GELu COLCEaG

Tartuffe, piesa lui Molière, este una dintre cele mai populare comedii din istoria teatrului, pusă în scenă în mod regulat de-a lungul timpului şi, drept urmare, o nouă reprezentare n-ar trebui, teoretic, să ni se pară ceva absolut ieşit din comun. Doar că, în ceea ce priveşte montarea lui Tartuffe de la Teatrul Mic, ce va avea premiera în luna februarie, lucrurile stau invers... aşteptările nu sunt deloc mici, fiindcă spectacolul poartă semnătura reputatului regizor, actor şi dascăl GELU COLCEAG, care, mai mult, este şi autorul traducerii, fapt ce sugerează că se numără printre admiratorii lui Molière. Date fiind multiplele provocări ridicate de adaptarea unei piese scrise în versuri alexandrine, simple doar în aparenţă - Faisons toujours ce que le ciel prescrit, et d’aucun autre soin ne nous brouillons l’esprit, de exemplu-, ne-am adresat direct autorului spectacolului pentru a afla detalii despre cum a abordat textul piesei, deopotrivă în formă şi fond, pentru a incita publicul să (re)descopere clasica poveste a manipulatorului Tartuffe şi a membrilor familiei lui Orgon, victime ale ipocriziei acestuia, şi care dintre versiunile scrise de Molière s-a dovedit mai apropiată de propria viziune asupra acesteia.

Piesa lui Molière este o piesă în versuri, iar faptul că v-aţi asumat traducerea sa mă face să cred că, într-o formă sau alta, punerea în scenă a lui Tartuffe reprezintă un proiect de suflet. Da, într-adevăr, aşa este. De fapt, totul a pornit într-un fel ca o datorie pe care oamenii de teatru ar fi trebuit să o aibă la 400 de ani de la naşterea lui Molière. Anul Molière a fost în 2022... de-aici a pornit ideea. Eram încă director la Teatrul Mic şi am decis atunci să facem un text de Molière, iar mie, Tartuffe mi-e foarte drag, fiindcă eu am jucat în spectacolul lui [Alexandru] Tocilescu din anii ’80, de la teatrul Bulandra, şi am participat acolo la tot procesul de facere a spectacolului, inclusiv traducerea pe care a făcut-o Romulus Vulpescu. El a făcut însă atunci o traducere în proză... netrădând intenţiile lui Molière şi sensurile textului, dar era în proză. Eu m-am gândit că ar fi foarte bine pentru acest an aniversar să păstrăm totuşi ce a dorit Molière, să fie în versuri, mai ales că are o specificitate anume, ca toate piesele lui Molière care sunt în versuri, pentru că el are şi piese în proză. Aşa, din aproape în aproape, uitându-mă pe toate traducerile, cu toate că e prima dată când fac acest lucru - eu n-am mai tradus -, m-am gândit să încerc eu, mai ales în ideea unei versiuni scenice a spectacolului pe care urma să-l fac.

Care a fost în final abordarea pentru care aţi optat? Tartuffe este, totuşi, o piesă ce s-a jucat prima dată în 1664, deci poate prezenta probleme de înţelegere a replicilor. Până la urmă, intrând în text adânc, am realizat că, indiferent sub ce formă estetică aş face spectacolul, textul trebuie să rămână acelaşi, iar orice formă de a-l contemporaneiza ar fi o trădare a intenţiilor lui Molière. Sigur că în limbaj apar şi cuvinte care sunt noi, care sunt folosite astăzi, în general, atunci când vorbim, dar eu sper că asta nu a trădat cu nimic sensul iniţial al lui Molière. De altfel, textul sună extrem de contemporan. Cel puţin câteva scene, în care Molière e un mare moralist - el a fost un mare moralist, ca şi un mare dramaturg, ca şi un mare poet, ca şi un mare actor, ca şi un mare regizor, el a făcut tot, de toate -, sună extraordinar de contemporan şi fără să modific eu ceva, doar eventual să găsesc sinonime... asta a fost tot. A fost o întreprindere grea, am lucrat toată vara, căci sunt aproape 2000 de versuri şi a trebuit să păstrez cadenţa, rima, ritmul... mă rog, a fost destul de complicat, dar mi-a făcut o mare plăcere, că altfel nu m-aş fi înhămat la aşa ceva. Şi am înţeles cu ocazia asta foarte multe lucruri din text, care m-au ajutat după aceea în lucrul cu actorii... să ajungem, de fapt, la un omagiu adus acestui mare, mare, mare om de teatru, îndrăznesc să-i spun, nu numai dramaturg. Sigur însă că, uneori, a trebuit să găsesc o soluţie care nu e fix aşa cum sună în franceză, mai ales că eu nu sunt un foarte bun cunoscător al limbii franceze şi mărturisesc că m-am folosit de celelalte traduceri, pe care le-am comparat... a fost o muncă mai mult de cercetare decât pur lingvistică, dar eu zic că a ieşit ok. Cel puţin pentru spectacolul nostru e foarte bine, actorii au fost încântaţi de text şi sună bine şi sper că publicul - ceea ce este cel mai important lucru! - să înţeleagă totul... perfect. [...] www.zilesinopti.ro

Există acel text atribuit lui Molière despre Tartuffe, care presupun că vă este familiar, Lettre sur la comédie de l’Imposteur… Sigur că da. Tot în ideea acestui “An Molière”, în spectacol va fi puţin şi istoria acestui text. A fost un adevărat caz, Tartuffe, ştiţi... în cinci ani de zile au fost trei variante ale textului, în prima variantă erau doar trei acte, pe urmă a fost o a doua variantă, interzisă şi aia, şi abia a treia variantă e textul cum e acum, iar textul pare hibrid, din cauză că Molière a mai introdus pe cel original nişte lucruri. M-am gândit că, pentru public, ar fi foarte bine să afle puţin şi despre repetatele momente în care el, din cauza unei cenzuri bigote, a fost obligat să schimbe... şi atunci, în prolog şi în epilog, din textele lui Molière, din textele lui [Mihail] Bulgakov, eu am imaginat că, practic, piesa Tartuffe e jucată de trupa domnului Molière. [...]

Citiţi interviul complet cu GELU COLCEAG pe www.zilesinopti.ro

ZILEȘINOPȚIBUCUREŞTI 105

Prima premieră a Teatrului Odeon din 2023, care se joacă la Sala Studio, pe 4, 18 şi 25 februarie, reprezintă unul dintre cele două proiecte câștigătoare ale concursului Tineri regizori, texte contemporane, ediția 2022, „O casă deschisă”, de Will Eno (numit în New York Times „un Samuel Beckett pentru generația Jon Stewart”), în regia și traducerea Teodorei Petre, scenografia și light design-ul Ioanei Pashca, muzica semnată de Cezar Antal şi cu Adrian Titieni, Elvira Deatcu, Ioan Batinaș, Ioana Bugarin şi Eduard Trifa / Niko Becker în distribuţie. Piesa a câștigat în 2014 Premiul Obie, Premiul Lucille Lortel și Premiul Drama Desk și a fost inclusă în topul celor mai bune zece piese alcătuit de revistele

TIME și Time Out din New York. A avut premiera Off-Broadway la Signature Theatre din New York în 2014, în regia lui Oliver Butler.

Despre „O casă deschisă”, autorul acesteia, dramaturgul american Will Eno, spunea: „Nu cred că a fost un moment anume care să mă fi inspirat să scriu această piesă, ci mai degrabă cei câțiva zeci de ani în care am încercat să-mi iert și să-mi înțeleg familia, în special pe tatăl meu. […] Întâmplător, tatăl meu a murit la câteva luni după premiera din New York, cu fi x 24 de ore înainte ca Albertine, fiica mea, să se nască. Așa că într-un fel, a fost exact ca în O casă deschisă. O persoană a plecat, iar o alta, diferită, un suflet mai iubitor și mai gentil, a venit. Piesa este, în mai multe feluri, dramatizarea unei situații care nu vrea și nu poate să se schimbe, dar care, cumva, se schimbă”.

Care este situaţia la care se referă dramaturgul, finalist în 2005 cu piesa Thom Pain (bazat pe nimic) al Premiului Pulitzer?

„Efectul fluture, conform căruia chiar și cea mai mică schimbare din prezent poate avea consecințe importante în viitor, este în primul rând despre alegeri. Fiecare alegere deschide un alt drum fără cale de întoarcere. Ce s-ar întâmpla dacă un roi de fluturi ar împânzi deodată sufrageria, cu frumusețea și gingășia lor? Cum s-ar schimba viața familiei? Ce noi posibilități li s-ar deschide în față? Cine ar putea deveni ei?” -Teodora Petre, regizoare

O familie se întâlnește să serbeze o zi de naștere, doar că nu au prea multe de sărbătorit. Când un agent imobiliar își face apariția, arătând extrem de familiar, urmat de un potențial cumpărător, interesat de casă, având și el un chip familiar, lucrurile devin suprarealiste. Pe măsură ce fiecare membru al familiei pleacă pentru un comision sau o urgență, un nou personaj îi ia locul.