POINT OF VIEW � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �

Am să încep prin a spune că nu mai există fi lme precum Th e Innocents (r: Eskil Vogt). Și nu cu un aer profund elegiac și pentru că este cel mai bun fi lm făcut vreodată. Nu! Este pur și simplu un fi lm special, care te lovește direct în plex și te lasă acolo, parcă așteptând și următoarea lovitură. Filmul, originar din Norvegia, a debutat la Cannes anul acesta, în cadrul secțiunii Un Certain Regard și spune povestea unui grup de copii care locuiesc împreună într-un cartier rezidențial. Treptat, fi ecare dintre ei își dă seama că are puteri supranaturale. Până aici sună a ceva serial din anii 2000, de pe AXN. Diferența este însă că în Th e Innocents, joaca devine periculoasă și imaginația copiilor se transformă în ceva mult, mult mai dur.

Filmul nu este ușor de digerat. Părinții, aceste forțe superioare cu mai mult discernământ și echilibru al moralității, fac un pas în spate în acest thriller la granița cu horror-ul și joacă rolurile secundare. Vogt se concentrează pe banalitatea copilăriei și cum orice tip de interacțiune între cei mici capătă o greutate mult mai mare atunci când știi cu adevărat că ești capabil să-l rănești pe celălalt. O simplă îmbrânceală sau un gest de supărare se pot transforma în acte de violență voluntară. Ce faci atunci când știi

că îl poți pedepsi pe celălalt pentru că nu s-a jucat cu tine? Ce faci când ai mai multă putere decât ai avut vreodată și orice gând negru care îți trece prin minte se poate manifesta chiar în fața ochilor tăi? Acestea sunt câteva dintre întrebările cu care se confruntă spectatorul în timpul fi lmului. Vogt pune accentul și pe răul care se naște din… nimic. Copiii, în general, sunt mânați de instincte și tind să fi e impulsivi. Deși au propriul fi ltru de gândire, acesta nu e sufi cient de bine dezvoltat cât să-l folosească la capacitate The Innocents maximă și, de regulă, rezultă acțiuni realizate fără un gând bine pus la punct. Tocmai din această cauză, lupta dintre bine și rău, care este prezentă și aici, aduce de ambele părți argumente pro și contra. În primul rând, cât de rău poate fi , de fapt, un copil? Ce anume îl face să reacționeze într-un fel anume? Și, că tot am adus vorba de copii, aș vrea să punctez - Banalitatea răului poate pentru prima dată de când scriu această rubrică - jocul în ochii copiilor actoricesc impecabil din partea celor mici. Cu vârste ce nu cred că depășesc 8-9 ani, tinerii actori sunt fascinanți. Aleși și conduși foarte bine, cel mai probabil de către regizor, au sufi cientă candoare cât să te atașezi de ei, dar în același timp, unele dintre secvențe te fac să vrei să îi arunci pe geam. Dacă adulții sunt ușor de judecat, copiii intră în altă categorie. Aproape că vrei să nu condamni pe nimeni, dar Th e Innocents nu te lasă să pleci indiferent cu privire la acest capitol. De fapt, e o joacă de-a șotronul… dar atunci când părinții nu se uită, copiii se joacă cum vor ei.