Zile si nopti oradea 2018 martie 24

Page 1

www.zilesinopti.ro

ORADEA • 24 MAR - 6 APR


Cult

Cult

TITLU RUBRICĂ

Recenzie de carte

Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde

“Portretul lui Dorian Gray reflectă mult din mine însumi: Basil Hallward este ceea ce cred eu că sunt, lordul Henry – ceea ce crede lumea că sunt, iar Dorian – ceea ce aș vrea să fiu – în alte vremuri, poate.” Spune autorul despre opera lui, lăsându-ne astfel să facem cunoștință cu el prin intermediul cărții sale. Acțiunea operei se învârte în jurul lui Dorian, un tânăr neobișnuit de frumos, descris la începutul cărții că fiind mai degrabă docil și bine-crescut, dar care se rătăcește pe parcursul romanului. Începutul schimbărilor prin care trece personajul central sunt datorate atât lui Henry, care reușește să-i provoace o impresie puternică încă de la început -“Și îmi promiți că o să vorbești tot timpul? Nimeni nu vorbește așa de fermecător cum vorbești dumneata.” – dar și datorită lui Basil, a cărui adorație artistică și nu numai, îl face să se simtă superior. Amândoi însă îl lasă cu impresia că frumusețea lui neobișnuită îi dă dreptul de a face orice: “Oamenii spun uneori că Frumusețea nu-i decât ceva superficial. Poate așa o fi. Dar cel puțin nu este ceva atât de superficial ca Gândirea. Pentru mine Frumusețea este minunea minunilor.” Henry îi stârnește pofta de viață- “Trăiește! Trăiește-ți viața minunată ce stă ascunsă în dumneata! Nu lăsa să-ți scape nimic. Veșnic să cauți senzații noi. De nimic să nu-ți fie teama… un nou hedonism – iată de ce are nevoie veacul nostru.”

ANDRA MARTIN

Basil însă, sensibil, presimte că fiecare dar primit se cere plătit “Situația și bogăția ta, Henry; mintea mea, așa cum e ea – adică arta mea, cu câtă valoare poate avea; frumusețea lui Dorian Gray – cu toții vom suferi de pe urma darurilor ce ne-au fost hărăzite de zei, vom suferi cumplit.”, “Mă încearcă presimțirea ciudată că soarta îmi rezervă bucurii încântătoare și încântătoare suferinți.” Dorințele întunecate ale tânărului nu par însă să fie atât rodul influențelor externe cât ceva ce a existat în sinea lui în stare latentă dintotdeauna “Trăia senzația nelămurită că înrâuriri cu totul noi dau năvală asupra lui. Totuși i se părea că au venit chiar dinlăuntrul ființei sale.” Basil îi desenează portretul iar Dorian face un fel de invocație ce are să-i schimbe pentru totdeauna viața.-“Sunt gelos pe orice lucru a cărui frumusețe n-are moarte. Sunt gelos pe propriul meu portret, chiar de tine pictat. Pentru ce să păstreze el ceea ce eu trebuie să pierd? Fiece clipă trecătoare pe mine mă împuținează și pe el îl sporește. Ah! Cel puțin dacă ar fi invers! Dacă portretul ar putea să se schimbe, iar eu aș putea să rămân veșnic ceea ce sunt acum!”. Henry, a căror replici directe și sceptice dar un farmec aparte cărții “Păcatul este singurul element rămas să mai dea oarecare culoare adevărată vieții moderne.” -e genul de om care ar susține verbal chiar și cel mai absurd lucru, chiar fără să creadă în el, nu ghicește însă niciodată în Dorian curajul de a pune în practică ideile lui.

MARTIN - (RECENZIE) PORTRETUL LUI DORIAN GRAY CULT |  ANDRA | CITY LIFE | TITLU ARTICOL


Cult

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


Cult

TITLU RUBRICĂ

PROGRAMUL TEATRULUI REGINA MARIA 3. CONCERT EXTRAORDINAR – TEZAUR FOLCLORIC

1. OMULEȚ (+2) 

Sâmbătă, 24.03,

11:00

Sala Arcadia

OMULEŢ este un băieţel năzdrăvan şi curios, care în urma unei căzături pe cinste, reuşeşte să-şi rătăcească părticele din corp. Picioruşele, mânuţele, ochişorii, urechiuşele, gura, chiar şi mereu înfometata burtică se ascund ștrengărește prin pădure şi încep a se ţine de şotii, numai să nu asculte porunca spiriduşului de a se reîntregi. Picioruşele se plimbă voiniceşte, guriţa nu mai tace, ochişorii aleargă după fluturaşi, năsucul adulmecă miresmele pădurii, urechiuşele ascultă curioase, fiecare face ceea ce ştie dintotdeauna să facă, însă umblând însingurate de ici–colo. Totuşi, pentru ca un OMULEŢ să fie întreg e nevoie de fiecare părticică din corpul său, de aceea, după ce aleargă nestingherite prin pădure, se întorc pentru a-i reda băiețelului toate simțurile de care un om are nevoie.

Miercuri, 27.03,  17:00 și 20:00

Sala Mare

Primul concert va cuprinde momente interpretate de următorii artişti: Oana Bozga, Stana Stepănescu, Ciprian Pop, Otilia Haragoş Seghedi, Cornelia Covaciu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Sebastian Stan, Ovidiu Homorodean, Mirela Mănescu Felea, Grupul Florica Ungur (Nicoleta Rab, Florina Puşcău, Daniela Lele, Andreea Suciu, Mădălina Ilea, Iulia Lucaciu), Leontin Ciucur, Stângaciu şi Stângaciu jr., Cornel Borza, Sava Negrean Brudaşcu. Vor evolua şi dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist Crişana cu dansuri din Bihor şi alte regiuni ale ţării, iar acompaniamentul va fi asigurat de orchestra ansamblului dirijată de Adrian şi Sorin Miescu. 3. CONCERT EXTRAORDINAR – TEZAUR FOLCLORIC

2. SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ 

Luni, 26.03,  19:00

Miercuri, 27.03,  17:00 și 20:00

Sala Mare

Sala Mare

Plasat pe la începuturile secolului XX într-o perioadă de suferinţă a comunităţii evreieşti din Rusia Imperială, pogromul ameninţă să destabilizeze valorile culturale şi religioase iudaice. Viaţa lipsită de pretenţii a unui sătean evreu, capul unei familii simple din Anatevka, stă din acest motiv într-un echilibru la fel de precar ca al unui scripcar pe acoperiş, străduindu-se să păstreze echilibrul vital dar şi armonia. Istoria se face simţită în cele mai adânci unghere ale acestui sătuc neplasat într-o geografie reală, dar care spune cu sensibilitate şi umor, din păcate o poveste a cărui realism ne cutremură şi astăzi.

CULT |  | CITY LIFE | TITLU ARTICOL

Cel de-al doilea concert va fi susţinut de: Felicia Costin, Luminiţa Tomuţa, Petrică Mureşan, Bogdan Cioranu, Mihaela Grec, Marius Brutaru, Petrică Popa, Bihoreni In memoriam Florica Duma (Ionel Ban, Nicoleta Rab, Andrei Corb, Florina Puşcău, Ciprian Mocan, Andreea Suciu, Daniela Lele, Mădălina Ilea, Iulia Lucaciu), Constantin Bahrin, Alexandru Pugna, Cornel Borza, Taraf viori cu goarnă (Zbiciu, Stângaciu şi Stângaciu jr, Dan Moisa, Mitică Negrean) Leontin Ciucur, Ionuţ Fulea. Vor evolua şi dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist Crişana cu dansuri din Bihor şi alte regiuni ale ţării, iar acompaniamentul va fi asigurat de orchestra ansamblului dirijată de Adrian şi Sorin Miescu.


Cult

TITLU RUBRICĂ 4. SUFOCARE (JURNALUL UNUI SINUCIGAȘ CRONIC) 

Sâmbătă, 31.03,  19:00

5. VARIAȚIUNI ENIGMATICE

Sala Mare

Spectacolul SUFOCARE (JURNALUL UNUI SINUCIGAŞ CRONIC) se joacă în cadrul Campaniei Naţionale ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI, eveniment organizat de UNITER, aflat la cea de-a 17-a ediţie, dedicat sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă. Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!

Miercuri, 04.04,  19:00

Joi, 12.04,  19:00

Sala Arcadia

Sala Arcadia

O întâlnire profesională dintre doi bărbați inteligenți, scriitorul Abel Znorko (Sebastian Lupu), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și jurnalistul Erik Larsen (Petre Ghimbăşan), se transformă brusc într-o partidă antrenantă de șah verbal. Personalități puternice și dominante, ambii bărbați își joacă partida, alternând polul de putere în funcție de mutarea pe care celălalt o face, întrevederea intrând astfel într-un labirint sinuos, animat cu rafinament de o desăvârșită știință a suspansului.

www.komfortwood.ro

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

Expozi,tie de machete

UTOMOB TORIE A A O MICĂ IS

C ETA TEA M U Z EUL

CET ĂȚ II

ȘI

ORAȘULUI

ILULUI

ORADEA

ORADE A,

E TA JUL

2,

SĂ LILE

13

-

17

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


| CITY LIFE |


Cult

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


)

MotivaTia diversitatii , , vinului „La vinuri să nu te opreşti niciodată la prima iubire” Brett Crittenden Vinul este un produs complex cu influenţe diverse, majore şi minore, care diferenţiază şi personalizează vinul, pliindu-se atât pe asocieri diverse în consum, având şi atribute de colecţie. Diversitatea este motivată de diferenţe absolute determinate de soi, arealul de producere, tehnologie şi vârstă. În această situaţie, diferenţele între vinuri sunt cantitative, fiind vorba de o repartizare orizontală a diversităţii. În cazul calităţii, diferenţele sunt relative, repartizate pe verticală, adică ne putem referi la acelaşi vin ca provenienţă, cu încadrări sau aprecieri pe diferite nivele de calitate. Calitatea există în raport cu diferenţe absolute de compoziţie şi diferenţe relative stabilite de cel care o evaluează, în aceste condiţii calitatea se pliază pe mai multe nivele de percepţie şi informaţie. La vin, lipsa defectelor nu presupune automat un vin de calitate, uneori chiar un defect într-un caz poate fi considerat calitate în alt caz. De exemplu, aciditatea este considerată defect în exces la vinurile roşii şi calitate la vinurile albe. Plecând de la această abordare, calitatea poate fi justificată analitic cât şi hedonic. Calitatea la vinuri, ca şi la oameni, este întotdeauna relativă, depinzând foarte mult de criteriile pe care le foloseşti în ierarhizare şi, nu în ultimul rând, la experienţă, la ce te raportezi. E foarte important, atunci când judeci un vin, să ai repere să te raportezi la un etalon, pentru că, în aprecierea calităţii, compararea devine motivaţia oricărei ierarhii. Definind calitatea, profesorul Aurel Popa spune astfel: „Principalele trăsături ale marilor vinuri ar fi: puritatea şi fineţea însuşirilor organoleptice şi caracterul deosebit de plăcut şi atrăgător al lor; stabilitate mare, exprimată printr-o limpiditate foarte durabilă; armonie constitutivă marcată în primul rând prin absenţa oricăror excese sau deficienţe; personalitate pregnantă izvorâtă din tipicitatea cât mai multor caractere.” DR. ING. DORIN POPA

Președinte al asociației pentru cultura și civilizația vinului Millesime | CITY LIFE |


ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


Cult

TITLU RUBRICĂ

CULT |  | CITY LIFE | TITLU ARTICOL


Cult

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


ESTE ZIUA TA ȘI VREI SĂ ÎȚI IMPRESIONEZI PRIETENII?

SALĂ DE JOCURI DISTRACTIVE

CINEMA 7D TRIDIMENSIONAL 9D BALOANE HELIU CU DIFERITE PERSONAJE DISNEY

IMPORTANT:

În timp ce tu te bucuri de toate jocurile noastre captivante, părinţii tăi se pot relaxa la o cafea sau un suc în spaţiul pregătit special pentru ei. Sala se poate închiria pentru petreceri private. Detalii şi comenzi la tel.: 0749 061 333.

VĂ AȘTEPTĂM ZILNIC ÎNTRE ORELE: 10:00 - 22:00 vis-a-vis de Pizza Hut


Health DR. OANA POP MEDIC SPECIALIST DIABET ZAHARAT, NUTRIȚIE ȘI BOLI METABOLICE

/dr.oanapop foto credit Claudiu Szabo

Alimentația sănătoasă la copil înseamnă combinația perfectă care să-i ofere nutrienții necesari creșterii precum glucide, proteine, lipide la pachet cu fibre, minerale și vitamine. În general părinții au teama, că, copiii lor consumă ori prea multe ori prea puține alimente. Greșeala părinților este că aceștia își obligă copilul să mănânce mai mult decît îi este necesar ceea ce în timp poate duce la obezitate. Obiceiurile alimentare sănătoase se învață în primul rând în familie și abia apoi în societate. Trebuie precizat că un copil sedentar și care consumă mai multe calorii decât arde în timp va dezvolta un exces ponderal care va duce la obezitate și la diverse afecțiuni legate de aceasta. Există de asemenea și cazuri în care copilul nu are necesarul de nutrienți în organism astfel încât poate

ALIMENTAȚIA LA COPIL să dezvolte malnutriție și/sau rahitism. Copiii supuși unor diete restrictive pot avea o imunitate scăzută astfel încât pot dezvolta diverse infecții, dintre care amintim în special cele de natură respiratorie. Trebuie precizat că o dietă restrictivă poate duce la o dezvoltare intelectuală și psihică deficitară, depresie și apatie. Obiceiurile nesănătoase pot duce la boli cardiovasculare, diabet zaharat și dislipidemie. Pentru asigurarea eficienței aportului nutritiv și în vederea evitării complicațiilor în cazul în care dorim să obținem o scădere ponderală sănătoasă la copil, consultul se va realiza de către medicul specialist pediatru și/sau nutriționist. În cazul în care doriți să modificați stilul alimentar al copilului d-voastră vă aștept la un consult medical de nutriție.

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


| CITY ZEN |



| CITY EVENTS |


ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


| CITY FOOD |


Program evenimente CSM Oradea BASCHET MASCULIN CSM Steaua EximBank vs CSM CSU Oradea 24 martie, ora 20:15, București În urma acestui meci, funcție de rezultatul obținut și de rezultatele celorlalte meciuri din cadrul ultimei etape în prima fază a sezonului regulat din Liga Națională de baschet masculin - ediția 2017/18, se va stabili programul celei de-a 2-a faze a competiției. În cadrul acesteia, CSM CSU Oradea va susține zece meciuri (dintre care cinci vor fi jucate la Arena Antonio Alexe din Oradea), în intervalul 28 martie - 28 aprilie 2018. Programul fazei a 2-a va fi cunoscut de abia în cursul serii de 24 martie (după meciul de la București). BASCHET FEMININ Universitatea CSM Oradea vs Rapid București 31 martie, la Arena Antonio Alexe

POLO CSM Digi Oradea vs Steaua Stirom București 24 martie, ora11:30, Bazinul Ioan Alexandrescu

UNDE NU SUNT MENȚIONATE, ORELE DE ÎNCEPERE VOR FI STABILITE ULTERIOR ȘI ANUNȚATE PE WWW.CSMORADEA.RO

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


EVENIMENTE ORADEA STAND UP

Dacă organizezi un eveniment pe care vrei să îl promovezi în tot orașul, scrie-ne pe adresa de mail: oradea@zilesinopti.ro

STAND UP

CONCERT

EVENIMENT

EVENIMENT

SPECTACOL

DEGUSTARE: CRAMELE CRICOVA Cireșica Cafe Bistro, 29 martie 19:00 Transilvaniei 20

SONETUL EMINESCIAN - POEZIE, MUZICĂ, MANUSCRIS Sala Florica Ungur, 30 martie 18:00 P-ța Regele Ferdinand 4

CONCERT

CONCERT CARITABIL

CONCERT SESU ȘI GIANI Urban Place, 30 martie 21:00 Tudor Vladimirescu 75

CONCERT CONTINETAL, EMA ȘI CRISTI REPEDE Tabor Oradea, 30 martie 18:00 Meiului 4

TEATRU

PARTY

CONCERT

ȘȘȘȘT” - SPECTACOL DE ȘERBAN BORDA Bianco Milano, 25 martie 19:00 Republicii 10

COSÎNZÂNE Cetatea Oradea, 29 martie 11:00

NOTES OF PASSION Edison Club, 31 martie, 21:00 Piața Uniri 2-4

TEO, VIO ȘI COSTEL Casa de cultură, 27 martie, 19:00 P-ța 1 Decembrie

SYN ZE SASE TRI Moszkva Kávézó, 31 martie 20:00 Moscovei 8

 AFLĂ MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ORADEA | CITY EVENTS | EVENIMENTE ORADEA

VIȚA DE VIE Moszkva Kávézó, 28 martie 19:00 Moscovei 8

VĂ PLAC BANANELE, TOVARĂȘI? Studio Act, 30 martie 19:00, Crinului 2

EVENIMENT

WINES IN COLORS DoubleTree by Hilton, 5 aprilie, 19:00 Aleea Ștrandului 9

Nu ne asumăm responsabilitatea pentru modificările apărute ulterior.


ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


F I N I S A J E I N O VAT O A R E

prețuri promoționale

LAVOAR DIN PIATRĂ FIJI 45 cm negru, beige

| CITY LIFE |

1953

LEI


Tech

RESTAURANTE & PIZZERII ALLEGRIA

CIUPERCA

DUE FRATELLI PIZZERIA

MCDONALD'S

RIVO

SUBWAY

str. Republicii nr. 33

str. Graurilor nr. 1

str. Roman Ciorogariu nr. 39

str. Republicii nr. 30

Aleea Ștrandului nr. 3A

P-ța Unirii nr. 2-4

0359 449 899

0259 411 978

0359 194 194

0259 406 141

0359 444 445

0359 444 530

AMERICAN GRILL

CORSARUL

FRIES & GO

MCDONALD'S MC Drive

ROSECAȘ

SUBWAY ORADEA LOTUS

str. V. Alecsandri nr. 1

Piața Creangă nr. 6

str. Avram Iancu nr. 3

str. Leonardo da Vinci nr. 21

str. Traian Moșoiu nr. 17

str. Nufărului nr. 30

0746 595 775

0259 449 494

0770 940 103

0259 426 181

0756 260 185

0359 444 530

ASTORIA

CRINUL ALB

HANUL CU NOROC

MEATIC

SALAD BOX

SUBWAY ERA

str. Teatrului nr. 2

Parcul Traian nr. 31

str. M. Kogălniceanu nr. 7

str. B. St. Delavrancea nr. 3

Calea Republicii nr.2

Calea Aradului nr. 62

0359 101 042

0259 417 731

0359 199 466

0754 991 133

0733 961 220

0359 444 530

BARAW

CYRANO

HANUL PESCARILOR

OLD MILL

SCORILLO

THE HUB (RAMADA)

Parcul Traian

str. Republicii nr. 7

Săldăbagiu de Munte

str. M. Kogălniceanu nr. 26

Piața 1 Decembrie nr. 4

str. Calea Aradului nr. 9

0745 087 668

0728 284 722

0259 210 045

0740 155 055

0799 924 555

0359 403 333

BARETTI

DA LUCA

KFC

OLIVE

SPOON RESTAURANT

TO CHEFS

B-dul Decebal nr. 60

str. Cuza Vodă nr. 37

str. Nufărului nr. 30

str. Menumorut nr. 9/11

Aleea Emanuil Gojdu

Principatele unite nr. 32

0359 913

0748 889 077

0259 414 996

0754 029 060

0259 708 989

0359 414 970

BISTRO BLUES CAFFE

DAVID'S PIZZA & COFFEE

KFC Drive Through

MAMMA MIA DON FELIPE

SPOON LOTUS

VANDANA

Piața 1 Decembrie nr. 12

B-dul Decebal nr. 66

B-dul Decebal nr. 61A

Piața Cetății nr. 28

str. Nufărului 30

str. Sf. Apostol Andrei nr. 24

0748 228 822

0359 419 142

0757 014 611

0735 777 288

0259 415 060

0756 164 944

BUTOIUL DE AUR

DIN GRĂDINĂ

KFC ERA SHOPPING PARK

PIZZERIA WHY NOT

STOKKER

VINOTERA

str. Iosif Vulcan nr. 1

str. Republicii nr. 25

Calea Aradului nr. 62

str. Bicazului nr. 1B

str. Petofi Sandor nr. 16

str. Căii Ferate nr. 9

0723 410 902

0770 523 768

0758 050 987

0744 136 666

0359 444 994

0259 468 989

CAPITOLIUM

DUE FRATELLI PANINO

LA TURCU KEBAP

QUEEN'S MUSIC PUB

TAVERNA

VIA 29

str. Avram Iancu nr. 8

str. Madach Imre nr. 1-5

str. Republicii nr. 14

str. Primăriei nr. 23

str. Mihai Eminescu nr. 2A

str. Mihai Eminescu 29

0259 420 551

0770 940 103

0763 840 037

0730 434 434

0745 144 604

0359 807 800

CARO

DUE FRATELLI PIADINERIA

LAURUS MEDITERRANEAN

QUICK FOOD

THE BRIDGE

WOK'N ROLL

str. M. Kogălniceanu nr. 21A

str. Republicii nr. 13

Aleea Ștrandului nr. 9

str. Republicii nr. 9

Aleea Emanuil Gojdu nr. 2

Piața Unirii nr. 2-4

0755 080 114

0723 255 559

0259 259 228

0259 414 898

0259 472 644

0371 134 231

CAFENELE, PUB-URI ȘI COFETĂRII BACIO DOLCE

BROADWAY COFFEE

GRANDEZZA

LORD'S PUB

PETIT CAFE

SOPHIE CAFÉ

str. Independenței nr. 24

Pasajul Vulturul Negru

str. V. Alecsandri nr. 8

Piața Unirii nr. 2-4

Parcul Libertății

Calea Republicii

0359 405 605

0744 720 372

0753 782 923

0733 961 221, 0722 231 575

0359 418 968

0724 277 958

BAVARIA PUB

CAFE FREI

GREEN PUB

MORRIGAN'S IRISH PUB

RA CAFE

LA TEATRU BISTRO

str. M. Kogalniceanu nr 3

str. Republicii nr. 1

Piața Unirii nr. 2-4

str. V. Alecsandri nr. 19

str. Republicii nr. 9

str. Moscovei nr. 1

0753 637 837

0724 557 977

0771 990 990, 0771 721 923

0765 254 680

0751 845 394

0755 232 323

BIANCO MILANO

COLUMBUS CAFE

ICE-CAFE ROZE

MOSZKVA CAFE

RISTRETTO

SWEET MAGNOLIA

str. Republicii nr. 10

str. Piața Unirii nr. 2

str. V. Alecsandri nr. 7

str. Moscovei nr. 8

str. Republicii nr. 11

Parcul Traian nr. 1

0359 192 121

0359 800 001

0745 147 265

0741 328 256

0728 830 643

0740 486 230

BLACK EAGLE PUB

EDISON CLUB

JUICE

PELLINI

SAVOR

URBAN PLACE

Piața Unirii nr. 4

Piața Unirii nr. 2-4

str. V. Alecsandri nr. 13-15

Lotus Center

Crișul Shopping Center

str. T. Vladimirescu nr. 75

0743 507 997

0784 334 766

0359 424 214, 0727 707 404

0745 074 394

0746 164 902

0770 133 583

BLANC COFFEE&FOOD

EDISON PUB

KOSHER ART

PELLINI

SEMIRAMIS CAFÉ

THE SPOT

str. V. Alecsandri nr. 6

Piața Unirii nr. 2-4

str. Crinului nr 2

Era Park

Parcul Traian nr 12

Piața Unirii nr. 5

0741 532 904

0724 313 472

0359 464 105

0745 074 394

0746 214 213

0745 769 624

BODEGA

FAN ICE

LION CAFE

PELLINI EVOLUTION

SEMIRAMIS CAFÉ

THE PIPE

str. Arany Janos nr. 7

str. Republicii nr. 26

str. Independenței nr. 1

str. Primăriei nr. 2

str. Primăriei nr. 23

str. V. Alecsandri nr. 15

0735 800 070

0359 463 473

0742 035 258, 0755 348 655

0745 074 394

0747 129 662

0736 222 222

ZILE ȘI NOPȚI - EDIȚIA DE ORADEA apare bilunar - gratuit | Nr. 5/2018 | 24 mar - 6 apr

Zile și Nopți este membru BRAT și SNA

Project manager: Alina Teorean 0725 00 66 99 oradea@zilesinopti.ro www.zilesinopti.ro/oradea Dacă doriți să semnalați un eveniment puteți să ne trimiteți un e-mail pe adresa oradea@zilesinopti.ro Redacția nu își asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar Săptămânale: București, Timișoara/Arad Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Cluj, Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/ Roman, Galaţi/Brăila, Oradea (Băile Felix, 1 Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Iași, Tg. Mureș Lunare: Iași, Baia Mare


| CITY LIFE |


ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


Orădenii au votat!

TOP 10

cele mai îndrăgite cafenele din oraș

1. RISTRETTO Strada Republicii 11 | 0799 112 200 Viziunea aproape obsesivă a proprietarei și pasiunea celor trei barista îți garantează în continuare cea mai bună cafea de specialitate din oraș, în centru, la terasă.

DOUBLETREE 2. STREET COFFEE HILTON ROASTERS www.streetcoffee.ro | P-ța 1 Decembrie 5 | 0772 155 464 Fiind de 1 an pe piață, suntem onorați că am fost votați a 2- a cafenea în topul cafenelelor din Oradea! Vrem să credem că munca noastră şi cafeaua proaspăt prăjită au fost principalii factori. Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au votat!

3. THE SPOT

4. CAFE FREI

P-ța Unirii nr 5 | 0745 769 624

Republicii 1 | 0724 557 977

The Spot by Sweet Magnolia este locul unde trecutul și prezentul, pasiunea și profesionalismul, arta și savoarea, se contopesc dând forma și gust fiecarei clipe. Acest concept dual este garanția calității pe care ne dorim să o regăsiți în fiecare din produsele noastre, cât și în experiența unică de care vă veți bucura doar aici. | CITY LIFE |  TOP 10 CAFENELE

Ce este Cafe Frei? O călătorie fascinantă în lumea cafelelor! Prin cafeneaua Cafe Frei, clienții noștri au posibilitatea să “guste lumea”, fiindcă aducem toate cafelele preferate ale lumii în orașul nostru.


5. RA - BISTRO & CAFFE Republicii 9 | 0259 414 898 RA - Bistro & Caffe este locul unde vă puteți bucura de o experiență culinară desăvârșită, băuturi rafinate sau cocktailuri speciale pe acorduri fine de muzică. Ra este locul unde chiar și cel mai mohorât chip se luminează când este primit așa de bine!

7. REWINE Republicii 31 | 0772 277 777 Cu decorul său elegant și colecția remarcabilă de vinuri, Rewine Bar a schimbat modul în care vinul bun se bucură și se consumă. Clienții noștri apreciază varietatea internațională a vinurilor bune, precum și micul dejun și cafeaua delicioase.

9. PELLINI EVOLUTION Primăriei 2 | 0745 074 394

Pellini Evolution este situat în centrul orașului, în apropierea primăriei. Acest nou concept de cafenea / bistro își așteaptă clienții cu salate, sandvișuri, panini și burgeri surprinzătoare, preparate cu o metodă lentă de gătit din materii prime de cea mai bună calitate.

6. SEMIRAMIS

Primăriei 23 | 0747 129 662 || Parcul Traian 12 | 0746 214 213 Cafeaua SemiramiS de origine din zona Sidamo din Etiopi este proaspăt prăjită şi măcinată chiar înainte de preparare. Adevăraţii cunoscători au la dispoziţie şi o gamă diversă de ceaiuri “OrienTea” și ciocolată caldă. Mulţumim că ne-aţi ales pe noi!

8. SOPHIE CAFFE Republicii | 0724 277 958 Un spațiu de relaxare în centrul orașului unde vă așteptăm cu căldură să savurați băutura preferată: specialități de cafea, ceaiuri aromate, cocktailuri vesele si bauturi fine.

10. STARBUCKS Lotus Center Cafeaua Starbucks nu mai are nevoie de prezentare. Mult iubitul brand internațional e acum la Lotus Center!

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


| CITY FILM | PREMIERE


0799 112 200 STR. REPUBLICII NR.11

Locul întâi în topul cafenelelor din Oradea, Ristretto te așteaptă în continuare cu un meniu generos dezvoltat în jurul esenței: cea mai bună cafea de specialitate din oraș. Te vom invita și de-acum înainte la evenimente dedicate cafelei (workshopuri, ateliere și degustări) și nu numai. Iar pentru că numărul celor care ne sunt oaspeți e tot mai mare, în curând te vom aștepta la Ristretto și în Piața Unirii.

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


Cult

TITLU RUBRICĂ

CULT |  | CITY LIFE | TITLU ARTICOL


Cult

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


| CITY FILM | PREMIERE


De ce să-l vezi

Frances McDormand este idealul de mamă care ar face orice pentru copil.

PREMIERĂ

Trei panouri în afara orașului Ebbing, Missouri (3D) Filmul este povestea unei mame îndurerate, care ar face orice pentru a împinge de la spate autoritățile care par să nu facă nimic pentru a o ajuta. Fiica sa este ucisă, iar criminalul nu este prins. Frances McDormand este această mamă care nu se dă bătută, fiind curajoasă și puternică, dar deopotrivă disperată. După ce trec multe luni de la moartea fiicei sale fără să aibă loc vreun arest, vreo punere sub acuzare, mama disperată decide să ia situația în propriile mâine și să „motiveze” pe cei care ar trebui să găsească ucigașul. Astfel că închiriază trei panouri publicitare, iar pe ele afișează un mesaj pentru șeful poliției. „Trei Panouri În Afara Orașului Ebbing, Missouri” (2017) este un film despre durere, iertare, furie și rezistență.

THREE BILLBOARDS OUTSIDE EBBING, MISSOURI

Regia: Martin McDonagh Cu: Frances McDormand, Caleb Landry Jones, Kerry Condon Gen: Crimă, Dramă Distribuitor: Odeon Cineplex Premiera în România: 23.03.2018

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


TITLU RUBRICĂ

| CITY LIFE | TITLU ARTICOL LIFE |


Interview

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


PREMIERĂ

Ready Player One: Să înceapă jocul

READY PLAYER ONE

Regia: Steven Spielberg Distribuţia: Tye Sheridan, Olivia Cooke, Ben Mendelsohn, T.J. Miller, Simon Pegg, Mark Rylance Gen: Acţiune, SF Distribuitor: Vertical Entertainment Premiera în România: 30.03.2018

PACIFIC RIM: UPRISING (3D) Regia: Steven S. DeKnight Cu: John Boyega, Tian Jing, Scott Eastwood, Adria Arjona Gen: Acţiune, Aventuri, SF Data de lansare: 23 martie 2018 Distribuitor: RO Image 2000

SCANEAZĂ PENTRU TRAILER

| CITY FILM | PREMIERE

Este anul 2045, iar omenirea se află în haos complet, la un pas distanță de colaps. Însă există și un refugiu: OASIS, un univers online bazat pe realitate virtuală creat de un om genial, dar excentric: James Halliday, jucat de Mark Rylance. După ce acesta moare, se declanșează o adevărată vânătoare, deoarece lasă prin testament averea lui primei persoane, indiferent care ar fi aceasta, care va găsi „Oul de Paște” ascuns undeva în OASIS. De aici pornește o competiție în întreaga lume, cu toții dorindu-și să fie cu un pas mai aproape de bogăția fantastică. Wade Watts intră în amețitoarea cursă fantastică și devine unul dintre cei mai vânați utilizatori, după ce reușește să treacă de indiciul inițial. Steven Spielberg regizează filmul, bazându-se pe o carte de succes, scrisă de acesta din urmă.

De ce să-l vezi

Mizele viitorului sunt ridicate și, pe alocuri, atât de dorite încât te vei îngrozi.

PREMIERĂ

Pacific Rim 2: Revolta (3D) John Boyega îl joacă pe rebelul Jake Pentecost, fost pilot de Jaeger care promitea să ajungă printre cei mai buni și al cărui tată, o adevărată legendă, își dăduse viața pentru a învinge monstruoșii Kaiju. De atunci, Jake și-a abandonat pregătirea de pilot și a mers în direcția opusă, lăsându-se prins de lumea interlopă și de pericolele ei. Când o amenințare și mai agresivă se dezlănțuie pentru a ne distruge lumea noastră, Jake primește o ultimă șansă pentru a călca pe urmele tatălui său. Șansa vine chiar de la sora sa, Mako Mori, care conduce o nouă generație de piloți. Cei doi vor porni în misiunea dificilă de a face dreptate pentru cei căzuți, iar singura lor speranță este să pornească o revoltă globală împotriva amenințării cu extincția. Lui Jake i se alătură pilotul Lambert și Amara, o hackeriță de 15 ani care a rămas fără familie – luptă împreună, neavând nimic de pierdut.


ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


Travel Travel

TITLU RUBRICĂ

Road trip Austria

2. 5 fingers este o platformă ce are forma a cinci degete situată în Munții Dachstein. Datorită peisajului ce îți taie răsuflarea, acest loc a fost numit ca "cea mai spectaculoasă platformă de vizionare din Alpi". Degetele au aproximativ 4 metri lungime și sunt construite pe un abis de 400 metri adâncime. Se poate ajunge aici cu telecabina, la prețul de 30 euro/persoană.

Austria a avut acel element diferit pe care îl căutam în acest concediu. Peisaje de vis, orașe fermecătoare situate la marginea lacului și castele ca în povești. Mai jos găsiți o listă cu ce am vizitat: 1. Castel Hohenwerfen este un castel medieval situat la o înălțime de 623 metri, la aproximativ 40 km de Salzburg. Castelul este înconjurat de Alpii Berchtesgaden și munții adiacenți Tennen, cu un peisaj superb ce dă impresia unui castel de basm. Castelul este popular și datorită faptului că a apărut în multe filme cunoscute cum ar fi: Sound of Music, Just Married, Where Eagles Dare, The 10th Kingdom și chiar în jocul video Call of Duty: Black Ops III.

3. Grossglockner High Alpine road este un drum în Alpi cu peisaje spectaculoase. Nu ne-am putut abține să nu ne oprim la toate popasurile amenajate să facem poze și să admirăm munții. Drumul se deschide în Mai și se închide în Noiembrie. Preț acces pentru mașini este de 36 euro, iar pentru motociclete 26 euro.

AFLĂ MAI MULTE PE WWW.CHERRYONTHEWORLD.COM | CITY LIFE | TITLU TRAVEL | ROAD ARTICOL TRIP AUSTRIA


Passion

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


PREMIERĂ

Maria Magdalena

MARY MAGDALENE Regia: Garth Davis Cu: Rooney Mara, Joaquin Phoenix, Chiwetel Ejiofor Gen film: Dramă Data de lansare: 30 martie 2018 Distribuitor: RO Image 2000

| CITY FILM | PREMIERE

„Maria Magdalena” este un portret unic, inspirat și profund uman, deși diferit de cel cu care am fost obișnuiți până acum, al uneia din cele mai enigmatice figuri din istoria spirituală a omenirii, deopotrivă apreciată și contestată, în funcție de interpretările biblice ale presupuselor sale fapte. Filmul este povestea enigmaticei Maria, jucată de Rooney Mara, o tânără aflată în căutarea unui nou fel de trăi. Constrânsă de rigorile vremii, Maria își înfruntă familia pentru a se alătura unei noi mișcări sociale conduse de Iisus din Nazareth, care în acest film este jucat de actorul Joaquin Phoenix. Maria reușește să își găsească locul printre apropiații lui Iisus, după care pornește într-o călătorie ce o va duce până la Ierusalim. După un scenariu de Helen Edmundson și Philippa Goslett, în regia lui Garth Davis.

De ce să-l vezi

Pentru că Rooney Mara este excepțională, indiferent de rolul pe care-l joacă.


Passion

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


Style

TITLU RUBRICĂ

Shine Bright with Carla Brillanti! Primăvara ce apare, dispare și apare din nou se cere totuși sărbătorită pentru că – indiferent de cât de timid ni se arată – e în sfârșit aici! Noul sezon e mereu o ocazie perfectă pentru a ne arăta afecțiunea și aprecierea pentru doamnele și domnișoarele din viața noastră, mame, surori, prietene, iubite și soții. În această idee, vreau să vă prezint o „sursă” de cadouri deosebită, nu doar datorită eleganței articolelor oferite, dar și a atenției pentru detalii și a autenticității ei. Astfel, Carla Brillanti este un brand local – o afacere de familie înființată în 2002 care reunește creativitatea lui Eniko Drimba, designer de bijuterii, și iscusința soțului ei, Cristian Drimba, inginer. Originalitatea se îmbină astfel cu funcționalitatea, iar duo-ul din spatele brand-ului artizanal de bijuterii combină talentele lor complementare, realizând cele mai variate piese – de la inele delicate, la brățări exuberante, la cercei statement ce pot transforma orice outfit într-un hit instant. E mereu o onoare pentru mine să promovez un brand autohton, iar în acest caz am fost cu atât mai fericită pentru că am mai fost ambasadoarea acestui studio de fashion jewelry drag mie și acum 2 ani. Ca imagine a noii lor colecții, am plăcerea să fac un giveaway pentru prietenele mele online. Vă invit deci pe blog să vă alegeți piesa preferată dintre cele purtate de mine și să o menționați într-un comentariu până în 25 martie, la miezul nopții. Abia aștept să aflu preferatele voastre! BEATRICE PANTEA FASHION BLOGGER

www.beautifybybeatrice.ro

| CITY LIFE | TITLU ARTICOL STYLE | BEATRICE PANTEA - SHINE BRIGHT WITH CARLA BRILLANTI!


Cult

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


Cult

TITLU RUBRICĂ

CULT |  | CITY LIFE | TITLU ARTICOL


Cult

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


Cult

TITLU RUBRICĂ DESCARCĂ GRATUIT NOUA APLICAȚIE ZILE ȘI NOPȚI

DACĂ AI O AFACERE NOUĂ ȘI VREI SĂ AFLE TOT ORAȘUL DE EA, SCRIE-NE PE ADRESA DE MAIL: ORADEA@ZILESINOPTI.RO

CULT |  | CITY LIFE | TITLU ARTICOL


Cult

TITLU RUBRICĂ

ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


POVEȘTI DIN CULISELE UNUI FOTOGRAF Uneori pentru a realiza cele mai interesante fotografii este nevoie de idei mai puțin convenționale. De foarte multe ori se întâmplă ca pentru poză dorită să fie nevoie să stai treaz toată noaptea ori să te trezești la ore la care alții se culcă. De exemplu pentru această serie de imagini nocturne cu Oradea înzăpezită, am urmărit condițiile meteo până când acestea au fost prielnice pentru fotografiat. Asta s-a întâmplat în jurul orei 12 noapte într-o zi de vineri, moment în care am decis să iau orașul la pas pentru a suprinde cât mai bine și mai complet fenomenul meteorologic care se dovedește a fi din ce în ce mai rar în vestul țării. În această mini-tură fotografică urbană ce a durat cam 2 ore, am realizat aproximativ 1000 de fotografii. Partea intersantă este că, după cum se vede și în imagini, pe timpul nopții orașul este gol și poate fi admirat în toată splendoarea sa. Este o experiență fabuloasă să te poți plimba singur pe străzile unde ești obișnuit să fie lume, mașini și gălăgie. Dintr-odată orașul pare mai mare, mai impunător. Latura mai puțin distractivă a serii a fost faptul că aparatul de fotografiat a refuzat să mai funcționeze după două ore se uz intens pe o ninsoare puternică. Până la urmă, din fericire, și-a revenit, iar eu vă pot umple în continuare câteva minute din săptămână cu imagini din diverse locuri și vremuri, dar mai ales cu povești despre urbea noastră dragă.

| CITY LIFE | ADAM FREUNDLICH - IARNA, LA PAS PRIN ORADEA


ADAM FREUNDLICH

/photobyadamfreundlich


WHERE TO

Sleep

RAMADA HOTEL

DOUBLETREE HILTON

www.ramadaoradea.ro | Calea Aradului 9 | 0755 232 323 The first international business 4 stars hotel in Oradea. We invite you to experience the comfort of our modern guest rooms, the trendy and discrete ambience of our The Hub restaurant and the first wine spa in Romania, Riserva Wine Spa.

STOKKER HOTEL

HOTEL PRESIDENT SPA

www.stokkerhotel.ro | Petofi Sandor 16 | 0359 444 994 Situated opposite the Petofi Park, Hotel Stokker is perfect for both a one-night stopover and for business travelers. Hotel Stokker offers accommodation, restaurant, bar, wine cellar and summer terrace.

WHAT TO

Visit

www.oradea.doubletree.com | Aleea Ștrandului 9 | 0259 259 259 DoubleTree Hilton Hotel is a full-service hotel, where niceness matters above everything, and where they offer guests all the amenities they know and love, from fitness centers and pools to on-site dining.

[EN]

BLACK EAGLE PALACE

www.baile-felix.ro | Băile Felix | 0259 318 381 The President hotel is located at the forest edge, in a quiet and peacefull area, perfect for relaxation. Inside the complex you will find indoor and outdoor thermal water pools, a football field, a mini-golf course. An attraction is the Alley of the Kiss, a perfect 800m long path for romantic walks, arranged through the forest to the center of Felix Baths.

The gallery or the Passage, as the local people know it, concentrates the most popular bars, coffee houses and pubs in the city, being the entertainment high spot of the city. The Black Eagle Palace is one of the monumental architectural works in Oradea and Transylvania, typical for the secession style, located in the pedestrian center. The corner built building has a high ground floor and four floors and is composed by two buildings unified by a famous passage with access to other two streets. The passage is known for its large stained glass at the entrance that illustrates an eagle flying. The Palace is also known and appreciated for its stained glass windows of the central cupola that converts the light into a spectacular view of thousands of brilliant colors.

| CITY FILM | PREMIERE


Home

EatRUBRICĂ & Drink

WHERE TO TITLU

CRINUL ALB

PELLINI EVOLUTION P-ța Unirii | 0745 074 394 This Coffee Shop/Bistro concept is waiting the clients with surprising salads, sandwiches, panini and burgers which are prepared with slow cook method from highest quality raw materials. Besides indoor seats, has a large terrace, where clients can admire the beautiful Central Square, drinking the best coffee in town, fine alcoholic drinks, refined wines and delicious food.

Parcul Traian 31 | 0359 461 111 The restaurant offers over 50 kinds of delicious pizzas, a rich Romanian-Italian menu with traditional pastas, soups, soups, fish and dishes. Due to it's original concept of 24 hours program, the place is waiting for you at any time of the day or night to delight your taste buds with fresh and delicious meals.

EDISON PUB

MORRIGAN'S Vasile Alecsandri 19 | 0359 192 388 At Morrigan's we combined the life's vibrant beauty and the pub's atmosphere in a location that is perfect for a pint after a hard day's work (or a match lost by your favorite team) as well as a place where you can spend the weekend listening only to good music and being in the company of the best beers

CITY HALL TOWER

P-ța Unirii 2-4 | 0724 313 472 Edison Pub is one of the oldest pubs in the Black Eagle Passage (the main place for entertainment and clubbing). It’s located right at the main entrance, sporting one of the best bartenders in town and a plethora of choices when it comes to mixology. Drop by during the night for live DJ-ing and make it your every evening stop!

[EN]

The Oradea City Hall it's one of the city best known attractions. The City Hall Tower is located in the wing of the building facing the Tudor Vladimirescu street and has a height of about 50 m. The Tourist Information Center in the City Hall Tower of Oradea is the first tourist information point in Oradea created after 1989.

Tourist attractions at the Tower: • On the first level is the clock’s mechanism – called “mother clock” wich sings Marșul lui Iancu. • Level II – presents a panorama of 33.85 m • Level III – at 40.25 m, balcony parapet has mounted several functional huge hammers that knock three times every fifteen minutes. • Level IV – opportunity of observing in detail the objectives of the downtown area with a telescope. ZILE ȘI NOPȚI | ORADEA 24 MAR - 6 APR


www.zilesinopti.ro

ORADEA • 24 MAR - 6 APR

Oradea a votat cafeneaua numărul 1


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.