www.ziarulromanesc.net
Tel. 07852 194 677
info@ziarulromanesc.net
W E E K LY
facebook.com/ziarulromanesc
săptămânalul românilor din UK
Gratis actualitate
Brexit: Marea Britanie și UE, „aproape de un compromis”
ITALIA
Anglia a intrat în carantină generală pentru 30 de zile
GERMANIA
Anul XV - nr. 17 n 6 noiembrie 2020
Marea Britanie și Uniunea Europeană sunt aproape de o înțelegere privind drepturile de pescuit post-Brexit care ar permite încheierea unui acord comercial înainte de sfârșitul anului, dezvăluie Daily Mail.
pag. 11
actualitate
Șofer român prins cu cocaină de un milion de lire sterline
n Pentru a doua oară în acest an, Anglia intră în carantină, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de infectare cu coroanavirus. n Scopul măsurii este de a preveni scăparea de sub control a pandemiei care ar risca să ducă la colapsul sistemului sanitar. n Marea Britanie se confruntă cu peste 20.000 de infectări zilnice și are cel
mai mare număr de decese de Covid-19 din toată Europa, 47.250 de la debutul pandemiei. n În lipsa unor măsuri, numărul deceselor ar putea trece de 80.000. n Sunt restricționate toate activitățile considere neesențiale. n Sunt închise pub-urile, restaurantele, frizeriile, sălile de sport sau piscinele (dar școlile, colegiile şi universităţile
românia
rămân deschise). n Locuinţa poate fi părăsită doar pentru motive justificate, cum ar fi consultaţiile medicale, deplasarea către locul de muncă sau cumpărarea de alimente. n De asemenea, activităţile fizice sunt permise în spaţii deschise, ca şi întâlnirile cu familia sau prietenii cu condiţia respectării regulilor de distanţare n
Un șofer român va sta șapte ani și jumătate în închisoare după ce a fost prins cu cocaină în valoare de peste un milion de lire sterline. Cristian-Dan Bălășoiu a fost condamnat la Canterbury Crown Court, pentru încercarea de a aduce în Regatul Unit 10 kilograme de droguri de clasa A, prin portul Dover.
pag. 8
românia
Românii din diaspora rămân cei mai mari investitori pentru ţară
Se întâmplă în România: O bătrânĂ trăieşte cu o pensie de 15 lei pe lună pag. 14
pag. 18
2
actualitate
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Lockdown 2.0 până pe 2 decembrie Premierul britanic, Boris Johnson a anunțat, sâmbătă, 31 septembrie, al doilea lockdown național în Anglia, având în vedere creșterea numărului de cazuri de COVID-19. Prim ministrul le-a transmis britanicilor că se revine la sloganul de la începutul pandemiei de coronavirus: „stați acasă, protejați NHS”. Premierul a mai anunțat că britanicilor li se va permite să părăsească locuințele numai din motive specifice, inclusiv educație, muncă, cumpărături de alimente și exerciții fizice, scrie Sky News. Noul lockdown a început joi, 5 noiembrie, și se va încheia (probabil) la 2 decembrie, când țara se va întoarce la sistemul cu cele trei faze. În timpul lockdown, oamenii nu au avea voie să se viziteze, dar copiii se pot deplasa între case dacă părinții lor sunt separați. Pub-urile, barurile și restaurantele vor putea livra în continuare mâncare, însă vor fi închise clienților. Persoanelor extrem de vulnerabile nu li se va cere să protejeze din nou, dar li se cere să
Boris Johnson le cere britanicilor să accepte noi restricții minimizeze contactele cât mai mult posibil, a mai spus Johnson în cadrul anunțului său. El a mai anunțat că schema de ajutor pentru lucrători rămâne în vigoare și în luna noiembrie. „Crăciunul va fi foarte diferit anul acesta, dar cred sincer că, luând măsuri dure acum, oamenii se vor putea întâlni de Crăciun”, a declarat premierul britanic. Restricții în vederea limitării răspândirii Covid-19 anunțate de guvernul britanic: »» Reinstituirea normei Stați
Record de morți în Marea Britanie: 492 de decese înregistrate pe 4 noiembrie
Marea Britanie a înregistrat 492 de decese din cauza Covid-19, pe 4 noiembrie, cea mai mare cifră zilnică din luna mai, anunță Ministerul Sănătății. Cu toate acestea, cazurile au crescut cu doar 1,9% față de săptămâna trecută, ajungânduse la 25.177 de noi infecții zilnice. Peste 1.000 de persoane au murit, zilnic, în Marea Britanie, în timpul vârfului pandemiei din primăvară. Consilierii guvernamentali spun că adevăratul număr de cazuri zilnice care au apărut în perioadele cele mai grave din martie și aprilie a fost de aproximativ 100.000 – însă nu au putut fi detectate din cauza lipsei
sistemului de testare. Unii oameni de știință spun că reizbucnirea Covid-19, care a început atunci când școlile și universitățile s-au redeschis în septembrie, a dispărut deja. Un expert a susținea că cazurile au fost „liniare”. Profesorul Tim Spector, epidemiolog la King›s College din Londra, a susținut că datele din studiul de urmărire a simptomelor echipei sale arată că țara a „depășit vârful celui de-al doilea val”, scrie Daily Mail. Dr. Yvonne Doyle, director medical pentru sănătate publică pe Anglia, a declarat: „Din păcate, știm că tendința deceselor va continua să crească în următoarele câteva săptămâni. Odată cu introducerea noilor măsuri, va dura ceva timp pentru a se vedea impactul. Toți am făcut sacrificii și am contribuit la salvarea multor vieți. Cu cât te vezi cu mai puțini oameni, cu atât vei ajuta la oprirea răspândirii.” n
Acasă (Stay Home). Sunt restricționate deplasările persoanelor în afara locuinței cu excepția celor prevăzute ca necesare; »» Cumpărături de produse de strictă necesitate; »» Îngrijirea copiilor sau educației; »» Îndeplinirea sarcinilor de serviciu (în situațiile unde activitatea nu se poate desfășura de acasă); »» Tratamente medicale; »» Exerciții fizice (alături de persoane din familie sau cu maxim
o persoană din altă familie); »» Vizitarea unor membri de familie din categoria persoanelor vulnerabile; »» Vizitarea în scop recreațional a unor spații publice precum parcurile, plajele, grădinile publice, locurile de joacă etc. »» Se recomandă evitarea călătoriilor (cu mijloace de transport private sau publice) care nu sunt necesare. Lista completă a situațiilor în care este permisă deplasarea în afara locuinței este disponibilă la punctul 5 al normelor privind restricțiile publicat de Public Health England. »» Restricționarea întâlnirilor dintre persoanele care nu locuiesc în aceeași casă, atât în interior, cât și în spațiile publice, cu excepțiile prevăzute de normele menționate mai sus; »» Se va menține regula distanțării sociale de 2 metri; »» Închiderea magazinelor care comercializează produse care nu sunt de strictă necesitate, a restaurantelor și barurilor, a muzeelor și sălilor de spectacole (cinematografe, teatre, săli
de concerte), a frizeriilor, saloanelor de înfrumusețare, bronzare, masaj și tatuaj, a centrelor de petrecere a timpului liber/leisure (grădini zoo, grădini botanice, cazinouri, săli de climbing, săli de fittnes, bowling, bazine de înot, terenuri de golf) centrelor de călărie), a spălătoriilor auto, croitoriilor și a agențiilor de turism, caselor de pariuri; Vor rămâne deschise: »» supermarketurile și magazinele care furnizează bunuri de strictă necessitate, însă în condițiile de funcționare prevăzute de normele anti-Covid-19; »» hotelurile - doar pentru persoanele care călătoresc în scop de serviciu; »» școlile și universitățile; »» anumite servicii publice precum cele medicale, pentru furnizarea de locuri de muncă, instanțele de judecată, de evidență a populației; Informații suplimentare la: https://www.gov.uk/ Ambasada României în Regatul Unit le cere românilor să respecte normele stabilite de autoritățile britanice! n
Cozi la Primark, IKEA și ALDI înainte de intrarea în vigoare a restricțiilor
Britanicii și-au făcut provizii de haine și obiecte de uz casnic și s-au pregătit pentru al doilea lockdown național în Anglia. Sute de cumpărători au fost, înainte cu o zi de intrarea în vigoare a restricțiilor, la coadă, în afara magazinelor de vânzare cu amănuntul, inclusiv la Primark și Ikea, în timp ce alții au ocupat încă de la primele ore mese în pub-uri. O petiție pentru menținerea sălilor de sport deschise a fost semnată de mai mult de o jumătate de milion de oameni, scrie Daily Mail. În Lincoln, un cumpărător a
fost filmat cumpărând cantități uriașe de orez, paste și chipsuri, la un magazin Aldi. Se pare că aproximativ 15 deputați conservatori ar putea sfida cerințele premierului și ar putea vota împotriva noilor restricții deși legea va trece cu ajutorul celorlalți și al laburiștilor. Ministrul de Externe, Dominic Raab, a declarat că al doilea blocaj național din Anglia a fost ordonat „cu reticență” și a subliniat că implicațiile economice au fost luate în considerare. El a negat faptul că Guvernul a folosit un „scenariu al doomsday” și date „extrem de
selective” în modelarea impactului celui de-al doilea val, atunci când a justificat al doilea lockdown. „Nu am vrut să o facem, am făcut-o cu reticență, în ultimă instanță și, pe 2 decembrie, vom reveni la abordarea adaptată orientată geografic, deoarece din punct de vedere economic este mai puțin dureros”, a spus ministrul. Înaintea votului din parlament, Johnson a avertizat cu privire la „decesele a mii de persoane” dacă nu vor fi luate măsuri din cauză că în toată țara continuă să crească numărul cazurilor. Spre deosebire de ultimul lockdown național din martie, școlile, colegiile și universitățile vor rămâne deschise, sub noile reguli, care urmează să se desfășoare până pe 2 decembrie. Oamenilor li se va interzice să socializeze cu alte gospodării, în interior, și li se va permite să întâlnească doar o altă persoană dintr-o altă gospodărie în aer liber. n
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
actualitate
Ultimul pahar înainte de ÎNCHIDERE Miercuri seara, 4 noiembrie, petrecăreții s-au adunat pentru un ultim pahar înainte de intrarea în vigoare a celui de-al doilea lockdown național, la miezul nopții. Grupuri mari de băutori s-au îmbulzit în baruri și pub-uri din toată țara, înainte de ora 22:00, pentru a savura o băutură, înainte de introducerea noilor restricții. Mai mult, ei au profitat de faptul că multe pub-uri au redus prețurile la băuturi, o halbă de bere fiind doar 99p la Wetherspoons, după ce lanțul de puburi a decis să vândă berea ieftin pentru a nu o arunca. În Londra, cartierul Soho s-a umplut cu grupuri de prieteni, cu cozi lungi în afara pub-urilor, o situație asemănătoare fiind și în Camden Town. De joi, 5 noiembrie, pub-urile, restaurantele și magazinele
neesențiale și-au închis porțile, conform cu noile restricții, menită să protejeze Sistemul Național de Sănătate (NHS) de răspândirea coronavirusului. În nord, în barurile din Leeds a fost atmosferă de petrecere, scrie Daily Mail. În Birmingham, Hull și Reading, grupuri mari s-au adunat pentru a petrece noaptea în oraș. În Newcastle, băutorii au înfruntat vremea rece și au mers în centrul orașului pentru a bea un pahar, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții. O studentă care își sărbătorea ziua de naștere a spus pentru MailOnline: „Îmi sărbătoresc acum cei 21 de ani, pentru că... de ce nu? Am fost în câteva baruri și erau pline.” Eleanor Jones-Perrott, în vârstă de 21 de ani, studentă la Universitatea Newcastle: „Este prima dată când ies în oraș, de
Mii de tineri și-au făcut de cap în pub-uri și pe străzi. Poliția a intervenit în mai multe zone
Polițiștii au făcut față cu greu mulțimii care a dat năvală în pub-uri două luni. Încercăm să profităm la maximum de o situație urâtă. Sunt atât de mulți oameni afară. Aproape că nu există mese disponibile în oraș și din ceea ce
3
am văzut nu prea se respectă distanțarea socială.” Ultima noapte de petrecere a avut parte și de scene violente. În Merseyside, poliția a fost
atacată cu artificii atunci când a încercat să disipeze o adunare de sute de oameni, chiar înainte de ora 21:00. Inspectorul-șef Gary O›Rourke: „Nu numai că poliția și patrulele de pompieri au fost atacate, ceea ce ar fi putut avea rezultate catastrofale, dar a existat o desconsiderare flagrantă a restricțiilor Covid-19, cu sute de oameni care consumau alcool, amestecându-se cu necunoscuți și ignorând distanțarea socială”. De asemenea, poliția din Sussex a arestat doi bărbați și a făcut apel la martori după ce un alt bărbat a suferit răni grave, într-o bătaie care a implicat în jur de 20 de persoane. Ofițerii au fost chemați la Montpelier Place, Brighton, la ora 22.15 unde au găsit victima, care a fost dusă la Spitalul Royal Sussex pentru tratament, unde a rămas în stare gravă. n
4
actualitate
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Parlamentarii britanici au votat pentru restricții Parlamentarii au aprobat, miercuri seara, noul lockdown național, în ciuda răzvrătirii a 34 de conservatori, în frunte cu fostul premier Theresa May care îl atacă pe Boris Johnson pentru cifrele „greșite” de 4.000 de morți pe zi anunțate pentru a susține restricțiile. Restricțiile au fost aprobate cu o majoritate de 516 la 38, în Camera Comunelor și au intrat în vigoare joi, 5 noiembrie, la miezul nopții. Boris Johnson a avut parte de o dezbatere furtunoasă de trei ore în care o mulțime de conservatori au condamnat acțiunea unii au votat împotriva ei, iar alții s-au abținut. În schimb,
guvernul a primit sprijin masiv din partea laburiștilor. 34 dintre cei care au votat împotrivă erau deputați conservatori. De asemenea, parlamentarii DUP s-au opus unor noi restricții. Fostul premier, Theresa May, a făcut o evaluare a modului în care Johnson a tratat situația, spunând că o afirmație controversată conform căreia decesele ar putea atinge 4.000 pe zi până luna viitoare a fost greșită. Ea a spus că Johnson - care a ieșit din încăpere atunci când a început să vorbească Theresa May - trebuie ia în considerare mai multe examinări, avertizând că restricțiile naționale
Theresa May a răbufnit împotriva guvernului Boris Johnson extraordinare care intră în vigoare la miezul nopții vor „spulbera speranța”. În cele din urmă, doamna May s-a abținut de la vot. May și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu pri-
Marea Britanie prelungește schema de ajutor pentru salariații și angajații independenți
Ministrul de Finanțe are vești bune Ministrul de Finanțe, Rishi Sunak a anunțat prelungirea schemei de ajutor financiar pentru salariați și self-employed până în luna ianuarie. Sunak a făcut anunțul într-o declarație adresată parlamentarilor, spunându-le că plățile vor rămâne la 80% din salariile oamenilor. De asemenea, el a confirmat că subvențiile pentru lucrătorii independenți vor fi în procent de 80% din profiturile medii anterioare, din noiembrie până în ianuarie, față de 40%, cât se anunțase anterior. Politica va fi revizuită în ianuarie, a declarat el în fața parlamentarilor, pentru a „decide dacă circumstanțele economice se îmbunătățesc su8
actualitate
ficient pentru a cere angajatorilor să contribuie mai mult”. „Prioritatea noastră cea mai mare rămâne aceeași: protejarea locurilor de muncă și a mijloacelor de trai”, a spus ministrul Sunak. El a mai spus însă că în aceste condiții va scădea bonusul de păstrare a locurilor de muncă de 1.000 de lire sterline pentru firmele care păstrează personalul. Sunak a insistat că nivelul ridicat de sprijin este posibil doar datorită forței Marii Britanii spunând că va acorda cu 2 miliarde de lire sterline mai mult Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord. Măsurile Ministerului de Finanțe au venit după ce Banca Angliei a pompat încă 150 de miliarde de lire sterline în economie, mărind programul de cumpărare de obligațiuni la 895 de miliarde de lire sterline și avertizând că recuperarea economică din Marea Britanie era deja în scădere. Se preconizează că economia va scădea cu 2% între octombrie și decembrie, dar Banca Angliei a declarat că Marea Britanie va evita probabil o recesiune dublă. n
20 martie 2020 • ziarul romÂnesc WeeKlY l lY
„Sunt însărcinată, am coronavirus și sunt șocată de cât de slab pregătit este sistemul” O femeie din Marea Britanie care este însărcinată și a fost infectată cu coronavirus a trimis o scrisoare către publicația the independent în care scrie că este șocată de modul în care este gestionată criza de către autoritățile medicale din regat. „Nu-mi imaginez cum poate cineva să navigheze în acest labirint al birocrației. Sunt bolnavă, astmatică și terminată psihic. Nimeni nu știe ce face”, a scris femeia. «Săptămâna trecută, am dezvoltat o durere în gât. am trei copii frumoși, dar acest lucru nu m-a îngrijorat prea tare. auzisem despre coronavirus și urmăream evenimentele la fel de ca oricine altcineva, dar principalele lucruri despre care auzisem erau tusea și febra. Nu aveam niciuna dintre ele, deci nu eram foarte îngrijorată. Sâmbătă, în timpul zilei, am participat la un eveniment cu privire la independența Scoției, alături de aproximativ 60 de persoane. În noaptea aceea, m-a durut în gât și abia am putut dormi din cauza durerii. Marți am dezvoltat o tuse. Miercuri m-am trezit că nu mai aveam aer; tusea m-a lăsat fără respirație și pe față îmi curgeau involuntar lacrimi, în timp ce
soțul meu privea îngrozit. era îngrijorat, nu în ultimul rând pentru că sunt însărcinată în 34 de săptămâni. De asemenea, sunt astmatică. am sunat la medicul de familie exact la 8.30 dimineața, când s-a deschis cabinetul și mi s-a spus că voi fi consultată la telefon. când doctorul m-a auzit tușind, a fost îngrijorat și m-a programat pentru o întâlnire cu asistenta medicală în acea după-amiază. Mersul la medicul de familie a fost o experiență suprarealistă, în timp ce tușeam și tușeam și citeam pe un panou că în cazul în care ai fost în anumite țări nu ai voie să intri.
ecranele tactile fuseseră dezactivate și trebuia să facem checkin printr-un birou. am putut vedea că scaunele fuseseră mutate mai departe decât de obicei. am pornit spre zona în care fusesem direcționată, în timp ce mă străduiam să stau cât mai departe de ceilalți oameni. Sunt bântuit de amintirea unei femei care stătea pe scaun cu o mască de oxigen. am fost chemată foarte repede și am intrat. am tușit și am tușit, pe parcursul întregii întâlniri și mi-a atras atenția faptul că asistenta nu avea echipament de protecție. a mers să se întrebe medicul dacă ar trebui să prescrie steroizi, dar s-au hotărât să nu facă asta din cauza sarcinii mele și am fost externată cu sfatul să telefonez dacă mi se agravează situația. am întrebat explicit dacă ar trebui să mă auto-izolez și mi s-a spus că nu va fi necesar, întrucât nu fusesem într-o țară afectată. Joi mi-a fost foarte rău. abia puteam să mă așez și îmi era aproape imposibil să vorbesc din cauza tusei. tușeam ușeam până simțeam că leșin și vedeam steste le verzi cu aproape fiecare acces de tuse. Îmi simțeam brațele grele. m urmărit conferința am de presă a premierului și a profesioniștilor din domeniul medical unde s-a anunțat că vor înceta testările oamenilor care au călătorit și ar începe testarea oamenilor pe baza simptom simptomelor. Vineri m-am trezit gâfâind după o noapte în care abia
dormisem din cauza tusei. am sunat la medicul de familie la 8:30 dimineața, explicând că mi se spusese să sun dacă mă simțeam mai rău și mă simțeam mai rău. Mi s-a spus că ei nu mai pot vedea pacienți cu tuse și că trebuie să telefonez la 111.
Îndrumările oficiale afirmau doar că persoana cu simptome ar trebui să se auto-izoleze timp de șapte zile am m sunat prompt la 111. După 90 – da, 90 de minute în așteptare, mi s-a dat legătura cu cineva pentru evaluare. M-au informat că trebuie să-mi sun medicul de familie. am m reiterat că sunt însărcinată și astmatică, iar biroul medicului de famifami lie mi-a transmis că trebuie să telefonez la 111. Persoana cu care vorbeam m-a informat că nu pot avea coronavirus, înîn trucât nu am fost în niciuna dintre țările afectate și că este de competența medicului de familie. ultimele trei cuvinte au fost rostite pe un ton destul de ridicat. am sunat înapoi la medic și i-am explicat ce a s-a întâmplat, asigurându-mă că folosesc linia Duty Of care. Recepționerul a răspuns: „Bine, bineînțeles” și mi-a spus că mă va suna med medicul de familie înapoi. M-a sunat și mi-a spus repede că el crede că am coronavirus și că mă va
propune imediat pentru testare către consiliul de Sănătate. consiliul de Sănătate m-a asigurat că va fi în curând în legătură cu mine pentru a aranja testarea. Numai că nu am mai auzit niciodată de ei. În cele din urmă, am sunat noi la consiliul de Sănătate. Pe fondul tusei am explicat încă o dată că sunt astmatică și însărcinată și că am fost trimisă la testare de medicul meu de familie, dar nimeni nu m-a con contactat. Mi s-a spus că cineva mă va suna înapoi. ulterior, lterior, am primit un apel telefonic de la ofițerul de protecție al consiliului onsiliului de Sănătate, scuzându-se pen pentru întârziere și explicând că au fost foarte ocupați. Mi-au spus apoi că, după o întâlnire, mai devreme în ziua respectivă, s-a decis că nu vor mai face teste la nivel de comunitate și vor fi testate doar cazurile spitalizate. am m reiterat că sunt însărcinată, bolnavă și astmatică. ei au spus că acestea sunt noile orientări. am m închis telefonul, supărată și nesigură. apoi poi telefonul a sunat din nou, era un medic de familie de la clinica noastră. e el a continuat discursul despre schimbarea liniilor directoare și cum că nu puteam să fiu testată. l-am -am întrerupt, explicându-i că am auzit deja toate acestea de la ofițerul consiliului onsiliului de Sănătate când am sunat mai devreme – și l-am întrebat dacă are să îmi spună ceva nou? el a spus că da, că vrea să mă vadă și dacă aș putea fi la cabinet la ora opt? i-am -am răspuns: „Desigur.” am m ajuns prompt și acest nou medic de familie m-a introdus într-o cameră de-a lungul unui coridor pustiu. era ra îmbrăcat în echipament de protecție. am m discutat, printre accese de tuse, despre simptomele mele. ell a spus că este convins că am coronavirus. Diagnosticul său oficial a fost covid-19. ovid-19. l-am întrebat dacă ar putea scrie asta, deoarece soțul meu trebuia să călătorească în afara țării pen pentru muncă în câteva zile, iar el a făcut acest lucru. eu u și soțul meu am decis că cel mai etic ar fi să informăm școala copiilor noștri. Medicul nu ne-a spus că acest lucru este
34 de conservatori au votat împotriva guvernului. Capul revoltei: fostul premier Theresa May
reducere în luna octombrie pentru reclamă în Ziarul Românesc Weekly varianta �părită
sales@myownmedia.co.uk 07852194677
vire la lipsa datelor cu privire la costul deciziilor guvernamentale cu privire la Covid-19, inclusiv în ceea ce privește sănătatea mintală, abuzurile domestice, tratamentele non-Covid-19, „po-
sibil mai multe sinucideri” și economia. Premierul Boris Johnson a spus că nu s-a gândit niciodată că va impune astfel de măsuri draconice - inclusiv să ordone oamenilor să rămână acasă și să închidă magazinele neesențiale, barurile și restaurantele pentru o lună. Dar el a spus că s-a „confruntat” cu perspectiva ca NHS să se „prăbușească” sub numărul mare al pacienților cu coronavirus și că a analizat experiența sumbră a țărilor europene care suferă un alt vârf al pandemiei. „Nu sunt pregătit să risc cu viața poporului britanic”, a spus el. n
Cuplurile și familiile nu vor avea voie să intre împreună în supermarketuri Cuplurilor și familiilor li se interzice să facă împreună cumpărături, de mâine, la supermarketuri. Regula va fi pusă în aplicare inclusiv de Sainsbury›s, Tesco și Waitrose, pe motiv că magazinele se doresc să reducă cozile și să ajute la distanțarea socială. Supermarketurile le-au amintit britanicilor că familiile și cuplurile nu ar trebui să intre la cumpărături împreună, pentru a ajuta la păstrarea măsurilor de distanțare socială, înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții, în Anglia. Aldi, Morrisons și Tesco au dat detalii despre orele de cumpărături prioritare pen-
tru persoanele în vârstă și lucrătorii NHS, care rămân în vigoare pe parcursul celor patru săptămâni de restricții. Sainsbury›s le-a reamintit clienților să vină la cumpărături singuri, ori de câte ori este posibil, în încercarea de a reduce cozile și de a ajuta distanțarea socială în magazinele sale. Tesco a cerut, de asemenea, ca „o singură persoană din fiecare gospodărie să intre în magazin pentru a-și face cumpărăturile”. Cei de la Waitrose au adoptat o poziție similară, cerând clienților să „ajute la gestionarea numărului de persoane din magazine, trimițând doar un membru al gospodăriei pentru cumpărături”. n
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
5
6
actualitate
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Atentat terorist la Viena Cinci oameni au murit şi 22 au fost răniţi luni 2 noiembrie seară într-un atac terorist, la Viena, chiar aproape de sinagoga din Seitenstettengasse. Un bătrbat înarmat cu o armă automată a tras în trecători, răspândind teroare. Patru persoane au murit în acea seară la Viena în urma atacului terorist: doi bărbaţi şi o femeie aflaţi în centrul oraşului şi atacatorul. Ulterior a murit încă o persoană rănită. Atacatorul, care purta o centură explozivă falsă, a fost ucis de poliţişti. Pe nume Kujtim Fejzulai, are părinţi de origine albaneză, veniţi în Austria din Macedonia de Nord, iar el s-a născut şi a crescut la Viena. El era monitorizat de poliţie alături de alţi cetăţeni austrieci pentru că a vrut să plece în Siria ca să lupte pentru ISIS. A fost condamnat la 22 de luni de închisoare, în
Bilanț tragic: Cinci morţi şi 22 răniţi
Oameni nevinovați uciși la întâmplare pe stradă aprilie 2019 pentru încercarea de a călători în Siria pentru a se alătura ISIS. Pe 5 decembrie atacatorul a fost eliberat condiționat mai devreme.
Tânărul a fost ucis de forţele de ordine la circa 10 minute de la începutul atacului. Guvernul austriac a declarat trei zile de doliu naţional. ”Gân-
„Rasismul la Viena va crește” Corina Moza, care locuieşte de 5 ani în Viena, avea rezervare la cină într-un restaurant din piaţa din centrul Vienei unde s-a petrecut sângerosul atac terorist de luni seară. „Nu îmi venea să cred că asta se întâmplă în Viena”, a povestit ea pentru „Adevărul”. „Nu am fost acolo în momentul atacului. Era ultima seară înainte de lockdown şi aveam rezervare la un restaurant chiar la Schwedenplatz. Când eram pe drum, mi s-au anulat planurile întâmplător... o oră mai târziu am văzut prima ştire. A fost ireal, primeam mesaje de la prieteni, video-uri, telefoane toată seara. Nu îmi venea să cred că asta se întâmplă în Viena... Toţi suntem şocaţi că asta chiar se întâmplă, chiar există aşa oameni, atacurile sunt din ce în ce mai multe, în mai multe ţări. În ce lume trăim? Când vedeam la televizor atacurile din Franţa mă afectau desigur, dar nu mi-am imaginat niciodată cât de dureros poate fi să fii martor la un atac terorist în oraşul în care locuieşti, în oraşul cel mai “safe” din lume. Pe străzile pe care mă plimbam zi de zi, îndrăgostită de atmosfera vieneză, de cafenele, de oameni... Simt foarte multe, greu de exprimat în cuvinte... durere pentru victime şi pentru cei ce au fost martori live la atacuri, recunoştinţă şi respect pentru forţele de ordine care sunt adevăraţi eroi, de ieri până în momentul de faţă. Simt frică pentru ce va urma, frică de consecinţele acestui atac asupra populaţiei, şi gândirii acesteia, frică de
populism, rasism, ură etc... Dar am speranţa că vom fii uniţi şi plini de compasiune şi nu vom lasă actele de teroare să ne afecteze viaţa, nu le vom face pe plac teroriştilor!” ”Acum mă îngrijorează siguranţa din oraş, sper să nu fie mai multe conflicte din cauza atacurilor şi tensiunii create.” Corina spune că a simțit un grad de rasism și până acum, dar că acum acesta s-ar putea amplifica. „Desigur au fost situaţii când mergeam în oraşe mai mici sau în magazine, farmacii, doctori, birouri de administraţie publică, când am simţit un grad de rasism prin atitudinea cu care am fost primită. Dar încerc să nu mă las afectată de momentele de genul acesta, până la urmă e o oportunitate să demonstrăm prin comportament şi limbaj că rasismul e nefondat. Dar acum îmi e frică că rasismul se va amplifica şi va duce din nou la acţiuni iraţionale şi populism, care, din păcate, vor afecta toţi imigranţii.” n
durile şi compasiunea noastră se îndreaptă către victime, răniţi şi familiile lor în aceste ore foarte dificile pentru Republica Austria”, a spus cancel-
arul Sebastian Kurz înaintea unei reuniuni a cabinetului său. Cancelarul a anunțat marți că va folosi toate mijloacele de combatere a terorismului. În același timp, el a făcut un apel pentru a nu permite divizarea societății pentru care acționează islamiștii: ”Nu vom acorda acestei uri niciun spațiu. Inamicul este extremismul islamic, nu toți membrii unei religii întregi.”, a spus el. Atacul s-a bazat pe ”ura față de modul nostru de viață” și ”ura față de valorile noastre de bază”. Făptuitorii și susținătorii vor fi urmăriți și aduși în fața justiției. Aceasta nu este o dispută între creștini și musulmani, ci este „o bătălie între cei numeroși care cred în pace și cei puțini care vor război”. Această ”luptă între civilizație și barbarie” va fi purtată cu hotărâre cu partenerii internaționali, a mai spus Kurz. n
Marea Britanie ridică nivelul de amenințare teroristă la SEVER
Will Geddes: „Teroriștii atacă înainte de lockdown” Nivelul de amenințare teroristă din Marea Britanie a fost ridicat la sever, ceea ce înseamnă că un atac este foarte probabil. Nivelul crește de la „substanțial”, ceea ce însemna că un atac era „probabil”, iar decizia a fost luată de Centrul Comun de Analiză a Terorismului. Decizia vine după un val de atacuri teroriste ale militanților islamiști din Franța și Austria, cel mai recent având loc luni seara la Viena, în care au fost ucise cinci persoane, inclusiv atacatorul. Analistul de securitate Will Geddes a declarat că orașele britanice ar putea fi vizate de teroriști în această săptămână, deoarece potențialii atacatori se grăbesc să lanseze atrocități înainte ca țara să revină la restricții. El a spus că teroriștii au găsit străzile pustii din multe orașe europene în timpul primului val al pandemiei. Dar pe măsură ce blocajele din jurul continentului s-au relaxat, potențialele atacuri au devenit mai probabile. Pe măsură ce mai multe țări revin la restricții, potențialii teroriști ar putea căuta să lanseze atacuri înainte ca marile orașe să se golească din nou, potrivit lui Geddes. Miercurea trecută, președintele Emmanuel Macron a anunțat că Franța va intra vineri sub noi restricții la nivel
național. A doua zi, joi, un tunisian a înjunghiat două femei și un bărbat la catedrala Notre-Dame de Nice. Atacatorul ar fi strigat „Allahu akbar” și a fost împușcat de poliție, dar nu a murit, fiind arestat de ofițeri. Sâmbătă, cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunțat noi restricții, în Austria, cu începere de marți. Cu o zi înainte lockdown, o persoană înarmată a deschis focul în șase locații diferite din Viena, ucigând patru persoane și rănind până la 22 de persoane. „Teroriștilor le place să vizeze zone foarte populate, care sunt mai puține atunci când oamenii nu circulă la fel de mult pe străzi”, a mai spus expertul. Geddes a avertizat că și serviciile de securitate din Marea Britanie ar trebui să fie în alertă maximă, deoarece Anglia intră într-un nou blocaj național de o lună. n
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
7
8
actualitate
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Canterbury: Șofer român prins cu cocaină de un milion de lire sterline într-o sacoșă Un șofer român va sta șapte ani și jumătate în închisoare, în Marea Britanie, după ce a fost prins cu cocaină în valoare de peste un milion de lire sterline. Cristian-Dan Bălășoiu (foto), de 46 de ani, a fost condamnat la Canterbury Crown Court, pentru încercarea de a aduce în Regatul Unit 10 kilograme de droguri de clasa A, prin portul Dover.
Potrivit Kent Online, Bălășoiu a fost prins pe data de 13 august, când ofițerii de la frontiera Dover au găsit o geantă roșie, marcată DIRK, în zona cabinei din camionul condus de român. În geantă erau 10 calupuri de cocaină împachetate. Bălășoiu le-a spus anchetatorilor că nu știe „absolut nimic” despre droguri, dacă că ar fi văzut geanta și ar fi chemat poliția.
Cuplu de români fură un ceas de aur cu ajutorul copilului de 6 ani
Mai târziu, după ce a pledat vinovat, românul a declarat instanței că a fost abordat la Luxemburg și i s-au oferit 1.000 de lire sterline pentru trece drogurile prin controalele de frontieră din Marea Britanie. El a spus că avea nevoie de bani, din cauză că nu muncise câteva luni din cauza pandemiei de coronavirus și se lupta să plătească facturile pentru familia sa. n
Dublin: Român umplut de sânge în plină stradă de un adolescent irlandez
Când a fost prins, Ilie Pară avea la mână ceasul de 67.000 de lire sterline Un cuplu de români s-a folosit de băiatul lor de șase ani pentru a fura un ceas de aur de 67.000 de lire sterline din celebrul magazin Harrods, din centrul Londrei. Ilie Pară și Marta Pară-Bloj, ambii în vârstă de 33 de ani, au intrat în magazinul de lux din Khightbridge, centrul Londrei, cu câteva zile înainte de furt și au fotografiat ceasul Royal Offshore Oak din aur roz de 18 carate. „Ilie Pară a încercat câteva dintre ceasuri și apoi a continuat să-și facă fotografii și să fotografieze un anumit ceas, din toate unghiurile”, a declarat procurorul. „Când au găsit ceasul de care erau interesați, au făcut fotografii, fără îndoială din cauză că intenționau să obțină o replică realistă. Spun că acest lucru pentru a demonstra că a existat planificare și rafinament”, a mai spus anchetatorul. S-au întors apoi în magazin, după cinci zile, cu copilul lor de șase ani, pe 19 septembrie. Au cerut din să vadă din nou mai multe ceasuri, printre care și pe cel de 67.000 de lire sterline. După care,
bărbatul a spus că nu îi plac unele ceasuri. Atunci când vânzătorul s-a întors pentru a le pune la loc, cei doi au schimbat ceasul din aur vizat cu o replică. Ceasul fals era ascuns în gluga băiatului. Când vânzătorul s-a întors, femeia se uita încă la ceasurile rămase. Hoții au susținut atunci că au nevoie de ceva timp pentru a „gândi la asta” și s-au arătat supărații atunci când li s-au cerut datele de contact. Asistentul de vânzări nu și-a dat seama de schimbarea produselor, dar a doua zi un coleg a observat că cadranul ceasului era diferit și îi lipsea numărul de serie. „Era un fals convingător, dar totuși un fals”, a spus procurorul. Au fost anunțate autoritățile, iar familia de hoți a fost oprită în portul Dover. Ilie Pară purta ceasul la încheietura mâinii stângi. Apărătorul celor doi a afirmat că femeia este însărcinată în trei luni și că are nevoie de îngrijiri speciale, în timp ce aceștia au recunoscut furtul din magazin. Cuplul se află în arest preventiv, iar sentința va fi dată pe 14 decembrie, la Southwark Crown Court. n
Un adolescent din Dublin, cunoscut poliției pentru comportamentul lui antisocial, a atacat neprovocat un român pe care l-a lovit în fața până l-a umplut de sânge. Victima, un român de 38 de ani, locuiește în Irlanda din 2008, și fuma o țigară pe trotuar, când a fost abordat de tânărul delicvent. Călare pe o bicicletă, adolescentul s-a oprit lângă român și l-a întrebat ceva, după care l-a lovit cu pumnul în față când acesta și-a verificat telefonul mobil. Delicventul minor a fost reținut după atacul brutal, dar a fost eliberat fără acuzație, scrie Dublin Live. Victima a declarat că atacul a avut loc cu doar două zile înainte de ziua lui de naștere. „Eram în drum spre casă de la serviciu. Am coborât din autobuz și m-am oprit sub o schelă pentru a fuma și a bea un suc”, a declarat românul. „Când eram pe punctul de a-mi termina țigara, cineva trecea cu bicicleta. S-a oprit brusc, a coborât de pe bicicletă și m-a întrebat ce oră este. Am încercat sămi verific ceasul, dar era întuneric, așa
că mi-am scos telefonul pentru a vedea ora. Era exact ora 19:22 – Îmi voi aminti tot timpul asta”, a declarat victima. Românul a spus că nu a avut nicio șansă să-și ridice privirea de pe telefon, deoarece a fost lovit imediat în față de adolescent. „Am scăpat telefonul, dar nu am căzut, însă am simțit imediat sângele care îmi curgea pe față. A coborât de pe bicicletă și a fugit, așa că l-am urmărit. Un trecător m-a ajutat să-l prind și apoi a venit poliția”, a mai spus acesta. Câteva ore după atac nu a putut vedea cu ochiul stâng. Românul a mai spus că adolescentul ar fi încercat să îi ia telefonul. „Mă gândesc că, dacă lovitura ar fi fost la un centimetru spre stânga, aș fi fost poate mort. Sau ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost o persoană în vârstă pe care ar fi lovit-o la fel de tare ca pe mine?” Românul spune că este pentru a doua oară când este victima unui astfel de atac în Dublin. „În 2019 s-a întâmplat același lucru. La acea vreme, atacatorul nu a fost prins, în ciuda mai multor camere de supraveghere din zonă”, a spus el. n
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
comunitate
9
Mihaela și Iacob au pus bazele unui brand pur românesc în Camden Town
Eleganță și calitate, la magazinul de încălțăminte Louis Coca Camden Town, centrul Londrei. Ploaia de sfârșit de noiembrie te îndeamnă să cauți un refugiu, așa că începi să numeri magazinele de pe partea stângă a străzii, cum vii dinspre stația Chalk Farm. Unul, două, trei! Niciun loc unde să îți usuci ghetele și sufletul cu o cafeluță caldă. Pe dreapta se vede celebra Round House, locul unde înainte de epoca Flower Power se construiau bărci. Din anii 1960 a intrat în circuitul artistic londonez ca sală de concerte, acolo debutând, printre alții, cei de la Pink Floyd. Clădire veche, de peste 150 de ani, poartă în ea și în jurul ei parfumul fiecărei epoci căreia i-a fost martoră. Vizavi de „Casa Rotundă”, o firmă micuță îți atrage atenția: Louis Coca X Coco Caffee. Totuși, înăuntru se disting pantofi și ghete. Dar pe partea dreaptă sunt aliniate câteva mese cu aer de manufactură, sub fotografii cu meșteri pantofari. Aud vorbindu-se în limba română și aflu în scurt timp că patronii sunt din România: Mihaela și Iacob Coca. Numele atrăgător de designer francez este al fiului lor, Louis Coca, iar brandul a luat naștere aici, în inima Londrei. Iacob Coca a început să facă pantofi în urmă cu 25 de ani, în atelierul de cizmărie al surorii sale. „Am început ca ajutor, ajutam la fabricarea pantofilor. Îmi amintesc cu drag de acei ani, pentru că tot ceea ce am învățat atunci m-a ajutat ca, doar după doi ani, să îmi deschid cizmăria mea. Din păcate, nu a mers prea bine, iar 1998 am decis sa emigrez în Anglia”, spune Iacob. „Iar după 20 de ani am reușit să îmi deschid propriul meu magazin.” Mihaela Coca spune că brandul Louis Coca s-a născut aici, în Londra: „Încercăm să construim un Family Brand Bussines și să-l ridicăm la cel mai înalt nivel în această țară, unde locuim de foarte multă vreme.” „De-a lungul anilor în care am locuit aici m-am gândit la cum pot crea propriul meu brand. Dar majoritatea timpului mi-l ocupa un o altă afacere.
simți confortabil. Cel mai important lucru la o pereche de încălțăminte este confortul”, completează Mihaela.
„Dacă vrei să te impui trebuie să te adaptezi”
Mihaela Coca: „Vrem ca brandul nostru să devină unul cunoscut în Anglia”
La un moment dat, am avut nevoie de un birou, și trebuia să mai fac ceva pentru a putea să-mi acopăr cheltuielile de întreținere. Sora mea, care are propria ei fabrică de pantofi, m-a făcut să prind curaj și să îmi îndeplinesc în cele din urmă visul de a avea propriul meu brand de încălțăminte”, spune Iacob Coca.
Cum a luat naștere brandul Louis Coca „Numele brandului vine de la numele unuia dintre băieții noștri, iar Coca, evident este numele nostru de familie”, ne pune în temă Mihaela. „Sperăm ca prin experiența noastră acumulată de a lungului timpului și eforturile pe care le depunem să reușim ca brandul nostru să devină unul cunoscut în Anglia”, mai spune ea. Iacob spune că nu își dorește doar să vândă încălțăminte, ci ca acest brand să înflorească. Mihaela îl completează: „Nu investim doar în brand, investim în materiale de cea mai bună calitate. Pielea pe care o folosim la producerea încălțămintei este adusă din Italia, standardele sunt foarte înalte. Piața de desfacere din Anglia este foarte mare, există multe opțiuni, de aceea am dorit să aducem un brand cu produse de o calitate excepțională. Ținta noastră este formată din persoanele care știu să aprecieze produsele de bună calitate, chiar dacă acestea vin din România.” „Ne dorim ca încălțămintea pe care o oferă brandul nos-
tru să satisfacă cele mai mari exigențe, sperăm să ajungem pe frontispiciul marilor branduri de aici.” „Iar în plus venim cu prețuri foarte bune, la o calitate excelentă”, spune Iacob. „Brandul nostru aduce pe piață încălțăminte atât pentru stilul office, cât și pentru evenimente. Lansarea a fost o provocare atât pentru noi cât și pentru fabrica din România, pentru că linia feminină a fost creată odată cu brandul. Specialitatea fabricii era încălțămintea pentru bărbați”, mai spune Mihaela. „Sperăm că am reușit să facem diferența pe piața de încălțăminte din Anglia, prin produsele noastre care sunt nu doar elegante, ci și de o calitate excepțională”. Mihaela intervine cu entuziasm: „Am putea spune cu mândrie că am redefinit gheata, am reinventat-o. Am creat un stil diferit cu un design deosebit care permite folosirea ghetei clasice în oricare moment al zilei”. Aflu apoi că magazinul s-a deschis în martie, dar din cauza situației create de pandemia de coronavirus Mihaela și Iacob nu au avut ocazia să arate publicului ceea ce și-au propus. Magazinul s-a redeschis în iulie, iar conceptul a fost actualizat, prin deschiderea unei cafenele în cadrul magazinului. „În timp ce clienții noștri se bucură de încălțăminte, pot savura o cafea excepțională sau pot degusta produse românești tip snack”, spune Iacob. Eu unul pot spune cu mâna pe inimă că
am băut la Louis Coca una dintre cele mai bune cafele din Londra într-o ambianță deosebită.
Probleme din cauza pandemiei Despre perioada primului lockdown, Mihaela spune că au fost un pic dezamăgiți, pentru că investiseră mult pentru ca magazinul să arate fără cusur: „Am lucrat cu un arhitect chinez care ne-a ajutat să desăvârșim acest loc. Când a venit lockdownul aveam doar trei săptămâni de când deschisesem, dar nu neam descurajat, am început să lucrăm la partea de marketing. ” „Am studiat cele mai bune concepte de brand și am descoperit mărci care oferă cafea cu spumă personalizată. Așa ne-a venit ideea cu cafeneaua.” „Apoi am trecut și pe on-line, știm că lumea preferă să vină și să vadă produsele, dar situația câteodată nu permite asta și de aceea le oferim și posibilitatea de a face cumpărături din confortul propriei locuințe”, spune Iacob. „În continuare vom aduce produse deosebite atât calitativ, cât si estetic. Clienții noștri se vor bucura de o calitate excepțională, dar și de un confort sporit”, apreciază Iacob. „Mergem pe ideea că produsul nu trebuie să arate doar bine în picioare, trebuie să te www.louis-coca.com Facebook: @louiscocashoes 50 Chalk Farm Road, NW1 8AN
Iacob vorbește în calitatea sa de meșter pantofar: „Ne dorim ca atunci când cineva încalță produsele noastre să se simtă confortabil, dar să poată aprecia și calitatea. Vrem ca atunci când încalță o pereche de pantofi să simtă minunat. Acest lucru vi-l spun în calitate de cunoscător, acești ani de experiență pe care îi am m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă un pantof bun”. Iar calitatea unul pantof nu o poți păcăli: „Poți vopsi niște încălțări ca să arate bine, dar asta nu însemnă că sunt de calitate. Am investit în mașini speciale din Italia, avem anumite procedee de producție care sunt respectate cu strictețe, iar materia primă, pielea, este de o calitate foarte bună. Ca să pui ceva de calitate pe raft, trebuie să ai o experiență și să respecți produsul. Piața te presează, fiecare zi aduce schimbări nu doar pe raft, ci și în privința designului. Totul este într-o permanentă schimbare și dacă vrei să te impui trebuie să te adaptezi.” Ce se caută acum? Iacob: „Acum, la bărbați se caută gama sport, ușoară. La femei e un pic mai complicat, pentru că doamnele sunt mai pretențioase, dar reușim să ne ridicăm la nivelul așteptărilor clienților noștri.” „Cine dorește să probeze o pereche de încălțări deosebite și o cafea aromată este așteptat în magazinul nostru din Camden Town sau on-line, la adresa louis-coca.com.” Ce speranțe de dezvoltare aveți? Iacob: „Așa cum am mai spus ne-am concentrat și pe on-line, dar și pe magazinul fizic. Oamenilor le place să vadă ceea ce cumpără. Visez ca brandul nostru să ajungă în cât mai multe zone, poate chiar și în Romania. Mircea Maer
10
actualitate
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Medicii britanici cer autorităților să introducă Vitamina D în pâine și lapte Marea Britanie se confruntă cu o creștere accelerată a cazurilor de Covid-19, iar medicii din Regat încearcă să găsească soluții pentru a preveni infectarea. Aceștia cer autorităților să introducă vitamina D în alimentele de bază. În lipsa acestei vitamine, organismul este mult mai predispus la infecții, scrie Mediafax. Încă de la începutul epidemiei, specialiștii au recomandat suplimentele cu vitamina D, pentru a sprijini sistemul imunitar în lunile reci. Totuși, oamenii nu apelează la suplimente şi atunci specialiştii cer
autorităților să adauge vitamina D în compoziția aliment-
elor de bază precum pâinea şi laptele.
Primul britanic infectat cu COVID-19 a murit
Primul britanic infectat cu COVID-19 a murit la vârsta de 26 de ani, după luni întregi de suferință, a anunțat mama sa. Connor Reed (foto), în vârstă de 26 de ani, lucrase la un colegiu din Wuhan, China, unde preda limba engleză și s-a îmbolnăvit în noiembrie anul trecut. A crezut că este o gripă, a ajuns în spital în China, unde a stat mai multe săptămâni, apoi în Australia și în cele din urmă s-a întors în Țara Galilor, după ce a rămas fără muncă, scrie The Sun. A fost internat în spital după ce a dezvoltat o
8
actualitate
tuse gravă și și-a pierdut vocea. Connor a fost găsit mort în camera sa de la Universitatea Bangor, săptămâna trecută. Mama sa, Hayley, care locuiește în Brisbane, Australia, a dezvăluit că nu a trecut niciodată peste „suferințele” pe care le îndurase după ce s-a infectat cu Covid-19. Ea a declarat pentru The Sun: „Când ne-a spus că are de gând să învețe limba chineza, nu l-am crezut cu adevărat, dar a rămas singur în China și în câțiva ani vorbea fluent mandarina. În ultimele șase luni, a avut o mulțime de probleme în China, unde s-a îmbolnăvit de Covid și a stat peste 20 de săptămâni închis în condiții stricte.” Apoi, Connor a stat internat două săptămâni în Australia și trei săptămâni în Marea Britanie. Hayley, care locuiește în Australia, a declarat că restricțiile o vor împiedica să zboare în Anglia pentru înmormântarea fiului său. Poliția și paramedicii au fost chemați la camera lui Connor weekendul trecut, tânărul fiind declarat mort la fața locului. Este al nouălea student britanic care a murit de când universitățile s-au redeschis, luna trecută. Tânărul spunea, la începutul anului, că este dovada că se poate supraviețui virusului. El spunea că a ajuns la spital cu pneumonie și cu mari probleme de respirație, dar nu a fost tratat cu antibiotice. n
20 martie 2020 • ziarul romÂnesc WeeKlY l lY
„Sunt însărcinată, am coronavirus și sunt șocată de cât de slab pregătit este sistemul” O femeie din Marea Britanie care este însărcinată și a fost infectată cu coronavirus a trimis o scrisoare către publicația the independent în care scrie că este șocată de modul în care este gestionată criza de către autoritățile medicale din regat. „Nu-mi imaginez cum poate cineva să navigheze în acest labirint al birocrației. Sunt bolnavă, astmatică și terminată psihic. Nimeni nu știe ce face”, a scris femeia. «Săptămâna trecută, am dezvoltat o durere în gât. am trei copii frumoși, dar acest lucru nu m-a îngrijorat prea tare. auzisem despre coronavirus și urmăream evenimentele la fel de ca oricine altcineva, dar principalele lucruri despre care auzisem erau tusea și febra. Nu aveam niciuna dintre ele, deci nu eram foarte îngrijorată. Sâmbătă, în timpul zilei, am participat la un eveniment cu privire la independența Scoției, alături de aproximativ 60 de persoane. În noaptea aceea, m-a durut în gât și abia am putut dormi din cauza durerii. Marți am dezvoltat o tuse. Miercuri m-am trezit că nu mai aveam aer; tusea m-a lăsat fără respirație și pe față îmi curgeau involuntar lacrimi, în timp ce
soțul meu privea îngrozit. era îngrijorat, nu în ultimul rând pentru că sunt însărcinată în 34 de săptămâni. De asemenea, sunt astmatică. am sunat la medicul de familie exact la 8.30 dimineața, când s-a deschis cabinetul și mi s-a spus că voi fi consultată la telefon. când doctorul m-a auzit tușind, a fost îngrijorat și m-a programat pentru o întâlnire cu asistenta medicală în acea după-amiază. Mersul la medicul de familie a fost o experiență suprarealistă, în timp ce tușeam și tușeam și citeam pe un panou că în cazul în care ai fost în anumite țări nu ai voie să intri.
ecranele tactile fuseseră dezactivate și trebuia să facem checkin printr-un birou. am putut vedea că scaunele fuseseră mutate mai departe decât de obicei. am pornit spre zona în care fusesem direcționată, în timp ce mă străduiam să stau cât mai departe de ceilalți oameni. Sunt bântuit de amintirea unei femei care stătea pe scaun cu o mască de oxigen. am fost chemată foarte repede și am intrat. am tușit și am tușit, pe parcursul întregii întâlniri și mi-a atras atenția faptul că asistenta nu avea echipament de protecție. a mers să se întrebe medicul dacă ar trebui să prescrie steroizi, dar s-au hotărât să nu facă asta din cauza sarcinii mele și am fost externată cu sfatul să telefonez dacă mi se agravează situația. am întrebat explicit dacă ar trebui să mă auto-izolez și mi s-a spus că nu va fi necesar, întrucât nu fusesem într-o țară afectată. Joi mi-a fost foarte rău. abia puteam să mă așez și îmi era aproape imposibil să vorbesc din cauza tusei. tușeam ușeam până simțeam că leșin și vedeam steste le verzi cu aproape fiecare acces de tuse. Îmi simțeam brațele grele. m urmărit conferința am de presă a premierului și a profesioniștilor din domeniul medical unde s-a anunțat că vor înceta testările oamenilor care au călătorit și ar începe testarea oamenilor pe baza simptom simptomelor. Vineri m-am trezit gâfâind după o noapte în care abia
dormisem din cauza tusei. am sunat la medicul de familie la 8:30 dimineața, explicând că mi se spusese să sun dacă mă simțeam mai rău și mă simțeam mai rău. Mi s-a spus că ei nu mai pot vedea pacienți cu tuse și că trebuie să telefonez la 111.
Îndrumările oficiale afirmau doar că persoana cu simptome ar trebui să se auto-izoleze timp de șapte zile am m sunat prompt la 111. După 90 – da, 90 de minute în așteptare, mi s-a dat legătura cu cineva pentru evaluare. M-au informat că trebuie să-mi sun medicul de familie. am m reiterat că sunt însărcinată și astmatică, iar biroul medicului de famifami lie mi-a transmis că trebuie să telefonez la 111. Persoana cu care vorbeam m-a informat că nu pot avea coronavirus, înîn trucât nu am fost în niciuna dintre țările afectate și că este de competența medicului de familie. ultimele trei cuvinte au fost rostite pe un ton destul de ridicat. am sunat înapoi la medic și i-am explicat ce a s-a întâmplat, asigurându-mă că folosesc linia Duty Of care. Recepționerul a răspuns: „Bine, bineînțeles” și mi-a spus că mă va suna med medicul de familie înapoi. M-a sunat și mi-a spus repede că el crede că am coronavirus și că mă va
propune imediat pentru testare către consiliul de Sănătate. consiliul de Sănătate m-a asigurat că va fi în curând în legătură cu mine pentru a aranja testarea. Numai că nu am mai auzit niciodată de ei. În cele din urmă, am sunat noi la consiliul de Sănătate. Pe fondul tusei am explicat încă o dată că sunt astmatică și însărcinată și că am fost trimisă la testare de medicul meu de familie, dar nimeni nu m-a con contactat. Mi s-a spus că cineva mă va suna înapoi. ulterior, lterior, am primit un apel telefonic de la ofițerul de protecție al consiliului onsiliului de Sănătate, scuzându-se pen pentru întârziere și explicând că au fost foarte ocupați. Mi-au spus apoi că, după o întâlnire, mai devreme în ziua respectivă, s-a decis că nu vor mai face teste la nivel de comunitate și vor fi testate doar cazurile spitalizate. am m reiterat că sunt însărcinată, bolnavă și astmatică. ei au spus că acestea sunt noile orientări. am m închis telefonul, supărată și nesigură. apoi poi telefonul a sunat din nou, era un medic de familie de la clinica noastră. e el a continuat discursul despre schimbarea liniilor directoare și cum că nu puteam să fiu testată. l-am -am întrerupt, explicându-i că am auzit deja toate acestea de la ofițerul consiliului onsiliului de Sănătate când am sunat mai devreme – și l-am întrebat dacă are să îmi spună ceva nou? el a spus că da, că vrea să mă vadă și dacă aș putea fi la cabinet la ora opt? i-am -am răspuns: „Desigur.” am m ajuns prompt și acest nou medic de familie m-a introdus într-o cameră de-a lungul unui coridor pustiu. era ra îmbrăcat în echipament de protecție. am m discutat, printre accese de tuse, despre simptomele mele. ell a spus că este convins că am coronavirus. Diagnosticul său oficial a fost covid-19. ovid-19. l-am întrebat dacă ar putea scrie asta, deoarece soțul meu trebuia să călătorească în afara țării pen pentru muncă în câteva zile, iar el a făcut acest lucru. eu u și soțul meu am decis că cel mai etic ar fi să informăm școala copiilor noștri. Medicul nu ne-a spus că acest lucru este
reducere în luna octombrie pentru reclamă în Ziarul Românesc Weekly varianta �părită
sales@myownmedia.co.uk 07852194677
Specialiștii în sănătate din Marea Britanie atrag atenția cu privire la deficiența de vitamina D de care suferă aproape jumătate din populația țării. Din cauza lipsei soarelui, principalul furnizor de vitamina D în organism, specialiștii recomandă suplimentele din septembrie până în martie. Din lipsă de vitamina D, organismul este mult mai predispus la infecții, conform studiilor. Săptămâna trecută, cercetătorii din Spania au ajuns la concluzia că 82% din pacienții internați cu coronavirus dintr-un eșantion de 216 participanți, sufereau de
o deficiență de vitamina D. Practica introducerii de vitamine în compoziția alimentelor de bază și accesibile este des întâlnită în țări precum Finlanda, Suedia, Australia și Canada. În Marea Britanie, însă, Departamentul de Sănătate Publică a respins astfel de inițiative de peste 10 ani. Unele alimente, precum cerealele și ciupercile, sunt deja îmbogățite cu vitamina D. Și făina albă, în Marea Britanie, este îmbogățită cu un complex de vitamina B. Un studiu realizat în 2019 de Universitatea din Birmingham arăta că numărul persoanelor care suferă de deficiență de vitamina D ar putea scădea cu 25% dacă, de exemplu, făina ar fi îmbogățită cu un complex de vitamina D. n
10 tone de grăsime și șervețele umede, eliminate din canalizare în Londra
Un așa numit „fatberg” cântărind 10 tone de grăsime și șervețele umede a fost scos din canalizare, în centrul Londrei. Imaginile furnizate de The Sun arată mastodontul de grăsime de greutatea unui elefant care a fost curățat cu jeturi de apă de mare putere. Inginerii au săpat peste 300 de metri de grăsime în ceea ce au numit a fi
„un blocaj masiv și dezgustător” în Belgravia, centrul Londrei. Matt Rimmer, de la Thames Water, a spus: „A fost un fatberg masiv și dezgustător care a necesitat mult efort și muncă în echipă pentru a fi eliminat.” Fatbergul din Belgravia este unul dintre mai multe care au fost eliminate în acest an din canalizarea capitalei britanice. n
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
actualitate
11
Brexit: Marea Britanie și UE, „aproape de un compromis” Marea Britanie și Uniunea Europeană sunt aproape de o înțelegere privind drepturile de pescuit post-Brexit care ar permite încheierea unui acord comercial înainte de sfârșitul anului, dezvăluie Daily Mail. Se pare că cele două părți sunt de acord cu un compromis care să permită Regatului Unit să-și țină promisiunea de a prelua controlul apelor sale
teritoriale, permițând în același timp accesul ambarcațiunilor din UE. În timp ce pescuitul reprezintă o mică parte a economiei Marii Britanii, importanța sa simbolică a făcut ca acesta să apară ca unul dintre punctele cheie ale acordului dintre cele două părți. La acest moment, arată sursele publicației citate, se
Panică în centrul Londrei! Două case de peste 84 milioane de lire sterline s-au prăbușit Două case în valoare de 4 milioane de lire sterline, din cartierul rezidențial Chelsea, din Londra, s-au prăbușit în noaptea de 2 spre 3 noiembrie, din cauza unor lucrări de conversie a subsolului. Imaginile șocante arată ambele case distruse complet, în această dimineață. Nu au fost raportați răniți, deoarece nimeni nu se afla în case în acel moment. Cele două case cu patru etaje erau în renovare, fiind transformate într-o proprietate imensă, când s-au prăbușit. Un vecin a declarat pentru MailOnline: „A fost o bubuitură uriașă. Am crezut că a fost un tunet, dar era doar un bubuit puternic. Abia dimineața, în drum spre muncă, am văzut că clădirea care se prăbușise. Erau mulți polițiști, iar drumul era închis. Muncitorii sunt acolo de săptămâni întregi excavând subsolul. Nu cred că era nimeni în casă, dar va fi foarte scump să repare.”
examinează un plan care utilizează un „atașament zonal”, în care cotele sunt stabilite pe baza calculelor stocurilor de pește din apele ambelor părți, a raportat Bloomberg. Acest lucru ar permite bărcilor britanice să prindă în mod semnificativ mai mulți pești decât fac în prezent și ar amâna, de asemenea, deciziile privind cotele exacte pentru bărcile UE – în principal franceze – până la încheierea unui acord. Negociatorii Uniunii Europene și ai Marii Britanii urmează să continue discuțiile la Bruxelles, săptămâna aceasta, semn că ambele părți continuă să facă presiuni pentru a evita o despărțire fără un acord comer-
cial după expirarea perioadei de tranziție, pe 31 decembrie. Ministrul francez pentru UE a avertizat Marea Britanie să privească „imaginea de ansamblu” cu privire la șansele unui
acord cu privire la pescuit. Parisul a fost principala forță motrice din spatele încercărilor de a permite bărcilor UE să continue pescuitul în apele britanice, după decembrie. n
Fosta vedetă a Antenei Star, Rocsana Marcu, s-a mutat definitiv în Anglia Casele de pe strada respectivă se pot vinde cu până la 16 milioane de lire sterline, scrie The Sun, dar se crede că aceste proprietăți valorează în jur de 4 milioane de lire sterline. Comandantul stației de pompieri din Londra, Jason Jones, a declarat: „A avut loc un prăbușire totală a clădirii, de la acoperiș la nivelul solului.” Poliția a folosit un câine dresat pentru a căuta eventualele victime ale colapsului, de asemenea accesul în zonă a fost închis în această dimineață. n
Fosta prezentatoare a emisiunilor Star Matinal și Agenția VIP, de la Antena Star, Rocsana Marcu, a luat decizia de a o lua de la capăt, la 39 de ani, în Anglia. Potrivit Click!, Rocsana Marcu a hotărât să plece din țară, iar în urmă cu patru luni, și-a luat cele două fiice și s-a mutat în Anglia, unde o duce destul de bine, după cum povestesc apropiații săi. Vila pe care o deține în Pipera și-a închiriat-o. A ales Anglia pentru că mai fusese aici, are prieteni și crede că are mai multe oportunități de joburi, așa că nu i-a fost teamă, se arată în articolul citat. A fost un pic mai delicată
situaţia ei pentru că nu este singură, ci are două fiice mari, la școală, așa că trebuia să ia o hotărâre comună, iar cea mai bună a fost aceea de a pleca toate. De la finalul lui iulie, Rocsana Marcu şi fiicele sale, Indira (7 ani) și Mayra (12 ani) au zburat cu destinația Londra, unde și-au găsit o locuință frumoasă și școală pentru fete. „Rocsana a făcut cea mai bună alegere de până acum. A ales să plece din țară. S-a stabilit în Londra unde îi este foarte bine și dacă va fi așa mereu, cred că mutarea va fi definitivă. În țară vine doar ca să își vadă casa. Vila și-a închiriat-o, ia
bani frumoși de pe ea. Iar cu aceștia își achită chiria în Anglia. Chiar este fericită și mă bucur mult pentru ea”, a spus pentru Click! o prietenă bună a Rocsanei. Vedeta a fost prezentatoarea emisiunilor ”„Star Matinal” și „Agenția VIP” de la Antena Stars, însă după ce i s-a încheiat contractul nu și-a mai găsit de lucru în televiziune. A cântat o perioadă pe litoral, dar când a venit pandemia și resursele financiare nu au mai fost îndeajuns pentru a se descurca, a decis să plece și să își facă un rost într-o altă țară, unde posibilitățile sunt mult mai mari. n
12
diaspora
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Pe timp de pandemie, doi români din Austria au urcat pe Kilimanjaro Deși suntem într-o perioadă de pandemie, care a afectat întreaga planetă, iar călătoriile și expedițiile s-au redus extrem de mult datorită restricțiilor impuse, doi români din Austria au găsit resursele necesare săși pregătească și să ducă la bun sfârșit o expediție pe Kilimanjaro. Dincolo de problemele create de coronavirus, cei doi au avut de înfruntat problemele pe care le creează schimbarea climei, a altitudinii, lipsa de oxigen și foarte multă oboseală. Expediția lor o puteți foarte bine urmări pe Youtube, canalul lor de călătorii și aventuri, denumit “EveryDay HoliDay”. În lumea vloggerilor de călătorie sunt foarte cunoscuți, mulți fiind de părere că sunt cei
În lumea vloggerilor de călătorie, cei doi sunt foarte cunoscuți
Adrian și Alecsandra, la 5895 m înălțime
mai buni din această categorie, datorită profesionalismului, dar mai ales a dorinței de a împărtăși imagini din aventurile lor cu cei care sunt abonați.
Cine sunt Adrian și Alecsandra Moldovan Adrian Moldovan, în vârstă de 45 ani, a fost farmacist în Arad până în anul 2012 și moderator și realizator TV la TV Arad, post afiliat Antena 1, unde
a realizat emisiuni de divertisment și de turism. Pentru că în România nu a găsit resursele necesare pentru a-și finanța expedițiile și reportajele de călătorie la care visa, a plecat ca farmacist în Austria, lângă Viena, unde lucrează din 2013. Astfel, toți banii câștigați i-a investit în expediții și filmări. Mai târziu a cunoscut-o pe Alecsandra (31 ani), pe Facebook în timp ce se afla într-o expediție în Africa, ea comentându-i la
postări. Frumoasa blondă era medic stomatolog în Arad. După nici un an cei doi erau deja căsătoriți, ea a renunțat la tot și s-a mutat la el în Austria. Împreună au lansat la începutul anului 2018 pe Youtube canalul de călătorii și aventuri “EveryDay HoliDay”. Aici postează vloguri de călătorie în destinații originale și puțin cunoscute, cum au fost Coreea de Nord, Papua Noua Guinee, Irak sau Cernobîl. Toate vlogurile
au versiuni separate în limbile română și engleză. La început, soții Moldovan au postat videoclipuri cu aventurile lor prin lume doar din plăcere, dar cu timpul au ajuns să o facă la modul profesionist. Au actualmente aproape 75.000 de subscriberi, iar vlogurile din Coreea de Nord au peste 1,4 milioane de vizualizări, atât cel în română, cât și cel în engleză. Vlogul în limba română filmat la Cernobîl are peste 1,8 milioane de vizualizări. În Austria, Adrian si Alecsandra fac parte din două trupe de teatru de amatori, având mai multe spectacole de comedie anual, în limba germană. Înainte de a o cunoaște pe Alecsandra, acesta a participat la prima ascensiune arădeană pe Kilimajaro (2009) și în “România – o inimă pentru Asia” (2012), realizând filmele respectivelor călătorii. În cadrul expediției cu mașinile din România până în Mongolia și înapoi a scris și cartea omonimă. n
Thomas Waitz, europarlamentar austriac laudă roșiile românești:
„Roșiile din Olanda nu au gust, cele din România sunt fantastice!” Roșiile olandeze pot fi luate oricând drept mere, spune un europarlamentar austriac. Ele arată fantastic, dar sunt complet golite de calitățile naturale, pentru că au creșterea forțată cu fertilizatori, pesticide și sunt cultivate în sere unde nu există suficientă lumină naturală. Noi, în România, avem această problemă cu roșiile de import, care sunt frumoase, dar nu au gust. Întrebat, în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, dacă în Austria există aceeași problemă, europarlamentarul austriac Thomas Waitz a confirmat și a arătat că cele mai multe provin din Olanda. „Da. Și noi avem produse de acest fel în magazine, cele mai multe sunt produse în Olanda. Nu știu dacă ați văzut cum cultivă roșii acolo. Le cultivă
Thomas Waitz laudă roșiile românești
în sere, deci ai zone întregi acoperite de sere, cu lumină artificială, pentru că nu au destulă lumină solară pentru a produce roșii bune, roșiile au lăstari de opt metri, deci produc, produc, produc…, Producția pe metru pătrat este uriașă, dar poți atinge astfel de perfomanță doar cu fertilizatori artificiali, cu multe
pesticide, deci obțin produse complet golite de calitățile naturale. Și de aceea sunt fără gust, arată fantastic, dar ar putea fi la fel de bine să fie mere”, a declarat europarlamentarul în interviul pentru Digi24. Întrebat dacă a gustat o roșie românească, Thomas Waitz a spus că a avut ocazia să cum-
pere dintr-o piață locală din România și ”au fost fantastice”. „Ceea ce am observat în mai multe țări, și în Olanda, Belgia, Germania, țările scandinave, este că oamenii au început să înțeleagă că roșiile pot avea un gust diferit. De aceea vezi, chiar și în marile lanțuri de magazine, multe soiuri diferite de roșii, cum nu am mai văzut în ultimii 50 de ani. Roșii, portocalii, cu dungi, verzi, deci aceste tendințe evoluează și asta le oferă șanse noi producătorilor de talie medie, pentru că nu ai cum să produci aceste tipuri de roșii în vechea manieră de tip industrial, cum e cazul roșiilor olandeze de care vorbeam. Deci, sunt noi oportunități comerciale, inclusiv pentru țări ca România”, a spus Thomas Waitz. Întrebat dacă găsește roșii românești sau alte produse românești în Austria, Waitz nu și-a amintit decât de cașcavalul afumat românesc, care „uneori” se găsește în magazinele din Austria.
„În Olanda obțin produse complet golite de calitățile naturale” Cine este Thomas Waitz Austriacul Thomas Waitz este membru al Parlamentului European în Grupul Verzilor și a venit în România împreună cu mai mulți jurnaliști pentru a filma un documentar legat de tăierile ilegale de păduri din România. Se va întoarce în Parlamentul European unde are de gând să pună din nou pe masa dezbaterilor acest subiect important pe agenda europeană. Acasă, în Austria, Thomas Waitz este însă un mic producător de miere, are și o mică fermă, cu o pădure de 40 de hectare. Europarlamentarul austriac cunoaște, din acest punct de vedere, dificultățile cu care se confruntă micii producători pe o piață dominată de agricultura industrială. n
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
diaspora
13
Întoarsă după 20 de ani de Italia, o româncă își spune povestea Anghelina Ionica a povestită sub formă de scrisoare deschisă ce a însemnat 20 de Italia pentru a obține un trai mai bun pentru ea și familia ei. ”Migrarea în sine e o dramă ce se termină foarte rar în sfârșit fericit. De aia se și numește dramă. E actuala dramă a societății românești, în special a părții sale mai sărace, Moldova”, scrie ea la un moment dat în scrisoarea publicată de ziaruldeiasi.ro.
„Am plecat, am fost, am venit” ”Sunt multe momente în viață pe care le treci, unele cu ușurință, multe cu bine, altele cu un preţ mare. Plecarea din țară și revenirea în țară sunt momente din acelea ce provoacă daune iremediabile. Voi spune despre plecarea mea din țară și despre întoarcerea în România după douăzeci de ani de muncă în Italia. Plecarea pentru mine a fost dureroasă pentru că am lăsat acasă doi copii singuri din care unul minor și pe mama mea bolnavă. La plecare, la început, totul părea frumos, totul arăta pozitiv. Asta din mai multe motive: faptul că în afară totul este altfel, gândul că voi munci și că voi avea bani să trimit
acasă, apoi condițiile de viață bune din Occident, cu lumea mereu disponibilă, civilizată, curățenia din jur și – în fine – o mulțime de speranțe. Să migrez m-a ajutat să ating unele realizări personale cum ar fi: îmbrățișarea reală a unei alte culturi, învățarea altei limbi, scris și vorbit. Apoi mi-am făcut noi relații, am avut realizări economice, ai mei copii au făcut școli înalte, ei având în prezent o viață de succes și așa mai departe. Se trece cu timpul la o altă fază a vieții de migrant, în care nu mai ajunge să ai niște bani în plus ci încep să te apese întrebări precum „cine sunt eu, ce fac și unde-mi este locul”. Pe măsură ce vremea trece, entuziasmul scade pentru că începe să apese responsabilitatea pe care o ai, atât pentru sine cât și pentru cei de-acasă. Între timp deveneau din ce în ce mai apăsătoare consecințele părăsirii țării. Enumăr câteva, cu mențiunea că le văd și la alții care au fost în situația mea. Răcirea relațiilor umane, pierderea părinților care mor singuri în țară (la mine pierderea mamei) precum și acel sentiment de dezrădăcinare pe care l-am simțit ulterior, au fost în toți acești ani tot atâtea tensi-
Plecarea... dureroasă, întoarcerea la fel... uni care s-au acumulat punând în umbră avantajele migrării în Occident. Am înțeles acum, la șaptezeci de ani, că relația umană este cea care contează, mai presus de orice. Întoarcerea acasă a fost tulburătoare, a fost un eșec teribil. În primul rând, trebuie spus clar că eu însumi nu mai sunt cea care a plecat. Probabil și asta contează. Pe de altă parte, odată întoarsă în România mă simt o străină, mă simt privită, de neamuri, de vecini, toţi se uită la mine ca la o venetică, ca la cineva care a venit și care trebuie tolerat. Cam aşa mă simțeam şi în Italia. Apoi, nu pot înțelege de ce condițiile de trai aici în Româ-
nia sunt mai rele decât cele pe care le-am lăsat. Notez câteva lucruri strigătoare la cer. Viața publică, începând de la sănătate, şcoală, transport, servicii e de nesuportat, încât de multe ori îmi vine în gând să plec în lumea largă, să nu mai văd atâta birocrație peste tot, atâta nepăsare în jur, atâtea nelegiuiri. Trebuie adăugat că, din păcate, mulți dintre noi, cei plecați, nu am devenit ceea ce ne-am dorit acolo în străinătate; migrarea în sine e o dramă ce se termină foarte rar în sfârșit fericit. De aia se și numește dramă. E actuala dramă a societății românești, în special a părții sale mai sărace,
Moldova. Mulți dintre cei reveniți acasă, în România, cu banii strânşi prin umilinţă şi sudoare nu au reușit să construiască mare lucru din cauza birocrației, a taxelor mari şi au pierdut toată agoniseala sau mare parte. Ca să înțelegi toate acestea trebuie mai întâi să faci curățenie în suflet și în minte, să pricepi că e un fenomen nou și că trebuie acceptat. Nu toţi reuşim. De fapt, foarte puține persoane reușesc să-și păstreze echilibrul și să rămână sobre. În schimb s-au destrămat nenumărate familii, mulți copii au ajuns la case familiale, multe femei sunt internate la spitale de psihiatrie etc. apoi pe câţi bunici şi părinți i-am lăsat singuri şi fără apărare, unii sunt bolnavi, alţii au murit. Libertatea de a ne mișca pe piaţă europeană a muncii e o factură deja scump plătită de milioanele de români împinşi peste hotare pentru o bucată de pâine, împinși de sărăcia provocată în urma prăbușirii economiei țării, de furtul şi de incompetența la cele mai înalte nivele, de nepăsarea majorităţii. Nu ştim să calculăm prea bine repercusiunile dar cred că ele vor trage în jos câteva generații bune de acum încolo”. n
„Suntem traci”, delirul unor români din diaspora care nu au vrut să prezinte pașapoartele la graniță Au vrut să treacă de granița Ungariei cu România prezentând „pașapoarte de traci”. O familie formată dintr-un bărbat, o femeie și trei copii a fost reținuta duminică seara de autoritățile maghiare, pe sensul de intrare în România, la punctul de frontiera Nadlac 2. Familia venea din Danemarca cu o mașină cu plăcuțe de înmatriculare pe care scria „TRACIA”. Le-au declarat polițiștilor maghiari că sunt traci și se întorc în țara în care s-au născut, prezentând un fel de „pașapoarte de traci”, refuzând să prezinte polițiștilor de frontieră maghiari documente valabile.
Un „trac” a făcut circ la granița României
Spiritele s-au încins la vamă, ungurii au cerut ajutorul colegilor români, iar „tracii” s-au baricadat în mașină, blocând
sensul de intrare în țară. În cele din urmă, polițiștii au deschis mașina și l-au imobilizat pe capul familiei, în vârstă de 35
de ani. Cei cinci se întorceau din Danemarca în România, fiind originari din comuna Fârdea din Timiș.
Cei cinci au fost reținuți pentru verificări, deoarece nu au putut prezenta nici un document de identitate al lor sau al mașinii, adulții arătând doar niște hârtii fără valoare care nu pot înlocui documentele de identitate. În final au fost lăsați să intre în țară, fiind cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, fals privind identitatea, conducerea unui vehicul neînmatriculat sau cu numere de înmatriculare false. n
14
românia
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Explozie de infecţii: România, la aproape 10.000 de cazuri noi pe zi Cifre tot mai îngrijorătoare cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus în România. Joi, 5 noiembrie, au fost depistate în 24 de ore 9.714 de infectări – cu peste o mie mai mult față de ziua precedentă – din 37.685 de teste. Alte 121 de persoane au murit în acest interval, iar la ATI situația este gravă: sunt 1.014 pacienți, o nouă cifră record. Terapia Intensivă se apropie astfel de capacitatea maximă.
Numărul deceselor se apropie de 8.000 Până pe 5 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 276.802 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 191.085 de pacienți au fost declarați vindecați.
ATI se apropie de capacitatea maximă În total, 7.540 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. Rata de infectare la nivelul municipiului Bucureşti este în acest moment fiind de 4.45 la mia de locuitori. La Alba, Bihor, Sibiu rata a depăşit 4 la mie, iar în Sălaj, Timiş şi Cluj rata este în continuare peste 5 la mia de locuitori. Surse guvernamentale susțin că secretarul de stat Raed Arafat ia în calcul să propună Guvernului restricționarea deplasării populației pe perioada nopții. O altă măsură discutată de autorități este cea a obligativității purtării măștii de protecție pe tot teritoriul național, indiferent de rata de incidență.
Pacienții cu alte boli nu vor mai avea loc în spitale Radu Țincu, medic de terapie intensivă la Secția ATI a Spitalului Floreasca, a atras atenția că accelerarea situației epidemio-
Au murit după ce au refuzat să primească oxigen
Medic: «Nu cred în existența virusului. Nu îi putem trata cu forţa» Situaţie halucinantă la Suceava, unde mai mulţi pacienţi au murit pentru că au refuzat să primească oxigen. Managerul spitalului judeţean spune că bolnavii respectivi nu credeau în Covid-19, deși erau în stare gravă. «Nu putem să tratăm un pacient cu forța”, spune medicul. „Vin mulți pacienți care susțin că ei nu cred în existența acestui virus. Nu vor să țină masca cu oxigen. Trebuie să ducem o adevărată luptă de convingere. Mulți susțin că au citit ei și știu mai bine. Nu avem ce face. Ăștia suntem, fiecare cu temperamentul și caracterul
său. Noi sperăm să facem față acestui val doi, care este mult mai agresiv decât primul”, a declarat pentru Obiectiv de Suceava medicul cardiolog Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean Suceava, care a mai precizat că au fost pacienți care au decedat pentru că au refuzat să primească oxigen. „Noi trebuie să respectăm dorința pacientului, nu putem să tratăm un pacient cu forța. Cazuri sunt și eu vă confirm că sunt pacienți care cred că nu există COVID, că este o conspirație. Trăim într-o lume a conspirațiilor, a supozițiilor
de tot felul. Eu nu pot decât să spun că este o realitate cu care ne confruntăm, din păcate, în anul 2020, și este o realitate cu care ne vom confrunta și în următorii ani”, a mai spus managerul. În această perioadă, se găsește cu greu un loc la Terapie Intensivă Covid, în Suceava, iar pacienții care ajung în stare gravă așteaptă ore în șir să se elibereze un pat, lucru care se întâmplă, de regulă, după ce moare cineva. Astfel, un bărbat de 54 de ani, din Vatra Dornei, a așteptat timp de 8 ore să fie internat la Terapie Intensivă, timp în care a primit oxigen la Urgențe. „Au încercat colegii mei la toate spitalele limitrofe. Și la Bârlad au sunat, dar peste tot au primit același răspuns: «Nu avem niciun loc». Lumea nu înțelege că situația este foarte gravă. Mâine avem o ședință și sperăm că și celelalte spitale din județ vor începe să preia cazuri Covid-19”, a mai declarat medicul Alexandru Calancea. n
logice poate duce la o creștere atât de mare a numărului de infectări și a cazurilor grave, încât pacienții cu alte boli nu vor mai avea loc în spitalele care vor fi ocupate cu pacienții cu coronavirus. "Trebuie să ne asumăm
măsuri care nu sunt populare, pentru că, altfel, riscăm să pierdem controlul. Dintr-o criză sanitară vom ajunge la o criza umanitară, în care oamenii nu vor mai avea loc în spital", a declarat medicul. n
Un jandarm din Sibiu, coronasceptic convins, a murit după ce s-a infectat Un jandarm din Sibiu, 43 de ani, a murit miercuri de COVID-19, la o săptămână de la infectarea cu coronavirus. Bărbatul avea 43 de ani și era internat din 23 octombrie. „Un jandarm în vârstă de 43 de ani, din păcate a pierdut lupta cu virusul SARS CoV-2. Acesta a fost internat în 23 octombrie prin UPU pe secția de boli infecțioase din cadrul SCJU Sibiu. A primit tratament conform protocolului și resurselor disponibile pe secție. Evoluția însă a fost una nefavorabilă, pacientul având afectare pulmonară masivă, confirmată de examinarea CT. În cursul serii trecute a suferit un stop cardio-respirator neresuscitabil”, a declarat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu. Cu câteva zile înainte de a muri, bărbatul publica un mesaj despre cât de grea este lupta cu această boală. „O boală mai grea ca acest COVID cred că doar tratamentul de cancer îl întrece. Este o luptă groaznică. Protejați-vă cât puteți. Eu lupt de 5 zile și n-am câștigat nimic încă în lupta cu boala!”, scria căpitanul pe pagina de socializare. În schimb, anterior îmbolnăvirii, bărbatul era coronasceptic convins, spunând despre cei care au COVID că sunt plătiți să afirme că au boala și promova mesaje anti-mască. n
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
românia
15
Iohannis: «În primăvară începe vaccinarea anti-Covid» Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, în cel mai fericit scenariu, primele doze de vaccin anti-COVID vor ajunge în România în primul trimestru al anului viitor. Primii care vor fi vaccinați sunt angajații din domeniul sănătății și persoanele din categorii vulnerabile, a spus Iohannis. Şeful statului a mai spus că vaccinarea nu va fi obligatorie, dar e recomandată fiecărui cetăţean şi că România are alocate zece milioane de doze.
Şeful statului a subliniat că România va primi zece milioane de doze de vaccin, prima tranşă fiind în primul trimestru al anului viitor. Primii vaccinaţi vor fi lucrătorii din sistemul medical, dar şi persoanele din grupele de risc.
“Nu şi-a imaginat nimeni că pandemia se termină prin aceste măsuri restrictive. Ca să terminam pandemia avem nevoie de vaccin. Sigur, nu vrem să obligăm, nu vrem să vaccinăm pe nimeni cu forţa, dar este absolut recomandată. UE va cumpăra acele tipuri de vaccin care sunt sigure şi eficiente”, a declarat Klaus Iohannis.
“Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme, asta trebuie să fie foarte clar, în primăvară. Vrem să ne asigurăm, totodată, că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale”, a spus preşedintele. „România este parte a acordurilor încheiate de către
România are alocate peste zece milioane de doze
Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri antiCOVID-19, atunci când acestea vor fi disponibile. Din cauza cererii extrem de ridicate la niv-
el mondial şi a capacităţii totuşi destul de reduse de producţie, vaccinul va ajunge în ţările europene în mod etapizat. Pentru România, ne aşteptăm ca prima
tranşă primită să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor”, a completat preşedintele României. n
Jurnalistă infectată, apel către autorități pentru a-și conduce mama pe ultimul drum O jurnalistă din Craiova infectată cu Covid-19 este disperată pentru că nu îşi conduce mama pe ultimul drum. Loredana Chimoiu a făcut un apel la conducerea Comitetului Județean pentru Situatii de Urgentă să o lase, măcar preț de câteva minute, să asiste, de la distanță și echipată, la înmormântarea mamei sale. Loredana Chimoiu a transmis un apel disperat către autorităţi, pe care l-a publicat şi pe Facebook, după ce i s-a refuzat dreptul de a participa la înmomântarea mamei sale. Femeia s-a îmbolnăvit de Covid-19 în spital, unde era internată pentru alte probleme medicale. Jurnalista, sub nr 18779/04.11.2020, sode asemena infectatpm este licit să dispuneţi emiterea asimptomatică şi se află în izo- avizului privind suspendarea lare de peste o săptămână. temporară a măsurii izolării „Către Instituţia Prefectului- pentru o durată de 30 minute Judeţul Dolj Comitetul Judeţean pentru subsemnată în vederea pentru Situaţii de Urgenţă participarii la înmormântarSubsemnata Popescu Loredana ea mamei, Chimoiu Florenţa. (Chimoiu) având în vedere co- Menţionez următoarele: mă municarea DSP înregistrată voi deplasa de la domiciliu cu
maşină personală, cu combinezon, masca, vizieră şi nu voi părăsi autovehiculul propriu. Voi asista la o parte din ceremonial doar din autovehicul şi nu voi lua contact cu nicio persoană participantă. Precizez că măsura dispusă de DSP este abuzivă, nelegală şi de rea credinţă mai ales că la nivel
naţional au mai existat derogări de la măsura izolării pentru astfel de situaţii particulare. Mai mult, precizez că DSP DOLJ a acţionat abuziv în cazul subsemnatei, având în vedere faptul că sunt asimptomatică, iar riscul de transmitere a bolii este redus, neexistând încărcătură virală care să permită transmiterea bolii. Menţionez că între mine şi mama mea a existat o legătură puternică. Mama mea a luat virusul din spital, a murit pentru că în unităţile sanitare din Craiova nu sunt stabilite de către DSP circuite sigure, iar din cauza asta mor atât pacienţi, cât şi cadre medicale. Este inuman să nu mi se permită nici măcar să-mi conduc mama pe ultimul drum. Fac precizarea că sunt o persoană deplin responsabilă, m-am testat din proprie iniţiativă şi mă oblig că, în situaţia aprobării cererii, să respect întocmai obligaţiile legale. În drept, invoc dispoziţie Constituţiei României, coroborate cu dispoziţiile legale incidente.
Mulţumesc pentru înţelegere“ Președinta Societății Naționale de Epidemiologie, medicul Doina Azoicăi, spune însă că la respectarea regulilor generale nu contează dacă un pozitiv e sau nu simtomatic:
«Este inuman să nu mă lasaţi să o conduc pe ultimul drum» „În acest timp, în care există niște reguli și care sunt stabilite și sunt general valabile pentru toată lumea trebuie respectate. Nu este stabilit gradul de periculozitate mai mare sau mai mic a asimptomaticilor versus simptomatici. Sunt studii care iau în vedere încărcătura virală, dar acest lucru nu putem să-l stabilim. În principiu, orice persoană este pozitivă, că e asimptomatică sau simptomatică, trebuie să fie considerată ca o persoană potențial contagioasă.” n
16
românia
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Românii din diaspora rămân cei mai mari investitori pentru ţară Chiar şi în timpul pandemiei, când multe companii s-au închis, oamenii şi-au pierdut locurile de muncă sau veniturile le-au scăzut considerabil, diaspora continuă să rămână de departe cel mai mare investitor al României. Românii din străinătate au trimis acasă, în primele opt luni din 2020, 2,3 mld. euro, în vreme ce investiţiile străine directe au fost de 1,4 mld. Euro, scrie Ziarul Financiar. De asemenea, graţie aceloraşi bani trimişi în ţară, cursul leu/euro
s-a depreciat nesemnificativ, cu doar 2% de la începutul anului
până la final de octombrie, iar deficitul de cont curent rămâne
finanţabil. În ultimii zece ani, românii de peste hotare au trimis acasă 37,3 mld. euro, faţă de 34,5 mld. euro, cât au însemnat soldul investiţiilor străine, potrivit datelor BNR, prelucrate de ZF. De asemenea, de la aderarea României la UE, la 1 ianuarie 2007, românii care au avut libertatea de a călători şi de a lucra în afara ţării au trimis acasă (până în august curent) 56,8 mld. euro. Sumele nete primite de România de la UE (sume primite minus contribuţia
Românii din străinătate au trimis acasă, în primele opt luni din 2020, 2,3 mld. euro, în vreme ce investiţiile străine directe au fost de 1,4 mld României la bugetul comunitar) au fost, în aceeaşi perioadă de timp, de 39,6 mld. euro. n
Ministrul Transporturilor: La TAROM avem un șef la nouă oameni
România, pe locul doi la cei mai ieftini carburanţi din UE, după Bulgaria România este pe al doilea loc în Uniunea Europeană în topul celor mai ieftini carburanţi. Pe primul loc se situează vecinii bulgari, relevă ultimele date ale Oil Bulletin, o publicaţie a Comisiei Europene. Astfel, începând cu data de 19 octombrie, benzina costă în România 0,934 euro pe litru în medie, în timp ce media europeană este de 1,265 euro pe litru. Bulgaria are cel mai mic preţ la benzină, respectiv 0,897 euro pe litru, în timp ce benzina cea mai scumpă se găseşte în Danemarca – 1,458 euro, Italia – 1,389 euro şi Suedia – 1,362 euro pe litru. Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte motorina. În România, carburantul diesel costă 0,906 euro pe litru, faţă de media europeană, care este de 1,105 euro pe litru.
De asemenea, bulgarii plătesc cel mai puţin pentru litrul de motorină, respectiv 0,866 euro, în timp ce ţările cele mai scumpe sunt Suedia – 1,341 euro pe litru, Belgia – 1,269 euro şi Italia – 1,260 euro pe litru. Preţurile analizate sunt cele din benzinării, adică au toate taxele incluse. Conform Oil Bulletin, instituţia care furnizează aceste date la Bruxelles din partea României este Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri. În România, cele mai mari lanţuri de benzinării sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, Mol, Socar şi Gazprom. Preţurile prezentate reprezintă media ponderată calculată săptămânal pe baza cotei de piaţă a fiecărui furnizor de date pentru fiecare tip de carburant. n
Tarom trece printr-o deteriorare gravă a situaţiei financiare. Nu este o situaţie nouă, dar pandemia de coronavirus a făcut ca pierdurile companiei de stat să fie uriaşe. Şi de această dată, compania TAROM va fi sprijinită de Guvern. Dar vor urma şi măsuri dure, spune ministrul Transporturilor, Lucian Bode. “Am adoptat măsuri de sprijin financiar pentru redresarea companiei TAROM. (...) TAROM a intrat în această criză sanitară într-o situaţie proastă, mai rău de atât nu se putea. Ştiţi foarte bine că întreg sectorul aerian este grav afectat, au scăzut încasările cu peste 90-95%, dar preocuparea noastră a fost să sprijinim, aşa cum au făcut şi alte state, evident să sprijinim operatorul naţional TAROM cu acel ajutor de salvare care a fost accesat, cu acel ajutor de restructurare, cu acel ajutor pentru compensarea pierderilor COVID”, a declarat Bode. Compania aeriană națională TAROM are un plan de restructurare pentru care a estimat un cost de până la 1,84 miliarde lei (aproximativ 380,3 milioane euro), din care solicită 923,6 milioane lei (aproximativ 190,8 milioane euro) ca ajutor de stat individual de restructurare din partea Guvernului. Promite în schimb scăderea cu 33% a numărului total al angajaților, inclusiv reducerea cu 50% a pozițiilor de management, re-
spectiv reducerea cheltuielilor prin închiderea unor agenții, optimizarea rutelor operate și a costurilor privind combustibilul. Potrivit ministrului, peste 100 de angajaţi ai companiei au accesat deja varianta de plecări voluntare, aceştia primind între 6 şi 8 salarii medii în compensaţie. Urmează alţii, mai spune ministrul. “Din păcate, la TAROM avem un şef la nouă angajaţi. Sunt 192 de şefi”, a arătat şeful de la Transporturi. Ministrul a adăugat că în 4-5 ani compania TAROM ar trebui să devină profitabilă. Pe lângă sprijinul de 190,8 milioane euro pe care ăl solicită acum, compania a mai beneficiat anterior de un ajutor de stat în valoare de aproximativ 176 milioane lei (36.7 milioane
euro). Ajutorul de stat, acordat sub forma unui împrumut din Trezorerie, ar fi trebuit să acopere necesarul de lichidități al companiei pentru perioada martie - august 2020, asigurând funcționarea normală a Companiei Tarom până la implementarea unui program de restructurare. Criza generată în transportul aerian de către pandemia COVID-19, începând cu 15 martie 2020, a complicat însă situația financiară a Companiei Tarom, ajutorul de salvare fiind utilizat în special pentru acoperirea pierderilor generate de pandemie, fără a reuși să echilibreze fluxul de numerar, așa cum era prevăzut în planul de lichidități pentru perioada martie - august 2020, prezentat la autorizarea ajutorului de salvare. n
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
românia
17
Cinci ani de la tragedia care a îndurerat o ţară întreagă. Nimic nu s-a schimbat
«Colectiv se poate repeta oricând»
Pe 30 octombrie s-au împlinit cinci ani de la tragedia care a îndoliat zeci de familii şi a îndurerat o țară întreagă. Cinci ani de la Colectiv. Tragedia care trebuia să schimbe România din temelii. 64 dintre tinerii din Club nu au supraviețuit flăcărilor și substanțelor nocive inhalate. Unul și-a pus capăt zilelor. Mulți alții au rămas cu semne pe viață: supraviețuitori, părinți, frați, surori, medici, polițiști, asistene, prieteni, pompieri. În schimb, România a rămas la fel: cu aceleaşi legi proaste, aceiaşi decidenţi politici, acelaşi sistem sanitar care își dovedește limitele și în actuala pandemie.
“Avem tot ce ne trebuie” Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv, la un concert de rock a izbucnit un incendiu, care a ucis zeci de tineri și a mutilat pe viață alte câteva zeci. Ulterior, după ce răniții au ajuns în spitale, au murit alte câteva zeci dintre ei, din cauza infecțiilor cu bacteriile nosocomiale, dar și din cauza lipsei de echipamente medicale – un număr dublu de victime față de cei care au murit pe loc, la Colectiv. Unii supraviețuitori au avut norocul să fie trimiși în spitalele din străinătate, însă statul,
prin Guvernul și miniștrii de atunci, a permis acest lucru abia după câteva zile, când era prea târziu pentru unii. “Avem tot ce ne trebuie”, spunea ministrul Sănătății de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu, imediat după tragedie. Sunt
La cinci ani de la tragedia de la Colectiv, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru cele întâmplate două scene ale morții – clubul fără autorizații și spitalele – unde 64 de tineri au murit în chinuri, strigând după ajutor sau de durere, care au rămas neschimbate și acum, după 5 ani, ca un fel de bătaie de joc a societății, de la politicieni până la electorat.
Niciun vinovat după cinci ani Ce a decis justiţia? Aproape nimic. Procesul a început abia după un an, iar apoi, timp de încă un an, judecătorul a tras de timp, invocând tot felul de proceduri și amânări, până când s-a spălat pe mâni definitiv, cerând pensionarea. Acum, după 5 ani, avem doar o decizie în primă instanță, mult prea
blândă, după cum spun rudelor celor care au pierit din cauza incendiului, conform Ştirilor Pro TV.
Sistemul sanitar, la pământ Infecțiile nosocomiale sunt tot acolo. Nepăsarea și indolența managerilor de spitale sunt în continuare prezente. Președintele României s-a declarat uimit, acum câteva zile, să afle din presă faptul că spitalele din România au raportat zero decese din cauza infecțiilor cu nosocomiale, chiar în această perioadă dificilă a pandemiei de Covid-19, când sistemul medical este suprasolicitat. Mai exact, Direcţiile de Sănătate Publică nu au raportat nici un caz de infecţie asociată asistenţei medicale la pacienți diagnosticați cu Covid-19. De asemenea, autorităţile spun că nu a fost niciun caz de infecţie nosocomială la decesele COVID-19. Această statistică este imposibilă. Cât despre paturile de spital pentru marii arși, după cinci ani de la incendiul din clubul Colectiv, România are în continuare locuri insuficiente pentru tratarea lor. Niciunul din centrele regionale promise de autorități din 2015, după Colectiv, nu este gata. Iar dacă se va mai întâm-
pla vreo nenorocire, vom căuta salvarea tot la spitalele din străinătate, ca în urmă cu cinci ani.
Aceiaşi decidenţi politici Actorii politici sunt cam aceiași. Decidenții sunt cam aceiași. Premierul de la acea vreme, Victor Ponta, se luptă pentru a prinde un loc în Parlament. Minsitrul Sănătăţii de atunci, Nicolae Bănicioiu, este anchetat de DNA dar în cu totul alt dosar, Piedone, primar al sectorului în care se afla clubul, a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, şi a câştigat la ultimele alegeri locale, un alt mandat de primar. În sectorul 5 de această dată. Legile permit în continuare funcționarea cluburilor, barurilor sau a restaurantelor în clădiri fără avize de securitate la incendiu.
Cinci ani… degeaba La 5 ani de la tragedia de la Colectiv, în urma căreia au
murit 64 de oameni, nimeni nu a fost tras la răspundere, nici până astăzi. Unul dintre supravieţuitori şi-a pus capăt zilelor, doborât de durere pentru că iubita lui şi prietenii au murit în incendiul din club, astfel că numărul vieților pierdute a ajuns 65. În acest timp, unii dintre răniţi încă se tratează şi fac terapie pentru arsurile grave pe care leau suferit pe 30 octombrie 2015, iar părinții își plâng în fiecare zi copiii morți. „Dacă ne uităm în centrul vechi funcționează tot felul de cluburi. Acum sunt închise din cauza pandemiei. Dar dacă nu era pandemia ar fi funcționat. Aceste cluburi nu sunt făcute pentru așa ceva. Sunt restaurante care au o singură ieșire și aceea pe trepte cu o singură ușă. Oricând se poate repeta și va fi mai rău. Oamenii nu se mai pot evacua. Unii nu au autorizație ISU și așteaptă să o obțină de câțiva ani de zile. Colectiv se poate repeta oricând”, spune Florian Eniță, cel care a coordonat cercetarea la fața locului în tragedia de la Colectiv. n
18
românia
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Bătrâna care trăieşte cu o pensie de 15 lei pe lună O femeie văduvă în vârstă de 76 de ani, care trăieşte singură într-un cătun din Apuseni, are o pensie de doar 15 lei. Adică, puţin peste 3 euro pe lună. Jurj Fica, sau ”Tanti Fica” nu are copii sau nepoţi şi, astfel, nu are la cine să ceară ajutor în caz de nevoie. Locuieşte singură în cătunul Fântânele, la aproape 10 kilometri de comuna Ceru Băcăinţi, judeţul Alba. Accesul până la locuinţa acesteia se face doar cu o maşina de teren, plus o urcare pe deal de circa o jumătate de oră. Pe timpul verii, mai are un vecin care stă cu animalele în zona, dar iarnă este singură în vârful de deal din Apuseni, scrie Adevărul. Soţul ei a murit în urmă cu şapte ani. El avea pensie de 30 de lei, iar văduvei i-a rămas pensie de urmaş. Adică, jumătate din această suma. 15 lei. Tanti Fica are o vacă, un cal şi câteva găini. Accesul dificil face că nici poştaşul să nu urce în fiecare luna pentru a-i duce pensia. Un tânăr din Alba Iulia a iniţiat o campanie de sprijin şi a creat un grup pe internet denumit ”Ajutor pentru tanti Fica”. În cătunul Fântânele mai trăiesc doar patru persoane,
„Tanti Fica” nu are copii sau nepoţi şi nu are la cine să ceară ajutor în caz de nevoie casele fiind la distanţă mare unele de altele. Potrivit tânărului care a vizitat-o pe Tanti Fica, aceasta are nevoie urgenţă de alimente de bază (ulei, făină, zafar), de o sobă nouă şi de plata facturilor pentru curent electric şi telefonul mobil. Femeia poate fi ajutată prin donaţii la Asociaţia Diaspora Locală, C.I.F.: 41545404, IBAN: RO05BRDE360SV48263933600, Banca BRD Timişoara. Reprezentanţii asociaţiei au vizitat-o pe femeie şi au stabilit că o vor susţine în continuare, la fel
ca alte cazuri de persoane vârstnice izolate în munţii României.
Ministrul Muncii: „Îmi cer scuze, doamnă!“ Şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, s-a interesat de cazul bătrânei. Aceasta susţine că a verificat situaţia femeii la Casa de Pensii Alba şi a constatat că nu i-a fost actualizată pensia de urmaş. ”(…) Şi mie mi s-a întâmplat să greşesc în toată activitatea mea. Am greşit, am spus, am asumat, am propus soluţii de rezolvare. Lucrurile nu se însănătoşesc în România dacă ascundem greşelile.
Fostul edil al unei comune din Timiș a golit biroul înainte să plece
Actualul primar: «Am cumpărat mobilă. Nu puteam sta pe jos într-o cameră goală» Noul primar al unei comune din Timiş a fost nevoit să cumpere de urgență mobilier pentru biroul său, relatează Lugoj Info. Achizițiile neprevăzute s-au datorat faptului că fostul edil al comunei a părăsit biroul de primar cu tot cu mobilă, inclusiv scaunul și dulapurile.
Laurențiu Tîrziu, noul primar al comunei Belinț din județul Timiș, și-a început mandatul într-un birou gol, după ce vechiul edil, Gheorghe Florin Laza a plecat acasă cu mobila din primărie. Laza a condus comuna 12 ani și nu a mai candidat pentru un nou mandat. Fostul și actualul primar fac parte din același partid, însă între cei doi a apărut un conflict după ce fostul edil a susținut alt candidat la alegeri. Tîrziu susține că Laza i-a pus și în perioada campaniei bețe în roate și că nu a fost o surpriză pentru el să găsească biroul gol. “Știam de intenția lui, a spus că o să își ia mobilierul, pentru că l-a primit în urmă cu 12 ani. Tatăl meu era viceprimar, s-a uitat pe inventar și mobilierul nu era trecut”, a spus actualul primar. “Am primit un birou gol, aşa că prima investiție făcută la început de mandat a fost în mobilă. Am cumpărat niște dulapuri, o masă, un birou și chiar și scaunul de primar. Nu am avut ce să fac. Nu puteam sta pe jos într-o cameră goală. Am cheltuit cam 10.000 de lei, achiziția a respectat toate procedurile”, a mai declarat actualul primar pentru sursa citată. n
Este de preferat să nu apară greşeli (mă refer la cele dintr-o eroare umană, nu la cele intenţionate care nu se tolerează!) dar într-o instituţie cum este Casa de pensii, de exemplu, unde se lucrează cu atât de multe dosare, calcule, adeverinţe, etc. există şi această posibilitate care trebuie să aibă un caracter excepţional. Informaţia apărută în presă cu privire la doamna F. J. din judeţul Alba care încasa doar 15 lei ca indemnizaţie de urmaş (sumă neactualizată), este corectă. Mă întreb de ce doar eu citesc aceste informaţii şi refuz să le ignor? Pentru mine nu contează dacă insistă presa sau nu pe o temă, orice informaţie trebuie verificată. Urmare a verificărilor solicitate de mine, în urma articolului de presă, s-a
constatat că doamnei F.J. Casa teritorială de Pensii nu i-a actualizat indemnizaţia de urmaş după soţul beneficiar al legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.
Ministrul Muncii: «Nu i-a fost actualizată pensia. Îmi cer scuze, doamnă» Am cerut explicaţii şi, bineînţeles, o informare privind măsurile luate. Doamnei i se va face dreptate, i se vor achita sumele restante. Îmi cer scuze, doamnă!”, a scris Ministrul Muncii, luni, pe Facebook. n
Primar proaspăt reales, prins la volanul unui camion cu lemne de furat Primarul din Vlădești, judeţul Argeş, Cristian Dică Hristu, a fost prins la volanul unui camion cu lemne pentru care nu avea documente legale de provenienţă, transmite Argeșul Online. Edilul făcea transportul pentru gaterul soției sale și susţine că ar fi avut în remorcă doar câţiva metri cubi în plus. Edilul comunei muscelene a fost oprit de polițiștii de la Biroul Combaterea Delictelor Silvice în Corbi, fiind la volanul unui camion de mare tonaj plin cu lemne. Primarul avea permis legal, pentru că de meserie este șofer de camion. Nu avea însă acte pentru lemnele din remorcă. „S-a făcut acea verificare, s-a constatat că există o cantitate de lemne în plus. Patru metri, ceva de genul ăsta, cinci aproximativ, șase, nu ştiu, nu ştiu sigur. Le-a confiscat şi cam atât deocamdată. O să facă, nu ştiu, o anchetă, aştept să mă sune”, a declarat primarul. Poliţia, însă, îl contrazice pe primar. Întregul transport ar fi fost ilegal. “În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul
Combaterea Delictelor Silvice au acționat, în localitatea Corbi, pe linia combaterii sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au depistat un bărbat de 57 de ani, din Vlădești, care transporta, cu un ansamblu auto format din autoutilitară cu macara și remorcă, cantitatea totală de 38,73 mc de material lemnos, fără documente legale de proveniență”, a informat biroul de presă al Poliţiei Argeş. “În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Domnești. De asemenea, ansamblul auto folosit la transportul materialului lemnos, a fost indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor”, a mai informat Poliţia. Camionul şi remorca aparţin unei firme a unui amic de-ai primarului din Vlădeşti și cel mai probabil vor fi confiscate. Dacă va fi găsit vinovat, primarul riscă o amendă penală sau chiar pedeapsa cu închisoarea. Dacă va fi condamnat, îşi va pierde şi mandatul recent câştigat. n
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
diaspora
19
Fotografia anului în provincia spaniolă Navarra
Româncă, în genunchi în fața medicilor care i-au salvat fiul Asociaţia Jurnaliştilor din provincia spaniolă Navarra a anunţat câşitgătorii premiilor Toldeo, iar fotografia anului este cea a unei românce stând în genunchi în faţa medicilor care i-au salvat fiul bolnav de COVID-19 după ce acesta a stat două luni la terapie intensivă. Iñaki Porto Villanueva este fotograful care a imortalizat unul dintre cele mai emoționante momente din pandemie, în Spania.
Denis Cîrpaci, în vârstă de 28 de ani, a petrecut 60 de zile la Terapie Intensivă, după ce a fost internat la finalul lunii martie Pentru imaginea surprinsă în iunie, când Simona, mama tânărului român de 28 de ani Denis Cîrpaci, a îngenuncheat în fața personalului medical de la Clinica San Miguel din Pamplona, Iñaki a luat premiul Teobaldo pentru fotografie. Simona, îngenuncheată, cu mâinile încleștate pe piept și cu capul lăsat în jos, și-a arătat astfel recunoștința pentru cei care, după 60 de zile la Terapie Intensivă, i-au salvat fiul bolnav de COVID. Medicul Txuma Urtasun,
care are încă acea imagine înregistrată în minte, a recunoscut că ”plângeam cu toții”, relatează Libertatea. Simona nu a știut să-și arate altfel dragostea pentru salvatori, a mai spus medicul, iar gestul ei a fost cel mai emoționant cu putință. Denis a împlinit 29 de ani când era la Terapie Intensivă, în comă Denis Cîrpaci locuiește de aproape 20 de ani în Spania și zile întregi a fost cel mai tânăr pacient cu coronavirus internat la terapie intensivă în Navarra. ”Coronavirusul m-a lovit foarte tare”, recunoaște el într-un interviu acordat Efe, pe 5 iunie. Pe 20 martie, își amintește el, a intrat în clinica San Miguel din Pamplona, după ce a observat o ”febră de 39 de grade timp de aproximativ patru sau cinci zile”. Pe 23 martie, la 1 dimineața, starea lui s-a agravat și a fost transferat la Terapie Intensivă. Avea 28 de ani când l-au mutat aici, 29 când a fost externat. Pe 20 aprilie a fost ziua lui, era în comă. Din cele două luni, a dormit 40 de zile, timp în care
soția sa, Heidi Drăgan, a putut fi aproape de el: ”Nu am putut veni să-l văd, dar m-au lăsat să mă uit la ferestre și asta este ceva ce alții nu au putut face”.
Medicii spaniol: “Am știut că trebuie să-l salvăm” Txuma Urtasun, șeful Serviciului de terapie intensivă de la Clinica San Miguel, își amintește momentul care l-a mișcat cel mai mult. Când îl intuba pe Denis,
“Plângeam cu toții”, a afirmat medicul care l-a tratat pe român despre momentul emoționant din holul spitalului spaniol telefonul mobil al acestuia a sunat în camera UCI unde era internat, cu mari dificultăți
de respirație. Pe ecran, își amintește Urtasun, a apărut o fotografie a tânărului lângă niște copii: ”Când am văzut acea fotografie, am știut că trebuie să-l salvăm”. Medicul își amintește și că la câteva zile după internare, Simona, mama lui Denis, a sunat și a spus că vrea să doneze un plămân ca săși salveze fiul. Apoi, după ce fiul ei a fost externat de la Terapie Intensivă, Simona a îngenuncheat în fața celor care l-au salvat pe Denis. n
Austriac sechestrat și jefuit în România, fusese ademenit să vină pentru a se însura cu o tânără Doi bărbaţi de 25 şi 47 de ani din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, au fost arestaţi preventiv, după ce ar fi furat bani şi mai multe bunuri de un cetăţean austriac, pe care l-au ademenit în România cu promisiunea că se va căsători cu o tânără. Poliţiştii din Covasna fac cercetări într-un dosar penal de înşelăciune, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi furt. În 30 octombrie, poliţiştii au depistat, în Sfântu Gheorghe, doi bărbaţi, de 47 şi 25 de ani, la scurt timp după ce ar fi retras
o sumă bani, folosind un card bancar aparţinând unui bărbat
de 46 de ani, cetăţean austriac, fără acceptul acestuia.
”Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că cei doi l-ar fi adus pe cetăţeanul austriac în municipiul Sfântu Gheorghe, sub promisiunea că se va căsători cu o femeie, prezentată de către aceştia ca fiind fiica bărbatului de 47 de ani, respectiv sora celui de 25 de ani, situaţie care nu corespundea realităţii”, se arată într-un comunicat al IGPR. Cetăţeanul austriac le-ar fi plătit celor doi, în repetate rânduri, diverse sume de bani, totalizând aproximativ 7.000 de euro. În luna octombrie, în toată perioada petrecută în Sfântu
Gheorghe, ”victimei i-ar fi fost restrâns dreptul de circulaţie de către cei doi bărbaţi, neputând să se deplaseze decât în proximitatea acestora şi doar cu însoţitor”. De asemenea, cetăţeanului austriac i-ar fi fost furate două televizoare, un laptop şi un telefon mobil, bunuri care ar fi fost vândute sau amanetate. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 8.600 de euro. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, iar apoi arestaţi preventiv pentru 30 de zile de magistraţii Judecătoriei Sfântu Gheorghe. n
20
închirieri
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
î Inchiriem camera king size in Manor Park la 5 minute de EAST HAM STATION ,in casa sunt putine persoane .Casa spatioasa , bucatarie mare , 2 baii etc. CAMERA ESTE DISPONIBILA IMEDIAT . PENTRU MAI MULTE DETALII : 07956392391 sau 07449839553. î Se ofera spre inchiriere one bedroom flat curat,luminos si calduros pentru un cuplu sau doua persoane,in Borehamwood. Parcare privata inclusa in costul chiriei care este de 995lire/luna.Contract prin agentie serioasa,se vor cere referinte. Pentru mai multe detalii sunati ,va rog,la 07956890135. î Oferim camera king size in Manor Park la cateva minute de EAST ham station .Casa spatioasa ,recent renovata ,putine persoane in casa ,2 bai etc DISPONIBILA IMEDIAT . Pentru mai multe detalii: 07956392391. î Camera dubla de inchiriat in Stratford situata la 3-4 minute de mers pe jos, sau o statie cu bus-ul (statia pentru bus fiind in fata casei) pana la statia de metrou din Stratford, Westfield Mall sau Morrisons.Pretul camerei este 540 lire lunar plus billuri,iar camera este disponibila din data de 18 noiembrie 2020. Cautam persoane serioase si responsabile iar pentru mai multe detalii puteti suna la telefon 07972531390. î Ofer spre inchiriere o camera single intr-o casa cu 3 duble,un single,2 bai,living,bucatarie mare,gradina,internet,digi si telekom tv.In casa mai locuiesc 2 adulti,un copil si primeaza linistea,curatenia,bunul simt si respectul reciproc.Libera di 11/11/2020.Mob.07955515442. î Camera foarte spatioasa libera in Wembley Park, aproape de metrou, autobuz si magazine, valabila imediat. Pretul e de £600 pe luna cu toate billurile incluse +£300 depozit si cautam un cuplu linistit si serios. Pentru mai multe detalii ma puteti contacta la 07572280610 sau 07384043902.
CLUJ NAPOCA Chirurgie Estetică dentară Implantologie Ortodonție Albire profesională cu laser Protetică dentară Endodonție
Oferim cazare, bilete de avion & transport spre și de la aeroport
Tel Ro: 0040 740 060554 - Dr. Nicu Iuga Tel. UK: 0796 7762302
Spațiu publicitar la doar
£10
+VAT/EDIȚIE Tel: 07852194677
î Camera dubla spațioasă in stratford (aproape de plaistow) intr-o casa cu acces ușor la transport. Ideal, ne dorim doua persoane linistite și oneste, dar este bine venita și o persoana cu aceleași calități. Pentru mai multe detalii contactati la 07539301217 . î Camera dubla de inchiriat, intr-o casa curata si linistita. Intreaga casa a fost revopsita luna trecuta. Chiria este de £570 pe luna cu toate bilurile incluse. Internet de mare viteza. Parcarea este gratis. Casa se afla in Watford la 5 min de Carpenders Park Station. Tel. 07877109779. î Închiriez camera dubla, casa este mare curata , garaj, gradina mare, parcare, TV românesc, e.t.c. Casa se afla in Kingsbury la 5 min de statia de metro si statie de autobuz in fata casei. In casa sunt oameni liniștiți cu bun simt. Pt mai multe detalii 07445650209. î Camera dubla cu 2 paturi separate,langa stadionul tottenham,N178NT,550 totul inclus,casa are 3 camere si locuim 3 persoane. Tel. 07368683289. î Inchiriez o camera dubla disponibila de astazi in zona Edgware la 10 minute de statia de metrou si magazine romanesti casa curata foarte calduroasa cu gradina si terasa strada gratuita Internet de mare viteza si toate bilurile incluse caut persoane foarte linistite si responsabile rog seriozitate maxima conditii maxime de locuit. Tel. 07553224961. î Camera single in Walthamstow, zona 3, intr-o casa foarte curata, decenta si aerisita ca numar de persoane, cu parcare, gradina, Freesat, canale romanesti, internet foarte rapid. Imobilul este situat pe o strada linistita, cu conexiuni de transport exceptionale, la doar 7 minute de Walthamstow Central (Victoria Line) sau Wood Street Station (Overground), avand in imediata apropiere statii de autobuze, magazine off-licence, Tesco, posta, GP, gym, coafor, solar, peco, ATMs. Disponibila imediat pentru O FATA. Contact: George - 07466 989 217. î Ofer spre inchiriere camera double intr-un flat, £400 plus billuri (£85). Camera este ptr o doamna/ domnisoara sau cuplu, nefumatori. In casa locuiesc 2 fete ( eu si fiica mea de 10
ani)si un catel mic Yorkshire terrier ( trebuie sa va placa animalele). Exclus domni singuri, psycho, etc...Zona linistita, Dagenham East statia de metro, zona 5, la 5 min de statie. Mai multe relatii la tel. 07717404818. î Camera dubla de inchiriat in Stratford situata la 3-4 minute de mers pe jos, sau o statie cu bus-ul (statia pentru bus fiind in fata casei) pana la statia de metrou din Stratford, Westfield Mall sau Morrisons.Pretul camerei este 540 lire lunar plus billuri,iar camera este disponibila din data de 18 noiembrie 2020. Cautam persoane serioase si responsabile iar pentru mai multe detalii puteti suna la telefon 07972531390. î Ofer spre închiriere camera double , unui cuplu , intr-o casa cu oameni linistiti si civilizați, in zona wembley Preston Road , foarte aproape de magazine ,statii de bus si de metrou . Valabila din data de 16 noiembrie.Fara Depozit. Mai multe informatii la nr 07459864380. Rog si ofer seriozitate!!!
AM DESCHIS MAGAZIN ÎN HATFIELD! 23A Market Place, Town Centre Hatfield, AL10 0LJ Luni - Sâmbătă: 9 - 19 Duminică: 10 - 17 Handmade Camelia Iordache
î Camera double, loc in camera pentru fete, loc in camera baieti sau camera single de inchiriat zona East Ham aprope de statia de metrou 5-10 minute distanata de mers internet tv romanesc si alte facilitati toate bilurile incluse pentru mai multe informati la numarul de telefon: 07425334069.
sunați la nr de tel 07979108360.
î Inchiriez camera dubla in Abbey Wood (sud-est London). Aroape de statia de autobuz si tren Abbey Wood. Valabila de pe 26 Noiembrie. Tel.: 07519091954.
î Camera dubla de inchiriat intr-o casa foarte aproape de centrul Londrei in Finsbury Park(ZONA 2).Casa are 4 camere ,doua bai gradina si balcon.Magazine si restaurante in apropiere...locatie excelenta!In casa mai locuiesc 3 persoane .Statia de metrou cea mai apropiata Finsbury Park(Victoria si Piccadilly Line) 3 min de mers pe jos.Statia Oxford Circus este la 12 minute distanta cu metroul!Pentru mai multe detalii sunati! Tel. 07760505470.
î Ofer spre inchiriere o camera dubla ,intro casa f frumoasa,f spatioasa cu putine pers in casa.Pentru mai multe detalii,va rog sa ma cintactati la nr de tel 07575 682 628. î Oferim camera king size in Manor Park la cateva minute de EAST ham station .Casa spatioasa ,recent renovata ,putine persoane in casa ,2 bai etc DISPONIBILA IMEDIAT . Pentru mai multe detalii: 07956392391. î Inchiriez camera dubla in zona Edgware la 3 minute de statia de buss, casa recent renovata, curte+parvare+bill-uri incluse £550. FARA DEPOZIT!! Tel. 07956367978. î Avem camera dubla disponibilă în zona Wembley Park.pentru mai multe detalii
î Loc in camera pt un baiat in zona Queensbury,aproape de statia de tren. Casa linistita,recent renovata,£320/luna cu toate bill.urile incluse.Valabil imediat. Tel. 07950937864.
î CAMERA DUBLA HARROW. LA 2 minute de statia de tren si bus HARROW WEALDSTONE,aproape de magazine. Chiria 550 biluri incluse fara restrictii la caldura. Cautam persoane care respecta curatenia si linistea. Detalii 07951279700. î Ofer spre închiriere o cameră dublă în Goodmayes, IG3 8UE. Camera este într-o casă cu grădină, bucătărie, loc de parcare, 3
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
21
închirieri
băi, la 6 minute de stația Goodmayes. Chiria este de 500£. Pentru mai multe detalii sunați 07729115144. î Închiriez trei camere duble în aceeași casă în Manor Park. Camerele sunt într-o casă curată cu oameni de bun simț, cu livingroom separat și grădina. Stațiile Manor Park TFL Rail și Woodgrage Park Overground sunt doar la câteva minute de mers. Chiria pentru fiecare cameră este de £500. Pentru mai multe detalii sunați 07729115144. î Ofer spre închiriere o cameră single în South Woodford. Camera este disponibilă imediat. Casa este foarte curată, are grădină și este locuită de oameni cu bun simț. Central line South Woodford este la 5 minute de mers de casă, în zonă sunt Tesco, Sainsbury's și alte magazine, restaurante Chiria este £320 fără bill-uri. Pentru mai multe detalii sunați 07729115144. î Inchiriem o camera single si doua dubla, in Stanmore la 8 minute de statia de metrou Queensbury. Casa detasata cu gradina si shed, recent renovata cu bucatarie noua, varuita si mocheta noua. In casa mai locuim 2 adulti. Relatii la telefon 07778277111, Dumitru. î Inchiriez camera medie ( single/double) in Chingford Mount ( flat) . Pret 400 ( chelt. incluse) pe luna, deposit 1/2 luna. Telefon: Gabriela 07860875219. î Ofer spre închiriere o casă cu 5 camere în E15. Casa este foarte aproape de Stratford, este foarte spațioasă, are 5 dormitoare, dintre care un dormitor are terasă proprie, living room, dining room, bucătărie, baie și grădină. Chiria este £2200. Casa se dă prin agenție cu contract de închiriere pe 12 luni cu posibilitatea de prelungire. Pentru mai multe detalii sunați 07729115144. î Ofer spre inchiriere o camera single in Rayners Lane(Harrow). Casa se afla situata la 5 minute de statia de metrou Rayners Lane(Metropolitan & Picadilly Line). Camera este deja disponibila. Pret 300£ +biluri si depozit (doua saptamani). Cautam o persoana tanara, linistita,cu bun simt si fara proaste moravuri. Tel:07447918255. î 2 camere double si 1 single de inchiriat. Single: £50 pe saptamana. Double: £100 pe saptamana. Chiria poate fi platita pe luna. Pentru detali: 07425 901630. î Ofer camera medie in zona Harrow&Wealdstone intr-o casa situata la 5 minute distanta de magazine, statie de metrou si autobuze. Ofer si cer seriozitate. Relatii la 07468614288 sau 07466130383. î Loc intr o camera kingsize cu 2 paturi separate pentru un baiat intr o casa curata cu bucatarie mare+living, baie pt 4 pers .in zona kingsbury f aproape de statiile de metrou si bus.valabil imediat. Tel. 07909064117. î Închiriez camera king size in zona Northolt la 5 minute de mers pe jos Pina la statia de metrou . Casa este nou renovată cu condiții foarte bune , in casa locuiesc oameni liniștiti și civilizati , casa are , doua bai, Bucătărie mare, dinner room , curte , parcare, garaj, internet, prețul este de 650£ pe luna cu toate
Walthamstow Central Station (Victoria Line). Casa are 4 camere si 3 bai, living, bucătărie mare si gradina. Detalii la nr:07435214909.
Spațiu publicitar la doar
£10
+VAT/EDIȚIE Tel: 07852194677
bilurile incluse și 200£ depozit ,mai multe detalii la nr de tel 07701352859, Cezar. î Ofer spre închiriere camera double , unui cuplu , intr-o casa cu oameni linistiti si civilizați, in zona wembley -Preston Road, foarte aproape de magazine ,statii de bus si de metrou . Valabila din data de 16 noiembrie. Fara Depozit !!! Mai multe informatii la nr 07459864380. î Se ofera spre inchiriere o camera dubla in Colindale la casa cu gradina. Casa se afla in apropierea magazinelor romanesti si statiilor de bus 32, 142, 324. Statiile de metrou din apropiere sunt Colindale si Kingsbury. Mai multe detalii la nr de telefon: 07455159122. î Camera king-size in Walthamstow, zona 3, intr-o casa foarte curata, decenta si aerisita ca numar de persoane, cu parcare, gradina, Freesat, canale romanesti, internet foarte rapid. Imobilul este situat pe o strada linistita, cu conexiuni de transport exceptionale, la doar 7 minute de Walthamstow Central (Victoria Line) sau Wood Street Station (Overground), avand in imediata apropiere statii de autobuze, magazine off-licence, Tesco, posta, GP, gym, coafor, solar, peco, ATMs. Disponibila imediat pentru DOUA FETE sau CUPLU. Contact: George - 07466 989 217. î Ofer camera dubla in Hendon zona 3. Casa dispune de gradina,2 bai, parcare gratis. Toate bilurile sunt incluse. NW4 4QN. Pt info suplimentare 07874317883. î Camera dubla spațioasă in stratford (aproape de plaistow) intr-o casa cu acces ușor la transport. Ideal, ne dorim doua persoane linistite și oneste, dar este bine venita și o persoana cu aceleași calități. Pentru mai multe detalii contactati la 07539301217 . î Oferim camera king size in Manor Park la cateva minute de EAST ham station .Casa spatioasa ,recent renovata ,putine persoane in casa ,2 bai etc DISPONIBILA IMEDIAT . Pentru mai multe detalii: 07956392391 sau 07449839553. î Inchiriez camera king size in casa curata si recent renovata in zona Leyton Bakers Arms la 15 min de Leyton Station si 10 minute de
î Închiriez camera dubla, in zona OldburySandwell, unui cuplu sau unei doamne/ domnișoare. Dorim oameni muncitori, curați, cu bun simt și loc de munca stabil. In casa locuiește un singur cuplu. Casa este foarte curată, iar zona curată și liniștita. Mai multe detalii la numărul de telefon 07466803549. In caz ca nu va răspund, va rog sa-mi lăsați un mesaj. î Camera double, loc in camera pentru fete, loc in camera baieti sau camera single de inchiriat zona East Ham aprope de statia de metrou 5-10 minute distanata de mers internet tv romanesc si alte facilitati toate bilurile incluse pentru mai multe informati la numarul de telefon: 07425334069. î Ofer spre inchiriere camera dubla , zona linistita la 10 minute de statie Barkingside central line 560£plus bills. Dorim 1 cuplu. Casa foarte curata, linistita, dorim seriozitate. Casa este nou renovata, conservator, gradina garaj, parcare ferita, tv, programe romanesti, internet etc. Camera este disponibila din 9 decembrie. Locatia: Barkingside. Post code: IG50UD. Tel. 07908218820. î Am camera dubla liberă în zona Wembley Park.pentru mai multe detalii sunați la nr de tel 07979108360. î CAMERA DUBLA HARROW. LA 2 minute de statia de tren si bus HARROW WEALDSTONE,aproape de magazine. Chiria 550 biluri incluse fara restrictii la caldura. Cautam persoane care respecta curatenia si linistea. Detalii 07951279700.
î Cameră dublă în apropiere de Quadtrand Hendon £600 biluri incluse. Loc parcare ptr 2 mașini, curte mare,2 băi. Nu se cere depozit. Plata o dată la lună. Băieți liniștiți și cu bun simț în casă. Camera este fff curată mobilată cu strictul necesar. Ptr mai multe detalii sunați la nr 07468579300 Marius. î Camera dubla în Seven Kings într-o casa curata și liniștită la 7 mine de stația de tren...4 minute magazin romanesc si altele... casa dispune de doua bai, internet, curte... pretul chiriei este de 160£ pe săptămână cu biluri incluse...mai multe detalii la telefon 07365817829. î Ofer spre inchiriere o camera dubla in zona Kingsbury. La 2-5 minute de statiile de bus 183,204, 302,324. Gradina, loc de parcare, Internet, tv Romanesc. Pretul este de 600 pound cu toate bilurile incluse. Pt mai multe detaii la nr ul de telefon:07715997583. Gabriela. î De inchiriat camera dubla mare cu pat king disponibila de azi intr-o casa curata,linistita si spatioasa cu gradina mare si 2 bai!camera este la pretul de 500 plus biluri in zona kingsbury.pt mai multe detalii va rog sunati!!07908607021. î Camera dubla in Neasden in casa cu oameni linistiti, si un loc pentru un baiat cu alt baiat in camera, nu accept petrecareti sau alte genuri. Tel.07467153700.
CARTIROMANESTI.CO.UK
LIBRĂRIE ROMÂNEASCĂ ÎN MAREA BRITANIE
22
diverse
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
Reţeta săptămânii
Bulete din brânză de capră Chef Loredan vă recomandă
î Oferim transport persoane, la toate aeroporturile din londra ,si la alte locații la cele mai avantajoase prețuri. soferi profesionisti punem la dispozița dumneavoastră .transport luton ,gatwick ,stansted, southend și heathrow si etc.....tel +44(0)7481493368. î Antene satelit fără abonament cu programe românești și străine. funcționează și livrăm oriunde în țară și străinătate. oferim garanție și consultanță pentru o instalare mai ușoară și corectă. pentru mai multe informații sunați la nr. de telefon 0767014723. 0741455320. noi te învățăm să instalezi orice tip de antene ca să nu mai plătești de fiecare dată când îți instalezi antena. î Va putem ajuta sa va mutati lucrurile personale ori bunurile comerciale de la o locatie la alta din Londra si imprejurimi. Membrii personalului nostru vor fi intotdeauna prietenosi si, in acelasi timp va vor oferi servicii profesionale de transport pe care va puteti baza. Ajutam la incarcat si descarcat, fara alte costuri suplimetare!!! Oferim seriozitate!!! Pentru programari si detalii sunati la: ADRIAN TRANS LTD, Tel: (+44)7454822655. î Ofer servici de mutari si transport cu van 3.5t an londra si UK.Pentru a afla costu unui transport trimiteti un mesaj cu ambele postcoduri si an scurt timp veti avea pretu.07544337524 Mugurel maxima seriozitate. î Va oferim servicii de transport pentru aeroporturile din Londra sau la diferite locatii din Londra si imprejurimi. Pentru mai multe informatii va rog sa ma contactati la: 00447404974820, 00447516592436
Astăzi vă prezint un aperitiv foarte gustos, ușor de gătit și care nu este deloc costisitor: Goat's cheese fritters, orange infused carrot puree, English asparagus, parmesan crisps / Bulete din brânză de capră, piure de morcovi cu infuzie de portocale, sparanghel și chips de parmesan. Materii prime pentru 4 porții n 500g brânză de capră n 200g pesmet n 50 g zahăr n 100g unt fără sare n 4 ouă întregi n 50 g făină albă n 500 g morcovi n 200 ml suc din portocale n 150 g parmezan ras n 200g sparanghel n 700 ml ulei pentru prăjit n sare și piper după gust Mod de preparare Morcovul se curăță, se spală și se taie cuburi mici. Se pune într-o oală la fiert împreună cu sucul de portocale, sare, zahăr și se completează cu apă rece. Rețineți că atunci când puneți ceva la fiert niciodată să nu folosiți apă caldă sau fierbinte. După ce morcovii sunt fierți, îi scoateși direct în blender, adăugați untul. Folosiți viteza maximă până obțineți o compoziție omogenă. Sparaghelul se spală sub jet de apă rece. Tulpinele mai mature, mai tari și lemnoase se pregătesc prin îndepărtarea capătului lemnos. Se taie tulpinile în lungimi egale, apoi se curăță coaja cu ajutorul unui cuțit pentru curățat cartofi. Într-o oală puneți apă și adăugați sare astfel încât să simțiți că este sărată și după ce a dat în fiert adăugați sparanghelul și îl fierbeți timp de două minute și jumătate. Sarea are ca rol să-i scoată în evidență culoarea verde superbă, iar apoi după ce a fiert, ca să mențineți această culoare, scoateți-l imediat într-un vas cu apă și gheață (ice water). Acesta făcând un șoc de răcire își va păstra culoarea și nu va deveni maroniu. Parmezanul ras îl întindeți pe o tavă tapetată cu hârtie pergament sau dacă aveți o foaie de silicon, introduceți într-un cuptor încălzit în prealabil la temperatura de 180 de grade celsius timp de 4 minute și jumătate. Se scoate tava din cuptor, se lasă să se răcească și se rupe în bucăți cu un diametru de aproximativ 2 centimentri. Ouăle se sparg într-un castron, se adaugă sare și puțin piper împreună cu cantitatea de făină, după care se amestecă cu telul încât să nu avem aglomerări de la făină. Brânza de capră se amestecă într-un bol adânc, se adaugă piper după gust și pătrunjelul tăiat mărunt, apoi se porționează în bile de mărimea unei nuci medii. Bilele de brănză se dau prin ou și apoi prin pesmet. Se prăjesc în baie de ulei la o temperatură de 250 grade până capătă culoarea galben aurie. Împărțiți cantitatea de bulete în mod egal, apoi serviți pe farfurie adăugând garniturile de piure de morcovi, sparanghel și chipsurile din parmezan în funție de imaginația fiecăruia. Vă doresc Poftă Bună!
î MDelivery vă oferă posibilitatea de a transporta #Colete din Londra,Luton, Milton Keynes, Northampton, Corby, Kattering, Daventry, Coventry,Leicester, la orice adresă indicată de DVS, spre Republica Moldova ! Mai multe informații: www.mdelivery.md. Tel. +44 74 89 9999 89 sau +373 79 999 388. î Cercei pentru bebeluse – deplasari, oriunde in Londra. Aplic cercei medicinali si se poate alege dintr-o varietate de materiale, forme si culori. Tel. 07840 570729. î Beauty by Nicola – tratamente faciale, epilare si masaj. Zona Watford – Bushey. Experienta de 10 ani in domeniu. Tel. 07840 570729. î Eastlines coletarie cu discount si super avantaje: transport de trei ori pe saptamana, serviciu de la usa la usa, orice cantitate si volum (bagaje, mobila, paleti, electrocasnice, electronice, etc), urmarirea expeditiilor si comenzi online, asigurare in tranzit, depozit propriu in Londra, call-center deschis 13ore/zi (+442082004420/+40318107382). Preturi de la 0.79/kg. î Filipas Driving Academy (FDA). Scoala de soferi automatic & manual. Instructor: Marcel I Filipas.Oferte speciale pentru elevi si studenti. Tel. 0787 2311 299, www. filipasdrivingacademy.co.uk. î Aveți nevoie de o procură sau declarație?Doriți ca actele de stare civilă eliberate de autoritățile britanice să fie recunoscute și în România? Urmează să efectuați o deplasare în regim de urgență sau vă pregătiți o vacanță și vă trebuie un document de călătorie? Aveți nevoie de traduceri autorizate sau de obținerea apostilei de la Haga? Apeleaza cu incredere la serviciile Authentica Notaries. Cristina Mihalache Bertolini este un notar roman, calificat ca notar public in Romania si Marea Britanie. Tel/WhatsApp: 0744 930 6549/07928 316981. 93 Watling Avenue, HA8 0LA, langa metrou Burnt Oak î Artist Salon - Coafor, extensii de par, frizerie, cosmetica, gene false, unghii cu gel, manichiura & pedichiura. La acest salon se folosesc cele mai bune produse, iar angajatii au experienta si sunt calificati in domeniul lor de activitate. 143 Burnt Oak Broadway, HA8 5EJ. Duminca: 10:00 - 17:00. Luni - sambata: 10.00 - 22.00. Tel. 07542 633666. Facebook: Artist Salon. Instagram: Salon Artist UK. î Mii de carti in limba romana te asteapta pe rafturile librariei Carti Romanesti: carti pentru copii, pentru mamici, dezvoltare personala, carti de dragoste, etc. Comanzi online si primesti cartile la tine acasa in doar 2-3 zile lucratoare. Livrarea, in UK, costa £1.50 indiferent de numarul cartilor comandate. Intra pe www.cartiromanesti.co.uk si comanda cartile favorite. Citeste in limba ta, citeste romaneste! Facebook: Carti Romanesti UK. (foto carti) î Traduceri de orice fel si servicii de legalizare. Traducerile oficiale sunt realizate în regim de urgență de traducători autorizați de Ministerul Justiției, cu specimen de semnătură și sigiliu depus la Ambasada României din Londra.
Putem traduce orice tip de documente, din română în engleză sau din engleză în română: certificate de naștere, certificate de căsătorie, certificate de divorț, apostile, caziere, diplome de studii, foi matricole, adeverințe, recomandări, rapoarte medicale, texte literare și științifice, contracte, articole, web site-uri, alte documente cu scop oficial și privat etc. Pe langa traduceri in/din engleza, executam traduceri legalizate din/in limbile franceza, italiana, spaniola, portugheza, greaca, urdu, si nu numai. Prețurile traducerilor încep de la £15/pagină. * În cazul unor texte cu grad mai mare de dificultate (documente în limbaj specializat, tehnic, documente juridice), prețul traducerii este calculat în funcție de numărul de cuvinte, de pagini și de ore lucrate. * Traducerile autorizate se eliberează în două exemplare originale. Al doilea exemplar este inclus în preț. * Putem elibera și exemplare suplimentare dacă aveți nevoie, costul fiind de £5/exemplar. •*Pentru scanarea traducerilor autorizate prețul este de £5/ document. Documentele care se doresc a fi traduse pot fi trimise prin posta sau pe mail, cristina@authenticanotaries. co.uk. Traducerile pot fi ridicate de la noi de la birou sau vi le putem expedia prin poștă. Taxe poștale: • Royal Mail Special Delivery Guaranteed: £9.00 (Garantat să ajungă până la 1.00pm în ziua următoare) • Royal Mail Signed For: £4.50 (1-3 zile lucrătoare), • First Class mail: £2.50 (1-3 zile lucrătoare). Plata traducerilor se face după ce primim documentele de la dvs și după ce acceptați oferta noastră de preț. Traducerile autorizate pot fi ridicate în 24 de ore de la efectuarea plății. Vă putem ajuta, de asemenea, cu obținerea apostilei de la Ministerul de Externe Britanic (FCO). Apostila se obține în aproximativ 4 zile (dacă este o aplicație straightforward) sau 21 de zile (dacă este o aplicație non-straightforward). Există și serviciul de apostilare de urgență (într-o jumătate de zi), dar acesta nu poate fi accesat individual, ci numai prin una din companiile înregistrate cu Ministerul de Externe Britanic. Biroul nostru notarial, Authentica Notaries, este înregistrat. Tel/WhatsApp: 0744 930 6549/07928 316981. 93 Watling Avenue, HA8 0LA, langa metrou Burnt Oak . î Avocati romani in UK – Osbornes Solicitors Domenii de activitate: Accidente la locul de muncă, Accidente rutiere, Accidente feroviare, Accidente maritime, Accidente aeriene, Accidente mortale, Accidente agricole, Accidente în fabrici și uzine, Accidente în domeniul construcțiilor, Accidente în vacanță, Accidente în sport, Leziuni cerebrale, Neglijență medicală. Contactați-ne pentru a discuta în detaliu situația dumneavoastră. Maria Tiron, 07809343150 sau 02074288445, email: maria.tiron@osborneslaw.com î Levenes Solicitors - Avocați români specializați în obținerea de compensații pentru vătămări corporale: Leziuni cerebrale, Leziuni ale coloanei vertebrale, Amputări ale membrelor, Neglijență medicala, Construcții și accidente industriale, Boli industriale, Accidente de motocicletă, Accidente de bicicletă, Accidente în străinătate. levenes.ro Tel. 020 8826 1494 Mob. 07584 391416 Ashley House, 235-239 High Road, Wood Green, London N22 8HF î Eastlines – Serviciul de coletarie La Eastlines vei gasi cele mai bune oferte de transport colete, door to door, Anglia – Romania si Romania Anglia, dar si catre toate destinatiile din Europa! SERVICII: Express by Air – livrare in doar 24 ore Standard –livrare 4-7 zile lucratoare Economic – livrare in 8-10 zile lucratoare (peste 20kg) Cargo – colete agabaritice XXL – colete voluminoase cargo paletizate Web: eastlines.ro Facebook: Eastlines – Serviciul de coletarie Tel UK: +44 (0) 2082 004 420 Tel RO: +40 (0) 3122 96253 contact@eastlines.ro Adresa UK: Unit 9 Barratt Way, Harrow, HA3 5TJ î Ești Self-employed sau ai o companie în UK? Dorești să înființezi un LTD sau să te înregistrezi ca Selfemployed? Contactează contabilii Super Financial Limited pentru o consultație gratuită în legătură cu serviciile de contabilitate necesare desfășurării în condiții normale, conform reglementărilor în vigoare, a afacerii tale! 020 8925 0070 www.superfinancial.co.uk Suntem aici pentru tine și afacerea ta! Londra - Luton - Kent - Northampton - Manchester
Mică Publicitate Dacă ești în căutare de un loc de muncă, de chirie sau de angajați, vinzi sau cumperi, folosește cu încredere secțiunea noastră de Mică publicitate
PUBLISHER: My Own Media Ltd. 1st Floor Unit 8 Cavendish House, 369391 Burnt Oak Broadway, Edgware, Middlesex, HA8 5AW, United Kingdom EDITOR-IN-CHIEF: Sorin Cehan Email: s.cehan@ziarulromanesc.net EDITOR london: Mircea Maer, mircea.maer@ziarulromanesc.net, Tel: 07825160829, EDITOR romania: Gabriela Iordan, gabriela@ziarulromanesc.net DESIGN: Cătălina Ilie ADVERTISING Tel: 07852194677 Email: larisa@myownmedia.co.uk; reclama@ziarulromanesc.net DISTRIBUTION Email: info@myownmedia.co.uk Advertiser and advertising agency assume liability for all content (including text representation, illustrations, and photographs) of advertisements printed or posted, and also assume responsability for any claims arising from the advertisment and made against the publisher. The publisher is keeping the right to choose its advertisers & advertisingagencies
Dați-ne like pe facebook.com/ziarulromanesc www. ziarulromanesc.net
23
Locuri de muncă î Am nevoie de un tape and jointer making good man in seven sisters program de la 8-5 pauza de 1 ora de la 12-1 pt cei interesati sunati la nr de telefon 07437852619.
ATENȚIONARE Nu dați datele personale oricui, doar agențiilor acreditate. Nu transferați bani în contul nimănui pentru DBS sau alte cereri. Verificați întotdeauna agentul sau agenția care vă oferă de muncă. î Agentie de recrutare, cu sediul in Barnet, cauta persoane care doresc sa lucreze in scoli, pe pozitia de assistant teacher. Locurile de munca sunt disponibile in Londra si se cere level 2 sau level 3. Pentru detalii: 07861829070 sau email ehaisan@yahoo.com. î Angajam vanzatoare pentru supermarket in zona Watford. Cunoastinte:limba engleza si calculator. Tel. 07833848440. î Cautam muncitori necalificati in constructi si Depozite pentru consultatie contactatine pe acest nr De telefon pe WhatsApp 07826727859. î Avem nevoie de fete la curățenie la case doar in ..Colindale ,Burnt oak , edgware , Stanmore , mill hill , Wembley , queensbury. Watford ,Bushey , Finchley ,Borehamwood , Barnet , plata este de 9 lire pe ora ... trebuie experiența obligatoriu și limba engleză deoarece șefa este englezoaica ... pentru mai multe sunați și vorbiti doar in engleză .. 07790270908 Jo. î Cautam mecanici pentru service auto Mitcham,cu experienta,ideal pentru persoanele care locuiesc in Mitcham, Morden,Wimbledon,Croydon sau Sutton. Luni - Sambata 9 - 19:00, £500/saptamana, £600 /saptamana pentru cei cu multa experienta. Pentru mai multe detalii sunati la nr 02086402221. î Agentia Whisk stars ltd angajeaza de multi ani in londra personal pentru azil
Spațiu publicitar la doar
£10
+VAT/EDIȚIE Tel: 07852194677
î CarFix Garage LTD cu Sediul in Colindale Ofera 3 Posturi de Munca pe #Termen #Lung: 1. Mecanic Auto 2. Electrician Auto 3. Foliator Geamuri Cerintele sunt urmatoarele: #Experienta #Minim 2 #Ani, -Cunostinte tehnice in domeniul Auto. -Persoana Dinamica si Responsabila de Preferat #Nefumator. -SUNATI doar cei care corespundeti cerintelor de mai sus. -Salariul este in functie de Experienta. -Incasarile sunt la fiecare 2 saptamani. Garajul Este Dotat cu Ultima Generatie de Tehnologie Auto si Ambientul de Lucru cat si Personalul este unul Foarte Placut. 02080044470 07440900900 info@carfixgarage.co.uk www.carfixgarage.co.uk Unit 4, Colindeep Lane NW9 6HB.
de batrani , oferind job uri , cursuri si diplome level 2, acestea fiind gratuite. cursurile se fac in acelas timp cand lucrati . plata se face saptamanal. dupa terminarea celor 3 luni de cursuri oferim si contract de munca . in decursul celor 4 ani, am oferit locuri de munca si cursuri peste 409 femei din ue! va rog sa verificati pe mapa zona hanwell , deaoarece momentan nu mai angajam personal ce locuieste la o distanta mai mare de 5mile distanta. locatia azilului de batrani este situata in vestul londrei hanwell-. rata pe ora de inceput £9, 00. engleza este necesara! va rog sa nu sunati daca nu vorbiti limba engleza! angajam persoane ce locuiesc in vestul londrei sau imprejurimi. vă rugăm să trimiteți cv-ul la whisksstar@gmail.com , sau lasati un mesaj la numarul de telefon afisat mai jos. personal manager 07493690003. î Angajam vanzatoare pentru supermarket in zona Watford. Cunostinte: limba engleza si calculator. Tel. 07833848440.
î Locuiesc în Wembley și caut de munca în curățenie, depozit, spălat vase, cafenele etc full time sau part time. Vorbesc engleza, am insurance number. Ma puteți contacta la 07831237328. î Painteri cu experienta in UK scule masina si acte cautam job in pret sau in zi pentru mai multe detali contactatima la nr 07405 749658. î Caut o doamna sau o domnișoară care sa aibă grija de fetița mea in vârstă de 3 ani și 11 luni. Ofer cazare, mâncare și tot ce trebuie iar pentru salariu și alte detalii puteți sa ma contactați la numărul de telefon 07759450021. î Painting style ltd cauta Tape & jointers profesioniști. Perioada lucrărilor, Noiembrie 2020 - Decembrie 2021 in Bristol, High Wycombe și Luton. Pentru cei ce nu locuiesc in zona se oferă cazare. Se cere CSCS CARD. Pentru mai multe informații sunați la numărul: 07590718148. î Oferim locuri de munca pentru cleaneri IN CASE, in nordul Londrei. Trebuie sa VORBITI ENGLEZA la nivel mediu! Veți primi mașină de servici. Sunati la numarul de mai jos pentru mai multe informatii. Female cleaners required for an expanding franchise in Edgware/ Stanmore. Route managers are responsible for leading and directing cleans and teams. Cleaners must be experienced, Good team working skills and willing to make a positive difference. Pay £10.00 plus company car provided. Working Monday – Friday. Part time and Full time positions available. Call 07496367485 to discuss further or send your email to mollymaidcleaning18@ gmail.com.
î Angajam multiskilled traders. Cerinte: - Limba Engleza la nivel bun (scris, citit, vorbit) - permis de conducere full English Curat - Scule (I.e. Scule de mana, drill, skills saw etc) - CSCS card Compania noastra ofera servicii de maintenanta si reparatii defecte in proprietati de lux. Cautam oameni energici, reaponsabili Si gata sa faca fata oricarei provocari la locul de munca. Oferim training, van (2020), diurna motorina, pachet salarial (£15- £18 pe ora), bonusuri. Contract pe Termen lung. Start imediat. Contact: Tudor Construction Services Viorel: 07920526262 email: info@tudorconstructionservices.co.uk
cont bancar, medic de familie (GP), veti beneficia de consiliere permanenta pe toata perioada contractului, precum si suport pentru a avansa pe plan professional (Level 2&3 Diploma in Health and Social Care). NU SE PERCEP COMISIOANE SAU ALTE TAXE!
î LIVE IN carers. Salisbury, Southampton, Basingstoke, Portsmouth. Live In Carers needed with minimum 3 months experience and speak good English. Hours: On Going with 2 hours break. Free accommodation and free food. Salary: £500.00 to £550.00 per week. Tel. 0116 482 0999 or 07884537894, email catalin@vallandss.co.uk. î SPECIALITY RECRUITMENT angajeaza care assistants, doamne, domnisoare cat si cupluri, serioase si responsabile, cu un nivel de engleza bun ( conversational ), pentru a lucra in Care Homes/Nursing Homes pe tot teritoriul Marii Britanii. Se ofera salariu intre £450- £600 ( in mana) pe saptamana, cazare langa locul de munca la un pret rezonabil. Va ajutam cu relocarea (daca v-a fi necesar ), obtinerea National Insurance Number,
î Compania Hunter Uk Associates Ltd angajeaza soferi pentru livrarea de colete in zonele DATFORD ( DA176AS) - ENFIELD (EN37PZ)- BROMLEY BY BOW ( E33JQ) , cu sau fara Duba personala, experienta si limba engleza nu sunt obligatorii . Salariul competitiv si atractiv - 125-140£ pe zi+ TVA, plus banii de motorina. Totodata se ofera posibilitatea de a face banii extra in fiecare zi , bonus de saptamanal in functie de performanta pe care o aveti. PROGRAM
24
Locuri de muncă
6 noiembrie 2020 • ziarul romÂnesc WEEKLY
î Recrutam soferi cu permis categoria
MAXIM 9h pe zi. Acte necesare angajarii sunt : CONT BANCAR, PERMIS DE CONDUCERE, DOVADA DE ADRESA, PASAPORT SAU BULETIN , INSURANCE NUMBER ( acceptam persoane si fara insurance number) Varsta minima de angajare este de 23 de ani, permisul de conducere trebuie detinut de minim 2 ani . Pentru mai multe detalii sunati la 07538422765 -Adelina, 07788247985 -Irinel, 07494211854 – Valentin î Agentia Whiskstars LTD angajeaza de multi ani in Londra personal pentru Azil de batrani , oferind job uri si cursuri si diplome level 2 acestea fiind gratuite platite de agentia noastra. Cursurile se fac in acelas timp cand lucrati . plata se face o data pe saptamana. Dupa terminarea cursurilor oferim si contract
î Firma romaneasca de constructii angajam painteri cu scule si experienta de lucru in Anglia! Avem lucrări in centrul Londrei. Program de lucru de la 8 la 5. Trei pauze pe zi : 1. 10:00 - 10:15 2. 12:15 - 12:45 3. 15:00 - 15:15 Se lucreaza si unele sambete (program pana la 4) Posibilitate de lucru peste program. Pentru alte informatii apelati 07925 261 257 - Dinu.
de munca , in caz de nu vreti sa mai lucrati cu noi va puteti gasii loc de munca intr un alt azil de battrani ,dar veti fii platita mult mai mult. In decursul celor 4 ani am oferit locuri de munca si cursuri peste 355 femei din Uniunea Europeana !!! Oferte noi pentru un azil de
B pentru servicii de curierat in Marea Britanie Castiguri intre £2000-3500£/luna NET Cerinte: - Minim 23 de ani - Permis categoria B cu vechime minim 1 an - Cazier judiciar curat - Disponibilitate imediata Beneficii: - Plata intre £120 – £150/zi - Plata saptamanala - Cunoasterea unei limbi straine nu constituie un criteriu in obtinerea jobului - Program flexibil, cu posibilitatea de a va alege zilele libere - Un loc de munca neafectat de restrictiile cauzate de pandemie
batrani, femeilori. Experienta nu este necesara,oferim training-platit.Plata se face saptamanal pe un cont bancar.Rata pe ora de lucru de inceput 9,00 £.Locuri de munca in West London.Vă rugăm să trimiteți CV-ul la whiskstars@gmail. com sau lasati un mesa la numarul 07788947744. engleza este necesara . î PiLON Ltd, unul dintre cei mai mari contractori principali in domeniul renovarilor de locuinte sociale, cauta
Descrierea job-ului: - Coletele presortate in saci si scanate de catre personalul Amazon se incarca dimineata in masina - Se conduce un VAN de 3,5 tone (VW Transporter, Mercedes Vito, Oper Vivaro) timp de 9h/zi, cu pauze flexibile - Se livreaza folosind aplicatia Amazon Flex, cu sistem GPS, asadar cunoasterea strazilor nu este necesara - Toate coletele sunt platite online, iar timpul de livrare a unui colet este scurt, contactul intre sofer si client fiind minim - Programul de lucru incepe intre 07:30-10:30 Pentru mai multe detalii nu ezitati sa sunati la +447535 121 799 Cosmin muncitori: Plasterer in Richmond, Handyman in Vauxhall, Carpenter in Richmond, Driver in SW1V, Storeman in Southend on Sea. Cerinte: CSCS card. Pilon oferă cursuri suplimentare pentru muncitorii care doresc să-și îmbunătățească abilitățile și oferă diferite programe NVQ, cursuri de specialiști sau conștientizarea cu privire la azbest. Numar de contact: 07864607433-Ruxanda (disponibila luni-vineri intre orele 8-17).
AHEARNE & ASSOCIATES Inc. , Gulmanda Site Services & Industrial and Construction Services 0207 281 6656 OPERATIVES AVAILABLE THROUGHOUT THE UK – EST 1973 AHEARNE PLANT 0207 561 6307 – (Gerry) TRAFFIC MARSHALLS 360 Operators Forklift Drivers Dumper Drivers Tower/Pedestrian Crane Operators Crawler Crane Operators Crane Supervisors Banksperson Loading Shovel Operators
Bobcat Drivers Bulldozer Drivers Concrete Pump operators Crane Co-Ordinators Crusher Operators Dozer Drivers Plant Fitters
ger@ahearnepersonnel.co.uk AHEARNE CIVILS 02075616306 | (Sorin ) 07958369117 TRAFFIC MARSHALLS Civil Engineering Labourers Traffic Marshals Shuttering Carpenters Steel Fixers Bricklayers/Hod Carriers 1st&2nd fix Carpenters Groundworkers Floor Layers/Ceramic Tilers Painters/Paperhangers Scaffolders
Labourers Slaters Plasterers/Screeders Road Workers/Tarmac Layers HIAB/Grab HGV drivers Curtain Wallers Gangers/ Setting out Engineers Fabricator Welder/Coded Steel Erectors
sorin@ahearnepersonnel.co.uk
Rates are based on a minimum hire of 45 hours per week. Labour subject to our terms of business which are gladly supplied on request.
INDUSTRIAL & CONSTRUCTION SERVICES 0208 281 6656 CONSTRUCTION & BUILDING (LEE) Bricklayers Fencers 1st&2nd Fix Carpenters Hod Carriers Ceramic Tilers Road Workers Painters Tarmac Layers Paperhangers Drainlayer Scaffolders Curtain Wallers Roofers Chain Boys Screeders Gangers Setting Out Engineers Plasters Construction Plant Fitter Bench Joiners Scissors Lift Operators Steel Erector TRAFFIC MARSHALLS lee@ahearnepersonnel.co.uk
AHEARNE PARKS & INDUSTRIAL 0207 561 6310 ( Monika )
AHEARNE EDUCATION,HOSPTALITY&CATERING 0207 5616303 (Elena) | 02075616305 (Cristina) | 02075616302 (Adrian) Chamber Persons Bar Persons Cloakroom Attendants Hotel Porters House Keepers Room Checkers Laundry Staff Kitchen Porters Breakfast Cooks Commis Chefs Chef-de-Partie Hotel Receptionist Food & Beverage Manager Cleaners Kitchen Assistants Catering Assistant Meal Supervisors Playground Classroom Assistants Caretakers Handypersons PCV Drivers School Escorts Admin Assistant receptionist Nursing & Residential Care Workers Home Care Auxialary Support Workers Swimming Pool Attendants elena@ahearnepersonnel.co.uk cflora@ahearnepersonnel.co.uk adrian@ahearnepersonnel.co.uk
Grass Cutters Gardeners Ride On Mower Drivers Litter Pickers Pesticide Sprayers Park Attendants Dog Wardens Arborists
Production Operatives Refuse Loaders HGV Fitters HGV Class 1 or 2 Drivers Furniture Porters Van Drivers up to 3.5 tons Van Drivers up to 7.5 tons Order Pickers & packers
sales@ahearnepersonnel.co.uk GULMANDA SITE SERVICES 0207 281 6656 – (Ger) MECHANICAL AND ELECTRICAL
Cooks
Electricians Electrical Improvers Plumbers Pipefitters Coded Welders
Electricians Mates Duct Fitter (Pairs) Mechanical Mates M&E Supervisors General Labourers ger.hickey@gulmanda.co.uk
Mechanical and Electrical rates are based on a minimum hire of 10 days, 50 hour weeks.