4 minute read
TEATRU Interviu cu Theo Herghelegiu� � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �
Political Correctness
Un fenomen actual, transformat în comedie... „neagră, gri, roz”
Advertisement
Political Correctness (PC) sau Corectitudinea politică este o expresie ce are la bază ideea că oamenii trebuie să aibă grijă să nu se exprime sau să nu acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, să excludă sau să marginalizeze oameni dezavantajați social. Ca urmare a acestui fenomen, apărut în SUA și exacerbat apoi la nivel mondial, clasicele desene animate Peter Pan, Pisicile Aristrocrate și Dumbo au fost scoase din grila pentru copii, fi indcă promovează rasismul, iar titlul celebrei cărți Zece negri mititei, de Agatha Christie, a fost schimbat în Erau 10, din motive similare. Nici Albă ca Zăpada sau Frumoasa adormită nu au scăpat de vânătorii de corectitudine politică, care au cerut rescrierea acestor basme, întrucât eroinele sunt sărutate fără consimțământ - acest comportament fi ind asociat cu mișcarea #metoo și cu agresiunea sexuală. În acest context a luat naștere și Political Correctness, de la Teatrul În Culise din Bucureşti, un spectacol al momentului, cu un umor acid și o puternică amprentă socială. Despre motivațiile de a aborda o astfel de temă, am stat de vorbă cu THEO HERGHELEGIU, autoarea piesei, care face parte dintre pionierii teatrului independent din România, în 1998 fondând TEATRUL INEXISTENT, prima și cea mai activă (la acea vreme) companie independentă din perioada postcomunistă din țară. Spectacolele scrise şi regizate de ea au reprezentat și reprezintă o adevărată declarație artistică de avangardă.
Interviu cu dramaturga Theo Herghelegiu
Political Correctness. De ce te pasionează subiectul și de ce l-ai ales ca temă de creație?
Păi, n-aș zice că e taman o pasiune aici, dar, da – este un subiect! Nu pasiune, deoarece nu fac parte din categoria activiștilor, ca să existe vreo implicare înfocată, ori vreo dăruire pentru cauză etc. Sunt doar un martor al fenomenului, ca marea majoritate dintre noi. Și, în această calitate, pot spune atât: nu mi se pare că lucrurile o iau în direcția bună. Consider că sunt multe (prea multe) excese, iar excesele și extremele, așa cum istoria a demostrat în multe rânduri, nu fac decât rău. Corectitudinea politică, în forma în care este ea promovată, impusă și aplicată azi, a devenit un exces dubios. Foarte dubios. Devine o idee care își iese din matcă și face ravagii sociale. De asemenea manifestări te ții departe. Subiectul – da, mă preocupă, în măsura în care îl percep, de multe ori, ca pe o cenzură, amintind dureros de cenzura comunistă, pe care am trăit-o și am urât-o douăzeci și doi de ani. Am citit mărturisiri ale unor personalități din cultură cărora le-au fost dinamitate carierele doar dintr-o interpretare răuvoitoare a unei afi rmații sau dintr-o răstălmăcire țintit distructivă. Așa ceva, în ziua de azi? Grețos de injust.
Political Corectness (Teatrul în Culise)
Cum te afectează personal acest fenomen?
Încerc să nu-l las să mă afecteze prea tare. Cred în bun simț, cred în educație și în cei 7 ani de acasă, care ne obligă la respectul semenilor, indiferent de rasă, religie, opțiuni sexuale, gen, formă, culoare, greutate, înălțime etc. Nu cred în dictatura minorităților ori a raselor și nici în obligarea individului la reguli bizare și contorsionate, doar ca să recupărăm... ce?! Să îndreptăm... ce? Faptul că un văr de-al doilea al stră-străbunicului a avut sclavi? Corectezi o nedreptate comițând 1000 de alte nedreptăți?! Lucrurile nu se repară niciodată fiind vindicativ, radical și scandalagiu. Lucrurile se repară prin toleranță și prin educație corespunzătoare, iar această educație nu o faci trecând cu buldozerul peste repere și valori; nu o faci dărâmând statui și interzicând filme artistice, ci o faci cu inteligență și generozitate, diseminând ideea de OMENIE și încercând să elimini conflictele și să cultivi toleranța, înțelegerea, înțelepciunea, acceptarea. Din tot pachetul promoțional al acestui fenomen (cu puternic iz de bolșevism, de altfel) cel mai mult mă revoltă „direcția” cancel culture. Adică, pe românește, anularea culturală. Pe bune!?... Ce minte bolnavă ajunge până în punctul în care militează pentru interzicerea Simfoniei a V-a de Beethoven, ca fiind „elitistă, exclusivistă și susținătoare a supremației rasei albe” Ca să dau doar un singur exemplu, din multe, multe alte exemple. Asta mă afectează personal, adevărat. Mutilarea istoriei și a culturii. Asistăm la o demonstrație halucinantă de prostie și isterie.
Spre ce crezi că se îndreaptă lumea, dacă luăm în considerare amploarea pe care a luat-o acest fenomen?
Spre o contra-reacție puternică, părerea mea, și nu numai. În fapt, au și apărut, în mod firesc, unele contra-reacții substanțiale. Mai ales în artă, deoarece Arta încă beneficiază de avantajul de a fi liberă. Alt aspect este cel lingvistic; susținătorii mișcării vor în mod declarat să modifice limba, respectiv – semantica și vocabularul. Așa ceva nu se poate impune, decât într-o tiranie și nici atunci, pentru că apare imediat fenomenul subversivității, deci – NU! Limba este ceva viu; ceva dinamic și cu un sistem propriu de a evolua și de a se schimba, în funcție de o sumă de factori la scară mare: sociali, psihologici, culturali, economici ș.a.m.d. Limba nu e un boț de lut pe care pune oricine mâna, îl modelează după bunul plac, apoi îi obligă pe toți ceilalți să recunoască strâmbăciunea respectivă drept „noua limbă corectă”. Nu merge așa. Niciodată n-a funcționat. Este aberant și contra naturii însăși a limbii vorbite de către oameni; a limbajului articulat, ca mijloc de comunicare inteligentă între ființe evoluate. [...]
