MUZICĂ NOUĂ: � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �

ce ascultăm în luna octombrie

Luna asta, rock-ul, pop-ul avangardist și funk-ul se îmbină în lansări discografice ale proiectelor muzicale și artiștilor cu care suntem deja familiarizați, dar care nu se opresc din a ne surprinde cu longevitatea, creativatea și pasiunea lor, fie că vorbim de maeștri ai groove-ului, reprezentanți ai avangardei sau influenți corifei ai heavy metal-ului.

Ozzy Osbourne Patient Number 9

Al treisprezecelea album al Prințului Întunericului pare să fie unul cu noroc, căci pe lângă faptul că sonoritățile primesc un update bine-venit sub bagheta producătorului Andrew Watt, unul dintre cei mai tineri și bine cotați muzicieni ai momentului, albumul apare și după o perioadă de incertitudine în ceea ce privește cariera lui Osbourne, care s-a confruntat, în ultimii ani, cu câteva probleme majore de sănătate. Deși am fi crezut că LP-ul Ordinary Man (2020) va rămâne în istorie drept ultima creație discografică a acestuia, iată că Ozzy este ,,greu de ucis”, gata mereu să ne surprindă cu albume noi, piese proaspete și o longevitate cât se poate de bizară.

Björk – Fossora

Compus în perioada lockdownurilor COVID, noul album al cantautoarei islandeze pare că ne oferă ceea ce ne promite: extravaganțe componistice, ritmuri, melodii, armonii și orchestrații bizare, toate împachetate într-o estetică ce desparte în tabere adverse melomanii. Dovadă sunt și comentariile de pe YouTube ale single-ului Atopos, creație în care accesibilitatea pop-ului se îmbină cu experimente sonore și vizuale excentrice, dar care nu ar trebui deloc să surprindă loialul fanbase al lui Björk, ci mai degrabă, să ne facă să ne întrebăm cum de fostul copil teribil al avangardei islandeze încă are atâta inspirație genială în songwriting și producție.

Björk Red Hot Chili Peppers – Return Of The Dream Canteen

După 16 ani de pauză discografică, fanii trupei californiene nu numai că s-au delectat cu bine primitul Unlimited Love, dar au parte de încă o surpriză: un material proaspăt, ce promite o întoarcere către sonoritățile tradiționale ale formației. De altfel, privind coperta cu tentă psihedelică și judecând după single-ul Tippa My Tongue, pare că ne vom întoarce la mijlocul anilor ’80, când RHCP se lansau în ritmuri brutale și dansante de funk & heavy metal. Una peste alta, se pare că mult așteptata revenire a lui John Frusciante a oferit trupei o bine-meritată sursă de inspirație, iar nouă nu ne rămâne decât să intrăm în lumea funky, hard și heavy a lui Anthony, Chad, Flea și John.