PE GUSTUL NOSTRU� � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �

Mai avem (ne)VOIE și de ketchup?

Habar nu am dacă ne radicalizăm din ce în ce mai tare, dacă avem nevoie de din ce în ce mai multe reglementări și standardizări, dar Poliția Gustului există și e din ce în ce mai vocală.

Există unele rețete unde chiar nu ai voie să schimbi ingredientele, spre exemplu, celebrul caz al pastelor carbonara. Asta datorită faptului că acea rețetă are tot felul de protecții internaționale. Dacă o modifi ci, poți să îi spui, în cel mai bun caz, à la carbonara, stil carbonara...

Există, însă, milioane de alte rețete care nu sunt protejate și miliarde de gusturi subiective, care preferă miliarde de combinații de ingrediente. Doar că, plăcerea unora este sacrilegiu pentru alții. Scriu aceste rânduri după ce, în decurs de două săptămâni, m-am întâlnit cu Poliția Ketchup-ului.

Prima dată, pe capacul interior al cutiei în care mi-a fost livrată mâncarea: probabil că oamenii au zis să facă o glumiță, dar să ne și educe și mi-au explicat, folosind chiar termeni ce au trebuit să fi e cenzurați, că NU AM VOIE să nu mănânc marginile și să nu mă pună mama dracului să pun ketchup pe ea. În fi ne, am afl at ce am voie să fac cu mâncarea pe care am plătit-o.

A doua oară era să fi u acuzat de zădărnicirea combaterii pusului de ketchup pe sarmale. Un diplomat turc a făcut un apel pe twitter ca turcii și grecii să se unească împotriva unui inamic comun, „a unei crime împotriva gastronomiei”: cei care pun ketchup pe sarmale.

Acu’ stau nedumerit în fața frigiderului și mă întreb ce să fac cu jumătatea plină a recipientului de ketchup de pe raft. Pe cartofi prăjiți nu pun, că nu îmi place, în schimb, îl iubesc în combinație cu sendvișurile făcute la sandwich maker. Doar că nu mai am sandwich maker. E adevărat că pe sarmale nu am pus niciodată, dar pe pizza mai pun. Din cel picant, că doar din ăla cumpăr. Apropo, și cafeaua o prefer lungă, că mă ajută la lubrifi at gâtul în timp ce îmi satisfac alt viciu. Altă crimă împotriva industriei. Nu pun lapte sau zahăr, pentru că o prefer amară. Dar asta e fi x treaba mea și mai puțin a tuturor făcătorilor de cafea, care se uită cu dispreț la mine, chiar după ce le las tips. Un ristretto făcut cum trebuie este plin de arome și oferă satisfacție, dar de cele mai multe ori, beau cafea utilitar, nu doar pentru plăcere.

Și atunci, care e baiul? Am văzut enorm de multe comentarii cu tot felul de altfel de interdicții: NU AI VOIE să pui leuștean la ciorba x, NU AI VOIE să pui mărar la tocana Y. Ce să zic? Pun după cum am chef. Dacă funcționam cu astfel de limitări, încă mâncam terci de mei cu miere.

Aș zice să o luăm mai ușor cu verdictele pe scări și să nu ne mai c**ăm în gusturile altora, nu de alta, dar începem să îi încurajăm pe cei care consideră abominabilă combinația: cartofi prăjiți cu maioneză sau mici cu muștar.