despre „Copiii celorlalți”

Nominalizată în ultimii cinci ani de tot atâtea ori la prestigioasele premii César și câștigătoare în 2023 a trofeului pentru cea mai bună actriță în rol principal, VIRGINIE EFIRA este cunoscută cinefililor de la noi în egală măsură pentru rolurile din comedii simpatice, precum Un bărbat la înălțime sau Adio, proștilor!, și din filme cu puternică încărcătură dramatică, precum cele ale lui Paul Verhoeven, Elle și, mai ales, Benedetta. Apreciata actriță de origine belgiană revine luna aceasta pe marile noastre ecrane în Les enfants des autres (Copiii celorlalți), dramedie romantică scrisă și regizată de Rebecca Zlotowski (Grand Central), despre o profesoară ajunsă la vârsta a doua care se atașează de fetița de 4 ani a noului ei iubit, interpretat de popularul actor francez Roschdy Zem (Inocentul, Ancheta unui scandal de stat). Mai multe despre rolul ei din Les enfants des autres aflăm chiar de la Virginie Efira, dintr-un interviu obținut prin amabilitatea Independența Film, distribuitorul filmului în România. [I.B.]

Ce ți-a evocat titlul, Copiii celorlalți, atunci când ai lecturat scenariul?

Ideea unui personaj rareori văzut în cinema. Mama vitregă, cea care îngrijește copiii altora, este de obicei un personaj secundar, cu un rol mai degrabă utilitar, însă Rebecca [Zlotowski] s-a hotărât să o aducă aici în prim plan, prin focalizarea interesului pe legătura creată între un astfel de personaj periferic și o familie „adoptată”. Astfel, ea pune în lumină, într-un fel nemaivăzut, o tipologie clasică de personaj și, în același timp, aduce în discuție feminitatea. O plasează pe Rachel în centrul acestei povești foarte contemporane, reușind să realizeze ceea ce spunea [scriitorul francez Gustave] Flaubert: „Pentru ca un lucru să devină interesant, tot ceea ce trebuie să faci e să îl privești îndeajuns de mult”. La fel este și cu personajul meu, care nu e nici vreo nebunatică și nici o nonconformistă excentrică, ci o femeie normală și foarte la locul ei. Iar Rebecca o dezvăluie din toate punctele de vedere: libidoul ei, raporturile ei de familie, prieteniile și, nu în ultimul rând, relațiile pe care le are cu copiii celorlalți, întrucât, atunci când îi evoc rezerva foarte emoționantă, e vorba nu doar despre maternitate, ci și despre feminitatea ei.

Ai simțit asta de la bun început, de când ai citit scenariul?

M-a mișcat, încă de când l-am citit, ceea ce era implicit, firescul ei în a fi rezervată, fiindcă personajul are naturalețea de a susține pe cineva de undeva din spate, are capacitatea să cedeze și să îi lase spațiu omului pe care îl iubește. Rachel este interesantă tocmai prin faptul că nu-și dorește să fie ea în centrul atenției sau să fie mamă cu orice preț, ba dimpotrivă, caută să nu se detașeze foarte mult de fundal, inclusiv în raport cu ea însăși, dar și în relațiile romantice în care este implicată. [...]

Dincolo de scenariu, te-ai uitat și la alte filme?

Da, Rebecca mi-a arătat filmele lui Diane Keaton, care, la rândul lor, m-au inspirat destul de mult pentru definirea limbajului corporal al lui Rachel. Keaton are o anume mobilitate facială, o politețe aparte pe care o exprimă surâsul ei, pe care o regăsim și la personajul meu. Am fost impresionată în mod special de Shoot the Moon, al lui Alan Parker, o mostră de cinematografie americană accesibilă, care se dovedește însă meditativă și profundă, țintind mai sus de simplele aparențe. Filmele au reprezentat niște instrumente adiacente, prin care Rebecca și cu mine ne-am pus de acord www.zilesinopti.ro asupra unei viziuni pe care am ajuns să o împărtășim. Ea mi-a dat libertatea să preiau, să folosesc sau nu, orice mi s-ar fi părut de interes din filmele pe care le-am vizionat, precum cele cu Diane Keaton, dar au mai fost, de asemenea, și filmele pe care eu deja le aveam în minte, mă refer la Claude Sautet și Romy Schneider, mai ales la Une histoire simple, în care Romy Schneider manifestă în privința bărbaților o înțelegere distantă și amuzată. Nu cea de tip „Toți bărbații sunt niște ticăloși, dar le iertăm până la urmă orice”, nu, pentru că în filmele lui Sautet, ca și în Copiii celorlalți, avem de-a face cu perspectiva unei femei care nu caută sau cere ceva de la bărbați, ci doar îi observă, fără să judece.

Deci una feministă?

Într-un fel, da. Ce este un film feminist? Unul care reflectă femeia sub toate aspectele ei și garantează expunerea poziției sale complexe. Iar filmul nostru este exact despre asta, și o face, deopotrivă, într-un mod extrem de contemporan și de inteligibil pentru toată lumea. Este un film mainstream, cu un subiect rareori atât de accesibil, maternitatea, despre posibilitatea femeilor de a aparține acestei zone larg împărtășite - aceea de a fi mamă. De asemenea, mai punem în discuție și perioada, deoarece, dacă m-aș decide să devin mamă, n-aș putea să fac asta la 68 de ani. Este o realitate din care nu poate evada nicio femeie, o situație pe care trebuie să o gestioneze, deci cum facem asta? [...]

Citiți interviul complet cu VIRGINIE EFIRA pe www.zilesinopti.ro

Vladimir și Hector, doi agenți secreți diferiți din toate punctele de vedere, încearcă să recupereze un material strict secret furat de intruși necunoscuți. Toate bune şi frumoase, doar că unul e o pisică, iar celălalt un şobolan.

„Mâț și Chiț: Spioni blană” („Spycies”), filmul de animație regizat de Guillaume Ivernel şi Zhiyi Zhang, îi duce pe spectatori într-o plimbare captivantă prin lumea spionajului, îmbinând acțiunea, comedia și aventurile a două personaje drăgălașe. Cu o tehnică uimitoare, povestire inteligentă și o doză sănătoasă de umor, producția este o experiență încântătoare și distractivă pentru publicul de toate vârstele în luna august, la cinema.

Filmul se învârte în jurul a doi parteneri neobișnuiți: Vladimir Willis, o pisică agent secret versat, dar insubordonat, și Hector, un june șobolan loial, dar nu atât de strălucitor, care face echipă cu cel dinâi pentru a preveni un dezastru global. Misiunea duo-ului îi duce prin locații uluitoare, de la orașe pline de viață până la jungle perfide, toate redate magic, în culori vibrante și cu atenție la detalii. Animația complexă, care a adus filmului o nominalizare la festivalul de la Shanghai, cufundă publicul într-o lume uimitoare, din punct de vedere vizual.

În timp ce intriga poate părea familiară în domeniul filmelor cu spioni, „Spycies” infuzează propriul farmec unui gen comun prin plasarea unei poveşti pentru copii în contextul schimbărilor climatice. Umorul este țesut inteligent de-a lungul narațiunii, cu dialoguri care provoacă râsete pe săturate. Stângăcia lui Vladimir și reacțiile naive ale lui Hector oferă multe momente comice, care îi vor distra atât pe copii, cât și pe adulți. Cu o distribuție vocală solidă care dă viață personajelor, „Spycies” îi are în rolurile/vocile principale pe actorii talentați Kirk Thornton (Vladimir) și Monsieur Poulpe (Hector), care adaugă profunzime și personalitate personajelor. Chimia dintre ele este palpabilă, contribuind la bucuria generală a filmului.

Un alt aspect remarcabil îl reprezintă secvențele sale de acțiune rapidă. De la urmăriri palpitante până la cascadorii îndrăznețe, filmul menține ridicat nivelul de adrenalină pe tot parcursul său. Fie că ești un fan al filmelor cu spioni, al aventurilor animate sau pur și simplu cauți o evadare distractivă, „Spycies” este un film care cu siguranță îți va aduce zâmbetul pe buze și te va umple de bucurie, începând din 25 august, pe marile ecrane de la noi.