (MAP), pentru că s-a considerat drept o datorie morală a Occidentului să îndrepte nedreptatea istorică de a le readuce pe acestea din chingile regimului totalitar. În plan strategic, integrarea acestora era importantă pentru a elimina sursele de insecuritate pe câmpia nord-ger8

mană. În plan tactic, aceste ţări serveau drept exemple excelente de bună guvernare, întărire a reformelor economiei de piaţă şi consolidare a cooperării regionale. În sfârşit, aderarea grupului de la Visegrad a fost ultimul pas în eliminarea pericolului de război pe axa dintre Moscova spre Polonia şi Germania până în nordul Frantei.

Această putere transpare din abilitatea aliaţilor NATO de a actualiza misiunea organizaţiei de la eliminarea insecurităţii în cuprinsul platoului nord-german, prin integrarea Europei Centrale şi de Est, spre stabilizarea şi sustinerea integrării Balcanilor de Vest, în consolidarea instituţiilor democratice, dar şi sprijinului acordat Ucrainei şi Georgiei în formularea unei perspective de aderare. Politica NATO a „uşilor deschise” a avut un rol esenţial în evoluţia Europei după 1989. Analizând istoria NATO de la primul val de aderare, putem observa că nu a existat nicio decizie de extindere pe care ulterior aliaţii ar fi ignorat-o. Fiecare nou format de dialog politic, fiecare Plan de actiuni, ori invitaţie de aderare au întărit de fiecare dată coeziunea transatlantică, ordinea politică şi unitatea Europei moderne.

A doua etapă a extinderii NATO a continuat cu aniversarea a 50-a de la Summitul din 1999 de la Washington, la care s-a decis de a oferi MAP ţărilor: Letoniei, Estoniei, Lituaniei, Slovaciei, Sloveniei, României, Bulgariei, Albaniei, Croaţiei şi Macedoniei. În principiu, adoptarea MAP a fost un răspuns la refuzul unor aliaţi ai NATO de a accepta invitarea Sloveniei şi României pentru aderarea la NATO deja la Summitul din 1997 de la Madrid. În legatură cu aceasta, Alianţa consideră că statele-candidat urmează să accelereze reformele interne pentru ca să poată primi o invitaâie oficială.

Această nouă abordare a schimbat esenţial politica de extindere NATO. Statele incluse în Grupul de la Vilnius nu cereau o singură strategie de aderare, după exemplul restabilirii democraţiilor central-europene. Adevăratul sens al următorului val de aderare se justifica prin referinţă la conceptul „Europei întregi, libere şi pasnice”, ilustrată şi prin prezentarea Preşedintelui Bush de la Universitatea din Varşovia, în care acesta mentiona că „Europa trebuie să se extindă de la Marea Baltică la Marea Neagră”. Complementaritatea UE şi NATO transpare tot mai evident la analiza criteriilor de calificare a tarilor în termeni geopolitici. Şi deoarece, în 1994, Balcanii de Vest, mai mult decât orice alta regiune a globului, au oferit NATO şi UE o lectie de cooperare; ambele instituţii au avut de învăţat cum să interacţioneze pe o sumedenie de domenii comune: drepturile omului, intervenţie, reconstrucţie, pacificare şi consolidare de capacitate. Privită sub aspectul criteriilor democratice, strategice, politice şi geopolitice, în comparaţie cu primele 2 valuri de extindere, candidatii invitaţi să adere la NATO la momentul Summitului de la Bucuresti, au adus argumente serioase în favoarea lor.

Totuşi, în aprilie 2008, Summitul de la Bucureşti acceptă aderarea Albaniei şi Croaţiei, dar amână pe un termen nedefinit aderarea Macedoniei, stabilind luna decembrie 2008 drept termen de invitare a Georgiei şi Ucrainei pentru statutul de „ţară în proces de aderare la Alianţă” (MAP). Eşecul de a raspunde imediat solicitărilor acestor ţări a fost asociat chiar în zilele Summitului NATO cu numeroase riscuri3. Experţii in3

NATO Expansion and Modern Europe, The bucharest Conference Papers, 2008, GMF

9

ternaţionali au prezis că întarzierea aderării pentru Macedonia, despărţită astfel de Albania şi Croaţia, va bloca reformele în această ţară, contribuind la izolarea acesteia pe plan regional şi european, în aceişsi măsură în care Kosovo pentru Serbia.

Refuzul german de a agrea participarea Ucrainei şi Georgiei la procesul de aderare a stimulat la Moscova apetenţa pentru utilizarea forţei, şi acest lucru s-a întâmplat în zilele de 8 – 14 august prin invazia trupelor ruseşti în războiul din Georgia. Concomitent, RM şi Ucraina au fost avertizate asupra unei posibile continuări a războiului din Georgia, în cazul în care interesele ruseşti ar fi afectate, insistând asupra revenirii asupra unui model de federalizare, care ar avea efecte suicidale asupra statalităţii în Republica Moldova. Unul din cei doi autori ai acestui studiu, Dumitru Mînzărari, dezvoltă acest subiect, considerând că pretenţia de a „apăra cetăţenii ruşi” pe teritoriul altor state coincide textual şi ideologic curentului de nazificare a Europei, de natură să ridice în regim de alarmă toate resursele Occidentului contra unui risc iminent de „finlandizare” a Europei, începând cu vecinătăţile sale europene imediate, fie prin invazia militară directă, fie prin instrumente mai sofistifcate, cum ar fi cele legate de: „subversiune politică, exploatare a vulnerabilităţilor interne şi pericolului desintegrării sociale”.

La final, ar trebui de menţionat că opţiunile Republicii Moldova sunt euro-atlantice prin definiţie. Ele nu pot fi decupate de metoda pe care alte ţări sud-est şi central europene au urmat-o pentru a răspunde necesităţilor lor de securitate şi stabilitate instituţională; şi tot ele nu pot fi citite selectiv, în funcţie de „gradul de şcolarizare” al unor personaje politice, tributare relaţiilor lor cu vechiul regim sovietic. Republica Moldova are nevoie de un proiect coerent care să dea expresie voinţei de a fructifica beneficiile economice, sociale, şi politice ale aderării la NATO, într-o perspectivă definită în timp, prin acţiuni conjugate pe plan social (educaţie publică, dezbateri deschise, iniţiative asociative, centre de informare) şi pe plan politic (redefinirea strategiei de securitate şi apărare naţională, politică externă), asumând plasarea acestei problematici în câmpul de interes al cetăţenilor Republicii Moldova. Societatea civilă va fi, ca şi în alte ocazii, în avangarda acestei iniţiative, promovând opţiunea euroatlantică în chestiune de importanţă vitală pentru interesul public, nu doar al câtorva politicieni, ci în favoarea intereselor sectorului privat, şi nu doar al unor birocraţi obişnuiţi cu compromisele mărunte. Pe acest teren, Republica Moldova trebuie să-şi joace din plin şansa sa de a-şi defini pentru sine, apoi şi pentru alţi actori importanţi, modul în care îşi respectă interesul naţional, proprii săi cetăţeni, eliminând carenţele din trecut ale legislaţiei şi practicilor sale anoste, şi tratând chestiunile de strategie ... cu mai multă demnitate decât până în prezent.

Igor Munteanu Director Executiv Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” Ianuarie, 2009 10

CAPITOLUL I Costuri şi beneficii politice şi de securitate Dumitru Mînzărari

Prefaţă Recenta invazie militară a Rusiei în Georgia impune de la sine elaborarea unei noi paradigme de înţelegere a securităţii în spaţiul post-sovietic. Pentru mulţi observatori internaţionali, acest război caucazian dintre două state ex-sovietice a venit ca o mare surpriză. Puţine state din Occident ar fi putut să presupună că Rusia este în stare să manifeste un comportament atât de brutal şi nerestrâns, fără discernământ, faţă de vecinii săi imediaţi, faţă de care de-a lungul timpului a manifestat adeseori respect, cooperare şi chiar încântare. Totuşi, au existat multiple semnale care au precedat acest război, însă ele au fost ignorate de Occident. Un motiv principal de izbucnire a războiului a fost, fără îndoială, susţinerea permanentă a regiunilor separatiste din Georgia de către statul rus. Acest fapt a generat un sentiment acut de nesiguranţă pentru Georgia. Rolul pe care l-a avut Rusia în cadrul conflictelor din Georgia este asemănător într-un mod alarmant cu politicile confecţionate de Rusia în raport cu Republica Moldova.

Republica Moldova este afectată de un conflict separatist provocat de Rusia, întrucât forţele militare ruse staţionează pe teritoriul ţării, contrar voinţei acesteea. Suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei sunt puse la îndoială, într-un mod similar cum a avut loc în Georgia. Asemănările care există între Moldova şi Georgia au determinat o preocupare semnificativă pentru întreaga societate. De fapt, la scurt timp după război, în Moldova a avut loc întrunirea unui grup de experţi influenţi, unde s-a discutat despre consecinţele posibile ale invaziei Rusiei în Georgia asupra Moldovei. În urma acestei discuţii au fost formulate mai multe recomandări pentru elita conducătoare din Republica Moldova. Cu toate acestea, deşi bine chibzuite şi utile, recomandările date au fost limitate de necesitatea experţilor de a ajunge la un consens. Astfel, una dintre opţiunile evidente de securitate pentru Republica Moldova, statutul de membru NATO, a fost respinsă din motive neclare.

11

Acest studiu este menit să pună în dezbatere opţiunea obţinerii de către Moldova a statutului de membru al NATO. Studiul este destinat publicului din Republica Moldova, fapt care explică abordarea expusă în această publicaţie. Sunt analizate argumentele anti-NATO utilizate de elita politică conducătoare şi alte grupări care se opun statutului de membru al Alianţei pentru Moldova. Studiul va demonstra totodată caracterul eronat al acestor argumente la baza cărora se află propaganda de tip sovietic şi neştiinţa poporului băştinaş. În cadrul contestării argumentelor pronunţate contra aderării Moldovei la NATO se vor reliefa, în mod firesc, avantajele pe care Republica Moldova urmează să le obţină în cazul în care devine membră a Alianţei Nord-Atlantice.

Aceasta înseamnă că studiul dat va examina chestiunea din perspectiva actorului local şi nu va adresa întrebări cum ar fi în ce mod diferendul transnistrean nesoluţionat ar putea să împiedice aderarea Moldovei la NATO. La etapa actuală este necesar de a aborda politica rezervată şi de distanţare faţă de NATO, care este promovată de autorităţi şi impregnată treptat în conştiinţa oamenilor. Publicaţia tinde să releve publicului moldovenesc o serie de reflectări referitoare la NATO, care în mod deliberat sunt ignorate de către clasa politică conducătoare. Obiectivul ei este de a informa, de a provoca şi de a implica într-o dezbatere pe marginea chestiunii-cheie pentru Moldova contemporană – în ce mod ar putea Moldova să obţină o securitate naţională viabilă şi care sunt costurile şi beneficiile care sunt incluse. Problema a însăşi procesului de integrare a Moldovei în NATO ar trebui să constituie tema unui alt studiu. Există speranţa ca această necesitate va apărea mai devreme, decât mai târziu.

Oponenţii locali ai opţiunii de extindere şi participare în cadrul NATO accentuează adeseori faptul că anume existenţa unui conflict secesionist pe teritoriul Republicii Moldova face imposibilă aderarea ţării noastre la Alianţă. Cu toate acestea, faptul că Georgia şi Ucraina, state care se confruntă cu probleme similare, au fost luate în consideraţie într-un mod serios pentru MAP este un argument serios care răstoarnă raţionamentele oponenţilor. Aceasta se explică inclusiv prin faptul că, în spaţiul exsovietic, conflictele îngheţate în sine reprezintă un instrument de influenţă şi presiune externă folosit de Rusia pentru a preveni aderarea statelor din vecinătatea sa imediată la structurile euro-atlantice. Aşadar, studiul va examina şi eforturile depuse de Federaţia Rusă pentru a influenţa politica externă a Moldovei şi a împiedica integrarea ei în structurile pan-europene de securitate.

Unul dintre argumentele principale ale acestui studiu va viza controversa dacă NATO este în stare să promoveze democraţia. Studiul va demonstra că eşecul Occidentului de a promova statul de drept şi regimurile democratice în spaţiul ex-sovietic a fost cauzat de neânţelegerea particularităţilor acestei regiuni. Fostele state sovietice nu au atins succese mari în cadrul dezvoltării lor democratice din cauza ameninţărilor la adresa securităţii cu care se confruntă. Întrucât democraţie fără securitate nu există, NATO în primul rând poate să promoveze şi să susţină dezvoltarea democratică a statelor ex-sovietice, asigurându-le securitatea.

12

Având în vedere că obiectivul strategic de obţinere a statutului de membru UE, declarat de elita conducătoare din Moldova va reprezenta un proces îndelungat, Republica Moldova va avea nevoie de un obiectiv intermediar. Calitatea de membră NATO pare a fi singura cale adecvată în acest sens, servind ca o etapă de tranziţie menită să pregătească Republica Moldova pentru aderarea la UE. Anume calitatea de membru NATO este în stare, după cum va demonstra studiul, să promoveze norme, să dirijeze elitele politice şi să stabilească angajamentul instituţional pentru reforme. Aderând la Alianţă, Moldova va putea să modifice viziunile şi percepţiile statelor membre NATO, care sunt totodată membri ai UE, şi deci să-şi accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Axându-se pe problema securităţii ca element indispensabil pentru o dezvoltare democratică de succes, studiul va aborda în mod particular ameninţările actuale cu care se confruntă Republica Moldova. Se va examina modul în care calitatea de membru NATO poate proteja Moldova de presiunea externă dăunătoare şi agresiunea indirectă, fără a fi menţionată însă contribuţia Alianţei la combaterea ameninţărilor neconvenţionale precum sunt terorismul, imigrarea ilegală, traficul de fiinţe umane, contrabanda, etc. În linii mari, studiul spulberă opinia după care procesul de democratizare în Europa de Est depinde în exclusivitate de chestiunile de instituţionalizare, care includ practici şi norme pentru desfăşurarea unor alegeri corecte şi sisteme de partid competitive. În schimb, se va pune accent pe faptul că anume securitatea cuprinzătoare şi normele democratice sunt acele elemente care trebuie să pună bazele unei strategii capabile să ofere o tranziţie democratică de succes în Republica Moldova.

Securitatea – element fundamental al democraţiei Din punct de vedere al tranziţiei democratice, spaţiul post-sovietic a reprezentat o mare decepţie pentru Occident. Pentru dezvoltarea economică şi politică a regiunii au fost orientate eforturi şi resurse considerabile, care totuşi au avut un succes limitat. Ca obstacole principale în calea tranziţiei eficace au fost menţionate fie opoziţia ascunsă, fie incapacitatea guvernelor de a promova schimbare şi reforme. Cu toate acestea, modelul asistenţei pentru dezvoltarea politico-economică aplicat în spaţiul post-sovietic a fost elaborat pe baza experienţei anterioare a Occidentului. Iar această experienţă are la temelie cazuri care s-au manifestat în condiţii total diferite de cele existente în fostele republici sovietice. Deosebirea principală dintre spaţiul postsovietic şi alte state care au obţinut succes în dezvoltarea lor democratică rezidă în vulnerabilităţile securităţii, atât reale, cât şi percepute, ale statelor ex-sovietice.

Nici statele din America Latină, şi nici cele din Europa Centrală sau de Est, care au aderat anterior la NATO şi/sau UE nu s-au confruntat în perioada de succes a traiectoriei 13

tranziţiei lor democratice cu ameninţări la adresa securităţii, similare acelor cu care se confruntă fostele republici ale Uniunii Sovietice. Trei state în care Occidentul a investit cele mai multe eforturi şi resurse, şi anume Moldova, Georgia şi Ucraina, luptă pentru combaterea ameninţărilor neconvenţionale la adresa integrităţii sale teritoriale. În acelaşi timp, suveranitatea lor este subminată de vecinul lor mai mare, Rusia.4 Idea că fostele republici sovietice reprezintă un spaţiu de interes strategic pentru Kremlin a fost prezentă de nenumărate ori în declaraţiile înalţilor demnitari şi oficiali din Rusia. Rusia doreşte să obţină de la statele ex-sovietice ceea ce numeşte „parteneriate strategice”. Acest lucru presupune că ultimele trebuie să susţină Rusia în cadrul forumurilor şi iniţiativelor internaţionale, să reducă cooperarea lor cu actori internaţionali percepuţi de Moscova drept concurenţi şi să se integreze treptat cu Rusia într-un soi de „Uniune Europeană de Est”. Multe republici ex-sovietice conduse de lideri autoritari au acceptat într-o măsură mai mare sau mai mică acest model de cooperare cu Rusia, în schimbul susţinerii economice şi/sau politice a regimurilor sale. Asemenea state ca Ucraina, Georgia şi Moldova nu au fost de acord, dorind săşi păstreze suveranitatea. Ca rezultat, ele au înfruntat presiuni puternice din partea Rusiei şi una dintre problemele cele mai sensibile pentru ele a devenit ameninţarea la adresa integrităţii lor teritoriale. Rusia a provocat şi a manipulat tensiunile etnice de pe teritoriile lor, folosind conflictul şi mişcările secesioniste ce au rezultat pentru a-şi exercita controlul asupra acestor state.

S-a conturat o schemă clară ce sugerează că, la prima etapă, separatismul a fost provocat în regiunile ce sunt locuite de populaţie rusofilă. Acest lucru se realizează prin apelarea la legăturile culturale şi istorice cu Rusia ale acestui segment de populaţie, prin susţinerea şi polarizarea elitelor locale, exploatarea dificultăţilor economice şi generarea sentimentelor de insecuritate şi xenofobie. Aceste zone coincid, de regulă, cu regiunile geografice de pe teritoriile sale unde sunt dislocate forţe militare ruse, fie sub pretextul forţelor de menţinere a păcii, fie în baza acordurilor bilaterale impuse. În consecinţă, tendinţele separatiste se consolidează şi se dezvoltă mai bine în regiunile geografice unde staţionează trupele militare ruse, datorită protecţiei pe care acestea o oferă. Nu este surprinzător faptul că paşapoartele ruse sunt distribuite, violând legislaţia naţională a ţării-gazdă exact în regiunile unde sunt dislocaţi militari ruşi sau sunt amplasate posturi diplomatice ruse. Mai pe scurt, paşapoartele sunt distribuite spre a consolida şi a oficializa legăturile cu Rusia, în timp ce militarii săi sunt dislocaţi în mod convenabil pentru a proteja asemenea operaţii.

Argumentul prin care se susţine că poporul băştinaş este acel care solicită în mod voluntar cetăţenie rusă este neconcludent. Există o mulţime de imigranţi din statele ex-sovietice care, aflându-se pe teritoriul Rusiei, de mulţi ani sunt în aşteptarea cetăţeniei ruse. Este foarte sugestiv faptul că guvernul rus este rapid în a oferi paşapoar4 The Washington Post, “Russia’s Shadow Empire,” [Imperiul fantomă al Rusiei] 11 martie 2006, http://www.washingtonpost. com/wp-dyn/content/article/2006/03/10/AR2006031001841.html. Vezi Zerkalo Nedeli, “NATO Strengthens Ukraine and Itself,” [NATO consolidează Ucraina şi pe sine] James Sherr, Nr. 14 (693), 12-18 aprilie 2008, http://www.mw.ua/1000/1550/62712

14

te anume persoanelor cu reşedinţa pe teritoriul Georgiei, Moldovei sau Ucrainei, încălcând normele juridice ale acestor state.

Pretextele recente ale Rusiei pentru invazia Georgiei, inclusiv referinţa la necesitatea de a „proteja cetăţenii ruşi” trebuie să fie un semnal de alarmă pentru liderii statelor post-sovietice. Dacă iniţial paşapoartele sunt distribuite pe larg şi ulterior faptul posesiei paşaportului rus este folosit drept pretext pentru intervenţie militară, acesta este un indiciu că o nouă agresiune comisă de Rusia poate fi doar o chestiune de timp. O asemenea agresiune nu necesită în mod necesar să ia forma unei invazii militare convenţionale, după cum s-a întâmplat în Georgia.

Pe lângă pericolul intervenţiei militare, mai există şi ameninţarea (externă) mai puţin vizibilă a agresiunii indirecte. Termen utilizat în timpul Războiului Rece pentru a descrie acţiunea politică subversivă, intervenţia şi manipularea externă a alegerilor, crearea şi consolidarea vulnerabilităţilor economice şi exploatarea pericolului dezintegrării sociale, acest tip de agresiune nu este clar tratat de dreptul internaţional. Caracterul practic invizibil, dificultatea de a fi scoasă la iveală şi lipsa unui cadru legislativ internaţional bine definit pentru a o condamna şi judeca, face din agresiunea indirectă o strategie beligerantă perfectă. În Moldova acest fapt se reflectă în eforturile Rusiei de a exercita presiuni asupra elitei conducătoare, în scopul de a sabota reformele şi de a îngheţa relaţiile de cooperare cu UE. Rusia profită de vulnerabilităţile existente în Moldova pentru a-i condiţiona o dependenţă externă mai profundă, avansându-şi în acelaşi timp gradul de penetrare a instituţiilor din Moldova. Rusia urmăreşte scopul de a împiedica diversificarea economiei moldoveneşti, ceea ce ar putea reduce presiunile dependenţei economice şi politice externe a Moldovei. Altfel spus, aceste stăruinţe ale Rusiei sunt orientate spre menţinerea Chişinăului în sfera sa de influenţă, în acest sens fiind efectuate tentative active de a obstrucţiona integrarea Republicii Moldova în UE. Adiţional la acţiunile sale de presiune politică, economică şi socială exercitate asupra Moldovei, Rusia susţine financiar regimul separatist din regiunea de est a Moldovei.

Moscova nu doar a oferit finanţele necesare pentru ca autorităţile nerecunoscute din Transnistria să subziste şi să activeze ca un proto-guvern local şi să evite posibile proteste sociale. Ea, de asemenea, a organizat, a finanţat şi a dirijat aşa-numitul referendum din septembrie 2006,5 astfel încât să poate utiliza rezultatele sale în calitate de pârghie politică asupra Moldovei şi a participanţilor occidentali la negocierile în format „5+2”. Conform rezultatelor acestui „referendum”, 97% din votanţi au ales „susţinerea independenţei Transnistriei şi unirea ulterioară cu Rusia”.

Totodată, Rusia promovează cu insistenţă, în cadrul dialogului său cu Moldova şi Occidentul, ideea potrivit căreia conducerea separatistă ar trebui să fie recunoscută 5 Kommersant, “Transdniestria’s Referendum on Dependence” [Referendumul transnistrean asupra dependenţei], 18 septembrie 2006, http://www.kommersant.com/p705497/Transdniestria_s_Referendum_on_Dependence

15

ca fiind „egală în drepturi” cu Republica Moldova la masa de negocieri. Prin intermediul acestor acţiuni, Kremlinul intenţionează să dezavueze rolul său de partizan în conflictul transnistrean. Aceasta îi permite totodată Rusiei să blocheze complet şi să manipuleze procesul de negocieri. Moscova va acţiona din culise, prezentând liderii din Transnistria drept actori independenţi, care de fapt sunt delegaţi ai Rusiei. Incidentul de la Geneva, imediat după „războiul de cinci zile”, unde reprezentanţii celor două regiuni rebele din Georgia şi diplomaţii din Rusia în timpul întrunirii s-au dat într-un adevărat spectacol, pretinzând să se certe, reprezintă un exemplu perfect al tacticii sus-numite.6

Este adevărat că strategiile ostile indirecte menţionate mai sus nu sunt acţiuni militare. În pofida acestui fapt, strategiile date urmăresc perfect obiectivul-cheie pe care l-ar avea, de regulă, o invazie militară convenţională – de a constrânge alt stat să îndeplinească revendicările şi interesele proprii ale agresorului. Potrivit unui raport chinez, care pare a fi una dintre cele mai detaliate încercări de studiu în domeniul agresiunii indirecte făcut public, asemenea metode „au aceeaşi sau chiar o forţă distructivă mai mare decât un război armat, ele cauzând deja ameninţări serioase, diferite de acele din trecut, în multiple direcţii la adresa sistemului securităţii naţionale.”7 Studiul chinez reflectă exact aceeaşi concluzie formulată de experţi europeni notorii în materie de studii de securitate. Unul din aceştia a atras atenţia publicului asupra faptului ca în perioada posterioară Războiului Rece, când lumea este afectată de un spectru mai mare de ameninţări la adresa securităţii, provocările non-militare, cum ar fi manipularea de idei, sunt la fel de eficace în a crea pericole severe ca şi forţa militară. Aceste provocări pot submina esenţa şi conceptul de stat, instituţiile statale şi pot afecta însăşi integritatea teritorială a statelor.8

Examinarea opţiunii NATO Aşadar, pentru a depăşi aceste provocări majore şi a fi capabilă să adere la UE în mod eficace, Moldova trebuie să se apere de aceste ameninţări externe sau сel puţin să diminueze efectele lor distructive. Prin urmare, acest lucru devine o chestiune fundamentală pentru securitatea naţională. Pentru a combate un potenţial atac militar sau non-militar din exterior, Moldova trebuie fie să obţină garanţii de securitate din partea unei mari puteri, fie să adere la o alianţă militară eficace. Alternativa opusă ar fi de a ceda presiunii externe din partea Rusiei şi de a se subordona Kremlinului. Totuşi, aceasta ar semnifica renunţarea la suveranitatea naţională şi la independenţă. În cazul în care conducerea statului doreşte să evite un asemenea rezultat, trebuie 6 Kommersant, “Parties Didn’t Find Common Georgian Language” [Părţile nu au găsit limbă comună georgiană], 16 octombrie 2008, http://www.kommersant.com/p1041524/Geneva_peace_talks_failed 7 Qiao Liang şi Wang Xiangsui, “Unrestricted Warfare” [Război nerestricţionat], Beijing: PLA Literature and Arts Publishing House, februarie 1999, p. 117, http://www.terrorism.com/documents/TRC-Analysis/unrestricted.pdf 8 “People, States, and Fear: An Agenda for International Se­curity Studies in the Post-Cold War Era” [Popoarele, statele şi frica], Barry Buzan, Lynne Rienner Publishers 1991, p. 97

16

să ia în consideraţie primele două opţiuni. În condiţiile când nu există nicio putere care ar oferi Moldovei garanţiile de securitate credibile necesare, Chişinăului îi rămâne singura soluţie de a obţine calitatea de membru NATO pentru Republica Moldova. Propunerea Rusiei de a oferi garanţiile de securitate este în afara oricăror consideraţii, deoarece Rusia este de fapt statul care ameninţă îndeosebi suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei. Această argumentare nu este împărtăşită de conducerea post-sovietică din Moldova, fapt sugerat în mod evident de deciziile acesteia în politicile militare şi de securitate.

Până acum, securitatea naţională a Moldovei a fost tratată prin prisma unei paradigme într-o anumită măsură liberală. Elita sa conducătoare s-a bazat în special pe considerentele că instituţiile internaţionale sunt capabile să susţină şi suporte suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei, chiar şi în cazul unui atac militar.

Această abordare a fost formulată în Concepţia Securităţii Naţionale a Moldovei din anul 1995. Cu toate acestea, motivul de facto pentru o asemenea abordare a fost în primul rând lipsa de cunoştinţe corespunzătoare şi expertiză a autorităţilor moldoveneşti în domeniul apărării şi securităţii. Al doilea motiv-cheie s-a referit la preocuparea conducerii moldoveneşti de a nu indispune Rusia, care în fond era principala clientă a neutralităţii Republicii Moldova, acceptată la începutul anilor ‘90. Acest fapt reprezintă o problemă de cultură strategică, determinată şi de complexul de inferioritate sau frica faţă de Kremlin a actualei elite conducătoare din Moldova.

Deşi noua Concepţie a Securităţii Naţionale a Moldovei, elaborată în anul 2008, nu expune aceeaşi idee în mod deschis, ea implică de fapt o soluţie identică. Concepţia pune în evidenţă faptul că cooperarea internaţională reprezintă acel instrument care poate asigura securitatea naţională a Moldovei.9 Potrivit accentului din textul documentului, integrarea în UE este considerată de conducerea din Moldova drept instrument pentru „a influenţa pozitiv şi a consolida” securitatea statului.

Cu toate acestea, războiul recent dintre Rusia şi Georgia a demonstrat că în spaţiul post-sovietic utilizarea forţei militare devine în creştere o opţiune viabilă a politicii externe. Iar Rusia pare a fi foarte pregătită să o aplice. Este de remarcat că nicio instituţie internaţională sau organizaţie nealiniată nu are capacitatea de a proteja un stat mic de un potenţial atac militar din partea Rusiei. Aceasta este adevărat, îndeosebi când acest stat acceptă statutul izolaţionist de neutralitate, impus de potenţialul agresor. Totodată, conducerii din Moldova îi este dificil să afirme că nu există nicio ameninţare externă de agresiune militară, de vreme ce se confruntă cu ocuparea militară a regiunii sale de est de către trupe străine. În plus, Moldova se mai confruntă cu separatismul susţinut de Rusia, care deţine forţe militare pe potriva capabilităţilor de apărare ale Chişinăului, atât din punct de vedere al personalului, cât şi a echipamentului.

9 Concepţia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova , 22 mai 2008, http://www.parlament.md/download/drafts/ ro/1305.2008.doc

17

Istoria posterioară Războiului Rece a demonstrat că şi în perioadele de relativă vulnerabilitate Rusia rareori a ţinut cont de instituţiile internaţionale în strategiile sale, dacă ele nu corespundeau obiectivelor Rusiei. Să definim instituţiile internaţionale drept un set de norme care determină în ce mod statele ar trebui să coopereze şi să concureze pe arena internaţională şi care pot reprezenta şi organizaţii.10 Asemenea organizaţii nu pot impune un stat ca Rusia să se conformeze regulilor de joc, deoarece ea are puterea şi voinţa de a alege selectiv normele de care să ţină cont. Deşi instituţiile au abilitatea de a influenţa opţiunile statelor şi de a le modifica comportamenul, ele reuşesc mai bine să realizeze acest lucru în privinţa statelor mai mici şi mai slabe, deţinând mai puţine pârghii în relaţiile cu marile puteri. Actorii mai mari ai sistemului internaţional tind să încerce menţinerea lucrurilor sub controlul său şi preferă să îşi bazeze acţiunile pe factorul faptului împlinit. Această tendinţă este similară principiului şi obiectivului militar de controlare a terenului. Ea oferă un avantaj considerabil, întrucât un stat în postură defensivă, deţinând capabilităţi simiare, se confruntă cu riscuri mai puţine şi deţine o poziţie mai superioară în comparaţie cu statul ce a ales o postură ofensivă.

Aplicabilitatea acestui principiu în politica internaţională a fost demonstrată în cazul recunoaşterii Kosovo şi în alte regiuni de conflict.

Occidentul a avut abilitatea să recunoască şi să promoveze independenţa regiunii Kosovo, deţinând controlul asupra teritoriului, precum şi având forţe militare dislocate pe teren. În acelaş timp, Occidentul nu s-a putut opune declaraţiei de independenţă a Abkhaziei şi Osetiei de Sud făcută de preşedintele Rusiei Dimitrii Medvedev, fiindcă anume Rusia exercită control asupra acestor teritorii georgiene. În mod similar, Occidentul nu poate face practic nimic în Transnistria, deoarece Federaţia Rusă controlează regiunea din punct de vedere militar şi politic. De fapt, aceasta diminuează considerabil avantajul strategic de absenţă a hotarelor directe cu Rusia pe care îl deţine Moldova. Pentru a compensa aceste deficienţe şi a-şi avansa capacitatea de a influenţa situaţia, Occidentul trebuie să investească în mod incomparabil eforturi şi resurse mai mari decât investeşte Rusia doar pentru a-şi menţine influenţa şi status quo-ul. În acelaşi timp, pentru Occident este mai simplu să-şi sporească influenţa pe malul drept al Nistrului, pe teritoriile controlate de Chişinău, unde este foarte binevenit ca actor.

Prin urmare, calitatea de membru NATO a Moldovei ar provoca acest mecanism al faptului împlinit, fâcând controlul şi influenţa Rusiei asupra Moldovei mult mai dificile şi mai costisitoare. Este incontestabil că vulnerabilitatea unui stat întotdeauna a provocat agresiune din exterior. Costul agresiunii împotriva Moldovei în calitate de membru NATO ar creşte, pe când potenţialele beneficii ale agresiunii ar deveni mai puţin evidente. La rândul său, acest lucru ar descuraja comportamentul beligerant, fie direct sau indirect al Rusiei şi, în schimb, ar impune Kremlinul să caute o strategie de cooperare mai conciliantă cu Chişinăul.

10 John J. Mearsheimer, “The False Promise of International Institutions,” International Security, Vol. 19, No.3 (Winter 199495), pp. 9-10

18

Acest raţionament este confirmat de faptul că Rusia se opune atât de deschis şi de vehement calităţii de membru NATO a Moldovei. Kremlinul conştientizează foarte bine repercusiunile acestei schimbări. În acelaşi timp, Rusia nu se opune în mod deschis aderării Moldovei la UE, deşi a avut mesaje clare prin care a dezaprobat dur acest lucru. Deosebirea totală între opunerea Kremlinului faţă de calitatea de membru NATO şi aparenta indiferenţă faţă de aderarea Moldovei la UE are o explicaţie simplă. NATO posedă mijloacele necesare legale, politice şi, cel mai important, militare, care îi oferă statutul unei organizaţii de acţiune. În mod contrar, UE nu dispune de capabilităţi militare şi are o unitate politică mai redusă, ceea ce determină UE a fi o instituţie mai mult a discursurilor, decât a acţiunii. Moldova are mai multe şanse să adere iniţial la NATO, dacă va face o asemenea alegere, ceea ce-i va oferi o propulsare mai rapidă spre calitatea de membru UE. Pe de altă parte, în cazul în care Moldova va păstra distanţa faţă de NATO, şansele ei de aderare la UE vor fi foarte reduse sau ca minimum se vor realiza după o perioadă mai îndelungată de timp. Conştientizând intervalul de timp îndelungat necesar ca Moldova să devină membră UE, Rusia nu consideră acest lucru drept o ameninţare iminentă, ceea ce există fi în cazul NATO. De asemenea, Rusia percepe UE ca pe un actor vulnerabil, care din cauza carenţelor structurale interne, este mai puţin capabil de a eroda influenţa Kremlinului în spaţiul post-sovietic.11 O asemenea evaluare este exactă pe deplin, în multe privinţe. În urma războiului din Caucaz din august 2008, UE nu numai a fost incapabilă în a convinge Rusia să recunoască integritatea teritorială a Georgiei cu includerea celor două regiuni separatiste ale sale. Din contra, Rusia s-a manifestat mai hotărâtă în a ignora instituţiile internaţionale, dislocându-şi trupele militare mai adânc pe teritoriul Georgiei. A fost o acţiune strategică de testare a pragului de toleranţă a Occidentului faţă de comportamentul agresiv al Rusiei în spaţiul post-sovietic, pe care Moscova îl consideră drept „curtea sa din spate”. În plus, a fost o acţiune simbolică, menită să demostreze Occidentului că Rusia are capacitatea de a-şi urma propria cale, ignorând instituţiile şi comunitatea internaţională.

Ideea Rusiei de a exercita control asupra fostelor republici sovietice a fost avansată de către Moscova la nivelul politicii de stat. Ea a fost relevată în noua Concepţie a politicii externe a Rusiei, publicată la începutul anului trecut12 şi în declaraţia din luna august 2008 a preşedintelui rus Dimitrii Medvedev, după încetarea acţiunilor armate active dintre Rusia şi Georgia.13 Nedorinţa liderilor din Moldova de a conştientiza consecinţele acestui război şi de a întreprinde măsuri preventive nu este deloc clară.

11 Mark Leonard şi Nicu Popescu, “A Power Audit of EU-Russia Relations,” European Council on Foreign Relations, noiembrie 2007, p. 13, http://ecfr.3cdn.net/1ef82b3f011e075853_0fm6bphgw.pdf 12 Al patrulea paragraf din capitolul trei al Concepţiei lansează ideea că Rusia “va acorda o atenţie deosebită activităţii organizaţiilor şi structurilor ce contribuie la consolidarea procesului de integrare în spaţiul CSI”. Pentru detalii accesaţi http://www.kremlin. ru/text/docs/2008/07/204108.shtml 13 Medvedev a făcut public cele „cinci principii” ale politicii externe a Rusiei printre care a menţionat existenţa regiunilor unde Rusia are „interesele sale privilegiate”, - spaţiul post-sovietic, - menţionând că Moscova „va lucra cu grijă în aceste regiuni”. Pentru detalii, a se vedea RIAN News Agency, “Medvedev has named the ‘five principles’ of the Russia’s foreign policy,” 31 august 2008, http://www.rian.ru/politics/20080831/150827264.html

19

Un alt neajuns principal al planificării sectorului de securitate în Moldova a fost nepregătirea elitei post-sovietice moldoveneşti14 de a urma paşii statelor baltice. Ultimele au lansat o serie de reforme care le-a separat de regionalismul de origine sovietică şi le-a racordat la mecanismele de integrare europeană. Criticii pot să declare că statele baltice au avut parte de o susţinere considerabilă şi asistenţă din partea statelor nord-europene şi ele nu au trebuit să se confrunte cu un conflict de tip secesionist, cum este în cazul Moldovei.

Cu toate acestea, merită de reamintit că înainte, în timpul şi după faza violentă a conflictului din Transnistria, era evident că în spatele separatiştilor se afla Moscova. În pofida acestui fapt, fiecare guvern al Moldovei a ales politici de concesii şi pacificare în raport cu Rusia. Prin aceste măsuri, guvernele au ignorat datele empirice solide ce indicau că acomodarea statelor mici faţă de Rusia este contraproductivă. Ilustrativă în acest context este experienţa Norvegiei şi Turciei în raport cu Uniunea Sovietică.

URSS nu şi-a schimbat atitudinea faţă de aceste state ca rezultat al politicilor lor de împăcare, însă a fost călăuzită de considerente strategice mai largi, după cum acestea au fost percepute de planificatorii militari sovietici.15 Este îndoielnic că Rusia îşi va schimba poziţia, întâlnind o servilitate mai ridicată a statelor mici. Dimpotrivă, este mult mai probabil că un asemenea comportament va încuraja vecinul mai puternic să fie în căutarea permanentă a concesiilor din partea statului mai slab.16 Un astfel de comportament, manifestând supuşenie, ar putea treptat chiar să provoace agresiune, atunci când expectativa crescândă a Rusiei pentru o atitudine mai servilă se va ciocni de incapacitatea sau refuzul statului mai slab să cedeze.

Incapacitatea Georgiei, Ucrainei şi Moldovei de a promova reforme democratice de succes se explică prin faptul că „existenţa ameninţărilor externe la adresa securităţii statelor poate inhiba şi eroda mişcările îndreptate spre democratizare”17. Acest lucru se întâmplă deoarece în timpul crizelor de securitate, conducerea politică tinde să concentreze puterea în mâinile sale, insistând asupra necesităţii unui control mai puternic al societăţii din partea autorităţilor, pentru a face faţă ameninţărilor externe. În afară de aceasta, succesul pe calea tranziţiei democratice necesită consensul naţional asupra multor probleme şi capacitatea de a concentra eforturi şi resurse spre sfere prioritare, cum sunt dezvoltarea economică şi politică. Iar distrugerea balanţei instituţionale în stat şi stabilirea unei hegemonii politice a unei singure puteri mereu a trezit confruntări interne. Deci, consensul este practic imposibil atunci când un stat este divizat din punct de vedere etnic şi/sau politic, iar diviziunile menţionate pot fi provocate şi manipulate din exterior. Pe lângă aceasta, în statele cu identitate naţională slabă, elitele concurente, bucurându-se de susţinere externă în suportul 14 Şi la momentul actual Moldova este guvernată deocamdată de politicieni cu educaţie în stil sovietic sau de persoane din fosta nomenclatură a URSS, iar structurile guvernamentale sunt dominate de culturi politice şi instituţionale sovietice.

15 Olav Fagelund Knudsen, “Did Accommodation Work? Two Soviet Neighbors 1964-88,” Journal of Peace Research, Vol. 29, No. 1, (februarie, 1992), pp. 53-69 16 Robert K. German, “Norway and the Bear: Soviet Coercive Diplomacy and the Norwegian Security Policy,” International Security, Vol. 7, No. 2, (toamna, 1982), pp. 55-82 17 William R. Thompson, ‘Democracy and Peace: Putting the Cart Before the Horse?’ International Organization, Vol. 50, No. 1, (iarna, 1996), pp. 141-174 quoted in Jon C. Pevehouse, ‘Democracy from the Outside-In?’

20

confruntării şi destabilizării politice interne, sunt mai puţin predispuse spre a face concesii şi a încheia acorduri cu oponenţii săi interni.

Intervenţia externă ostilă reprezintă o tendinţă crescândă a ameninţărilor de tip non-militar la adresa securităţii, cu care se confruntă tot mai mult fostele state-satelit ale Rusiei. Anume acest tip de pericol le ameninţă existenţa în calitate de state suverane şi independente. Iar reducerea ameninţării externe este o precondiţie importantă nu doar pentru supraveţuirea acestor state, ci şi pentru tranziţia lor democratică.18

Abordarea retoricii anti-NATO Dezbaterea pe subiectul NATO în spaţiul post-sovietic este afectată de propaganda şi stereotipurile de tip sovietic. Acestea sunt sprijinite de eforturile politicii externe ale Rusiei şi sunt realizate de către agenţii săi politici pe scena internă a fostelor state-satelit. Deseori, mesajele lor reflectă fobiile ce domină societatea rusească, dar în majoritatea cazurilor acestea sunt denaturări deliberate ale faptelor prezentate publicului, ca elemente ale campaniilor organizate anti-NATO şi anti-Occident.

Unul dintre motivele invocate de ce Moldova nu ar trebui să adere la NATO (şi UE este, de regulă, menţionată în tandem) rezidă în faptul că ea va fi tratată ca un stat de mâna a doua. Intervievat de anumiţi cercetători din Occident cu cîţiva ani în urmă, un comunist din Moldova şi-a demascat opunerea ascunsă faţă de însăşi integrarea europeană a Moldovei, declarând că „este imoral de a ‘specula’ cu ideea ‘încă imatură a Moldovei ca parte a Europei’”. El a continuat prin a susţine că „partidul său este împotriva ‘integrării în Europa în calitate de stat de mâna a doua’, însă nu este contra Europei”.19 În cadrul forumurilor de discuţie de pe Internet şi chiar în timpul dezbaterilor publice, s-au remarcat păreri prin care s-a accentuat că după aderarea la structurile euro-atlantice moldovenii se vor transforma într-o forţă de muncă ieftină pentru „capitaliştii occidentali”, fiind exploataţi şi umiliţi. Asemenea afirmaţii discutabile ignoră numărul crescând al moldovenilor ce se străduie să-şi găsească un loc de muncă în Occident. Apologeţii acestor idei evită de asemenea să menţioneze că, afiliidu-se Occidentului, Moldova va putea treptat să asigure mai multe norme juridice pentru protecţia cetăţenilor săi ce vor munci în Occident. Iar munca pentru capitaliştii din Occident este de regulă mult mai promiţătoare în privinţa recompensei, decât munca pentru capitaliştii din Rusia sau Moldova, şi nu în ultimul rând datorită faptului că în Occident se plătesc salarii mai mari şi se respectă legea. Acest lucru este extrem de important, având în vedere că mulţi moldoveni ce lucrează în Rusia 18 Douglas M. Gibler şi Jamil A. Sewell, “External Threat and Democracy: The Role of NATO Revisited,” Journal of Peace Research, Vol. 43, No. 4, 2006, p. 429 19 John Löwenhardt, Ronald J. Hill, Margot Light, “A Wider Europe: The View from Minsk and Chisinau,” International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-), Vol. 77, No. 3, (iulie, 2001), p. 618

21

se întorc acasă în sicrie, corpurile lor neînsufleţite purtând semne de moarte violentă.20 Drept rezultat negativ al integrării Moldovei în comunitatea euro-atlantică, este menţionată pierderea suveranităţii. Criticii NATO accentuează că Moldova va trebui să delegheze o parte semnificativă din puterea sa de decizie Bruxelles-ului, care de fapt va conduce Moldova conform propriei viziuni. Majoritatea criticii de acest fel vine din partea mijloacelor mediatice ruseşti, care ocupă o poziţie dominantă pe piaţa mass-media din Moldova. Media ruseşti promovează opinia oficială a Kremlinului, care este difuzată în rândul populaţiei din Moldova, folosind ignoranţa şi lipsa ei de cunoştinţe în aceast domeniu. Ceea ce se omite este faptul că anume statutul de membru UE va necesită din partea Moldovei o colaborare mai strânsă cu Bruxelles-ul, în vederea elaborării unor politici, şi nu statutul de membru NATO. Aceasta confirmă presentimentul că intenţia conducerii ruse este de a împiedica nu doar obţinerea de către Moldova a statutului de membru NATO, dar şi aderarea acesteia la UE. Statutul de neutralitate permanentă pentru Moldova este considerat de criticii anti-NATO ca fiind unica opţiune justă şi corectă pentru Chişinău. În realitate, aceste eforturi sunt concentrate spre menţinerea status quo-ului, deoarece anume neutralitatea permanentă declarată de Moldova în 1994 şi este factorul care subminează suveranitatea ţării. În mod ironic, anume acea ţară care a insistat cel mai mult asupra neutralităţii Moldovei, şi anume Federaţia Rusă, este cea care violează neutralitatea Moldovei din 1994 şi până în prezent. Rusia, de asemenea, a investit eforturi considerabile pentru a menţine sau atrage Moldova în structurile sale regionale pe care le-a înfiinţat şi le domină. Există o deosebire esenţială între organizaţiile fondate de Occident şi acele fondate de Rusia. În primul caz, Moldova trebuie să convingă Occidentul pentru a obţine calitatea de membră a UE sau NATO. Dimpotrivă, Moldova nu doreşte să adere la structurile din spaţiul post-sovietic ce sunt dominate de Moscova, dar este subiectul unor presiuni puternice din partea Rusiei pentru a proceda astfel.

O altă diferenţă ţine de modul în care aceste organizaţii îşi desfăşoară activitatea. Organizaţiile din Occident oferă participare egală şi influenţă reală, bazate pe tradiţii şi valori democratice. Organizaţiile regionale create de Rusia, însă, permit doar o participare convenţională a altor membri şi sunt menite să menţină dominaţia Moscovei asupra statelor post-sovietice. Ele mai puţin sunt menite să promoveze interesele naţionale ale altor membri decât Rusia. În schimb, aceste organizaţii contribuie cu semnături pentru proiectele documentelor elaborate la Moscova şi sporesc numărul de drapele naţionale în pila regională de stindarde. În ansamblu, aceste organizaţii sprijină sentimentul de autoimportanţă al Rusiei şi de dominanţă regională.

20 Jurnal National, “Goniti de acasa – Zeci de moldoveni ucisi la Moscova”, 31 octombrie 2005, http://www.jurnalul.ro/ articole/34219/goniti-de-acasa---zeci-de-moldoveni-ucisi-la-moscova

22

În perioada sancţiunilor economice şi comerciale impuse Moldovei de către Rusia în 2006, Chişinăul a ridicat în van problema dată în cadrul structurilor Comunităţii Statelor Independente (CSI). Moldova a făcut trimitere la o serie de acorduri comune ale CSI, care au fost încălcate de Rusia când a impus restricţii asupra exporturilor moldoveneşti fără a prezenta argumente plauzibile şi obiective. Organul CSI la care s-a apelat s-a distanţat de conflict, afirmând că litigiul este o problemă bilaterală, ce urmează a fi tratată de ambele state în cadrul unor negocieri bilaterale. Cu cât este mai mare vulnerabilitatea şi gradul de dependenţă faţă de Rusia a unui stat membru al CSI, cu atât este mai mare presiunea Moscovei asupra suveranităţii naţionale a acelui stat. Asupra oficialilor din Belarus au fost exercitate presiuni din partea ambasadorului rus la Minsk şi a administraţiei de la Kremlin pentru a stoarce declaraţia oficialilor beloruşi precum că susţin invazia Rusiei în Georgia,21 iar, mai târziu, pentru a smulge recunoaşterea ambelor regiuni separatiste din Georgia de către Belarus, de data asta fără succes.22 În manieră similară, Federaţia Rusă a exercitat presiuni considerabile asupra membrilor Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB) spre a obţine susţinerea lor.23 Moscova a trebuit să lanseze o activitate „explicativă” suplimentară pentru a convinge partenerii ODKB să adopte o atitudine reprobatoare faţă de Georgia.24 Pentru comparaţie, în cadrul Organizaţiei de Cooperare din Shanghai, unde a fost prezentă China, care a balansat presiunea Rusiei, statele CSI au adoptat o atitudine mai moderată.

Spre deosebire de cele expuse anterior, statele-membre NATO şi UE se bucură de mai multă suveranitate. Polonia şi statele baltice au avut capacitatea să oprească negocierile dintre Uniunea Europeană şi Rusia, cerând ca interesele lor naţionale să fie luate în consideraţie de alţi membri UE. Multe state membre NATO nu au suportat apelul Statelor Unite ale Americii de a se alătura campaniei în Irak şi chiar au criticat vehement Washingtonul pentru această invazie. În mod similar, membrii NATO au avut dreptul la libera alegere de a-şi trimite sau nu trupele în Afghanistan şi dreptul să selecteze regiunea unde să le desfăşoare, cum s-a întâmplat în cazul Germaniei.

Oponenţii calităţii de membră NATO a Moldovei, de asemenea, susţin că aderarea ţării la NATO va submina legăturile economice cu Rusia. Acestea includ legăturile economice moştenite de pe timpul sovietic, dar şi acele consolidate în ultimii ani de către companiile controlate de guvernul rus. Cu toate acestea, Moldova are nevoie de investiţii de resurse şi tehnologii occidentale, pentru a genera o dezvoltare sistemică a economiei şi infrastructurii. Rusia puţin ce poate oferi dintre acestea Moldovei şi nu în ultimul rând din cauza faptului că propria sa economie necesită o atenţie 21 Expert Online 2.0, “Mayatnik Lukashenko,” Nr. 37 (626), 22 septembrie 2008, http://www.expert.ru/printissues/ expert/2008/37/mayatnik_lukashenko/ 22 Voice of America, “Lukashenko pytaetsea lavirovat mezhdu Rossiei i Zapadom” [Lukashenko încearcă să manevreze între Rusia şi Occident], 28 august 2008, http://www.voanews.com/russian/2008-08-28-voa22.cfm 23 Vremea Novostei, “Tak bezopasnee” [Astfel e mai puţin periculos], Nr. 164, 8 septembrie 2008, http://www.vremya. ru/2008/164/5/212049.html 24 Kommersant, “ODKB razvoracivaiut protiv Gruzii” [ODKB este orientat contra Georgiei], Nr. 157 (3974), 3 septembrie 2008, http://www.kommersant.ru/doc.aspx?DocsID=1019687

23

similară. Datele empirice indică o creştere substanţială a investiţiilor străine în economia noului stat-membru acceptat în NATO.25 Pentru Moldova, este foarte important să părăsească reţelele regionale economice stabilite în timpul sovietic care se bazau pe planificare de stat, şi nu pe eficacitatea economică. Acestea erau orientate spre conectarea republicilor în reţele de dependenţă reciprocă, iar la momentul de faţă au devenit nişte vulnerabilităţi, în condiţiile în care Rusia le foloseşte pentru a-şi exercita controlul asupra foştilor săi sateliţi.

Aderând la structurile euro-atlantice, Moldova, susţin scepticii, s-ar putea confrunta cu pierderea pieţelor din statele CSI. În contextul dezbaterilor largi naţionale ce există pe marginea subiectului dacă Moldova ar trebui sau nu să-şi menţină statutul de ţară membră a CSI, până şi înalţii oficiali moldoveni adoptă poziţii. Prim-ministru Zinaida Greceanîi a declarat recent că Moldova nu poate renunţa la pieţele statelor-membre ale CSI. Ea a explicat că Moldova are un interes specific pentru parteneriatul comercial şi economic cu statele CSI, pentru cooperarea în domeniul protecţiei sociale a cetăţenilor moldoveni şi pentru promovarea produselor moldoveneşti peste hotare.26 Nu este pe deplin clar de ce Moldova nu poate să construiască aceste relaţii pe o baza bilaterală, şi în schimb se lasă atrasă în format multilateral. Cu atât mai mult că Moldova, conform celor menţionate anterior în text, s-a confruntat deja cu ineficienţa CSI-ului şi incapacitatea sa de a funcţiona ca un organism echilibrat şi multilateral, fiind dirijat de către Federaţia Rusă. Rusia a interzis exporturile moldoveneşti din motive politice, iar CSI nici nu a putut examina cazul. Acesta constituie un argument suplimentar ce susţine raţionamentul că Moldova ar trebui să adopte o abordare bilaterală în raport cu statele CSI, în schimbul acordurilor nefuncţionale de cooperare multilaterală existente în cadrul CSI. Mai mult ca atât, statisticile actuale ale comerţului moldovenesc extern indică că statelor UE le revine сel mai mare procentaj din exporturile moldoveneşti (52.1%), iar statele CSI se află pe locul doi (38.7%).27 O tendinţă similară se remarcă în cazul importurilor, statele UE exportând în Moldova 44,4%, iar statele CSI acoperind 35% din totalul importurilor în Moldova. Este foarte sugestiv faptul că doar patru din cele 12 state principale care formează 86% din pieţele de export moldovenesc sunt din CSI (Rusia, Ucraina, Belarus şi Kazahstan) şi doar trei state CSI se află pe listă celor 17 state principale ce înglobează 86,7% din importurile moldoveneşti (Ucraina, Rusia şi Belarus). Acest fapt ar trebui să simplifice stabilirea cadrului bilateral necesar, relevând totodată potenţialul comercial neexploarat în raport cu UE. Structura importurilor şi exporturilor este importantă la rândul său atunci când sunt analizate pieţele cu care ţara noastră colaborează şi dependenţa Moldovei de ele. O 25 De văzut următorul capitol referitor la beneficiile economice ale aderării Moldovei la NATO. 26 Novosti-Moldova, „Zinaida Greceanîi - Moldova nu poate şi nici nu trebuie să renunţe la pieţele CSI,” 29 Septembrie 2008, http://newsmoldova.md/news.html?nws_id=745988 27 Vezi raportul Biroului Naţional de Satistică din Republica Moldova Nr. 07-07/167, 5 septembrie 2008, p. 1, http://www. statistica.md/statistics/dat/1403/ro/Activ_com_ext_ian_iulie_2008.pdf. Aceste sunt date pentru perioada ianuarie-iulie 2008. În 2007 cifrele erau 50.6% şi 41% pentru UE şi CSI respectiv, http://www.statistica.md/statistics/dat/1105/ro/Activ_com_ext_ anul_2007.pdf

24

parte semnificativă a importurilor din statele CSI o constituie resursele energetice şi alte resurse minerale. Aproximativ 47,7% (238,88 milioane de dolari) a importurilor moldoveneşti din Rusia pentru anul 2007 au fost formate din gaz natural şi hidrocarburi gazoase, ţinând cont că importurile din Rusia au alcătuit doar 13,6% din totalul importurilor moldoveneşti. Pentru comparaţie, pot fi menţionate importurile din Ucraina, care care au atins 20,1%, iar importurile din România au constituit 17,9% din totalul importurilor moldoveneşti. Exporturile Moldovei către Rusia pentru anul 2007 au atins 17,4%, către Ucraina – 12,5% şi către România – 15,7%.28 Datele pentru primele două trimestre pe anul 2008 continuă tendinţa de creştere a exporturilor spre statele UE şi descreştere a lor spre spaţiul CSI.29 Deşi este necesar un studiu mai profund, aceste date indică evident că natura dependenţei economice a Moldovei faţă de Rusia şi acceptarea ideii false pe larg răspândită a potenţialului economic atractiv al spaţiului CSI sunt autoimpuse şi au rădăcini interne. Pieţele europene solicită produse de calitate mai înaltă şi, respectiv, investiţii suplimentare din partea producătorilor moldoveni. Este posibil că anumite grupuri de afaceri autohtone nu doresc să investească în îmbunătăţirea calităţii produselor lor, preferând să le comercializeze în republicile ex-sovietice, orientându-se spre un profit uşor. Preţul mai scăzut la resursele energetice în Moldova, în comparaţie cu aсel achitat de Occident Rusiei, de asemenea ar putea condiţiona abuzuri interne. Aceste tipuri de aranjamente pot rezulta în grupuri de interes autohtone, încercând să influenţeze conducerea politică asupra menţinerii relaţiilor economice cu Comunitatea Statelor Independente, controlată de Rusia. În general, asemenea circumstanţe afectează suveranitatea Moldovei şi libera sa alegere a opţiunilor politice. Doar prin integrarea în structurile euro-atlantice, fapt care va spori securitatea ţării şi va consolida instituţiile sale, va reuşi Moldova să reducă influenţa externă ostilă şi dependenţa sa externă. În plus, trebuie de menţionat abordarea ipocrită a Rusiei faţă de extinderea NATO (sau UE). În discursul său, Moscova intenţionat pune accent pe faptul că NATO este organizaţia care iniţiază extinderea sau că Statele Unite propulsează NATO spre est.

Moscova vrea să sugereze că Occidentul este actorul care încearcă să convingă şi să atragă fostele republici sovietice să adere la NATO şi la UE, contrar voinţei acestora. În această acţiune subtilă, Rusia neglijează ideea că fostele sale state-satelit au voinţă suverană şi aderarea la organizaţiile europene reprezintă propria lor decizie.

Rusia insinuează că statele ca Georgia, Moldova şi Ucraina nu au suveranitate şi s-au transformat în state-client ale Statelor Unite.

Aşa eforturi de propagandă ale Kremlinului au atins un anumit succes, de vreme ce cercetătorii din Occident au început să accepte unele dintre aceste afirmaţii.30 Ideea precum că 28 Vezi raportul Bancii Naţionale a Moldova pe balanţa de plăţi a Republicii Moldova pentru anul 2007, 25 septembrie 2008, p.

10, http://www.bnm.md/files/index_3047.pdf.

29 Raportul Bancii Naţionale a Republicii Moldova pe balanţa de plăţi a Moldovei pentru al doilea trimestru a anului 2008, 25 septembrie 2008, p. 6, http://www.bnm.md/files/index_2772.pdf 30 În cadrul lecţiei publice din 10 octombrie 2008 ţinută la Chişinău de Michael Emerson de la Centrul pentru Studii Politice Europene (Bruxelles), Georgia a fost menţionată ca stat client al SUA. La întrebarea dacă această opinie este împărtăşită în anumite capitale europene, expertul a oferit un răspuns afirmativ.

25

unele state post-sovietice sunt state-client ale SUA este folosită pentru susţinerea măsurilor de propagandă organizate de Kremlin. Rusia transferă acuzaţiile asupra elitei naţionale „corupte” din aceste state, susţinând că anume ele ar vrea să creeze obstacole între poporul lor şi Rusia. Propagandiştii de la Kremlin insistă pe faptul că decizia elitelor din statele post-sovietice de a adera la NATO sau UE merge contrar voinţei poporului propriu care este conectat de Rusia prin „legături culturale multiseculare şi fraterne”. Prin intermediul acestei abordări, Rusia pune la îndoială legitimitatea acestor guverne, sugerând că elitele naţionale din aceste state nu reprezintă voinţa poporului lor. Împreună cu dreptul invocat de a „apăra cetăţenii şi compatrioţii de peste hotare”, acest lucru permite Rusiei să pretindă la dreptul de a repara „greşeala”, utilizând agresiunea indirectă sau chiar cea militară.

Promovarea şi protejarea democraţiei Capitolele precedente au sugerat printre altele că doar statutul de membru UE în sine nu poate soluţiona problemele de securitate ale Moldovei. Aceasta se datorează şi faptului că Uniunea Europeană nu are nici un acord prevăzut pentru apărarea membrilor săi în cazul unei agresiuni convenţionale sau non-militare. O mare parte a statelor UE de asemenea sunt membre NATO, contând pe capabilităţile Alianţei în a le apăra în cazul unei invazii militare străine. Este foarte elocvent că chiar şi aşa state neutre ca Finlanda şi Suedia se ciocnesc cu dezbateri naţionale între elitele sale politice asupra necesităţii de avansare a securităţii naţionale prin posibila aderare la NATO.31 Un alt fapt ignorat de către oponenţii NATO din Moldova este că niciunul dintre statele fostului lagăr socialist nu a putut să se integreze în Uniunea Europeană fără a deveni iniţial membru NATO. Există o logică puternică în spatele acestei afirmaţii, ţinând cont că tranziţia este un proces care poate duce fie la regres sau la progres de-a lungul traiectoriei de dezvoltare democratică. În fond, calitatea de membru NATO poate oferi statelor un impuls puternic iniţial pentru dezvoltarea lor pe calea tranziţiei democratice. Un asemenea statut le ajută să avanseze spre integrarea în UE, care prezintă exigenţe mult mai complexe şi mai serioase.

Dezbaterea pe marginea faptului dacă promovează NATO sau nu democraţia nu este una recentă, existând anumite cercetări referitor la acest subiect. Întrucât expunerea detaliată a lor nu corespunde obiectivului şi volumului studiului dat, merită să fie comentate doar principalele argumente pe care oponenţii extinderii NATO preferă să le invoace. Studiile anterioare au încercat să pună în evidenţă că NATO nu poate promova democraţia, citând exemple de regres spre autoritarism în unele statele ale Alianţei, cum au fost Turcia şi Grecia în timpul Războiului Rece.

Alte argumente au indicat că trebuie evitată antagonizarea Rusiei, susţinerea căreia este necesară pentru a soluţiona provocări regionale şi globale la adresa securităţii; 31 “Finland and Sweden Revive Debates on NATO membership,” EUobserver.com, 1 septembrie 2008, http://euobserver. com/13/26664

26

şi că trebuie de permis altor organizaţii decât NATO să promoveze democraţia, îndeosebi UE, care posibil s-ar descurca mai bine. Atunci când se menţionează perioada posterioară Războiului Rece, pe lângă aceste argumente, oponenţii extinderii NATO mai reliefează şi faptul că noile state membre deja erau democratice la momemtul aderării la NATO.32 În ciuda caracterului aparent convingător, toate aceste argumentele au carenţe în logica lor. În primul rând, aceaste argumentări au ignorat cu desăvârşire dimensiunea securităţii, luând în consideraţie că libertatea de ameninţări externe este fundamentală pentru o tranziţie democratică de succes şi supravieţuirea democraţiei.33 Raţionamentul acestor autori expus pe timpul când Rusia nu se pregătea să atace niciuna din fostele republici sovietice a ieşit din uz odată cu invazia Georgiei de către Rusia în august 2008. Susţinerea de către Kremlin a tendinţelor separatiste în peninsula Crimeea a Ucrainei, manifestată la scurt timp după declaraţia preşedintelui rus Vladimir Putin că „Ucraina nu este nici măcar un stat”34 nu lasă loc pentru dubii. Înseşi statele-membre NATO nu se simt în siguranţă, după cum a indicat un raport recent al Serviciului Secret de Informaţii din Cehia (BIS).35 Raportul a specificat că Serviciul de Informaţii din Rusia a fost ulterior foarte activ în manipularea opiniei publice din Cehia şi organizarea unei opoziţii împotriva instalării de SUA a elementelor scutului anti-rachetă în Republica Сehă. Potrivit raportului, Serviciul de Informaţii din Rusia şi-a promovat aceste scopuri prin infiltrarea şi finanţarea societăţii civile, a organizaţiilor politice şi mass-media autohtone. În pofida faptului că publicul din Occident nu poate accepta întotdeauna asemenea afirmaţii, este evident şi incontestabil că Kremlinul are experienţa creării în Rusia a simulacrelor organizaţiilor obşteşti pentru a contracara protestele din partea grupurilor adevăratei societăţi civile şi opoziţiei politice orientate împotriva strategiilor sale autoritare.36 De asemenea, Rusia foloseşte pe larg această tactică în fostele state ale URSS pentru a exercita presiuni asupra guvernelor autohtone şi a susţine grupurile politice loiale Kremlinului.37 Cu câţiva ani în urmă, Rusia nu era atât de agresivă pe arena politicii externe, deoarece avea mai puţine resurse şi nu era atât de sigură pe sine. Astăzi ea aplică ambele mijloace convenţionale şi neconvenţionale, pentru a submina suveranitatea fostelor republici sovietice38 şi foştilor membri ai Pactului de la Varşovia. Rusia foloseşte pe 32 Dan Reiter, “Why NATO Enlargement Does Not Spread Democracy,” International Security, Vol. 25, No 4 (primăvara, 2001), pp. 41-67 33 Douglas M. Gibler şi Scott Wolford, “Alliances, Then Democracy: An Examination of the Relationship Between Regime Type and Alliance Formation,” Journal of Conflict Resolution, Vol. 50, No. 1, pp. 129-153 34 The Economist, “Redrawing the MAP in Europe”, 10 aprilie 2008, http://www.economist.com/displayStory.cfm?story_ id=11020089. De văzut la fel Moscow News, “Can’t Live With Them, Can’t Live Without Them,” 17 aprilie 2008, http://www. mnweekly.ru/columnists/20080417/55324017.html 35 Nezavisimaya Gazeta, “Russkie Shpiony Gromjat Zapad” [Spionii ruşi zdrobesc Occidentul], 8 octombrie 2008, http://www. ng.ru/nvo/2008-10-08/100_spy.html?insidedoc. Pentru sursa cehă de a vedea http://www.radio.cz/en/article/108675 36 Printre acestea se enumeră organizaţiile de tineret create şi finanţate de Kremlin, astfel ca “Nashi” [Ai noştri],” “Molodaya Gvardya” [Garda tânără], “Rossya Molodaya” [Rusia tânără], etc.

37 Cea mai cunoscută în Occident organizaţie de tineret creată şi finanţată de guvernul Rusiei peste hotare este “Proryv”, fiind activă în Moldova (Transnistria), Ucraina (Crimea) şi recent în regiunea secesionistă din Georgia, Abkhazia.

38 Nicu Popescu, “Russia’s Soft Power Ambitions,” Policy Brief No. 115, Centre for European Policy Studies, octombrie 2006, http://shop.ceps.eu/downfree.php?item_id=1388

27

larg discursul occidental pentru a-şi deghiza acţiunile sale agresive, şi, după cum se poate observa în cazul Cehiei, pune accent pe susţinerea şi dezvoltarea peste hotare a organizaţiilor civile „ca instrumente majore de destabilizare a guvernelor pro-occidentale şi restabilirea influenţei”.39 În al doilea rând, argumentele citate contra extinderii NATO reprezintă o interpretare eronată a constatărilor empirice şi teoretice actuale. Acest lucru a fost subliniat just de o serie de cercetători.40 Argumentul că instituţiile ajută la stabilirea normelor nu poate fi desconsiderat. Este important de reţinut acest lucru, luând în consideraţie transformarea structurii şi obiectivelor NATO după Războiul Rece, în urmă căruia Alianţa a devenit un promotor a ideilor şi valorilor.41 Deşi noile state-membre NATO deja au atins un anumit succes democratic până la aderare, ele totuşi au puţină experienţă în domeniul guvernării democratice, confruntându-se cu probleme serioase de tranziţie de ordin social, economic şi politic.

Tranziţia democratică este un proces continuu în cadrul căruia un stat poate progresa, regresa sau stagna, în funcţie de o serie de variabile independente, determinate de condiţiile specifice ale unui anumit stat sau sistem politic. Ţinând cont de acest fapt, riscul regresului democratic este mai mare pentru tinerele democraţii. Relevant pentru Moldova este şi acel fapt că NATO posterioară Războiului Rece contribuie la consolidarea normelor democratice care constrâng şi dirijează comportamentul elitei naţionale, influenţând modul de conştientizare a intereselor naţionale. După cum sugerează datele existente, statele ating un nivel mai înalt de democratizare după afilierea la o alianţă de state democratice.42 Foarte multă critică ce contesta capacitatea NATO în a promova dezvoltarea democratică s-a bazat pe practicile Războiului Rece. Cu toate acestea, din perspectivă contemporană, caracterul democratic al aliaţilor în prezent nu poate fi negat. Astfel, pe parcursul unei perspective mai îndelungate, NATO a contribuit la dezvoltarea democratică a membrilor săi, inclusiv şi după Războiul Rece.

Există de asemenea opinii că Republica Moldova nu are nevoie de statutul de membru NATO, deoarece ea poate coopera şi întemeia interoperativitate cu Alianţa în cadrul Programului Parteneriat pentru Pace (PpP), şi în baza Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului.43 Aş dori să atrag atenţia cititorului asupra sferei de acţiune şi scopului Programului PpP. Bazat pe respectarea principiilor democratice, Programul PpP are menirea să sporească stabilitatea, să reducă ameninţările la adresa păcii şi să edifice legături strânse de securitate între statul-partener şi NATO, precum şi între 39 Această tendinţă a fost descoperită de cercetători la etapa sa incipientă de implementare. Vezi Ivan Krastev, “Russia’s PostOrange Empire,” OpenDemocracy.net, 20 octombrie 2005, http://www.opendemocracy.net/democracy-ukraine/postorange_2947. jsp 40 Harvey Waterman, Dessie Zagorcheva, Dan Reiter, “NATO and Democracy,” International Security, Vol. 26, No.3 (iarna 2001/02), pp. 221-235 41 A fost evident în mod deosebit după lansarea de NATO a Programului “Parteneriat pentru Pace”. Pentru detalii de verificat pagina web a NATO la http://www.nato.int/issues/pfp/index.html 42 Douglas M. Gibler şi Jamil A. Sewell, 2006, p. 415 43 De a se vedea pagina web a NATO, http://www.nato.int/issues/ipap/index.html

28

statele partenere. Din 1994, când Moldova a aderat la PpP, ea a participat la zeci de exerciţii militare de comandă şi stat major şi în teren, organizate în baza scenariilor de menţinere a păcii şi de management al crizelor. Acest lucru a fost posibil datorită suportului generos al Statelor Unite şi NATO, care a permis Moldovei să compenseze lipsa fondurilor proprii pentru a oferi instruire şi chiar articole de echipament militarilor săi. Cu toate acestea, după atâţia ani de participare la PpP în cadrul căruia Chişinăul a beneficiat de investiţii ale NATO în securitatea Moldovei, este doar firesc că din partea Moldovei se aşteaptă avansarea nivelului său de participare şi este logic ca acest fapt sa fie împlinit. În schimb, cooperarea Moldovei cu NATO se află într-o anumită stagnare, care se reflectă şi în reacţia raţională a Alianţei, lansând o reducere substanţială a fondurilor oferite Moldovei. În plus, PpP oferă un cadru pentru dialog între aliaţi şi statele-partener, în cazul în care ultimele percep o ameninţare directă la adresa integrităţii sale teritoriale, a independenţei politice sau securităţii. Programul se referă în esenţă la fiecare domeniu de activitate NATO, astfel cum sunt planificarea şi politicile de apărare, relaţiile civil-militare, educaţie şi instruire, apărare aeriană, sisteme de comunicaţii şi informare, planificarea managementului de criză şi a situaţiilor excepţionale civile. Destul de elocvent este acel fapt că după invazia Rusiei, Georgia a apelat la NATO pentru suport şi asistenţă în scopul restabilirii infrastructuri sale militare distruse. Navele de război NATO au intrat în Marea Neagră pentru demonstrarea de forţă şi solidaritate cu Tbilisi, descurajând o eventuală continuare a avansării Rusiei pe teritoriul Georgiei. Conducerea NATO şi-a exprimat solidaritatea cu Georgia, în declaraţii şi acţiuni, vizitând ţara în urma războiului cu Rusia. Acest lucru s-a produs în pofida eforturilor Rusiei de a izola Tbilisi. NATO a susţinut Georgia, deşi ea nu este deocamdată statmembru NATO, asta deoarece Georgia şi-a exprimat fără rezerve dorinţa sinceră de a adera la Alianţă.

Acest lucru a avut loc în baza modului în care Georgia este privită de statele aliate.

Georgia şi-a manifestat clar voinţa de a adera la NATO şi ea continuu promovează ideea de a primi statutul de membru, atât la nivel de planificare, cât şi de politici.

Este adevărat că reacţia NATO la invazia Rusiei a fost determinată în multe privinţe de poziţia Statelor Unite. Totuşi, mulţi observatori care invocă acest argument nu ţin cont şi de alte motive, care sunt la fel de importante. Înainte de toate, NATO este o comunitate bazată pe valori, afinităţi şi, de asemenea, pe interese comune, fiind mereu gata să le apere şi să le protejeze. În afară de aceasta, perceperea identităţii comune, atunci când Georgia este privită ca un stat ce tinde să adere la grupul statelor democratice, a jucat de asemenea un rol important. Georgia se transformă într-un stat-parte a regiunii politice44 a statelor democratice. Drept rezultat, valori, afinităţi şi interese comune în raport cu Georgia sunt stabilite între aliaţi şi acceptate de ei.

44 Regiunile nu ar trebui examinate exclusiv în termeni geografici. Ele sunt totodată construcţii sociale şi cognitive – de a vedea Christopher Hemmer şi Peter J. Katzenstein, “Why There is no NATO in Asia? Collective Identity, Regionalism, and the Origins of the Multilateralism,” International Organizations, Vol. 56, No. 3 (vara 2002), p. 578

29

Totodată, este important de menţionat că din motivul că Georgia nu este un statmembru, aceasta a avut repercusiuni asupra modului în care conducerea rusă a evaluat posibilele costuri şi beneficii ale invaziei militare. Relaţiile mai strânse cu NATO, fie doar oferirea MAP45 Georgiei, ar fi trasnsmis semnale puternice pentru Moscova. În acest caz, liderii ruşi nu ar fi fost atât de convinşi că NATO nu este angajată să apere Georgia. O astfel de evaluare ar fi trebuit să reducă semnificativ probabilitatea invaziei militare ruse.

Este posibil că modul în care Georgia a reacţionat în Osetia de Sud a fost determinat de percepţia de insecuritate pe care a avut-o conducerea de la Tbilisi. În acest caz, dacă Georgia ar fi obţinut MAP-ul în cadrul summit-ului NATO de la Bucureşti, ea ar fi reacţionat într-un mod mai rezervat. Tbilisi ar fi fost atunci mult mai perceptiv faţă de preocupările Bruxelles-ului şi mai precaut să nu pună în pericol perspectivele sale pentru statutul evident de membru NATO. Astfel, calitatea de membru NATO poate servi de asemenea pentru consolidarea securităţii regionale, diminuând dilemele de securitate ale viitorilor membri şi descurajând posibilele năzuinţe militare riscante, promovând în schimb opţiuni pacificatoare pentru soluţionarea conflictului.

Nivelul existent în Moldova al suportului integrării în NATO nu este determinat de sentimente anti-NATO în rândul populaţiei din Moldova. Este o chestiune ce ţine de informarea insuficientă a poporului sau cum e cazul cu actuala conducere – de informarea greşită. Un exemplu ilustrativ este şedinţa parlamentară din 8 mai 2008, când membrii Parlamentului au discutat noul proiect al Concepţiei Securităţii Naţionale.

Informarea greşită a venit din partea preşedintelui Comisiei pentru Politică Externă şi Integrare Europeană Grigore Petrenco, care reprezintă partidul de guvernământ, în timp ce răspundea la relatările critice ale partidelor de opoziţie. El a declarat că Partidul Comunist „consideră blocurile militare drept anacronisme care se opun valorilor civilizaţiei moderne, drept instrumente de represiune a libertăţii şi nu de consolidare a democraţiei şi securităţii.”46 Acest caz ilustrează în ce mod moldovenii sunt supuşi tot mai mult propagandei şi campaniilor de dezinformare, similare celor utilizate de conducerea Uniunii Sovieticе pentru a-şi controla populaţia.

Astfel, nu este întâmplător faptul că multe state foste membre ale Pactului de la Varşovia şi statele baltice au reuşit să adere la NATO şi UE, de vreme ce asemenea state ca Moldova şi Ucraina nu au reuşit. Ultimele au avut „tradiţii totalitare şi imperiale mult mai puternice şi mai îndelungate, care au rezultat în birocraţii diforme, ministere incomplete sau neexistente, iar cadrele lor responsabile de elaborarea şi implementarea politicilor, instruite să primească ordine de la Moscova, sunt orice în afară de elite eficiente.” Deoarece discrepanţa dintre aceste două grupuri analizate este de natură sistemică, ea nu poate fi redusă nici simplu, şi nici repede.47 Defici45 Pentru detalii despre MAP, a se vedea NATO Handbook la http://www.nato.int/docu/handbook/2001/hb030103.htm 46 De a vedea raportul şedinţei parlamentare din 8 mai 2008, http://www.parlament.md/news/plenaryrecords/08.05.2008 47 Alexander J. Motyl in “Ambivalent Neighbors: The EU, NATO and the Price of Membership,” Anatol Lieven and Dmitri Trenin, eds., Carnegie Endowment for International Peace, 2003, p. 24

30

enţele sistemice instituţionale şi culturale de tip sovietic, care au fost moştenite, au repercusiuni fundamentale asupra securităţii republicilor ex-sovietice, în general, şi asupra Moldovei, în particular.

Aşadar, în cazul în care Moldova se confruntă cu probleme severe la adresa securităţii, aderarea la NATO pare a fi mecanismul cel mai adecvat pentru abordarea lor. Nu mai puţin important este faptul că pregătirea pentru aderarea la Alianţă necesită din partea viitorilor membri întreprinderea măsurilor împotriva moştenirilor din trecut, inclusiv a problemelor etnice şi a mediocrităţii politice. Eşecul de avea garantată calea spre aderarea la NATO va lipsi Moldova de motivaţiile iminente care încurajază schimbarea şi reforma, iar aceasta va lăsa ţara în mâinile autoritarismului birocratic şi parazitismului elitei. La rândul său, transformarea economică atât de necesară va stagna, îndepărtând investitorii. Şi, ca de obicei, când provocările şi greutăţile cresc, situaţia va duce şi la creşterea intervenţiei statului în economie şi la soluţii autoritare.48 Pe parcursul anilor, ţinta-cheie a Rusiei în cadrul CSI a fost consolidarea influenţei sale, de fapt negând acest lucru faţă de Statele Unite şi Uniunea Europeană. Rusia a recurs la retorica de tip occidental pentru a-şi camufla obiectivele politicii sale externe în spaţiul post-sovietic. De asemenea, a practicat avertizări Occidentului să nu se avânte în confruntări pe marginea „sferelor de influenţă”, afirmând concomitent că nu avea scopul să domine statele CSI. Pe de o parte, Rusia a declarat că statele occidentale ar trebui să depună eforturi împreună cu Rusia pentru a evita o astfel de confruntare, dornică de fapt să limiteze influenţa Bruxelles-ului asupra foştilor sateliţi. Pe altă parte, a trimis permanent mesaje dure în capitalele statelor CSI, avertizându-le să nu stabilească relaţii mai strânse cu SUA sau UE. În anul 2004, Ministrul Afacerilor Externe din Rusia, Serghei Lavrov, a scris că statele CSI au dreptul suveran de a-şi stabili politici externe în conformitate cu interesele sale naţionale. El a subliniat că anume din acest motiv niciun stat sau un grup de state nu are dreptul să pretindă influenţă monopolistă asupra lor. Lavrov a avertizat contra exercitării presiunii asupra statelor CSI pentru a le forţa alegerea dintre Est şi Occident, prevenind că nimeni nu are de câştigat de pe urma reinstaurării vechii confruntări geopolitice şi luptei pentru „sferele de influenţă”.49 Contrazicându-l pe Serghei Lavrov, Preşedintele Comisiei Dumei de Stat pentru afacerile CSI Andrei Kokoshin, a declarat că în timpul unei vizite la Chişinău din noiembrie 2005 că Bruxelles-ul şi Moscova sunt concurenţi. El a continuat prin a afirma că în cazul în care Chişinăul va alege Uniunea Europeană, Moldova riscă să se confrunte cu o atitudine diferită din partea Rusiei. Această idee a fost confirmată de o serie de declaraţii similare venite din partea oficialilor ruşi. Destul de recent, preşedintele 48 Ibid., p. 34-35 49 Sergey Lavrov, “Democratya, mezhdunarodnoe upravlenie i budushee miroustroystvo” [Democraţia, dirijarea internaţională şi viitorul sistem internaţional], Rossiya v globalinoy politike, Nr.6 (noiembrie-decembrie 2004), http://www.globalaffairs.ru/ numbers/11/3427.html

31

Rusiei Medvedev a susţinut această idee atunci când a făcut publice cele „cinci priorităţi” ale politicii externe a Rusiei. A devenit clar că pe lângă sentimentul de putere şi încredere de sine al conducerii rusе, discursul şi acţiunile sale în spaţiul post-sovietic sunt mult mai insolente şi agresive. Pusă în faţa acestor tendinţe alarmante, întrebarea dacă statutul de membru NATO este o opţiune de securitate necesară pentru un stat ca Moldova, care este supus agresiunii externe indirecte şi este vulnerabil în faţa ameninţărilor militare convenţionale, este pe deplin retorică.

Calitatea de membru ca instrument de descurajare Confruntându-se cu o serie de dileme dificile referitoare la securitatea naţională, Moldova nu a reuşit deocamdată să găsească o soluţie realizabilă. Pentru a se dezvolta din punct de vedere democratic şi economic, ea are nevoie de o securitate exhaustivă. Aflându-se la hotarul dublu UE/NATO, afectată de un conflict secesionist de tip proxy, care este instigat şi susţinut de un stat ce provoacă normele sistemului internaţional actual, Moldova încearcă cu un succes şovăitor să navigheze între Rusia şi Occident.

Moldova se confruntă cu presiuni din partea Rusiei de a renunţa la aspiraţiile europene şi a-i accepta controlul militar şi politic asupra teritoriului său. Acest lucru este cerut de Moscova drept garanţie că Moldova va continua să-şi menţină statutul său nefuncţional de neutraliate declarată. Este important de a înţelege ce insinuează Rusia prin cererea statutului de neutralitate din partea Moldovei şi a garanţiilor că Chişinăul va păstra permanent acest statut. Atunci când oficialii Federaţiei Ruse declară că Moldova trebuie să-şi menţină statutul permanent de neutralitate, ei subînţeleg că Chişinăul nu trebuie să adere la organizaţii occidentale la care Rusia nu este parte şi la nicio alianţă percepută de Moscova drept neprietenoasă. Moscova doreşte totodată să prevină staţionarea altor forţe militare decât cele ruse pe teritoriul Moldovei.

Singurele garanţii a unei astfel de neutralităţi pe care Rusia este gata să o accepte ar include fie o bază militară rusă pe teritoriul Moldovei, fie un mecanism de control efectiv asupra Parlamentului din Moldova, sau ambele variante. Şi aceste opţiuni urmăresc de fapt scopul lipsirii Moldovei de suveranitatea sa, punând-o în poziţie de subordonare totală faţă de Moscova.

Conducerea Moldovei are o viziune diferită referitor la ceea ce presupune statutul de neutralitate. Potrivit opiniei lor, trăsătura-cheie a neutralităţii Moldovei ar trebui să fie neaderarea, fără excepţie, la nicio alianţă sau bloc militar şi de securitate. În baza acestei declaraţii, Chişinăul încearcă să obţină oficial retragerea trupelor militare şi a muniţiilor ruse rămase, neânţelegând că acestea sunt doar vise. Nu doar că Moscova pretinde că soldaţii săi nu se încadrează acestor restricţii, prezentându-şi militarii în calitate de trupe de menţinere a păcii. La fel, este practic imposibil de a-i „retrage” pe aceşti militari, fiindcă o mare parte a militarilor ce fac parte din contin32

gentul de menţinere a păcii rus sunt băştinaşi, care au primit paşapoarte ruse. De fapt, potrivit afirmaţiei unui expert militar din Moldova, atunci când are loc rotaţia trupelor ruse de pacificare din Moldova, sunt schimbaţi în majoritate doar ofiţerii.

Acest lucru relevă că Rusia are capacitatea de a declara finisată retragerea trupelor sale din Moldova, pe când într-adevăr să le transfere sub comanda administraţiei secesioniste de la Tiraspol. În acelaşi timp, oficialii şi experţii ruşi conştientizează caracterul iluzoriu al neutralităţii Moldovei. În condiţiile în care autorităţile moldoveneşti nici nu încearcă să dezvolte o politică alternativă credibilă faţă de NATO, neutralitatea nu poate servi drept o monedă de schimb. Într-adevăr, cum poate Rusia să considere propunerea Moldovei de neutralitate când alternativa oferită de Chişinău este aceeaşi neutalitate. Spre deosebire de Moldova, ambele state, Georgia şi Ucraina, şi-au declarat voinţa de a adera la NATO şi au primit un răspuns de încurajare din partea Alianţei.

Oferta acestor două state, în cazul în care decid să propună neutralitatea lor ca pe o monedă de schimb Kremlinului, este cu adevărat reală. Moldova a refuzat mereu să ia în consideraţie opţiunea de membru NATO, urmând în schimb în mod fidel calea neutralităţii. Drept rezultat, elita rusească a perceput neutralitatea Moldovei drept o slăbiciune continuă, un fapt împlinit, pe care Chişinăul trebuie să-l accepte în mod servil, neavând o altă opţiune.

Modest Kolerov, care a condus departamentul responsabil pentru „relaţiile cu compatrioţii de peste hotare” din cadrul administraţiei de la Kremlin şi era considerat unul dintre creatorii politicii Kremlinului în spaţiul post-sovietic, a clarificat acest subiect în 2006, în cadrul unei conferinţei pe Europa de Est. Un participant din Moldova l-a întrebat pe Kolerov de ce Rusia nu demonstreză o susţinere reală a Moldovei în problema conflictului transnistrean. Moldoveanul a sugerat că Moscova riscă să aducă conducerea moldovenească, la momentul de atunci foarte entuziasmată de conceptul de neutralitate, în goană după statutul de membru NATO. Răspunsul lui Kolerov a fost dur, afirmând că Moldova nu ar trebui să încerce intimidarea Rusiei cu ameninţarea de a renunţa la neutralitatea sa. El a continuat prin a spune că nimeni din cadrul NATO nu aşteaptă un aşa-stat lipsit de valoare ca Moldova. În viziunea sa, Rusia nu percepe neutralitatea Moldovei ca pe o monedă de schimb, care în general nu costă nici doi bani.50 Cu toate acestea, neutralitatea este cerută de Rusia pentru a menţine status quo-ul cât mai lung posibil, de vreme ce în condiţiile actuale timpul lucrează în defavoarea Moldovei. Moscova anexează încet Transnistria, întegrând-o în spaţiul său cultural, economic şi politic, deschizând birouri locale pentru partidele politice ruse pro-Kremlin, ajustând cadrul juridic educaţional, precum şi economic al regiunii transnistrene. Ea stabileşte legături formale dintre birourile administraţiei separatiste şi struc50 A se vedea articolul de blog al lui Andrei Popov, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă din Moldova, http:// andreipopov.blogspot.com/2007/06/ipap-ul-nu-merge-bine.html

33

turile guvernamentale ruse analogice şi susţine financiar existenţa regiunii secesioniste în calitate de cvasi-stat. Într-o anumită măsură, Rusia aplică în relaţiile sale cu regiunile separatiste din Moldova şi Georgia strategii de asistenţă similare acelor ce sunt prevăzute de Politica Europeană de Vecinătate a UE. Diferenţa rezidă în gradul mai mare de integrare implementat de Rusia, care chiar îşi detaşează funcţionarii săi guvernamentali să lucreze în administraţia regiunilor rebele. În mod evident, regiunile separatiste sunt de fapt transformate lent în regiuni ruse, supuse administraţiei ruse şi integrate în „verticala de putere” a Kremlinului.

Eşecul conducerii moldoveneşti de a înţelege clar cultura strategică a elitei ruse, precum şi rolul Moldovei cum este perceput în calculele mai largi ale Kremlinului, constituie o mare greşeală. Atunci când Moldova poartă discuţii cu Rusia, ea se percepe pe sine şi Rusia în baza unei perspective subregionale. Rusia, dimpotrivă, percepe Moldova din perspectivă globală şi doar în calitate de un mic element al politicii sale generale faţă de Occident. Aceste discrepanţe în contextul nivelelor de analiză aplicate nu permit Chişinăului să evalueze corect poziţia şi rolul său în planul politic mai vast al Rusiei. Ele duc la condiţia când autorităţile moldoveneşti îşi formează expectanţe false, orientându-se spre şi acceptând literal declaraţiile oficialilor ruşi, ignorând însă interesele lor reale şi acţiunile care sunt foarte descriptive pentru aceste interese. Drept rezultat, elita conducătoare din Moldova se prinde în capcana când promovează decizii strategice greşite, care au consecinţe serioase asupra dezvoltării naţionale pe termen lung şi asupra destinului ţării lor.

Entităţile politice mai mari au putere atractivă mai puternică în sfera culturală, economică şi politică. Atractivitatea Rusiei pentru Transnistria este şi mai mare, având în vedere că o parte semnificativă a populaţiei (aproape o treime) este de origine rusă. Izolarea regiunii rebele după destrămarea Uniunii Sovietice, prezenţa militară şi politică permanentă a Moscovei şi susţinerea sa continuă a regimului secesionist a consolidat această tendinţă. Segmentul populaţiei ce este lipsit de privilegii şi care nu susţine separatismul în regiune nu poate influenţa politica locală. Transnistria este de fapt condusă de o minoritate etnică cu suportul unui guvern străin. Prin urmare, Moldova, la etapa actuală, sau chiar dacă devine mai prosperă în viitor, nu va fi în stare să concureze sub aspect al atractivităţii cu gigantica Rusiе, care are o puternică aură culturală şi istorică, precum şi posedă resurse considerabile pentru a-şi susţine politicile. Moldova poate concura cu Rusia în atractivitate, doar dacă devine stat-membru al Uniunii Europene. Alternativa poate fi sumbră – orice soluţie pentru conflict impusă de Rusia va avea ca rezultat că grupurile de interes transnistrene şi pro-ruse vor obţine control administrativ asupra întregii Moldove.

Timpul este important, deoarece mediul de pe malul stâng al Nistrului menţinut de liderii de la Tiraspol este ostil ideii unei Moldove independente şi suverane. Vor creşte noi generaţii de oameni care vor absorbi această ideologie anti-moldovenească.

Aşadar, pe lângă necesitatea de a obţine o securitate mai bună, Moldova are nevoie 34

de NATO pentru a accelera aderarea sa la Uniunea Europeană şi, drept urmare, de a atrage Transnistria până când ea va deveni o enclavă de ideologie radicală naţionalistă şi imperială pan-rusească. Conducerea Moldovei trebuie să înţeleagă că NATO şi UE sunt două părţi ale aceleeaşi monede. Diferenţă constă în faptul că integrarea în UE este dureros de lentă, pe când este mult mai simplu să aderi iniţial la NATO. Ulterior eşti privit deja ca membru al comunităţii. În rezultat, este mai simplu să stabileşti legăturile necesare şi să creezi sentimente de unitate şi conexiune cu acele state ale UE care sunt şi state-membre NATO. Aderând la NATO, Moldova va schimba percepţiile mentale ale politicienilor, publicului şi mediului de afaceri din UE, modificânduşi imaginea curentă a unui stat înapoiat, în tranziţie şi fost satelit al Rusiei. Stând la masă deopotrivă cu alte state-membre NATO, care sunt de asemenea membre UE, Moldova nu va mai fi privită drept o străină. În schimb, Moldova va fi percepută de către statele occidentale ca un stat-confrate, care necesită suportul şi asistenţa lor, consolidând sentimentul lor de solidaritate şi implicare. Aceasta va deschide Moldovei noi orizonturi în termeni de comunicare, influenţă şi parteneriat. Dar şi aceste oportunităţi reprezinţă doar un început de cale. Pe lângă plasarea sa prin reforme şi dezvoltare eficace pe hărţile culturale, economice şi politice ale ţărilor occidentale,51 Moldova va trebui de asemenea să schimbe prin intermediul acţiunilor sale modul în care este privită de politicienii din Rusia. Anume acest factor a contribuit la decizia liderilor sovietici şi ulterior ruşi să considere statele baltice ca fiind un caz „diferit”, special şi să recunoască integrarea lor în NATO şi UE. De asemenea, conducerea moldovenească necesită să revizuiască abordarea şi paradigma care sunt aplicate în cazul conflictului din Transnistria. În acestă privinţă, Moldova poate lua drept exemplu modul în care China tratează problema insulei Taiwan. China nu a recunoscut Taiwan-ul şi continuă să-l privească ca teritoriu propriu. Ea nu iroseşte eforturile şi resursele sale pentru această problemă, înţelegând că circumstanţele curente nu sunt în favoarea sa. În mod similar, Moldova ar trebui să abordeze obiectivul de obţinere a statutului de stat-membru UE, parcurgând calea spre scopul dat prin intermediul NATO, într-un format sau altul. Ea trebuie să înţeleagă că la această etapă a istoriei nu poate soluţiona conflictul în favoarea sa, şi de fapt toate eforturile trebuie orientate spre integrarea în UE. Iar, pentru un proces mai rapid, Chişinăul ar trebui să pregătească terenul pentru aderarea cadrului euroatlantic în calitate de membru deplin.

Unii critici se arată împotriva adoptării poziţiei evidente pro-NATO, deoarece în opinia lor aceasta ar provoca o opunere mult mai puternică şi mai agresivă din partea Rusiei, cu consecinţe nefaste mai serioase pentru Moldova. Este important de menţionat că, de regulă, ei nu reuşesc să elaboreze ce ar include această posibilă „atitudine mai agresivă” a Rusiei, în termeni ai acţiunilor concrete. Drept opţiune alternativă, ei sugerează aşteptarea unor circumstanţe mai favorabile. Totuşi, chiar în cazul celui 51 Martin Walker, “Variable Geography: America’s Mental Maps of a Greater Europe,” International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-), Vol. 76, No. 3, (July 2000), pp. 459-474. S-a referit la Ucraina şi Rusia, dar se subînţelege că este aplicabil şi pentru Moldova.

35

mai prost scenariu, în care Rusia ar decide să-şi substituie agresiunea indirectă aplicată contra Moldovei cu una de tip militar52, acest fapt doar va consolida revendicarea Moldovei de aderare la comunitatea euro-atlantică, dacă procesul va fi dirijat adecvat de conducerea moldovenească. Deşi o invazie militară din partea Rusiei este considerată de unii ca puţin probabilă, regimul separatist susţinut de Rusia şi trupele sale militare ce staţionează în Transnistria reliefează prea multe similarităţi între Moldova şi Georgia. Nu trebuie să fie ignorat acel fapt că până nu demult, practic nimeni nu putea să-şi imagineze că Rusia îşi va aduce trupele militare atât de aproape de capitala Georgiei, Tbilisi, până la 20 mile distanţă, şi chiar o va bombarda.

Cum a fost anterior evidenţiat în text, Moldova deja se confruntă cu agresiune din partea Rusiei. Deşi de natură indirectă, agresiunea dată este mult mai periculoasă pentru suveranitatea Moldovei, fiindcă foarte puţini sunt acei care o înţeleg şi nu a fost elaborat practic niciun plan de rezistenţă contra ei. Menţinând status quo-ul, când Moldova este atrasă treptat în sfera de influenţă a Rusiei, iar funcţionarii şi instituţiile guvernamentale îşi pierd integritatea, starea de lucruri doar se va înrăutăţi.

Unul dintre scenariile dezastruoase ar putea deveni votarea de noul Parlament al Moldovei a aderării la Uniunea Rusia-Belarus.53 Ţinând cont de stagnarea procesului de tranziţie democratică a Moldovei şi de apariţia anumitor tendinţe autoritare în ţară, această opţiune este foarte posibilă. În conjunctura actuală, conducerea Moldovei ar trebui să decidă care sunt priorităţile adevărate ale Moldovei. O opţiune ar fi accelerarea procesului de aderare la comunitatea euro-atlantică, identificînd căile eficiente de realizare mai rapidă a acestui fapt, şi astfel păstrând independenţa şi suveranitatea. A doua opţiune ar fi continuarea negocierilor inutile cu Moscova pe marginea conflictului transnistrean, intrarea în impas la subiectul neutralităţii şi acceptarea condiţiilor de tip „cu noi sau contra noastră”, pe care Rusia le înaintează cu regularitate. Moldova nu poate accepta să devină un stat „buffer”, fiindcă acest lucru ar presupune instabilitate politică şi incapacitate de a se proteja contra încercărilor permanente ale forţelor străine ce vor concura pentru preluarea controlului asupra sistemului politic din Moldova. A treia opţiune ar fi de a accepta soluţia propusă de Rusia pentru rezolvarea conflictului, care va duce spre situaţia când regiunea transnistreană, cu conducători numiţi de Moscova şi care deţin cetăţenie rusă, va prelua controlul politic asupra întregii Moldove.

Există o alegere clar exprimată de marea majoritate a populaţiei din Moldova, potrivit căreia statul trebuie să devină membru UE.54 Din motive evidente, deja menţiona52 După cum a demostrat războiul recent din Georgia, Rusia poate reveni la practica sa precedentă de trimitere a “voluntarilor” şi cazacilor pe teritoriul fostelor săi sateliţi. În cazul Transnistriei Kremlinul ar putea folosi forţe militare şi paramilitare ale regimului separatist, avînd în vedere că majoritatea se pare deţin paşapoarte ruse, inclusive şi ofiţerii din conducere.

53 Acest lucru nu este atât de imposibil după cum pare la prima vedere. Când partidul comunist aflat la guvernare a câştigat alegerile în 2001, una dintre promisiunile electorale ale sale a fost aderarea la Uniunea Rusia-Belarus.

54 “Barometrul de Opinie Publică,” Institutul pentru Politici Publice şi Centrul CIVIS, (martie-aprilie 2008), p. 89, http://www. ipp.md/files/Barometru/2008/BOP_March_April_2008_eng.pdf. Conform sondajelor 71.7% de moldoveni ar vota pentru integrarea in UE şi doar 10.1% ar fi votat contra.

36

te, unicul mijloc de a accelera procesul de aderare la Uniunea Europenă este afilierea la NATO. Dezvoltarea unei cooperări stânse cu Alianţa în cadrul altor programe de tip PpP nu ar înlocui în niciun caz beneficiile oferite de calitatea de membru deplin NATO. Moldova necesită obţinerea statutului de membru NATO pentru a-şi asigura securitatea. Iar NATO, de-a lungul existenţei sale, a asigurat securitatea statelor membre, utilizând factorul de descurajare. Adică NATO oferă securitate fiindcă este, în primul rând, o organizaţie care are drept scop prevenirea agresiunii prin descurajarea ei. De fapt, scopul-cheie a NATO s-a atins prin strategii de o natură psihologică şi mai puţin militară. Obiectivul ei a fost de a contribui la sporirea încrederii aliaţilor europeni că sunt protejaţi de un atac sovietic, oferindu-le posibilitatea să construiască stabilitate politică şi să se dezvolte din punct de vedere economic.55 Este foarte sugestiv că Uniunea Sovietică niciodată nu a atacat direct vreun stat membru NATO, utilizând în schimb războiuri de tip proxy şi subversiunea politică pentru a prejudicia interesele Occidentului.

Moldova necesită un garant real al securităţii, care ar descuraja un atac militar din afară şi care va consolida instituţiile sale, făcându-le mai rezistente în faţa agresiunii externe indirecte. Tendinţa crescândă de a utiliza forţele militare în contextul afacerilor internaţionale şi agresiunea militară recentă contra unui membru CSI determină caracterul şi mai stringent al acestei necesităţi. Concepţia Securităţii Naţionale a Moldovei are deficienţe atât sub aspect al formei, cât şi conţinutului, deoarece nu abordează cele mai evidente şi iminente ameninţări la adresa securităţii Republicii Moldova.

Este important de menţionat că noua Concepţie a Securităţii Naţionale a Moldovei a fost adoptată de partidul puterii în speranţa că Rusia va face concesii în negocierile asupra problemei transnistrene. Această anticipare a fost încurajată şi susţinută prin semnale înşelătoare trimise de Kremlin preşedintelui Moldovei şi echipei sale de consilieri. Drept rezultat, documentul strategic al ţării poate fi redus la două clauze de bază. Prima stipulează neutralitatea permanentă a Moldovei, iar a doua reiterează vechea idee de încredinţare a securităţii naţionale organizaţiilor internaţionale şi Occidentului, fără a avea vreun acord legal şi fixat în acest context. Cu toate acestea, războiul din Caucaz a demonstrat clar că în cazul unui stat agresat, Occidentul nu poate şi nu se va angaja mai mult decât într-o susţinere politică, dacă nu are obligaţii în baza anumitor acorduri şi angajamente specifice. Moldova, însă, necesită mai mult decât simplu suport politic şi compătimire, care nu vor fi de mare ajutor în cazul unei invazii militare. Orice stat mic, iar Moldova nu este o excepţie, are nevoie de garanţii de securitate fiabile care să confirme că va fi apărată în caz de agresiune.56 Anume asemenea tip de garanţii ar trebui să descurajeze ambele agresiunea indirectă şi atacul militar asupra Moldovei.

55 Robert J. Art, “American Foreign Policy and the Fungibility of Force,” Security Studies, Vol.5, No.4 (vara, 1996), p.28, citat în H. Waterman, D. Zagorcheva, D. Reiter, “NATO and Democracy” 56 Oleg Reut, “Amerika na postsovetskom prostranstve. Dizain regionalinogo bloka GUUAM+” [America în spaţiul post-sovietic. Structura blocului regional GUUAM+], Eurasian Home, 18 August 2008, http://www.eurasianhome.org/xml/t/expert. xml?lang=ru&nic=expert&pid=1689

37

Luând în consideraţie procesele curente din cadrul relaţiilor internaţionale, NATO este unicul aranjament de ordin practic capabil să ofere o astfel de garanţie a securităţii Republicii Moldova, fără a-i afecta suveranitatea. De asemenea, ar putea oferi cea mai puternică garanţie contra oricărei revendicări teritoriale din partea României, un scenariu luat în consideraţie în mod serios de un segment al elitei politice din Moldova. Conform principiilor Alianţei, un stat-membru NATO nu poate avea pretenţii teritoriale contra unui alt membru.

Evaluări practice ale calităţii de membru În prezent, NATO nu este atât de populară în Moldova şi în general în spaţiul post-sovietic. Acesta este rezultatul unei percepţii sociale fabricate ce îşi are originea în propaganda perioadei sovietice. Este îngrijorător că în ultimii ani această propagandă anti-NATO şi anti-Occident a fost relansată de mijloacele media dirijate de guvernul Rusiei ce difuzează pe teritoriul statelor CSI. Astfel, atunci când sondajele de opinie indică susţinerea mai mică a statutului de membru NATO în asemenea state ca Ucraina şi Moldova, aceasta nu semnifică în mod necesar că populaţia este cu adevărat ostilă Alianţei. Faptul dat indică că oamenii estimează NATO în baza informaţiei care le este oferită zilnic. Prin intermediul mijloacelor media ruse, NATO este prezentată în statele post-sovietice destul de negativ – o tendinţă ce s-a afirmat tot mai mult în ultimii ani, când Rusia s-a antrenat într-o retorică mai agresivă anti-Occident şi antiNATO. În Moldova, propaganda rusă a fost suţinută de eforturile locale ale partidului de guvernământ. Deşi comuniştii moldoveni nu promovează în mod direct idei antiNATO, ei aplică eforturi şi resurse considerabile pentru a convinge populaţia că cea mai bună opţiune de securitate pentru Moldova este neutralitatea şi nu calitatea de membru NATO. Pentru comparaţie, dacă 33,9% din respondenţii unui sondaj de opinie din decembrie 2005 au susţinut aderarea la NATO, atunci în luna mai 2006 numărul lor s-a redus la 29% şi a scăzut ulterior la 22,7% în cadrul sondajului din aprilie 2008, potrivit publicaţiei bianuale „Barometrul de Opinie Publică” editată de Institutul de Politici Publice din Chişinău.57 În fond, susţinerea NATO în Moldova nu este nesemnificativă, mai ales ţinând cont de numărul respondenţilor indecişi (21,7%) şi de faptul că tabăra oponenţiilor NATO (40,6%) s-a dublat faţă de luna decembrie 2005. Ultima cifră sugerează ideea că în Moldova numărul total al adversarilor „permanenţi” ai NATO, cu opinia consolidată, este destul de scăzut. Şi în cazul dacă guvernul va lansa o campanie informaţională obiectivă despre NATO, este de aşteptat ca susţinerea Alianţei în rândul cetăţenilor moldoveni să crească considerabil. În pofida faptului că Rusia demonizează NATO, nici politicienii, nici experţii şi cu atât mai puţin, oamenii de rând din Rusia nu pot să dea un răspuns exact la întrebarea care 57 „Barometrul de Opinie Publică,” pp. 93-94. 20.2% din respondenţi consideră că NATO este сel mai bun garant pentru securitatea Republicii Moldova, iar 22.7% ar vota aderarea Moldovei la NATO.

38

este pericolul real pe care îl reprezintă NATO. În scopul înţelegerii mai bune a acestui fenomen, să deconstruim retorica anti-NATO utilizată de Kremlin şi să-i înţelegem preocupările adevărate ale extinderii NATO spre răsărit. În timpul Războiului Rece, Statele Unite ale Americii a fost ţara care a menţinut Alianţa în calitate de actor militar puternic, oferind de fapt potenţialul necesar de descurajare împotriva Uniunii Sovietice.

Aliaţii europeni au fost în mare majoritate consumatorii securităţii asigurate de SUA, beneficiind de aceasta şi în schimb restabilindu-se după al doilea război mondial, consolidându-şi economiile. Multe state ce aveau la hotar trupe militare sovietice, cum a fost cazul Republicii Federale Germane, exprimau dorinţa de avea сel puţin un număr redus de soldaţi americani pe teritoriul său. În primul rând, aceasta ar fi determinat un angajament mai serios din partea Statelor Unite de a apăra aliaţii europeni şi ar fi descurajat un atac militar din partea Uniunii Sovietice. Acest raţionament se baza pe ideea că atacul Republicii Federale Germane din partea URSS ar fi rezultat în atacul soldaţilor americani ce staţionau pe teritoriul RFG, ceea ce ar fi însemnat în mod automat un atac asupra Statelor Unite. În viziunea europenilor, acesta reprezenta сel mai puternic mijloc de descurajare oferit de NATO – de a face Uniunea Sovietică foarte indecisă în luarea în considerare a unui posibil atac asupra Europei Occidentale.

O idee similară continuă să domine ambele elite politice, din Rusia şi din Europa.

Rusia este guvernată de persoane descendente din serviciile de securitate sovietice, cultura strategică a cărora se bazează pe stilul sovietic de estimare a NATO şi a Occidentului. Nu este întâmplător faptul că Polonia şi Republica Сehă doresc stabilirea de instalaţii militare americane pe teritoriul lor. Iar reacţia Kremlinului nu trebuie să ne ia prin surprindere. Nu elementele de apărare antirachetă reprezintă preocuparea cea mai mare pentru Vladimir Putin şi colegii săi. Kremlinul este preocupat anume de prezenţa militară a SUA în aceste două state, fie chiar şi mică.58 Intenţia României de a convinge Statele Unite să instaleze elemente de apărare antirachetă sau să-i accepte dislocarea bazelor militare americane pe teritoriul său, în contextul NATO, are la bază un raţionament similar. Polonia, Republica Сehă, România şi alte state ale fostului Pact de la Varşovia sunt îngrijorate de schimbările curente ale sitemului relaţiilor internaţionale şi ceea ce percep drept o implicare redusă a Statelor Unite în Europa. Elitele politice din aceste state sunt preocupate de securitatea statelor lor, în special după invazia Rusiei în Georgia. Ele au teama, care e destul de întemeiată, că în cazul confruntării cu o ameninţare militară parvenită din răsărit, statele NATO din Europa de Vest ar putea să nu dorească să-şi îndeplinească obligaţiile de a le apăra, dar să nu fie capabile să o facă. Drept rezultat, noii membri NATO fac exact ceea ce au făcut statele din Europe Occidentală în timpul Războiului Rece. Ele încearcă să sporească angajamentul Statelor Unite de a le proteja, prin intermediul unui număr redus de soldaţi americani dislocaţi pe teritoriile sale. Noii membri ai Alianţei se tem că NATO este capabilă de a asigura o descurajare credibilă 58 George Friedman, “Russia: Using Missile Defense as a Geopolitical Lever,” Stratfor, 12 iunie 2007, http://www.stratfor.com/ russia_using_missile_defense_geopolitical_lever

39

doar având SUA activ în echipă şi legată prin obligaţii. Neliniştea lor este împărtăşită de publicul şi analiştii autohtoni şi chiar de cei din Statele Unite.59 Întrebarea de bază în acest context este care sunt atunci intenţiile Rusiei faţă de statele fostului Pact de la Varşovia, dacă ea se opune dislocării chiar şi a unui număr mic de soldaţi americani pe teritoriul acestor state? Din punct de vedere militar, bazele militare şi numărul redus de trupe americane pe teritoriul statelor membre NATO din Europa de Est nu prezintă nicio ameninţare pentru Rusia; ele nici măcar nu au dezavantajat capacităţile de apărare ale Rusiei de pe teritoriile adiacente acestor state. Elita politică din Rusia nu este satisfăcută de prezenţa americană, deoarece ea crează un puternic factor de descurajare împotriva intenţiei posibile de a obţine din nou controlul asupra acestor teritorii. Aşadar, aceasta pare să indice că Rusia nu este mulţumită de starea de lucruri actuală şi ar dori să o modifice. Afimaţia fostului preşedinte al Rusiei Vladimir Putin că prăbuşirea Uniunii Sovietice a fost сel mai mare dezastru geopolitic al secolului trecut doar sporeşte temerile. Recent noul preşedinte al Rusiei Dmitrii Medvedev a anunţat despre existenţa anumitor „sfere de influenţă” pe care Rusia intenţionează să le controleze şi unde orice implicare a Occidentului va fi împiedicată. O interpretare mai detaliată a ceea ce ar putea să semnifice această declaraţie a fost oferită de ambasadorul Rusiei la NATO Dmitri Rogozin şi de colegul său Vladimir Cijov, ambasadorul Rusiei la UE. Ambii au lăsat să se înţeleagă că până şi statele membre actuale ale NATO şi UE, care au făcut parte din tabăra socialistă, prezintă interes pentru Rusia.60 Aceste declaraţii nu lasă conducerii moldoveneşti nicio altă soluţie decât aderarea la NATO, dacă doreşte să menţină Moldova ca stat suveran în limitele hotarelor sale.

Alternativa dată nu are nimic comun cu ambiţiile ascunse ale Occidentului sau cu naţionalismul moldovenesc, după cum susţin unii oponenţi ai NATO. Aceste opinii rezultă din interpretarea şi înţelegerea de către Rusia a sensului noţiunii „prieteniei” cu fostele republici sovietice, în termeni reali. Conducerea Rusiei subînţelege prin ea o relaţie ierarhică în cadrul căreea Kremlinul domină, iar ceilalţi se subordonează. În acest context, statutul de membru NATO în baza angajamentului mai solid al Statelor Unite faţă de Europa de Est, reprezintă opţiunea de care Moldova are nevoie pentru a-şi apăra securitate naţională şi existenţa. În Moldova au avut loc foarte puţine dezbateri, poate deloc, referitor la statutul de neutralitate. Majoritatea cetăţenilor din Moldova cred literalmente ceea ce transmite partidul de guvernământ prin intermediul mijloacelor media. În mod similar, dezbaterile pe marginea statutului de membru NATO pentru Moldova sunt la un nivel incipient, fiind promovate de către unele grupuri active ale societăţii civile. De 59 Alexander Motyl, “Would NATO Defend Narva?” New Atlanticist, 8 septembrie 2008, http://www.acus.org/new_atlanticist/would-europe-defend-narva. Pentru discuţii publice adresând idei similare de accesat Los Angeles Times, “What’s NATO Worth?” 28 august 2008, http://www.latimes.com/news/opinion/la-oew-meier-moynihan28-2008aug28,0,1699467.story 60 Vessela Tcherneva, “Where Does Russia’s ‘Sphere of Influence’ End?” European Council on Foreign Relations, 23 septembrie 2008, http://www.ecfr.eu/content/entry/commentary_tcherneva_where_does_russias_sphere_of_influence_end

40

fapt, ceea ce a ascultat publicul moldovenesc atâţia ani a fost un soi de imn politic, în care liderii moldoveni de diferite culori şi afilieri au insistat pe neutralitate ca opţiune perfectă de securitate pentru Moldova. Ei nu au dat un răspuns clar şi raţional de сe neutralitatea este mai bună decât calitatea de membru NATO sau statutul de membru al structurilor regionale de securitate dominate de Rusia. Lipsa unei dezbateri publice complexe, cu implicarea cetăţenilor, explică numărul relativ mic al susţinătorilor statutului de membru NATO în Moldova.

Pe lângă argumentele propagandistice referitor la neutralitate, abordate anterior, există unele mai pragmatice, ce ar trebui analizate. Moldova are nevoie de neutralitate, sugerează unii oficiali, deoarece ea oferă un pretext de a nu adera la sistemul militar al CSI. Neutralitatea mai este un instrument indispensabil, potrivit opiniei lor, pentru eventuala retragere a trupelor ruse din regiunea transnistreană a Moldovei. Acest raţionament, conform menţionărilor pecedente în text, se bazează pe presupunerea că noţiunea de „neutralitate” este interpretată la fel de Moldova şi Rusia. Opinia dată nu admite şi nu ţine cont de faptul că Moscova utilizează neutralitatea doar ca pretext pentru a preveni Chişinăul de la aderarea la organizaţiile euro-atlantice şi de a câştiga timpul necesar pentru redobândirea controlul politic asupra Moldovei.

Deşi Rusia se străduieşte să prezinte NATO ca practicând o extindere agresivă a hotarelor sale spre est, NATO nu manifestă un interes deosebit pentru acceptarea Moldovei. Este de fapt în interesul Moldovei de a adera la Alianţă. Moldova are un potenţial militar neînsemnat care nu ar oferi o contribuţie decentă la capabilităţile militare ale NATO, şi este de fapt un candidat pentru beneficii. Câteva state membre NATO sunt de asemenea îngrijorate de apariţia a anumitor costuri politice în legătură cu o posibilă integrare a Moldovei, dată fiind opoziţia puternică a Rusiei.

Potrivit unei logici convenţionale, până când Ucraina nu va adera la NATO, acceptarea Moldovei va fi mai costisitoare pentru Alianţă, deoarece Moldova nu va contribui la reducerea hotarelor interioare, necesare de protejat. Dacă Ucraina devine membră a Alianţei, NATO ar putea avea un interes mai mare să o includă şi pe Moldova. Aceasta se explică prin faptul că având o Moldovă neutră în calitate de stat în interiorul spaţiului NATO, va semnifica hotare mai lungi pe care NATO urmează să le apere.61 Totodată, în acest caz vor exista şi considerente geopolitice, deoarece o Moldova „neutră” ar putea mult mai probabil să devină un satelit al Rusiei, găzduind sub anumite pretexte inventate, fie „pentru menţinerea păcii” sau „antiterorism”, o bază militară rusă.

Totuşi, dacă Moldova aderă prima la NATO, diferenţa dintre lungimea hotarelor pe care NATO va urma să le apere va fi nesemnificativă. Beneficiul de a avea o 61 Pentru o prezentare în detalii, a se vedea Todd Sandler, “Alliance Formation, Alliance Expansion, and the Core,” The Journal of Conflict Resolution, Vol. 43, No. 6, (decembrie 1999), pp. 727-747

41

ţară stabilă şi prosperă la hotarele sale nu poate fi subestimat. În special, având în vedere faptul că Moldova nu poate face faţă de una singură spectrului de ameninţări la adresa securităţii sale cu care se confruntă în prezent, printre acestea fiind separatismul şi agresiunea indirectă externă. Totodată, Moldova este populată de etnici moldoveni, care au suferit un proces îndelungat de rusificare.

Faptul de a avea de partea sa o Moldovă stabilă, aflată în cursul dezvoltării democratice, va fi o măsură preventivă împotriva utilizării eventuale a Moldovei drept cap de pod pentru export de instabilitate în România şi Ucraina.

Un alt argument susţinut de oponenţii NATO este că statutul de membru este apreciat ca fiind atât de costisitor, încât Moldova nu va putea să-şi permită acest lucru. Cu toate acestea, orice ţară care tinde să acţioneze ca actor politic suveran în relaţiile internaţionale trebuie să întreprindă măsuri pentru propria securitate şi să plătească pentru ele. Aceasta este o năzuinţă costisitoare, şi încercând de a o promova de unul singur este şi mai costisitor, decât atunci când un stat s-ar afilia la o înţelegere de securitate colectivă. Asigurarea securităţii naţionale şi integrităţii teritoriale de unul singur, pentru statele mici cum este şi Moldova, este în majoritatea cazurilor o afacere imposibilă. Şi, de fapt, calitatea de membru NATO s-a dovedit a fi benefică din punct de vedere economic pentru noile state membre. Datele empirice indică o creştere bruscă a investiţiilor străine directe, întrucât noul membru al Alianţei este privit ca zonă sigură pentru investiţii. Manifestarea noilor tendinţe regionaliste, care implică relaţii mai strânse cu statele NATO, vor rezulta de asemenea într-un grad mai înalt de atragere a actorilor economici străini. În consecinţă, opinia dominantă în rândul elitelor naţionale din Moldova precum că aderarea la UE este „o afacere convenabilă în termenul banilor”, deoarece în calitate de membru al UE Moldova va primi foarte mulţi bani, în timp ce statutul de membru NATO va aduce doar costuri,62 este ca minimum foarte mărginită.

Moldova trebuie să parcurgă o cale foarte îndelungată pentru a se integra în UE. Tendinţele curente relevă că în prezent Moldova se distanţează de statutul de membru UE, confruntându-se cu regres democratic şi creşterea autoritarismului. La etapa actuală, Moldova necesită un obiectiv intermediar, mult mai accesibil, care i-ar oferi capital politic şi economic, astfel încât să înainteze în continuare spre statutul de membru UE. Aderarea la NATO s-a dovedit a fi o astfel de etapă intermediară pentru multe state ex-comuniste din Europa. Nu există niciun indice care ar sugera că această experienţă nu poate da roade şi în cazul Moldovei, în special având avantajul de a fi cu mult mai mică teritorial şi deci mai uşor de integrat şi dezvoltat.

Ideea că Moldova nu are nevoie de forţe armate, deoarece nu va fi în stare oricum să se apere de un eventual atac din partea vecinilor săi, nu are la bază argumente 62 William R. Thompson, p. 616-617

42

întemeiate. Ideea dată a fost lansată de preşedintele Vladimir Voronin, care a urmărit scopul de a face pe plac Moscovei, în speranţa de a obţine susţinerea acesteia pentru reducerea potenţialului armat din Transnistria secesionistă. Aceasta se aseamănă cu o soluţie stabilită în urma unei analize superficiale, fiindcă ignoră factori evidenţi şi importanţi. Opinia pe larg răspândită în rândul non-specialiştilor că doar deţinerea parităţii militare poate opri o intervenţie militară străină, poate fi contestată uşor. Cazul Moldovei ca stat mic nu ar trebui să fie determinat de idei ce domină aprecierile balanţei de putere la nivel strategic şi global. Există date empirice suficiente ce relevă că statele mici pot rezista cu succes agresiunii militare externe şi chiar pot să aplice înfrângere politică statelor mai mari, utilizând răspunsuri asimetrice. Conducerea moldovenească ar trebui să ia în consideraţie chestiuni ce ţin de formarea identităţii naţionale, instruirea militară şi identificarea tacticilor eficiente, dar să nu se lase atrasă în evaluări şi aprecieri a mărimii forţelor armate. În plus, Moldova are nevoie să utilizeze forţele armate ca şcoală de consolidare a patriotismului în rândul tinerilor cetăţeni, ceea ce este de o importanţă crucială pentru Moldova, care are o identitate naţională slabă.

Moldova nu poate şi nu are nevoie să-şi formeze o forţă armată de proporţii reieşind din evaluarea potenţialelor ameninţări cu care Moldova s-ar putea confrunta. În contextul actual al relaţiilor internaţionale, cele mai probabile ameninţări de natură militară ar veni din partea grupurilor separatiste, susţinute de forţe externe. În lumina invaziei militare ruse asupra Georgiei, ameninţarea unei agresiuni militare externe continuă deocamdată să existe. Până la urmă, nici acţiunile teroriste şi subversive ale grupurilor militare armate nu pot fi înlăturate. Această evaluare succintă a ameninţărilor militare relevă că Moldova este capabilă să trateze parţial unele dintre ele, dar necesită asistenţă în abordarea celorlalte. Cea mai bună şi mai potrivită strategie de securitate şi apărare pentru Moldova ar fi menţinerea unui nivel corespunzător de capabilităţi militare pentru a descuraja ameninţările cele mai iminente, în timp ce ar beneficia de garanţii de securitate externe pentru a descuraja restul ameninţărilor. În schimbul principiului de bază al actualei strategii de securitate naţională, care poate fi etichetată drept „încredinţare”, Moldova ar trebui să dezvolte o strategie de securitate bazată pe descurajare, în cadrul căreia NATO ar avea rolul pivot.

Moldova nu ar trebui să-şi încredinţeze apărarea şi securitatea către organizaţiile internaţionale care nu au o obligaţie de a apăra Republica Moldova. Ea nu trebui să creadă literalmente declaraţiile goale de conţinut ale unor state, când acestea continuă să-şi staţioneze trupele pe teritoriul Moldovei, contrar voinţei ei, continuând în acelaşi timp subversiunea sistemului ei politic. O strategie de descurajare trebuie să facă un potenţial atac militar atât de costisitor, încât orice beneficiu posibil al invadatorului să fie diminuat. Pentru o descurajare eficace, Moldova trebuie în mod necesar să-şi dezvolte capabilităţile de informaţii şi contrainformaţii. Acest fapt ar permite conducerii statului să afle anticipat despre 43

ameninţările iminente şi potenţiale, oferindu-i oportunitatea să le dezamorseze până la atingerea fazei critice în desfăşurarea lor. În termeni politici, Moldova ar avea nevoia să dezvolte o strategie reuşită de comunicare, ce ar include ambele componente, diplomaţia publică (audienţa externă) şi afacerile publice (audienţa internă). Strategia de comunicare ar trebui să fie proiectată, având posibilitatea de a funcţiona de pe teritoriul unui stat aliat, la necesitate. Cu toate acestea, fără o garanţie de securitate, cum este acea care poate fi oferită de NATO, Moldova nu va putea să abordeze eficace ameninţările cu care se confruntă.

Alternativele existente opţiunilor deţinerii propriilor capabilităţi militare şi de aderare la NATO, astfel cum sunt apărarea non-violentă sau bizuirea pe organizaţiile internaţionale de a forţa retragerea invadatorului, nu sunt realizabile pentru Moldova. Apărarea non-violentă implică acel fapt că invadatorul va avea acces în ţară fără a suporta vre-un cost şi a înfrunta vre-o consecinţă.63 Pe lângă faptul că va încuraja invazia, această opţiune poate de asemenea să ducă la dispariţia Moldovei ca stat. Pentru Moldova, apărarea non-violentă nu este un mijloc eficient împotriva invadatorului, care prin agresiunea aplicată deja a demonstrat desconsiderarea sa a dreptului internaţional şi faptul că este gata de a rezista presiunilor din partea Occidentului. În al doilea rând, este foarte greu de a fi realizată de către populaţia Moldovei, care duce lipsa unui sentiment puternic de identitate naţională şi care este neomogenă din punct de vedere etnic.

Din motive similare, nici mizarea pe organizaţiile internaţionale nu este adecvată. Instituţiile internaţionale (cu excepţia organizaţiilor pentru apărare şi securitate colectivă) tind mai mult să condamne agresiunea pe cale verbală şi sunt mai puţin dispuse sau capabile de a se angaja cu trupe pentru luptă. Iar statele care ar putea să angajeze forţe considerabile pentru a apăra Moldova nu au niciun interes de a proceda astfel. Moldova nu reprezintă nici importanţă strategică pentru marile puteri, şi nici nu este un aliat strategic, dar urmăreşte în schimb neutralitatea. Istoria conflictelor armate mediate de Naţiunile Unite demonstrează că impasul crizei poate dura decenii, fără nicio schimbare. Până atunci, o forţă invadatoare va putea să profite de discrepanţele interne, cooptând anumite forţe autohtone pentru a guverna ţara cu suport din exterior, în schimbul loialităţii lor politice. Din cauza identităţii naţionale slabe, acest lucru poate duce la dispariţia Moldovei ca stat suveran.

Altă opţiune pentru statelor „mici”, discutată de experţi, este cea a „intransigenţei”. Aceasta are la bază o accentuată distanţare politică, socială şi chiar culturală.

Raţionamentul este că această atitudinе va convinge „marea putere” să-şi lase în pace vecinul mai slab.64 Opţiunea dată se aseamănă cu o izolare bilaterală şi poate să nu fie prea convenabilă pentru Republica Moldova. Totuşi, aplicată în mod 63 Jonathan Dean, “Alternative Defense. Answer to NATO’s Central Front Problems?” International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-), Vol. 64, No.1, (iarna 1987-1988), p. 67 64 Olav Fagelund Knudsen, “Did Accommodation Work? Two Soviet Neighbors 1964-88,” Journal of Peace Research, Vol. 29, No. 1, (februarie, 1992), pp. 53-54

44

selectiv, opţiunea are capacitatea de a ajuta Moldova să diminueze dependenţa sa faţă de Rusia în sfera comerţului şi industriei şi să reducă penetrarea culturală, socială şi politică a Moscovei. Alegând opţiunea opusă acestei strategii, ar fi bine de remarcat că atitudinea de acomodare din partea unui stat mic rareori are un răspuns pozitiv din partea unui stat mai mare.

Un exemplu ilustrativ este cazul deja menţionat al Norvegiei în relaţiile sale cu Uniunea Sovietică din timpul războiului rece. Chiar şi atunci când Norvegia a decis alegerea unei atitudini flexibile şi acomodante, acest fapt nu a influenţat poziţia URSS, opiniile căreia continuau să se bazeze pe calcule strategice ale conducerii sale politice şi militare.65 Aceasta este o dovadă concludentă ce ar urma să fie luată în consideraţie de conducerea actuală a Republicii Moldova, care pare să creadă că promovând o atitudine de acomodare va primi acelaşi răspuns din partea Moscovei. Cazul dat sugerează că Rusia se conduce în perceperea sa a Moldovei de viziuni mai largi şi globale. Având în vedere vulnerabilităţile complexe ale Moldovei faţă de Rusia şi lipsa unei monede semnificative de schimb în negocierile cu Moscova, ultima va prefera să nu negocieze favoruri, dar să constrângă pentru cedări.

Astfel, opţiunea de acomodare (care în cazul Moldovei înseamnă acceptarea neutralităţii) nu are rost. Ea nu se încadrează în logica gândirii tradiţionale asupra motivelor de ce o „mare putere” ar avea nevoie de neutralitate din partea unui stat mic. De regulă, neutralitatea se solicită din partea unui stat vecin pentru a garanta că nu va fi lansat niciun atac asupra „marii puteri” de pe teritoriul vecin.66 Moldova însă nu este vecinul imediat al Rusiei, fiind separată de o suprafaţă semnificatică a teritoriului ucrainean. Cererea neutralităţii Moldovei de către Rusia este mai curând determinată de intenţia Rusiei de a nu permite Moldovei aderarea la structurile euro-atlantice, deoarece acest fapt ar diminua vulnerabilităţile curente ale Moldovei. Adică, Moscova impune neutralitate Moldovei în scopul de a preveni plecarea ei sub umbrela protectoare a Occidentului. Aceasta simplifică situaţia Rusiei, pentru a reinstaura influenţa pe care a avut-o Uniunea Sovietică asupra Moldovei.

Exită o explicaţie suplimentară de ce Rusia ar dori să prevină aderarea Moldovei la NATO şi UE. Moscova doreşte să menţină regionalismul cu rădăcini sovietice ce ataşează Moldova de Rusia prin legături economice, culturale, sociale şi politice.

Aderarea la organizaţiile euro-atlantice va diminua treptat influenţa acestui regionalism, integrând Moldova în regiunile culturală, socială şi politică occidentale. Regiunile în calitate de construcţii politice nu sunt stabilite de geografie, deşi sunt descrise în termeni geografici. Însă, chiar şi regiunile fireşti şi nealterabile sunt produsul creării politice şi sunt susceptibile tentativelor de reconstruire.67 65 Knudsen, p. 63-65 66 Ibid., p. 54 67 Christopher Hemmer şi Peter J. Katzenstein, “Why is There no NATO in Asia? Collective Identity, Regionalism, and the Origins of Multilateralism,” International Organization, Vol. 56, No. 3, (vara 2002), p. 575

45

Se pare că aceasta este exact ceea ce are în vedere Rusia atunci când vorbeşte despre „sfere de influenţă” şi avertizează Occidentul împotriva sporirii activităţii sale în spaţiile considerate de Rusia drept „proprietatea” sa regională. Aceasta constituie o altă confirmare a modului în care Moscova priveşte suveranitatea fostelor republici sovietice, considerând în mod evident că ele nu pot să-şi aleagă liber partenerii şi aliaţii străini.

Concluzii Tendinţe confrontaţionaliste ce se remarcă tot mai mult pe arena internaţională şi afectează regiunea în care se află Republica Moldova, conflictul separatist din regiunea de est a Moldovei care este alimentat din exterior, independenţa Moldovei obţinută relativ recent şi consolidarea unei puteri revizioniste ce o contestă, aflarea pe hotarul geopolitic între pretinsele „sferele de influenţă” ale Rusiei şi frontierele occidentale, sporirea cazurilor de aplicare a forţei militare în relaţiile internaţionale – toate acestea constituie doar câteva dintre motivele majore pentru care Moldova nu poate şi nu ar trebui să fie pasivă faţă de propria securitate. După euforia „sfârşitului istoriei”, aceste provocări la adresa securităţii au transferat problema necesităţii de aderare a Moldovei la NATO din sfera simplei dezbateri politice în sfera în care existenţa Moldovei este în pericol. Status quoul actual ce este cunoscut pe larg ca neutralitate, dar semnifică de fapt dependenţă străină, nu este altceva decât precursorul pierderii continue a suveranităţii Moldovei. Este o acomodare a cererile iraţionale ale Rusiei, care nu exprimă preocupările veritabile de securitate ale Moscovei, dar confirmă în schimb intenţiile ei de a revizui status quo-ul stabilit după destrămarea Uniunii Sovietice. În asemenea circumstanţe, Moldova trebuie să aleagă o strategie de securitate bazată pe descurajare, care ar preveni şi intimida dezlănţuirea posibilelor acţiuni separatiste, subversive şi teroriste susţinute din exterior. Acest fapt ar necesita o forţă armată instruită să conducă atât acţiuni militare convenţionale, cât şi neconvenţionale, capabilă să contracareze eficace atacuri aeriene şi de tancuri.

Este necesară implementarea şi asigurarea reală cu resurse a unei strategii de comunicare, ce ar include diplomaţie publică şi relaţiile cu publicul autohton.

Aceasta la fel se va concentra pe descurajarea unui potenţial atac armat din exterior. Pentru funcţionarea descurajării, Moldova trebuie să stabilească servicii eficiente de informaţii şi contrainformaţii. Ele vor informa conducerea despre ameninţările posibile şi vor întreprinde măsuri de a le difuza, făcând descurajarea mai credibilă.

Pentru a spori credibilitatea descurajării împotriva atacului extern, Moldova nu are o altă opţiune fiabilă decât aderarea la NATO. În cazul în care componen46

tul european al NATO va slăbi, Chişinăul va trebui să depună eforturi pentru a asigura garanţiile SUA. Alternativa în mediul crescând de confruntare este pierderea parţială sau totală a statalităţii. Considerând dinamica curentă a relaţiilor internaţionale şi reieşind din analogiile istorice existente, acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele câteva decenii.

Pentru a consolida statalitatea Moldovei, a diminua eficacitatea presiunii şi influenţei externe şi pentru a crea premise pentru reconstruirea infrastructurii statului, dacă va fi necesar, Moldova trebuie să distrugă legăturile regionaliste actuale de origine sovietică şi să stabilească altele, care ar ancora-o în spaţiul occidental.

Statalitatea Moldovei de asemenea se bazează pe cetăţenii săi şi modul cum aceştia îşi percep ţara. Autorităţile moldoveneşti sunt interesate în formarea unei culturi politice avansate în rândul populaţiei sale, bazată pe participare civică şi morală înalte. Acest lucru este posibil prin asigurarea unei tranziţii democratice de succes a statului, rezultatele căreia pot fi asigurate doar aderând la UE. Pentru a deveni membru UE, Moldova va trebui să examineze opţiunea de integrare în Alianţa Nord-Atlantică, ca etapă intermediară şi de pregătire pe calea aderării la UE. În final, studiul dat conluzionează că Moldova nu va fi capabilă să-şi menţină suveranitatea şi integritatea teritorială, respectiv să-şi atingă obiectivul strategic de integrare în UE, atât timp cât se află în afara NATO. Cu cât mai curând va fi conştientizat acest fapt de către elitele conducătoare autohtone, cu atât mai scurtă va deveni perioada de ascensiune a Moldovei către Uniunea Europeană.

47

CAPITOLUL II Costuri şi beneficii economice Veaceslav Ioniţă

Preliminarii conceptuale Deciziile strategice se bazează întotdeauna pe evaluări pertinente ale costurilor şi beneficiilor pentru anumite acţiuni ori inacţiuni de natură vitală pentru cetăţenii unor ţări. În contrast, deciziile determinate de calcule superficiale ori interese de moment tind să absolutizeze presiunea unei anumite situaţii politice de moment, lipsindu-i profunzimea şi acurateţea faptelor analitice. Ne-am propus să operăm în acest studiu cu elementele unei analize de impact asupra aderării Republicii Moldova la Alianţa Nord Atlantică, din perspectiva costurilor şi beneficiilor economice şi sociale pe care le implică această decizie.

Evaluările noastre sunt definite de necesitatea de a formula în termeni practici motivele pentru care naţiunile optează pentru sisteme de securitate, de natură să răspundă intereselor lor existenţiale. Adeseori, ideea aderării la o alianţă politică sau militară este tratată superficial, fiind înţeleasă ca pe o taxă inutilă achitată de contribuabili pentru un scop încă neclar sau total ilizibil, astfel încât cetăţenii obişnuiţi se văd nevoiţi, în cele din urmă, să renunţe a mai înţelege raţiunile pentru care anumiţi politicieni ţin morţiş să rămână ancoraţi de nişte structuri inutile, formale, care nuşi dovedesc prin nimic utilitatea. Dacă analizăm participarea într-o anumită alianţă sub aspectul costurilor şi beneficiilor evaluate, atunci intervin în dezbatere şi pârghiile prin care oricine poate măsura relevanţa deciziilor de natură politică. Ne-am propus să identificăm în cadrul acestui studiu o metodologie de evaluare a beneficiilor şi costurilor unei posibile aderări a Republicii Moldova la Alianţa Nord-Atlantică, dezvoltând astfel o matrice de analiză, de natură să cuantifice eforturile necesare, precum şi câştigurile propriu-zise, de natură economică, socială, administrativă şi politică, ca urmare a aderării la NATO. Există câteva aspecte pe care am dori să le menţionăm în acest context. Analiza noastră atestă existenţa unei legături profunde între mediul de securitate şi mediul 48

economic, definit prin asigurarea condiţiilor necesare stabilităţii interne, întăririi garanţiilor de care au nevoie investitorii străini, consolidarea supremaţiei legii şi justiţiei independente, într-o ţară care-şi propune să obţină, de-a lungul unei perioade mai scurte ori mai lungi de adaptare instituţională, a calităţii de Membru al Alianţei.

Putem observa de asemenea o conexiune puternică între modernizarea sectorului de securitate şi creşterea rolului apărării, ca elemente fundamentale ale sistemului securităţii naţionale. Cu alte cuvinte, decizia de aderare stimulează cooperarea şi integrarea regională, ceea ce creează inter-operabilitate şi investiţii strategice în punctele nevralgice ale sectorului de apărare şi securitate, pornind de la punctele de prevenire timpurie până la acţiunile de reacţie rapidă sau chiar de misiuni cu mandat deplin, purtate de către efective ale forţelor armate ori ale trupelor speciale, capabile să atingă sarcini complexe, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Acest studiu nu-şi propune să devină exhaustiv, deşi este primul de acest gen în Republica Moldova; intenţionează să refocalizeze discuţia privind aderarea la NATO pe argumentele care pot face această discuţie inteligibilă pentru publicul larg, precum şi pentru elitele sale politice. Am încercat să acoperim nu doar aspectele tehnice şi financiare ale aderării, dar şi aspectele organizaţionale, legislative, tehnologice şi chiar educaţionale, legate de aderarea la NATO. Există două tipuri de efecte economice pentru RM în cazul aderării la NATO. Primul include rezultate tangibile, pe care le vom elabora mai jos, în timp ce al doilea tip, care pare să fie şi cel mai important pentru dezvoltarea ţării, pe termen lung, conţine progrese intangibile pentru mediul general al societăţii şi statului în Republica Moldova, asociat caracteristicilor pe care o ţară le posedă pentru a deveni stat-membru al NATO. Beneficiile tangibile sunt uşor de descris şi de analizat, în general, dar mai greu de cuantificat, fiind legate în general de creşterea raportată a cheltuielilor în bugetul pentru apărare şi structura acestor cheltuieli.

Astfel, creşterea costurilor de securitate cu 0,5-0,7% din PIB va fi compensată de accelerarea creşterii economice, iar continuarea acestei tendinţe ar putea să însemne o revigorare a întreprinderilor ocupate în industria de apărare, mult mai atractive pentru investiţii străine, oferindu-le nişe de piaţă. În plus, faţă de creşterea investiţiilor pentru apărare, aderarea la NATO ar putea să însemne o creştere a industriilor colaterale apărării, şi a altor cheltuieli de infrastructură. Sistemul naţional de securitate este legat puternic de infrastructura civilă a ţării, cum sunt: drumurile, căile ferate, comunicaţiile, reţelele de distribuire a energiei. Acceptând cursul spre aderare la NATO, RM îşi asumă şi necesitatea de a accelera procesul de restabilire şi dezvoltare substanţială a infrastructurii sale de bază, chiar mai mult decât stabilesc cerinţele de aderare la UE, şi pe o perioadă mult mai scurtă de timp. Este greu de estimat care ar fi % de PIB necesar pentru atingerea acestui obiectiv, în acest moment, dar putem estima că doar investiţiile căile ferate şi drumuri se vor tripla chiar în primii 4 ani de la transmiterea aplicaţiei de aderare la NATO. Calitatea de Membru în Alianţă va avea un impact imediat şi asupra unui lanţ de industrii conexe, legate de IT, dezvoltarea de software şi telecomunicaţii.

49

Pe valul acestor schimbări, anticipăm un interes de creştere în industria de servicii turistice; investiţiile în sectorul de securitate, îmbunătăţirile aduse infrastructurii de drumuri şi comunicare vor reorienta un număr important de turişti occidentali şi central-europeni spre localităţile total necunoscute din RM. Sectorul educaţiei publice va avea noi oportunităţi şi stimulente pentru dezvoltare, iar nevoile de cercetare şi instruire din perspectiva unui stat candidat la aderare pentru cel mai modern sistem de apărare din lume va impulsiona transformări esenţiale în sistemul educaţiei universitare.

Desigur, efectele economice tangibile ale unei aderări la NATO pentru RM nu pot fi subestimate, dar, totodată, trebuie să fim conştienţi că anume beneficiile intangibile sunt cele mai importante pentru dezvoltarea profundă a economiei şi societăţii. Cea mai gravă problemă pe care RM trebuie s-o rezolve este, cât nu ar fi de paradoxal, imaginea ţării, din perspectiva potenţialului său de piaţă, dar şi ca producător şi exportator de bunuri. Cât de mult nu am încerca să evităm acest subiect, ar fi onest să recunoaştem că imaginea ţării noastre este plasată într-un context triplu negativ: republică ex-sovietică, stat mic şi vulnerabil, „conflict îngheţat”.

Toate aceste contexte comportă semnificaţii negative, riscuri înalte şi costuri şi mai mari. „Ex-Sovietic” înseamnă în mod obişnuit probleme legate de corupţie şi acţiuni arbitrare ale puterii centrale, sugrumarea justiţiei şi a libertăţii de opinie, reguli neclare de joc, cu alte cuvinte, toate aceste elemente produc insecuritate, atât pentru cetăţenii ţării, cât şi pentru investitorii potenţiali. Termenul de „stat mic şi vulnerabil” este de obicei asociat incidenţei unei rate înalte de sărăcie asupra populaţiei, emigraţiei extinse şi presiunilor externe deosebit de mari. În sfârşit, perpetuarea unui conflict îngheţat pe teritoriul suveran al RM sugerează tuturor celor care ar fi dorit să investeasă existenţa unor tensiuni nesoluţionate, care pun la îndoială viabilitatea statului, factori de risc şi pericole care pot oricând rupe tăcerea, provocând noi ostilităţi militare şi un acut sentiment de insecuritate, pe plan individual. Aliajul format din aceste trei elemente explică până la un punct motivul de ce Republica Moldova a atras cele mai puţine ISD pe cap de locuitor în Europa, având capacităţi foarte mici pentru absorbţia de capitaluri străine, sau de dezvoltare de industrii conexe.

Schimbarea pe care o anunţă aderarea RM la NATO se asociază cu atingerea unor scopuri extrem de clare şi concrete, formulate astfel: condiţii necesare şi suficiente pentru RM să se integreze plenar în spaţiul euro-atlantic. Economia deficitară, blocajele politice sau tensiunile centru-regiune sunt privite ca nişte probleme pentru care trebuie de căutat soluţii fezabile, care să instaureze concilierea civică, supremaţia legii şi libertatea economică.

Cursul spre aderare va consolida cadrul instituţional de funcţionare economică în RM, diminuând costurile tranzacţionale, sporind responsabilitatea organelor de stat şi a remediilor juridice contra abuzurilor sistemice. În aceste condiţii, contractele 50

încheiate între agenţi economici vor deveni mai sigure, mai stabile, astfel încât şi mediul de afaceri va putea să-şi extindă orizonturile de planificare a businessului privat. Aceasta va spori predictibilitatea mediului de afaceri, în general, şi va susţine o creştere vizibilă a competitivităţii produselor moldoveneşti (autohtone), în special, pe o piaţă regională şi internaţională tot mai solicitantă.

Toate aceste efecte economice tangibile şi intangibile ale aderării la NATO vor contribui la dezvoltarea Republicii Moldova ca stat, adăugând din momentul anunţării oficiale a cursului de aderare la NATO circa 1-2 p.p. la creşterea economică anuală, ori aproximativ cu 0,6-1,2 miliarde lei (în preţurile anului 2008).

Estimăm că această creştere economică va spori colectarea veniturilor la bugetul de stat, care vor putea fi orientate spre creşterea salarială pentru categoriile de bugetari, profesori, medici, funcţionari municipali, dar şi pentru categoriile defavorizate: pensionari, agricultori rurali, etc., sporind bunăstarea societăţii şi a statului. Nu putem să nu menţionăm că includerea Republicii Moldova pe o traiectorie de aderare la NATO va însemna măsuri mai stricte de control a frontierelor naţionale, măsuri sporite de vigilenţă contra atacurilor contra statului şi cetăţenilor RM, de orice gen.

Aceasta ar putea să însemne impunerea unui regim de vize pentru anumite categorii de cetăţeni ai spaţiului CSI, în paralel cu deschiderea oportunităţilor de călătorie fără vize în spaţiul Schengen. Regimul mai strict de control al frontierelor va ajuta Republicii Moldova să stopeze schemele de contrabandă ilegale, rutele ilegale şi businessurile ilicite.

Beneficiile, costurile şi riscurile de aderare la NATO Beneficul-cheie de aderare a Moldovei la NATO derivă din articolul 5 al tratatului de la Washington, care garantează securitatea Moldovei în caz de oricare atac extern. În cadrul NATO, Moldova va beneficia de apărare cu costuri foarte mici. Astfel, datorită puterii economice reduse şi economiei mici, Moldova va contribui la bugetul virtual al Alianţei cu 0,01% din PIB, în schimb beneficiind de întreaga facilitate de securitate oferită de potenţialul economic şi militar al ţărilor cu un PIB de 33 de trilioane USD. Datorită poziţiei sale geografice, Moldova va beneficia de investiţii în infrastructura de securitate, care pe de o parte vor însemna fluxuri de bani în ţară, crearea de locuri noi de muncă, iar, pe de altă parte, această infrastructură de securitate, în mare parte este de dublă întrebuinţare.

Cel mai relevant exemplu este construcţia de drumuri şi aeroporturi.

Aderarea Moldovei la NATO transformă perspectiva de integrare europeană în una plauzibilă şi apropiată. Argumentul de bază utilizat în procesul de integrare europeană, în cazul ţărilor baltice, a fost anume cel legat de sistemul de securitate al UE, care în acest moment este destul de vulnerabil în zona noastră. Participarea plenară, 51

cu drepturi egale, în procesul de luare a deciziilor în cadrul NATO, garantat de Articolul 5 al Tratatului, reprezintă la rândul său un beneficiu. În calitate de membru NATO, va creşte esenţial influenţa internaţională a ţării. Moldova se va putea impune şi va avea un rol activ în politica internaţională, ceea ce creează beneficii atât politice, cât şi economice pentru ţară.

Procesul de integrare în NATO presupune reforme ale instituţiilor publice, consolidarea statului de drept, respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei, etc.

Toate aceste reforme au ca rezultat final îmbunătăţirea climatului social, politic şi economic al ţării. După esenţa lor, aceste reforme sunt identice cu cele necesare de realizat pentru a integrarea în UE. Calitatea de membru NATO reprezintă un „certificat de maturitate”, valabil pentru integrarea în UE. Accesul la securitate înseamnă creştere economică calitativă şi intensificarea fluxului de Investiţii Străine Directe.

Economia subdezvoltată a ţării, cu un PIB de 6 ori mai mic decât al ţărilor din fost lagăr socialist care au aderat la NATO, va recepta un impuls enorm de dezvoltare.

Estimăm că anvergura reformelor pe care le determină cursul de aderare la NATO poate avea un efect declanşator care să poată accelera creşterea produsului intern brut al Republicii Moldova de peste 4 ori pe parcursul următorilor 5/10 ani, raportat la PIB anului 2008, ceea ce ar permite ca în această perioadă de timp, Republica Moldova să ajungă din urmă PIB pe cap de locuitor al vecinilor săi imediaţi, România şi Bulgaria. Efectul cumulativ al reformelor determinate de pachetul-minimum al aderării la NATO pot atrage ca un magnet atragerea investiţiilor străine directe (ISD), pe care le estimăm la cel puţin 4 ori, în termenii creşterii procentuale faţă de anul 2008, iar calitatea lor va fi incomparabilă cu cea din prezent, ceea ce va permite crearea de locuri de muncă şi creşterea calităţii vieţii.

Analiza noastră estimează şi presiunea costurilor iminente procesului de aderare la NATO. În viziunea noastră, costurile de aderare la NATO pentru Republica Moldova ţin, înainte de toate, de faptul că în cadrul Alianţei va trebuie să împărţim şi riscurile aferente Alianţei, ceea ce este de asemenea un principiu de bază al NATO. Vom avea acces la securitate, dar ne vom asuma şi obligaţii de acoperire a riscurilor altor ţări din Alianţă. Moldova va trebui să participe la operaţiunile Alianţei şi să contribuie atât financiar, cât şi uman, la consolidarea spaţiului comun de securitate. În cadrul NATO va trebui să suportăm şi costurile necesare de securitate, ceea ce pentru noi înseamnă o creştere de cel puţin 50% a ponderii cheltuielilor de apărare în PIB. Evident, integrarea în NATO presupune tensionarea relaţiilor cu Rusia, însă trebuie să menţionăm că dependenţa noastră economică faţă de Rusia a scăzut esenţial după anul 1998, datorită crizei economice din Rusia, iar o nouă criză iminentă în Rusia va reduce şi mai mult dependenţa noastră economică faţă de ei. Dependenţa politică rămâne a fi foarte înaltă, însă este o problemă, care deja are soluţii (vezi cazul ţărilor baltice). O posibilă integrare a Ucrainei în NATO rezolvă o parte considerabilă a posibililor dificultăţi în relaţiile cu Rusia.

52

Un alt cost îl constituie alinierea poziţiilor cu alţi membri NATO. De multe ori, va fi nevoie ca în cadrul NATO să cedăm pe probleme sensibile pentru a asigura consensul şi compromisul în cadrul Alianţei, ceea ce reduce din libertate, în schimb oferindu-ne oportunităţi de impunere a poziţiei proprii. Primul risc legat de aderarea la NATO ţine de opinia publică, care continuă să privească alianţa cu suspiciune. Aceasta în mare măsură se datorează spaţiului mediatic, controlat în cea mai mare parte de mediile ruseşti sau pro-ruse. Acest risc poate fi redus prin educarea publicului, explicaţii pe fiecare temere şi descrierea avantajelor de aderare la NATO. Alte riscuri pot fi asociate scepticismului cu care anumite grupuri de politicieni privesc NATO, în calitate de instrument de garantare a securităţii. Scopul acestui studiu este de a arăta că beneficiile obţinute de la integrarea în NATO sunt incomparabile cu costurile suportate, iar riscurile de integrare pot fi foarte uşor depăşite. Experienţa ţărilor baltice şi din Sud-Estul Europei au demonstrat cu lux de amănunte că principalul obstacol de integrare în UE şi NATO este lipsa de voinţă politică pentru integrare. Restul obstacolelor pot fi depăşite relativ uşor.

Evoluţia economiilor spaţiului ex-socialist După destrămarea blocului socialist şi a fostei URSS, toate ţările din acest spaţiu au cunoscut o involuţie a economiei lor, soldată cu scăderea nivelului de trai a populaţiei.

Pentru ţările din afara fostei URSS, declinul s-a stopat în anii 1995-1996, iar după 1997 a început creşterea economică. Ţările din spaţiul fostei URSS, fiind foarte integrate cu economia Rusiei, au avut de suferit şi de pe urma şocului din Rusia, din 1998.

Economiile ţărilor din CSI (fosta URSS, cu excepţia ţărilor baltice, care au avut o evoluţie economică diferită) au atins nivelul anului 2001 abia în 2006. Astfel, Produsul Intern Brut în spaţiul ex-sovietic în 2006 a depăşit cu doar 2% nivelul anului 1991.

Totodată, în Azerbaidjan şi Armenia el a fost cu peste 1,5 ori mai mare decât în 1991, în Belarus, Kazahstan şi Uzbekistan - de 1,4 ori mai mare, în Rusia - cu 2%. În acelaşi timp, în Moldova, în 2006, PIB-ul era mai mic decât în 1991 şi constituia doar 60% din nivelul anului 1991, în Tadjikistan circa 67%, Georgia şi Ucraina circa 73%, iar în Kirghizia circa 89%68.

Astfel, în cadrul CSI, Moldova este cea care îşi revine cel mai greu de la declinul economic, provocat de destrămarea URSS.

68 Comitetul statistic CSI, Analize, prognoze şi evaluări statistice. Tendiţele dezvoltării economice a statelor CSI în anul 2006 în comparaţie cu datele prognozate. Publicat în Buletinul Statistic nr.4 (februarie 2007)

53

Figura 1. Indicele volumului fizic al PIB în ţările CSI în 2006 faţă de 1991 (în preţuri fixe, 1991=100%)

Sursa: Comitetul statistic CSI, Analize, prognoze şi evaluări statistice. Tendiţele dezvoltării economice a statelor CSI în anul 2006 în comparaţie cu datele prognozate. Publicat în Buletinul Statistic nr.4 (februarie 2007)

Şi în spaţiul ex-socialist situaţia Moldovei nu este mai bună. Dacă majoritatea ţărilor au înregistrat performanţe semnificative, unele din ele, cum ar fi Slovenia, au atins un nivel de dezvoltare economică comparabilă cu cel din UE. În fostul spaţiu ex-socialist, PIB-ul pe cap de locuitor după paritatea puterii de cumpărare a crescut semnificativ din 2001. Astfel, până în 2007, el a înregistrat o dublare de la 5450 USD în 2001 la 10650 USD în 2007.

Dacă majoritatea ţărilor au înregistrat performanţe pozitive după 2001 de la 11% creştere în cazul Turkmenistanului, până la 4,3 ori în cazul Serbiei, atunci 4 ţări printre care şi Moldova, au înregistrat involuţii. Mai mult decât atât, dacă în 2001 PIB-ul Moldovei era de 2 ori mai mic decât mediana regională, atunci în 2007 el este deja de 4 ori mi mic.

Astfel, Moldova devine din ce în ce mai marginalizată din punct de vedere economic pe plan regional69.

69 Pentru mai multe detalii, vezi anexa: Evoluţia PIB-ului după Paritatea Puterii de Cumpărare în ţările ex-Socialiste (USD, per/ capita)

54

Figura 2. PIB-ul pe cap de locuitor în spaţiul ex-socialist după paritatea puterii de cumpărare (USD)

Sursa: Central Intelligence Agency, The World Factbook 2002, 2008

Din ambele grafice rezultă foarte clar că ţările care încheie TOP-urile sunt ţări care au, într-o formă mai mult sau mai puţin accentuată, probleme de securitate. În diverse cercetări la subiectul dat, este demonstrat cu lux de amănunte legătura dintre dezvoltarea economică a unei ţări, bunăstarea populaţiei, calitatea guvernării, protecţia drepturilor omului şi securitatea ţării. Astfel, OECD consideră că securitatea, în toate dimensiunile sale, este un factor fundamental pentru reducerea sărăciei, protecţiei drepturilor omului, dezvoltării economice şi atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniulului70.

Securitatea este foarte importantă pentru creşterea calităţii guvernării. Vacuumul de securitate, structuri şi mecanisme, poate duce la slăbirea actului guvernării, şi, drept consecinţă, creşterea conflictelor violente, cu un impact negativ asupra reducerii sărăciei71.

După cum a declarat Secretarul General ONU în raportul său Declaraţia Mileniului din septembrie 2008: „Noi trebuie să depunem eforturi enorme pentru a preveni violenţa, până când tensiunile şi conflictele vor eroda politicile şi economiile până la nivelul de colaps total72.”

70 OECD Observer, Policy Brief, Security System Reform an Governance: Policy adn Good Practice, May 2004 71 OECD, DCD/DAC(2003)30/REV3, Security system reform and governance: policy and good practice, DAC High Level Meeting, 15-16 April 2004 72 United Nation, General Assembly, Implementation of the United Nations Millennium Declaration, Report of the SecretaryGeneral,

55

Lipsa unei politici de securitate viabilă creează o imagine negativă a ţării, similare cu cea care caracteriza ţările baltice înainte de accesiunea în NATO şi UE, care erau etichetate ca „ţări de periferie”,„vacuum de securitate”, ori„zone gri”, situate între Europa de Vest şi Rusia73.

Experienţa ţărilor baltice arată că după obţinerea independenţe ele au stabilit o politică externă independentă şi au devenit membre în diverse instituţii internaţionale. În 1991 au devenit membre ale Naţiunilor Unite şi Conferinţei de Securitate şi Cooperare în Europa, în martie 1992, au devenit membre ale Consiliului Ţărilor Mării Baltice, iar mai târziu şi membre ale Consiliului Europei. Principalul obiectiv al ţărilor baltice, în calitate de membre în toate aceste organizaţiei, era stabilirea contactelor cu ţările din Europa de Vest pentru a accede la „securitatea comunitară”.

Impactul aderării la NATO asupra perspectivei de integrare în UE Cu toate că nu există o legătură oficială între NATO şi extinderea Uniunii Europene, totuşi nicio ţară din fost spaţiu socialist nu a devenit membru a UE fără a fi membru NATO. Ucraina, care are aspiraţii de integrare în Uniunea Europeană, consideră că statutul de membru NATO creşte şansele de a fi acceptată ca membru în UE74.

De fapt, ţările-membre ale Uniunii Europene nu mai pot pretinde că sunt ţări neutre, deoarece noua politică de securitate a Uniunii Europene este similară celei adoptate de NATO. Astfel, Articolul 42, p.7 al Tratatului Reformat privind Uniunea Europeană, stipulează clar că: „În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceasta nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre75”.

Putem observa că este similar cu Articolul 5 a Tratatului Nord-Atlantic76. Acesta este unul din motivele de bază din care Finlanda consideră oportună integrarea în NATO77 şi renunţarea la statutul de neutralitate, care este deja depăşit. Un argument adus de Raportorul italian Marco Minniti privind necesitatea de cooperare UE şi NATO derivă din faptul că procesul de extindere a ambelor instituţii are în mare măsură criterii similare78.

73 Baltic States Membership in the WEU and NATO: Links, Problems and Perspectives, Final Report by Ramunas Vilpisauskas, Vilnius University, June 2000 74 Ukrainian Membership in NATO: Benefits, Costs and Challenges, By John Kriendler, July 2007 75 Consiliul Uniunii Europene, Bruxelles, 30 aprilie 2008 (Or. fr) 6655/1/08 Rev 1, Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, Secţiunea 2 dispoziţii privind politica de securitate şi apărare comună Articolul 42 (ex-articolul 17 TUE) 76 Pentru detalii, vezi: The North Atlantic Treaty, Washington D.C. - 4 April 1949, Art.5 77 Effects of Finland’s possible nato membership, Ambassador Antti Sierla, 21 December 2007 78 NATO Parliamentary Assembly, 2005 Annual Session, 176 PCNP 05 E - NATO-EU Security Co-operation, Marco Minniti (Italia), Raportor

56

Documentul de bază al Comisiei Europene, care defineşte strategia de dezvoltare a UE şi implicaţiile legate de lărgirea UE, „Agenda 2000”, arată foarte clar legătura dintre UE şi NATO. El stabileşte că „lărgirea Uniunii Europene trebuie să producă un impact adiţional de stabilizare, faţă de cel care a fost asigurat de lărgirea NATO79”.

Ministrul Danez de externe Niels Helveg Petersen se pronunţă foarte explicit în problema de securitate: „În prezent, în arhitectura de securitate există doi actori importanţi: UE şi NATO. Împreună, ei sunt un element important al securităţii şi păcii. Aceste structuri oferă o posibilitate excepţională de securitate şi integrare pe continentul european. Ele nu se pot substitui una pe alta, dar se completează una pe alta80. La conferinţa din 24-25 august 1996 din Riga cu tematica „Dimensiunea baltică a integrării europene”, argumentul de bază utilizat de vorbitori, pentru a explica din ce motiv UE trebuie să accepte ţările baltice în calitate de membre ale Uniunii Europene era creşterea garanţiilor de securitate în comunitatea europeană, graţie accederii ţărilor baltice la UE81. În declaraţia de la Tesalonic, Grecia menţionează explicit că apropierea Balcanilor de Vest de UE se va realiza prin consolidarea dialogului şi politici comune externe şi de securitate82. Fiecare ţară care intenţionează să se integreze în spaţiul unic european trebuie să-şi sincronizeze politica sa de securitate cu cea europeană. În lipsa şi imposibilitatea de identificare a unor soluţii viabile de securitate non-NATO, unica posibilitate viabilă şi realistă de asigurare a securităţii ţării este accederea la NATO. Se poate de observat cu uşurinţă că unica soluţie de securitate găsită de ţările din fostul spaţiu socialist, care au reuşit să se integreze în UE, este conectarea la sistemul de securitate NATO.

79 European Commission, Agenda 2000 for a stronger and wider Union, Brussels, Bulletin of the EU, Supplement 5/97, 1997 80 Niels Helveg Petersen, Minister of Foreign Affairs, Denmark, Security cooperationand integration in the baltic region. The role of the European Union: Soft Security? The Conference in Riga 24-25 august 1996, The Baltic Demension of European Integration.

81 The Conference in Riga 24-25 august 1996, The Baltic Demension of European Integration.

82 Press release EU-Western Balkans Summit – Declaration, Thessaloniki, 21 June 2003, 10229/03 (Presse 163)

57

Figura 3. NATO, Uniunea Europeană şi Consiliul Euro-Atlantic de parteneriat

UE

Cipru

Malta

NATO Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic Canada Islanda Norvegia Turcia Statele Unite

Belgia Bulgaria Cehia Danemarca Estonia Franţa Germania Grecia Italia Letonia Lituania

Albania Armenia Azerbaidjan Belarus Bosnia şi Herţegovina Croaţia Elveţia

Luxemburg Marea Britania Olanda Polonia Portugalia România Slovacia Slovenia Spania Ungaria

Georgia Kazahstan Kirghizia Macedonia Moldova Muntenegru

Austria Finlanda Irlanda Suedia

Rusia Serbia Tadjikistan Turkmenistan Ucraina Uzbechistan

Notă: Sunt evidenţiate ţările din fostul spaţiu socialist Sursa: Ambassador Antti Sierla, Effects of Finland’s possible NATO membership, Ministry for Foregn Affairs of Finland, 21 December 2007

Dacă analizăm participarea ţărilor în cele 3 instituţii Euro-Atlantice: NATO; UE şi Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic83, putem observa foarte uşor că toate ţările din spaţiul ex-socialist, care sunt membre UE sunt şi membre NATO. Nu este o regulă scrisă, dar este respectată. UE reprezintă în primul rând un spaţiu de securitate comun şi mai apoi un spaţiu economic comun. Din acest motiv, beneficiul de bază în cadrul UE este accesul la spaţiul de securitate, care oferă şi beneficii economice. În prezent, securitatea unei ţări depăşeşte cu mult dimensiunea militară. Un element important al Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului ţine de securitate. Ţările OECD recunosc că dezvoltarea şi securitatea sunt interconectate. Această percepţie permite de a trata securitatea ca pe un bun public, care trebuie să se transforme într-o politică publică şi de guvernare. OECD sprijină ţările în curs de dezvoltare, pentru a-şi îmbunătăţi politicile sale de securitate84. Din acest punct de vedere devine clar care erau preocupările majore ale membrilor UE, legate de extinderea spre est a UE, în condiţiile de securitate redusă, care exista în fostul spaţiu socialist.

Teoreticienii economişti contemporani ca Lord, Keohane, Wallander şi Haftendorn au plasat în prim-plan securitatea economică la descrierea resurselor economice ale unei ţări. De asemenea, ei s-au axat pe costurile şi beneficiile conflictelor şi au in83 Vezi pentru detalii http://www.nato.int/docu/handbook/2001/hb020202.htm 84 Vezi mai multe: www.oecd.org/dac/conflict

58

trodus noţiunea de valoare adăugată ale instituţiilor internaţionale în soluţionarea conflictelor. În modelele lor, ei au analizat rolul ONU, OSCE şi NATO85. Ulrich Beck şi Niklas Luhman au introdus în gândirea economică conceptul de societate de risc, unde riscul este un sistem de management al incertitudinii şi lipsei de securitate, care apare în contextul de modernizare a societăţii86.

Respectiv, securitatea, pe lângă dimensiunea militară, are ca rezultat efecte economice şi sociale. Costurile de securitate sunt investiţii în infrastructura economică a ţării, iar efectuarea lor raţională asigură bunăstarea populaţiei şi creşterea economică.

Fiecare ţară îşi determină propria strategie de securitate. Ţările din Europa Centrală şi de Est nu au reuşit să identifice o altă soluţie viabilă de securitate decât aderarea la NATO. Integrarea europeană, pe lângă dimensiunea economică, mai înseamnă şi asocierea la securitatea comunitară, element strict necesar, pentru asigurarea dezvoltării ţării.

Costurile de securitate ale Republicii Moldova Costurile de securitate ale Republicii Moldova se compun din cheltuielile pentru întreţinerea organelor afacerilor interne, armata naţională, trupele de carabinei şi grăniceri, serviciile speciale, protecţia civilă şi centrul de combatere a crimelor economice. Costurile noastre de securitate sunt mai mult orientate spre asigurarea securităţii interne şi mai puţin costuri de apărare. Pe parcursul anilor 1996-2000, datorită situaţiei economice precare, costurile de securitate nu au cunoscut creştere, iar în anul 1999, datorită crizei economice, s-au redus cu 25% faţă de anul precedent.

Doar din 2002 putem observa o creştere continuă a costurilor de securitate, care în prezent se ridică la 1,37 miliarde lei, fără a ţine cont de investiţiile capitale şi costurile indirecte, care vor fi analizate mai jos.

Figura 4. Evoluţia costurilor de securitate şi de apărare în Republica Moldova (mil. lei)

Sursă: Biroul Naţional de Statistică, Anuar statistic 2004-2008, Legea bugetului de stat 1996-2008, estimările autorului 85 Helga Hafterndorn, Celeste Wallender, Robert O. Keohane, Imperfect Unions: Security Institutions over Time and Space, Oxford University Press, 1999 86 Ulrich Beck, Risk Society, Towards a New Modernity, Sage, London, 1992

59

Din graficul de mai sus putem observa foarte clar, că pe parcursul ultimilor 12 ani ponderea Armatei Naţionale în sistemul de securitate a scăzut continuu. Astfel, în 1996 Armata Naţională deţinea 29,2% din totalul costurilor pentru securitate, iar în 2008 - doar 20.3%.

Costurile de securitate ale Moldovei au variat de la maxima anului 1996, când au constituit 3,2% din PIB, până la nivelul minim al anului 1999, când au coborât la 1,5% din PIB. Reducerea lor de 2 ori ca pondere în PIB a avut loc odată cu agravarea situaţiei economice din ţară şi bugetul auster din anii 1998-99. Restabilirea acestor costuri a început în anul 2000, iar în prezent putem afirma că ele s-au stabilizat la nivelul de 2,2-2,5% din PIB. Pentru a ajunge la nivelul anului 1996, este nevoie de majorat costurile de securitate cu cel puţin 370 milioane lei, până la nivelul de 1,75 miliarde lei.

Figura 5. Ponderea Costurilor de Securitate şi Apărare în PIB

Sursă: Biroul Naţional de Statistică, Anuar statistic 2004-2008, Legea bugetului de stat 1996-2008, estimările autorului

Dacă costurile generale de securitate practic s-au restabilit în prezent, atunci costurile de apărare, după declinul din 1999, când s-au redus şi ele similar, însă mai accentuat de 2,3 ori faţă de anul 1996, până în prezent nu au revenit la nivelul atins în 1996. Astfel, restabilirea lor este mul mai lentă; în prezent, ele sunt puţin mai mari ca pondere în PIB faţă de nivelul minim al anului 1999 şi reprezintă doar 0,45-0,5% din PIB. Putem spune că costurile de apărare sunt aproape de 2 ori mai mici decât nivelul atins în anul 1996 şi pentru a redresa situaţia, este necesar de alocat suplimentar pentru apărare cel puţin 280 milioane lei, ceea ce este echivalentul unui buget curent de apărare.

Costurile de apărare ale Republicii Moldova Costurile de apărare ale Republicii Moldova au cunoscut o creştere semnificativă, din anul 2004. Până atunci ele au trecut printr-o perioadă dificilă, 1997-1999, când datorită crizei economice, s-au redus de la 72 milioane lei la 50 milioane lei, şi prin60

tr-o perioadă de restabilire lentă 2000-2003, când au crescut de la 64 la 110 milioane lei. Spre deosebire de costurile de securitate, cele de apărare au cunoscut o stagnare şi chiar scădere ca pondere în PIB până în anul 2004, când au atins nivelul minim de 0,36% din PIB. Aceste costuri nu includ în sine investiţiile capitale, reparaţiile capitale, pensiile şi indemnizaţiile, pe care le vom analiza mai jos.

Figura 6. Dinamica cheltuielilor pentru apărare ale Republicii Moldova (mil. lei)

Sursă: BNS, Legea bugetului de stat 1996-2008, Proiectul bugetului de stat 2009, Biroul Naţional de Statistică, estimări şi prognoze ale autorului.

Trebuie să menţionăm că creşterea costurilor de securitate nu a fost uniformă. Astfel, în valori nominale, ele în mediu au crescut de 5,6 ori, în 2008 faţă de 1996, însă cu discrepanţe enorme. Costurile pentru anumite servicii, cum ar fi cel de Protecţie şi Pază de Stat au crescut de circa 12 ori, iar la Serviciul de Informare şi Securitate - de doar 2,6 ori. Armata Naţională a fost sub nivelul mediu cu o creştere de doar 3,9 ori.

Figura 7. Modificarea pe componente a costurilor pentru apărare în 2008 faţă de 1996

Sursă: Legea bugetului de stat 1996-2008, Proiectul bugetului de stat 2009, Biroul Naţional de Statistică, estimări şi prognoze ale autorului.

61

Dacă costurile pentru Armata Naţională şi-ar fi păstrat ponderea în totalul cheltuielilor pentru securitate, ele în prezent ar fi constituit 0,6-0,75% din PIB. Astfel, putem spune că Moldova în prezent are costuri de apărare la nivelul de 0,45-0,5% din PIB, însă dacă Armata Naţională şi costurile de securitate ar fi o prioritate, atunci ele uşor pot fi ridicate la nivelul anilor ‘90, când costurile pentru Armata Naţională erau de 0,7-0,9% din PIB. Însă, pe lângă costurile de apărare directe, regăsite în bugetul de stat, sistemul nostru de apărare presupune şi costuri ascunse, suportate de către societate, dar care nu pot fi regăsite în bugetul de stat.

Astfel, cel mai mare cost ascuns de apărare îl constituie serviciul militar obligatoriu, care este o formă de impozitare, impusă tuturor membrilor societăţii (de parte masculină). Este un impozit plătit şi se realizează prin munca obligatorie neremunerată exercitată anual de către aproximativ 7000 persoane. Dacă vom lua în consideraţie veniturile ratate de persoanele implicate în serviciul militar obligatoriu, atunci suma anuală obţinută este de 308 milioane lei (în preţurile anului 2008). Aceste costuri includ remunerarea medie lunară de 2700 lei şi costurile de asigurare medicală şi socială. Altfel spus, serviciul militar obligatoriu este o ratare anuală de venituri ale unei persoane în mediu de 44 mii lei. Aceste costuri sunt de fapt o impozitare ascunsă, repartizată neuniform.

Figura 8. Structura costurilor pentru apărare (mil, lei, anul 2008)

Sursa: Legea Bugetului pe anul 2008, nr.254-XVI, din 23.11.2007, estimările autorului

Dacă luăm în calcul toate costurile directe şi indirecte pentru apărare atunci ele se ridică la 806,6 milioane lei, dintre care 498,2 sau 61,8% sunt suportate direct de către bugetul de stat, iar 308,4 sau 38,2% sunt suportate indirect de către societate şi nu sunt reflectate în bugetul de stat. Dacă luăm în consideraţie toate costurile atunci costurile totale de apărare ale Republicii Moldova constituie 1,3% din PIB, dintre care 0,8% sunt suportate direct de către bugetul de stat şi 0,5% indirect prin intermediul serviciului militar obligatoriu.

62

Costurile de apărare ale statelor membre NATO Pentru asigurarea securităţii membrilor NATO, există o înţelegere neformală, prin care fiecare ţară va asigura alocarea a cel puţin 2% din PIB pentru apărare87. Cu toate că aceasta nu este o obligaţie explicit formulată, nerespectarea acestei prevederi trezeşte îngrijorări în cadrul NATO88. Purtătorul de cuvânt al NATO, la Conferinţa de presă din 2007, a remarcat: „Ce trebuie de întreprins pentru ca Forţele Vestice să corespundă aşteptărilor? Desigur că răspunsul este simplu, este suficient să te uiţi peste bugetele de apărare. NATO are o înţelegere neformală de a asigura costurile de apărare la nivelul de 2% din PIB, însă nu toate ţările NATO au atins acest obiectiv”89. În anul 2006, doar 6 ţări respectau această înţelegere. De fapt, cheltuielile proprii pentru apărare constituie cel mai mare efort financiar, care trebuie să-l depună o ţară care doreşte să devină membru NATO. Însă, efortul financiar pe departe nu este suficient ca o ţară să devină membru NATO. De fapt, dacă analizăm argumentele în favoarea unei ţări care vrea să fie acceptată în NATO, putem observa că satisfacerea condiţiilor NATO înseamnă îmbunătăţirea actului guvernării şi creşterii bunăstării populaţiei.

Din raportul Asistentului Secretarului de Stat SUA, dn. Robert Bradtake, putem desprinde următoarele performanţe pe care au trebuit să le atingă ţările candidate pentru a adera la NATO în 200490: • • • • • • • • • •

Demonstrarea clară a îmbrăţişării valorilor democratice Asigurarea libertăţii omului Toleranţa şi non-extremismul Economie de piaţă funcţională Restituirea proprietăţilor Consolidarea cadrului instituţional de combatere a corupţiei Îmbunătăţirea nivelului de viaţă Respectarea „rule of law” Asigurarea alegerilor libere şi corecte Presă şi justiţie independentă, etc.

Acestea sunt valorile de bază pe care o ţară care aspiră la NATO trebuie să demonstreze că le implementează cu succes. Intenţia unei ţări de a se integra în NATO trebuie să fie confirmată prin reformarea instituţiilor şi disponibilitatea de a cheltui 2% din PIB pentru apărare. Însă, dacă analizăm atent dinamica alocaţiilor pentru apărare din ultimii 30 ani, putem constata că ele au scăzut constant. Manifestările de 87 Vezi: (1) Press conference, by NATO Spokesman, James Appathurai, Noordwijk, the Netherlands, 25 Oct. 2007; (2) Speech on NATO reform delivered at a podium discussion, British Embassy Berlin on 11 november 2008; (3) NATO’s Prague Capabilities Commitment, CRS Report for Congress, Carl Ek, Specialist in International Relation, Foreign Affairs, Defense, and Trade Division, (4) Defence Select Committee Report on the Future of NATO, Martin Butcher, 2008 The Acronym Institute.

88 ibidem 89 Press conference, by NATO Spokesman, James Appathurai, Noordwijk, the Netherlands, 25 Oct. 2007 90 NATO Enlargement, Robert Bradtke, Deputy Assistant Secretary of State for European and Eurasian Affairs, Testimony Before the Senate Foreign Relations Committee, Washington, DC March 27, 2003

63

îngrijorare formulate de diverşi oficiali din rândul ţărilor membre NATO nu stopează acest proces. La Conferinţa pentru securitate de la Munchen din 2001, Secretarul de stat pentru apărare din SUA, Donald H. Ramsfeld`s, s-a arătat îngrijorat de faptul că cele mai mari economii europene alocă doar 1,3% din PIB-ul lor pentru apărare91, ceea ce se răsfrânge asupra capacităţii Alianţei de a face faţă provocărilor ordinii internaţionale. De atunci până în prezent, cheltuielile pentru apărare au continuat să scadă totuşi. Astfel, ele s-au redus de la 3,0%, mediana anului 1980-1984, la 1,6%, în prezent.

Figura 9. Evoluţia cheltuielilor pentru apărare în ţările NATO (% din PIB)

Sursa: Calcule proprii în baza NATO Handbook, NATO Office of Information and Press, 2001, Pentru 20002007 Information for the Press, 20 December 2007, NATO-Russia compendium of financial and economic data relating to defence, Data provided by NRC nations. Compiled by Data Analysis Section, Force Planning Directorate, Defence Policy and Planning Division, NATO International Staff

Figura 10. Ponderea în PIB a bugetelor pentru apărare ale ţărilor NATO în 2006

Sursa: Information for the Press, 20 December 2007, NATO-Russia compendium of financial and economic data relating to defence, Data provided by NRC nations. Compiled by Data Analysis Section, Force Planning Directorate, Defence Policy and Planning Division, NATO International Staff

Dacă până în 1990 nicio ţară membră NATO nu cheltuia mai puţin de 1,0% din PIB, atunci în prezent cheltuielile minime înregistrate într-o ţară membră NATO au cobo91 Irena Mladenova, Elitsa Markova, NATO’s Enlargement and the Costs for Bulgaria to Join NATO. Final Report Euro-Atlantic Partnership Council-NATO Individual Fellowship 1999-2001, Economic Policy Institute Sofia, 2001

64

rât la 0,7%, iar pentru 2007 acest indicator a atins nivelul de 0,6%, ceea ce este mai puţin decât cheltuielile totale de apărare a Moldovei (care includ şi costurile indirecte), care constituie 0,8% din PIB. De asemenea, s-au redus constant şi cheltuielile în ţările care alocau cel mai mult pentru apărare. Dacă în 1985-1989 costurile maxime de apărare în cadrul NATO au atins nivelul de 6,0%, atunci în prezent ele au coborât la 4% din PIB. În 2007, ca şi în anul precedent, doar 6 ţări aveau un buget pentru apărare mai mare de 2% din PIB, iar majoritatea ţărilor cheltuiau între 1,2% şi 1,8% din PIB. Este interesant de a raporta această observaţie la evoluţia cheltuielilor pentru apărare în ţările recent aderente la NATO. Astfel, putem observa că marea majoritate a ţărilor au aprobat cheltuieli de apărare de apr. 1,5-2,0%. Singura excepţie este Bulgaria, care îşi menţine cheltuielile pentru apărare la nivelul de 2,2-2,5% din PIB. O situaţie şi mai interesantă o prezintă Ungaria şi parţial Republica Cehă: ambele au făcut parte din primul val de extindere al Alianţei şi care şi-au redus cheltuielile pentru apărare după aderarea la NATO de la 1,6%, la numai 1,1% - în cazul Ungariei şi de la 2,0% la 1,6% (în cazul Cehiei).

Figura 11. Evoluţia cheltuielilor pentru apărare pentru noile ţări aderente la NATO (% din PIB)

Sursa: Calcule proprii în baza NATO Handbook, NATO Office of Information and Press, 2001, Pentru 20002007 Information for the Press, 20 December 2007, NATO-Russia compendium of financial and economic data relating to defence, Data provided by NRC nations. Compiled by Data Analysis Section, Force Planning Directorate, Defence Policy and Planning Division, NATO International Staff

Argumentul care este invocat de unii, precum că în cazul aderării la NATO, Moldova va avea dificultăţi mari legate de necesitate majorării bruşte a costurilor pentru apărare, nici nu merită a fi supus criticii. În primul rând, costurile noastre de apărare sunt comparabile cu costurile de apărare ale ţărilor care alocă cel mai puţin. În al doilea rând, experienţa ţărilor baltice a demonstrat că şi în condiţii de criză costurile pot fi relativ uşor majorate. Şi, în al treilea rând, problema de finanţare a apărării în cadrul NATO este o problemă a tuturor ţărilor.

Membrii NATO sunt în căutarea de soluţii şi, respectiv, problema noastră de majorare a costurilor va fi înţeleasă perfect de restul partenerilor, deoarece de ani de zile finanţarea apărării în cadru NATO este pe agenda zilei. Analizând situaţia bugetării cheltuielilor pentru apărare, vom putea observa că lucrurile au evoluat în această privinţă şi mai dinamic. Marea majoritate a ţărilor membre ale Alianţei şi-au redus 65

povara de finanţare până la 2,9% - Belgia. Excepţia este doar Turcia, în care cheltuielile de apărare au sporit de 1,5, ori povara de finanţare a crescut de la 4,0% din PIB în 1980 la 6,0 % în anul 2000, suferind o descreştere semnificativă în anul 2007, în care Turcia şi-a redus cheltuielile până la 2,7% din PIB. Tabel 1. Cheltuielile pentru apărare a ţărilor NATO (% din PIB) Ţările membre

Anul aderării

Belgia Bulgaria Canada Cehia Danemarca Estonia Franţa Germania Grecia Italia Letonia Lituania Luxemburg Marea Britanie Norvegia Olanda Polonia Portugalia Romania Slovacia Slovenia Spania SUA Turcia Ungaria

1949 2004 1949 1999 1949 2004 1949 1955 1952 1949 2004 2004 1949 1949 1949 1949 1999 1949 2004 2004 2004 1982 1949 1952 1999

PIB, mrd USD 2007 453,6 39,61 1432 175,3 311,9 21,28 2560 3322 314,6 2105 38,3 27,3 50,2 2773 391,5 768,7 420,3 223,3 166 75 46,1 1439 13840 663,4 138,4

19801984

19851989

19901994

19951999

20002004

20052007e

3,2 // 2 // 2,4 // 4 3,3 5,3 2,1 // // 1 5,2 2,7 3 // 2,9 // // // 2,3 5,6 4 //

2,8 // 2,1 // 2 // 3,8 3 5,1 2,3 // // 1 4,5 2,9 2,8 // 2,7 // // // 2,1 6 3,3 //

2 // 1,9 // 1,9 // 3,4 2,1 4,4 2,1 // // 0,9 3,8 2,8 2,3 // 2,6 // // // 1,6 4,7 3,8 //

1,5 // 1,4 // 1,7 // 2,9 1,6 4,6 1,9 // // 0,8 2,8 2,2 1,8 // 2,3 // // // 1,4 3,3 4,4 //

1,3 // 1,2 2 1,5 // 2,5 1,4 3,2 2 // // 0,7 2,4 1,9 1,5 1,8 1,7 // // // 1,2 3,4 4,2 1,6

1,1 2,3 1,2 1,7 1,3 1,5 2,4 1,3 2,7 1,8 1,2 1,6 0,7 2,5 1,5 1,5 1,8 1,6 1,9 1,7 1,6 1,2 4 2,8 1,2

Sursa: Calcule proprii în baza NATO Handbook, NATO Office of Information and Press, 2001, Pentru 20002007 Information for the Press, 20 December 2007, NATO-Russia compendium of financial and economic data relating to defence, Data provided by NRC nations. Compiled by Data Analysis Section, Force Planning Directorate, Defence Policy and Planning Division, NATO International Staff

Din tabel se poate uşor de desprins că ţările cu costuri de apărare înalte au fost Turcia şi Grecia, care au probleme de securitate (Cipru), însă ambele ţări sunt membre NATO. Deoarece într-o formă sau alta s-au găsit soluţii pentru Cipru, a scăzut din intensitate presiunea de securitate şi ambele ţări şi-au ajustat lent costurile la nivelul mediu NATO. Ţările care au aderat recent la NATO, aveau la momentul aderării un buget de apărare cuprins între 1,6% din PIB şi 2,3 % din PIB (la ambele poluri se găseau Ungaria – minimal şi Cehia – maximal). Astfel, efortul lor financiar este comparabil cu al membrilor vechi din NATO. Putem concluziona că o ţară care aspiră să devină membru NATO trebuie să-şi planifice un buget pentru apărare cuprins între 1,566

2,5% din PIB. Fiecare ţară candidat pentru aderarea la Alianţă a semnat un document numit MAP (Membership Action Plan), care prevedea şi angajamentul de a majora cheltuielile proprii pentru apărare la nivelul de 2,0% din PIB (unele ţări deja aveau atins acest nivel)92. În anii 1994-1996, Lituania aloca pentru cheltuielile de apărare doar 0,46-0,57% din PIB, sau de 1,6 ori mai puţin decât aloca Republica Moldova în aceeaşi perioadă de timp. Pentru a atinge indicatorul mediu pe NATO – calculat la 2% din PIB - Lituania a avut nevoie de tocmai 6 ani. Între timp, Lituania a suportat din plin consecinţele crizei economice din anul 1998, care a impus o reducere drastică a cheltuielilor pentru apărare.

Figura 12. Evoluţia cheltuielilor pentru apărare ale Lituaniei (% din PIB)

Sursa: Ruta Avulyte, Cost- benefit analysis of nato enlargement: challenges and achievements of Lithuania, Columbia University, School of international and public affairs, 2001

Dacă comparăm Republica Moldova cu Lituania, putem spune că noi suntem în poziţia Lituaniei din anul 1994-1995. Respectiv, pentru a ajusta costurile noastre de apărare la standardele NATO avem nevoie de max. 5 ani. Iar, dacă ţinem cont că ponderea costurilor de apărare în structura costurilor de securitate a scăzut de la 30% în 1996 la 20% în prezent, punte presupune că o parte din aceste costuri vor fi realocate de la alte structuri de forţă spre Armata Naţională. Respectiv, povara asupra bugetului de stat va fi redusă semnificativ.

Bugetul şi managementul financiar în cadrul NATO Specificul cheltuielilor pentru apărare ale unei ţări este că banii alocaţi nu părăsesc ţara. Ei sunt direcţionaţi spre plata salariilor, investiţii, care contribuie la creşterea economică, bunăstarea populaţiei şi, într-o anumită măsură, se reîntorc în buget sub formă de impozite. Însă, fiecare ţară-membră NATO trebuie să contribuie şi la bugetul centralizat al NATO. Alianţa Nord-Atlantică nu dispune de propria sa armată, iar forţele militare care participă în cadrul anumitor misiuni desfăşurate sub egida NATO aparţin statelor aliate. Din acest motiv, cea mai mare parte a resurselor financiare alocate de ţările membre NATO este folosită pentru 92 Thomas S. Szayna, The F u t u r e o f N ATO a n d E n l a rg e me n t , Testimony for the Subcommittee on Europe of the Committee on International Relations, United States House of Representatives on April 17, 2002

67

menţinerea forţelor militare proprii şi finanţării unor activităţi specifice de armonizare a forţelor militare cu cele ale aliaţilor. Totodată, statele-membre ale Alianţei suportă anumite cheltuieli legate de participarea forţelor lor în diverse acţiuni planificate de către Comandamentul Alianţei Nord-Atlantice. În acest fel, bugetul Alianţei nu cuprinde cheltuielile de achiziţie a echipamentelor militare. Singura excepţie în această privinţă este servită de forţele de radiolocaţie şi aviaţia strategică dotată cu radare de interceptare, subordonată direct Comandamentului General al NATO, care are autoritatea de a efectua anumite investiţii capitale în diverse obiective care servesc scopurilor Alianţei. Statele care s-au asociat la NATO contribuie la crearea bugetului Alianţei, prin transferuri anuale, în conformitate cu o anumită formulă de distribuire a cheltuielilor.

De regulă, această formulă depinde de capacitatea acestor ţări de a efectua asemenea cheltuieli, şi care reprezintă o cotă relativ nesemnificativă în bugetul lor naţional de apărare. Conform unei tradiţii de funcţionare, contribuţiile fiecărei ţări în parte sunt stabilite pe baza unor estimări legate de PIB, în baza datelor statistice furnizate de Banca Mondială93. Respectiv, în funcţie de puterea economică a fiecărei ţări, se determină care va fi contribuţia ţării date la Bugetul NATO. Pentru a fi mai explicit, am încercat să vedem care este contribuţia ţărilor membre NATO reieşind din PIB după paritatea puterii de cumpărare a anului 2008. În anul 2007, PIB-ul, după paritatea puterii de cumpărare a ţărilor membre NATO, a constituit 31,8 trilioane USD. Primele 5 ţări după puterea economică din cadrul NATO: SUA (13,8 trilioane USD), Germania (3,3 trilioane USD), Marea Britanie (2,77 trilioane USD) şi Italia (2,1 trilioane USD), care au împreună un PIB de 24,8 trilioane USD, ceea ce constituie 78% din PIB-ul total al ţărilor membre NATO. Figura 13. Contribuţia primelor 5 ţări la bugetul NATO

Sursa: Calcule proprii în baza World Development Indicators database, World Bank, revised 10 September 2008

Dacă analizăm în timp evoluţia NATO după 1994, putem observa că valurile de extindere din ultimul deceniu nu au schimbat esenţial tabloul finanţării organizaţiei, şi asta pentru că primele 5 ţări importante ale Alianţei au susţinut în mod 93 NATO handbook, Public Diplomacy Division, NATO, 1110 Brussels, Belgium 2006

68

principial funcţionarea organizaţiei, iar, în al doilea rând, pentru că extinderea NATO a avut misiunea de a include în comunitatea de securitate ţări cu potenţial economic relativ redus. Până la extinderea din 1999, ajustat la ziua de azi, PIB-ul ţărilor NATO era de 30,6 trilioane USD, şi extinderea din 1999 şi 2004 a permis alinierea unui grup de ţări, bugetul cărora la ziua de azi constituie 1,1 trilioane USD sau de 28 ori mai puţin decât a vechilor membri NATO. În acest fel, principalele state fondatoare ale NATO dispun în continuare de o capacitate economică care susţine circa 78% din PIB-ul comun, iar ţările din ultimul val de extindere (de după 2004) dispun de o capacitate economică estimată la circa 1,3% din PIB-ul total.

Figura 14. Repartizarea puterii economice a ţărilor din cadrul NATO

Sursa: Calcule proprii în baza World Development Indicators database, World Bank, revised 10 September 2008

Este evident că Moldova, cu o contribuţie de 0,01% în bugetul centralizat NATO şi o alocare de minim 1% pentru apărare, va beneficia de securitatea oferită de cele 25 state membre NATO. Este foarte important de constatat cât alocă fiecare ţară în parte din bugetul propriu de apărare pentru bugetul Alianţei. De regulă, fiecare ţară-membră a Alianţei Nord-Atlantice alocă doar 1,2-1,5% din bugetul lor pentru apărare (Danemarca - 1,3%, Norvegia - 1,4%94). Aceasta înseamnă că în cazul aderării Republicii Moldova la NATO, contribuţia noastră ar fi la nivelul de 150-200 mii EUR anual, sau circa 2,5 mln lei95. Această sumă reprezintă mai puţin de 1% din bugetul nostru de apărare pentru anul 2008, care se estimează la nivelul de 280 de milioane.

Pe lângă contribuţia financiară, fiecare ţară-membră NATO deleagă reprezentanţii săi în statul major. Costurile de întreţinere a personalului delegat de statele membre în cadrul structurile militare NATO sunt suportate de către ţările care le deleagă. Aceasta înseamnă că dacă Moldova va delega 75 de militari în statul major NATO (similar cu intenţiile Finlandei), atunci pentru remunerarea lor va fi nevoie de circa 25 mln lei, or aceasta ar fi de 10 ori mai mult decât contribuţia 94 Ambassador Antti Sierla, Effects of Finland’s possible NATO membership, Ministry for Foregn Affairs of Finland, 21 December 2007 95 Conform Cursului Ofical de schimb Leu/Euro la data de 15.09.2008 al Bancii naţionale din Moldova.

69

noastră directă. Altfel spus, costurile noastre de apărare înafara ţării în proporţie de 90% vor fi utilizate pentru remunerarea muncii. În cazul Finlandei, acest raport este de 1:1. Deci, suma totală alocată va constitui 4% din bugetul actual de apărare. Dar, deoarece ţările noi îşi majorează bugetul de apărare până la 1,5-2,0% din PIB, atunci contribuţia noastră în eventuala aderare la NATO va constitui max. 2% din bugetul viitor de apărare (care trebuie să fie dublu faţă de cel actual de 280 milioane lei), ceea ce este similar cu contribuţia altor ţări membre NATO. Trebuie să mai menţionăm că sistemul de finanţare al Alianţei este format din 3 bugete separate: bugetul civil, bugetul militar şi programele NATO de investiţii în securitate. În anul 2006, bugetul Alianţei a constituit circa 1,76 miliarde Euro96, din care bugetul militar a întrunit circa 53,2%.

Figura 15. Structura bugetului NATO

Sursa: Ambassador Antti Sierla, Effects of Finland’s possible NATO membership, Ministry for Foregn Affairs of Finland, 21 December 2007

Fiecare ţară-membră NATO poate beneficia de resurse financiare din cadrul bugetului de investiţii în securitate, bani care sunt investiţii în infrastructura locală, cu dublă întrebuinţare. Astfel, Moldova poate solicita resurse financiare pentru reparaţia drumurilor care vor avea destinaţie atât militară, cât şi civilă. Este evident că ţările de la frontieră, şi membrii noi NATO, pot accesa cu mult mai uşor resurse financiare pentru investiţii. Poziţia Moldovei ne permite să estimăm că, de fapt, noi vom fi beneficiari de resurse financiare şi nu donatori.

Efectul aderării la NATO asupra Investiţiilor Străine Directe Analiza dinamicii Investiţilor Străine Directe (ISD) în spaţiul ex-socialist denotă foarte clar dependenţa dintre ISD şi securitatea garantată a unui stat. Astfel, apropierea de NATO înseamnă creşterea ISD. Cu cât ţara înainte de integrarea în NATO avea un vacuum de securitate (cazul României şi în special al Poloniei), cu atât mai mare a fost efectul economic al aderării. Până în anul 2001, majoritatea ISD au mers spre ţările 96 Ambassador Antti Sierla, Effects of Finland’s possible NATO membership, Ministry for Foregn Affairs of Finland,

70

din Europa Centrală şi de Est (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia), iar după 2002 atestăm un flux enorm spre anumite ţări din Europa de Sud-Est (România, Bulgaria). Nu este greu de observat că există o legătură directă între fluxurile investiţionale şi etapele de accesiune a ţărilor date la NATO şi UE. Tabel 2. Investiţiile Străine Directe în ţările din Europa de Sud Est 1993-2001 (milioane USD) 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 Total Media 199319992001 2001 Albania Bosnia Bulgaria Croaţia Macedonia Moldova Romania Iugoslavia

68 na 40 120 na 14 94 96

53 na 105 117 19 28 341 63

70 na 90 121 9 67 419 45

90 na 109 516 11 24 263 0

48 1 505 551 16 79 1215 740

45 100 537 1014 118 76 2031 113

41 90 819 1637 32 40 1041 112

143 150 1002 1126 176 143 1040 25

200 130 689 1502 442 149 1137 165

758 471 3896 6704 823 620 7581 1359

128 123 837 1422 217 111 1073 101

Sursa: Tax policy assessment and design in support of direct investment, Directorate for financial, fiscal and enterprise affairs, OECD, April 2003

ISD în ţările din Europa de Sud Est în perioada 1993-2001 au fost foarte modeste, ceva mai mult de 22 miliarde USD, ceea ce este mai puţin decât investiţiile străine în Polonia sau Cehia din grupul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Chiar dacă aceste ţări făceau parte din Pactul de Stabilitate din SEE, totuşi atractivitatea lor investiţională era net inferioară faţă de ţările Europei Centrale, care deja aveau agreate acorduri de asociere la NATO şi UE.

71

Tabel 3. Investiţii Străine Directe în ţările din Europa Centrală şi de Est 1993-2001 (milioane USD) 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 Total Media 199319992001 2001 Polonia Ungaria Cehia Slovacia Estonia Letonia Lituania Belarus Ucraina Slovenia

1715 2339 654 179 162 44 30 18 200 113

1875 1147 869 273 215 213 31 11 159 128

3659 4453 2562 258 202 178 73 15 267 177

4498 2275 1428 358 150 382 152 105 521 194

4908 2173 1300 220 267 521 355 352 624 375

6365 2036 3718 684 581 357 926 203 743 248

7270 1970 6324 390 305 348 486 444 496 181

9342 1649 4986 2075 387 408 379 90 595 176

8000 2443 4916 1475 538 202 446 169 772 442

47632 20485 26757 5913 2807 2653 2878 1407 4437 2033

8204 2021 5409 1314 410 319 437 234 621 266

Sursă: UNCTAD 2002, IMF 2002.

Amintim în acest context concluziile analizei pe statele Europei Centrale şi de Est. Putem observa două categorii de ţări: cele care au reuşit să atragă ISD în mărime esenţială, pe de o parte, şi ţări care practice nu au reuşit să folosească din plin momentul alinierii la Alianţă. Dacă ne uităm atent la fluxul ISD în Europa Centrală şi de Est, putem observa o capacitate sporită a Poloniei şi Cehiei în atragerea investiţiilor, ele reuşind să atragă împreună mai mult decât toate ţările din Sud-Estul Europei. Astfel, Polonia şi Cehia au obţinut, fiecare în parte, mai multe ISD în perioada anilor 1993-2001 decât toate celelalte 8 ţări ale Europei de Sud Est (22 miliarde dolari), urmate de Ungaria, dar în care fluxurile de ISD au continuat să se reducă în anul 2000. Diminuarea ISD în Ungaria, după ascensiunea importantă din anul 1996, pare să fie un element de referinţă pozitivă, având anul 2001 drept indicatorul invers al acestei tendinţe.

Tabelul de mai sus arată că statele central europene (Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia) au avut cel mai mare succes în atragerea ISD per capita în comparaţie cu restul ţărilor, cu excepţia Croaţiei, probabil. Într-o măsură mai mică, acelaşi lucru poate fi spus şi despre statele baltice. Spre deosebire de acestea, Ucraina şi Belarus s-au aflat la coada plutonului în atragerea ISD. O evidenţă şi mai clară legată de fluxul ISD o putem observa la analiza comparativă a Republicii Moldova şi României. Până în anul 2001, ISD în România erau similare cu cele din Republica Moldova, ceea ce ne permite să considerăm că situaţia economică, politică şi de securitate pentru investitori în ambele ţări era relativ la fel. Însă, imediat după ce România şi-a fixat ca obiectiv intrarea în NATO şi integrarea în UE, investitorii au primit un semnal clar, iar atractivitatea investiţională a României a crescut brusc.

Diferențierea a început să se accentueze din 2004, când România a intrat în NATO, iar în 2006 ISD pe cap de locuitor în România au fost de 7,3 ori mai mari decât în Moldova, şi asta în condiţiile când timp de 10 ani ele au fost similare cu cele de la noi.

72

Figura 16. Evoluţia Investiţiilor Străine Directe în România şi Republica Moldova (USD/capita)

Sursa: Tax policy assessment and design in support of direct investment, Directorate for financial, fiscal and enterprise affairs, OECD, April 2003, Banca Naţională a României, Institutul Naţional de Statistică: Rezultatele cercetării statistice pentru determinarea investiţiilor străine directe în România anii 2003-2006, Banca Naţională a Moldovei: Poziţia investiţională internaţională a Republicii Moldova. Estimări şi prognoze ale autorului.

România, de fapt, împreună cu Polonia, au avut cel mai mare efect economic pozitiv de la integrarea în NATO, şi aceasta este cauzat în mare măsură de 2 factori de bază: • Nivelul scăzut de securitate pentru investitori până la preaderare, ceea ce creează imediat o diferenţă enormă.

• Nivelul scăzut al economiei, ceea ce de asemenea creează o diferenţă enormă de dezvoltare. În eventuala integrare a Moldovei în NATO, efectul economic va fi mult mai mare decât în cazul României, deoarece deficienţele noastre de securitate şi starea economiei sunt mult mai pronunţate decât în România anului 2003, înainte de aderarea la NATO.

Impactul aderării la NATO asupra creşterii economice din Moldova Atragerea Investiţiilor Străine Directe Primul şi cel mai evident efect după aderarea la NATO este creşterea investiţiilor străine directe, condiţionate de îmbunătăţirea securităţii oferite investitorilor. După cum am menţionat la începutul studiu, securitatea oferită de NATO depăşeşte securitatea militară şi se extinde pe segmentul de securitate economică, energetică, instituţională etc.

Din capitolele precedente, reiese foarte clar că cele mai mari avantaje de pe urma aderării la NATO le au ţările cu un nivel scăzut de securitate şi, drept consecinţă, cu un nivel de dezvoltare economică foarte slab. Astfel, din primul val de extindere a NATO, cel mai mare beneficiar a fost Polonia, ţară periferică, cu un nivel foarte redus de securitate. Din valul doi de extindere a NATO, cel mai mare beneficiar este România, o altă ţară periferică, cu un nivel de asemenea foarte scăzut de securitate.

Referitor la Moldova, datorită nivelului foarte scăzut de securitate asigurată şi o economie net inferioară faţă de posibilii parteneri în cadrul NATO, o eventuală integrare 73

în Alianţă ar avea un efect enorm asupra fluxului de ISD în economie. Un studiu OECD pe creşterea economică din Sud-Estul Europei arată clar corelaţia dintre percepţia riscurilor investitorilor faţă de o ţară şi investiţiile străine directe97. Din acel studiu se vede clar că Moldova, care este privită ca o ţară cu riscuri sporite, are cele mai mici ISD din regiune şi, drept consecinţă, aceasta afectează creşterea economică a ţării. În Sud-Estul Europei, unica soluţie viabilă de securitate, care a fost găsită de ţările din regiune, a fost şi rămâne a fi pentru toţi aderarea la NATO. Dacă admitem că Moldova ar avea şanse reale de integrare în anul 2010, atunci în 3 ani de la aderare doar ISD în economie s-ar ridica la nivelul de 1,5 miliarde USD, cu un potenţial de creştere de peste 2 miliarde USD pe an. Dacă ţinem cont de nivelul foarte ridicat al populaţiei neocupate oficial, atunci capacitatea de absorbţie a Moldovei este enormă.

O dublare a numărului de angajaţi în sectorul real al economiei de la 350 la 700 de mii de angajaţi, necesită investiţii de cel puţin 30 miliarde USD98.

Figura 17. Estimarea fluxurilor de ISD în Moldova în cazul aderării la NATO

Sursa: estimarea autorului în baza analizez efectelor de aderare la NATO a ţărilor de Europa Centrală şi de SudEst

Odată cu integrarea României în NATO şi UE, Moldova a beneficiat şi ea indirect de acest efect şi putem urmări o înviorare a investiţiilor străine directe. Însă, în România ISD au fost urmate foarte clar de crearea de noi locuri de muncă, iar în Moldova acest lucru nu se observă, deoarece dacă în cazul României o parte mare de investiţii erau orientate spre crearea de noi întreprinderi, atunci în cazul nostru de procurare a lor, ceea ce îmbunătăţeşte puţin mediul de afaceri, dar nu rezolvă problema fundamentală de creştere economică.

Asigurarea unei creşteri economice calitative Existenţa investiţiilor străine directe într-o ţară nu este suficientă pentru asigurarea dezvoltării. Mai mult decât atât, este eronat a compara ISD între 2 ţări, doar după volumul de investiţii. Deoarece ISD se împart cel puţin după două criterii extrem de importante: 97 Tax policy assessment and design in support of direct investment, A study of countries in South East Europe, prepared by the OECD Tax Centre for Tax Policy and administration in co-operation with the Investment Compact team directorate for financial, fiscal and enterprise affairs, OECD april 2003 98 Vezi sub-punctul: locuri de muncă

74

Ramurile economiei unde se investesc • Industrii orientate spre export. În cazul dat, efectul ISD este atragerea valutei în ţară şi îmbunătăţirea balanţei comerciale a ţării.

• Investiţii orientate spre consumul intern. În cazul dat, ISD au ca efect scoaterea valutei din ţară şi înrăutăţirea esențială a balanţei comerciale a ţării.

Profunzimea investiţiei • Greenfield – ISD în crearea de noi întreprinderi şi, ca efect, apariţia locurilor noi de muncă • Braunfield – achiziţia de întreprinderi existente şi investirea a cel puţin 50% din costul întreprinderii, ca efect creşte calitatea activităţii şi salariile la angajaţi • Capital speculativ – investiţii de portofoliu în întreprinderi existente, care se dezvoltă dinamic. În funcţie de tipul ISD, putem determina calitatea lor. Astfel, într-o ţară cu risc sporit, cum este Moldova, ISD, chiar dacă sunt înregistrate, vin în mare parte sub formă de investiţii de portofoliu sau, în cel mai bun caz, achiziţie de întreprindere.

După natura lor, aceste investiţii sunt speculative şi comportă un risc sporit, deoarece investitorul foarte uşor în perioadă de criză, sau eventuală criză pot pleca din ţară, ceea ce agravează situaţia economică şi mai mult a ţării date.

De aceea, soluţionarea problemei de securitate integrată (militară, economică, politică, instituţională etc.) duce la creşterea volumului, dar, cel mai important, a calităţii ISD, lucru demonstrat de România, unde aproape 505 din ISD sunt aşa numitele Greenfield, care au contribuit cel mai mult la crearea unui climat economic calitativ.

Crearea locurilor de muncă Un climat economic favorabil investiţiilor provoacă venirea în ţară a ISD sub formă de Greenfield şi Braunfield. Aceste investiţii provoacă crearea de locuri de muncă şi creşterea salariilor la angajaţi. De asemenea, aceste investiţii îmbunătăţesc mediul de business şi competitivitatea economii naţionale. Crearea de întreprinderi formează noi pieţe şi tradiţii industriale, iar investiţiile în întreprinderile existente cresc competitivitatea lor.

Capitalul speculativ nu aduce nimic în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă sau creşterea competitivităţii întreprinderilor şi economiei, deoarece acest capital merge doar în sectoarele competitive.

Astfel, dacă primele două forme de investiţii duc la creşterea competitivităţii, atunci cea de a treia formă de investiţii se regăseşte acolo unde există competitivitate. Dacă 75

primele două tipuri de investiţii contribuie la atragerea valutei în ţară, cea de a treia formă de investiţii are drept scop scoaterea valutei din ţară. Deci, dacă în cazul României ISD au dus la crearea locurilor de muncă şi creşterea competitivităţii, atunci în cazul Moldovei, ISD reprezintă un risc speculativ.

Tabel 4. Numărul angajaţilor pe sectoare ale economiei naţionale la sfârşitul anului (mii angajaţi) 2002 2003 2004 2005 2006 Agricultură 157,7 137,4 126,7 113,4 92,3 Industrie 123,7 125,5 126 126,9 122,8 Comerţ 33,3 34,8 38,9 42,5 44,4 Construcţii 17,3 15,8 16,7 18,7 20,5 Sectorul public 277,5 277,9 278,7 278,4 280 Alte sectoare 75,8 76,9 79 80,1 81,5 TOTAL 685,3 668,3 666 660 641,5 Sursa: Biroul Naţional de Statistică, Piaţa forţei de muncă în Republica Moldova 2008

2007 78,9 123,1 49,7 22,1 281,6 84,1 639,5

Cu toate că ISD în 2007 în Moldova au fost de 512 mil USD, lucrul acesta nu s-a reflectat sub nicio formă în numărul de salariaţi angajaţi în economia naţională. Astfel, pe parcursul ultimilor ani el scade continuu (în 6 ani cu 7%), în mare parte din contul celor din Agricultură (de 2 ori) şi este compensat parţial din contul creării de noi locuri de muncă în Comerţ (+50%) şi Construcţii (+28%). Însă, în industrie, ramura cu un potenţial de export înalt, numărul angajaţilor a rămas constant.

România, datorită soluţionării problemei de securitate şi fluxului masiv de investiţii străine directe, a reuşit să se menţină în ultimii ani în primele 10 ţări din lume după numărul de locuri de muncă noi create şi este prima în Europa cu 148,8 mii de locuri de muncă noi create doar în anul 2007 în urma ISD. În realitate, creşterea numărului de salariaţi în economia României este asigurată aproape în exclusivitate de către investiţiile străine directe99. Capitalul local doar compensează reducerile de salariaţi, din aşa sectoare ca agricultura.

Figura 18. Primele 10 ţări Europene după numărul de locuri de muncă create în 2007 de ISDgreenfield

Sursa: The Earth Time: Global Foreign Direct Investment Grows to Almost $1 Trillion in 2007, 20% Increase in FDI Capital Expenditure in US, http://www.earthtimes.org/ 99 Pentru detalii vezi: Institutul Naţional de Statistică din România, Principalii Indicatori conjuncturali – date provizorii, 12/2007

76

Cazul României a demonstrat cu lux de amănunte că ISD provocă crearea de noi locuri de muncă şi creştere economică. Mai mult, potenţialul economic loca, este doar în stare să asigure menţinerea nivelului populaţiei ocupate şi, similar Moldovei, reducerile din agricultură, sunt compensate cu creşteri din alte ramuri, dar efectul total este nul, deoarece numărul total al persoanelor angajate scade continuu. Putem afirma cu un grad înalt de certitudine că relansarea economică poate fi asigurată doar prin atragerea investiţiilor sub formă de Greenfield, care nu pot veni în lipsa unei securităţi asigurate. Crearea netă de locuri de muncă o poate asigura doar atragerea capitalului din afara ţării.

Dacă analizăm experienţa ţărilor din Europa Centrală şi De Est, descrisă mai sus, putem constata că puterea de absorbţie a economiei Moldovei a fluxurilor financiare externe este în volum care ar permite creares de 25-30 mii de locuri de muncă anual.

Doar existenţa unei securităţi garantate ar permite atingerea acestor parametri prin ISD sub Formă de Greenfield şi Braunfield. Acest lucru ar permite ca în decursul a 5 ani de zile să fie create cel puţin 120 mii locuri de muncă noi, similare cu cele din UE, direct din ISD şi alte 100 mii de locuri de muncă, ca efect colateral al creşterii economice. Astfel, doar încasările directe ale Bugetului Public Naţional în 5 ani de zile s-ar ridica la 670 mil lei.

Figurs 19. Efectul direct al investiţiilor străine directe asupra Bugetului Public Naţional

Sursa: Estimările autorului

Pentru a ilustra mai bine această situaţie, am încercat să estimăm care ar fi creşterea suplimentară a încasărilor bugetare, asigurată de crearea noilor locuri de muncă. În 5 ani, ele ar constitui 0,61% (valoare PIB) asupra evoluţiei normale. Aceasta însemnă că costurile suplimentare de securitate, se compensează imediat sub formă de venituri suplimentare directe la bugetul public naţional.

77

Figura 20. Creşterea încasărilor bugetare ca efect al creării de locuri de muncă noi (valoare PIB)

Sursa: Estimările autorului

În acest calcul, noi nu analizăm efectele colaterale, legate de creşterea competitivităţii economiei locale, posibilităţile de export lărgite şi locuri de muncă noi create de întreprinderile locale, ca rezultat al lărgirii posibilităţilor economie locale.

Creşterea bunăstării populaţiei Întreprinderile străine acţionează în economie ca nişte adevăraţi propulsori ai creşterii veniturilor populaţiei. Există un anumit consens tacit printre economişti asupra „premiului salarial” achitat de întreprinderile străine. Primele studii la acest subiect arătau că salariul în firmele străine este în mediu cu 30% mai mare decât în cele locale100. Diferenţa de salarii este mai pronunţată în ţările în curs de dezvoltare şi depinde foarte mult de amplasarea geografică, mărimea ţării şi starea economică101.

Astfel, în SUA firmele străine achită anual salarii în volum de 364 miliarde USD, ceea ce reprezintă 68.000 USD per angajat. În mediu, ele plătesc salarii cu 25% mai mari decât întreprinderile locale102, iar în ţări ca Moldova acest indicator este net mai mare. În Moldova, firmele străine plătesc salarii cu circa 70% mai mult decât firmele autohtone. În anumite ramuri, diferenţa este de 2,5 ori. Însă, în cazul Moldovei, pe lângă factorul salarii mai mari, există şi efectul economiei tenebre. Astfel, firmele străine nu utilizează „salarii în plic”, care sunt folosite pe larg de întreprinderile autohtone. Respectiv ISD au şi un efect fiscal, de reducere a ponderii economiei tenebre şi dezvoltarea unui climat de afaceri transparent şi responsabil. Putem afirma cu certitudine că impactul salarial în urma integrării Moldova în NATO va fi cu mult mai pronunţat decât în România sau ţările din zonă, datorită subdezvoltării ţării şi lipsei totale de securitate în prezent.

100 The impact of foreign direct investment on wages and working conditions oecd-ilo conference on corporate social responsibility. employment and industrial relations: promoting Responsible Business Conduct in a Globalising Economy. 23-24 June 2008, OECD Conference Centre, Paris, France 101 ibdn 102 Impact of FDI, International Trade Administration. www.trade.gov

78

Figura 21. Salariile angajaţilor în funcţie de tipul întreprinderii (lei, pentru 2008)

Sursă: Biroul Naţional de Statistică, Comunicat de presă, Nr. 09/01-165 din 29 octombrie 2008, Remunerarea salariatilor în ianuarie-septembrie 2008

Astfel, creşterea numărului de angajaţi în întreprinderile străine ar duce la majorarea suplimentară a salariului mediu pe economie, faţă de evoluţia normală cu cel puţin 20% după primii 3-4 ani de aderare la NATO. Doar „infuzia” de capital străin şi respectiv apariţia aşa numit campioni de dezvoltare, ar propulsa creşterea salariilor în 3-4 ani de zile de 2 ori faţă de creşterea fără investiţii străine directe. În acest caz, efectul general asupra bugetului public naţional ar fi de 1,5%-2% din PIB, doar de la salarii, ceea ce este dublu faţă de costurile suplimentare de securitate.

Concluzii Toate ţările din fost spaţiul ex-socialist au avut un deficit de securitate şi unica soluţie viabilă şi realistă pentru toate aceste ţări, fără excepţie, a fost şi rămâne a fi integrarea în NATO. Uniunea Europeană presupune în primul rând accesul la spaţiul de securitate comun şi, apoi, drept consecinţă, accesul la oportunităţi de creştere economică, resurse financiare şi piaţa comunitară. Ţările vechi membre ale UE şi non-NATO sunt orientate spre integrarea în NATO, deoarece aceasta le oferă mai multe oportunităţi şi acces la decizii în cadrul lărgit. De asemenea, odată cu aprobarea conceptului de „securitate unică” a UE şi angajamente de protecţie reciprocă, noţiunea de neutralitate devine un anacronism.

Costurile orientative de securitate în cadrul NATO pentru Moldova vor fi de 1,2-1,5% din PIB, însă trebuie de menţionat că problema majorării lor este o problemă tipică pentru marea majoritate a ţărilor din cadrul NATO. Pentru ajustarea costurilor sale de securitate la standardele NATO, Moldova are nevoie de max. 5 ani de zile, iar în termeni reali, de 3-4 ani. În primii ani de aderare Moldova va trebuie să procure tehnică militară, însă datorită puterii economice reduse, aceste achiziţii vor fi o povară prea mare pentru bugetul de apărare a ţării. Estimativ costurile de achiziţii v-or depăşi bugetul total pentru apărare. O soluţie, care sa dovedit valabilă în cazul altor ţări, este oferirea de donaţii din partea ţărilor mari membri NATO şi alte tipuri de asistenţă din partea aliaţilor.

Costurile suplimentare de securitate în cadrul angajamentelor din alianţă vor fi compensate integral de supraveniturile obţinute ca efect de aderare la bloc.

79

Accesul la securitatea garantată de NATO înseamnă oportunităţi de 2 miliarde USD, investiţii anuale pentru cel puţin 10 ani de zile, timp suficient de a dezvolta economia Moldovei la nivelul mediu în cadrul NATO. Doar datorită investiţiilor străine directe, asigurate de apartenenţa la Alianţă, ar permite deschiderea în 5 ani de zile a cel puţin 120 mii de locuri de muncă.

Reducerea riscurilor de ţară, venirea investiţiilor străine, îmbunătăţirea climatului de afaceri, crearea locurilor noi de muncă, bine plătite, vor avea un efect social, extrem de dificil de evaluat, însă cert este că doar ca efect al investiţiilor străine directe, salariul mediu pe economie în 3-4 de va fi de două ori mai mare decât creşterea realizată în prezent. PIB-ul pe cap de locuitor, pe termen mediu (5-10 ani), va tinde spre media regională, ceea ce înseamnă o creştere de cel puţin 4 ori faţă de situaţia actuală.

80

Anexe Anexa 1. Puterea economică a ţărilor membre NATO Ţările membre Anul aderării la NATO Albania 2010e Belgia 1949 Bulgari 2004 Canada 1949 Cehia 1999 Croaţia 2010e Danemarca 1949 Estonia 2004 Franţa 1949 Germania 1955 Grecia 1952 Italia 1949 Letonia 2004 Lituania 2004 Luxemburg 1949 Marea Britanie 1949 Moldova Norvegia 1949 Olanda 1949 Polonia 1999 Portugalia 1949 România 2004 Slovacia 2004 Slovenia 2004 Spania 1982 SUA 1949 Turcia 1952 Ungaria 1999

PIB, mrd USD 2007 10,6 453,6 39,61 1432 175,3 51,6 311,9 21,28 2560 3322 314,6 2105 38,3 27,3 50,2 2773 4,2 391,5 768,7 420,3 223,3 166 75 46,1 1439 13840 663,4 138,4

Sursa: Central Intelligence Agency, The World Factbook 2008

81

Investiţiile străine directe în 2007, top-ul primelor 20 Ţara Proiecte Investiţii Locuri de muncă Număr Rang $ bilioane Rang Număr Rang 2007 2006 2007 2006 2007 2006 China 1,171 1 1 90.4 1 1 366,111 1 2 USA 783 2 3 46.8 3 3 107,141 6 6 India 676 3 2 52.5 2 2 246,361 2 1 Marea Britanie 622 4 4 18.7 16 5 51,654 13 8 Franţa 556 5 5 17.1 20 11 49,327 16 14 Germania 432 6 8 22.8 10 14 41,388 18 21 Spania 379 7 12 17.8 19 12 60,526 10 16 România 364 8 7 20.2 14 10 148,807 5 4 Rusia 361 9 6 45.1 4 4 158,319 4 3 Polonia 330 10 9 20.5 13 20 85,522 7 7 Emiratele 271 11 10 16.0 22 15 42,089 17 10 Arabe Unite Vietnam 260 12 14 40.2 5 16 188,679 3 5 Singapore 239 13 15 23.1 9 18 35,441 22 10 Ungaria 217 14 13 10 28 30 49,399 15 12 Mexic 206 15 18 15.3 23 19 72,722 8 11 Belgia 206 16 29 25.8 26 47 18,371 36 50 Japonia 166 17 20 6.8 36 21 20,511 33 27 Italia 166 18 22 9.9 29 27 19,420 34 33 Malaysia 162 19 27 10 27 44 49,787 14 22 Australia 154 20 25 22.1 12 29 33,615 24 36 TOTAL 11,574 $946.8 2,867,730 * Based on Greenfield FDI projects tracked by OCO Global Ltd. Note that investment and jobs data include estimates.

The Earth Time: Global Foreign Direct Investment Grows to Almost $1 Trillion in 2007, 20% Increase in FDI Capital Expenditure in US, http://www.earthtimes.org/

82

Salariul mediu lunar al unui angajat pe tipuri de activităţi economice şi forme de proprietate în ianuarie-septembrie 2008

Sursa: Biroul Naţional de Statistică, Comunicat de presă, Nr. 09/01-165 din 29 octombrie 2008, Remunerarea salariatilor în ianuarie-septembrie 2008

83

Costul mediu al unui proiect investiţional şi a unui loc de muncă nou creat în 2007 Costul unui proiect, Costul de creare a PIB pe cap de locuitor Ţara mil USD unui loc de muncă, mii după PPC, USD USD Australia 143,5 657 36.300 Belgia 125,2 1404 35.300 China 77,2 247 5.300 France 30,8 347 33.200 Germania 52,8 551 34.200 Ungaria 46,1 202 19.000 India 77,7 213 2.700 Italy 59,6 510 30.400 Japonia 41,0 332 33.600 Malaysia 61,7 201 13.300 Mexic 74,3 210 12.800 Polonia 62,1 240 16.300 România 55,5 136 11.400 Rusia 124,9 285 14.700 Singapore 96,7 652 49.700 Spania 47,0 294 30.100 Emiratele Arabe Unite 59,0 380 37.300 Marea Britanie 30,1 362 35.100 USA 59,8 437 45.800 Vietnam 154,6 213 2.600 TOTAL 81,8 330 10.000 Sursa: Calcule proprii în baza The Earth Time: Global Foreign Direct Investment Grows to Almost $1 Trillion in 2007, 20% Increase in FDI Capital Expenditure in US, http://www.earthtimes.org/

84

Evoluţia PIB-ului după Paritatea Puterii de Cumpărare în ţările ex-Socialiste (USD, per/capita) Evoluţia PIB în 2007 faţă Country 2001 2007 de 2001 Slovenia 18000 27200 151% Cehia 15300 24200 158% Estonia 10900 21100 194% Slovacia 12200 20300 166% Ungaria 13300 19000 143% Lituania 8400 17700 211% Letonia 8300 17400 210% Polonia 9500 16300 172% Croaţia 8800 15500 176% Rusia 8800 14700 167% România 6800 11400 168% Bulgaria 6600 11300 171% Kazahstan 5900 11100 188% Belarus 8200 10900 133% Serbia 2370 10400 439% Macedonia 5000 8500 170% Azerbaijan 3300 7700 233% Bosnia şi Herzegovina 1800 7000 389% Ucraina 4200 6900 164% Albania 4500 6300 140% Turkmenistan 4700 5200 111% Armenia 3350 4900 146% Georgia 3100 4700 152% Montenegro 2370 3800 160% Moldova 3000 2900 97% Uzbekistan 2500 2300 92% Kyrgyzstan 2800 2000 71% Kosovo 2370 1800 76% PIB-ul medianic 5450 10650 195% PIB -ul Moldovei comparativ cu mediana din ţările exsocialiste 55% 27% 49% Sursa: Central Intelligence Agency, The World Factbook 2002, 2008

85

Referinţe bibliografice CAPITOLUL I 1. Alexander Motyl, “Would NATO Defend Narva?” New Atlanticist, 8 septembrie 2008, http:// www.acus.org/new_atlanticist/would-europe-defend-narva 2. Anatol Lieven şi Dmitri Trenin, eds., “Ambivalent Neighbors: The EU, NATO and the Price of Membership,” Carnegie Endowment for International Peace, 2003 3. “Barometrul de Opinie Publică,” Institutul pentru Politici Publice şi Centrul CIVIS, (martieaprilie 2008), http://www.ipp.md/files/Barometru/2008/BOP_March_April_2008_eng.pdf 4. Barry Buzan, “People, States, and Fear: An Agenda for International Se­curity Studies in the Post-Cold War Era” [Popoarele, statele şi frica], Lynne Rienner Publishers 1991 5. Christopher Hemmer şi Peter J. Katzenstein, “Why There is no NATO in Asia? Collective Identity, Regionalism, and the Origins of the Multilateralism,” International Organizations, Vol. 56, No. 3 (vara 2002) 6. Concepţia Politicii Externe a Federaţiei Ruse 2008, http://www.kremlin.ru/text/ docs/2008/07/204108.shtml 7. Concepţia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova , 22 mai 2008, http://www.parlament. md/download/drafts/ro/1305.2008.doc 8. Dan Reiter, “Why NATO Enlargement Does Not Spread Democracy,” International Security, Vol. 25, No 4 (primăvara, 2001) 9. Douglas M. Gibler şi Jamil A. Sewell, “External Threat and Democracy: The Role of NATO Revisited,” Journal of Peace Research, Vol. 43, No. 4, 2006 10. Douglas M. Gibler şi Scott Wolford, “Alliances, Then Democracy: An Examination of the Relationship Between Regime Type and Alliance Formation,” Journal of Conflict Resolution, Vol. 50, No. 1 11. EUobserver.com, „Finland and Sweden Revive Debates on NATO membership,” 1 septembrie 2008, http://euobserver.com/13/26664 12. Expert Online 2.0, “Mayatnik Lukashenko,” Nr. 37 (626), 22 septembrie 2008, http://www.expert.ru/printissues/expert/2008/37/mayatnik_lukashenko 13. George Friedman, “Russia: Using Missile Defense as a Geopolitical Lever,” Stratfor, 12 iunie 2007, http://www.stratfor.com/russia_using_missile_defense_geopolitical_lever 14. Harvey Waterman, Dessie Zagorcheva, Dan Reiter, “NATO and Democracy,” International Security, Vol. 26, No.3 (iarna 2001/02) 15. Ivan Krastev, “Russia’s Post-Orange Empire,” OpenDemocracy.net, 20 octombrie 2005, http:// www.opendemocracy.net/democracy-ukraine/postorange_2947.jsp 16. John Löwenhardt, Ronald J. Hill, Margot Light, “A Wider Europe: The View from Minsk and Chisinau,” International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-), Vol. 77, No. 3, (iulie, 2001) 17. John J. Mearsheimer, “The False Promise of International Institutions,” International Security, Vol. 19, No.3 (Winter 1994-95) 18. Jonathan Dean, “Alternative Defense. Answer to NATO’s Central Front Problems?” International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-), Vol. 64, No.1, (iarna 1987-1988) 19. Jurnal National, “Goniti de acasa – Zeci de moldoveni ucisi la Moscova”, 31 octombrie 2005, http://www.jurnalul.ro/articole/34219/goniti-de-acasa---zeci-de-moldoveni-ucisi-la-moscova 20. Kommersant, “ODKB razvoracivaiut protiv Gruzii” [ODKB este orientat contra Georgiei], Nr. 157 (3974), 3 septembrie 2008, http://www.kommersant.ru/doc.aspx?DocsID=1019687 21. Kommersant, “Parties Didn’t Find Common Georgian Language” [Părţile nu au găsit limbă comună georgiană], 16 octombrie 2008, http://www.kommersant.com/p1041524/Geneva_peace_talks_failed 86

22. Kommersant, “Transdniestria’s Referendum on Dependence” [Referendumul transnistrean asupra dependenţei], 18 septembrie 2006, http://www.kommersant.com/p705497/ Transdniestria_s_Referendum_on_Dependence 23. Los Angeles Times, “What’s NATO Worth?” 28 august 2008, http://www.latimes.com/news/ opinion/la-oew-meier-moynihan28-2008aug28,0,1699467.story 24. Mark Leonard şi Nicu Popescu, “A Power Audit of EU-Russia Relations,” European Council on Foreign Relations, noiembrie 2007, http://ecfr.3cdn.net/1ef82b3f011e075853_0fm6bphgw. pdf 25. Martin Walker, “Variable Geography: America’s Mental Maps of a Greater Europe,” International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-), Vol. 76, No. 3, (July 2000) 26. Moscow News, “Can’t Live With Them, Can’t Live Without Them,” 17 aprilie 2008, http://www. mnweekly.ru/columnists/20080417/55324017.html 27. NATO Handbook, http://www.nato.int/docu/handbook/2001/hb030103.htm 28. Nezavisimaya Gazeta, “Russkie Shpiony Gromjat Zapad” [Spionii ruşi zdrobesc Occidentul], 8 octombrie 2008, http://www.ng.ru/nvo/2008-10-08/100_spy.html?insidedoc 29. Nicu Popescu, “Russia’s Soft Power Ambitions,” Policy Brief No. 115, Centre for European Policy Studies, octombrie 2006, http://shop.ceps.eu/downfree.php?item_id=1388 30. Novosti-Moldova, „Zinaida Greceanîi - Moldova nu poate şi nici nu trebuie să renunţe la pieţele CSI,” 29 Septembrie 2008, http://newsmoldova.md/news.html?nws_id=745988 31. Olav Fagelund Knudsen, “Did Accommodation Work? Two Soviet Neighbors 1964-88,” Journal of Peace Research, Vol. 29, No. 1, (februarie, 1992) 32. Oleg Reut, “Amerika na postsovetskom prostranstve. Dizain regionalinogo bloka GUUAM+” [America în spaţiul post-sovietic. Structura blocului regional GUUAM+], Eurasian Home, 18 August 2008, http://www.eurasianhome.org/xml/t/expert. xml?lang=ru&nic=expert&pid=1689 33. Qiao Liang şi Wang Xiangsui, “Unrestricted Warfare” [Război nerestricţionat], Beijing: PLA Literature and Arts Publishing House, februarie 1999, http://www.terrorism.com/documents/ TRC-Analysis/unrestricted.pdf 34. Radio Praha, „BIS – Russian Spy Activity Reaches Fevor Pitch Over U.S. Radar Base,” Rob Cameron, 26 septembrie 2008, http://www.radio.cz/en/article/108675 35. Raportul Bancii Naţionale a Moldova pe balanţa de plăţi a Republicii Moldova pentru anul 2007, 25 septembrie 2008, p. 10, http://www.bnm.md/files/index_3047.pdf 36. Raportul Bancii Naţionale a Republicii Moldova pe balanţa de plăţi a Moldovei pentru al doilea trimestru a anului 2008, 25 septembrie 2008, p. 6, http://www.bnm.md/files/index_2772. pdf 37. Rapoartele Biroului Naţional de Satistică din Republica Moldova, http://www.statistica.md/ statistics/dat/1403/ro/Activ_com_ext_ian_iulie_2008.pdf şi http://www.statistica.md/statistics/dat/1105/ro/Activ_com_ext_anul_2007.pdf 38. RIAN News Agency, “Medvedev has named the ‘five principles’ of the Russia’s foreign policy,” 31 august 2008, http://www.rian.ru/politics/20080831/150827264.html 39. Robert J. Art, “American Foreign Policy and the Fungibility of Force,” Security Studies, Vol.5, No.4 (vara, 1996) 40. Robert K. German, “Norway and the Bear: Soviet Coercive Diplomacy and the Norwegian Security Policy,” International Security, Vol. 7, No. 2, (toamna, 1982) 41. Sergey Lavrov, “Democratya, mezhdunarodnoe upravlenie i budushee miroustroystvo” [Democraţia, dirijarea internaţională şi viitorul sistem internaţional], Rossiya v globalinoy politike, Nr.6 (noiembrie-decembrie 2004), http://www.globalaffairs.ru/numbers/11/3427.html 42. The Economist, “Redrawing the MAP in Europe”, 10 aprilie 2008, http://www.economist.com/ displayStory.cfm?story_id=11020089 43. Todd Sandler, “Alliance Formation, Alliance Expansion, and the Core,” The Journal of Conflict Resolution, Vol. 43, No. 6, (decembrie 1999) 44. Vessela Tcherneva, “Where Does Russia’s ‘Sphere of Influence’ End?” European Council on Fo87

45.

46.

47.

48.

49.

reign Relations, 23 septembrie 2008, http://www.ecfr.eu/content/entry/commentary_tcherneva_where_does_russias_sphere_of_influence_end Voice of America, “Lukashenko pytaetsea lavirovat mezhdu Rossiei i Zapadom” [Lukashenko încearcă să manevreze între Rusia şi Occident], 28 august 2008, http://www.voanews.com/ russian/2008-08-28-voa22.cfm Vremea Novostei, “Tak bezopasnee” [Astfel e mai puţin periculos], Nr. 164, 8 septembrie 2008, http://www.vremya.ru/2008/164/5/212049.html Washington Post, “Russia’s Shadow Empire,” [Imperiul fantomă al Rusiei] 11 martie 2006, http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2006/03/10/AR2006031001841. html William R. Thompson, ‘Democracy and Peace: Putting the Cart Before the Horse?’ International Organization, Vol. 50, No. 1, (iarna, 1996) Zerkalo Nedeli, “NATO Strengthens Ukraine and Itself,” [NATO consolidează Ucraina şi pe sine] James Sherr, Nr. 14 (693), 12-18 aprilie 2008, http://www.mw.ua/1000/1550/62712

CAPITOLUL II 1. Ambassador Antti Sierla, Effects of Finland’s possible NATO membership, Ministry for Foregn Affairs of Finland, 21 December 2007 2. Baltic States Membership in the WEU and NATO: Links, Problems and Perspectives, Final Report by Ramunas Vilpisauskas, Vilnius University, June 2000 3. Banca Naţională a Moldovei: Poziţia investiţională internaţională a Republicii Moldova 4. Banca Naţională a României, Institutul Naţional de Statistică: Rezultatele cercetării statistice pentru determinarea investiţiilor străine directe în România anii 2003-2006, 5. Based on Greenfield FDI projects tracked by OCO Global Ltd. Note that investment and jobs data include estimates.

6. Biroul Naţional de Statistică, Anuar statistic 2004-2008, 7. Biroul Naţional de Statistică, Comunicat de presă, Nr. 09/01-165 din 29 octombrie 2008, Remunerarea salariatilor în ianuarie-septembrie 2008 8. Biroul Naţional de Statistică, Piaţa forţei de muncă în Republica Moldova 2008 9. Central Intelligence Agency, The World Factbook 2002 10. Central Intelligence Agency, The World Factbook 2008 11. Consiliul Uniunii Europene, Bruxelles, 30 aprilie 2008 (OR. fr) 6655/1/08 REV 1, Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, Secţiunea 2 dispoziţii privind politica de securitate şi apărare comună Articolul 42 (ex-articolul 17 TUE) 12. Defence Select Committee Report on the Future of NATO, Martin Butcher, 2008 The Acronym Institute.

13. European Commission, Agenda 2000 for a stronger and wider Union, Brussels, Bulletin of the EU, Supplement 5/97, 1997 14. Helga Hafterndorn, Celeste Wallender, Robert O. Keohane, Imperfect Unions: Security Institutions over Time and Space, Oxford University Press, 1999 15. Impact of FDI, International Trade Administration. www.trade.gov.

16. Information for the Press, 20 December 2007, NATO-Russia compendium of financial and economic data relating to defence, Data provided by NRC nations. Compiled by Data Analysis Section, Force Planning Directorate, Defence Policy and Planning Division, NATO International Staff 17. Institutul Naţional de Statistică din România, Principalii Indicatori conjuncturali – date provizorii, 12/2007 18. Irena Mladenova, Elitsa Markova, NATO’s Enlargement and the Costs for Bulgaria to Join NATO. 88

Final Report Euro-Atlantic Partnership Council-NATO Individual Fellowship 1999-2001, Economic Policy Institute Sofia, 2001 19. Legea Bugetului de stat pe anul 2008, nr.254-XVI, din 23.11.2007 20. NATO Enlargement, Robert Bradtke, Deputy Assistant Secretary of State for European and Eurasian Affairs, Testimony Before the Senate Foreign Relations Committee, Washington, DC March 27, 2003 21. NATO Handbook, NATO Office of Information and Press, 2001 22. NATO handbook, Public Diplomacy Division, NATO, 1110 Brussels, Belgium 2006 23. NATO Parliamentary Assembly, 2005 Annual Session, 176 PCNP 05 E - NATO-EU SECURITY CO-OPERATION, MARCO MINNITI (ITALY), RAPPORTEUR 24. NATO’s Prague Capabilities Commitment, CRS Report for Congress, Carl Ek, Specialist in International Relation, Foreign Affairs, Defense, and Trade Division 25. Niels Helveg Petersen, Minister of Foreign Affairs, Denmark, Security cooperationand integration in the baltic region. The role of the European Union: Soft Security? The Conference in Riga 24-25 august 1996, The Baltic Demension of European Integration.

26. OECD Observer, Policy Brief, Security System Reform an Governance: Policy adn Good Practice, May 2004 27. OECD, DCD/DAC(2003)30/REV3, Security system reform and governance: policy and good practice, DAC High Level Meeting, 15-16 April 2004 28. Press conference, by NATO Spokesman, James Appathurai, Noordwijk, the Netherlands, 25 Oct. 2007 29. Press release EU-Western Balkans Summit – Declaration, Thessaloniki, 21 June 2003, 10229/03 (Presse 163) 30. Ruta Avulyte, Cost- benefit analysis of nato enlargement: challenges and achievements of Lithuania, Columbia University, School of international and public affairs, 2001 31. Speech on NATO reform delivered at a podium discussion, British Embassy Berlin on 11 november 2008 32. Tax policy assessment and design in support of direct investment, Directorate for financial, fiscal and enterprise affairs, OECD, April 2003 33. Tax policy assessment and design in support of direct investment, A study of countries in South East Europe, prepared by the OECD Tax Centre for Tax Policy and administration in cooperation with the Investment Compact team directorate for financial, fiscal and enterprise affairs, OECD april 2003 34. The Conference in Riga 24-25 august 1996, The Baltic Demension of European Integration.

35. The Earth Time: Global Foreign Direct Investment Grows to Almost $1 Trillion in 2007, 20% Increase in FDI Capital Expenditure in US, http://www.earthtimes.org/ 36. The impact of foreign direct investment on wages and working conditions oecd-ilo conference on corporate social responsibility. employment and industrial relations: promoting Responsible Business Conduct in a Globalising Economy. 23-24 June 2008, OECD Conference Centre, Paris, France 37. The North Atlantic Treaty, Washington D.C. - 4 April 1949, Art.5 38. Thomas S. Szayna, The Future of NATO and Enlargement, Testimony for the Subcommittee on Europe of the Committee on International Relations, United States House of Representatives on April 17, 2002 39. Ukrainian Membership in NATO: Benefits, Costs and Challenges, By John Kriendler, July 2007 40. Ulrich Beck, Risk Society, Towards a New Modernity, Sage, London, 1992 41. UNCTAD 2002 42. United Nation, General Assembly, Implementation of the United Nations Millennium Declaration, Report of the Secretary-General, 43. World Development Indicators database, World Bank, revised 10 September 2008 44. www.bnm.md 89

45. www.oecd.org/dac/conflict 46. www.statistica.md 47. Статкомитет СНГ, Статистический анализ и прогнозные оценки, Фактически сложившиеся в 2006 году тенденции экономического развития стран СНГ по сравнению спрогнозными, Опубликовано в статбюллетене №4 (февраль 2007 г.).

90

Despre IDIS „Viitorul”: profilul organizației Profil IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova.

Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” este succesorul de drept al Fundaţiei Viitorul, şi păstrează în linii mari tradiţiile, obiectivele şi principiile de acţiune ale fundaţiei, printre care se numără: formarea de instituţii democratice şi dezvoltarea unui spirit de responsabilitate efectivă printre oamenii politici, funcţionari publici şi cetăţenii ţării noastre, consolidarea societăţii civile şi spiritului critic, promovarea libertăţilor şi valorilor unei societăţi deschise, modernizate şi pro-europene.

Misiunea noastră Misiunea IDIS este de a contribui la consolidarea unui mediu favorabil schimbărilor democratice în Republica Moldova, întăririi unor centre de reflecţie şi sinteză pe problemele vitale ale tranziţiei politice, sociale şi economice; încurajării reformei sistemului de administraţie publică locală şi regională, încetăţenirii normelor democratice şi a statului de drept în condiţiile unei societăţi civile în creştere, în care cetăţenii acţionează voluntar şi conştient pentru a-şi exprima propriile interese, pentru a avea acces liber la informaţii şi pentru a atinge obiectivele pe care le-au stabilit.

Domenii prioritare În conformitate cu strategia de instituţie pentru 2009-2014, IDIS „Viitorul” şi-a fixat obiectivele sale programatice spre 3 domenii prioritare: (1) modernizarea sectorului public; (2) fortificarea economiei de piaţă; (3) crearea unei societăţi competitive.

Afilieri externe Maturitatea instituţională a IDIS „Viitorul” este asigurată şi de conectarea sa la prestigioase reţele profesionale internaţionale, printre care vom menţiona: •PASOS (Reţeaua Institutelor şi Asociaţiilor de Politici Publice) • PN (Transitional Policy Network) • ISPAcee (The Network of Institutes and Schools of Public Administration in Central and Eastern Europe, Slovacia) • DRI (Reţeaua Institutelor de Cercetare a Democraţiei) • PIN (Reţeaua Institutelor de Politici Economice a PNUD) 91

Note:

Dumitru Mînzărari (dumitru.minzarari@viitorul.org) este

analist asociat pe problemele politicii externe şi de securitate în cadrul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” din Chişinău.

A absolvit Colegiul Militar „Alexandru cel Bun”, deţine gradul de Licenţiat în Ştiinţe Politice a Universităţii de Stat din Moldova şi gradul de Magistru în Afaceri Internaţionale a Universităţii Columbia din New York.

Experienţa profesională anterioară include activitatea la Ministerul Apărării al Republicii Moldova, unde a fost responsabil de cooperarea internaţională cu NATO şi OSCE, controlul armamentelor convenţionale şi operaţiuni de menţinere a păcii.

De asemenea, este deţinătorul bursei de merit Edmund S. Muskie/Freedom Support Act Graduate Fellowship (2004-2006) şi a bursei de cercetător Lane Kirkland Fellowship (2007-2008).

Veaceslav Ioniţă (veaceslav.ionita@viitorul.org) este analist pe problemele economice şi finanţe publice în cadrul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” din Chişinău.

A absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, deţine gradul de Licenţiat în Ştiinţe Economice şi titlul de doctor în ştiinţe economice.

Experienţa profesională include efectuarea de cercetări pentru Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, TACIS. De asemenea, este membru în calitate de expert a comisiei Parlamentare pentru administraţie public, şi expert al Colegiului de Experţi al Consiliului Superior al Magistraturii.

Adresa: Republica Moldova, Chişinău, str. Iacob Hîncu 10/1 Telefon: (373-2) 21.09.32 Fax: (373-2) 24.57.14 E-mail: idis_viitorul@mdl.net www.viitorul.org; www.viitorul.eu