ORADEA / 20.03 - 02.04.2021
Află importanța consultului oftalmologic preventiv, la pagina 15 | vitreum.ro
Str. Nufărului 30 (Lotus Center)
CÂNTAREA PĂTIMIRII NOASTRE
recital pe versuri de Octavian Goga, susținut de actorul Eugen Țugulea cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei
Duminică, 21 martie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia, vă invităm la spectacolul recital pe versuri de Octavian Goga: „Cântarea pătimirii noastre”, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei. Recitalul va fi susținut de către actorul Eugen Țugulea, laureat al Galei Premiilor UNITER în anul 2016 cu Premiul special pentru o viață dedicată teatrului și poeziei. Alegerea unui poet transilvănean, și în special a lui Octavian Goga, nu este deloc întâmplătoare și are atât o motivație istorică, cât și una personală. În primul rând, anul acesta se sărbătoresc 140 de ani de la nașterea poetului Octavian Goga (1 aprilie 1881), iar data în care se va desfășura recitalul este foarte apropiată de aniversarea acesteia, marcând astfel, pe lângă celebrarea Zilei Internaționale a Poeziei printr-un omagiu adus unui poet român valoros, și acest eveniment. În al doilea rând, Eugen Țugulea mărturisește că are o datorie față de poezia transilvăneană deoarece „deși sunt de zeci de ani aici și m-am înrădăcinat în acest loc, am recitat poezii scrise de autori din toate provinciile istorice ale României, dar niciodată, în public cel puțin, poezii scrise de vreun poet transilvănean”. Alegerea lui Goga în mod special are și o motivație de suflet: prin anii '40-'45 și-a auzit un
coleg recitând o poezie dedicată lui Octavian Goga care l-a impresionat profund și pe care a învățat-o imediat, deși nu a recitat-o în public până acum. Cert este că acest eveniment i-a deschis calea spre descoperirea universului liric al poetului transilvănean. În ceea ce privește alegerea creațiilor lirice din opera destul de bogată a lui Goga, Eugen Țugulea spune că: „am fost subiectiv în alegerea poeziilor pe care le voi recita. Am extras din opera lui Octavian Goga ceea ce am înțeles și mi-a plăcut din punct de vedere estetic, dar în primul rând emoțional, pentru că într-un recital de douăzeci de poezii nu poate fi cuprinsă totalitatea valorilor și ideilor unui poet important. Astfel, am ales această perspectivă subiectivă, care reprezintă și autorul, dar mă reprezintă și pe mine în felul în care privesc autorul. Nu m-am rezumat la poeziile emblematice ale sale, ce, într-adevăr, îi dau un plus de valoare, pentru că ele sunt doar o parte din dimensiunea conștiinței autorului. Sunt de părere că cineva care dorește să exprime un poet nu poate să aleagă numai ceea ce este reprezentativ pentru acesta, pentru că ar însemna că te interesează numai elementul de vârf, ori nu numai acest aspect reprezintă o personalitate, indiferent care ar fi ea. Ce am eu bun sau mai puțin bun, un cusur al meu, ori o calitatea a mea nu mă reprezintă în totalitate, ci un summum de calități și defecte. La fel privesc și opera unui poet când aleg poeziile pentru recital. Încerc să creez o structură internă, ca un fel de poveste a autorului respectiv, cu început și cu sfârșit”.
Biletele pentru recital se pot achiziționa fie online, de pe site-ul Eventim.ro, fie de la Agenția Teatrului, deschisă de miercuri până vineri între orele 14:00 - 19:00 și sâmbăta și duminica între orele 16:00 - 19:00. Vă așteptăm cu drag la teatru!
Cult
TITLU RUBRICĂ
CULT | | | CITY LIFE
Hong Kong Hong Kong nu a fost pe lista noastră inițială în călătoria sabatică, dar pentru că ne-am dorit să vizităm și acest loc și oarecum era în drum, neam gândit că este o ocazie bună de a face un city break în acest oraș cosmopolit.
plăcut foarte mult aici, am venit de trei ori în scurta noastră ședere în oraș. Locul merită vizitat atât în timpul zilei, cât și seara. Priveliștea este una magnifică! Victoria Peak este cel mai înalt deal din Hong Kong, având o altitudine de 552 m.
Mai jos găsiți o listă cu obiectivele turistice vizitate:
1. Victoria Harbour este una din cele mai populare atracții din Hong Kong. Portul separă insula Hong Kong în sud de peninsula Kowloon în nord. Am vizitat Victoria Harbour atât dimineața, savurând o cafea în apropiere de Avenue of Stars, cât și seara când am venit să admirăm simfonia luminilor în dreptul promenadei Tsim Sha Tsui. Simfonia luminilor (SOL – Symphony of Lights) se poate admira în fiecare seară începând cu ora 20:00. Spectacolul este unul magic!
2. Victoria Peak. Pentru a ajunge la Victoria Peak am luat ferrybotul din portul Victoria, urmat de un lung drum cu autobuzul. Pentru că ne-a /cherryontheworld
CHERRYONTHEWORLD
3. Man Mo Temple este un templu taoist închinat zeului Literaturii Man Cheong și al zeului Artelor Marțiale, Mo Tai. Sunt mai multe temple de agest gen în oraș, dar cel mai mare se găsește în Sheung Wan.
AFLĂ MAI MULTE PE WWW.CHERRYONTHEWORLD.COM
Nașterea Un subiect foarte des discutat în grupul nostru pe Facebook este nașterea. Când se discută despre naștere și despre alăptare, adeseori se ajunge la comentarii acide și nu din cauză că noi mamele am fi rele, așa cum spun unii, ci pentru că nu știm tot timpul să ne punem în situația altei persoane, ceea ce este foarte greșit. Dacă ar fi să gândesc la rece, să exclud orice altă situație decât cea în care am fost eu, ar fi foarte nedrept și asta doar pt că eu am născut natural, foarte ușor și foarte rapid. Ei bine, de aici apar toate discuțiile controversate. Fiecare știe ce are în ogradă și nu se gândește că poate fi și altfel.
😊
Dacă e să vorbim despre nașterile mele, e destul de simplu. Carla, născută vaginal in 12 decembrie 2012, la 42 de săptămâni, cu naștere indusă, deja era în suferință fatală și a fost necesară intervenția. Am refuzat orice fel de anestezie, la început, ca apoi, în plin travaliu, să cer orice doar ca să nu mă mai doară. Evident, fiind deja în plină acțiune, nimeni nu a mai tratat cu mine despre nicio anestezie, dar nici nu era nevoie pentru că după 4 ore de contracții, Carla deja era în brațele mele. Oricât și oricum aș povesti, acel sentiment nu se poate reda în cuvinte. E ceva de vis, ceva de neimaginat, ceva magic.
😂
💜
Apoi, Ema, născută natural în 20 august 2015 la 38 de săptămâni. Pentru mine, a doua naștere a fost fără niciun stres, fără nicio frică. În mintea mea a fost de genul „Ok, merg să nasc, a doua zi vin acasă și îmi continui treaba”. Ei bine, așa a și fost! Eu de la 36 de săptămâni pierdusem deja dopul
😂
gelatinos, la 37 de săptămâni începusem să mă dilat, dar fiind destul de aproape de maternitatea la care am născut, medicul a avut încredere în mine să mă lase să mă plimb prin oraș. Nu aveam dureri, doar la spate puțin de la greutatea sarcinii și cam atât. Îmi vedeam de treaburile obișnuite până într-o zi când am simțit că urmează momentul. Am vorbit cu medicul, am mers acasă, mi-am făcut bagajul, un duș rapid și toate cele, de parcă mă pregăteam să merg în concediu. M-am urcat în mașină și în drum spre maternitate l-am sunat pe soțul meu să îi spun că merg să nasc și dacă vrea să participe să vină. În aproximativ 30 minute de pregătiri și 30 minute de travaliu, Ema a fost în brațele mele.
😂
💜
Deci, dacă ar fi să nu accept altceva decât experiența mea, eu ar trebui să le iau pe mămici la rost să le spun că eu nu cred că nu se poate naște natural, ușor și repede. Dar, din păcate, nu așa merg lucrurile. Se ajunge și la cezariană, și la complicații, probleme cu nou născutul, probleme cu mămica, etc. Trebuie să avem înțelegere pentru că nu suntem toate la fel. Naștere ușoară tuturor graviduțelor care îmi urmăresc articolele!
😊
LAURA PAȘCALĂU
Blogger parenting „Sunt mămică, ce să fac?”
SuntMamicaCeSaFac
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
Cult
TITLU RUBRICĂ
CULT | | | CITY LIFE
Strategii de confort termic pasiv în proiecte rezidențiale Pe vremuri, când nu exista aer condiționat și programe care să ne calculeze transferul termic, cei care se ocupau de construire se bazau pe observații simple a mediului înconjurător și construiau o arhitectură aproape autonomă. În sec 21, când încercăm să reducem amprenta de carbon în toate domeniile, să folosim cât mai puțină energie și cea pe care o folosim să fie din surse regenerabile, consider că ar fi o idee foarte bună să aplicăm cu dibăcie și principii de proiectare vechi și simple. În termeni arhitecturali, aceste principii se numesc sisteme pasive și sunt de fapt niște șiretlicuri de moderare naturală a temperaturii interioare pentru a realiza o armonie între mediul natural și cel construit. Deși aceste strategii pot varia considerabil în funcție de locația proiectului, există câteva principii care funcționează îndiferent de microclimatul în care sunt folosite: Ventilația naturală – una din soluțiile cel mai ușor de folosit. Plasarea deshiderilor (uși și ferestre) pe părți opuse a unui spațiu pentru a muta aer proaspăt prin spațiile interioare datorită variațiilor de presiune a aerului. Înălțimi mai mari la încăperi – având în vedere că aerul cald și dens urcă și cel rece coboară, o încăpere cu înălțime mai mare decât uzuală va fi
mult mai confortabilă în lunile calde. În astfel de încăperi, pentru un confort termic sporit în lunile de iarnă, e recomadat încălzirea să fie plasată în pardoseală. Utilizarea de curți interioare pentru ventilații naturale, lumină difuză în încăperi și răcirea pasivă a clădirilor. Acordarea unei atenții sporite sistemului de umbrire, fie că discutăm de rolete, brise-soleil-uri sau vegetație plasată strategic. Folosirea de materiale de construcție care să ajute la inerția termică sau ventilarea locuinței. Impactul vegetației, atât la interior cât și la exterior, joacă un rol foarte important în crearea unui microclimat prielnic. Aplicarea acestor principii nu este nici dificilă nici costisitoare, ține doar de creativitate și ingeniozitate arhitecturală, analiza orientării sitului și a direcției predominante a vântului și mai ales de abilitatea ta de beneficiar de a lăsa arhitectul să-și facă meseria pentru care îl plătești
😊
Arh. CRISTINA COPĂCEAN Atelier CI nina@atelierci.ro www.atelierci.ro
ArchitectureStudioOradea atelier.ci
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
Proiectul „Viitor antreprenor”, o șansă pentru studenții economiști
Universitatea din Oradea/Facultatea de Științe Economice este partener în proiectul Viitor Antreprenor – Creşterea participării studenţilor din categorii vulnerabile la programe de studii de licenţă prin cadre inovative antreprenoriale – POCU/379/6/21/ – 125160, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020”, proiect lansat de Universitatea „Valahia” din Târgovişte, în calitate de beneficiar. Un alt partener în cadrul proiectului este Universitatea din București. Proiectul ,,Viitor Antreprenor” conține printre obiectivele principale creșterea participării studenților din categorii vulnerabile la programe de studii de licență prin implicarea unor specialiști, cadre innovative antreprenoriale. Înființarea si operaționalizarea Centrului Universitar de Inovare Socială și Antreprenoriat Studențesc Viitor-Antreprenor va avea drept scop principal sprijinirea, dezvoltarea și încurajarea spiritului antreprenorial în rândul studenților participanți la programele antreprenoriale. Astfel, 130 de la Universitatea din Oradea (din cei 450 de studenţi/grup țintă studenți) participă la diverse activități desfășurate în proiect în cadrul Centrului Viitor-Antreprenor, activități ale căror obiective vizate sunt:
consiliere socio-profesională – consiliere în vederea dobândirii unei mai optime cunoasteri de sine si a celorlalți, identificarea împreuna cu fiecare solicitant a profesiei celei mai compatibile cu posibilitațile sale fizice si psihice, realizarea planului de carieră; cursuri complementare inovative – formarea de competențe antreprenoriale; obținerea de sprijin financiar/burse antreprenor și premii în urma participării la evaluare (ca urmare a parcurgerii progresive a cel puțin un curs inovativ) vor fi acordate 30 de burse antreprenor și 80 de premii (pentru studenții economiști ai Universității din Oradea); întâlniri cu agenți economici/antreprenori
– organizarea și derularea de schimburi de experiență între studenți și agenți economici/ antreprenori tineri pentru a se prezenta atât inițiativele de succes, cât și dificultățile/obstacolele întâmpinate în activitățile antreprenoriale;
ateliere de lucru antreprenoriale – fundamentarea și lansarea de idei de antreprenoriat de către studenții din grupul țintă, pentru analiza de grup, cu primirea feed-backului de la agenți economici, orientarea studenților către finalizarea studiilor si creșterea angajabilității prin cunoașterea aspectelor practicii antreprenoriale și pieței muncii; consiliere/orientare în carieră – conectare directă a studenților cu mediul antreprenorial prin actualizarea bazei de date cu agenții economici si prezentarea ofertelor de angajare disponibile, identificarea oportunităților de lansare a unor inițiative antreprenoriale;. servicii de îndrumare și sprijin, precum si
servicii de coaching – susținerea studenților înscriși la cursurile antreprenoriale în vederea finalizării studiilor superioare și a creșterii angajabilității pe piața muncii;
caravane antreprenoriale – sprijinirea elevilor în accesarea învățământului universitar terțiar, informarea elevii cu privire la ofertele educaționale specifice universiății/facultății și cu privire la cunoștințele acumulate în domeniul antreprenoriatului;
concurs de planuri de afaceri – studenții bursieri vor prezenta un plan de afaceri/ sustenabilitate poststudii în domeniul studiilor de licență realizate care vor evaluate calitativ conform metodologiei și vor fi validate de către o comisie constituită cadrelor didactice universitare și reprezentanți ai partenerilor socio-economici; premiile acordate constă în participarea la stagii de pregătire inovative specifice antreprenoriatului în străinatate (Grecia). În cadrul proiectului vor fi oferite un număr de 80 de burse pentru studenţii din grupurile defavorizate. Proiectul “VIITOR ANTREPRENOR” are o durată de desfășurare de 24 de luni, iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7.329.870.11 lei.
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
Escape
| CITY ESCAPE |
Top 10 idei de pus în practică primăvara aceasta Dragi mămici, bunici, educatoare sau învățătoare, în articolul de față doresc să mă transform într-o sursă de inspirație și să aduc înaintea voastră câteva idei practice de făcut primăvara aceasta. Ideile au ca și scop crearea de bună dispoziție, confort moral și emoțional și, bineînțeles, vor avea efect și asupra relației dintre dumneavoastră și cel mic. De ce? Pentru că, așa cum am menționat și în articolele anterioare, dacă dumneavoastră sunteți bine, toți cei din jur vor fi bine. Așadar, să intrăm în subiect! Vă prezint 10 idei interesante care să vă aducă zâmbetul pe buze:
1. Realizați pe balcon, în bucătărie, hol sau chiar dormitor un mic colțișor verde: plante naturale, vaze colorate, pietricele, mici tablouri cu peisaje preferate sau rame foto cu amintiri dragi. 2. Creați în casă un spațiu dedicat lecturii, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru copilaș: un fotoliu, un taburete comod, un coș cu diverse cărți, un cort sau o pătură caldă și pufoasă.
3. Jucați-vă împreună cu cel mic „Tabloul încrederii
de sine”, un joc inventat de mine, care a reușit să sporească bucuria: decupați în formă de ramă foto o foaie albă de hârtie, decorați marginile așa cum vă doriți (petale de flori, stickere, creioane colorate etc.), amplasați copilul în mijlocul ramei, astfel încât să semene cu un tablou minunat și enumerați 3-5 lucruri apreciative despre el. Exemplu: Ai niște ochi strălucitori, mari, zâmbăreți etc. Faceți schimb de roluri și lăsați copilul să enumere lucruri frumoase despre mămica lui.
4.
Pregătiți o salată de fructe, încercând să organizați farfuria astfel încât să creați un peisaj, o scenetă de teatru, niște animăluțe simpatice etc. Pofta copilașului pentru fructe va spori de îndată!
confortul casei sale. În tot acest timp, dumneavoastră vă puteți relaxa alături de o cafea sau un ceai cald.
7. Căutați în librării cărți interesante după care s-au creat și filme. Citiți cartea, vizionați filmul, iar apoi comparați-le, notându-vă într-un caiețel observațiile descoperite. 8. Pregătiți de dimineață împreună cu copilul un mic
dejun colorat și creativ pentru a vă putea continua ziua cu energie și bucurie: omletă cu ochișori din măsline, păr din ardei și hăinuțe din salată verde etc.
9. Pregătiți-vă ușor, ușor, garderoba de primăvară, realizând alături de cel mic o prezentare de modă și selectând astfel lucrurile de care mai aveți sau nu nevoie. 10. Cumpărați cretă colorată și desenați pe asfalt în fața blocului sau în parc un peisaj de primăvară, niște personaje din desene animate sau alți eroi preferați de cel mic. Sper ca măcar câteva dintre ideile enumerate să vă desprindă din rutina zilnică și să vă aducă zâmbetul pe buze! Vă doresc o primăvară strălucită!
5. Îmbrăcați-vă bine și ieșiți în parc, pe bancă la soare, cu un fresh de portocale făcut acasă (după preferințe), o carte de citit și câteva fructe tăiate și puse într-o caserolă mică. Să înceapă vitaminizarea, mămici!
6. Înscrieți copilașul la ateliere online de dezvoltare emoțională și/sau personală și oferiți-i astfel șansa de a învăța într-o manieră creativă și distractivă, din
PETRA BOANTĂ
mamaluiemotionel@gmail.com
Globe-Americas mamaluiemotionel.com Mama lui Emoționel instagram mamaluiemotionel
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
| CITY ZEN |
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
Style
TITLU RUBRICĂ
De ce ne cade părul? Tot mai multe persoane se confruntă cu această problemă, atât femeile cât și bărbații. Un lucru este cert - trăim în secolul vitezei și există multă presiune în stilul nostru de viață, iar rutina în modul „fast-forward” în care suntem angrenați zilnic accentuează acest proces. Ca să putem trata căderea părului este necesar să depistăm cauza. Care este motivul acestui proces neplăcut? Foarte important, înainte să punctăm posibilele cauze, vreau să știi că: Părul nostru are mai multe faze de creștere: anagenă catagenă telogenă Faza anagenă este faza activă de creștere a părului. Este momentul în care apare un fir nou din folicul, iar cel vechi este împins afară. Această fază durează între doi și șase ani, iar în fiecare lună, în această fază părul crește aproximativ 1cm în 30 de zile. Unele persoane “se plâng” că nu le crește părul, sau altele, cărora le crește foarte repede. Motivul este faza anagenă mult activă, sau prea scurtă. Faza catagenă este faza în care părul este întrun repaus de aproximativ 10 zile. Nu mai crește și nu mai este alimentat cu sânge. Reprezintă tranziția scurtă spre faza telogenă în care părul se desprinde de scalp și cade. Faza telogenă reprezintă procentul de păr care ne cade zilnic. Este ultima fază de creștere, moment în care, apare un folicul nou, iar firul vechi cade și se regenerează cu altul. De luat în calcul aceste etape de creștere,
deoarece procentul de păr pierdut în acest ciclu de regenerare poate fi diferit de la o persoană la alta. Este normal să ne cadă aproximativ 100 fire de păr pe zi. În continuare, vreau să-ți spun alte motive care pot sta la baza căderii părului. Ar putea fi: 1. Deficitul de vitamine și minerale: în corpul nostru avem nevoie de acești electroliți pentru a funcționa în echilibru. În ceea ce privește părul, el are nevoie de zinc, fier, complex vit. B, vit. A, vit. E, proteine. 2. Dezechilibre hormonale: dereglări de tiroidă, tratamente specifice hormonale 3. Diete drastice de slăbire 4. Perioada imediată după nașterea unui copil. 5. Nerespectarea rutinei de spălare a scalpului cu tendință de îngrășare precoce. (Scalpul gras trebuie spălat atunci când secretă sebum în exces, în caz contrar, poate apărea căderea părului deoarece foliculul nu respiră). 6. Epuizarea psihică 7. Tratamente chimice puternice Identifică ce ar putea fi și bucură-te de un păr frumos și bine îngrijit
MIOARA COROIAN
MC Beauty Studio Str. Kiev nr. 8 0745 595 204 www.mcbeautystore.com MC Beauty Studio mcbeautystudio.team
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
ADIDEM Str. Ciheiului (în spatele restaurantului PALAZZO) 0771 176 855
RECOMANDĂ
MASTER GARDEN Calea Borșului 14K | 0722 421 252
Adidem Gardener - din pasiune pentru plante. Vă așteptăm în noua locație (Cihei, în spate la Palazzo) cu o gamă largă de plante ornamentale, gard viu, diferite specii de arbori. La noi găsiți prețuri corecte și produse de calitate superioară AdidemGardener | adidem.ro
ADENANDRA Str. Episcop Bémer László 4 | 0744 696 941
Master Garden – totul pentru grădina ta. Îți garantăm calitate la un preț corect, ca să te bucuri la maxim de oaza ta de relaxare. Te așteptăm cu o gamă largă de produse: arbori, arbuști, flori perene și anuale, materiale pentru grădinărit, scoarță și pietriș ornamental, decorațiuni pentru gradină Master-Garden | mastergarden.ro
Adenandra Gardening furnizează produse și servicii superioare de grădinărit, destinate persoanelor fizice, companiilor, instituțiilor, centrelor de recreere, centrelor comerciale, comunităților rezidențiale și bazelor sportive. Echipa noastră proiectează, amenajează și întreține spații verzi de care veți fi încântați adenandra | adenandra.ro
3 locuri unde găsești de toate pentru grădina ta
Foto: Claudiu Szabo
Când trebuie să mergem la medicul cu specializare în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice? În primul rând trebuie să știm că din toamna anului 2020, suntem una dintre țările din Uniunea Europeană care a adoptat legea de prevenție a diabetului, datorită faptului că este mult mai ușor să prevenim decât să tratăm!
Uneori hemoglobina glicozilată poate fi în parametrii, dar asta NU înseamnă neaparat că totul este în regulă mai ales dacă ai constatat că ai glicemii mai mari dimineața și/sau după mâncare la 2 ore.
Diabetul zaharat nu reprezintă o afecțiune în care să așteptăm, ci trebuie să acționăm!
Testul de toleranță la glucoză poate fi indicat de către diabetolog, dacă consideră că este necesar și poate fi contraindicat în anumite situații.
Medicul care tratează această afecțiune este doar medicul cu specializare în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice! Nicio altă specializare NU va oferi tratamentul și nu va oferi consultul.
Diabetul gestațional este important a fi diagnosticat corect și tratat, mare atenție, glicata de 5.7% în acest tip de diabet este deja mai mare și nu se raportează la valori, precum în populația generală!
Când glicemia de dimineață depășește 105-110 mg/ dl trebuie să fie un semnal de alarmă și să mergi la diabetolog deoarece poți suferi de prediabet care diagnosticat la momentul potrivit va preveni un diabet zaharat, nu așteptăm ci acționăm!
În concluzie, diabetul zaharat este boala care evoluează tăcut și care nu te doare. Este boala în care nu ai ce aștepta ci trebuie să acționezi! Dacă aștepți îți faci rău și din păcate poți să treci din starea de prediabet- care se poate remite - spre starea de diabet zaharat care se tratează cu terapie orală sau insulină sau alte medicamente și evident cu dieta specifică asociată!
Când glicemia de dimineață depășește 123 mg/dl este posibil să ai deja diabet și dacă aștepți poți atinge valori mult mai mari în timp care vor duce la secreție mare de insulină cu epuizarea pancreasului în timp datorită rezistenței la insulină, ceea ce înseamnă că orice întârziere te aduce cu un pas mai aproape de tratamentul cu insulină. Diagnosticarea se face de către medicul diabetolog care va urmări atât semne, simptome cât și investigații paraclinice. Hemoglobina glicozilată peste 5.7% reprezintă un prediabet și peste 6,5% reprezintă un diabet! Ca atare dacă te încadrezi undeva la aceste valori NU aștepta ci mergi la diabetolog.
Nu uita, dacă ai orice dubiu consultă medicul diabetolog! Dr. Oana Pop Hyperclinica Medlife Oradea, Piata Cetatii nr.1 Medic specialist Diabet zaharat, Nutriție și Boli Metabolice Fb: @Dr. Oana Pop Instagram: @dr.oana_pop
DR. OANA POP MEDIC SPECIALIST DIABET ZAHARAT, NUTRIȚIE ȘI BOLI METABOLICE dr.oanapop
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
Cult
TITLU RUBRICĂ
CULT | | | CITY LIFE
Produse pentru o altfel de dietă Din când în când, mai dorim sau chiar e nevoie să facem câte o modificare în dietă, să eliminăm anumite alimente cum sunt produsele de origine animală sau zahărul din rețete. Ei bine, pentru aceste momente, vă putem pune la dispoziție variantele de prăjituri vegane care elimină în totalitate tot ceea ce înseamnă ou pentru că nu sunt tratate termic sau lactatele, fiind atractive pentru cei care manifestă alergii. Partea de cremă, unde baza ar trebui să fie o cremă de brânză se realizează din nuci Caju, iar gustul dulce, poate să provină de la curmale uscate, sirop de agave sau zahăr din flori de cocos. Iar pentru unt, am găsit înlocuitor uleiul de cocos care se comportă similar la modificările de temperatură. Bineînțeles, și aceste ingrediente pot reprezenta alergeni, astfel că, înainte să vă decideți asupra unui produs, vă recomandăm să verificați dacă vi se
potrivește! Trebuie totodată menționat că datorită prezenței nucilor Caju, conținutul caloric al acestor produse nu este neglijabil și trebuie consumate “cu măsură” ca orice alt răsfăț. Chiar și așa, beneficiile acestor nuci sunt multiple: contribuie la fortificarea musculaturii, combat acțiunea radicalilor liberi, mențin senzația de sațietate și împiedică instalarea anemiei. Din produsele care deja au adunat un public mulțumit sunt: Tarta cu cremă de caju și lime, Cheesecake din caju și coacăze cu topping de fructe, Tortul de trufe cu nucă și fulgi de cocos și, nu în ultimul rând, Tortul cu mac, cremă de căpșuni și inserție de prune.
Îți dorești mai multe detalii? Contactează Cookie Monkey - Sweets and More online sau telefonic 0770104302 | cookiemonkeyoradea | cookiemonkey_oradea #AskTheMonkey #TheMonkeySpillsTheBeans #MaimutaDaDinCasa
Importanța consultului oftalmologic preventiv Deoarece există afecțiuni oftalmologice care nu au simptome deosebite și care pot duce la scăderea și uneori pierderea vederii, este deosebit de important să facem controale preventive oftalmologice. Lipsa consultului oftalmologic periodic permite dezvoltarea și agravarea unor probleme oftalmologice, chiar până în punctul în care acestea nu mai pot fi corectate decât prin intervenție chirurgicală. Când trebuie să mergem la un consult oftalmologic? Răspunsul este foarte simplu. În orice moment în care simțim că este ceva în neregulă cu vederea. Vă rugăm să luați în considerare un aspect deosebit de important, acela că ochii ne oferă peste 85% dintre informațiile primite din mediul înconjurător, de aceea este bine să ne păstram și conservăm vederea. De ce sunt necesare vizitele preventive la oftalmolog? Medicul oftamolog ar trebui să fie o prezență constantă în viața tuturor. În copilărie menționăm ambliopia sau boala ochiului leneș, care poate fi tratată doar în copilărie și nu mai târziu. După 40 de ani poate apărea glaucomul, după 60 de ani poate apărea cataracta și degenerescența maculară. Acestea sunt doar câteva dintre afecțiunile oftalmologice care dacă nu sunt descoperite și tratate la timp, duc la pierderea vederii. De ce este important controlul oftalmologic preventiv la copii? Controlul oftalmologic preventiv la copii este foarte important pentru a vă asigura că ochii copilului dumneavoastră sunt sănătoși și nu au probleme de vedere care să poată interfera cu performanțele
școlare sau să-i afecteze siguranța. Când vine vorba de prevenție, niciodată nu este prea devreme! De asemenea, examinările timpurii ale ochilor sunt extrem de importante, deoarece copiii au nevoie de următoarele abilități vizuale esențiale: Acuitate vizuală excelentă la toate distanțele Abilități precise de mișcare a ochilor Abilități de concentrare exacte și confortabile Când ați fost ultima dată la un consult oftalmologic? Având în vedere că multe afecțiuni oculare pot fi „silențioase”, adică pot fi prezente fără a cauza simptome majore, este recomandat să se efectueze un consult oftalmologic măcar o dată pe an, pentru a vă asigura că totul este în ordine. De la o anumită vârstă încolo (de obicei 50 – 60 de ani), se recomandă un control oftalmologic chiar mai des, eventual o dată la fiecare șase luni, deoarece șansa de a dezvolta o afecțiune vizuală este mult mai ridicată. În concluzie, consultul oftalmologic preventiv are o importanță deosebit de majoră deoarece astfel, se pot depista cu exactitate simptome ale unor afecțiuni oculare pe care uneori pacienții nu le observă. Totodată, persoanele care petrec foarte mult timp în fața calculatorului, în job-ul lor, indiferent de vârstă, sunt încurajate să meargă la control oftalmologic cel puțin o dată pe an, dacă nu chiar mai des, deoarece expunerea la ecrane digitale crește riscul anumitor boli oculare. În cazul multor afecțiuni vizuale, este preferabil ca acestea să fie descoperite din timp, deoarece astfel, severitatea simptomelor fi mai bine controlată. ZILE poate ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
Ce poți face ca părinte pentru a-ți ajuta copilul să își constuiască o carieră de succes? Episodul 2 Am început în numărul trecut al revistei o serie dedicată părinților și acțiunilor pe care părinții le întreprind voluntar sau involultar și care influențează traseul de carieră al copilului. În episodul 1 am conștientizat o serie de trăsături care se transmit genetic către copiii noștri și vă invităm să identificați trăsături pe care ați vrea să le preia copilul dumneavoastră și trăsături la care ați vrea să existe o modelare. În acest episod, vă invit să discutăm despre o trăsătură în modelarea căreia părinții au un rol important: Satisfacția legată de muncă Am în fața mea, în sesiunile de consiliere în carieră, tineri care nu au nicio informație pozitivă legată de muncă. Munca este pentru ei pedeapsa pe care trebuie să o îndure ca să primească bani. Își compătimesc părinții pentru că trebuie să muncească. Nu știu prea multe detalii despre munca părinților, dar i-au atribuit muncii o etichetă generală de experiență total neplacută. Este de prisos să mai menționez că tinerii și-au format această părere în urma discuțiilor auzite între părinți și în cercurile apropiate ale familiei. Știm deja că avem tendința de a vorbi despre evenimentele speciale care ni s-au întâmplat, și mai știm că tendința este să împărtășim mai degrabă experiențele negative. DAR în timp ce în mintea noastră noi știm că vorbim despre excepții și despre ce ni s-a întâmplat rău legat de muncă, copilul înțelege că ceea ce relatăm noi este normalul! Astfel, imaginea care se crează în
mintea copilului este compusă din cele mai urâte experiențe ale noastre și ale cunoscuților noștri. Recomandări pentru a îmbunătăți imaginea muncii și a satisfacției pe care ne-o poate aduce: Expuneți copilul la cât mai multă informație pozitivă legată de muncă. Vorbiți despre lucrurile bune care vi se întâmplă în fiecare zi legat de muncă. Ce a fost fain azi la lucru? Vorbiți despre relațiile de colaborare care vă fac placere. Cu cine vă înțelegeți bine? Vorbiți despre ce ați învățat nou. Vorbiți despre cine vă ajută și pe cine ajutați. Vorbiți despre punctele bune ale șefului. Vorbiți despre colegii noi și calitățile lor. Vorbiți despre compania în care lucrați. Ce face compania? Vorbiți despre motivarea dumneavoastră de a munci în acea companie. De ce vă place și de ce rămâneți în acea companie? Vorbiți despre faptul că munca e o formă de contribuție socială. Vorbiți despre cum alegeți să contribuiți dumneavoastră Succes!
MIHAELA RADU office@careerscenter.ro 0749 096 939 www.careerscenter.ro
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
Idei de styling pentru culoarea Pantone a anului – Illuminating Sursa: Getty Images Dacă ediția trecută ne-am jucat cu posibilitățile reinventării garderobei în moduri originale, de data aceasta vă propun să punem accentul pe un alt punct de pornire: culorile anului 2021 – Ultimate Grey și Illuminating. Am ales câteva combinații bazate în special pe tonul de galben propus de Pantone ca inspirație, o nuanță de galben cald, văratic. Fie că alegem să îl combinăm cu gri, cum a propus Brandon Maxwell în colecția lui Resort 2021 și ne lăsăm surprinse de acest contrast (ce nu aș fi crezut să mă atragă atât de mult), fie mergem pe un look monocrom, unde croiul și design-ul pieselor sunt principalele atracții, rezultatele vă vor plăcea cu siguranță.
Surse: Pinterest
Acest contrast îmi vine în minte și ca motiv pentru care ador și combinația în reverse și anume bluză în albastru deschis purtat cu o fustă slit și sneakers, cizme lungi sau botine. Cred că se simte deja nerăbdarea mea pentru vremea însorită în felul în care aleg să mă îmbrac în aceste zile.
😊
Sursa: Pinterest (Brandon Maxwell Resort collection) Sursă: Pinterest
În situații de modă de zi cu zi, mie îmi place foarte mult cum arată această culoare caldă pe un articol vestimentar oversized, de exemplu un pulover scurt purtat cu blugi largi, pentru a crea contrastul atât de liniștitor pentru noi toți – cel de soare auriu pe cer albastru.
BEATRICE PANTEA FASHION BLOGGER www.beautifybybeatrice.ro
ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 20 MARTIE - 02 APRILIE 2021
Locul 2 în Cupa României la baschet După o victorie de poveste în fața rivalilor din Cluj, CSM CSU Oradea a fost învinsă în finala Cupei României la baschet masculin. Formația roș-albastră a cedat în partida cu CSO Voluntari, desfășurată la Cluj-Napoca. Rezultatul final a fost de 65-72. Jocul a început cu Watson, Holt, Fometescu, Zeković și Valeika. Roș-albaștrii s-au apărat foarte bine, având soluții de natură tactică, cât și din punct de vedere al angajamentului pentru a se instala la conducere. Un blocaj al echipei din Voluntari, atât ca execuție, cât și din punct de vedere emoțional a permis formației antrenate de Cristian Achim să construiască un avantaj mare de puncte. Ilfovenii au terminat primul sfert fără punct marcat, scorul după zece minute fiind de 16-0. Oradea a înscris primul coș din sfertul al 2-lea pentru a se desprinde la un maxim de 18 lungimi, irosind alte oportunități de a se desprinde pe tabela de marcaj. Marcu Badiu și Anthony Hickey au spart gheața pentru echipa de lângă capitală. Aceasta a reușitsă înscrie de cinci ori de la mare distanță și s-a apropiat la două posesii după ce orădenii au irosit câteva oportunități favorabile, fie din apropierea coșului, fie din aruncări de la distanță deschise. Repriza s-a încheiat cu o ratare pentru Oradea și un coș pentru
oponent, astfel încât scorul la jumătatea partidei era de 30-23. Voluntari a continuat să marcheze de pe semicerc și a reușit să preia conducerea în minutul 24, scor 34-36. Replica a venit de la Broussard, autor a două triple pe posesii succesive. Ilfovenii au replicat din nou de pe semicerc, cu Hickey. Același Broussard a punctat pentru bihoreni. Sfertul al 3-lea s-a încheiat cu scorul de 48-50, orădenii irosind ultima aruncare a acestei perioade de joc. Formația din Voluntari a continuat să marcheze de la distanță, lucru ce i-a permis să rămână în avantaj. Tudor Fometescu a transformat de pe semicerc, după care a finalizat din apropierea instalației pentru a strânge la două lungimi cu mai puțin de șase minute rămase din timpul regulamentar. După un timeout avantajul ilfovenilor a crescut pe tabela de marcaj. Oradea a strâns la un punct, dar Joseph a ieșit din nou la rampă într-un moment important și a desprins echipa din Voluntari la două posesii. Finalul nu a adus schimbarea ci doar locul secund pentru echipa de baschet.
Globe-Americas csmoradea.ro CSM.Oradea
csmoradea
Sport
La un gol distanță de Cupa României la polo CSM Oradea a cucerit medaliile de argint în Cupa României la Polo pe apă. Formația antrenată de către Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu a cedat cu scorul de 9-10 în fața Stelei, după loviturile de departajare. Partida a demarat favorabil militarilor. Aceștia au marcat primele două goluri ale partidei. Replica a venit de la Vlad Georgescu, însă Steaua a marcat ultimul gol din prima secvență. Astfel, după opt minute de joc scorul era de 3-1. Sfertul al 2-lea a început cu o apărare bună pentru CSM, iar la prima acțiune ofensivă Silvian Colodrovschi a punctat cu o execuție spectaculoasă pentru a reduce deficitul la o singură lungime. La următoarea posesie orădenii au restabilit egalitatea prin Seyia Adachi, niponul reușind să puncteze din zona 5. Reacția Stelei a fost imediată, aceasta marcând de două ori în succesiune. Ofensiva CSM-ului a mai adus o reușită din acțiunea individuală a lui Dragoljub Rogac, la jumătatea acestei perioade de joc. Steaua a înscris din penalty, iar un gol al echipei din Oradea a fost anulat de o intervenție a unuia dintre arbitri. La jumătatea partidei scorul era de 6-4 în favoarea gazdelor turneului.
CSM-ul a izbit bara transversală a porții steliste în debutul secvenței a 3-a de două ori consecutiv. Tabela de marcaj nu s-a modificat în primele șase minute ale acestei perioade de joc. Lipsa de productivitate a forțat echipele săși grăbească propriile acțiuni, timpul lucrând astfel în favoarea echipei aflate la conducere. Alex Popoviciu a deblocat tabela cu o execuția la încheietura barelor din zona 3. La următoarea acțiune ofensivă CSM Oradea a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj prin reușita lui Silvian Colodrovschi. Sfertul 3 s-a terminat cu o ratare a orădenilor, scorul la intrarea în secvența decisivă fiind de 6-6. După ce orădenii au egalat la ultima fază, jocul s-a decis la lovituri de departajare, acolo unde Alex Popoviciu și Vlad Georgescu au punctat, iar de cealaltă parte, Steaua a înscris de trei ori din patru lovituri. Reamintim că în urmă cu un an CSM Oradea a învins în finala cupei, tot după lovituri de departajare.
Globe-Americas csmoradea.ro CSMOradeaPolo
DIN REVISTĂ
Câteva sfaturi pentru amenajarea grădinii
City Sport: CSM Oradea, rezultate remarcabile
Răsfoiește revista Zile și Nopți Oradea pentru a afla mai multe informații despre TOMBOLA NEST! Participă și câștigă super premii >>
Sfaturi utile pentru un păr sănătos
CITYZENII EDIȚIEI
10 idei de pus în practică primăvara
Beatrice PANTEA
Sebastian LUPU
Idei de styling pentru culoarea anului
arh. Cristina Mihaela Laura ZILE ȘI NOPȚI | ORAȘUL XX - XX LUNA 2016 | 03 COPĂCEAN RADU PAȘCALĂU
ZILE ȘI NOPȚI - EDIȚIA DE ORADEA apare bilunar - gratuit | nr. 04/2021 | perioada 20 martie - 2 aprilie 2021 0725 00 66 99 oradea@zilesinopti.ro www.zilesinopti.ro/oradea
Zile și Nopți este membru BRAT și SNA
Dacă doriți să semnalați un eveniment puteți să ne trimiteți un e-mail pe adresa oradea@zilesinopti.ro Redacția nu își asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Ediţiile Zile și Nopţi în România București, Timișoara/Arad, Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Cluj Napoca, Iași, Sibiu (Mediaş), Oradea (Băile Felix, Băile 1 Mai), Bistrița
ORADEA / 20.03 - 02.04.2021
Descoperă la PROGES noile tendințe în materie de amenajări interioare!