Gothic -Dorneanu Eduard

Page 1

GOTHIC

~1~


DORNEANU EDUARD

~2~


GOTHIC

Editare şi Prefaţă: Anne Marie Bejliu Coperţi şi Procesare computerizată: Viorel Cristian Pavelescu

~3~


DORNEANU EDUARD

Cred crucea fără braţe aşteptând întunericul... sub privirea celorlalte cuvinte.

~4~


GOTHIC

GOTHIC DORNEANU EDUARD

Editura - RoGrup www.rogrup.net

~5~


DORNEANU EDUARD

„Jar de gothic nestins” ne căutăm în cuvinte de jar, până în cele mai intime silabe, asemeni vântului în căutarea sa. cine suntem?...”

Dorneanu Eduard

~6~


GOTHIC Jar nestins rămâne în fiinţă dorul de moarte, evadarea în moarte deşi iubirea, în percepţia cea mai fină a sufletului este absolutul şi iubire fiind, înseamnă viaţă...Moartea este evadare din măruntul vieţii pământene, o coasă ce nivelează câmpul frământărilor ce opresc curgerea firească a bucuriei lumii. Frumuseţea întunericului, în care albul este la început doar un punct, devine, odată cu creşterea intensităţii muzicii sufletului, a maturizării sale, o adevărată ploaie purificatoare a închistărilor, a fricilor asumate şi neasumate, a bucuriei de a fi dincolo de mărginire, dincolo de nemărginire, deplinul dar şi mulţumirea Privirilor Lui, a Sufletului Lui Dumnezeu. Fericirea, uitată o vreme pe ţărmul durerii, creşte din nisipul răscolit de paşii apelor. Intră clandestin în intimitatea scoicii, îi răneşte miezul apoi, el însuşi devine materie pentru noua viaţă, pentru perla ce-şi rotunjeşte strălucirea pe făgaşul luminii. Voi intra o clipă pe calea aleasă de autor – Dorneanu Eduard – pentru a deschide mici porţi către versul său echilibrat, cu o aparenţă de visare, de o frumuseţe deosebită prin forţa şi intensitatea cu care expune trăirile, percepţiile sale asupra iubirii, vieţii, morţii, albului, negrului, sângelui, albastrului, durerii, bucuriei, tristeţii, speranţei şi toate celelalte simboluri fireşti ale căutărilor fiecărei fiinţe umane pe calea sa spre sine, spre fiinţa divină. Necunoscută Iubirea, doar trăită până la cele mai firave nervuri ale fiinţei, aproape blestem al căutărilor neobosite, are locul său uimitor de curat în inima copacului vieţii. Nu este doar ramură, nu este doar floare albă a purităţii, nu este doar esenţa din care nenăscute seve umezesc bucuria existenţei şi o fac să rodească împlinirea Totului ce suntem, ea este floarea însăşi a vieţii, înflorirea ei, albul curcubeului, când negrul macină cu aripi de vulture fărâmele de regăsiri. Iubirea ce răscoleşte fiinţa cititorului, atunci când reuşeşte să pătrundă dincolo de poarta muzicalităţii aparte a sensurilor date de autor în versuri, devine velinţă purpurie pentru sufletul acestuia, retrezind, redeschizând porţi de cunoaştere, bucuria redescoperirii proprii, redescoperirii nu numai a îngerului ci, şi a demonului, ce-şi manifestă prezenţa în fiecare dintre noi. „în această şaradă a noilor patimi, doar verdele se detaşează prin zbucium.” – „Legământul purpuriu”(fragment) Dincolo de redescoperirea prin cunoaştere, autorul nu uită întruparea fiinţei divine în fiinţa pur pământeană. În versurile sale, apare deseori „dorinţa”, ca un liant între trăirile înalte, pure, libere de orice ataşament pământean şi trăirile, emoţiile pur pământene: „dorinţa ne uneşte cântecul, improvizând infinitul. de atâta iubire, uităm să ne minţim... şi e bine.” – „Poezie modernă pentru critica clasică” La final de volum, reapare veşnica întrebare a perpetuelor căutări: „cine suntem?” Urmată de răspunsul mereu dureros: „ dacă am şti, poate ploile rebele ne-ar alunga tristeţile.” şi concluzia... nu foarte optimistă dar promiţând, ambiţionând fiinţa să meargă mai departe pe drumul cu unic sens şi conştientizarea acestui unic sens...fericirea, împlinirea ei: „ şi nici atunci nu am fi, cu adevărat fericiţi...” – Jar de gothic nestins(fragment- final) „Suntem ca o pagină albă, pe care Dumnezeu, scrie o parte din istoria Sa...”- autor necunoscut

Anne Marie Bejliu ~7~


DORNEANU EDUARD

Gothic dimineaţa vine ca un animal de pradă, căutându-mi sângele risipit. camera goală, împânzită de oglinzi sparte, mă aruncă în braţele tale. îmi schimb culoarea ochilor, aşteptând să îţi schimbi semnul buzelor. blestemul ne adună fiorul, în vârful pumnalului de argint. îţi deschid visele cu el invocând nerăbdarea. îngerii tăi somnoroşi mă acceptă.

~8~


GOTHIC

Incantatie pe urma de gothic cavaler descântat cu praf de lună, sub arcada neagră a stăpânului fricos. mai mulţi îngeri împărţind fără grabă, accesoriile tinereţii. la fiecare destinaţie, cineva uită să închidă blestemul.

~9~


DORNEANU EDUARD

Acasa locuiesc într-un castel de nisip, unde zeii nu au nici o putere. ferit de furtuni şi iubiri rătăcite, păstrez jurământul.

~ 10 ~


GOTHIC

Dincolo de ploaia cea rea copac retezat ca un braţ de ciclop. doi tineri răsucind o cheie. coperta unei cărţi cu filele rupte. şi eu... evadând dincolo de ploaia cea rea.

~ 11 ~


DORNEANU EDUARD

Numele intreg hai! azi te iau de mână şi te duc la altar. mergem în biserica gothică. eu zgâriind pereţii cu unghiile, tu tremurând de frica gerunziului. sfinţii holbaţi, ne strigă pe numele de botez şi o carte ne urmăreşte legământul. pute a lumânare neagră sub cupola liniştii. tineri şi proşti, ne îmbătăm de aroma sângelui cald. plecăm fiecare blestemând verbele nesimţite.

~ 12 ~


GOTHIC

Anul trecut pe cursul inferior al trupului tău, s-a construit un baraj de hârtie. în unele nopţi, castorii adună stelele aruncate de amanţii pierduţi. apele curg în secunde împrumutate. desenul e frumos. mai ales că lipseşte întrebarea...

~ 13 ~


DORNEANU EDUARD

Mai multe litere si un singur pion pierdut milioane de aripi mângâind albul, un singur vis împlinind taina.

~ 14 ~


GOTHIC

Fotografie alb negru inima tinereţii pe fundal de zăpada topită. mai mulţi sinucigaşi ridicaţi în picioare. palme împreunate în tăcerea asumată. atât de departe.

~ 15 ~


DORNEANU EDUARD

Gothic in trei semne o parte din inimile mele, sunt inimi moarte, aruncate de alţii. o parte din visele mele, sunt vise mute, abandonate de alţii. o parte din aripile mele, sunt aripi arse, blestemate de alţii. doar sângele meu e pur, în risipirea întunericului.

~ 16 ~


GOTHIC

Raspuns aproape de stele, în focul disipat, o umbră de jad.

~ 17 ~


DORNEANU EDUARD

Gothicul dimineţilor fara mine eşti dependentă de sângele meu. albul tău nu poate respira fără pletele mele negre, înfăşurate pe glezna rănită.

~ 18 ~


GOTHIC

Text nerecomandat sunt unul din îngerii căzuţi pe patul tău de iarnă stupidă. picioarele noastre, leagănă cuvintele rămase, în paharele goale. la uşă bate paznicul invocând timpul pierdut în jocul vulgar. doar sânii adorm în palmele mele, obosiţi să tresalte. îţi închid buzele apăsând întunericul.

~ 19 ~


DORNEANU EDUARD

Micul altar două tăceri, una mai sfântă ca alta, aduse ca jertfă timpului pierdut.

~ 20 ~


GOTHIC

Fara tine doar tăcerea împerecheată în lanţ de lumini împlineşte porunca

~ 21 ~


DORNEANU EDUARD

Praznic de taina patruzeci şi patru de mucenici îngropaţi de vii, în douăzeci şi două de pâini negre. sabia lăsată sub numele scris, doarme somnul sângelui parfumat.

~ 22 ~


GOTHIC

Falsul diamant aproape tot ce am crezut despre păsări este fals. psihologia mea incomodă, mă recomandă ghilotinei. degeaba căutăm aripile lăsate amanet. duminică seara, şoselele sunt goale. autostopiştii rari. uneori plouă cu vorbe deocheate, dinspre pădurile rătăcite.

~ 23 ~


DORNEANU EDUARD

De vis nici o ghilotină nu poate fi, deasupra cuvântului, deasupra visului, tău.

~ 24 ~


GOTHIC

Rocada mica îmi trimiţi bileţele de dragoste, scrise cu litere de trup pângărit. îţi trimit şoapta de tăcere, nespusă, nescrisă, nesupusă...

~ 25 ~


DORNEANU EDUARD

Focul din tampla buzele negre ale literelor lacome sărutând cu gerunziu nesimţit, coapsele hârtiei fecioare. până dincolo de neiubire, ecoul mângâierii .

~ 26 ~


GOTHIC

Sarutul vitreg al neiubirii azi, am murit pentru tine. ochiul meu, nu îţi mai zăreşte silueta în fum. mâinile mele nu te mai caută să se rezeme de coapsele tale. şi cântecul, ecou întors e. mirosul tău de trandafir verde, închis e, în scoica de jar. pun capul pe steaua de omăt, să aud cum cântă cocorii. pe faţă, ceva nenăscut, îmi desenează surâsul altcuiva, să pot schimba tramvaiul cu zborul, în halte decorate fistichiu. hei... azi am murit pentru tine. era firesc să se întâmple asta.

~ 27 ~


DORNEANU EDUARD

Roua focul aprins la marginea cărării de mâinile celor tăcuţi, ascute nemişcarea secundelor şi cheamă din legendă inorogul.

~ 28 ~


GOTHIC

Gothic pentru inimi aruncate de atâta alb, hainele tale au putrezit pe trupul însângerat. mai multe cruci, întoarse de timp, îţi leagănă părul bolnav de mine. ca un balsam negru şi pur, anotimpul ştirb îţi muşcă sânii. din bucuria falsă, în tristeţea asumată, cerul de piatră.

~ 29 ~


DORNEANU EDUARD

Semn gothic de atâta singurătate, muntele tău îşi muşcă zăbala. ancorez în sângele tău, în numele trădării.

~ 30 ~


GOTHIC

Rugaciune gothica cerul e negru. cărbune stins pe inima mea. Dumnezeu e rătăcit în labirint purpuriu aşteptând morţile accidentale, ale marinarilor trişti...

~ 31 ~


DORNEANU EDUARD

Un cuvant dezlegat e de minciuna blestemul rostit. sub poala de mătase a timpului, se piaptănă fecioara înşelată.

~ 32 ~


GOTHIC

Horoscop sunt născut în zodia fără nume, asemeni lunii, asemeni stelelor. ursitoarele mă caută nebune, prin toate gările, pe toate oceanele, în toate paturile. mă ascund în spatele umbrei. albul ne primeşte pe amândoi...

~ 33 ~


DORNEANU EDUARD

Distante inegale sub mantia răzvrătirii, doar acolo, cavaleria descalecă chinuind dimineaţa, departe de tine.

~ 34 ~


GOTHIC

Fara nimic palma ce ţine visul din depărtare în aproape, e oglinda mată a răzvrătirii.

~ 35 ~


DORNEANU EDUARD

Simbol de zbor cazut ploile domolite de gesturi indecente, au prins floare de trup stânjenit. am să plec ultimul.

~ 36 ~


GOTHIC

Sa nu intorci capul... azi ninge cu poezie ninge cu poezie pe trupurile noastre. tribut de iubire. tribut de sărut. ninge cu poezie pe visele noastre. cuvinte alungate, revin în genunchi. ninge cu poezie pe aripile noastre. fior de fior. sânge de sânge. şi stăm lipiţi aşa... unul în inima celuilalt. şi visăm aşa... aproape nebuni... la poezia ce ne acoperă neîncetat.

~ 37 ~


DORNEANU EDUARD

Modest cuvânt fermecat, de dincolo de ireal. aproape absentă, deziluzia.

~ 38 ~


GOTHIC

Poem in versul trecutului trimite-mi letera de favor, pentru balul ordonanţelor nefericite. sunt căuzaşul odoarelor de taină. descalec acum.

~ 39 ~


DORNEANU EDUARD

Lucruri beat de atâta zbor, pun capul pe sufletul tău. ascult inima bătând în ritmul ploilor rebele. azi da,mâine nu. poate că nu. poate că nu...

~ 40 ~


GOTHIC

Poem incomplet trăiesc printre hainele tale parfumate cu iluzii. seara mă adormi cu cântece gemute, la lumina tinereţii palmuite. uneori îţi înmuguresc sânii a primăvară. e semn că trupurile noastre s-au regăsit. din părul meu având culoarea beznei, până la inima ta de idol resemnat, firul Ariadnei răscoleşte cenuşa. astăzi mă simt incomplet. o parte din mine, parcă lipseşte.

~ 41 ~


DORNEANU EDUARD

Mereu iubirea aripi deschise în cuvânt domolit, cu faţa la tine rostesc. cu grijă sărut conturul de tine. cu vis...

~ 42 ~


GOTHIC

Am zis da armonie divină, prenume descântat, în paturi de petale, arzând visele...

~ 43 ~


DORNEANU EDUARD

Iubirea călare pe trup de secundă răvăşită, ador ploaia cu plete de fum.

~ 44 ~


GOTHIC

Toleranta pentru rima imperecheata am uitat să te strig. inima ta era deschisă şi am intrat posomorât. m-ai servit cu coapsele goale. am fost atent ca ochii mei, să nu îţi zgârie albul. nu ai întrebat de unde am numele tău, împăturit într-un vis tulbure. te-ai lăsat pe spate, cu cartea în mână iar eu am căutat filele goale, cu dorinţă de poet nebăut. la plecare, am strâns toate rimele. mai puţin rima împerecheată. ea aparţine viitorului tău amant.

~ 45 ~


DORNEANU EDUARD

Erori asumate orice paradis e banal, dacă braţele tale nu îmi umilesc tristeţea... mă scutur de păsările negre ce îmi întunecă dorinţa. strecor în cuvântul şoptit, pumnal de argint...

~ 46 ~


GOTHIC

Regele adevar să îţi transform sângele în sânge, viaţa în viaţă, durerea în ieri. în numele unei iubiri destrămate...

~ 47 ~


DORNEANU EDUARD

Balanta eşti aproape de adevăr şi la un pas de minciună. luna-ţi şopteşte amar, trist arcuş fără strună...

~ 48 ~


GOTHIC

Trei randuri de dor capcana inimii, în valea durerii închipuite, când zeii se rostogolesc răniţi.

~ 49 ~


DORNEANU EDUARD

Noua din zece din zece iubiri, una e blestemată pe rug de pasăre neagră. Neatins, părul meu întreabă de tine, sub fântână cu apa sărată.

~ 50 ~


GOTHIC

Atunci orice timp, poartă în noapte, aura destrămării.

~ 51 ~


DORNEANU EDUARD

Nesfarsit din loc în loc, umbrele au săpat gropi comune. trupurile viselor din tinereţea absolută, sunt abandonate în ele. drept cruce, este postat afişul mototolit, cu titlu hilar.

~ 52 ~


GOTHIC

Bratele mirarii viitor fără lumină. doar aripi împreunate în pripe, pe prispa unei copilării neuitate.

~ 53 ~


DORNEANU EDUARD

Modest semnul întors eliberând marele val, aduce ploaia sărată.

~ 54 ~


GOTHIC

Fior iubire gothică în anotimp nenăscut, risipit de întrebări banale. aproape de abis.

~ 55 ~


DORNEANU EDUARD

Ochi trist dintre toate anotimpurile, doar sトビutul e anotimp nobil. restul sunt la plural. numトビul lor e nedefinit.

~ 56 ~


GOTHIC

Sub semn nestiut ocean fără sfârşit, inima mea. purpurii valurile. plajă uitată... o imensă noapte, cu nume de împrumut...

~ 57 ~


DORNEANU EDUARD

Inel parfumat pot fi, cerul singuratic al indiferenţei. pot fi, zefirul ce adună mireasma buzelor nesărutate. ancorat între două speranţe, una mai absurdă ca alta, pot fi. îţi pun pe degetul de ceară inel parfumat să nu mă uiţi când te vei trezi. din camera vecină, cineva îmi strigă numele, în silabe de zbor. plec să închid trandafirii, în cufărul cu pozele îngerilor orbi. pot fi, primul şi ultimul labirint...

~ 58 ~


GOTHIC

Gothic pur or să vină zile când nu o să ne putem sinucide. or să vină nopţi când nu ne vom iubi. să fii atentă la semnul întors. să fii atentă îţi zic. aşteptând la sânul gerunziului însângerat....

~ 59 ~


DORNEANU EDUARD

Evadare din cetatea cenzurii buzele tale, construiesc rug de rouă curată. departe de fior, cetatea, ne blestemă cu cuvinte banale, pentru un pumn de hârtii colorate. refren de sânge pe alb incomplet, iubirea mea. ca să nu te uit, ca să nu te mint, îmi voi acoperi visul. resemnat, evadez de mână cu anotimpul.

~ 60 ~


GOTHIC

Iarna timpurie în sângele tău, trăieşte infinitivul. ca un inorog fără aripi, bocetul lui...

~ 61 ~


DORNEANU EDUARD

Culoarea destinului la marginea visului, aproape de suflet, îngerul se roagă cu cuvintele copilului care ai fost cândva.

~ 62 ~


GOTHIC

Calendar de la o lună la alta, amurgul înfloreşte. pe palmele tale, umbra clădeşte altar.

~ 63 ~


DORNEANU EDUARD

Gothica păsările negre ale morţii dând ocol trupului tău dezgolit. sabia albă a trădării, înfiptă pe jumătate. şi eu aşteptând în sângele tău.

~ 64 ~


GOTHIC

Credinta de atâta iarnă, altarele se dălţuiesc în sânge şi se plătesc cu tinereţea tuturor sfinţilor.

~ 65 ~


DORNEANU EDUARD

Aripi grele cetatea e locul, în care clopotele bat doar pe bani. murdară e liniştea, grele aripile...

~ 66 ~


GOTHIC

Iubirea ca un alt sentiment pumnal de argint în inima mea, iubirea, răscolindu-mi, răscolindu-mi, răscolindu-mi... pumnal de lumină în inima mea, iubirea amintindu-mi, amintindu-mi că ieri, când sorbeam nectarul că ieri, când râdeam de uitare, era prea târziu.

~ 67 ~


DORNEANU EDUARD

Navigand plutim pe oceanul iubirii, ţinându-ne de mână timid. între noi, gerunziul, călăuză şi refugiu dorit. sângele anotimpului decapitat, ne pătează buzele, conturând sărutul. îmi veghezi somnul, rugându-te ca durerea, să îmi fie completă. te visez alături de nimfele jertfite, pe covorul indiferenţei veşnice. oceanul ne primeşte alături, de toţi cei ce s-au pierdut, în iubiri interzise. între noi, gerunziul. inel de cuvânt...

~ 68 ~


GOTHIC

Celelalte cuvinte (varianta nerecomandata) duminica, femeile sunt cu adevărat ieftine. le poţi cumpăra cu vinul strâns pentru pomenirea morţilor neştiuţi. accidental, poţi auzi inimile lor palpitând, asta pentru că, jeanşii sunt strânşi până la sânge. dacă le vei mângâia coapsele, vei putea auzi bucuria celorlalţi bărbaţi, ce au plecat cu bucăţi, din hainele iubirii. duminica, se reinventează iubirea. perechile sunt întâmplătoare.

~ 69 ~


DORNEANU EDUARD

Adevarul despre majuscule în Epigonia, mândria e femeie de serviciu. onoarea a emigrat, împreună cu pachetele de ţigări, netimbrate. nu se mai merită nici să te sinucizi. îngerii sunt exilaţi în biserici. cu litere mari, se scrie un singur cuvânt. şi acela mincinos.

~ 70 ~


GOTHIC

Jocul diminetilor pe luciul apelor nenascute lebăda neagră plutind pe sângele risipit, la ora când cuvintele se întorc pe partea cealaltă. mai întâi te dezbrac de hainele închipuite, apoi, te îmbrac din priviri. de atâta dragoste, îţi înmuguresc sânii. de atâta fior, rugăciunea nu are sfârşit. cu bucurie de argint, călătorii aruncă visele, în luciul tulburat.

~ 71 ~


DORNEANU EDUARD

Secundele au aprins ruguri în ziua când Dumnezeu va afla că existăm, cerul va fi un crematoriu de vise. nici o virgulă nu va mai cere tribut, poeţilor rătăcitori.

~ 72 ~


GOTHIC

Ruleta toate aşteptările, aproape toate. toate remuşcările, aproape toate. toate risipirile, aproape toate. toate evadările, aproape toate. nici o întrebare, nici un regret.

~ 73 ~


DORNEANU EDUARD

Poem in sange de timp risipit din înalt, plouă cu petale de trandafir mirosind a trup neiubit. fior nou, vântul îmi muşcă inima, la nord de insula uitării. rămânem pentru veşnicie împreună, eu definit în zboruri căzute, tu neştiută, nenăscută. negru conturul întrebării. alb numele răsturnat. în oglindă...

~ 74 ~


GOTHIC

Drum catre tine în părul tău căutând fericirea, unind, secunda mea de veşnicia ta, veşnicia ta de întrebarea lui, întrebarea lui de naşterea ei şi naşterea ei de secunda mea. rătăcit în părul tău de fum de ţigară, respir iluzia aceea diformă, rămasă vie din tempul Afroditei, ce te rănea cu săgeata lui Eros, unind...

~ 75 ~


DORNEANU EDUARD

While Your Lips Are Still Red... Until We Meet Again sunt încă roşii buzele iubitei mele. ne vom iubi veşnic, până ce vom deveni parte din aceeaşi silabă, năzuind la acelaşi cuvânt... azi, zeii se închid în temple. doar iubirea umblă desculţă, prin pădurea de inimi. ne aşteptăm unul pe celălalt. eu navigând pe oceanul purpuriu. tu visând frumos, alături de cei ce nu mai sunt. until we meet again somewhere in heaven or in another life...... your lips are still red...

~ 76 ~


GOTHIC

Poezie moderna pentru critica clasica soarele s-a ascuns în pieptul tău, sub cămaşa descheiată de timp. navighez noapte de noapte, în căutarea razelor, sub ochii blânzi ai păcatului. dorinţa ne uneşte cântecul, improvizând infinitul. de atâta iubire, uităm să ne minţim... şi e bine.

~ 77 ~


DORNEANU EDUARD

Carare catre inima muntelui sunt un participiu vagabond, hăituit de interjecţii. nu pot fi predicatul nimănui. de aceea, înfloresc primăvara.

~ 78 ~


GOTHIC

Poezie dacă substantivele nu ar avea gen, adjectivele ar muri de dorul acordurilor. atât de stupid, să spui că substantivul înger, are genul masculin... suntem părţi de vorbire neserioase, pe care fetele le combină în versuri bizare. duminica asta, sunt un numeral cardinal, adunat de pe drumuri, de o prepoziţie bătrână. Împreună, scriem în cartea disperării, o propoziţie cu subiect multiplu. la sfârşit, punem punct. virgula e luată de nişte locuţiuni, ce scriu poezie.

~ 79 ~


DORNEANU EDUARD

In taina noptilor fara luna păsările-cuvinte deschid filă nouă, sub cerul împovărat de amânări. la capătul lumii, pe un ţărm necunoscut furtunilor, sângele nostru spală altarul întrebării. apele purpurii, parfumate de veşnicile răni, ne spală visele... la picioarele dorinţei, gerunziul clădeşte imperiu, pentru eternitate. ridic spada împărţind în două părţi inegale, noaptea fugară. jumătate tristeţii, jumătate sângelui bolnav. perfid, gerunziul îmi ascunde scrisoarea, în părul tău încolăcit în alge. amân dimineaţa sub semnul inversat şi mă ascund în întrebarea purpurie. până mâine. când voi deschide poarta. sau nu.

~ 80 ~


GOTHIC

Camasa verde îmbrac aceeaşi cămaşă verde, purtată cândva de strămoşii mei. sângele lor neînvechit se amestecă cu visele mele şi adormim împreună în serile cu lună amară. uneori aripile mele se amestecă în zborul martirilor niciodată uitaţi. pecetea iubirii îmi cere în genunchi, să caut cutia cu amintiri. în dreptul inimii, Dumnezeu îmi deschide rană purpurie de dor, ca să nu uit, ca să nu uit, ca să nu uit, că sunt român...

~ 81 ~


DORNEANU EDUARD

Legamantul purpuriu primăvara vine ca o haină veche uitată pe gardul vecinului. păsările călătoare se întorc să îşi dea foc cuiburilor părăsite. în această şaradă a noilor patimi, doar verdele se detaşează prin zbucium. ador să rup firele de iarbă, ce răsar pe trupul tău adormit. e semn că îngerii te-au ales, pentru încă un an.

~ 82 ~


GOTHIC

Your Gardian Angel I am your gardian angel. locuiesc pe buzele tale, ameţit de sărutările iubirii. numele meu se confundă cu tinereţea, cu vântul tremurând de dorinţă. când mă voi naşte, te voi căuta timid, cu capul plecat. until that bless day, I am just your gardian angel.. and I live, there, on your red lips...

~ 83 ~


DORNEANU EDUARD

Langa tine apărând floarea castă a iubirii, desenată în carnea ta, de zeii abandonaţi...

~ 84 ~


GOTHIC

Cel mai frumos poem definitie Iubirea... sunt buzele mele, căutându-te. visul... trăieşte pentru ochii tăi, răscolind amintirea. dragostea... mărturiseşte îngerilor, patima mea grea.

~ 85 ~


DORNEANU EDUARD

Speranta două aripi. una deschisă. alta nu. două inimi. una sinceră, alta nu. două întrebări. una curată, alta nu.

~ 86 ~


GOTHIC

Gothica... porunca zilei a opta Cartea se deschide la pagina mea. îngerul îmi citeşte prefaţa. colorată cu sângele meu risipit, fila vorbeşte de zborul pierdut. versurile îmi rup bucăţi din inimă, dar flacăra altarului părăsit mă alină. cu umbră de dor. îngeri însângeraţi, de lanţurile cu care Dumnezeu i-a legat de nume pieritoare, îmi crestează trupul, cu pumnale de argint. iau foc pădurile tale, răscolind amintirea. de mână cu tinereţea, sărim de pe stâncă, în apa purpurie a trădării.

~ 87 ~


DORNEANU EDUARD

Impreuna eu şi gerunziul păzind poarta cea mare. cavaleri neînfricaţi ai cuvântului pur.

~ 88 ~


GOTHIC

Cele doua aripi ale eternitatii două cuvinte, ambele eterne. două cuvinte, spuse doar o dată în viaţă, unei singure muze. două cuvinte şi două aripi căutând cerul, înainte de noaptea fugară.

~ 89 ~


DORNEANU EDUARD

Neostenita, aripa timpului în trupul copacului locuieşte o iubită, încă necunoscută buzelor mele. ochii ei, îmi piaptănă părul negru, încâlcit, printre stelele fugare ale nopţii. când sângele parfumat se risipeşte, mă strigă pe numele meu neştiut. uneori... o aud...

~ 90 ~


GOTHIC

Acteon privire dăruită trupului tău. petale de floare şi sărut adormit. căutare a locului blestemat. niciodată al tău...

~ 91 ~


DORNEANU EDUARD

Sarbatoarea tuturor sfintilor buzele tremură rătăcite în dorinţă. infinitivul ţi le deschide, parfumându-ţi sângele. de atâta noapte, până şi Dumnezeu a obosit în braţele tale.

~ 92 ~


GOTHIC

Jar de gothic nestins ne căutăm în cuvinte de jar, până în cele mai intime silabe, asemeni vântului în căutarea sa. cine suntem? dacă am şti, poate ploile rebele ne-ar alunga tristeţile. şi nici atunci nu am fi, cu adevărat fericiţi...

~ 93 ~


DORNEANU EDUARD

Cuprins Gothic

......................................Pag. 8

Incantaţie pe urmă de gothic

......................................Pag. 9

Acasă

......................................Pag.10

Dincolo de ploaia cea grea

......................................Pag.11

Numele întreg

......................................Pag.12

Anul trecut

......................................Pag.13

Mai multe litere şi un singur pion pierdut

......................................Pag.14

Fotografie alb negru

......................................Pag.15

Gothic în trei semne

......................................Pag.16

Răspuns

......................................Pag.17

Gothicul dimineţilor fără mine

......................................Pag.18

Text nerecomandat

......................................Pag.19

Micul altar

......................................Pag.20

Fără tine

......................................Pag.21

Praznic de taină

......................................Pag.22

Falsul diamant

......................................Pag.23

De vis

......................................Pag.24

Rocada mică

......................................Pag.25

Focul din tâmplă

......................................Pag.26

Sărutul vitreg al neiubirii

......................................Pag.27

Roua

......................................Pag.28

Gothic pentru inimi aruncate

......................................Pag.29

Semn gothic

......................................Pag.30

Rugăciune gothică

......................................Pag.31

Un cuvânt

......................................Pag.32

Horoscop

......................................Pag.33

Distanţe inegale

......................................Pag.34

Fără nimic

......................................Pag.35

Simbol de zbor căzut

......................................Pag.36

Să nu întorci capul...azi ninge cu poezie

......................................Pag.37

Modest

......................................Pag.38

Poem în versul trecutului

......................................Pag.39

Lucruri

......................................Pag.40

Poem incomplet

......................................Pag.41

Mereu iubirea

......................................Pag.42

Am zis da

......................................Pag.43

Iubirea

......................................Pag.44

Toleranţă pentru rimă împerecheată

......................................Pag.45

Erori asumate

......................................Pag.46

Regele adevăr

......................................Pag.47

Balanţa

......................................Pag.48

Trei rânduri de dor

......................................Pag.49

~ 94 ~


GOTHIC Nouă di zece

......................................Pag.50

Atunci

......................................Pag.51

Nesfârşit

......................................Pag.52

Braţele mirării

......................................Pag.53

Modest*

......................................Pag.54

Fior

......................................Pag.55

Ochi trist

......................................Pag.56

Sub semn neştiut

......................................Pag.57

Inel parfumat

......................................Pag.58

Gothic pur

......................................Pag.59

Evadare din cetatea cenzurii

......................................Pag.60

Iarnă timpurie

......................................Pag.61

Culoarea destinului

......................................Pag.62

Calendar

......................................Pag.63

Gothică

......................................Pag.64

Credinţa

......................................Pag.65

Aripi grele

......................................Pag.66

Iubirea ca un alt sentiment

......................................Pag.67

Navigând

......................................Pag.68

Celelalte cuvinte (Varianta nerecomandată)

......................................Pag.69

Adevărul despre majuscule

......................................Pag.70

Jocul dimineţilor pe luciul apelor nenăscute

......................................Pag.71

Secundele au aprins ruguri

......................................Pag.72

Ruleta

......................................Pag.73

Poem în sânge de timp risipit

......................................Pag.74

Drum către tine

......................................Pag.75

While Your Lips Are Still Red...Until We Meet Again

......................................Pag.76

Poezie modernă pentru critica clasică

......................................Pag.77

Către inima muntelui

......................................Pag.78

Poezie

......................................Pag.79

În taina nopţilor fără lună

......................................Pag.80

Cămaşa verde

......................................Pag.81

Legământul purpuriu

......................................Pag.82

Your Gardian Angel

......................................Pag.83

Lângă tine

......................................Pag.84

Cel mai frumos poem definiţie

......................................Pag.85

Speranţa

......................................Pag.86

Gothica... porunca zilei a opta

......................................Pag.87

Împreună

......................................Pag.88

Cele două aripi ale eternităţii

......................................Pag.89

Neostenită, aripa timpului

......................................Pag.90

Acteon

......................................Pag.91

Sărbătoarea tuturor sfinţilor

......................................Pag.92

Jar de gothic nestins

......................................Pag.93

~ 95 ~


DORNEANU EDUARD

~ 96 ~


GOTHIC

~ 97 ~


DORNEANU EDUARD

~ 98 ~


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.