Contractele sportivilor profesionisti by Vocea Fotbalului

CONTRACTELE SPORTIVILOR PROFESIONIÈ&#x2DC;TI - SPORTS BUSINESS ACADEMY - Roxana Giurea

SPORTS BUSINESS ACADEMY

CUPRINS CAPITOLUL 1. Introducere ............................................................................................. 1 CAPITOLUL 2. Raporturi contractuale în sport .............................................................. 2 CAPITOLUL 3. Natura contractelor sportivilor profesioniști .......................................... 2 CAPITOLUL 4. Aspecte de natură fiscală ..................................................................... 10 CAPITOLUL 5. Contractele utilizate în fotbal ............................................................... 10 5.1 Condiții specifice impuse prin regulamentele FRF…………………………………..11 5.2 Regimul special al jucătorilor juniori……………………………………………………….15 5.3 Sistemul de transferuri. Limitări interne și internaționale……………………….17 CAPITOLUL 6. Protecția socială a sportivilor. Organizarea în sindicate… .................... 19 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE .......................................................................................... 21

Acest material este destinat exclusiv studiului individual al cursanților înscriși în programul ”Sports Business Academy 2016” și nu poate fi folosit în alte scopuri, fără autorizația prealabilă scrisă a autorului.

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE Sub percepția istorică a unei activități care se situează mai degrabă în zona ludicului, recreativului sau a unei întregi filosofii sociale, organizaționale și umane, sportul s-a dezvoltat de-a lungul timpului în jurul concepției de fair play și s-a bazat pe o construcție de tipul gentlemen’s agreement, fără a avea o ancorare tradițională în zona dreptului sau a regulilor juridice foarte riguroase. Fără a înlătura din esența sa principiile aflate la temelia competiției sportive, dezvoltarea de natură economică de-a dreptul fulminantă a sportului din ultimul secol și, în special, din ultimele decenii, a creat necesitatea extinderii sistemului regulamentar și asupra problemelor contractuale, acest cadru devenind la fel de important ca și cel al regulilor competiționale. Tendința de valorizare excesivă a sportului poate aduce după sine riscul pierderii valorilor esențiale și poate afecta drepturi minimale ale actorilor principali ai competiției – sportivii –, însă nevoia de reglementare nu poate fi ignorată. Dimpotrivă, este foarte importantă corelarea legalislativă cu alte ramuri de drept și aducerea sportului într-o zonă definită în termeni clari, coerenți, fără a lăsa loc unor inechități grave nici de partea sportivilor, dar nici de partea asociațiilor sau cluburilor sportive. Cu toate acestea, atât la nivel național, cât și internațional, sistemul rămâne unul ermetic, cu interferențe limitate din exterior, care apar în special la nivelul ramurilor de drept fiscal, drept penal sau dreptul muncii (în anumite legislații naționale) și, la nivel contractual, prin reguli obligatorii de drept. Acestea din urmă se aplică însă la fel de limitat, trecând în general prin filtrul organelor specializate de judecată din domeniu. Soluționarea disputelor contractuale se desfășoară în multe dintre sporturi în cadrul unui sistem arbitral sau administrativ-jurisdicțional instituit la nivel de ramură sportivă, alcătuit din comisii jurisdicționale organizate în cadrul federațiilor naționale și internaționale (FRF, FIFA, FRH, EHF ș.a.m.d.) și tribunale arbitrale specializate, precum: TAS – Tribunalul Arbitral Sportiv (Lausanne), BAT – Basketball Arbitral Tribunal (Geneva), ECA – European Handball Federation Court of Arbitration (Viena) ș.a. Controlul efectiv al instanțelor statale survine astfel destul de rar și este de multe ori limitat prin contracte sau prin regulamentele sportive. În plus, în majoritatea cazurilor, eventuala intervenție a instanțelor devine efectivă după finalizarea procedurilor specializate, numai cu privire la anumite chestiuni stabilite prin lege și, în general, la un moment îndepărtat în timp față de situația litigioasă, cu efecte tardive sau chiar inexistente raportat la rapiditatea cu care se derulează raporturile și oportunitățile din sport.

CAPITOLUL 2. RAPORTURI CONTRACTUALE ÎN SPORT În sport, există o serie mai largă de raporturi care necesită analiză din punctul de vedere al consfințirii lor sub formă de contract, cum ar fi: transferurile de jucători dintre cluburi, activitățile de reprezentare și intermediere a jucătorilor, distribuirea drepturilor de difuzare / televizare a competițiilor sportive, protecția dreptului la imagine și a altor drepturi de proprietate intelectuală, acțiuni de sponsorizare și finanțare a activităților sportive sub diverse forme, raporturi de muncă ale personalului administrativ, raporturi comerciale pentru furnizarea de echipament sportiv / servicii conexate activității sportive. Fără a se apleca asupra tuturor ipotezelor contractuale enumerate mai sus, prezenta lucrare va trata în mod neexhaustiv problematica din jurul contractelor încheiate de cluburi cu sportivii profesioniști, atât din perspectiva activității prestate, cât și din perspectiva controlului deținut asupra lor prin sistemul de legitimare și transferuri.

CAPITOLUL 3. NATURA CONTRACTELOR SPORTIVILOR PROFESIONIȘTI În prezent, în România nu există o reglementare unitară la nivel național în ceea ce privește contractele sportivilor profesioniști, acestea primind abordări distincte la nivel de ramură sportivă, la nivel de federație națională și la nivel de entitate angajatoare. De altfel, calificarea unitară și stabilirea unui regim juridic în consens cu regulile aplicabile contractelor obișnuite de muncă ar fi dificil de realizat, dat fiind caracterul aparte al contractelor încheiate de sportivii profesioniști. Aceștia sunt ținuți în general de un sistem de legitimare și transferuri inter-cluburi de natură a limita financiar libertatea lor de mișcare. Întâlnim în acest context reglementări ale federațiilor sportive și clauze contractuale prin efectul cărora părțile unui contract sportiv sunt sancționate pentru încetarea unilaterală intempestivă sau nejustificată, clauze care, în mod uzual, potrivit Codului muncii, ar fi profund discutabile din punctul de vedere al validității. Prin intermediul sistemului de organizare jurisdicțională extern instanțelor statale, s-a reușit menținerea unor forme juridice hibrid, care exced în multe aspecte limitărilor impuse

de legislația muncii și merg în direcția trasată de regulamentele internaționale de ramură. Cu toate că au elemente care le aseamănă cu diferite contracte din legislația națională1, se pot contura și o serie de elemente distinctive foarte importante, care le creează un regim juridic aparte. Printre particularitățile contractului sportivului profesionist menționăm cu precădere: 1) calitatea părților: părțile sunt supuse unor condiționări specifice și înregistrării în sistemul reglementat al federației de profil; 2) durata contractului: în general este obligatorie încheierea contractelor pe durată determinată, spre deosebire de regula duratei nedeterminate întâlnită în dreptul muncii; sau, de pildă în fotbal, durata maximă a contractului stabilită atât de FIFA, cât și de FRF este de 5 ani și depășește durata maximă legală a contractului de muncă pe durată determinată (36 de luni); 3) modalitățile de încetare a contractului: sunt stabilite prin contract sau prin regulamentele sportive incidente și prevăd în general diverse forme de compensație sau sancțiuni pentru încetarea înainte de termen (contrar dispozițiilor obligatorii și practicii întâlnite în contractele de muncă); 4) drepturile și obligațiile asociate: programul sportivului depășește în general un program de lucru normal, zilele de repaus legal fiind practic inexistente pentru majoritatea sportivilor profesioniști; contribuțiile la asigurările sociale nu operează la încetarea activității profesionale; sportivii, la cererea clubului angajator, pot face obiectul unor proceduri de suspendare a întregii activități sportive în cadru competițional organizat, fără ca aceasta să fie limitată la clubul cu care are contract la momentul aplicării suspendării ș.a.m.d.; 5) clauzele de jurisdicție: contractele sau regulamentele instituie în general obligativitatea judecării litigiilor ce decurg din contract în cadrul intern reglementat la nivelul federației / asociației sau în fața unui tribunal arbitral specializat. În același timp, regăsim și elemente nespecifice, care conduc contractul sportivului profesionist cel mai aproape de contractul de muncă, dintre care amintim: raportul de subordonare a părților, plata unei remunerații lunare, plata de prime și bonusuri raportate la obiectivele impuse de angajator, programul de lucru impus, autoritatea disciplinară a angajatorului ș.a. Raporturile asimilabile celor de muncă se vor regăsi cu precădere în sporturile de 2 echipă sau sportivilor organizați în cluburi, chiar și în cazul sporturilor individuale (ciclism, motociclism, tir cu arcul etc.). Dependența de o anumită entitate și primirea unei remunerații periodice din partea acesteia generează raportul de subordonare specific 1

Noțiunea de contract sportiv – contract de muncă, desprinsă din analiza dispozițiilor legale interne – Nicolai 2 Droit du sport, Frédéric BUY, Jean-Michel MARMAYOU, Didier PORACCHIA, Fabrice RIZZO, L.G.D.J. – lextenso e éditions, 3 édition, Paris 2012, p. 302.

contractului de muncă salariate. Aceasta nu exclude posibilitatea ca și sportivul practicant al unui sport individual să aibă un contract care poate fi încadrat în raporturile de muncă. Pe de altă parte, există și cazul sportivului care nu are o încadrare contractuală și care dobândește calitatea de sportiv profesionist prin simpla desfășurare a activității și prin afilierea la asociația / federația de specialitate. Ca regulă generală, în această situație se regăsesc practicanții unui sport individual care desfășoară niște activități pe cont propriu, fără a fi subordonați niciunui club sportiv, care își susțin singuri costurile și încasează beneficiile3 rezultate din activitatea sportivă în mod direct (tenis, atletism etc.). În aceeași categorie putem regăsi și sportivii organizați în cluburi sportive, care nu sunt însă subordonați întru totul acestora din urmă. Sportivii care nu depind de un club angajator prin elementele unui raport de muncă vor fi supuși totuși autorității statutare și disciplinare a asociației / federației sportive naționale / internaționale de care aparțin, prin intermediul căreia dobândesc statutul de sportiv profesionist. În România, actul normativ care reglementează sportul și activitatea sportivă la nivel național, Legea 69/2000 privind educația fizică și sportul, trasează anumite reguli generale privind activitatea prestată de sportivi în cadru organizat. În primul rând, legea națională face o diferențiere între sportivii amatori și profesioniști, prin definirea ultimei categorii după cum urmează: “a) are licenţa de sportiv profesionist; b) încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii.”4 Droit du sport, Frédéric BUY, Jean-Michel MARMAYOU, Didier PORACCHIA, Fabrice RIZZO, L.G.D.J. – lextenso e éditions, 3 édition, Paris 2012, p. 332.

3 4

Art. 14 din Legea 69/2000: (1)În condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile cuprinse în statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale şi internaţionale, sportivii de performanţă pot fi: a)amatori; b)profesionişti. (2)Sportivul profesionist este cel care pentru practicarea sportului respectiv îndeplineşte următoarele condiţii: a)are licenţa de sportiv profesionist; b)încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii. 1 (2 )Cluburile, asociaţiile sportive şi sportivul profesionist se obligă prin contractul încheiat între părţi să respecte prevederile specifice din normele, regulamentele federaţiilor sportive naţionale şi, după caz, ale ligilor profesioniste din ramura de sport respectivă şi care au ca obiect activitatea de selecţie, pregătirea, performanţa şi participarea la competiţii interne şi internaţionale. (3)Sportivului profesionist, care a încheiat cu o structură sportivă o convenţie civilă, i se asigură, la cerere, participarea şi plata contribuţiei la un sistem de pensii, public şi/sau privat, în condiţiile legii. (4)Licenţa de sportiv profesionist se obţine în conformitate cu procedurile prevăzute în statutele şi în regulamentele federaţiilor sportive naţionale. (5)Sportivii străini pot desfăşura activitate ca sportivi profesionişti la o structură sportivă din România, în baza permisului de muncă eliberat în condiţiile legii.

Se poate vorbi astfel despre două forme principale de contracte permise de lege respectiv: 1) Contractul de muncă; 2) Convenția civilă de prestări servicii sportive. Cu respectarea condițiilor impuse de lege pentru legitimarea sportivului, din rațiuni cu precădere fiscale, cluburile au apelat în practică și la alte forme de contracte, încheiate în paralel cu cel principal, sens în care menționăm: 1) contractul de prestări servicii sportive încheiat cu jucătorul organizat în forma Persoanei Fizice Autorizate (PFA) – întâlnit în general în mod accesoriu, împreună cu o convenție civilă de prestări servicii încheiată în mod direct cu persoana fizică; 2) contractul privind cedarea drepturilor de imagine a jucătorului – întâlnit în practică numai în mod accesoriu, împreună cu unul dintre contractele principale; 3) contractul de sponsorizare, încheiat cu o entitate parteneră a Clubului sportiv – încheiat în practică numai în mod accesoriu, împreună cu unul dintre contractele principale. 1) Contractele reglementate de Legea 69/2000 Contractul de muncă, în sensul art. 10 din Codul muncii, “este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.” Potrivit textului de lege, observăm că elementele definitorii ale acestui tip de contract sunt: − prestarea muncii; − remuneraţia (salariul); − relaţia de subordonare între angajat și angajator. Convenția civilă reprezintă în fapt un contract nenumit, ce poate fi încheiat potrivit regulilor generale ale Codului civil, sens în care facem referire la art. 1178 Noul Cod Civil

(6)Federaţiile sportive naţionale asigură organizarea evidenţei sportivilor profesionişti din ramura de sport respectivă. (7)Drepturile şi obligaţiile sportivului profesionist sunt cele prevăzute în statutele şi în regulamentele federaţiilor sportive naţionale, precum şi în contractele sau convenţiile, după caz, încheiate între părţi. (8)Calitatea de sportiv profesionist încetează în conformitate cu prevederile statutelor şi regulamentelor federaţiilor sportive naţionale. (9)Ramurile de sport în care se poate practica sportul profesionist se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Agenţia Naţională pentru Sport, la propunerea federaţiilor sportive naţionale. (10)Condiţiile de practicare a sportului profesionist se stabilesc prin normele federaţiilor sportive naţionale, cu avizul Agenţiei Naţionale pentru Sport.

(NCC): Contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă, respectiv la art. 1179 NCC care stabilește condițiile generale de validitate a contractului, respectiv: (1) capacitatea de a contracta; (2) consimţământul părţilor; (3) un obiect determinat şi licit; (4) o cauză licită şi morală. Raportat la elementele regăsite în contractele încheiate de cluburi cu sportivii (subordonarea dintre părți, salarizarea, periodicitatea activității, autoritatea disciplinară a clubului, programul de lucru impus), acestea au fost percepute, în esența lor, drept contracte de muncă, cel puțin în ceea ce privește fiscalitatea asociată și anumite drepturi sociale acordate sportivilor. Instanțele civile din România, sesizate ocazional cu pretenții legate de convențiile civile încheiate în domeniul sportului, au arătat o tendință – sporadică, devenită mai apoi generală – de calificare a acestora din urmă drept contracte tradiționale de muncă, atribuind jucătorilor toate drepturile care decurg din astfel de raporturi. Pentru a înțelege mai bine mecanismul legal aplicat, precizăm că în cazul unui contract civil nenumit se vor aplica regulile stabilite prin Codul Civil în art. 1168 NCC, după cum urmează: Art. 1168 – Regulile aplicabile contractelor nenumite Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult. Ca regulă generală, recalificarea intervine în fața instanțelor civile, motiv pentru care fotbalul – care dispune de un sistem jurisdicțional mult mai ermetic și este mult mai restrictiv cu membrii săi în ceea ce privește accesul la instanțele de stat – a reușit să confere o protecție deosebită acestor convenții civile de prestări servicii. Nu este și cazul altor sporturi (handbal, volei, baschet etc.), unde convențiile au fost ușor scoase din sistemul jurisdicțional intern și recalificate în consecință. În sensul celor de mai sus, cu titlu de exemplu, facem trimitere la Decizia nr. 8661 din 8 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă: Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă – Decizia nr. 8661 din 8 decembrie 2011: “(…) Din analiza contractului încheiat între părţi rezultă că aceste elemente sunt întrunite în raport de obligaţia reclamantului de a se pregăti și a juca handbal în cadrul echipei pârâtei (prestarea muncii); în raport de obligaţia pârâtei de a-i achita un salariu (intitulat chiar astfel în cuprinsul contractului) de 500 Euro în primul an și de 800 de Euro în al doilea an, precum și de a-i acorda alte drepturi specifice activităţii sportive (indemnizaţia de efort, prime de joc, transport, cazare (salariu) și, în fine, în raport de obligaţia reclamantului de a respecta programul de pregătire, statutele,

regulamentele, hotărârile și deciziile organelor de conducere ale activităţii handbalistice, regulamentele de ordine interioară (subordonare faţă de angajator). De asemenea, contractul încheiat între părţi cuprinde clauzele esenţiale prevăzute de art.17 alin.(2) Codul muncii, stabilind printre altele durata contractului (25 de zile – art.3.2 lit. i), durata normală a muncii exprimată în ore/zi (8 ore /zi, 6 zile/săptămână – art.3.1.lit. j), salariul de bază, precum și clauza încetării contractului prin concediere fără preaviz a reclamantului datorită unei abateri grave (art. 5.3 lit. d). Neînregistrarea contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu îl transformă într-o convenţie civilă, având doar consecinţa antrenării răspunderii contravenţionale pentru această omisiune. Activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în ocupaţia de sportiv având codul 3475 din Ordinul nr.138/1995 (Codul ocupaţiilor din România) care nu distinge în funcţie de disciplina sportivă practicată. (…)” Pe de altă parte, sistemul contractual, chiar și în fotbal, nu a putut evita recalificarea făcută de autoritățile fiscale, care au adoptat un curent de reinterpretare a contractelor în sensul real al voinței părților. Organele de control au procedat la recalificarea convențiilor civile de prestări servicii în contracte de muncă, această acțiune aducând după sine un volum foarte mare de taxe și contribuții ce urmau a fi plătite retroactiv de către cluburile sportive care au făcut subiectul acestor verificări. În prezent, prin dispozițiile Codului Fiscal Român în vigoare de la 1 ianuarie 2016, s-a stabilit regula generală a încheierii contractelor de muncă în mod obligatoriu, în cazurile ce pot fi asimilate unei activități dependente. A fost eliminată întru totul noțiunea de “convenție civilă” atât din textul de bază, cât și din normele metodologice de aplicare a legii fiscale. Mai mult decât atât, prin normele de aplicare a Codului Fiscal (HG 1/2016), se face o delimitare foarte clară între activitate dependentă – activitate independentă, astfel încât calificarea unui contract se face după criterii fixe, după cum urmează: HG 1/2016 – NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal Secţiunea 1: Activitatea independentă ”1. (1) În aplicarea prevederilor art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), se are în vedere ca raportul juridic încheiat între părţi să conţină, în mod obligatoriu, clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât să nu rezulte existenţa unei relaţii de subordonare, ci libertatea persoanei fizice de a dispune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii. La încadrarea unei activităţi ca

activitate independentă, părţile vor avea în vedere ca raportul juridic încheiat să reflecte conţinutul economic real al tranzacţiei/activităţii. (2) Criteriul privind libertatea persoanei de a alege locul, modul de desfăşurare a activităţii, precum şi programul de lucru este îndeplinit atunci când cele trei componente ale sale sunt îndeplinite cumulativ. În raportul juridic părţile pot conveni asupra datei, locului şi programului de lucru în funcţie de specificul activităţii şi de celelalte activităţi pe care prestatorul le desfăşoară. (3) Persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea chiar şi pentru un singur client, dacă nu există o clauză de exclusivitate în desfăşurarea activităţii. (4) Riscurile asumate de prestator pot fi de natură profesională şi economică, cum ar fi: incapacitatea de adaptare la timp şi cu cele mai mici costuri la variaţiile mediului economicosocial, variabilitatea rezultatului economic, deteriorarea situaţiei financiare, în funcţie de specificul activităţii. (5) În desfăşurarea activităţii persoana fizică utilizează predominant bunurile din patrimoniul afacerii.” 2) Alte contracte întâlnite în practică 2.1 Contractul de cesiune a drepturilor de imagine Având în esență ca scop cedarea drepturilor de imagine asociate unui sportiv care se bucură de un renume național sau internațional deosebit, acest tip de contract este folosit mai ales de marile cluburi internaționale în raporturile cu jucătorii cu un anumit grad de notorietate, disociind astfel drepturi de natură comercială asociate imaginii de drepturile salariale cuvenite jucătorului. În majoritatea jurisdicțiilor, acest contract este mai favorabil părților din punctul de vedere al obligațiilor fiscale asociate în comparație cu un contract de muncă, motiv pentru care se preferă disocierea drepturilor financiare ale sportivilor prin această modalitate. În contractele încheiate în România se obișnuia cedarea implicită a folosinței drepturilor de imagine ale jucătorului – în majoritatea cazurilor incluse în salariul / remunerația de bază – nefiind foarte uzuală disocierea acestora. Necesitatea de ordin fiscal nici nu a existat în condițiile impozitării anterioare raportate la convențiile civile, cărora le era aplicabilă cota unică de 16%. Cu toate acestea, existau structuri sportive care apelau la această disociere a raporturilor juridice chiar și în trecut, în funcție de criteriile enumerate mai sus (notorietate, existența unui contract de muncă în paralel). În ultima perioadă însă, dată fiind schimbarea legislativă la nivelul fiscalității, această soluție începe să se propage în special în rândul cluburilor de fotbal, în completarea

raportului juridic principal cu jucătorul. Fără a reprezenta un contract independent în colaborarea dintre club și sportiv, contractul de cedare a drepturilor de imagine a jucătorului este adeseori folosit ca formă accesorie de acordare a drepturilor economice. Contractul va face numai obiectul înregistrării fiscale, nu și al înregistrării distincte în fața federațiilor sportive (care au numai un rol de legitimare a sportivilor și menținere a evidenței acestora). Această modalitate nu este una recomandată ca regulă, deoarece, dacă este utilizată, este important să se poată justifica nevoia remunerării distincte a drepturilor asociate imaginii. În caz contrar există riscul recalificării în contract de muncă, cu plata retroactivă a impozitului și contribuțiilor aferente acestuia și a penalităților / majorărilor de întârziere, putând fi aplicate și eventuale sancțiuni (contravenționale, penale). 2.2 Contractul civil de prestări servicii încheiat cu PFA O formulă destul de rar întâlnită, utilizată cu precădere în handbal – convenția civilă de prestări servicii cu jucătorul organizat sub forma persoanei fizice autorizate (PFA) –, este nesatisfăcătoare atât din punctul de vedere al Legii 69/2000, cât și prin prisma regulamentelor sportive incidente. Adoptată tot din rațiuni de ordin fiscal, această modalitate de a contracta este întotdeauna subsumată unui contract încheiat direct cu persoana jucătorului, de muncă sau civil, astfel încât sportivul să poată fi legitimat în cadrul federației ca persoană, potrivit regulilor în materie. 2.3 Contractul de sponsorizare Contractul de sponsorizare creează un raport direct între sportiv și o entitate juridică parteneră, care finanțează activitățile clubului la care este legitimat jucătorul. În baza acestuia, se suplimentează venitul principal al sportivului primit de la clubul angajator, în general contractul fiind încheiat ca urmare a unui parteneriat între club și sponsor. Fără a reprezenta o formulă interzisă prin lege, contractul de sponsorizare a sportivului este posibil numai în mod accesoriu, împreună cu un contract încheiat în mod direct cu clubul în cadrul căruia urmează a se desfășura activitatea sportivă.

CAPITOLUL 4. ASPECTE DE NATURĂ FISCALĂ Cod fiscal român 20165 aduce o interpretare unitară a contractelor dintre cluburi și sportivii profesioniști, care, din punct de vedere fiscal, sunt considerate contracte de muncă, indiferent de forma pe care o agreează părțile. O astfel de abordare conduce în prezent la taxe de până la 51,5% din salariul brut al jucătorului, cu limitarea contribuțiilor la asigurările sociale la cinci medii salarii lunare brute. Această nouă abordare este dificil de susținut pentru majoritatea structurilor sportive, raportat la situația financiară în care se găsesc astăzi. Multe cluburi, în special din fotbal, au intrat în procedura insolvenței / falimentului, chiar în contextul amnistierii legislative6 a impozitelor și contribuțiilor stabilite până la nivelul anului 2015. În scopul ieșirii din blocajul pe care îl prezintă actualmente structurile sportive din România, în mediul public s-a adus în discuție o cotă unică de impozitare de 26%, pentru reîncurajarea investițiilor în acest sector. Soluția propusă este una extrem de rațională în cadrul unui plan de dezvoltare extins, care să acopere problematica resuscitării generale a sportului românesc actual.

CAPITOLUL 5. CONTRACTELE UTILIZATE ÎN FOTBAL În fotbal, mai mult decât în alte sporturi, având în vedere nivelul ridicat al drepturilor financiare acordate jucătorilor, convenția civilă de prestări servicii cu impozitul aferent de 16% (10% reținut la sursă și 6% datorat de către sportiv, ca regulă) a fost una extrem de uzitată până la momentul schimbării de politică fiscală. În acest sens, cluburile au avut și suportul regulamentelor sportive care situează convenția civilă și contractul de muncă la același nivel în privința obligațiilor angajatului, fără a fi acordate în schimb toate drepturile aferente unui astfel de raport.

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46 din 31 august 2016. 6 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 785 din 21 octombrie 2015.

Convenția civilă de prestări servicii este reglementată prin articolul 12 al Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal (denumit în continuare "RSTJF") al Federației Române de Fotbal (denumită în continuare "FRF"): Articolul 12 - Convenţia civilă “1 Convenţia civilă, încheiată în temeiul dispoziţiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, este acordul de voință, consemnat în scris, între un jucător de fotbal şi un club afiliat la FRF/AJF având ca obiect drepturile şi obligaţiile reciproce care decurg din practicarea jocului de fotbal în antrenamente şi competiţii. 2 Convenţia civilă nu produce ca efect dobândirea calităţii de salariat, iar jucătorii care încheie un asemenea contract cu un club nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale şi nici de drepturile prevăzute de legislaţia privind protecţia şomerilor. La încheierea și executarea convenţiei civile se aplică prin analogie prevederile prezentului regulament referitoare la contractele de muncă, cu excepţia celor contrare naturii sale.”

Contractul individual de muncă, deși nu a reprezentat o soluție practică des întâlnită, este reglementat distinct de art. 11 RSTJF FRF, care prevede următoarele: Articolul 11 - Contractul individual de muncă “1 Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia jucătorul se obligă să participe la procesul de instruire şi la jocuri oficiale în cadrul unei structuri sportive în schimbul acordării unor drepturi financiare și materiale. Clubul se obligă să-i asigure jucătorului condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii, să-i plătească salariul şi alte drepturi financiare, în raport de calitatea şi rezultatele muncii prestate, potrivit clauzelor contractuale, şi să achite celelalte contribuţii, potrivit legii. 2 Cluburile de fotbal care folosesc jucători profesionişti, cu care au încheiat un contract individual de muncă, au obligaţia ca în organigrama lor, aprobată de organul de conducere al clubului, să prevadă în mod corespunzător şi numărul necesar de funcţii de "fotbalist profesionist" şi "antrenor de fotbal profesionist", cuprinse în "Clasificarea ocupaţiilor din România". 3 Jucătorii pot fi angajaţi de clubul respectiv pe bază de contract individual de muncă numai pe una din funcţiile existente în organigramă. 4 Contractul individual de muncă se încheie în 4 exemplare originale, câte unul pentru jucător, club, inspectoratul teritorial de muncă şi forul organizator. 5 Contractul individual de muncă se înregistrează, de către clubul care a efectuat angajarea la forul organizator, în funcţie de competenţă, în termen de maxim 45 de zile de la data încheierii şi la inspectoratul teritorial de muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.”

În prezent însă, deși regulamentul sportiv rămâne neschimbat, date fiind modificările aduse de Codul Fiscal 2016, recomandarea generală și practica avizării contractelor la nivelul FRF conduc înspre o formă unică, aceea a contractului de muncă.

5.1 Condiții specifice impuse prin regulamentele FRF Jucătorii legitimați în cadrul cluburilor de fotbal se regăsesc sub forma sportivilor amatori sau profesioniști. Potrivit art. 10 RSTJF, jucătorul profesionist este cel care: § deține licența de profesionist în condițiile regulamentului; § încheie cu un club afiliat la FRF/AJF, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă, în condițiile Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului și cu respectarea condițiilor stabilite prin regulamentul FRF. Condiții de fond Condițiile de fond specifice ale unui astfel de contract, stabilite prin regulamentul FRF, sunt următoarele: § Durata contractului: durata minimă a contractului poate fi de la data intrării sale în vigoare și până la terminarea anului competițional respectiv, iar durata maximă a contractului poate fi de cinci ani. În cazul transferurilor temporare durata minimă a contractelor poate fi de la intrarea lor în vigoare până la terminarea turului sau returului campionatului, după caz. Contractele între cluburi și jucători se încheie, de regulă, pentru ani întregi și trebuie să expire în interiorul uneia din perioadele de transfer stabilite de FRF. În cazul în care această regulă nu se respectă, iar contractele ajung la termen în afara perioadelor de transfer, jucătorii în cauză au dreptul să denunțe unilateral contractul în timpul ultimei perioade de transfer dinaintea expirării contractului, aceasta fiind considerată o cauză justă pentru admiterea cererilor. Un jucător aflat într-o asemenea situație, care nu și-a exercitat dreptul de a denunța unilateral contractul, se va putea legitima la un alt club numai în următoarea perioadă de transfer. § Durata contractelor încheiate de jucătorii sub 18 ani: cel mult trei ani, acestea neputând depăși însă perioada junioratului7, în caz contrar aceste contracte încetând de drept § Condițiile privind capacitatea legală: Sub sancțiunea nulității absolute, cluburile nu au dreptul să încheie contracte cu minorii sub 16 ani sau cu persoanele aflate sub interdicție ca urmare a alienației sau debilității mintale. În conformitate cu dispozițiile Codului muncii, și potrivit RSTJF un jucător poate încheia un contract, în mod nemijlocit, dacă a împlinit vârsta de 16 ani § Condiții privind salarizarea: 7

Perioada junioratului: perioadă care se termină la data de 30 iunie a anului în care un jucător împlineşte

vârsta de 19 ani.

o Contractul jucătorului profesionist trebuie să prevadă plata unui salariu agreat de părți, numai în privința contractelor jucătorilor juniori sau a jucătorilor aflați la încheierea junioratului fiind prevăzute niște praguri minimale, după cum urmează: § în termen de maximum 60 de zile de la împlinirea vârstei de 16 ani, jucătorii sunt obligați să încheie un contract de jucător profesionist, dacă li se propune de către clubul în cadrul căruia sunt legitimați încheierea unui contract prin care le asigură un salariu sau onorariu lunar de minim 300 de lei net în perioada junioratului § înainte de terminarea perioadei junioratului jucătorul este obligat să încheie un contract cu clubul la care este legitimat cu titlu definitiv, pe o durată de maxim 5 ani, numai în situația în care clubul respectiv îi propune să încheie un contract și îi garantează un venit lunar minim net, astfel: - Cluburile din Liga I: 1.800 lei - Cluburile din Liga a 2-a: 1.200 lei - Cluburile din celelalte categorii: 850 lei8 Începând cu al patrulea an de contract, sumele acordate jucătorilor se majorează cu 50 %. o În cazul în care între părți au intervenit înțelegeri privind acordarea de drepturi în natură (asigurarea cazării, hranei, transportului, etc.), acestea vor fi prevăzute expres în contracte, împreună cu evaluarea financiară a acestora și a modalităților concrete privind acordarea lor, cu respectarea reglementărilor fiscale în vigoare. În cazul în care nu se prevede expres cuantumul acestora, comisiile competente le vor evalua potrivit următoarelor standarde: cazare – 80 de lei/zi, hrană - 60 de lei/zi. Exclusivitatea contractului: un jucător de fotbal poate încheia, pentru aceeași perioadă de timp, un singur contract cu un singur club. În cazul suprapunerii mai multor contracte, se aplică următoarele reguli: o Cu același club: în cazul în care în timpul perioadei de valabilitate a unui contract se înregistrează la forul competent un nou contract, cu același club, pentru aceeași perioadă sau pentru o perioadă diferită, contractul anterior își încetează de drept valabilitatea la data înregistrării noului contract, la fel ca și toate drepturile și obligațiile corelative izvorâte din contractul anterior. o Cu cluburi diferite: dacă un jucător profesionist semnează mai mult de un contract pentru aceeași perioadă de timp, cu cluburi diferite, va rămâne valabil contractul înregistrat la forul competent, cu respectarea condițiilor impuse prin regulament. o Cu cluburi ale căror echipe s-au retras sau au fost excluse din competiție: Contractele încheiate de jucători cu cluburi ale căror echipe s-au retras ori au

Cote existente la nivelul anului 2016.

fost excluse din competiție după începerea campionatului, încetează cu data înregistrării unor noi contracte încheiate de jucătorii în cauză cu alte cluburi. Acești jucători se pot legitima la un alt club în tot timpul anului, mai puțin în ultimele șase etape ale campionatului la care participă echipa noului club. Jucătorii amatori legitimați la cluburile ale căror echipe s-au retras sau au fost excluse din competiție după începerea campionatului pot cere să se legitimeze la un alt club în mod similar cu profesioniștii. o Suprapunerea contractelor / intereselor în perioada anterioară încetării contractului în curs: Un club care dorește să încheie un contract cu un jucător profesionist trebuie să informeze în prealabil, în scris, clubul actual al jucătorului, înainte de a începe negocierile cu acesta. Un jucător profesionist are dreptul să încheie un contract cu un alt club în cazul în care contractul cu clubul său actual a expirat sau va expira în termen de șase luni. Un nou contract încheiat de jucător cu un alt club decât cel la care este legitimat, pentru perioada următoare încetării raporturilor contractuale cu clubul său, nu trebuie să cuprindă nicio clauză care ar împiedica sau prejudicia executarea contractului aflat în derulare. Înainte cu cel puțin 30 de zile de data expirării contractelor încheiate cu jucătorii, cluburile sunt obligate să informeze în scris jucătorii cu care nu mai doresc să încheie noi contracte cu privire la acest fapt. § Condiții extrinseci contractului: o Valabilitatea unui contract sau a unui acord de transfer nu poate fi condiționată de rezultatul unei examinări medicale și/sau de obținerea permisului de muncă. Un club aflat în discuții cu un nou jucător are obligația de a întreprinde toate cercetările, studiile, testele și/sau controlul medical necesar sau să întreprindă orice demers pe care îl consideră necesar, înainte de semnarea contractului, în caz contrar fiind răspunzător să plătească obligațiile asumate prin contract Condiții de formă Potrivit art. 10 RSTJF, contractele încheiate de cluburi cu jucătorii trebuie să se afle în evidenţa FRF, LPF ori AJF, în funcţie de competenţa acestora privind organizarea competiţiei la care participă jucătorii profesionişti, iar, la cerere, să fie puse la dispoziţia FIFA. În acest sens, contractele încheiate de cluburi cu jucătorii profesionişti se înregistrează în evidenţele serviciilor de specialitate ale FRF, LPF sau AJF şi produc efecte în sensul legitimării sau transferului jucătorilor la cluburile respective începând cu data înregistrării, dacă îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

sunt încheiate în forma-tip, agreată de FRF (pentru contractele de muncă)9; sunt încheiate pentru o perioadă determinată; nu depășesc, după caz, perioada junioratului sau a transferului temporar; cuprind clauze cu caracter financiar (salarii, indemnizații, onorarii, premii, etc.); sunt editate computerizat, dactilografiate ori scrise de mână; sunt înregistrate la club și poartă data încheierii; sunt semnate de părți și poartă stampila clubului. Semnătura jucătorului trebuie să fie aplicată pe fiecare pagină; § sunt prezentate în minimum două exemplare originale, dintre care unul se reține în evidența forului competent. După verificarea condițiilor de fond și de formă precizate mai sus, contractele prezentate la serviciile de specialitate ale FRF, LPF sau AJF, după caz, se înregistrează într-un registru special, cu număr de ordine care este înscris pe toate exemplarele, după care, dacă este cazul, se fac menţiunile privind legitimarea/transferul jucătorilor în carnetele de legitimare şi în fişele personale ale acestora. 5.2 Regimul special al jucătorilor juniori Un loc aparte în legislația specifică îl ocupă situația jucătorilor juniori legitimați la un anumit club în calitate de amatori, în această calitate ei fiind obligați de la momentul împlinirii vârstei de 16 ani să încheie contracte fără a avea posibilitatea negocierii sau refuzului acestor contracte. În conformitate cu disp. art. 14 RSTJF, începând cu vârsta de 16 ani împliniţi, jucătorii juniori sunt obligaţi să încheie primul contract cu clubul la care sunt legitimaţi cu titlu definitiv, cu singura condiție ca respectivul club să le propună în termen de 60 de zile de la împlinirea vârstei de 16 ani încheierea unui contract prin care le asigură un salariu sau onorariu lunar de minimum 300 de lei net în perioada junioratului. În cazul în care jucătorii juniori refuză să semneze contractele care le-au fost propuse de cluburile lor, jucătorii respectivi rămân legitimaţi ca amatori la aceleaşi cluburi şi nu se pot transfera decât cu acordul acestora. Același articol 14 stabilește că, înainte de terminarea perioadei junioratului, jucătorul este obligat să încheie un contract cu clubul la care este legitimat cu titlu definitiv, pe o durată de maximum 5 ani, în situaţia în care clubul respectiv îi propune să încheie un contract şi îi garantează un venit lunar minim net, astfel: - Cluburile din Liga I: 1.800 lei; - Cluburile din Liga a 2-a: 1.200 lei; - Cluburile din celelalte categorii: 850 lei. § § § § § § §

Contractul-tip de muncă publicat la data prezentei pe website-ul FRF se poate regăsi în documentul-anexă.

În acest caz, dacă jucătorul refuză contractul în condițiile propuse de club, acesta riscă sancțiunea suspendării din activitatea fotbalistică derulată în cadrul competițional al FRF, pentru o perioadă de 2 ani. Dispozițiile art. 14 RSTJF sunt extrem de controversate în lumea fotbalului, acestea fiind stipulate în unicul beneficiu al cluburilor și cu încălcarea libertății muncii a jucătorilor tineri. În cele mai multe dintre cazuri, eforturile necesare susținerii unei lupte reale împotriva acestor prevederi regulamentare depășesc și mentalul și disponibilitatea temporală a unui jucător la început de carieră, dornic să își continue activitatea fără conflicte și întreruperi care îi pot afecta în mod serios sau chiar permanent parcursul sportiv. Astfel, majoritatea celor afectați sunt constrânși de împrejurări să continue în condițiile impuse de club. Au existat anumite situații în care procedura de judecată demarată la nivel intern a fost continuată până la nivelul Tribunalului Arbitral Sportiv (ex: cazul CAS 2015/A/3957 FC Sportul Studențesc v FC Petrolul SA și Mareș George Alexandru), unde jucătorul a primit câștig de cauză în sensul legitimării la un alt club la alegerea sa. Prin decizia arbitrală pronunțată în cazul CAS 2015/A/3957, arbitrii internaționali au recomandat Federației Române de Fotbal schimbarea regulamentului național, fără a putea stabili o obligație în sensul acesta în sarcina FRF. O alternativă viabilă acestui sistem ar fi cea a măririi cuantumului indemnizațiilor aferente formării jucătorilor tineri (regăsite în sistemul FRF sub forma compensațiilor de formare, promovare și solidaritate10), astfel încât activitatea de formare desfășurată de academiile de juniori sau de cluburi mai mici să fie susținută de cluburi mai puternice, care investesc astfel în jucătorii cei mai talentați. De asemenea, cluburile mari care cresc jucători în academiile proprii ar putea fi recompensate pe măsura investiției, astfel încât să nu fie necesară blocarea jucătorului pentru a-i crește valoarea. În acest fel, s-ar putea dezvolta un sistem de tip piramidal, cu baze solide și cu posibilitatea menținerii unei activități de calitate la toate nivelurile, fără ca jucătorul să fie o victimă a sistemului, care ajunge practic să ignore obiectivul competițional și să fie interesat numai de partea materială a activității sale. De pildă, la nivel internațional, în cadrul reglementat de FIFA, acest sistem este unul destul de bine pus la punct, grilele de compensație anuale fiind unele îndestulătoare pentru 10

Compensaţie de formare: sumă compensatorie plătită fostului club de către noul club pentru educarea şi instruirea unui jucător amator. Compensaţie de promovare: sumă compensatorie plătită fostului club de către noul club pentru instruirea unui jucător profesionist în vârstă de sub 23 de ani. Contribuție de solidaritate: sumă compensatorie reprezentând 5% din indemnizația de transfer, repartizată cluburilor care au contribuit la instruirea unui jucător profesionist în perioada cât acesta a avut vârsta de 12 – 23 de ani.

ca toți actorii implicați să fie interesați să își desfășoare activitatea la standardele cele mai ridicate. Aceste grile sunt stabilite periodic prin circulară FIFA, prin sume datorate clubului de origine aferent fiecărui an în care jucătorul activat în cadrul său, în funcție de media aritmetică a categoriilor în care se află clubul de origine și clubul de destinație. În prezent11, compensațiile de formare la nivel internațional sunt calculate după următoarea grilă:

5.3 Sistemul de transferuri. Limitări interne și internaționale. Principala specificitate a contractelor jucătorilor de fotbal este sistemul de legitimare și transferuri, care, atât prin regulamentele FIFA, cât și prin regulamentul național adoptat de FRF, este conceput prin delimitarea cauzelor de încetare a contractelor încheiate de fotbaliștii profesioniști. Potrivit ambelor regulamente, situațiile în care un contract poate înceta sunt foarte restrictive, raportate la așa-numitele ”justă cauză” și ”justă cauză sportivă”, în lipsa cărora partea care determină încetarea contractului este pasibilă de sancțiuni financiare și / sau disciplinare. La nivel național, încetarea unilaterală a contractului fără justă cauză sau fără justă cauză sportivă este interzisă, cu excepția situației în care părțile au prevăzut în contract posibilitatea încetării unilaterale din inițiativa oricăreia dintre ele, fiind aplicabile următoarele reguli: a) în cazul contractelor încheiate de cluburi cu jucători în vârstă de până la 28 de ani (la data încheierii contractului), denunţarea unilaterală este interzisă în primii trei ani de contract, aceasta fiind considerată perioadă protejată; b) în cazul contractelor încheiate de cluburi cu jucători după împlinirea vârstei de 28 de ani, denunţarea unilaterală este interzisă în primii doi ani de contract, aceasta fiind considerată perioadă protejată. 11 12

La nivelul lunii octombrie 2016.

Sursa: Circulara FIFA nr. 1484 din 30.04.2015

Dacă denunţarea unilaterală fără justă cauză intervine în perioada protejată, cu excepția stipulației contrare a părților, celui care se dovește a fi în culpă i se vor aplica atât sancțiuni disciplinare (pentru cluburi: interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători în calitate de club cesionar în următoarele două perioade de transfer, iar pentru jucători: suspendare cuprinsă între 16 şi 24 de etape care se execută efectiv din momentul în care jucătorul obţine drept de joc la un nou club), precum și sancțiuni finaciare (plata unei compensaţii a cărei valoare se stabileşte de comisia competentă care va lua în calcul următoarele elemente: suma indemnizaţiei de transfer, sau, după caz, a compensaţiei de formare, de promovare și/sau de solidaritate plătită de club la legitimarea/transferul jucătorului în cauză; drepturile contractuale achitate efectiv jucătorului până la momentul denunţării unilaterale / drepturile rămase până la data încetării prevăzute prin contract). Noul club al jucătorului va răspunde, în solidar cu jucătorul, de achitarea integrală şi la termen a compensaţiei stabilită de instanţa competentă printr-o hotărâre irevocabilă. Cu excepția situației în care se dovedește contrariul, se va considera că orice club care semnează un contract cu un jucător care și-a denunțat unilateral contractul anterior fără justă cauză a provocat rezilierea contractului respectiv de către jucător, acest club urmând să fie în egală măsură sancționat. În același timp, orice persoană a cărei activitate este reglementată de statutul și regulamentele FRF (oficiali ai cluburilor, agenți de jucători, jucători, etc.) și care acționează astfel încât produce rezilierea unui contract încheiat între un jucător profesionist și un club, în vederea facilitării legitimării jucătorului la un alt club, va fi sancționată. Dacă denunțarea unilaterală fără justă cauză intervine în afara perioadei protejate, și dacă în contract nu se prevede altfel, părțile vor fi pasibile de sancțiuni financiare mai reduse, sancțiunile disciplinare nemaifiind incidente. Potrivit art. 18 RSTJF, jucătorii şi cluburile pot invoca justa cauză şi justa cauză sportivă pentru denunţarea unilaterală a contractelor pentru următoarele motive: a) jucătorii: - nu au fost folosiţi efectiv, în ultimul an competiţional, în minimum 10% din numărul total de jocuri oficiale al echipei clubului la care sunt legitimaţi; - nu li s-au achitat drepturile contractuale pentru o perioadă mai mare de 90 de zile de la scadenţa obligaţiilor, în condițiile prevăzute de regulament; - contractele încheiate cu cluburile ajung la termen în afara perioadei de transfer, caz în care, jucătorii pot solicita încetarea contractelor în timpul ultimei perioade de transfer dinaintea ajungerii la termen.

b) cluburile: - jucătorul a absentat nemotivat de la antrenamentele şi jocurile oficiale ale echipei pentru o perioadă mai mare de 15 zile consecutiv; - jucătorul a participat efectiv la mai puţin de 10% din numărul total de jocuri oficiale a echipei clubului, în ultimul an competiţional, cu excepţia jocurilor pentru care jucătorul a fost suspendat de către club sau instanţa disciplinară competentă sau a fost în imposibilitate de a juca din motive medicale. La nivel internațional, cauzele cu elemente de extraneitate pot fi soluționate de comisiile jurisdicționale ale FIFA, în cadrul cărora se pot adopta cu maximă urgență măsuri de legitimare provizorie sau eliberare a certificatului internațional de transfer pentru jucătorii blocați de procedurile aferente încetării unui contract.

CAPITOLUL 6. PROTECȚIA SOCIALĂ A SPORTIVILOR. ORGANIZAREA ÎN SINDICATE. Date fiind toate situațiile confuze sau nedrepte semnalate în practică și aduse în discuție în mod neexhaustiv în prezentul material – acestea fiind departe de a fi unicele probleme întâlnite în cadrul sportiv reglementat la ora actuală –, este foarte importantă instituirea unor mecanisme de protecție a sportivilor, în special pentru protecția celor situați sub primul eșalon, întrucât poziția lor este una extrem de fragilă în raport de mai multe elemente. Sportivii sunt recunoscuți ca având o profesie de scurtă durată, pe parcursul căreia este foarte dificilă integrarea în alte domenii de pregătire, astfel încât la finalul carierei sportive – 30-35 de ani în medie – mulți dintre ei se regăsesc în situația de a nu a mai avea surse de venit și de a fi afectați în mod financiar, social sau psihologic de situația încetării activității și a imposibilității de reintegrare. Este necesară instituirea unor mecanisme sociale specializate de protecție prin care sportivii să poată beneficia încă de la finalul carierei sportive de contraprestația aferentă contribuțiilor sociale plătite de-a lungul perioadei active. La fel de importantă este implementarea unor programe de formare și reconversie profesională, astfel încât să nu existe impactul psihologic al retragerii din viața activă atât de timpuriu sau întreruperea bruscă a oricărui venit.

Un alt aspect este dat de situația de criză financiară în care se află multe entități sportive din țara noastră la ora actuală, situație pe care au traversat-o în trecut și alte sporturile din state cu un nivel competițional mult mai ridicat. În România criza este însă amplificată de inexistența unor mecanisme de protecție specifică instituite de federațiile de specialitate în beneficiul sportivilor impactați de blocajele financiare. S-a ajuns în multe cazuri în faza insolvenței / falimentului, mulți sportivi nemaiprimindu-și drepturile financiare timp de mai multe luni și în multe dintre cazuri fiind chiar blocați de regulamentele sportive la clubul insolvabil, fără ca asociațiile naționale de profil să instituie limitări specifice sau garanții suficiente pentru evitarea acestor situații. În practică se pot regăsi și cazurile de blocaj aferente sistemului de transferuri – prin durata nejustificată a procedurilor jurisdicționale, prin prevederi regulamentare care afectează drepturile jucătorilor etc. - , astfel încât s-a afirmat de multe ori, fără a fi departe de realitate, că sportivii ajung să fie victimele unui soi de sclavie modernă. Raportat la cele enumerate mai sus în mod nelimitativ, reprezentarea sportivilor prin organisme specifice este extrem de importantă, numai în acest fel putându-se asigura un minim de garanții persoanelor angrenate în sportul profesionist. În fotbal, la nivel internațional, încă din anul 1965 funcționează un organism care face demersuri importante în scopul protejării drepturilor fundamentale ale jucătorilor de fotbal – FIFPro – și care încearcă menținerea unui grad de reprezentativitate la nivel național în multe state. Printr-o colaborare strânsă și chiar prin sprijinul lor financiar, FIFPro încearcă instituirea și menținerea unui sistem de garanții specifice prin intermediul uniunilor de tip sindical organizate la nivel național. În România FIFPro colaborează cu AFAN (Asociația Fotbaliștilor Amatori și Non-amatori). Pentru instituirea unui minim de garanții la nivel contractual, s-a discutat îndelung la nivelul țării noastre adoptarea unui contract colectiv de muncă, cel puțin la nivelul ramurii fotbal, însă până în prezent acesta nu a fost adoptat. Ar fi mai mult decât binevenită adoptarea unui astfel de act, după consultarea tuturor actorilor implicați și cu respectarea drepturilor legale naționale ale angajatului, fără a fi ignorată specificitatea dată de participarea în competiții sportive, naționale și internaționale.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE [1] Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicat în Monitorul Oficial nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 2011, cu modificările ulterioare; [2] Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în temeiul art. V din Legea nr. 40/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare; [3] Legea nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările ulterioare; [4] Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46 din 31 august 2016; [5] Normele metodologice ale Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1/2016; [6] Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 785 din 21 octombrie 2015; [7] Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal emis de FRF, actualizat la nivelul lunii ianuarie 2016; [8] Noțiunea de contract sportiv – contract de muncă, desprinsă din analiza dispozițiilor legale interne – Nicolai SLUTU, Gheorghe Sorin SLABU, publ. ”Legea și viața”, mai 2015; [9] Droit du sport, Frédéric BUY, Jean-Michel MARMAYOU, Didier PORACCHIA, Fabrice RIZZO, L.G.D.J. – lextenso éditions, 3e édition, Paris 2012.