Artă

În secolul al XIX-lea, criticul francez Théophile Gautier folosea termenul de „divă” pentru a o descrie pe cântăreața de operă italiană

Giulia Grisi prin cuvintele „cântec, pasiune și frumusețe, ea le are pe toate”.

Un secol mai târziu, ziarele începeau să publice relatări despre starurile de cinema de la Hollywood, pe care le numeau „dificile”, „arogante” și „mult prea exigente”, fiind momentul în care „divă” a devenit o expresie folosită pentru a limita femeile de succes la stereotipurile negative ale vremii (practică regăsită și în presa din prezent).

Pornind de la acest fenomen, Muzeul Victoria & Albert din Londra găzduiește, până pe 7 aprilie 2024, expoziția DIVA, prin care se propune atât prezentarea evoluției termenului, cât și o redefinire a sa conform spiritului lumii contemporane, printr-o serie de fotografii, piese vestimentare, obiecte și tablouri, împărțite pe două etaje.

Călătoria pornește, simbolic, cu rochia roșie de catifea purtată de soprana Maria Callas (care spunea că va fi întotdeauna „atât de dificilă pe cât este necesar pentru a obține cele mai bune rezultate” la Covent Garden, în 1964, pentru a aminti de începuturile utilizării cuvântului. Apoi, privitorii vor avea în fața lor unul dintre costumele prezentate de Elizabeth Taylor în Cleopatra (1963), ținutele lui Joan Crawford din pelicula Mildred Pierce (1945), rochia împodobită cu modele de frunze din aur, realizată de Travis Banton pentru Mae West, în filmul I’m No Angel (1933), creația lui Christian Dior pentru piesa Duel of Angels, văzută și pe Vivien Leigh în 1958, și una dintre legendarele rochii purtate de Billie Holiday pe scena Albert Hall.

Cel de-al doilea segment al expoziției este dedicat unor staruri precum Cher, Elton John și Diana Ross, care apar împreună într-o imagine realizată de fotograful Mark Sullivan în 1975, Whitney Houston, amintită pe scena Wembley Arena în ’88, Tina Turner, cu faimoasa sa Flame Dress, și Rihanna, alături de ținutele propuse la Met Gala. Tot aici, vizitatorii vor putea vedea 250 de obiecte împărțite în 12 scene cu teme diferite, precum secțiunea I Want To Break Free, în care se descrie cum divele au devenit, prin activismul lor, simboluri ale comunităților oprimate, reușind să inspire reale schimbări în societate.

Așa cum spune Kate Bailey, o divă poate fi orice: „cântăreață de operă, style icon, o femeie cu convingeri puternice, o ființă divină sau chiar și un coșmar highmaintenance.”

Chen Reiss

Festivalul George Enescu (27 august-24 septembrie) o are în 2023 printre invitaţii săi de marcă pe posesoarea uneia dintre cele mai strălucitoare voci din spaţiul contemporan al muzicii culte, soprana israeliană Chen Reiss, apreciată în egală măsură pentru rolurile din operă - indiferent că avem în vedere Covent Garden, Teatro alla Scala sau Opera Company of Philadelphia - şi pentru concertele, în special de lieduri şi oratorii, susţinute în întreaga lume, din Wrocław până la Cardiff, dacă luăm ca repere doar cele trecute în agenda ei pentru toamna acestui an. CHEN REISS a mai urcat pe scena Festivalului Enescu în 2017, când a lăsat o impresie memorabilă în compania Royal Concertgebouw Orchestra, dirijată de Daniele Gatti, prin interpretarea ultimei părți a Simfoniei nr. 4 de Mahler, dar a putut fi admirată mult mai recent, în iulie, de către melomanii bănăţeni în The Infernal Comedy, spectacolul crossover avându-l ca protagonist pe celebrul actor John Malkovich, la Opera Naţională din Timişoara. Prin versatilitatea performativă şi varietatea proiectelor muzicale în care se implică, Chen Reiss dovedeşte un remarcabil spirit transfrontalier, care, din dragoste pentru muzică, o face să migreze cu o seducătoare lejeritate între diferite arii stilistice şi, drept urmare, deschiderea ei pentru un dialog mai amplu a fost un real privilegiu, mai ales că va prezenta în festival un program inedit, ce merită unele detalieri, alcătuit din lucrări semnate de Felix Mendelssohn, dar şi de sora acestuia, mai puţin cunoscuta Fanny Hensel, compozitoare talentată care a plătit un greu tribut misoginiei societăţii de început de secol XIX.

Vei susţine concertul de pe 15 septembrie împreună cu Jewish Chamber Orchestra din München, dirijată de cofondatorul său, Daniel Grossmann. Orchestra a fost înfiinţată în 2005, în perioada când erai acolo, deja o stea a Bayerische Staatsoper. Aveţi o istorie împreună?

Este adevărat, e uimitor ce rol important a jucat oraşul München în cariera mea... întotdeauna m-am aflat acolo la nişte răscruci în viaţă. Interesant este că am cântat la München, în Bavarian State Opera, din 2003 până în 2007, dar niciodată nu m-am intersectat cu Daniel sau cu orchestra lui în acea perioadă. Practic, prima noastră colaborare a constituit-o tocmai proiectul legat de Fanny Hensel şi Felix Mendelssohn, care a fost un “Corona baby”, pentru că, evident, în timpul pandemiei, nu am putut performa pe scenă pe cât mi-am dorit şi, într-o zi, când eram în Berlin pentru nişte înregistrări, Daniel Grossmann m-a sunat ca să mă întrebe dacă n-aş fi interesată să cânt cu ei într-un concert festiv, de celebrare a 1700 de ani de existenţă a evreilor în Germania, ce urma să se organizeze în vara următoare în München, cu sprijinul a câtorva fundaţii. Majoritatea concertelor mele fiind anulate i-am răspuns imediat că da, voi veni la München, dar am fost curioasă ce anume voi cânta. Iar el mi-a vorbit de o lucrare a lui Fanny Hensel, despre care eu nu ştiam mare lucru... în fapt, nu interpretasem niciodată vreo compoziţie de-a ei.

Să înţeleg că multe dintre lucrările ei sunt rămase încă inedite nu doar la noi?

Ascultasem câteva lieduri scrise de ea, dar nu şi muzică orchestrală sau alte feluri de lucrări pentru voce şi, drept urmare, habar nu aveam că este autoarea şi a unor compoziţii mult mai complexe decât cele doar pentru pian şi, eventual, voce. Daniel este cel care mi-a atras atenţia asupra scenei dramatice Hero und Leander compuse de ea, care se bazează pe celebra poveste de dragoste cu final tragic din antichitate, despre care am aflat că nu fusese niciodată înregistrată pe un disc, aşa că am răsfoit lucrarea şi m-am îndrăgostit de muzică şi de text deopotrivă. Mi-am spus atunci că această compozitoare, Fanny Hensel, merită descoperită şi am început să ascult ce a compus pentru cor şi orchestră, cantate şi oratorii, după care i-am telefonat lui Daniel şi i-am propus să îi aducem un omagiu, pentru că e minunată şi trebuie scoasă la lumină, după ce, în timpul vieţii, a fost oprimată atât de tatăl ei, cât şi de frate. [...]

Să ne întoarcem la Hero und Leander, poem ce se împarte în două recitative şi două arii. Dincolo de ataşamentul tău pentru lucrare, în ce măsură interpretarea ei se constituie într-o provocare?

Este o provocare cel puţin la fel de mare ca interpretarea oricărei scene dramatice compuse de Beethoven sau de Mendelssohn, însă Hero und Leander are o poveste foarte frumoasă, în care trebuie să transmiţi cumva trei emoţii diferite, spre deosebire de Ah! Perfido sau Infelice, să spunem. [...] Infelice este, fără îndoială, o capodoperă şi, ascultând-o în www.zilesinopti.ro concert alături de Hero, îţi poţi da seama că Felix avea mult mai multă experienţă în a compune asemenea scene pentru orchestre decât Fanny, doar că mie mi se pare că limbajul armonic al lui Fanny este în fapt mai avansat decât cel al lui Felix. Dintotdeauna, Felix a avut un picior în spaţiul clasic şi unul în cel romantic, pe când Fanny este o compozitoare pur romantică, iar mie, anumite pasaje din Hero und Leander îmi sună aproape de Der fliegende Holländer, este un semnal de început a ce va veni, transformarea operei datorată lui Wagner. În sensul ăsta, cred că Fanny a fost mult mai îndrăzneaţă decât Felix. [...]