un copil sărac și n-am avut bani decât de-o muzicuță”

Headliner al celei de-a X-a ediţii a Braşov Jazz & Blues Festival din 2022, în cadrul căreia şi-a aniversat 20 de ani de la debutul discografic printr-un concert absolut memorabil, John Németh rămâne în continuare unul dintre cei mai în vogă entertaineri de pe scena internaţională de Blues electric şi Soul Blues, fiind premiat inclusiv anul acesta cu două Blues Awards (instrumentist: muzicuţă & album de Blues tradiţional: May Be the Last Time) şi nominalizat la Blues Blast Awards, care se vor decerna în luna septembrie, la nu mai puţin de 7 categorii, inclusiv cele de cel mai bun vocalist şi artistul anului 2023. Despre cum a apărut pasiunea pentru Blues a unui american cu ascendenţă maghiară născut în Idaho, departe deci de Deep South, şi cum a ajuns să fie luat constant în considerare pentru ‘B.B. King Entertainer of the Year’, distincţie râvnită de întreaga breaslă a bluesmanilor de peste Ocean, am stat de vorbă cu JOHN NÉMETH, actualmente stabilit în Memphis, unde îşi lucrează în tihnă mixurile între arome retro şi moderne ale Blues-ului cu sonorităţile Soul, prezente apoi cu regularitate în Top 10 Billboard Blues Chart.

John, în ultimii ani ai primit constant numeroase premii şi alte dovezi de recunoaştere. Cât mai sunt acestea de relevante după două decenii de succes la public?

Cred că orice premiu pentru care sunt nominalizat sau pe care îl câştig îşi are importanţa sa. E important faptul că oamenii îmi ascultă muzica şi că ea este considerată demnă de preţuire, inclusiv de cei care nu sunt neapărat fanii mei. Vezi tu, fanii îmi iubesc muzica, mă iubesc pe mine, ei sunt cei care îmi vor cumpăra albumele oricum, dar faptul că un grup de oameni care văd întreg ansamblul muzicii - cea care se lansează peste tot în lume, în fiecare anmă apreciază într-atât încât să mă aşeze într-un grup select al celor mai valoroşi muzicieni ai tuturor timpurilor... aceasta e o realizare grozavă. De asta, de fiecare dată când sunt nominalizat la un premiu, eu sunt fericit, îmi dă un sentiment de împlinire. www.zilesinopti.ro

O mulţime de oameni au încă prejudecata că Blues-ul autentic vine din comunităţile de culoare din Sud. Tu ai copilărit în Boise, în nordvestul SUA. Spune-mi cum s-a declanşat la tine pasiunea pentru Blues?

Am ascultat Blues pentru prima dată în şcoală, aveam un bun prieten, coleg cu mine, ascultam muzică împreună şi făceam schimb de discuri. Eu ascultam Rock’n’Roll şi Country, asta aveam acasă, ambele stiluri fiind puternic influenţate de Blues, mai ales că era vorba de Country din anii ’70... de fapt, erau discurile fratelui meu, care e cu 14 ani mai mare decât mine şi mi-a lăsat colecţia lui atunci când a plecat de-acasă. La un moment dat, eram la şcoală şi, la o oră de curs, profesorul ne-a aşezat în ordine alfabetică, iar înaintea mea s-a nimerit un puşti, Tom Moore îl chema, alături de care stăteam şi desenam pe marginea foilor din caiete... schiţam portretele artiştilor noştri favoriţi. Aşa am intrat în vorbă, când am văzut fiecare ce desenase celălalt. Am început să ne împrumutăm unul altuia discuri, iar într-o zi, Tom mi-a adus o casetă pe care pusese mai multe cântece de Blues, iar ăsta a fost, probabil, cel mai bun mod de a face cunoştinţă cu Blues-ul, întrucât aveam acolo Robert Johnson, Blind Blake, Blind Lemon Jefferson, Blind Willie McTell, toţi bluesmanii orbi… erau în principal piese în care chitara era instrumentul principal, pentru că el cânta la chitară, ăsta era visul lui, să fie chitarist. Mai erau acolo, din câte îmi amintesc, Freddie King, Albert King, B.B. King, dar şi Muddy Waters şi Charlie Patton... Blues-ul m-a impresionat profund, l-am înţeles, muzical, din prima. [...] www.zilesinopti.ro

De ce ai ales muzicuţa ca instrument complementar vocii?

Pentru că eram un copil sărac şi n-am avut atunci bani decât de-o muzicuţă, deoarece noi am început să cântăm prin diferite locuri... neaşteptat de repede. Participasem la un moment dat la un concurs televizat şi am avut succes aproape instantaneu, pentru că fata care ne-a filmat i-a arătat înregistrarea unui patron de club, iar el ne-a oferit imediat un job. Când au început să se aglomereze concertele, chitaristul nostru a zis că ar fi nevoie de încă un instrument în trupă. Eu cântam la pian, aşa că m-am dus la magazinul de instrumente muzicale să încerc să-mi cumpăr o clapă, dar costa 3.000 de dolari... pe care nu-i aveam. Am ochit însă o muzicuţă pe un raft, iar gândul mi-a fugit la o casetă cu Junior Wells pe care mi-o dăduse prietenul meu, era tot albumul Hoodoo Man Blues pe caseta aceea [albumul de debut al lui Junior Wells din 1965, înregistrat în colaborare cu Buddy Guy - n.r.] şi mi-am amintit cât de mult îmi plăcuse sunetul muzicuţei, aproape mai mult decât pianul... aşa că mi-am cumpărat muzicuţa. Habar n-aveam să cânt la ea, dar m-am dus acasă şi-am început s-o descifrez cumva, folosindu-mă de ce ştiam de la pian. Una peste alta, am ajuns la muzicuţă din rațiuni economice. [...]

Citiţi interviul complet cu JOHN NÉMETH pe www.zilesinopti.ro

PAGINA 19