MARIA DIMA -„UNDE”

Dima a profesat ca inginer IT până când a descoperit cursurile de bijuterie de la Assamblage. Atunci a început să exploreze în argint și aur teme care o fascinau dintotdeauna: lumea medievală, basmele cu prinți, prințese și dragoni, poveștile cu vrăjitoare și magi, oasele și micro-organismele. În ultima colecție prezentată la Romanian Jewelry Week 3.0 a refolosit cioburi uitate pe stradă și le-a transformat în comori colorate alături de simboluri străvechi, regăsite și în cusăturile românești.

Maria

Practic, IT-ul, ingineria este baza mea, structura de rezistență care mi-a dezvoltat foarte mult latura rațională și simțul critic. În programare îți folosești mult atât gândirea logică, dar și creativitatea, primești o temă și trebuie să faci un program care să îndeplinească acele cerințe. Până aici seamănă cu bijuteria perfect. Peste asta, bijuteria îți cere și îndemânare. Apoi treci la partea de verificare și testare, pentru că atât în IT, cât și în bijuterie trebuie ca proiectul tău să fie funcțional, utilizabil-purtabil și rezistent. Altfel, vei avea un client nemulțumit.

Cum ai început să faci bijuterie contemporană?

Aș zice că fără să vreau... Am făcut un curs la Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage, apoi încă unul. În tot timpul acesta făceam și acupunctură, iar terapia asta mi-a scormonit creativitatea destul de tare. Pe de altă parte, nu prea mai reușeam să stau locului opt ore pe scaunul de IT-ist și îmi doream să explorez lumea mai mult. La scurt timp, după ce am observat că bijuteriile au început să îmi iasă cât de cât bine, firma la care lucram și-a închis sediul din România. Aveam de ales între a căuta un alt job în IT sau a încerca un drum nou în zona bijuteriei. Am ales bijuteria, la momentul acela a fost palpitant.

Care este prima ta colecție și care este povestea ei?

Prima mea colecție a fost cu și despre vertebre de animale. Făcusem niște brățări ca nişte coloane vertebrale, dar erau foarte costisitoare pentru mine și, fiind la început, nu prea aveam clienți. Eu însă deja eram fascinată de oase și de perfecțiunea sistemului locomotor, așa că această colecție plus următoarea mi-au devenit un fel de semnătură. Apoi m-au fascinat piesele pentru vârful degetului și am făcut „InGherat”, o colecție cu gheare inspirate din creaturi magice din basme. Ambele direcții, fiind în zona goth-macabră, au mers bine împreună. În primă fază, am speriat pe toată lumea... a fost și comic, a fost și trist. Cum să produci gheare și bijuterii cu oase într-o Românie ultra creștină? Pot să scot o carte. Dar apoi, oamenii au început să le digere mai ușurel și chiar să fie fascinați de ele. Noroc cu copiii, ei încă trăiesc în lumi magice și nu văd nimic rău într-o gheară, își dau seama că e doar un personaj, doar un joc.

Ce te inspiră, care sunt temele abordate în bijuteriile tale?

Cel mai tare mă inspiră natura, dar nu partea vizibilă imediat, ci partea ascunsă. De exemplu, oasele și micro-organismele. Sunt fascinată și de medieval, și de basme, de prinți și prințese și dragoni, de povești cu vrăjitoare și magi. Dar pot să îmi găsesc inspirația și în orașe, în resturi de pe străzi, în obiecte sparte sau bucăți de chestii aruncate. Acestea cred că vin pe locul doi. Apoi, mă mai inspiră oamenii, pentru că fiecare vine cu energia lui și atunci când lucrez piese pe comandă, de multe ori iese ceva neașteptat și total diferit de ce aș fi creat eu singură.

Care este povestea colecției cu care ai participat la Romanian Jewelry Week 3.0? Ultima colecție din 2022, ce a fost și prezentată la ROJW 3.0, s-a numit „Broken traditions. City glass” și a fost despre cioburi de pe stradă și simboluri uitate, toate piesele fiind unicat... în mare parte, datorită cioburilor. Mă plimb pe străzile orașului, cu ochii rătăcind fără o țintă anume, și mă gândesc la om, la cum omul, ca vietate, se învârte pe Pământ și Pământul cu el, și cum, de mii de ani, ochii lui întâlnesc diverse lucruri sclipitoare, la care îi rămâne privirea. Poate, cândva, găsea în drumul lui pietricele de aur și cristale, așa cum eu găsesc acum pe stradă... cioburi. În oraș, e plin de cioburi micuțe, de diverse culori, cel mai des verzi sau transparente. Sclipesc în lumină, îți cheamă privirea și te îndeamnă să te gândești la ce este el, un ciob, cât de neprețios, produs al unui accident, al unei întâmplări nedorite și neînțelese de om și abandonat pe jos, la voia întâmplării. Aproape un reziduu neobservat al orașului. [...]

Citiţi interviul complet cu MARIA DIMA pe www.zilesinopti.ro

Editorial de ALIN GĂLĂŢESCU