ZIARUL ROMANESC WEEKLY, 15 iunie 2018

Page 1

www.ziarulromanesc.net

Tel. 0208 166 5701

info@ziarulromanesc.net

W E E K LY

facebook.com/ziarulromanesc

săptămânalul românilor din UK

Burnt Oak Branch: 93 Watling Ave, Edgware, London, HA8 0LA

Leyton Branch: 275 High Road, Leyton, London, E10 5QN

ITALIA

Luton Branch: 58 New Bedford Road, Bedfordshire, LU1 1SH

Gratis

GERMANIA

Anul XIII - nr. 23 n 15 iunie 2018

n Diaspora se mobilizează pe Facebook pentru un protest de amploare pe 10 august, în București n Mulți își anunță participarea, unii publică chiar și biletele de avion n Cei care vor să participe spun că se organizează singuri

Mircea Maer

Ipocriții! Există unii oameni pe care lipsa coloanei vertebrale nu îi deranjează. Te scuipă în față, pentru ca apoi să îți spună ce frumos și deștept ești. Sau îți acceptă ajutorul pentru ca apoi să te scuipe în față. Se târăsc printre picioarele altor semeni, zâmbesc știrb și își umezesc ochii numai ca să te prindă în gheare. Este categoria în care intră și românii care, cu pașaportul britanic în buzunar, au votat pentru Brexit. Am încercat să le găsesc scuze, să îmi spun că, deh, a fost opțiunea lor liber exprimată.

continuă la pag. 4

actualitate

românia

Guvernatorul Mugur Isărescu: PSD a scos 200.000 de oameni în Banii diasporei ne salvează stradă. Război cu “statul paralel” pag. 2

pag. 12


2

actualitate

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

Isărescu: Banii diasporei ne salvează Analiza remitenţelor băneşti ale românilor din străinătate arată că unii au trimis bani în ţară pentru a începe activităţi de afaceri, iar acesta este un lucru foarte bun, a afirmat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la conferinţa ‘’Migraţia şi antreprenoriatul - o valoare semnificativă’’. “Pornind de la aceste date statistice, unitatea de transfer bani pe care a constituit-o în urmă cu mai mulţi ani domnul Dan Lufkin şi pe care o conduc câţiva antreprenori români a făcut o constatare simplă. Dar ştiţi că la baza marilor descoperiri stau constatările simple. A văzut că fluxul acesta de bani, informaţiile cuprinse în fluxul de bani conţin cel puţin sâmburii altor informaţii, altor informaţii esenţiale. Un exemplu, nu intru în detalii: cam care este repartiţia geografică. Îţi dai seama din repartiţia geografică a trimiterilor de bani din

Mugur Isărescu recunoaște

străinătate către România care este şi mişcarea în sens invers. Cam de unde au plecat cei mai mulţi români în străinătate. Îţi mai dai seama, dacă te uiţi cu atenţie la cifre şi ca care este componenţa remiterilor. Adică au fost iniţial pentru a ajuta familiile din România. Cu timpul s-a constat uitându-ne cu atenţie la aceste remiteri că oamenii au vrut să facă mici investiţii. Mici investiţii însemnând case, din patriotism local, din patriotism general, din

nevoie, din aspiraţie. Aspiraţia de a veni cândva în ţară. Apoi uitându-te şi mai atent la aceste cifre constaţi că unii au remis bani pentru a începe în România mici activităţi de afaceri. Acesta e un lucru foarte bun. Acelea chiar sunt investiţii, investiţii productive”, a spus Mugur Isărescu, citat de Agerpres. Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinţei, remitenţele băneşti ale românilor din străinătate au fost de 3,792

«O bună parte din balansarea deficitului comercial al României vine de la remiterile românilor din străinătate» miliarde de euro în 2017, faţă de 3,153 miliarde de euro în 2016. În primele trei luni din acest an, acestea s-au cifrat la 720 milioane de euro. “Această instituţie se ocupă de statistica balanţei de plăţi, această instituţie înţelegând Banca Naţională a României, şi statistica balanţei de plăţi este o statistică dificilă, De câţiva ani o facem nu pe bază de date bancare, adică cerem băncilor date despre plăţile şi încasările externe, ci o facem pe bază de survey-uri. Trimitem oameni care se duc la rădăcina plăţilor

şi încasărilor externe, adică la întreprinderi. Este o activitate extrem de laborioasă. Ori în balanţa de plăţi a României o să vedeţi cifrele, o bună parte din balansarea deficitului comercial al României vine de la remiterile românilor din străinătate”, a declara Mugur Isărescu. Acesta a mai spus că o parte din migranţi au plecat din sate, din comune şi probabil vor să deschisă la întoarcerea în ţară, ei sau rudele lor, afaceri în agricultură. Acesta ar avea un efect pozitiv extraordinar asupra României cel puţin din două motive. Primul ar fi că potenţialul agricol al României este subvalorificat şi în al doilea rând că alături de investiţiile mari, la fel de importante, poate chiar mai bune, ar fi şi investiţiile mici care ar stabiliza forţa de muncă şi ar duce la unităţi antreprenoriale de natură să valorifice resursele locale. n

Cristina Dobre (Fundația Lufkin) estimează mărimea diasporei:

«3,5 milioane de români se află în străinătate» Numărul de români din străinătate este de aproximativ 3,5 milioane, iar principalele spaţii de destinaţie sunt Italia, Spania, Germania şi Marea Britanie, a declarat Cristina Dobre, preşedintele Fundaţiei Lufkin pentru Antreprenoriat şi Migraţie (FLAME), la conferinţa ‘’Migraţia şi antreprenoriatul - o valoare semnificativă’’. «Anul acesta, la 1 ianuarie, cetăţenii României au ajuns la cel de-al 11-lea an de circulaţie neîngrădită în Uniunea Europeană şi la cel de-al 6-lea de încorporare nerestricţionată pe pieţele muncii ţărilor UE. Cu toţii ştim aceste lucruri pentru că migraţia face deja parte din viaţa noastră de zi cu zi fiind un fenomen

social extrem de dezbătut. În mod paradoxal însă, atât în spaţiul public cât şi în cel academic, întrebările pe care ni le pu-

nem în legătură cu migraţia românească par să rămână aceleaşi. Prin urmare ne interesează cine, câţi, unde, cum, de ce, în variante mai mult sau mai puţin sofisticate....Deci câţi români se află în afara graniţelor ţării? Estimările legate de numărul de români din străinătate se plasează undeva în jurul cifrei de 3,5 milioane de români. Europa, fără discuţie, strânge cea mai mare parte a lor. Ţări precum Italia, Spania, Germania şi Marea Britanie sunt principalele spaţii de destinaţie ale migranţilor români», a declarat Cristina Dobre, citată de Agerpres. Acesta a afirmat că în urmă cu trei ani prezenta o ipoteză care s-a confirmat ulterior şi anume că un procent

Obținerea unei diplome în UK deschide ușa oportunităților de angajare la nivel internațional, dar și în propria țară.

destul de mare de români stabiliţi în Spania şi Italia se îndreptau către ţările nordice. Cercetările sociologice realizate în 2017 de către Fundaţie în rândul comunităţilor româneşti din Spania arătau că 21,8% dintre aceştia au declarat că doresc să emigreze în viitor în Marea Britanie, 12,7% în Germania şi 10% în Austria. Analiza datelor migraţiei mai arată că nu au mai existat valuri masive de plecări din România. De asemenea, datele arată ca dacă în anii precedenţi cea mai mare parte din economii se duceau către achiziţiile de case, în ultimii doi ani se constată o tendinţă de economisire. n

Cursuri finanțate de guvernul britanic dacă aveți între 18-60 ani Cursuri universitare, Master, Top Up

 Finanțare de până la £9250 pentru cursuri universitare și master 020 3198 9603 www.Markcon.org 07414 227 226  Costuri de întreținere în UK de până la £24 000  Cursurile se vor ține doar 2 zile pe săptămână având posibilitatea de a continua să lucrați  Cei care nu au absolvit școala sau nu au diplomă de calificare au nevoie doar de un CV care să ateste experiența profesională  Nu este necesară diplomă IELTS  Se necesită un nivel de engleză intermediu  Accesibil tuturor cetățenilor EU/UK/EEA email: info@markcon.org www.facebook.com/maarkcon www.instagram.com/markcon_limited www.twitter.com/markconlimited Și multe alte beneficii..


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

actualitate

3

Românii din diaspora, chemați la miting în București în luna august

„Închideți granițele!” Anunțuri postate pe Facebook îi cheamă pe românii din diaspora să participe la un mare miting de protest împotriva puterii pe 10 august. „Închideți granițele, pe 10 august venim să facem curățenie”, se arată în anunțurile de pe rețeaua de socializare. „Pe 10 august va avea loc mitingul care va demola guvernul”, se arată în altă postare. „Diaspora Acasă - Dragnea, închide granițele, că venim 3 milioane” se intitulează pagina evenimentului creat pe Facebook. Până pe 13 iunie își anunțaseră prezența 4.800 de persoane, iar 24.000 spuneau că sunt interesate. „Neam saturat de hoti si ciorditori vrem să avem locuri de munca mai bine plătite în tară, vrem sa scăpăm de mafie ,jos. Guvernul”, a scris pe pagina evenimentului un român din diaspora. Unii oferă și cazare în capital celor care vor să participe la protest: „Pentru di-

aspora! Ofer cazare gratis pentru doua persoane / de preferat cuplu, celor care au nevoie in ziua protestului sa ramana in Bucuresti.”

„Pe toate grupurile, oamenii postează biletele de avion” O altă postare: „Pe 10 august 2018 românii din toată lumea vin să urle, că ţara asta din care au fost forţaţi să plece, dar la care nu renunţă, trebuie să rămână o ţară liberă. Vin să-i arunce la coşul istoriei pe cei care au ajuns să ne conducă, fără nicio limită a bunului simţ. Vin să le spună că nu le permitem să ne ureze bun venit în propria noastră ţară, aşa cum au făcut cu Simona noastră dragă. Vin pentru că înţeleg că este acum ori niciodată pentru România, dacă va fi să rămânem o democraţie în Eu-

Mare sărbătoare în familia POE. 10 ani de activitate Duminică, 10 iunie, POE Ltd a sărbătorit împlinirea a 10 ani de activitate, într-un parc din apropierea Rugeley. Ca în fiecare an, compania a organizat o ieșire în aer liber cu toți angajații și familiile acestora. Reprezentanții Ziarului Românesc au fost, de asemenea, invitați la petrecere, pentru a sărnători alături de POE. Acolo am descoperit o mare familie. Călin și Felicia Poenariu au o „familie” foarte frumoasă. Sunt oameni de peste tot din România și mulți dintre ei le sunt alături chiar de la începerea activității. S-au pus grătar mici și cârnăciori marca POE, s-a jucat fotbal, s-au înmânat distincții pentru activitatea din companie, oamenii au socializat și toți au încercat să se bucure de o zi de vară în familie. Le dorim tuturor celor de la POE Ltd, atât patronilor, cât și salariaților, să aibă cât mai mulți ani de activitate și le mulțumim că ne-au onorat cu invitația de a cunoaște marea și frumoasa lor familie. n

ropa.” Evenimentul a intrat deja în atenția opozanților actualei puteri din România. Sebastian Burduja, președintele PACT, a scris pe blogul său preluat de pagina Adevărul: „Liviule, închide graniţele, că venim să facem curăţenie!” „Vin cu zecile şi sutele de mii, după cum ne scriu pe pagina a publică a evenimentului. Şi-au luat deja biletele de avion şi nu vin singuri, ci cu familia şi prietenii. Pe 10 august românii au şansa să-şi schimbe soarta, iar pentru asta e nevoie de diaspora acasă. În august oricum vin de obicei „diasporenii” acasă, să vadă ce a (mai) rămas. Vin arşi de soare şi de dor. Vin să tragă în piept aer de România, cu tot praful care se pune peste noi toţi în fiecare zi. Vin în case goale, mai mici sau mai mari. Vin să-şi vadă copiii rămaşi singuri acasă – sunt 250.000 în toată România, o generaţie pierdută a acestei ţări. Vin săşi vadă părinţii şi bunicii, dacă mai trăiesc, sau să le-aprindă o lumânare.” „Pe 10 august 2018 românii din toată lumea vin să urle, cu tot amarul adunat peste ani, că ţara asta din care au fost forţaţi să plece, dar la care nu renunţă nici în ruptul capului, trebuie să rămână o ţară liberă”, a mai scris Burduja. Alex Ostafe, reprezentantul PACT Marea Britanie ne-a spus că este sigur că oamenii din di-

aspora vor merge la mitingul de pe 10 august. „Pe toate grupurile oamenii postează biletele de avion”, spune Ostafe. „Vor veni din USA, din Canada UK, Spania și Italia. Există o mobilizare generală în intreaga diaspora”, a continuat acesta.

„Am discutat cu multă vreme în urmă despre un astfel de protest, încă se răspândesc mesajele pe Internet, sunt deja zeci de mii care au confirmat că vor veni”, a mai declarant Ostafe. „Oamenii ne arată biletele de avion pentur acea perioadă, evident că vor veni”.n


4

opinii

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

Ipocriții! (continuă de la pag. 1) M-am întrebat de ce oare au făcut asta? De ce un român, indiferent de momentul în care a emigrat, ar vota împotriva propriei comunități, până la urmă. Nu am găsit un răspuns valabil. Poate că au vrut să se simtă, măcar o dată în viață, englezi. Din frustrarea lor că nu sunt 100% ”british”, au votat împotriva celor de aceeași cultură cu ei. Pentru că, până la urmă, Brexit nu înseamnă doar o piedică în calea românilor de a veni în Marea Britanie. O astfel de situație aduce după sine o perioadă de creștere în intensitate a extremismului, a urii, a discursurilor naziste. Exaltații vor găsi în Brexit un moment propice pentru a-și arunca veninul asupra imigranților. Și exact asta s-a întâmplat.

Din cartierele Londrei și până în Parlamentul European vedem manifestări de ură pe care nu le-am fi găsit în altă eră. Dar ei au votat Brexit. La fel cum alți foști imigranți din Statele Unite au votat Donald Trump. Situația este similară. Au vrut să arate că sunt americani cu acte și votează un om care doar ce promisese ridicarea unui zid la graniță. Unii dintre cei care au votat Trump poate că au trecut ilegal granița, la un moment dat. Cred că și dacă Satana în persoană ar fi candidat împotriva lui Trump, aș fi votat cu Satana. Este anormal să te gândești măcar, ca unul dintre cei care au gustat amarul emigrației, să votezi altfel. Dar românii care au votat Brexit, au făcut-o pe șest. Nu

a știut nimeni că ei au votat astfel. Au mers pe burtă, cum s-ar spune, pentru că un astfel de gest ar fi fost taxat. Poate că recunoașterea faptului că au votat astfel le-ar fi diminuat vina. Aș fi înțeles ca unul

Ambasadorul Marii Britanii își încheie mandatul în România Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell (foto), a declarat la recepția organizată cu ocazia terminării mandatului său, că România i-a fost casă timp de patru ani. El a mai spus că în această perioadă schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut, legăturile dintre români şi britanici s-au întărit, iar cooperarea în domeniul apărării şi securităţii s-a intensificat, arată Agerpres. El i-a felicitat pe cetăţenii bri-

Contabili V Ilford

BUREAU OF ACCOUNTS Accountancy | Taxes | Payroll | Benefits Self-Employed Tax Return ( £E7(377 Tax Refund (£E7 Inregistrare UTR V £3P NINo 6 Traducator V £5P Anularea Amenzi V £vPP InregL CIS |PB V £|P Recuperare NINo V £5P Confirmare NINo V£3P Inchidere UTR V £3P

Companii Inregistrare LTD 6:H ( £377 Annual Return V£65 Company Tax Return V£|5P VAT Registration V£5P Inchidere LTD V£6P Pachet Contabil)luna (£E7 V Payroll Services VCIS Subcontractors VVAT Returns VAnnual Acocunts

Beneficii Child Benefit V Tax Credits V Matternity Allowance Housing Benefit Tax credit Renewal

Altele

£vPP Residenta Permanenta £vPP Blue Card £vPP Referinte pt Chirii £vPP £6P

si ram Luc bata !!! m a a c i S min Du Orar

Olympic House 6.(:6 Clements Rd IG3 3BAM Ilford 6nd FloorM Office 637

Mobile Phone Fax: Email:

BF::A 7v:E766:9:@ BF::A 7679v3S3@79 BF::A 7679v3S3@79 baccounts@live+com

Monday ( Friday 37:77 ( 3.:77 Saturday 37:77 ( 3E:77 Sunday 37:77 ( 3::77

tanici care lucrează în România, pentru „tot ce au făcut în afaceri, în viaţa personală, pentru ce au construit ca această prietenie să fie frumoasă între cele două ţări”. La recepţie, Brummell a dat asigurări că va rămâne prietenul României şi a recitat câteva versuri dintr-o poezie a lui Vasile Alecsandri. “‘Doină, Doină, cântec dulce, când te aud nu m-aş mai duce! Doină, doină, viers cu foc!

care lucrează într-un birou din Canary Wharf, înconjurat de englezi și obișnuit să își care servieta Louis Vuiton pe Jubeelee Line la oră de vârf, să voteze Brexit. Fără legătură cu comunitatea, uitat de rudele Când răsuni eu stau în loc”, dar, din păcate, nu pot sta în loc, şi voi rămâne prietenul vostru. (…) Din păcate, (…) mandatul meu în România se termină după patru ani, m-am simţit acasă, între prieteni, am avut posibilitatea să cunosc mai bine cultura României şi pentru mine a fost o onoare”, a afirmat ambasadorul britanic. Printre cei care au participat la recepţie s-au aflat vicepremierul Ana Birchall, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general, Augustin Lazăr, ambasadorul SUA, Hans Klemm. n

din România, omul își caută o nouă identiate. Treaba lui. La fel ar fi fost și dacă votantul ar fi ieșit în ușa prăvăliei sale din Burnt Oak și ar fi strigat în gura mare: „M-am săturat de voi, păduchioșilor! Pun lacătul, mă duc să vând plăcintă în Lake District, la cinci stele!” Jos pălăria, măi nevertebrată, i-aș fi spus. Era ipocrit, dar măcar își asuma votul. Punea pe coșmelie anunț: „Am votat Brexit! Să vă ia dracul pe toți, români împuțiți!” Măcar știam cu cine defilăm. Dar să votezi pe șestache, ca nu cumva să afle mușteriul român ce lepră îndestulează, este maximul ipocriziei. Să zâmbești fățarnic la cel care îți consumă produsul, om ajuns aici datorită liberei circulații din UE, asta te transformă întrun miriapod scârbos. La fel și atunci când vinzi bilete la teatru cu 40 de lire sterline bucata (mai scumpe decât la un concert cu o mare trupă pe O2) tot fraierilor consumatori români care își doresc puțină cultură de acasă. Dar tu ai votat Brexit. Oamenii cred că vrei să faci lucruri bune pentru comunitatea românească, însă nu știu că tu ai votat împotriva lor. Oare ți-ar mai cumpăra biletele scumpe? Oare cei cu care colaborezi cum te-ar privi dacă ar ști că, de fapt, ești doar un șobolan ieftin care a vrut să se simtă leul măcar pentru o secundă. Ce folos dacă toată viața vei rămâne doar un șobolan? Mircea Maer


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

comunitate

5

Cei 400.000 de români din UK - o tragedie naţională pentru România Românii reprezintă a doua cea mai mare minoritate din Marea Britanie, după polonezi. Peste 400.000 de români locuiesc în Marea Britanie, mai mult decât dublu faţă de acum cinci ani, când restricţiile cu privire piaţa muncii din Marea Britanie au fost eliminate, potrivit The Guardian. În ciuda acestor cifre, românii nu sunt acolo pentru a cuceri Marea Britanie, ci pleacă masiv din propria ţară, fugind oriunde se găseşte o oportunitate, scrie cotidianul britanic, citat de ZF.ro. În Italia şi Spania, fiind ţări latine cu o limbă similiară, românii au fost cea mai mare minoritate pentru o lungă perioadă de timp. Potrivit datelor ONU, 3,6 milioane de români trăiesc peste hotare în comparaţie cu cei 30 de milioane care au rămas în ţară (printre ţările din UE, România are a patra cea mai mare diaspora, după Marea Britanie, Polonia şi Germania). Se aşteaptă ca România să piardă 15% din populaţie până în 2050. Rata anuală

de creştere a diasporei românilor este printre cele mai ridicate din lume. De ce pleacă românii? Deşi ţara s-a alăturat Uniunii Europene, ceea ce ar fi trebuit să aducă prosperitate şi o calitate mai bună a vieţii, la 11 ani după aderare românii încă fug de sărăcie. Potrivit Eurostat, mai mult de o treime dintre români sunt în pragul sărăciei şi

al excluziunii sociale şi jumătate dintre copiii ţării sunt săraci. Peste 225.000 de copii se duc la somn flămânzi, potrivit fundaţiei de caritate World Vision Romania. Situaţia este disperată în zonele rurale. Când românii sunt întrebaţi de ce au plecat de acasă, cel mai comun răspuns este că vor să le ofere copiilor vieţi mai bune. Părinţii fac sacrificiul cu mari costuri. Un studiu recent arată că femeile românce care lucrează pe post de „îngrijitoare” pentru bătrâni sau bătrâne din vestul europei sunt profund afectate de depresie. Oamenii nu pot furniza mâncare pentru copiii lor şi rămân săraci chiar dacă muncesc. Aproape o treime din români sunt angajaţi pe salariul minim pe economie, iar o cincime lucrează pe contracte precare, care oferă sub salariul minim. După prăbuşirea comunismului în 1989, România a început să atragă investitorii străini către o forţă de muncă

ieftină, către acces la resursele naturale ale ţării şi către un sistem lejer de taxe. Acest model a fost afectat de majoritatea ţărilor ex-comuniste, însă în România acesta nu s-a schimbat prea mult în ultimii 29 de ani. The Guardian mai scrie că ţara fost condusă greşit sub diferite forţe politice şi că acest lucru este evident. Banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană nu au fost absorbiţi şi pentru mulţi reprezintă doar o noţiune teoretică. Educaţia şi sistemul de sănătate, împreună cu alte segmente din sectorul public, sunt lăsate să putrezească, scrie publicaţia britanică, care consideră că fără acestea, viaţa în România a devenit o formă de violenţă pentru cei mai vulnerabili, care nu îşi pot trimite copiii la şcoală pentru că nu îşi permit, nu se pot duce la spital pentru că trebuie să plătească pentru propriile bandaje şi nu îşi pot încălzi casa. Acestea nu sunt cazuri unice în România, ci mai degrabă o situaţie „normală”. n

i n a b e t i i m i g r a T lor dr ce a i n â m o R e r t ă c i r u r 0 e f 5 . s 0 n a £ r r T a o d a l i z i ș a e e c a n î nă! â m o 33 R 9 9 m 2 2 0 Vorbi 07 2 0 ă n â Linia Rom

DESCARCĂ APLICAȚIA GRATUIT Straaord 3 Leytonstone Road, Londra, E15 1JA Shepherd's Bush 8 Shepherd’s Bush Road, Londra, W6 7PJ

www.opaltransfer.com/ro | romania@opaltransfer.com | Serviciu Clienți 020 7022 9933


6

actualitate

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

Scandal în Parlamentul European

Europarlamentar român, către doi colegi britanici: „Plecați acasă!” Doru-Claudiu Frunzulică

Schimburi dure de replici în Parlamentul Europena între mai mulți eurodeputați. DoruClaudian Frunzulică a făcut comentariile la adresa colegilor lui britanici Janice Atkinson și Steven Woolfe în timpul unei dezbateri la Strasbourg. Atkinson a fost oprită la jumătatea cuvântului de președintele Parlamentului, care a spus că vorbește prea

repede pentru interpreții care oferă traducere simultană în alte 23 de limbi. Atunci, Atkinson a răspuns că nu dorește să comunice cu alți parlamentari, ci cu politicienii și alegătorii britanici de acasă. „Nu am fost trimisă aici să vorbesc cu niciunul dintre voi, am fost trimisă aici pentru a apăra poporul britanic”, a declarat fosta deputată UKIP, care

se află acum în același grup cu Frontul Național Francez. Ea a adăugat: „Cei mai mulți dintre voi înțelegeți engleza, engleza este limbă universală”. După ce a fost rugată să se așeze, Atkinson a ieșit din cameră. Discursul ei a fost urmat de cel al unui alt europarlamentar pro-Brexit, Steven Woolfe, fost membru UKIP, acum independent. „De ce sunteți în Parlamentul European?”, a întrebat europarlamentarul român. „Ar trebui să mergeți acasă pentru a vorbi, pentru că aici vorbiți cu europenii. Vorbiți tuturor țărilor și popoarelor din Uniunea Europeană. De ce nu vă duceți acasă? Probabil ar fi timpul”, a continuat acesta. Woolfe a spus: „Voi pleca acasă la sfârșitul lunii martie 2019, datorită celor 17,4 milioane de oameni care au de-

Janice Atkinson cis că Brexit este un viitor mai strălucit pentru Marea Britanie, în afara Uniunii Europene”. Marek Jurek, un europarlamentar polonezdin același grup ca și conservatorii britanici, a cerut președintelui Parlamentului să-l sancționeze pe Frunzulică pentru comentariile sale. El a spus: „Domnul Frunzulică a pus la îndoială legitimitatea membrilor care au fost votați de

Secretar de stat în Ministerul pentru Brexit: „Românii sunt bineveniți să rămână în UK după Brexit, dacă doresc” Lord Martin Callanan, secretar de stat în Ministerul pentru Brexit a declarat într-un interviu pentru Agerpres că românii care lucrează în Marea Britanie sunt bineveniţi să rămână, în cazul în care doresc acest lucru şi vor putea aplica pentru noul statut de „stabilit” în Regatul Unit în cel mai scurt timp posibil. Martin Callanan este un politician britanic eurosceptic, fost europarlamentar care a făcut parte din grupul European Con-

servator și Reformist (ECR) din Parlamentul European. Oficialul britanic care s-a aflat la Bucureşti pentru discuţii cu autoritățile române şi pentru a participa la o dezbatere pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a mai declarant că ţara sa rămâne angajată faţă de un comerţ global şi european liber, nu din motive ideologice, ci pentru că este în „interesul fundamental al tuturor ţărilor şi tuturor

societăţilor”. „În Marea Britanie lucrează circa 400.000 de cetăţeni români, iar prim-ministrul le-a arătat foarte clar acestor lucrători că sunt bineveniţi să rămână în Regatul Unit dacă doresc acest lucru. Am convenit asupra unui nou statut pentru ei cu negociatorii europeni. Ei contribuie la societatea britanică şi sunt bineveniţi să rămână dacă doresc, le protejăm drepturile şi vom crea un sistem prin care

Echipa noastră profesionistă vă oferă servicii gratuite pentru a vă ajuta să vă apropiați de visul vostru! Începe-ți învățământul superior în Anglia cu un program de licență sau master, cu opțiunea de a studia în timpul zilei, seara sau în weekend.

vor putea aplica pentru noul statut de persoană stabilită în Regatul Unit cât mai curând posibil”, spune Lod Callanan. Acesta a mai declarant că nu va mai exista un al doilea referendum, deoarece oamenii și-au spus deja punctul de vedere. „Ieşim din UE, ne concentrăm pe punerea în aplicare a acestei decizii. Ne concentrăm toate eforturile pe negocierea în continuare a unui parteneriat cu UE cât mai fructuos şi cuprinzător

cei care au vrut să părăsească Uniunea Europeană. Nu putem face acest lucru dacă vrem să fim serioși în ceea ce privește democrația în Parlamentul European”. Vicepreședintele Parlamentului, Mairead McGuinness, care a prezidat dezbaterea, a declarat că nu are nimic de adăugat, deoarece Woolfe a avut șansa de a răspunde. n posibil, dar nu le vom cere oamenilor o nouă opinie”, a apreciat oficialul cabinetului May. „Ne concentrăm pe implementarea voinţei poporului britanic. Suntem o democraţie, s-a luat o decizie şi nu vom avea un nou referendum pe această temă”, a continuat el. Lord Callanan mai crede că poziția guvernului față de Legea Brexit care va fi dezbătută și votată marți, 12 iunie, în Camera Comunelor, va fi cea care va avea câștig de cauză. „Am înaintat o serie de pozții de compromis și vom apăra aceste poziții la vot”, a declarant secretarul de stat. n

Birourile noastre din Londra și Birmingham sunt deschise pentru toți studenții Europeni și Englezi între 16 și 60 de ani. Vă vom asista cu aplicația pentru Împrumutul Guvernamental care, vă poate acoperii taxa de școlarizare și costurile de întreținere de până la £ 24,000 pe an.

www.gagarin-education.com/en info@gagarin-education.com


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

actualitate

7

Legătura dintre Brexit, Barnier: „UE nu se lasă Rusia și otrăvirea impresionată de spionului Skripal jocurile Marii Britanii”

Despre legăturile dintre Brexit și Rusia au existat speculații încă din timpul campaniei pentru referendumul din 2016. E-mailuri publicate în presa britanică sugerează o legătură mai largă între unul dintre principalii susţinători ai campaniei din Marea Britanie în favoarea Brexit şi oficiali ruşi. Descoperirea a fost făcută în contextul desfăşurării unei anchete parlamentare cu privire efectul știrilor false asupra referendumului din iunie 2016, relatează DPA. Documentele publicate de Sunday Times şi citate de săptămânalul The Observer arată că unii lideri ai campaniei Leave.EU au avut câteva întâlniri cu oficiali ruşi înainte de referendumul din iunie 2016, la care 52% dintre participanţi au votat în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Astfel, potrivit scrisorilor electronice, Arron Banks, principalul fondator al campaniei Leave.EU, şi un asis-

tent al acestuia, Andy Wigmore, „au avut întâlniri repetate cu oficiali ruşi pentru a discuta despre oportunităţi de afaceri şi chestiuni de interes reciproc”, conform Sunday Times. Mai mult, Banks şi Wigmore au fost introduşi lui Alexander Yakovenko, ambasadorul rus la Londra, de către Alexander Udod, „un presupus ofiţer al serviciilor secrete ruse care a fost dat afară din Marea Britanie după otrăvirea lui Serghei şi Iuliei Skripal la Salisbury”. The Times a precizat că a primit e-mailurile de la jurnalista britanică Isabel Oakeshott, scriitorul din umbră al lui Banks la cartea acestuia, „The Bad Boys of Brexit” („Băieţii răi ai Brexit-ului”). Banks, care s-a alăturat fostului lider al Partidului pentru Independenţa Marii Britanii, Nigel Farage, în a-l susţine şi în a-l întâlni pe preşedintele american Donald Trump, a recunoscut anterior că a luat masa şi că a băut cu Yakovenko în 2015. n

Negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, spune că UE nu „se va lăsa impresionată” de Marea Britanie în negocierile cu privire la viitorul lor parteneriat dintre cele două părți, după Brexit. „Nu ne vom lăsa impresionaţi, nu mă voi lăsa impresionat de această formă de ‘blame game’, un joc al reproşurilor instaurat de ‘unii’ în Marea Britanie, care ‘caută să ne facă să ne asumăm responsabilitatea pentru consecinţele’ unei retrageri din UE, a declarat Barnier, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles. El a mai spus că în Marea Britanie se întâmplă un paradox întrucât cele mai multe publicații de aici scriu despre dorința unei continuități alături de UE, „în contextul în care ţara a luat decizia de a părăsi Uniunea Europeană”.

„Astfel, Regatul Unit pare să dorească să menţină toate avantajele relaţiei actuale, în timp ce se îndepărtează de cadrul nostru de reglementare, de cadrul nostru comun de supraveghere şi de punerea sa în aplicare”, a continuat Barnier, citat de AFP. Ieşirea Marii Britanii din UE este prevăzută pentru sfârşitul lunii martie 2019 şi cele două părţi au convenit asupra ideii unei perioade de tranziţie până la sfârşitul anului 2020, perioadă necesară pentru a negocia un acord de liber schimb, în special odată ce Marea Britanie a devenit o terţă ţară. „Dacă vrem să construim o nouă relaţie avem nevoie de o bază de încredere, avem nevoie de mai mult realism despre ceea ce este şi va fi posibil şi ceea ce nu este”, a explicat Barnier. În cadrul unui dineu privat

care a avut loc la începutul acestei săptămâni, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a vorbit despre UE ca fiind un “inamic” care trebuie combătut. Brexit-ul va fi “ireversibil”, dar “există riscul să nu poată fi cel pe care îl dorim”, a adăugat Barnier. n


8

actualitate

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

Liber la Brexit dur. Parlamentul lasă ieșirea din UE la mâna guvernului

Theresa May a reușit să îi convingă pe parlamentarii conservatori să îi dea mână liberă pentru Brexit Camera Comunelor din Parlamentul Regatului Unit a respins, miercuri, 13 iunie, amendamentele Camerei Lorzilor la planul pentru Brexit al guvernului May, informează Reuters. Camera Lorzilor ceruse guvernului să negocieze rămânerea Regatului Unit în uniunea vamală şi aderarea la Spaţiul Economic European, după retragerea din Uniunea Europeană.

Camera Comunelor a votat în favoarea poziţiei susţinute de May, care doreşte să respecte strict rezultatul referendumului din 2016, când cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea din Uniune. Premierul britanic a evitat încă de marţi o periculoasă înfrângere în timpul examinării proiectului de lege, după respingerea unui amendament ce i-ar fi dat parlamentului un

drept de veto asupra rezultatului negocierilor cu Brexellesul. Deputaţii au respins cu 324 de voturi contra 298 acest amendament ce i-ar fi conferit parlamentului dreptul de a retrimite guvernul la masa de negocieri în cazul în care acordul obţinut cu Bruxellesul nu ar fi convenit. Acest vot a fost obţinut în urma unor discuţiilor între guvernul conservator şi deputaţii conservatori pro-UE, miniştrii negociind la sânge parlamentarii în Camera Comunelor. Theresa May se temea de o înfrângere ce ar fi avut consecinţe grele asupra marjei sale de manevră şi chiar în ceea ce priveşte supravieţuirea ei în fruntea executivului. Legea este menită să pună capăt supremaţiei legislaţiei europene asupra celei britanice şi să organizeze transpunerea anumitor reglementări europene. Theresa May s-a implicat personal în tratativele de ultim minut, primindu-i pe deputaţii conservatori pro-UE în biroul său din Parlament. Luni seara, ea i-a convocat de asemenea pe toţi deputaţii partidului său pentru a-i chema la ordine. “Trebuie să arătăm clar că suntem uniţi, ca partid, în determinarea noastră de a pune în aplicare decizia poporului britanic”, care a votat cu 52%, în

Conducea fără permis și fără asigurare: „Nu știam că îmi trebuie” Un român trimis în judecată din cauză că a condus cu permisul suspendat și fără să fie asigurat i-a spus judecătorului că nu știa că nu poate conduce în felul acesta în Marea Britanie. Constantin Murtaza, de 21 de ani, a fost prins de poliție la volanul unui autoturism în timp ce avea permisul suspendat pentru șase luni din cauza acumulării a 12 puncte de panalizare și fără asigurare auto. El a negat, initial, acuzațiile care i s-au adus, însă a revenit asupra hotărârii în timpul audierii, scrie Worcester News. Judecătorul l-a avertizat că ar putea ajunge la închi-

Ar putea ajunge la închisoare soare, spunând că faptul că nu cunoașteți legea nu este suficient. Procurorul a declarat că Murtaza conducea mașina în Worcester, când a fost oprit de polițiști, la ora 16:45, pe 1 aprilie. Judecătorul i-a explicat inculpatului că atunci când conduce fără a avea asigurare și există un accident, o vătămare sau un deces, victima nu va primi bani. „Am putea avea o situație în care principalul

susținător de familie este rănit sau ucis, lăsând copii în urmă”, a spus judecătorul.„ „Dacă aveți asigurare, ei vor primi bani”. El a adăugat că, dacă oamenii refuză să respecte legea, „va exista anarhie și sistemul se va prăbuși”. Judecătorul i-a dat alte șase puncta de penalizare, ceea ce înseamnă că a depășit limta pentru a doua oară și astfel a primit o interdicție de 12 luni. De asemenea, românul a fost obligat să plătească 495 de lire sterline cheltuieli de judecată, iar în cazul în care se va mai urca la volan, va fi dus la închisoare. n

iunie 2016, pentru ieşirea din UE, a declarat May. Această interpelare l-a făcut pe secretarul de stat pentru justiţie, Phillip Lee, pro-UE, săşi anunţe marţi dimineaţa demisia, pentru a putea vota liber, a explicat el. Rămâne de văzut ce concesii a acordat guvernul deputaţilor pro-UE pentru a împiedica rebeliunea lor. Potrivit lui Robert Buckland, consilier juridic al executivului, preocupările formulate de

aceştia din urmă, cu privire la rolul parlamentului în cazul absenţei unui acord cu Bruxellesul, vor fi integrate într-un amendament ce va fi supus la vot în cadrul Camerei Lorzilor, lunea viitoare. Însă, în acest stadiu, concesiile sunt “atât de obscure, încât conservatorii pro-Brexit şi pro-UE cred şi unii şi alţii că au câştigat...”, a subliniat pe contul său de Twitter o jurnalistă de la The Spectator, Katy Balls. n

Irlanda. Român închis pentru cerșetorie Un român din Irlanda a fost condamnat la trei săptămâni de închisoare pentru cerșetorie. Un polițist a spus că, pe 29 aprilie, l-a observant pe românul Petrică Găitan cerșind, cu o ceașcă în mână. „Avea o cană în mână și în ea erau bani. L-am întrebat dacă are permis de colectare a banilor și a răspuns că nu”, a spus polițistul. Și din imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă se putea observa că românul cerșea, scrie The Irish Sun. Apărătorul lui Găitan a spus că acesta „cerșea pasiv” și nu „hărțuia sau intimida oamenii”. „Nu obstrucționa pe nimeni ... deoarece era destul spațiu pentru a merge în jurul lui. Cerșetoria pasivă nu ar trebui să fie o ofensă”, a declarant avocatul. Acesta a mai spus că Petrică Găitan câștigă între 10 și 15 euro pe zi, suficient pentur hrană, dar că nu are niciun adăpost. Judectorul l-a condamnat pe român la trei săptămâni de închisoare din cauză că mai avea alte șapte condamnări anterioare, inclusiv pentru infracțiuni similare. n

Vrea să înscrie în Bulgaria un autoturism furat din Anglia Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – P.T.F. Ostrov au depistat şi indisponibilizat un autoturism marca BMW, model X6, condus de un cetăţean român, ce figura ca fiind furat din Marea Britanie. Pe 5 iunie, la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, judeţul Constanţa, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean român, în vârstă de 47 de ani, cu domiciliul în judeţul Suceava, la volanul autoturismului marca BMW, model X6, înmatriculat în Marea Britanie. Cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu privire la autoturismul în cauză, în urma cărora au constatat că autovehiculul este căutat de autorităţile din Marea Britanie, acesta fiind declarat furat. Suceveanul a declarat că nu este proprietarul maşinii şi că intenţiona să meargă în Bulgariapentru a efectua formalităţile în vederea înmatriculării acesteia, fără să ştie că este semnalată ca fiind furată. Autoturismul, în valoare de aproximativ 230.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. n


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

comunitate

9

Absolvent de Oxford, pleacă scârbit din România

„Mi s-a spus că mi-am vândut ţara” Theo Istrate, un tânăr de 26 de ani, a absolvit prestigioasa Universitate Oxford, acolo unde a studiat ingineria, dar s-a întors din Anglia şi a muncit trei ani ca programator în România. Acum spune că se întoarce la Oxford unde a primit o ofertă de muncă. Nu plănuieşte să revină în România, unde a fost acuzat că își vinde țara pentru că a învăţat peste hotare, scrie Libertatea. A primit oferta unui “start-up”, la Oxford, unde alături de alţi 15 tineri străluciţi, va lucra la dezvoltarea unor roboţi off-road pentru munci agricole. „Robotul ar trebui să are şi să stropească singur. Îl duci în câmp, nu trebuie să-l programezi să-ţi tragă brazda. Trebuie să-i spui câte brazde vrei, din câţi în câţi metri, şi el să păstreze brazda dreaptă”, explică Theo. Tânărul a povestit că aju-

tat la unele activităţi de partid ale USR, a stat cu orele la cozile de votare de la alegerile prezidenţiale din 2014, iar în 2016 a făcut campanie la alegerile parlamentare din Vrancea, pentru un fost olimpic internaţional la matematică. Din păcate, spune Theo, faptul că era absolvent MIT, considerată cea mai bună Universitate din lume, nu l-a ajutat prea mult pe amicul său. „Din păcate, a prins foarte mult la populaţie acest bau-bau care este Soroş”, spune tânărul. El însuşi a fost acuzat că îşi „vinde ţara” şi că nu are dreptul la opinie când vine vorba de viitorul României, pentru că a ales să studieze peste hotare. Lui Theo îi este greu și să înţeleagă autosuficienţa de care s-a lovit adesea în ultimii trei ani în care a locuit în Bucureşti. „Lumea la noi nu poate să

Theo Istrate nu plănuiește să revină în România

accepte că cineva este mai bun şi unii sunt foarte mândri, din câte am înţeles de la colegii care au terminat facultatea în ţară. Şi este greu să lucrezi cu astfel de persoane. Primul lucru pe care l-am învăţat la Oxford este că tot timpul este cineva mai

bun ca tine”, spune tânărul. Theo recunoaşte că nu crede într-o schimbare rapidă a României şi că nici nu are vreun remediu miraculos pentru ca ea să se producă peste noapte. Crede, însă, că oamenii ar trebui să se implice şi, depăşind

dezgustul acumulat în ultimele aproape trei decenii, să-şi tragă la răspundere aleşii. „Noi ne mulţumim cu foarte puţin, ca popor. Dacă a venit cineva şi a făcut un lucru bun, acela este Dumnezeu pe pământ. Nu! Asta este datoria lui. A venit într-o funcţie publică, de conducere, să facă lucruri, nu un lucru bun în patru ani de zile. În România, este standardul atât de jos încât cred că, în orice oraş există un primar care face un singur lucru bun, el va fi ales pe trei mandate, chiar dacă apoi stă acasă şi doarme. Atât de dezamăgiţi cred că sunt oamenii”, mai spune el.n


10

diaspora

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

Canada, gata să reintroducă vizele Schimbare importantă în relațiile româno-canadiene: Guvernul canadian a impus o limită numărului de cereri de zil din România, ca un ultim pas înainte de reontroducerea vizelor, conform portalului Global News din Canada. În plus, din 5 iunie vor putea intra în țară numai românii cu pașaport biometric. Joi, 31 mai, ministrul Imigrației, Ahmed Hussen, a fost audiat în Comitetul Imigrației din Camera Comunelor. El a informat parlamentarii cu privire la stadiul dosarului României. De la 1 decembrie 2017, cetățenii din România și Bulgaria nu mai trebuie să obțină vize, pentru șederi de până la șase luni. Hussen a fost întrebat câte solicitări de azil s-au primit din România. Paul MacKinnon, adjunct al ministrului pentru politici strategice, a informat comisia că acesta a fost de 1.022. O creștere uriașă din luna februarie, când numărul total de cereri de azil din România era de 232. Prin comparație, doar 120 de români au solicitat azil în Canada în tot anul 2016.

Guvernul canadian limitează cererile de azil din România Ambasadorul României în Canada a fost convocat în legătură cu aceste cifre. Oficialii guvernului au anunțat că a fost impusă o limită de cereri de azil, care dacă va fi depășită, va duce la reintroducerea vizelor. Cu privire la plafonul de cereri de azil, parlamentarii au fost informați că guvernul nu va dezvălui cifra maximă, “din respect pentru relația” dintre cele două țări. Până acum, niciuna din cererile de azil de la români nu a fost acceptată. Nu înseamnă însă că ele au fost respinse sau că unele dintre ele nu vor fi acceptate în final. Reamintim că, de la 1 decembrie 2017, executivul de la Ottawa a ridicat obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în Canada. Numărul relativ mare de cereri de azil depuse de cetățeni români după această dată, compara-

Autorizațiile eTA obținute începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unor pașapoarte simple temporare sau pașapoarte simple nebiometrice vor fi anulate de către autoritățile canadiene, care urmează să notifice individual în acest sens toți cetățenii români aflați într-o astfel de situație, prin intermediul adresei de e-mail furnizate la momentul solicitării eTA.

Din 5 iunie, numai românii cu pașaport biometric vor mai putea intra fără viză pe teritoriul Canadei

tiv cu cererile similare depuse în anii trecuți, i-a surprins pe oficialii canadieni, chiar dacă aceștia anticipau o creștere a numărului de solicitări de azil. Autorităţile canadiene au anunțat de la început că monitorizează tendinţele imigraţiei din România și că “privesc această situație în mod foarte serios,” avertizând că, dacă numărul de azilanţi continuă să crească, nu exclude reintroducerea obligativității vizelor pentru cetățenii români: “Ca întotdeauna, Canada își rezervă dreptul de a reintroduce obligațiile de viză pentru o țară în cazul în care ridicarea acestora amenință integritatea sistemului de imigrație al Canadei sau siguranța și securitatea canadienilor.”

Se strânge șurubul Începând cu data de 5 iunie 2018, cetățenii români care intenționează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea eTA numai în baza unui pașaport simplu electronic (cu date biometrice), anunță MAE. Pașapoartele simple temporare și pașapoartele simple care nu conțin date biometrice (din

penultima generație, eliberate până la începutul anului 2010, cu termen de valabilitate de 10 ani) nu vor mai fi acceptate în vederea eliberării eTA. Măsura a fost adoptată în urma dialogului constant, din ultimele luni, cu partea română pe această temă.

În cazul cetățenilor români aflați în tranzit aerian la ora intrării în vigoare a noii măsuri, autorităţile canadiene au informat că vor analiza individual acordarea dreptului de intrare în Canada cetățenilor români care au primit eTA în baza unui pașaport simplu temporar sau a unui pașaport simplu nebiometric. Cetățenii români care au obținut eTA în baza unor pașapoarte simple temporare sau simple nebiometrice și care, anterior datei de 5 iunie 2018, au intrat și se află în prezent pe teritoriul Canadei nu sunt

Deocamdată, încă se mai poate intra, cu pașaport biometric afectați de noua măsură. Permisul de studii sau de muncă obținut începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unui pașaport simplu temporar sau simplu nebiometric, rămâne valabil, însă autorizația eTA eliberată împreună cu acest permis își încetează valabilitatea. Cetățenii români ale căror autorizații eTA au fost anulate vor putea opta între varianta solicitării unei noi eTA în baza unui pașaport simplu electronic și cea a solicitării unei vize de intrare în baza pașaportului simplu temporar sau a celui simplu nebiometric, la o misiune diplomatică sau la un oficiu consular al Canadei. MAE recomandă cetățenilor români care au obținut eTA în baza unui pașaport simplu temporar sau a unui pașaport simplu nebiometric să îşi verifice adresa de e-mail și să urmeze instrucțiunile autorităților canadiene. MAE reaminteşte că intrarea în Canada pe baza eTA este admisă numai la punctele de trecere ale frontierei de pe aeroporturile din Canada, nu și la cele terestre sau maritime. n


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

diaspora

11

A ajutat peste 200 de români să-și găsească de muncă în Germania:

«Încrederea oamenilor se câștigă foarte greu. Dar eu am reușit» La doar 28 de ani, o tânără româncă stabilită în apropiere de Hanovra are propria afacere în Germania, o agenție de resurse umane, specializată în servicii de recrutare, selecție și plasare de muncă din România în Germania, agenție prin care a ajutat, în cei aproximativ doi ani de la înființare, peste 200 de români să-și găsească un loc de muncă. Sandra Dumitru, care este și traducător autorizat și consilier financiar, a reușit să câștige încrederea a zeci de firme germane cu care colaborează, dar și a românilor care apelează la serviciile ei, și asta într-un domeniu privit oarecum cu scepticism de mulți conaționali. Printre aceștia, recunosc, mă număram și eu, subsemnatul, mai ales că în cei aproximativ 15 ani de presă în România, am scris și citit tot felul de întâmplări nefericite ale românilor plecați la muncă în străinătate și înșelați de așa-ziși intermediari. „Nu a fost deloc ușor. Am muncit și am învățat mult. Dar acum sunt fericită, mai ales când oamenii îmi mulțumesc pentru locurile lor de muncă de aici, din Germania. Mulți și-au adus și familiile și viața li s-a schimbat în bine. E un sentiment foarte plăcut“, mărturisește Sandra.

Fără comisioane Se oferă: „Salariul 13,75 de Euro brut/oră, diurnă: 6 Euro net/oră, contract de muncă direct cu angajatorul german pe o perioadă nedeterminată, cazare contra cost“. Se cer: „Cunoștințe de limba germană nivel începător/mediu, experiență în domeniu“. Așa sună, de exemplu, unul dintre anunțurile agenției Sandrei Dumitru, anunț destinat angajării de zugravi și muncitori în amenajări interioare, cu calificare. 14 de euro pe oră (brut), 48 de euro diurnă (net), cazare asigurată contra cost de angajator, sună o altă ofertă de angajare prin care se caută electricieni și instalatori calificați,

vorbitori de limbă germană, contractul de muncă fiind direct cu angajatorul german. „Eu nu percep comisioane și taxe de intermediere de la cei care își caută un loc de muncă. Ofertele de muncă le primesc direct de la angajatorii cu care colaborez. Fiecare ofertă dispune de anumite cerințe, iar eu recrutez personalul potrivit care să îndeplinească criteriile cerute de angajator. M-am axat foarte mult pe următoarele domenii: medical, îngrijire, instalații sanitare, electric și construcții. Pentru că Germania se confruntă cu un deficit enorm de personal în aceste domenii. Ofertele de muncă din acest an sunt pentru personal medical în spitale de stat și clinici private, personal pentru îngrijire bătrâni în azile, instalatori sanitari, electricieni și personal construcții interioare. Majoritatea contractelor de muncă se încheie pe o perioadă nederminată, iar toate contractele sunt direct cu angaja-

torul german, fără detașare“, explică Sandra Dumitru. În general, printre cerințele care nu lipsesc din ofertele angajatorilor se numără cunoașterea limbii germane, de la un nivel de începător (minim A2), la un nivel mediu (minim B2), pentru medici de exemplu, cărora li se cere și un certificat de competență lingvistică. O diplomă, o calificare ori un curs în domeniul respectiv constituie evident un avantaj important în obținerea job-ului.

Birou mobil Sandra Dumitru are un „birou mobil”, pe care îl ia peste tot cu ea. „ Sunt fericită că pot lucra practic de oriunde. Am nevoie doar de laptop, telefon și internet“, zâmbește tânăra. Telefonul îi sună destul de des, așa că trebuie să fie mereu pregătită să ofere informațiile necesare. Postează ofertele pe diferite pagini de Facebook ori pe site-uri de job-uri, iar periodic participă la târguri de muncă, atât în Germania, cât și în România. „De regulă, persoanele interesate de o ofertă de muncă mă contactează telefonic. Dacă corespunde cerințelor angajatorului, rog respectiva persoană să îmi trimită documentele prin Email (CV, buletin, diplome etc.), iar eu o recomand unui angajator cu care colaborez. Ulterior, persoana este contactată de un reprezentant al firmei angajatoare și are loc un interviu telefonic. Dacă reprezentantul angajatorului consideră că persoana este potrivită pentru acel post, îi trimite contractul de muncă, în primă fază în format electronic, apoi prin poștă, stabilindu-se și data începerii lucrului, modalitățile de transport, cazare etc. Candidatul primește practic prin e-mail toate informațiile și detaliile necesare: adresa cazării, persoana de contact de la cazare, adresa locului de muncă, persoana de contact de la locul de muncă și numărul de telefon al acesteia. Se lucrează foarte mult prin corespondența

Sandra Dumitru face oamenii fericiți online și funcționează foarte bine“, explică Sandra.

Pe cont propriu După absolvirea studiilor în Germania, Sandra Dumitru a lucrat aproximativ șase luni la o firmă germană de resurse umane, fiind recrutor pe partea de România. „Mi-a plăcut foarte mult acea activitate, am fost foarte apreciată pentru munca depusă, dar simțeam că mă plafonez și că nu pot ajunge la alt nivel. Îmi doream mai mult, simțeam că pot mai mult, am avut încredere în forțele mele și în urmă cu doi ani am decis să deschid propria agenție, Your Job Personalvermittlung“, spune Sandra Primele luni au fost destul de dificile, mai ales până când și-a făcut primele contacte pe piața muncii germane și a reușit să găsească companii care să își dorească o colaborare cu agenția Sandrei: „ Am trimis în jur de 200 de mailuri la

diferite companii, pentru a începe o colaborare. Au răspuns vreo 30, dintre care doar șapte erau răspunsuri pozitive“, își amintește timișoreanca. „Și încrederea oamenilor se câștigă foarte greu. Dar eu am reușit. Mulți clienți mă contactează prin recomandări de la ceilalți români care și-au găsit un loc de muncă prin intermediul meu“, completează Sandra, amintindu-și și acum de primii doi români care s-au angajat prin agenția ei, doi instalatori care și astăzi lucrează în Germania și cu care mai ține legătura. „Am făcut recent un calcul: în aproape doi ani, prin agenția mea s-au angajat în Germania 220 de români. Marea majoritate dintre ei mă sună, mai ales după ce primesc primul salariu. Sunt fericiți. Iar acesta e un sentiment unic. De fiecare dată. Să poți să faci oameni să zâmbească“, completează Sandra. Sergiu Rusu


12

românia

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

Mitingul PSD împotriva “statului paralel” În lupta cu aşa-zisul “stat paralel”, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu şi-au adus aproximativ două sute de mii de simpatizanţii la Bucureşti în Piaţa Victoriei, pentru a declara “război” abuzurilor. Aflaţi la putere, liderii PSD şi ALDE s-au plâns mulţimii că preşedintele Klaus Iohannis şi şefa DNA, Laura Codruța Kovesi, le pun beţe în roate şi nu-i lăsa să guverneze. Obosiţi după sute de kilometri parcurşi către capitală, mulţi dintre cei veniţi la miting nu au înţeles mare lucru din discursuri.

Pe 4 iunie, Liviu Dragnea a anunțat oficial marele miting PSD. Promitea un milion de oameni în stradă, care să protesteze împotriva “abuzurilor statului paralel”. Mitingul s-a derulat în seara zilei de 9 iunie. O mare de tricouri și cămăși albe a umplut Piața Victoriei din Bucureşti. Au fost mulți, deşi nici pe departe cât visa şeful social democrat, veniți din toată ţara cu autocare, cu trenul, cu mașini personale, veniți în Capitală pentru ceva în care credeau sau pentru că au fost forțați. Amestecul de inocenți, ignoranți, minori și membri PSD a făcut ca întreul miting să devină un ”fiasco”. Oameni căzuți de oboseală, oameni bulversați, pierduți de autocare și, bomboana de pe colivă, momentul în care marea parte a mulțimii a decis să părăsească Piața Victoriei, în timpul discursului lui Liviu Dragnea.

Oameni bulversaţi Prima grijă a liderilor PSD şi ALDE a fost să umple Piața Victoriei cu oameni îmbrăcaţi în alb, aduşi cu microbuze şi autocare din toate colţurile ţării. Mulți dintre ei s-au trezit în creierii nopții, au călătorit ore în șir cu autocarul și au fost aduși în piață cu patru ore înainte de începerea mitingului. Au stat în soare pentru a aștepta niște discursurile liderilor PSD. S-au îmbrâncit pentru sticlele cu apă aruncate din camioane, iar când nu i-au mai ținut picioarele s-au întins pe iarba de lângă trotuare. La ora 20:00, liderii coaliţiei au coborât din Palatul Victoria în mijlocul mulţimii. Primarul Capitalei a ţinut morţiş să îi contrazică pe cei care au vorbit despre oameni aduşi cu forța, la mitingul PSD-ALDE. În mulţime, modul cum s-au mobilizat, dar şi scopul participării erau mai puţin clare ca pe scenă. „De ce aţi venit aici?”, a fost întrebarea rostită îndelung de reporteri. „Ca să luptăm împotriva abuzurilor şi a statului paralel!”, răspundeau, la comandă, protestatarii. Reporter: - Cine a plătit tot? Protestatar: - Primăria. Reporter: - De ce aţi venit? Protestatar: - Pentru abuzuri, pentru... ”Să se facă justiţie! Unu’ care fură o găină, face puşcărie, iar ăştia care fură miliarde... Să vină unu’ ca Vlad Țepeș!”, a spus un alt participant la miting. Protestatar: - Mai are să ne puie taxe pe aerul pe care îl

respirăm şi pe apă... Reporter: - Cine? Protestatar: - Guvernu’. Sunt nişte hoţi, au furat toată țara. Reporter: - Dar dumneavostră cu ce partid țineți? Protestatar: - Cu PSD-ul şi au furat tot. Toată lumea a furat, tot partidul, toţi au furat.

„Pot să fiu arestată dacă mă uit urât” A afla de la protestatari cine este „statul paralel” a fost o misiune imposibilă. De la „nu pot să vă spun asta”, la „Iohannis, toţi ăştia care fac abuzuri” şi „Securitatea!”, oamenii au dat dintre

cele mai variate răspunsuri, arătându-şi, pe rând, indignarea şi frica. Frica că şi ei ar putea fi oricând arestaţi, deşi nu comit nicio ilegalitate şi nici nu au vreun apropiat sau cunoscut care să fi ajuns în închisoare pe nedrept, după cum singuri mărturiseau într-un final. „Oamenii sunt luaţi cu japca de acasă, nici nu ştii dacă sunt vinovaţi. Nu mi se pare corect. Har Domnului, nu am pe nimeni în jurul meu care să fi fost arestat. Curentul ăsta pleacă de undeva. Îmi e frică, da. Pot să fiu arestată dacă cumva mă uit urât la unul”, a mărturisit o femeie de 30 de ani venită din Arad. „Să

protestăm să nu ne mai asculte telefoanele pentru hoţii, să nu mai ne fure nimeni, să nu mai ne bage la puşcărie, să nu mai ne oblige toate prostiile!”, a declarat un altul.

„Am venit, dar nu îl susţin pe Dragnea” Tineri, mulţi pensionari, bărbaţi şi femei de vârste medii şi meserii diferite, bătrâni cocoşaţi de muncă, galerii de fotbal şi profesori însoţiţi de grupuri mici de adolescenţi care refuzau să vorbească cu jurnaliştii – au fost câteva dintre categoriile prezente la mitingul PSD. Pe scenă, liderii socialdemocraţi insistau că Iohannis şi Kovesi sunt vinovaţi pentru toate relele din România, dar oamenii veniţi din ţară nu erau mulţumiţi nici de Parlament şi nici de Guvern. „Ăia din Parlament sunt vinovaţi, că nu lasă Guvernul să facă ce trebuie”, au explicat doi bărbaţi din Arad. „Eu vă spun sincer, am venit pentru cineva. Mie nu îmi place guvernul ăsta şi nici de PSD. Ne-au dat 300 de lei la salariu? Păi cu ce mă încălzeşte dacă au scumpit tot? Opt milioane dau pe benzină, că fac naveta. Numai rău ne-au făcut de când sunt şi, ascultaţimă pe mine că sunteţi tânără, din ce în ce mai rău o să fie. Mie chiar îmi place DNA. Cred că e cam singura instituţie care mai face ceva în ţara asta. Dar, ce să facem? A trebuit să venim”, a spus resemnat un profesor de 40 de ani din Gorj. Întrebaţi despre Viorica Dăncilă, cei mai mulţi refuzau să comenteze. „Se fură în România, acest

Prima grijă a liderilor PSD şi ALDE a fost să umple Piața Victoriei cu oameni îmbrăcaţi în alb, aduşi cu microbuze şi autocare din toate colţurile ţării guvern nu e cel mai bun, dar încearcă şi ei!”, „Doamna Dăncilă cred că nu a luat încă Bacalaureatul, mai are puţin de învăţat”, „Nu aţi văzut ce au zis oamenii ăia din Parlamentul European? Râdeau de noi când am pus-o pe ea”. „De la Constanţa am venit, dar nu să îl susţinem pe Dragnea. Nu îmi place de Dragnea. Eu cred că el fură cel mai mult”, a mărturisit un tânăr.

„Rezultatul votului trebuie respectat” Rând pe rând, liderii PSD au încercat să le explice de ce guvernanţii protestează în faţa Guvernului. Chiar premierul Viorica Vasilica Dăncilă a avut un mesaj. Scurt. Scris. “Rezultatul votului românilor trebuie respectat. Abuzurile din justiţie trebuie să fie stopate”, a transmis Dăncilă. În timp ce liderii urcau pe scenă, căldura şi oboseala celor aduşi de la sute de kilometri distanţă şi-au spus cuvântul. 170 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, 30 dintre acestea fiind transportate la spital. Lupta cu aşa-numitul stat paralel era însă în plină desfăşurare. “Statul paralel este cel mai mare duşman al nostru. Responsabilii pentru abuzurile din ultimii zece ani sunt Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, împreună cu cozile lor de topor care se numesc Kovesi şi Coldea”, a transmis Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE. u


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

românia

13

Dragnea: «Curățăm țara de mizeria acestor șobolani!» Liviu Dragnea şi statul paralel u Ultimul discurs i-a aparţinut lui Liviu Dragnea. 30 de minute a vorbit despre aşanumitul stat paralel, timp în care, pe clădirea Guvernului, contestatari ai actualei puteri au proiectat mesajul “REZIST”. “Preşedintele Iohannis, pe care vă rog să îl salutaţi. Preşedintele Iohannis păstoreşte acest sistem. Cu statul paralel în spate, Iohannis îndrăzneşte să ameninţe premierul României, să blocheze Parlamentul şi să nesocotească CCR. Vă întreb: ce ar trebui să facem noi? Să stăm cu mâinile în sân? Să tremurăm de frica lor? Victorie”, a transmis liderul

Protestatarii au început să plece din Piaţa Victoriei în timpul discursului şefului PSD, Liviu Dragnea PSD. În timp ce preşedintele socialdemocrat îndemna mulţimea să spună stop abuzurilor şi promitea că va face „curăţenie după şobolani”, câteva grupuri din faţa scenei îl încurajau scandând „Liviu Dragnea nu ceda, noi suntem de partea ta!”, iar cei mai mulţi oameni începeau deja să plece spre autocare. „Dacă nu vor înţelege ca regimul lor

s-a sfârşit, vom veni din nou şi nu vom mai pleca. Românii s-au trezit din somnul cel de moarte în care ne-adânciră barbarii de tirani”, şi-a încheiat liderul PSD discursul. În timp ce Drag-

nea rostea ultimele vorbe, pe clădirea Guvernului a fost proiectat mesajul „rezist”. La final, liderii coaliţiei au fost chemaţi pe scenă de Liviu Dragnea şi, pe versurile imnului

naţional, au încercat să lumineze Piața Victoriei cu telefoanele mobile sau cu lanternele, pe modelul protestelor antiguvernamentale de anul trecut. Momentul nu a ieşit aşa cum era planificat: premierul a avut probleme cu telefonul până să aprindă lumina, iar mulţi dintre participanţi erau deja la autocare. La final, în timp ce se îndrepta spre Palatul Victoria, Liviu Dragnea s-a confruntat cu cealaltă Românie, cea care nu-i iartă nimic, cea pe care n-o poate urca în autocare. Şeful PSD a primit în plex câteva cuvinte care l-au făcut să se oprească din drum și să rămână fără replică: „Ați ajuns să spălați oamenii pe creier!“. n

Munți de gunoaie în urma mitingului PSD Un covor de gunoaie au lăsat în urmă, în Piața Victoriei, membrii şi simpatizanţii PSD care au venit la miting. Au aruncat direct pe jos recuzita folosită și sticlele de plastic. Angajaţii firmelor de salubritate au început curăţenia imediat ce piaţa s-a eliberat. Au primit şi ajutor. Nu din partea participanţilor la miting, ci de la membrii mişcării #Rezist, care protestează de obicei în Piaţa Victoriei şi care lasă piaţa curată după fiecare manifestaţie. Simpatizanții PSD-ALDE au lăsat în urmă, după mitingul care a avut loc în Piața Victoriei, momane de gunoaie. Operatorii de salubrizare au curăţat Piaţa Victoriei în mai puţin de o oră, a anunţat Primăria Capitalei, după ce întreaga intersecţie şi străzile adiacente au rămas pline de peturi, hârtii şi pancarte rupte. “Imediat după finalizarea manifestării publice care a avut loc în Piaţa Victoriei, şi la care au participat sute de mii de persoane, operatorii de salubrizare, angajaţi de organizatori, au intervenit prompt pentru salubrizarea zonei”, a transmis Primăria Capitalei. Reprezentanţii instituţiei precizează că în mai puţin de o oră, 100 de muncitori cu 10 utilaje (curăţătoare, cisterne de

spălat, utilaje pentru încărcarea şi transportul deşeurilor) au curăţat întreg perimetrul în care s-a desfăşurat evenimentul. Municipalitatea a mai spus că salubrizarea Pieţei Victoria nu este un eveniment unic, întrucât organizatorii de evenimente au obligaţia, prin protocoale, să cureţe zonele în care au avut loc manifestările publice. “Deşi se doreşte inducerea ideii că salubrizarea acestei Pieţe reprezintă un eveniment “unic”, menţionăm faptul că la toate manifestările publice, adunări, festivaluri, concerte etc. organizatorii au

obligaţia, prin protocoalele încheiate cu Primăria Municipiului Bucureşti, să asigure salubrizarea zonelor unde au avut loc evenimentele. Subliniem faptul că în cursul nopţii au fost salubrizate toate zonele din Bucureşti unde au avut loc manifestări publice”, a mai spus PMB. Fotografiile cu dezastrul au devenit rapid virale pe reţelele de socializare, însoţie de mesaje care exprimau furia sau frustrarea utilizatorilor. Mişcarea anticorupţie #Rezist a profitat de ocazie pentru a se implica şi a publicat clipuri pe Facebook în care membrii săi ajută serviciile locale de

Membrii #Rezist au ajutat la strângerea gunoaielor din Piața Victoriei curăţenie. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat, la finalul manifestaţiei din Piaţa Victoriei, de către grupul de membri ai mişcării #Rezist prezenţi în Piaţa Victoriei, de ce membrii şi simpatizanţii PSD şi ALDE nu îşi adună gunoiul rămas în urma lor după miting. “Sunt 200 de angajaţi de la salubritate care asta fac acum”, le-a răspuns Dragnea, el fiind întrebat apoi cine plăteşte pen-

tru lucrarea de strângere a acestor gunoaie. Membrii #Rezist i-au mai strigat liderului PSD că după protestele organizate în Piaţa Victoriei de către această mişcare nu rămân gunoaie, fiind adunate de participanţii la proteste. Disputa curăţării pieţei Victoriei după protestul PSD a atras inclusiv atenţia presei internaţionale. Euronews scrie că, după miting, a început o nouă bătălie. Postul european de televiziune a notat atât reacţiile #Rezist, cât şi pe cea a Primăriei şi pe cea a lui Liviu Dragnea. Potrivit lor, o firmă a fost angajată pentru a strânge gunoaiele. n


14

românia

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

Aerul din Bucureşti e toxic. Soluţia unui lider PSD: Mutaţi-vă! România tocmai a fost dată în judecată de Comisia Europeană pentru aerul poluat pe care îl respiră bucureştenii. Pentru a dezbate cauzele care ne-au adus aici, a conştientiza efectele asupra sănătăţii oamenilor, dar şi pentru a găsi soluţii, Comisiile de Sănătate din Senat şi Camera Deputaţilor au organizat, împreună cu Observatorul Român de Sănătate, o masă rotundă cu tema “Cum scoatem România din «blocul toxic» al ţărilor UE cu probleme majore cauzate de poluarea aerului?”. La dezbatere a fost prezent, în premieră în România, şi dr. Kurt Ştraif, director în Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului. Acesta a venit cu date îngrijorătoare: la nivel mondial, în 2015 au fost înregistrate 15,2 milioane de cazuri de cancer. Până în 2035 se aşteaptă să fie înregistrate 24 de milioane de cazuri de cancer pe an. Iar majoritatea noilor bolnavi de cancer vor proveni din ţări slab şi mediu dezvoltate. Ştraif a spus că prin analize riguroase s-a ajuns la concluzia că gazele de eşapament emana în atmosfera numeroşi agenţi periculoşi pentru sănătate şi că expunerea îndelungată la aceştia poate cauza cancer.

Respirăm de 8 miliarde de ori pe an. Poluare Unul dintre principalele cancere care apar este cel la plămâni. Potrivit datelor

prezentate de Vald Mixich, preşedintele Observatorului Român de Sănătate, respirăm de 15-20 de ori în fiecare minut. “Într-un an de 8 miliarde de ori. Cu fiecare inspiraţie ne umplem plămânii cu tot ceea ce există în aer. Analizele Agenţiei Internaţionale au demonstrat ştiinţific că riscul de a dezvolta

Poluarea fură în fiecare an un mileniu din vieţile românilor cancer de plămâni s-a dublat sau chiar s-a triplat din cauza gazelor de eşapament. Mai mult, în cazul celor expuşi prelungit la aceste noxe, cum ar fi poliţiştii rutieri, s-a descoperit un impact negativ la nivel genetic. Şi până aici a fost vorba doar de gazele de eşapament, însă aerul pe care îl respirăm conţine un număr mult mai mare de agenţi ce ne afectează grav sănătatea. Atât naturali, dar mai ales

creaţi de activitatea umană. De aceea România a fost dată în judecată, pentru că autorităţile nu au luat astfel de măsuri, punând şi mai mult în pericol cetăţenii. De aceea vedem cum capitale şi oraşe din toată lumea civilizată pun taxe mari pentru cei care poluează, interzic maşinile care emit multe noxe, înlocuiesc transportul public pe diesel cu cel electric şi chiar îl oferă gratuit pentru că cetăţenii să fie încurajaţi să renunţe la maşinile personale. În România, însă, situaţia e mult mai gravă. Motivul pentru care am fost daţi în judecată este ca în 2016, în Bucureşti, valorilelimita zilnice au fost depăşite pentru o perioadă de 38 de zile. Adică timp de peste o lună din 12 locuitorii din Capitala au respirat un aer de-a dreptul toxic. Ce a făcut însă România în 2017? Una dintre măsurile cu care s-a lăudat liderul PSD Liviu Dragnea a fost eliminarea timbrului de mediu. Efectul a fost ca în 2017, 70% din maşinile în-

matriculate în România au fost mai vechi de 11 ani, 50% mai vechi de 15 ani”, a spus Mixich. Vlad Mixich a dus această descriere mai departe şi a arătat cu cifre câţi ani de viaţa sunt pierduţi de romani pentru că respiră un aer poluat: 333.481. Acest indicator reprezintă numărul de ani de viaţă potenţial pierduţi din cauza morţii premature cauzată de calitatea proastă a aerului. “În România, în total se pierd peste 330.000 de ani de viaţă din cauza particulelor în suspensie şi din cauza oxizilor de azot la 100.000 de locuitori. Practic, în fiecare an se moare din cauza asta atât de mult că se pierde peste un mileniu, dacă e să strângem anii de viaţa ai fiecărui individ”, a explicat Mixich.

«Bucureştiul e toxic datorită nouă!» După toate aceste prezentări cu date şocante şi câteva discursuri ale reprezentanţilor autorităţilor axate pe “o să facem”, a luat cuvântul şeful Comsisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, social-democratul Florin Buicu. Ignorând total contextul ştiinţific, socialdemocratul a comentat titlurile pe care preşedintele ORS le-a dat slide-urilor care i-au însoţit prezentarea. “Nu sunt de acord ca respiratul adânc dăunează grav sănătăţii. Pentru că pe prezen-

tare am citit doar atât, presa preia exact aceste mesaje fără să vadă faptul că ne referim doar la zonele poluate. Haideţi să dăm mesaje corecte. Respiratul adânc nu dăunează grav sănătăţii, numai în zonele poluate. Mi-a plăcut cum ‘scoatem România din blocul toxic al ţărilor europene’. Făcea referire, la fel, la mai multe aspecte. România nu e neapărat într-un bloc toxic pentru că dacă ne uităm că în majoritatea statelor UE aglomerarea urbană este urmată de date şi indicatori de sănătate mult mai gravi decât în Bucureşti ar trebui să ne uităm şi să vedem exact ce au făcut aceste ţări europene care sunt mult mai toxice decât România, dacă ne referim numai la partea de poluare. Am citit iar un mesaj, cum a ajuns Bucureştiul un oraş toxic. Bucureştiul este un oraş toxic, dar tot din punctul de vedere al poluării că dacă mă uit, mulţi dintre cei care sunteţi aici staţi în Bucureşti. (...) Aşa că...cum a ajuns Bucureştiul un oraş toxic? Datorită (sic!) nouă, fiecare dintre noi, cei care sub o formă sau alta am venit să-l populăm. Pentru că noi fumam, noi mergem cu maşina, noi nu folosim bicicletele, e vina noastră. Aşa a ajuns Bucureştiul un oraş toxic din punctul de vedere al poluării ca dacă Bucureştiul este atât de toxic cred că mulţi dintre dvs nu mai stăteaţi în Bucureşti, vă mutaţi în altă parte”, a spus fără nicio tresărire deputatul PSD. n

Scandalul Roşia Montană revine. Proiectul UNESCO, blocat Guvernul Dăncilă a stopat procedura de includere a localității Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Cererea de stopare a dosarului a fost făcută de Ministerul Culturii și transmisă ambasadorului României la UNESCO prin intermediul Ministerului de Externe, a declarat pentru G4Media.ro ambasadorul Adrian Cioroianu. Motivul stopării? România este în plin proces cu de arbitraj cu Gabriel Resources, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, care cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pen-

tru blocarea proiectului aurifer. Stoparea dosarului a fost luată de Guvern fără nici un anunț public, fără nicio dezbatere. Decizia privind includerea Roșiei Montane ar fi urmat să fie luată de Comitetul Patrimoniului Mondial la cea de-a 42-a sesiune a acestuia, care va avea loc între 29 iunie şi 2 iulie la Manama, în Bahrain. Adrian Cioroianu, ambasadorul României pe lângă UNESCO, a explicat pentru G4Media.ro cum a ajuns Guvernul să stopeze acest proces după ce ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), corpul experţilor

din cadrul UNESCO, a recomandat în luna mai 2018 înscrierea sitului istoric Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial. ”Ne-am bucurat foarte mult când ICOMOS a făcut publică recomandarea înscrierii sitului pe lista patrimoniului. Când am comunicat la București, am primit directivă de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, să cerem în numele guvernului stoparea dosarului, nu retragerea lui, precum și o întrevedere între o delegație guvernamentală și cei de la UNESCO. Motivul? Atât în mandatul guvernului Cioloș,

cât și în mandatul actualului Guvern, Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei nu au susținut înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial. Ei spun că pe durata procesului cu Gabriel Resources nu ar fi bine să se producă înscrierea la UNESCO, pentru că ar servi interesele avocaților părții adverse”. Mii de oameni au semnat o petiţie online prin care cer UNESCO să păstreze pe agendă dosarul zonei Roşia Montană, spunând că reprezentanţii României care au cerut retragerea dosarului nu vorbesc în numele lor. Reamintim că

Gabriel Resources a declanșat procedura legală prin care cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari, acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investițiilor prin blocarea proiectului minier aurifer de la Roșia Montană. Înscrierea Roșiei Montane în lista Patrimoniului UNESCO ar însemna de facto interzicerea oricărei activități economice care ar aduce atingere patrimoniului cultural din localitate, inclusiv demararea vreunei exploatări miniere pentru extragerea zăcămintelor de aur și alte metale prețioase. n


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

românia

Campioana de la Paris Simona Halep a devenit prima româncă în CV-ul căreia s-a trecut un trofeu de Grand Slam după 40 de ani. Ultima dată, Virginia Ruzici triumfase tot la Paris, la Roland Garros 1978. Simona Halep a câştigat primul titlu de Grand Slam din carieră, după o finală fabuloasă cu Sloane Stephens la Roland Garros Halep - Stephens 3-6, 6-4, 6-1. Simona a reuşit să-şi treacă primul trofeu de Grand Slam în palmares la a treia finală jucată la Paris. Pe primele două le-a pierdut în faţa Mariei Şarapova (Rusia) şi Jelena Ostapenko (Letonia). Halep a mai jucat o finală de turneu de Mare Şlem în acest an, la Australian Open, pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki. “Vreau să vă mulţumesc tuturor. A fost minunat. În ultimul game am simţit că nu mai pot respira. Am făcut tot ce am putut. E uluitor. Am visat la acest moment de când am început să joc tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e un oraş special pentru mine. Sloane e o jucătoare foarte bună, foarte puternică. E dificil să joc contra ei. E un moment emoţionant să ţin acest discurs din postura de câştigătoare. Mi-am dorit ca acest titlu să vină aici, în Franţa. Vă mulţumesc tuturor. O felicit pe Sloane, s-a descurcat grozav. Sunt sigură că vei juca multe finale în viitor. Mulţumesc lui Darren, tuturor. Am simţit spri-

Simona Halep a câştigat primul titlu de Grand Slam din carieră, după o finală fabuloasă cu Sloane Stephens la Roland Garros

jinul vostru pe parcursul acestor două săptămâni. Sper ca, pe viitor, să mai joc măcar o finală aici. Mulţumesc tuturor, ne vedem la anul.”, a spus Simona Halep imediat după triumful de la Paris. La zece ani după ce a câştigat titlul la Roland Garros, la junioare, Simona Halep l-a obţinut şi la senioare, devenit a 49-a jucătoare din lume care ridică deasupra capului un trofeu de grand slam, în Era Open. Simona Halep, în vârstă de 26 de ani, a disputat a XXXI-a finală din carieră, a patra din acest an.

Câți bani a căștigat sportiva din tenis Premiul obţinut de Halep şa Roland Garros este cel mai mared din toată cariera sportivei românce, deși performanțele din ultimii ani i-au adus sume importante. Constănțeanca a mai căștigat peste 1.000.000 de dolari și în alte 4 ocazii: în precedentele trei finale de Grand Slam pierdute, la Australian Open în 2018 (1,5 milioane), și la Roland Garros în două rânduri, 2017 (1,1 milioane) și 2014 (1 milion) și după victoria de la Madrid din 2017 (1.1 milioane). Anul 2018 este deja cel mai bun din cariera jucătoarei noastre. În doar șase luni Simona Halep a reușit să adune deja 5.346.664 de, cu 70 de mii de dolari mai mult decăt a câștigat în tot anul trecut, când a stabilit precedentul record. De când a

trecut la profesiniști, Halep a strâns peste 26.000.000 de dolari doar din tenis, sumă care o plasează pe locul 8 în top-ul câștigurilor din circuitul feminin, depășind nume mari precum Martina Hingis, Kim Clijsters sau Martina Navratilova. Lider detașat în acest clasament este Serena Williams, cu aproape 85 de milioane de dolari câștigați din tenis, urmată de sora ei, Venus Williams cu 40,5 milioane de dolari.

15

România are șase jucătoare între primele 100 din lume, care au adunat sume notabile de-alungul anilor. După Halep, Monica Niculescu este românca cu cei mai mulți bani strânși din tenis, cu peste 5,3 milioane de dolari, sumă ce o plasează pe locul 85 all-time. Cele două sunt urmate de Sorana Cîrstea clasată pe poziția 100, cu 4,6 milioane de dolari, Irina Begu, locul 108, cu aproape 4,4 milioane de dolari și Alexandra Dulgheru, locul

194, cu 2,1 milioane de dolari. Pentru a realiza performanțele din ultima vreme, Simona Halep a fost ajutată de o echipă numeroasă de specialiști printre care se află australianul Darren Cahill, care l-a antrenat și pe fostul număr 1 mondial Andre Agassi, fostul jucător Andrei Pavel, și preparatorul fizic Teo Cercel. Aceștia o însoțesc pe Halep la majoritatea turneelor la care participă, astfel că pe lângă salarii, jucătoarea trebuie trebuie să le achite și costurile de deplasare. Doar antrenorul Darren Cahill ar costao pe Halep în jur de 1 milion de dolari, potrivit jurnalistului Adrian Fetecău. Pentru a mai atenua din cheltuieli, Halep a semnat mai multe contracte de sponsorizare din care adună câteva milioane de dolari. Simona a semnat un contract cu producătorul de echipament sportiv Nike, înțelegere care îi aduce sportivei de 26 de ani 1,7 milioane de euro pe an, în următorii patru ani, potrivit digi24.ro, care citează MTK Esportivo. Comparativ, Roger Federer primește anual 12 milioane de euro de la Nike, în timp ce Rafael Nadal e recompensat cu 10 milioane de euro. Rivala Maria Sharapova se poate lăuda și ea cu 8.5 milioane de euro. n

Simona Halep, sărbătorită la Bucureşti, Gabriela Firea huiduită Zeci de mii de oameni s-au adunat luni, 11 iunie, pe Arena Naţională, pentru a o aplauda pe Simona Halep, după câştigarea titlului de Grand Slam. În timp ce campioana a fost ovaţionată la scenă deschisă, primarul Gabriela Firea a primit o mulţime de huiduieli şi a evacuat rapid scena. Primarul Gabriela Firea a venit pe scena amplasată pe Arena Națională pentru a-i acorda Simonei Halep cheia orașului și o distincție, după trofeul obținut la Roland Garros. Momentul a fost însă unul extrem de neplăcut pentru Gabriela Firea. În momentul în care a prezentat premiul, publicul a început să o huiduie, fără

încetare. Firea şi-a dat seama că nu trebuie să prelungească momentul: “Bun venit, Simona Halep! Te rog să primeşti din sufletul nostru cheia oraşului Bucureşti şi această plachetă ovaţională. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut!”, au fost cuvintele politicianului. Imediat, Simona Halep a ținut un discurs, iar atmosfera s-a schimbat radical: publicul a aplaudat-o îndelung pe sportivă și i-a scandat numele încontinuu. “Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit aici. Bucuria e chiar mai mare decât pe Centralul de la Paris, vă mulţumesc foarte mult. Nu m-am aşteptat la aşa ceva, e un moment deosebit. Sunt foarte mândră că sunt

româncă. Aceste performanţe au venit 100% din ţara noastră. M-am antrenat şi am crescut aici,” a transmis Simona, în aplauzele miilor de fani care i-au scandat numele. Printre cei care au venit pe Arena Naţională alături de Simona Halep s-au numărat şi marii sportivi Nadia Comăneci, Gică Hagi, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin.

Firea şi-a închis pagina de Facebook La puţin timp de la acest moment, Gabriela Firea a reacţionat şi a scris pe Facebook: „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, spune o vorba

veche din popor! În mai puţin de 24 de ore, Primăria Capitalei a organizat un eveniment de ţinută, pe Arena Naţională, în cadrul căruia marea noastră campioană Simona Halep să poată prezenţa fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriaşă! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineaţă, însă, aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acţiunea: COMPROMITEREA evenimentului. Cu tot felul de ştiri false şi comentarii răutăcioase. Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat că, seara, martori au fost şi copii, la un festival al urii şi dezbinării. Când am declarat-o Cetăţean

de onoare al Municipiului Bucureşti, mulţi au strâmbat din nas. Şi au comentat negativ. Acum, dacă nu o primeam aşa cum merită, ar fi spus că sunt arogantă şi că nu îmi fac datoria de primar general. În toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt întâmpinaţi cu entuziasm de cetăţeni şi sunt recompensaţi prin intermediul autorităţilor de la acel moment: ministru, primar, preşedinte de federaţie etc.”, a scris primarul General pe Facebook. Gabriela Firea a mai subliniat, în aceeaşi postare, că ar fi existat persoane nemulţumite indiferent de demersurile pe care le-ar fi făcut sau nu în ceea ce o priveşte pe Simona Halep. n


16

românia

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

Cele două Românii: cea europeană şi cea blocată în timp Conform raportului, un sfert dintre locuitorii României sunt extrem de săraci, trăiesc cu mai puţin de 5,5 dolari pe zi, cei mai mulţi în regiunile cu un grad redus de dezvoltare. “Există diferenţe uriaşe între oportunităţile pe care le au locuitorii din oraşele mari şi cei din zona rurală. Chiar dacă PIBul per capiţa al vecinilor voştri, bulgării, este mai mic, România are de departe cea mai mare populaţie săracă din UE - peste un sfert dintre locuitori trăiesc cu mai puţin de 5,5 dolari pe zi”, a declarat Donato de Roşa, economist principal în cadrul Băncii Mondiale.

Mulţi oameni sunt rămaşi în urmă Practic, România este împărţită în două: o parte dezvoltată, în care populaţia trăieşte la nivelul mediei UE, şi una ...la decenii depărtare, compusă în special din zonele rurale. Raportul menţionează, printre altele, accesul dificil la educaţie pentru copiii din familii sărace. Concret, 44% din copiii cu părinţi care au doar educaţie primară nu au şanse să obţină o educaţie mai bună. Prin comparaţie, în Polonia 70% din copiii aflaţi în situaţii similare pot spera la o educaţie superioară. “Dacă eşti născut la ţară, nu vei avea

România, tara binecuvântată, cu o poziţie geografică de invidiat, cu relief variat şi clima favorabilă, are toate ingredientele pentru o dezvoltare sănătoasă! Şi totuşi... are cei mai mulţi săraci din Europa, o infrastructură dezastruoasă, un sector de stat supradimensionat şi neperformant, disparităţi regionale uriaşe şi servicii publice sub standardele civilizaţiei. Cum se explică? Slăbiciunea instituţiilor, incapabile să îşi asume politici pe termen lung şi să se adapteze la schimbări. Aceasta este principala concluzie a raportului Băncii Mondiale intitulat “Diagnostic Sistematic de Ţară”. Care este soluţia? Investiţia în educaţie!

44% din copiii cu părinţi care au doar educaţie primară nu au şanse să obţină o educaţie mai bună acces la o bună educaţie şi la un sistem medical eficient. În România s-au făcut multe îmbunătăţiri în ultimii 30 de ani, dar încă sunt mulţi oameni rămaşi în urmă”, a mai spus economistul citat. În acest context, Tatiana Proskuryakova, director de ţară pentru România şi Ungaria în cadrul Băncii Mondiale, a declarat că, în opinia sa, investiţia în educaţie reprezintă cheia dezvoltării

unei ţări, mai ales a României, unde sectorul beneficiază de cea mai redusă finanţare din Uniunea Europeană, şi nici banii disponibili nu merg acolo unde trebuie. “Educaţia nu este ţintita acolo unde trebuie, iar dacă ai nenorocul să te naşti într-o familie săracă şi într-o zonă săracă, eşti terminat. Dacă ar fi să investesc în România, aş înveşti în educaţie”, a spus ea.

Investiţiile în infrastructură: mari, dar ineficiente Reprezentanţii Băncii Mondiale au făcut referire şi la investiţiile statului în infrastructura care, deşi nu sunt mici ca sume, s-au dovedit a fi, în mare măsură, ineficiente. “Există investiţii în infrastructură, dar calitatea este foarte redusă. Sumele sunt destul de mari, dar nu se reflectă în realitatea din teren. Acest aspect scade competitivitatea firmelor şi descurajează migraţia celor din zona rurală către zonele urbane, pentru acces la slujbe, educaţie şi sistem medical”, a mai spus De Roşa. El a menţionat şi dimensiunea prea mare a sectorului de stat, cu companii administrate deficitar. În acest context, oficialul BM a atras atenţia asupra faptului că procesul de eficientizare a managementului la aceste companii pare a fi fost reversat în ultima perioadă.

Corupţia ne afectează credibilitatea Totodată, corupţia a rămas o problemă importantă, care scade credibilitatea statului şi contribuie la o alocare greşită a fondurilor publice, iar sectorul public are mari dificultăţi în asumarea politicilor pe termen lung şi în implementarea reformelor.

Un sfert dintre locuitorii României sunt extrem de săraci, trăiesc cu mai puţin de 5,5 dolari pe zi

“Măsurile de politica fiscală sunt prociclice, în cel mai ridicat grad din Uniunea europeană, iar Codul fiscal se schimbă foarte des prin decizii ale Guvernului. (...) Corupţia a rămas un fenomen răspândit, iar încrederea romanilor în instituţii este scăzută”, a adăugat de Roşa. Banca Mondială a avertizat că fenomenul corupţiei este o consecinţă a deficientelor structurale profunde ale statului, deficienţe care se observă clar şi în interacţiunea dintre stat pe de o parte, şi mediul de afaceri şi cetăţeni de cealaltă parte. ”Sectorul public nu are capacitatea să implementeze reformele şi politicile stabilite, ceea ce creează un mediu dificil petru companii. Această situaţie este evidenţiată de utilizarea frecvenţă a Ordonanţelor de urgenţă şi de desele schimbări ale legislaţiei fiscale”, se arată în raport. Totuşi, din 1996 până în 2016, România a crescut mult, în condiţiile în care Produsul Intern Brut (PIB) per capiţa a ajuns la 59% din media UE, de la doar 30% în urmă cu 20 de ani. Lucrurile, însă, se mişcă mult prea încet şi, uneori, în direcţia greşită. n

Pensii speciale pentru aleșii locali Pensiile speciale pentru aleșii locali au fost votate în Senat, luni, 11 iunie, după ce comisia specială pentru Codul Administrativ a definitivat proiectul de lege. Codul Administrativ, o promisiune din programul de guvernare al PSD, are 600 de articole și a fost iniţiat de parlamentarii PSD. Senatul este prima Cameră sesizată, astfel că proiectul merge apoi la deputați, forul decizional. “Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii

consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare”, se arată în articolul 248 din proiectul Codului administrativ.

Pensiile speciale ale aleşilor locali vor fi suportate din bugetul de stat prin bugetul ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice. “Impactul urmează să fie făcut de Ministerul Finanţelor. La primarii de comună în jur de 800 de lei înseamnă această indemnizaţie, iar primarul Capitalei de 1.400 de lei pentru un mandat. Sunt vreo 200 de cazuri de primari de comune cu peste trei mandate”, a menţionat preşedintele Comisiei speciale, Marcel Ciolacu. “PSD înseamnă partidul slugilor lui Dragnea, așa va arăta România după adoptarea Codului Administartiv”, a acuzat

Opoziția. ”Este un proiect găunos, nociv pentru administrația publică din România. Nu credeam să fie atât de prost”, a spus Florina Presadă, senator USR, care a continuat: ”Ne costă pensiile primarilor, după calculele noastre, o sută și ceva de milioane de euro, pentru cei care au avut minim un man-

Peste 200 de cazuri de primari de comune cu peste trei mandate ar putea primi 2.400 de lei, lunar, pensie specială dat și jumătate de miliard de euro, dacă Comisia Europeană sistează programul operațional capacitate Administrativă, după ce amendamentele adoptate pun în pericol integritatea funcției publice”. n


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

î Avem nevoie de CARPENTERS 1st and 2nd fix si SHUTTERING CARPENTERS in Londra . * long term, *good rate, *seriosi, *punctuali, *cscs, *3point PPE. *tools. Detalii la telefonul 02035751113 (disponibil si in weekend) Alex

mică publicitate

locuri de muncă

î Avem nevoie de Zidari in Essex pe termen lung.Plata este de 20/h.Lucrul este de 8-9 ore pe zi.Mai multe detalii la tel : 07473583410 î We are a fast growing company who are currently recruiting for a secretary/administration position to work as part of our team based in Watford Business Park, WD18 8PH. Your main duties will include: answering the phone, greeting customer, administrative responsibilities and working on your one as well as part of a team. The ideal candidate should have the following: - Very good English skills: writing and speaking - Computer skills: Microsoft Office Pack and Internet, - Administration, - Presentation skills medium to high, - Communication skills medium to high, - Willingness to accept challenges and embrace change, - Can do attitude. This role will involve working from our Watford Business Park office Monday to Friday, from 9AM to 6PM. Our clients expect the highest standards and as such, we expect this from any prospective employees. Salary: £7.83/ hour - Employment contract - 28 days paid holiday. Closest Tube: Watford Metropolitan tube Station. If you are interested in working as part of our team and would like more information then please email your CV to us at jobsdoors@gmail.com. î Avem nevoie de labourers ,echipa de 6 baieti inafara Londrei in Cranleigh. Mai multe detalii la tel : 07577724348 î We are a fast growing company who are currently recruiting for an ambitious and driven individual to join our team as our Office Assistant in Watford Business Park, WD18 8PH. Your main duties will include: - Administrative responsibilities that includes the necessary paperwork for contracts, - Update and maintain internal and external documents, - Create and maintain inforî Post vacant pentru Tapițer în diverse locații din Marea Britanie prin Workforce People Solutions Salariu: £313 lire/saptamana Cerințe: Experienta minim 24 luni într-o fabrică de mobilă pe linia de producție Pregatirerea scheletului de canapea (capsarea buretelui, mucava, webbing) Tapițarea (tragerea husei pe brațe, spătare, șezut) Fără limba engleză Îți oferim: Un loc de muncă legal în Anglia fără să percepem comisioane. Preluare gratuită de la aeroport. Suport în deschiderea contului bancar și programare NINo. Sau recomandați-ne pe cineva care are experiența specificată si primiți bonus de recomandare £50 (Se aplică termeni și condiții). Pentru mai multe informații: 0362 630 106 (numar de fix Romania) 0044 1204 393 000 (fix Anglia) munca@wfpsuk.com

î Angajam 2 Carpenters si 3 Labourers in zona CM23 , jobul incepe de luni 11.06.2018.

î Agentia Barao Recruteaza Steel Fixer in Londra. Cerinte CPCS Card, scule proprii , experienta si full PPE. Pentru mai multe detalii sunati sau mesaj in intervalul orar 8-16.( dupa ora 16:30 ) Lasati mesaj. 07566265518

î Avem nevoie de 2 laboureri la logistica la o lucrare din Canning Town. Trebuie sa ajute echipa de logistica la descarcat materiale din tir si distribuite pe etaje. Materialele sunt pe paleti, se descarca cu macaraua sau forkliftul. Tel. 07400400100.

î Avem nevoie de Plumber cu cscs blue in Londra (SW1X) pe durata de 12 luni .Plata este de 145/zi.Lucrul este de 9 ore pe zi.Mai multe detalii la tel : 07473583410

engleza. Tel. 07973 165619.

î Muncitori cu cscs card, PPE, NINO si dorinta de a munci pot suna la NR tel 02032877734.

î Companie de constructii cauta Bob Cat driver cu £14.5/h pentru zona Brick Lane. Se cere:CPCS,engleza si experienta. Start:imediat. Detalii la numarul de tel:07533595543.

î Angajez un Curtain Wall Fixer cu scule proprii si cu experienta in UK care sa lucreze intr-o echipa de romani. DURATA LUCRARII: 6-9 luni; CE BANI SE OFERA: banii sunt negocialbili in functie de experienta. LOCATIE: Canning Town, Londra; PROGRAMUL DE MUNCA: Luni --> Vineri 08:00-18:00 ; Plata: pe UTR sau angajat pe NINO, plata se face la 2 saptamani fara sa retinem depozit. Tel. 07400400200.

17

î Angajam contabil part-time – Biroul de Contabilitate Abacus din East Finchley Cerinte: minimum un an experienta in contabilitate (UK sau Ro) engleza nivel avansat, scris si vorbit cunostinte despre beneficii, VAT customer service Va rog trimite-ti CV-ul dumneavoastra numai in limba engleza la adresa: info@abacusbureau.com

mation in our various office admin databases, - Provide administrative support to our team, - Taking care of our Ebay shops: entering products, taking pictures of the new products and editing them in Photoshop , The ideal candidate should have the following: , - Very good English skills: writing and speaking. - Computer skills: Microsoft Office Pack, Photoshop and Ebay (not essential but it is considered a plus). - Administration. - Communication skills medium to high. - Willingness to accept challenges and embrace change. - Can do attitude. This role will involve working from our Watford Business Park office Monday to Friday, from 9AM to 6PM. Our clients expect the highest standards and as such, we expect this from any prospective employees. Salary: £7.83/hour - Employment contract - 28 days paid holiday. Closest Tube: Watford Metropolitan tube Station . If you are interested in working as part of our team and would like more information then please email your CV to us at jobsdoors@ gmail.com. î Angajam CARE ASSISTANT in azile din Londra si in afara. Se asigura cazare la preturi mici. Engleza este obligatorie, experienta nu! In cazare poate sta cuplu sau puteti imparti camera si costurile. Ture de 12 ore, plata £8-£8,5. Se pot face pana la 66 ore pe saptamana! Tel. 07388775447. î Angajam tinichigii/ vopsitori/ preparatori auto full time pentru doua garaje auto cu sediul in Northwood si Watford (Metropolitan Line- North London). Programul este 8-18 luni-vineri, sambata 8-13. Experienta minim 1 an. Cunostinte minime engleza. Pentru mai multe detalii sunati la 07969101770 de luni pana vineri intre orele 10-16 sau la adresa de email nbl.vivian@gmail.com! Va rugam nu sunati in afara orelor respectivei! tel. 07969101770. î Angajam supervisor pentru hotel centrul Londrei. Engleza obligatorie, experienta minima. Doar fete! Plata £8-£8,20/ora saptamanala cu o sapt depozit. Lasati mesaj cu numele la 07481070877. î Companie de constructii angajeaza meseriasi in toate domeniile cu experienta in UK si CSCS card. Start imediat, Engleza nu este obligatorie. Pentru mai mult detalii sunati la numarul: 02085 529 244. Program: Luni- Vineri - 09:00 - 18-00. î Restaurant cauta chelnerite cu varsta 24-35ani, cunostinte de limba engleza nivel conversational, se cere seriozitate, si experienta, se ofera salarizare 1000 lire+tips si poate creste in functie de fiecare persoana in parte. cazarea si masa sunt asigurate gratuit de catre angajator. telefon 0040742825080. î Cautam fete pentru curatenie in hotel in Kings Cross. Limba Engleza la nivel conversational este un avantaj. Cu sau fara experienta. Pentru interviu si inceput imediat va rugam sa sunati la 07930974848. î Cautam infirmieri (care assistant) pt azil in Londra Ilford/Barking. £8/ora, ture de 12 ore, pana la 6 zile lucratoare pe saptamana. Engleza obligatorie, experienta

preferabila dar nu obligatorie. Preferabil barbati. Tel. 07578626640. î Company de constructii angajeaza meseriasi in toate domeniile, cu acte in regula. Engleza nu este obligatorie. Mai multe detalii la telefon:02085 529 244, de luni pana vineri de la 9:00 la 18:00. î Companie de curatenie este in cautare de fete/doamne intre virstele 20-45ani pentru pozitia de domestic cleaner. Contract full-time pentru o durata minim de 6 luni, program stabil si regulat -cu aceeasi clienti saptaminal. Casele sunt plasate in zonele 1-3 a Londrei. Engleza si experienta este obligatorie. Plata £8/hr. Tel. 07418011606. î Caut pavatori u incepere de miercuri 13.06.2018. Tel. 07391228030. î Cautam, Supervisor/Fixer/Fixer mates/Laborer in domeniul Cladding, pentru o perioada intre 14-16 luni! Locatia jobului : Liberty Plaza Block D, Wellington Street, Newcastle Upon Tyne, NE4 5SA Se ofera cazare pt o echipa care sa fie alcatuita de minimum 4 oameni ( preferabil 6 ) Lucratori trebuie sa vorbeasca limba engleza (basic), sa aibe CSCS, ID, si NI no. Pentru fixerii este preferabil sa aibe NVQ level 2 in domeniu de clading, scule si alte tikete cum ar fi: IPAF, Leading-Edge, Harness training, etc..) Daca sunteti interesati de job (Rata £ /detalii mai multe despre job, etc..) contactati persoanele de mai jos: Andy Talbot (Site Manager – englez) 07714900161 Petr Petrov (Site Manager secund – englez) 07576783732.

î Angajam soferi in regim de curierat (Delivery – Drivers). Salarizare competitiva. Posibilatea de avansare la un loc de munca in birou. Cerinte: Permis de conducere cat. B, Cazier curat. Tel. 07468592729. î Căutăm oameni energici care sunt disponibili să înceapă imediat să lucreze în hotel ca un însoțitor de cameră. Locul de muncă este cu normă întreagă 5 zile pe săptămână și avem oportunități pentru ore suplimentare. Oferim cursuri de 2 zile și prânz gratuit în fiecare zi. Suntem plătiți £ 7.83 pe oră și plătim în fiecare săptămână în ziua de vineri. Vă oferim 28 de zile de concediu plătit timp de 1 an. Dacă aveți interes, vă rugăm să sunați la 07903686383 sau doar să-mi trimiteți e-mail la vesselina@directstaffuk.com. î Angajam Labourers in zona TW105HH, DA100DF si E15LP. Achitam 9.5p/h. si 2 Bricklayers(Block Work) in Picadillly Circus Area WC2H7DN cu BLUE CSCS card, achitam 170p/d - incepind de miine 08.06.2018. Aveti nevoie de CSCS card, PPE si NINO, daca sunteti interesati puteti suna la Nr tel 02032877734. î Cautam doamna/domnisoara cu varsta cuprinsa intre 18-40 pentru postul de casiera in cadrul unui magazin romanesc situat in zona Burnt Oak. Persoanele interesate ar trebui sa locuiasca in zona Burnt Oak sau imprejurimi si sa aiba minima experienta in domeniul comertului. Telefon de contact:07882861315 î Suntem in cautarea unei fete pentru o cafenea in Lancaster Gate. Cautam fata pentru program de dupa-masa, 5 zile pe saptamana, 2 zile libere. Plata se face cash la fiecare sfarsit de saptamana angajata part-time. Pentru mai multe detalii sunati la numarul de telefon. Vorbiti

î Caut fata care sa lucreze intr-o cafenea engleză nu este neaparat necesară! Se lucrează 6 zile pe săptămâna de la 8-6 o zi liberă ! Se plătește 300 pe săptămâna pt început! Cafeneaua se afla pe lângă Camden Town! Nu sunați inutil! Pana in 27 de ani Nr:07459841508 contactatima pe wattap rog seriozitate î Angajam personal mentenanta full time, la un hotel situat in zona Paddington, se cere experienta in domeniu si cel putin un nivel minim de engleza. Persoanele interesate sunt rugate sa sune la numarul: 07434972187 Adelina. Sau puteti lasa CV la adresa de email: office@ hmserv.co.uk si va contactam noi. î Companie cu renume angajeaza bucatar si om la spalat de vase programul fiind full time. Pentru bucatar se cere experienta minim un an si cunoasterea limbii engleze la un nivel conversational. Ne dorim oameni seriosi care sa faca parte din echipa noastra pe un termen lung. Tel. 07459844393. î Angajam croitorese si masinisti la fabrica in Edmonton. Pentru mai multe detalii, va rugam sunati la numarul de telefon: 0795119 4077, Geta. î Ahearne Personnel Ltd Recruteaza Underpinner pentru Richmond TW10. Se cere CSCS card valid. Pentru M’ai multe informatii va rugam sa ne contactati la nr 02075616307. î Cautam fete si baieti disponibili sa lucreze pe ture de zi sau noapte in depozite de printari in Nord Est,Sud Estul Londrei,Enfield la ambalat.Plata o facem saptamanal iar inscrierea este gratuita.Ne puteti suna la 02085546655,07957471020 Peter,07961070448 Stewart,07947868627 Viktorija.Vorbiti doar in engleza. î Companie din Londra angajeaza personal la curatenie in case private.Plata este de 8,50£ pe ora.Conditii de angajare:NINO,CONT BANCAR,ID SAU PASAPORT. Pentru detalii sunati la 07377718778. î Caut bona zona de est Romford. Persoana trebuie sa aibe experienta si sa vorveasca cateva cuvinte in engleza, se solicita multa activitate educativa cu copilul si implicare 07930572429. î Levismar Formwork and Groundworks Ltd is currently seeking an experienced Project Manager to join our Team Role responsibilities Deliver projects safely, on time, and within budget. Provide a professional and effective project management service to clients, including project monitoring and reporting . Control project change, risks and contingency within the project life cycle and provide all cost, contingency and programme details to enable authorisation for portfolios/projects. Provide a safe working environment in the execution of work including development of project safety plans and other associated documentation. Identify training needs in safety, technical and management areas and contribute to their personal development. Comply with the Investment Competence Framework. Essential skills Successful experience in project management Excellent interpersonal and communication skills Detailed knowledge of Construction Design & General knowledge of Health, Safety and Environmental Regulations Capable of motivating the team Commercial and financial understanding and knowledge Candidates interested please contact Marius at 07576145230. No agency to be involved .


18

MICĂ PUBLICITATE

î Jogpost angajeaza distribuitori de pliante in Londra. Castigati intre £40 si £62,50 pe zi. Job Flexibil. Se ofera training. Pentru detalii contactati-ne la 02034176767.

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

locuri de muncă

î Industrial & Construction Services Ltd. recuruteaza Shuttering Mate pentru Twickenham TW10. Se cere experienta in Lintel si Beam work. De asemenea se cere experienta in joburile anterioare ca dry packing,lintels si Jacking up floor Joists. Tel. 02075616303.

î Angajam Linen Porter in Departamentul de curatenie in Hotel de 4 stele in Elstree (cele mai apropiate statii de tren sunt Edgware sau Elstree and Borehamwood). Se ofera training, nu se cere neaparat experienta. Oferim contract direct cu Hotelul, concedii platite, service charge platit. Pentru mai multe detalii, ma puteti suna 07595152936. î Jogpost angajeaz distribuitori de pliante in Londra. Castigati intre £40 si £62,50 pe zi. Nu se cere experienta, se ofera training. Pentru detalii contactatine la 02034176767.

î Restaurantul romanesc Cornelius angajeaza ospatari, ajutor de ospatar, hostess si barmani. Relatii la tel: 02083414044, 07841870021 sau 07802336047. Se ofera contract de munca, program flexibil, salariu motivant si seriozitate. Part time si full time. Cerem seriozitate. Adresa restaurantului este: 1 New River Avenue, N8 7QD. î Loc de munca in restaurant la spalat vase , ospatar salariul saptamanal cazarea si masa oferita de angajator 07490929620 î Cautam fata urgent,ospatarita pentru o cafenea in zona Bromley full-time cu engleza la nivel conversational si experienta minima.Adresa: 439 Downham Way,Kinsdinner Coffee Shop, Bromley BR1 5HS. Contact:0208 695 1064/ 07985561893. Joe. î Hotel pe langa Crawley angajeaza cameriste, ospatari si receptioner. Se ofera cazare. Contact : Alina, 07723322172. î Angajam ingrijitori in azil (CARE ASSISTANT) din zona Barking/ilford. Experienta este binevenita dar nu este obligatorie. Engleza conversational. Se ofera £8,5/ ora,ture de 12 ore si ore suplimentare. Contract si training platit! Incepere imediata. Tel. 07578626640. î Angajam o fata cu experienta in domestic cleaning si vorbitor de limba engleza-nivel conversational, varsta 25-40 ani. Casele sunt plasate in zonele 1-3 a Londrei. Se plateste £8/hr net, salariul se face odata la 2 saptamani. Contract full time sau part time, minim pentru 6 luni. Program regulat. tel. 07418011606. î Caut 2 fixeri (plasterboard) cu experiență Uk, scule si card Cscs. De preferat din zona Harrow. Se pleaca la ora 6:00 din Rayners Lane, cu mașina. Jobul este in afara Londrei Londrei. Tel. 07342963540. î Ahearne Personnel angajaza urgent Shuttering Carpenters(Dulgheri) experimentati, cu cunostinte de SOFFIT Formwork in zona Coventry CV1.Persoanele interesate sa sune urgent pe Sorin la 07958369117 sau sa trimita C.V. la sorin@ahearnepersonnel.co.uk î Agentia Apex Resources ltd cauta Laboureri ( muncitori necalificati ) in Londra. Plata este de minim £9/ ora ( depinde de job , duratie , ore lucrate pe zi si compania de la care primim job-ul) - se face saptamanal. Cerinte : CSCS , full ppe ( casca , bocanci si vesta ) . Pentru mai multe detalii si inregistarari la agentie : Laura 07944418477. î Looking for experienced ground workers for petrol station construction with an established civil engineer-

î Recrutam fata supervisor pentru hotel in Centrul Londrei. Salariu saptamanal cu o saptamana depozit. £8-£8.10 pe ora, 5-6 zile pe sapt. Incepere imediata! CV pe info@inbloom.uk.com. î Park Plaza angajeaza cameriste full time oferind contract de munca direct in cadrul companiei. Hotelurile Park Plaza se afla in centrul Londrei (Westminster, Vauxhall, Lambeth, Victoria). Se ofera £8/ora, masa asigurata, concediu, plata saptamanal, beneficiile companiei. Pentru a aplica trimiteti un mesa pe 07741144492 sau email pe aleonte@pphe.com.

î Industrial & Construction Services Ltd recruteaza Handy Person cu CSCS card valid pentru Twickenham TW1. Se cere experienta in Lintel si beam work,experienta in dry packing lintels si jacking up floor joists . Tel. 02075616303. î Industial & Construction Services Ltd recruteaza Constructori cu CSCS card valid. Se cere experienţa in Lintel si beam work. Trebuie sa aveti experienta anterioara in dry packing lintels si jacking up floor joists . Tel. 02075616303.

diu pe an platite si o masa pe zi asigurata de catrre hotel. Detalii la 02078412715.

ing company. CSCS card is a minimum. Preferably with CPCS or NPORS plant tickets and NVQ training. Must be diligent, reliable, hard working with a can do attitude. Competitive pay / rates. Tel. 07500873951. î Avem nevoie de doua fete harnice in echipa noastra ptr curatenie ..salariu minim,full time,contract permanet,nu este necesar sa vorbiti in engleza..ptr mai multe detalii va rog sunati la nr 07413239329. î DAY AND EVENING ROOM ATTENDANT JOB IN 4-5* HOTELS in central London. REGISTER TODAY AND START WORK TOMORROW. Morning shift 7-8 hours per day, evening 4-5 hours per day (5-6 days per week including weekends). Payment every Friday – starting £7.83/£8.00 per hour after 3 months UP TO £9,69, 28 days paid holiday per year + food provided. For more info please call on 07966915073 or 02078392233 or come directly to our office – 11 Charing Cross Road, WC2H 0EP. î We are looking for APARTAMENTS CLEANER to work close to EDGWARE ROAD station. WORKING HOURS 10am to 5pm, 6 days per week. DIRECT CONTRACT with company, yearly salary - £17,472.00. REQUIREMENTS – communicative level of English and willingness to work. For more info please call on 07966915073 or 02078392233 or come directly to our office – 11 Charing Cross Road, WC2H 0EP. î FLOOR PORTER JOB in 5* hotel in central London TO START IMMEDIATELELY. Good level of spoken English required, experience not necessary. Job is 7-8 hours per day, flexible shifts, 5-6 days per week including weekends. Payment every Friday, 28 days paid holiday per year + free lunch provided. For more info please call on 07966915073 or 02078392233 or come directly to our office – 11 Charing Cross Road, WC2H 0EP.

central London. Good level of spoken English and experience required. Weekly payment, 28 days paid holiday per year + free food provided. For more info please call on 07966915073 or 02078392233 or come directly to our office – 11 Charing Cross Road, WC2H 0EP. î Angajam soferi Categoria B pentru curierat in zonele: (Watford-WD, Wembley HA, Pinner, Northwood ,Uxbridge UB, Gerards Cross SL) Depozitul se afla in Watford WD61. Relații la telefon 07459029474. î Angajam cameriste cu sau fara experienta pentru hotel de 64 camere situat linga statia de metrou Earls Court. Se munceste direct cu hotelul incepind de la £7.83- £8.25 pe ora. Pentru detalii trimiteli email la adresa housekeeping@thebentley-hotel.com. î Busy hotel in central London near Kings Cross station, requires day/night time receptionist, good spoken and written english, basic computer skills, experience preferable but not necessary, full time and long term position, no less then 42h a week, starts from £9/h before tax. Please send your resume at info@crestfieldhotel.com. î Caut fete pentru curatenie dupa constructori. Tel. 07423501825. î Oferta de munca pentru Labourer cu experienta in domeniul kitchen and bathroom in zona Hammersmith , plata se face saptamanal , rog sa sunati numai in cazul in care aveti experienta in domeniul mentionat . Tel. 07474852275. î Daca vrei sa incepi munca maine in Centrul Londrei, zona1 si 2 la spalat de vase atunci iti asteptam cvul sau telefonul la: jobs@newayinternational.co.uk/ 02087311771. Plata saptamanala, intre 40-60 ore pe saptamana, ture de noapte si de zi. Lasa-ti un numar de telefon si o sa va contactam.

î LAUNDRY/VALET ATTENDANT JOB in 5* hotel in î PiLON are currently seeking additional talented trades people to join our teams operating across London, Woking, Reading and Bracknell. With an ambitious strategy, we’re well positioned for further growth and success, so if you’re committed, talented and enthusiastic, PiLON the right place for you. Applications from carpenters, labourers, drivers, tilers, decorators, floor layers, plasterers, plumbers, roofers, electricians, multi-trade/handypersons and site managers with experience in Social Housing refurbishment are welcome. At least three years opportunities commitment are available for the right candidates. Minimum requirements are own hand tools, 1-year experience, CSCS card and driving licence. PiLON will invest and provide further training for the people willing to improve their skills and offers various NVQ and specialists courses. We are one of the UK’s leading housing refurbishment contractors. For many years, PiLON has helped to shape the communities in which we operate, and today we are at the forefront of the social housing refurbishment sector working on a select range of long term social housing contracts. Our focus is on delivering an innovative high-quality service and building long-term relationships with our customers, employees and communities. Our successful delivery of high profile contracts ensures our employees benefit from unrivalled opportunities, career progression, competitive salary and benefits package. Come and meet us on one of the following dates: Saturday 9th June – Waltham Abbey, EN9 1JH or Saturday 23rd June – Bracknell, RG12 1LP. Limited places! Call now to book a place 07710 031 806.

î Angajam CARE ASSISTANT pentru azile in sudul Londrei si in afara. Se asigura cazare (£120/luna), £8/ora, pana la 66 ore pe saptamana! Salariul depinde de cate zile lucrati, le alegeti dumneavoastra. Incepere imediata. Nu conteaza experienta. Tel. 07481070877. î Recrutam Shuttering Carpenters in Londra. Cerinte CSCS Card, scule proprii, experienta si full PPE. Pentru mai multe detalii sunati sau mesaj in intervalul orar 8 - 16.30 (Dupa ora 16.30 lasati mesaj). Barao Rec 07566265518, 07500506083. î Angajam curieri pentru Amazon Dunstable. Plata 115/ zi + disel . Bonus in functie de performante. Ruta este de 9 h. Daca nu aveti Van puteti inchiria de la noi !( Va putem ajuta sa inchiriati ). Documente necesare: -Nino , -Permis (Full uk daca doriti sa inchiriati van ), -Statemant , - Proof of address, -Pasaport sau ID. Tel. 07535357690. î Angajam cameriste pentru a lucra in hoteluri de 5* din Centrul Londrei (Hyde Parc Corner ).Se cere minim Experienta si Minim Engleza .Se ofera :£7.83/ora, plata la ora (8ore /zi ), 12camere/zi ,platim saptamanal,2 mese/ zi,concediul platit .Va asteptam la sediul nostru de luni pana vineri de la 8am la 4pm pentru inregistrare ,daca inca nu aveti un cont bancar va putem ajuta sa va deschideti . 231-237 Shepherds Bush Road W6 7AN Hammersmith 07557773634-Loredana. î Recrutam personal in domeniul hotelier pentru urmatoarele pozitii: Luggage Porters, Portari, Linen Porters, Chelneri si Chelnerite, Receptionieri si Receptioniste, si Night Auditors. Se ofera pozitii full time, plata la 2 saptamani, contracte legale permanente, 28 de zile de conce-

î Daca vrei sa incepi munca maine in Centrul Londrei, zona1 si 2 la spalat de vase atunci iti asteptam cvul sau telefonul la: jobs@newayinternational.co.uk/ 02087311771. Plata saptamanala, intre 40-60 ore pe saptamana, ture de noapte si de zi. Lasa-ti un numar de telefon si o sa va contactam. î Quadrant Recruitment ofera locuri de munca in hoteluri de 5* situate in zona centrala a Londrei.Posibilitate de incepere imediata, salariul se plateste saptamanal. Experienta in domeniu si cunoasterea limbii engleze sunt esentiale.locurile sunt disponibile pentru : Room Attendant,Floor Porter, Floor Supervisor, Waiters.Pentru mai multe detalii - 07551125444 de Luni pana Vineri intre 8am si 5 pm.W1S 4 NN.

î CAUTAM SOFERI LIVRARI MULTI-DROP Daca esti in cautarea unui program flexibil, a unui salariu atractiv si ai abilitati de conducere. Vino in echipa noastra din ENFIELD(EN3 7PZ), WEST DRAYTON(UB7 9FN) si SWINDON(SN3 4WA) SALARIU: 110£/zi, cu posibilatea de castiguri extra; OFERIM: Training platit 3 zile; Van (chirie saptamanala), acceptam si cu duba proprie. CERINTE: *Minim 2 ani vechime permis, UK, RO si Republica Moldova (maxim 6 puncte permis UK); *NINo; *Cont bancar; *Dovada adresa (vechime maxima 3 luni). Acceptam Republica Moldova, conditia CI Romania. CONTACT: 0756 221 8427 Sorin

î Suntem o companie cu sediul in Watford si am avea nevoie de o persoana care sa ne asigure curatenia in birouri. Avem nevoie de cineva care sa poata veni de doua ori pe saptamana cate 5 ore. Plata este de £10/ora. Este necesar ca persoana sa fie inregistrata ca si self employed. Daca sunteti interesati de acest loc de munca, va rugam sa ne trimiteti datele dumneavoastra la adresa de e-mail jobsdoors@gmail.com. î Avem nevoie de fete la curatenie pentru Hotel in Centrul Londrei, zona 1 si 2. Plata este minimum £7.83 pe ora, se plateste saptamanal. Se ofera pranz gratis , se muncesc 8 ore pe zi , 5 zile pe saptamana. Se ofera training (platit). Engleza obligatorie. Trimiteti email la jobs@ newayinternational.co.uk – 0208 381 4995 î Pilon Ltd, unul dintre cei mai mari contractori in domeniul renovarilor de locuinte cauta Store Man pentru proiectele sale din Gravesham. Cerinte minime: CSCS card Cunostinte de MS Office (Excel, Word, Outlook) Limba Engleza – nivel mediu Prezinta avantaj experienta in domeniu, Asbestos Awareness Certificate, Public Liability Insurance, permis de conducere / masina personala. Se ofera un mediu de lucru profesional, training si oportunitati de avansare. Pentru detalii va rugam contactati: 07710 031 806. î Companie din Londra angajeaza personal la curatenie in case private. Plata este de 8.50 lire pe ora.Conditii :Cont bancar personal,NINO,pasaport sau buletin.Pentru cei care nu detin un cont bancar va putem ajuta noi. Job ul este cu incepere imediata .Pentru mai multe detalii sunati de luni pana sambata intre orele 8:00 si 13:00. Tel. 07377718778. î Angajam distribuitori de pliante. Castigati in timp ce va mentineti in forma. £40 pentru 5,30 ore sau £62,50 pentru 8 ore. Job flexibil. Fara experienta se ofera training. tel. 02034176767.


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

MICĂ PUBLICITATE

închirieri î Ofer spre închiriere camera double și camera single in zona Kingsbury.(langa biserica românească). Acces autobuze 83.302.Pentru mai multe detalii sunați la nr de tel:07495638028 sau 07511293454. î Ofer spre inchiriere loc in camera impreuna cu un alt baiat valabil imediat in zona Canons Park. Casa este curata, linistita si situata la doar 5 minute de mers pe jos de statia de metrou. Pret £275 in care este inclus apa si council tax ul. Pt mai multe detalii va rog sunati la nr 07440 259154. î Ofer camera de inchiriat in zona 3 Walthamstow, aprope de statia Black house , 7 minute pe Jos pina la statie. Pt mai multe informati sunati la Nr de telef; 07889146200 Carmen î Închiriez camera medie 550£ inclus biluri mai multe detalii la nr de tel 07841653514 î Loc in camera pt baieti muncitori in Dagenham heathway la 2 minute de stația de metrou și autobuz prețul este de 70 pe saptamana cu biluri incluse și fără depozit Pt mai multe detali sunați la nr de tel 07786430200 î Camera dubla de inchiriat din data de 23iulie in Dagenham heathway la 2 min de stația de metrou și autobuz prețul este de 550£ cu biluri incluse și fără depozit Pt mai multe detali sunați la nr de tel 07557799034 sau07786430200 î Închiriez camera medie pentru un cuplu sau doi baieti pentru cuplu se accepta si copii casa curata se afla in zona Worcester Park KT48DB mai multe detalii la nr de tel 07841653514 î Inchiriez camera double in Ilford (Seven Kings) la pretul de 580 £. Casa dispune de bucatarie si living foarte spatioase, internet, canale romanesti, conservatory, curte mare, parcare free in fata casei. In apropiere se afla magazin romanesc, Tesco, Aldi, McDonald’s plus multe alte magazine. Pt.mai multe detalii sunati la 07722473757. î Ofer spre inchiriere 2 camere in aceiasi casa in zona Dagenham heathway.. camera dubla 450+bill si o camera dubla la mansardă 400+bill.. casa are 2 livinguri si 2 bai, gradina si parcare gratuita .. tesco etc la un minut distanta .. in casa mai locuiesc 2 persoane ..pentru mai multe detalii sunati la nr 07480604406. î Camera de inchiriat king size la pret de camera dubla ,intro casa recent renovata , in care locuim doar 3 persoane , aproape de 2 statii de metrou , statia de autobuz fiind in fata casei , gradina , garaj ,

19

dinning room . Camera merita vazuta 07853540140. î Două camere duble zona Walthamstow . Casa este situată la 5 min de stație are două bai, living si bucătărie. Pentru mai multe detalii sunați la numărul 07990888592 î Închiriez o cameră double într-o casă mare, cu 6 camere, 2 băi, grădină și bucătărie. În casă locuiesc 4 persoane, casa este situată la 5 min de mers cu autobuzul de stația Canning town. Magazine românești,turcești, Iceland, la 2 min. de mers pe jos. Anunț valabil doar pentru fete. Preț 500£ cu absolut toate billurile incluse /600£ pentru 2 persoane cu absolut toate billurile incluse.Camera este disponibila imediat! Mai multe detalii la telefon 07442842234. î Camera dubla in harrow, pinner la casa pentru un cuplu , internet nelimitat, 3 grupuri sanitare , zona linistita , gradina , bucatarie mare , parcare gratuita , programme tv romanesti pe living , pentru mai multe detalii : 07504992654. î Inchiriez camera dubla medie (£450 totul inclus o persoane sau £500 totul inclus 2 persoane) si camera dubla large (£600 totul inclus) intr-o casa curata si linistita la 10 minute de mers pe jos de Dagenham Heathway.Casa dispune de internet, antena programme romanesti, curte, bucatarie si baie spatioase,Pentru mai multe informatii ma puteti contacta la nr de tel Carmen:07472164116.

CLUJ NAPOCA  Chirurgie  Estetică dentară  Implantologie  Ortodonție  Albire profesională cu laser  Protetică dentară  Endodonție

Oferim cazare, bilete de avion & transport spre și de la aeroport

Tel Ro: 0040 740 060554 - Dr. Nicu Iuga Tel. UK: 0796 7762302

î Inchiriez unui cuplu pentru £500 + facturi sau unei fete pentru £450 + facturi camera dubla mobilata la 8 min de Tfl Seven Kings (11 min pana in Stratford) si 3 min de autobuze. Se percepe o luna depozit. Casa este curata si spatioasa. Contact: Roxana 07464 968 088 si Adrian 07434 978 372. î Închiriez o camera dubla in leytonstone 7 min pe jos pana la centreline si overground zona foarte liniștita , caut oameni liniștiti si cu bun simt.pentru mai multe detali sunați 07718934403 Alex sau 07718934973 Violeta. î Inchiriez camera double in Ilford.Cautam persoane serioase si linistite.Adresa IG11JA 33 Meath Road Ilford.Pentru detslii sunati la 07459822017 Florin.Camera este valabila de pe data de 24/06. î Inchiriem doua camere in Coventry ptr. cuplu,baieti sau fete cu 60 lire de persoana pe saptamana.Casa este curata,linistita cu toate utilitatile,internet,etc.situata aproape de centru intr-o zona linistita,curata cu magazine si magazin romanesc,statie de autobuz aproape. Pentru mai multe detali sunati la nr.tel.07405375258 Geta. î Camera dubla in zona 3 , Manor Park , din 20 iun , exclus cu copii. Tel. 07438082125.

Spațiu publicitar la doar £20+VAT/EDIȚIE Tel: 07852194677

INTRĂ PE:

www.cartiromanesti.co.uk sau sună la:

0784.556.4911


20

MICĂ PUBLICITATE

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

î De inchiriat camera dubla nemobilata in Preston Road pentru o fata sau cuplu, £480 (fata), £530 (cuplu) pe luna + facturi, casa cu gradina si parcare pe strada( Wembley event resident) HA9 8RE, valabila din 25 Iunie. Pentru cei interesati sunati la nr 07871727746- Florina. î Se ofera spre inchiriere apartament in Ilford, 53 Caernarvon Drive IG5 0XE. Apartamentul dispune de gradina, 2 camere duble, sufragerie, bucatarie, baie. Pretul este de 1400lire / luna. Se percepe 1 luna chiria in avans si 1 luna depozit. No DSS. Tel. 07424596035. î Inchiriez camera dubla in Hounslow aproape de High Street. Casa este curata cu gradina si parcare free, TV canale romanesti, WiFi. Pretul este de 500£ cu totul inclus. Ofer si cer seriozitate. Tel. 07808087952. î Ofer camera din 20 iun 2018, zona 3 Manor Park, camera dubla , exclus cu copii. Tel. 07438082125. î Ofer spre inchiriere camera dubla in Hendon, Colindale (NW44XG)intr-o casa curata si cu oameni cu bun simt. Toate bilurile sunt incluse(si internetul) iar pretul este £600/luna (plus o luna depozit), libera imediat. Doar pentru maxim 2 persoane. Detalii: 07466233250. î Loc in camera dubla cu paturi separate in burn oak la 5 minunte distanta de magazine si transporturi. Tel. 07459778808. î Inchiriez CAMERA DUBLA in BARKING,aproape de statie, (£150/saptamana/camera) , postcode IG11 8LG. NU SE CERE DEPOZIT...SUNTEM COMPANIE NU AGENTIE. In casa locuiesc cupluri de romani muncitori si linistiti , cautam persoane la fel. Pretul cuprinde toate bilurile iar plata se face din 2 in 2 saptamani. Adriana 07551559358. î Inchiriez camera king size in conditii bune, camera este complet mobilata . Casa are toate facilitatile, bucatarie mare, living, 2bai , internet, gradina. Casa este situatia in Edgware, nu departe de statia de metrou si magazine. Contact Loredana 07870627099.

www.cartiromanesti.co.uk sau sună la:

0784.556.4911

î Inchiriez camera dubla mobilata pentru o persoana in Plaistow, VALABILA DIN 27 Iunie, foarte aproape de transport cu multe optiuni. Casa are living, gradina si o baie. In casa vor locui 4/5 persoane. Pret 475 lire fara biluri. Daca cautati confort si conditii, sunati la numarul 07404881033. î Caut coleg de camera. Tel. 07798979606. î Inchiriez camera dubla in Forest Gate de la data de 8 Iulie Pentru un cuplu f?r? copii sau dou? fete detalii tel:07552203057. 3/4 camere in ilford de închiriat frumoase curate intro casa mare cu gradina in spate si fața casa frumoasa linistita intro zona linistita cu programe românești transport statie de autobuz este la 200/300m statie de metrou 200/300m magazine 200/300m. Parcare free pentru info sunați la:07404311949. î Loc in camera dubla zona 3 East Ham, disponibil de azi 14 iunie. In camera locuieste un baiat linistit nefumator. Casa linistita si curata cu putine persoane. Chirie 300 / luna biluri incluse. 07443150967. î Caut un cuplu tanar fara copii in zona Leyton sa locuiasca intr-o camera dubla 550 pe luna ,cu toate bilurile incluse si net free,casa este curata si linistita ,nu se fumeaza in casa ,cu gradina mare in spatele casi ,10 min.de mers pe jos la statia Leyton Central line si 2 min pana la statiile de autobuze. Tel. 07821269338.

î Inchiriez camera double in Ilford.Cautam persoane serioase si linistite.Adresa IG11JA 33 Meath Road Ilford.Pentru detslii sunati la 07459822017 Florin.

î Camera de inchiriat sau loc in camera 60£ de persoana per săptămâna cu biluri incluse stau la 5 minute de stație de ilford pentru mai multe informati sunați la 07467 710317.

î Ofer in chirie un loc in camera dubla. In camera sunt doua paturi single , unde mai locuieste inca un baiat. Casa este mare , curata, caldura, internet, gradina. Chiria este 80£ /saptamanal, plus billuri 34£ /luna. Doresc o saptamana depozit. Cine doreste sa sune la nr 0744 072 8511.

î Inchiriez 2camere double in zona Upton Park langa statia de metrou la nici un minut de mers pe jos avem si locuri in camera pnt muncitori la numai £70 lire de persoana saptamanal cu toate bilurile incluse avem 2bai in casa curte mare in spate cu gradina antena cu programe romanesti internet etc pnt detali sunati 07467598444 mitica. î Ofer in chirie camera medie in Colindale aproape de statia de metrou intr o casa linistita.In camera pot locui una sau doua persoane si e libera din 04 iunie. Pret 385 plus biluri. Relatii la tel.07440428465.

î Camera Dubla disponibilă in zona leytonston Leyton 10 minute pana la centreline pe jos sau Overground .caut un cuplu sau doua fete persoane linistite si cu bun simt .. pentru mai multe detali sunați 07718934403.

î Am trei cameri da inkiriat 60 da persoana zona linistita curte mare magazin aproape park foarte frms si mare. Casa e langa ilford shopping centre va astept cu mult drag pentru mai multe info sunatima la 07534952264 sau la 07442337584

î Inchiriez camera single in Barking 3 min pana la statia de metrou si bus. Foarte aproape de multe supermarketuri ASDA, TESCO, LIDL, si magazine Romanesti. Bilurile sunt incluse in pret. Pentru mai multe detalii la tel. 07449023231 Ana.

î Camera double sau single loc in camera de inchiriat zona East Ham aprope de statia de metrou 5-10 minute distanata de mers internet tv romanesc si alte facilitati toate bilurile incluse pentru mai multe informati la numarul de telefon: 07459583149

Camera

Dubla

De

Inchiriat.

Disponibi-

www.cartiromanesti.co.uk sau sună la:

0784.556.4911

î Inchiriez camera single la o fata . Flatul este situat in Zona Colinndale aproape de statia de metrou Colindale. Chiria 350 + biluri . Mai multe detalii la nr de tel 07947820099. î Am o camera pentru 2 persoane sau un cuplu de inchiriat in ilford zona centrala. Pret la luna pe camera pt 2 persoane de £500 cu toate bill-urile incluse. Pentru mai multe detalii sunati la 07776597921.

î

INTRĂ PE:

î Camera dubla de ichiriat in Harrow , pe Kenton Rd . 5min distant a statie metro / tren si statie bus 1 min . Caut oameni linistiti. £ 470 + billuri . Tel 07500515759.

î Camera dubla de inchiriat in zona Edgware. Camera este disponibila si se afla intr-o casa curata si linistita. Pentru mai multe relatii contactati-ma. Tel. 07577 347466.

î Oferim camera unui băiat NEFUMATOR, cu loc de munca stabil.Ne aflăm la 5minute de stațiile de bu s,metrou,farmacii,magazine,KFC,banci etc...Pretul camerei 100£/săpt bil incl (depozit 200) Mai multe detalii vb la tel.07450243978.

INTRĂ PE:

la de pe 7/6/2018. In Dagenham Heathway ,internet,gradina,tv romanesc, pret:600 lire cu biluri incluse,Statie de metro 5 minute.Tesco/lidl/Iceland si scoala 2 minute. Preferabil cuplu sau doua fete. rel.suplimentare tel.07847231818 sau 07438823425.

î Camera dubla nordul Londrei, N18. Pret: 450£/

Spațiu publicitar la doar £20+VAT/EDIȚIE Tel: 07852194677


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

luna pt 1 persoana sau 500£/luna pt 2 persoane, cu bill-uri incluse, mobilata; La 100m de A10; La 5 min de North Middlesex Hospital; Statii de autobuz la 2 minute; Postcode: N181DE. Wifi, televiziune romana. î Two single rooms available in Newbury Park for single use. The room is furnished with double bed and storage. The house has a kitchen, garden, bathroom. Free Wifi available in the house, a 5 minute walk to the Newbury Park station. The prices are £90 £100 for a week with a + a 2 week deposit with all bills included and no agency fees If the room interests you, please call 07378680080 for any additional information and to arrange viewing. î Inchireiz camera dubla mare pentru doua persoane .(2 fete ,2baieti ,cuplu fara copii ) in Wemblei Central.Casa se afla la doi pasi de metro si busuri . Casa are doua bai ,o bucatarie mare,curte mare ,loc de parcare. Informatii la tel.07440063028.Liliana î Inchiriez camera single ( este un double f mare ) in Woodford Green , 10 min Stratford-Leyton cu Central Line. casa se afla la 4 min de statia de metrou ,intr-o zona f linistita. Camera este un double f mare si spatios,dar o inchiriez la o persoana.Este disponibila incepand cu 16 Iunie, pret 380+ billuri. Caut sa inchiriez camera unei doamne sau fata ,serioasa si nu galagioasa.Pt detali contactati 07575362728. î Camera medie de inchiriat in zona wembley. Casa este curata si linistita locuim 3 persoane in casa. Pt mai multe info va rog sa ma contactati. Camera este pt o singura persoana. Rog seriozitate. Tel. 07453315616. î Camera de inchiriat king size la pret de camera dubla ,intro casa recent renovata , in care locuim doar 3 persoane , aproape de 2 statii de metrou , statia de autobuz fiind in fata casei , gradina , garaj , dinning room . Camera merita vazuta 07853540140. î Închiriez cameră dublă pentru un cuplu sau două fete în Upton Park,la două minute de mers pe jos până la stația de tren.Pentru mai multe detalii sunați la: 07340 696549. î Camera dubla in Plaistow aproape de statia de metrou Plaistow, 150 pe saptamana plus depozit 2 saptamani cu tot inclus. telefon 07756290280.

INTRĂ PE:

www.cartiromanesti.co.uk sau sună la:

0784.556.4911

î Caut un băiat serios care sa împartă o camera dubla mare cu un alt băiat.Casa este in Newbury Park lângă stația de metrou (Central Lane).Mai multe relații la tel.07757774501. î Camera king size zona Leyton 160 pe saptamana billuri incluse. casa foarte curata si linistita, gradina mare, internet. pentru mai multe detalii 07784243375. nu inchiriwz cu patul, nu acceptam mai mult de 2 pers in camera. cuplu sau 2 persoane. Tel. 07784243375.

MICĂ PUBLICITATE

21

î Inchiriez 2 camere duble in East Ham zona 3. Camerele sunt disponibile de pe data de 22 iunie. Chirie 600 / luna biluri incluse. Casa linistita si curata. 07384743978. î Loc in camera pentru 1 baiat in Wembley Park valabil de azi pret 300£ pe luna cu toate bilurile incluse.07400090945. î Camera king de inchiriat in Harrow Wealdstone pt un cuplu .Statia de bus este la un minut distanta iar statia de metrou Harrow Wealstone la 10min de mers pe jos. Valabila de pe data de 15.07.2018. Mai multe detalii in privat sau la nr de tel 07448971586. î Camera double pt cuplu zona 4 Woolwich Arsenal la 10 min de mers de statie,zona linistita,casa curata si linistita,parcare free,internet disponibila imediat.Chiria 520 cu biluri incluse plus 130 depozit,chiria se poate plati si la saptamana.Ofer si rog seriozitate!!!Persoana de contact Dafina 07743355754. î Inchiriez camera dubla, spatioasa in Leyton, casa se afla la numai 3 minute de mers pe jos pina la statia de metrou (central line). Casa este curata si linistita, dispune de gradina mare , internet etc. Pentru mai multe informatii: 07949506585 sau 07570743684. î Camera dubla disponibilă in Wanstead. Casa curata , linistita, internet, loc de parcare, gradina. Cautam cuplu sau două fete. £ 550 plus biluri.Ofer si rog seriozitate. 07415659884. î Închiriez cameră dublă pentru un cuplu sau două fete în Upton Park,la două minute de mers pe jos până la stația de tren.Pentru mai multe detalii sunați la: 07340 696549. î Camera king de inchiriat in Harrow Wealdstone pt un cuplu .Statia de bus este la un minut distanta iar statia de metrou Harrow Wealstone la 10min de mers pe jos. Valabila de pe data de 15.07.2018. Mai multe detalii in privat sau la nr de tel 07448971586.

SERVICII: • spălat • tuns • aranjat • vopsit • bărbierit • prosoape fierbinți • măș� de față • pensat

î Camera king de inchiriat in Harrow Wealdstone pt un cuplu .Statia de bus este la un minut distanta iar statia de metrou Harrow Wealstone la 10min de mers pe jos. Valabila de pe data de 15.07.2018. Mai multe detalii in privat sau la nr de tel 07448971586. î Camera dubla de închiriat in harrow £450 p/m +biluri. În casa mai suntem 5 persoane cu bun simt , Mai multe detalii la tel: 07508884686. î Camera double pt cuplu zona 4 Woolwich Arsenal la 10 min de mers de statie,zona linistita,casa curata si linistita,parcare free,internet disponibila imediat.Chiria 520 cu biluri incluse plus 130 depozit,chiria se poate plati si la saptamana.Ofer si rog seriozitate!!!Persoana de contact Dafina 07743355754.

Adresa: 74B High Street, HA8 7EJ


22

MICĂ PUBLICITATE

Reţeta săptămânii

Flapjack Chef Loredan vă recomandă

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY

î Inchiriez camera double 650£(acceptam si cu copil) si single 375£ unor persoane cu bun simt casa este foarte aprope de central line Newbury Park. Parcare free,programe romanesti si internet ,pentru m-ai multe detalii 07470143111. î Camera dubla nemobilata de inchiriat in Wembley/ Preston Road pentru o fata sau cuplu, £480 (fata), £530 (cuplu) pe luna + facturi, casa cu gradina si parcare pe strada( Wembley event resident) HA9 8RE, valabila din 25 Iunie. Pentru cei interesati sunati la nr 07871727746- Florina.

muncă (cereri)

î Caut de munca ca cipi sau ajutor De cipi am blue card level 2 tichet de sizerlift am lucrat pe santier 1 an jumate ca cipi Leborer am scule astept oferte caut job de munca durata stau in wemblay am 24 de ani. tel. 07400931314. î Caut loc de munca ca si tiler. Am experienta in acest domeniu 4 ani in Londra.Detin tot ce este necesar pentru inceperea lucrului.Pot fi contactat la nr telefon 07459822017 Florin.

Astăzi vă prezint rețeta clasicului Flapjack. Materii prime n 750 g unt fără sare n 450 golden syrup n 500 g zahăr Demerara n 1 kg fulgi oats n 500 g de mix nuts Mod de preparare Se topeşte untul împreună cu zahărul şi cu golden syrup, apoi se adaugă fulgii oats şi mixul de alune. Se întinde într-o tavă tapetată cu hârtie pergament, după care se bagă la cuptorul deja încins în prealabil la temperatura de 160 de grade şi se coace timp de 30 de minute. După sfârşitul timpului, scoateţi tava şi o lăsaţi să se tempereze câteva ore înainte de a o porţiona. Poate fi porţionată în formă pătrată sau în formă de bare. Vă doresc Poftă bună!

Spațiu publicitar la doar £20+VAT/EDIȚIE Tel: 07852194677

î Execut lucrari interioare de renovare.rigips gresie faianță plaster parchet vopsitorii in pret. Tel. 07424745667. î Execut orice fel de lucrare atat in pret cat si la zi/ ora. Curat si organizat,realizez fiecare lucrare intr.o maniera profesionala. Ma puteti contacta la nr 07534262532.

prietenii

î Am 42 de ani Sunt o persoana simpla si caut o relatie serioasa pentru casatorie nu caut aventuri caut pe cineva sa iubesc si sa ma iubeasca si sa construim o familie impreuna.mai greu in ziua de azi sa gasesti o persoana care chiar vrea o familie dar speranta nu moare nici o data Locuiesc in londra Adryan. Tel. 07397236118. î Numele meu este iulian..imi caut o relație serioasă cu o fata care sa ma accepte asa cum sunt...mai multe detalii pe facebook.ul meu Silica. Tel. 07459734254. î Femeie singura in Londra? Motivul pentru care oamenii nu trăiesc iubirea este înţelegerea greşită a iubirii. Dacă întrebi un om ce vrea în iubire, îţi va descrie calităţile unui partener ideal, dar nu îţi va spune defectele. Îţi va spune ce vrea să trăiască cu acel partener, dar nu se gândeşte ce îşi doreşte partenerul să trăiască. Va spune că vrea iubire şi atenţie şi ca cineva să aibă grijă de nevoile lui, însă nu se gândeşte la nevoia partenerului de atenţie, servicii, afecţiune, timp. Nu înţelege care este rolul unei relaţii de cuplu în viaţa noastră, anume să ne fie o oglindă în care să ne vedem cu bune şi rele şi mai ales să învaţăm să iubim ceea ce nu ne place la noi, văzând în partener şi latura noastră întunecată. Relaţia de cuplu nu este doar apus şi răsărit pe

malul marii într-un weekend de august lipsit de griji. Relaţia de cuplu este muncă multă care are ca rezultat final evoluţia. Prin aceste cuvinte încă mai sper sa găsesc o femeie până în 40 de ani drăguță sa începem sa încercăm sa ne cunoaștem. Tel. 07424338677. î Caut relatie. Sunt ionut am 35 de ani și ași dori sa cunosc pe cineva pt o relație sau căsătorie ...nu mă deranjează dacă persoana are copii chiar mă bucura și îmi plac eu unul nu am ...ăsta este nr de tel al meu 07428444552 trimite SMS și te sun eu mersi. î Daca te simti singura singur si doresti conversatie trimite mesaj la nr 07717745716 pe tel sau whatsapp

diverse

î Execut orice fel de instalatie electrica in Londra in pret. Ma numesc Florin si am o experienta de peste 3 ani in domeniu, detin scule propri si execut instalati electrice industrial cat si domestic, garantez la sfarsitul jobului certificat pentru instalatia electrica/ certificat tablou electric pe 4,6 sau 10 ani depinde de categoria jobului. Tel. 07789177669. î Doresti sa-ti faci propria afacere in catering, ai toate autorizatiile sau esti pe punctul de a le obtine dar nu reusesti sa-ti cumperi propriul van de catering? Oferim spre inchiriere van complet echipat, cu toate autorizatiile de functionare, tot echipamentul pentru catering este nou, abia montat si niciodata folosit. Merita vazut! Pentru detalii va rugam sa sunati 07493435091. î Societatea Civila Profesionala de Avocati “Raducan Licari Giambasu si Asociatii”, firma in intregime romaneascaa a deschis de curand un birou in Londra pentru acordarea de asistenta juridica in dreptul romanesc. In principal se adreseaza romanilor din diaspora care au situatii juridice nerezolvate in Romania si doresc fie sa le clarifice fie sa le rezolve. Serviciile juridice oferite de firma nu au in vedere dreptul englez sau acordarea de asistenta sau reprezentare in fata instantelor judecatoresti din Anglia. Domeniile de consultanta si asistenta cuprind in principiu domeniul dreptului civil, comercial si familiei in special drepturi de proprietate, succesiuni, contracte si achizitii, garantii mobiliare si imobiliare ca si executari silite si litigii pe teritoriul Romaniei. Biroul din Londra asigura consultanta iar pentru cazurile preluate in tara de biroul din Bucuresti biroul din Londra asigura permanent interfata privind evoutia acestora . Persoana de contact este Roxana-Marina Licari (tel. 07834 850308). î Eastlines coletarie cu discount si super avantaje: transport de trei ori pe saptamana, serviciu de la usa la usa, orice cantitate si volum (bagaje, mobila, paleti, electrocasnice, electronice, etc), urmarirea expeditiilor si comenzi online, asigurare in tranzit, depozit propriu in Londra, call-center deschis 13ore/ zi (+442082004420/+40318107382). Preturi de la 0.59/kg.

INTRĂ PE:

www.cartiromanesti.co.uk sau sună la:

0784.556.4911

EDITOR: My Own Media Ltd. 1st Floor Unit 8 Cavendish House, 369-391 Burnt Oak Broadway, Edgware, Middlesex, HA8 5AW, United Kingdom EDITOR-IN-CHIEF: Sorin Cehan Tel: +44 (0)20 8166 5701 Email: s.cehan@ziarulromanesc.net EDITOR london: Mircea Maer, mircea.maer@ziarulromanesc.net, Tel: 07825160829, EDITOR romania: Gabriela Iordan, gabriela@ziarulromanesc.net DESIGN: Cătălina Păun ADVERTISING Tel: 0208 166 5701; 07852194677 Email: larisa@myownmedia.co.uk; reclama@ziarulromanesc.net DISTRIBUTION Tel: 0208 166 5701 Email: info@myownmedia.co.uk Advertiser and advertising agency assume liability for all content (including text representation, illustrations, and photographs) of advertisements printed or posted, and also assume responsability for any claims arising from the advertisment and made against the publisher. The publisher is keeping the right to choose its advertisers & advertisingagencies

Registered at the Tribunal of Rome, Italy. Registration No. 295/2008 - 22-07-2008 ISSN 2035-3014


Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net

românia

Tot mai mulţi străini se tratează în România Stomatologia, chirurgia estetică, diverse proceduri oftalmologice şi chiar protezarea de şold sunt ramurile care îi aduc pe germani, italieni, francezi şi britanici în clinicile din ţara noastră. În perioada verii, aceste servicii sunt foarte solicitate, susţine Alexandru Constantin, preşedintele Asociaţiei Române de Turism Medical. Doar la nivelul anului 2017, peste 8.000 de turişti au ales să se trateze în România. „În unele cazuri, preţurile practicate la noi sunt mai mici chiar cu 70% comparativ cu cele din Elveţia, în cazul chirurgiei estetice. Dar media ar fi undeva la jumătate. Cei mai mulţi străini merg în România pentru stomatologie, chirurgie estetică, anumite proceduri din oftalmologie, care nu sunt acoperite de asigurările din alte state europene. În ultima perioadă vin şi pentru servicii

este de 3.500 - 4.000 de euro, subliniază Alexandru Constantin, adăugând că o procedură foarte solicitată, de corectare a dioptriilor, costă 1.500 de euro în România, comparativ cu 3.500, cât este în clinicile din afară. „Trendul va fi ascendent şi străinii vor continua să vină la noi câtă vreme calitatea serviciilor medicale şi preţurile se vor menţine la acest nivel”, a spus specialistul.

legate de ortopedie”, a explicat, pentru „Adevărul”, Alexandru Constantin.

Implanturile dentare, la mare căutare Implanturile dentare, mărirea sânilor, rinoplastia, liftingul facial şi protezarea de şold se numără printre procedurile efectuate destul de des la solicitarea străinilor în cele 136 de clinici şi spitale private membre ale asociaţiei. De regulă, un turist străin care vine în ţară pentru o procedură medicală scoate din buzunar 3.200 de euro. „Atâta timp cât în asigurările lor standard nu beneficiază de anumite proceduri medicale şi trebuie să plătească, având o diferenţă de preţ de aproape jumătate, preferă să vină în România. Încet-încet, ţara noastră devine o destinaţie pe

Peste 8.000 de pacienţi străini în 2017

harta turismului medical. Asta datorită investiţiilor şi a doctorilor români care sunt bine văzuţi în Occident”, a completat preşedintele Asociaţiei Române de Turism Medical.

3.000 de euro costă un implant peste hotare Spre exemplu, dacă în România un implant dentar porneşte de la 500 de euro şi nu depăşeşte 1.500 de euro, în ţările vest euro-

Doar la nivelul anului 2017, peste 8.000 de turişti au mers să se trateze în România pene costul maxim este de 3.000 de euro. În ceea ce priveşte operaţia de mărire de sâni, aceasta poate ajunge la 6.000 7.000 de euro în ţările vest-europene, în timp ce în România preţul unei astfel de intervenţii

i n a b e t i i m i g r a T lor dr ce a i n â m o R e r t ă c i r u r 0 e f 5 . s 0 n a £ r r T a o d a l i z i ș a e e c a n î nă! â m o 33 R 9 9 m 2 2 0 Vorbi 07 2 0 ă n â Linia Rom

DESCARCĂ APLICAȚIA GRATUIT Straaord 3 Leytonstone Road, Londra, E15 1JA Shepherd's Bush 8 Shepherd’s Bush Road, Londra, W6 7PJ

23

www.opaltransfer.com/ro | romania@opaltransfer.com | Serviciu Clienți 020 7022 9933

Pe parcursul anului 2017, 8.329 de pacienţi străini au mers să se trateze în clinicile din România. Cei care au venit pentru intervenţii stomatologice au achitat, în medie, 1855 de euro. Cei care au optat pentru chirurgie estetică în România au scos din buzunar 3.600 de euro în medie, în timp ce străinii care au apelat la intervenţii oftalmologice au plătit aproape 1.900 de euro per intervenţie. În ceea ce priveşte topul judeţelor în care aceştia au făcut intervenţiile chirurgicale, 61% din ei au venit în Bucureşti, 12% în Cluj, 10% au fost la clinici din Braşov. n


24

15 iunie 2018 • ziarul romÂnesc WEEKLY


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.