doar reflexele

ALEXANDRU PAPADOPOL

„În ring îți rămân doar reflexele”

foto © Mihaela Ene

Secolul XXI a început pentru cinematografia noastră cu Marfa și banii (2001) al lui Cristi Puiu și Occident (2002) al lui Cristian Mungiu. Protagonistul ambelor? Alexandru Papadopol, pe atunci încă student la UNATC, care, doi ani mai târziu, avea să fie alintat ‚Papi’ de către publicul de TV din întreaga ţară ca interpret al rolului principal din prima telenovelă românească, Numai iubirea. Au trecut două decenii în care valorosul actor a contribuit la pagini esenţiale din istoria recentă a televiziunii și

filmului, deopotrivă a celui de autor și a producţiilor

comerciale, căci a jucat și în filme nominalizate la Oscar (Toni Erdmann, 2016) sau Gopo (Arest, 2019), dar și în mari succese de box office (Love Building-2013, Două lozuri-2016). Versatilitatea și talentul său performativ l-au făcut convingător însă pe Alexandru Papadopol nu doar în faţa camerei de filmat ci și pe scenele teatrelor, în special a Odeon-ului (Delirium, Fugarii, Soldatul de ciocolată), unde a avut în toamna asta instabilă chiar și o premieră, Kilometrul Zero a Savianei Stănescu. Am plecat în dialogul nostru retrospectiv de la Doru, personajul său din serialul Bani negri (pentru zile albe), noul serial HBO, al cărui difuzare a început spre finele lunii noiembrie.

Cât din Alexandru Papadopol se regăsește în personajul tău din Bani negri? Mă refer la nuanţele pe care eventual ai simţit nevoia să le adaugi portretului imaginat de către Daniel Sandu în scenariu

La film, marele avantaj este că în principal regizorul, producătorii, mă rog, oamenii care stabilesc lucrurile astea, încearcă să capteze în produsul respectiv omul cel mai potrivit, adică sunt interesaţi cât din datele tale se suprapun pe datele respectivului personaj. Destul de puține cazuri sunt cele când actorul respectiv face o compoziție care îi este totalmente străină. E ca la fotbal, jucătorul joacă pentru postul pentru care a fost contractat, da, pentru a nu exista surprize, pentru a fi lucrurile sigure și pentru a vedea în primul rând cum reacționează în funcție de ceilalți în fața situației respective. E important să înțelegi situația în contextul ei global, adică mintea ta poate să te ducă în zona respectivă, abia după care apar mijloacele, și așa mai departe.

Spune-mi cum l-ai caracteriza tu pe Doru fiindcă, la prima vedere, nu prea pare un tip de personaj cu care eu, ca spectator, să empatizez instantaneu

Pe vremuri jucam într-o piesă în facultate care se nume Genocid sau ficatul meu este fără rost a lui Werner Schwab și acolo era un monolog foarte frumos al unei doamne la sfârșitul piesei, în care spunea că ‚În general, oamenilor buni li se întâmplă să se aplece prea mult deasupra pervazului, să se uite la evenimentele din stradă și să cadă.’ Doru își duce viața într-un mod destul de banal, împăcat cu el însuși, că nici nu are mari probleme metafizice sau, mă rog, ezoterisme din astea, şi situația în care este pus e una absolut bizară și neobişnuită care frizează absurdul... și atunci e foarte greu de spus cine ar fi reacționat corect. [...]

Au trecut 20 de ani de la Marfa şi banii Ca şi Ovidiu, Doru intră în Bani negri întrun joc din care nu mai poate ieşi Nu e frustrant că, în esenţă, lucrurile nu au evoluat foarte mult în jurul nostru?

Serialul BANI NEGRI (foto: Adi Marineci) Occident (regia Cristian Mungiu)

Greu de găsit o asemănare fiindcă Ovidiu intră pentru că vrea și pentru că nu realizează în ce intră, plus că își dă seama că este victima vremurilor respective... acel Ivanov jucat de Răzvan Vasilescu era un om care avea aură de erou local, erou al cartierului - se și spune pe la începutul scenariului cum a rezolvat criza aia cumplită cu zahărul -, era ca un Pablo Escobar, să spunem, și atunci Ovidiu se simţea foarte mândru că e băgat în seamă de acest Ivanov și, din cauza faptului că era necopt, nu și-a dat seama în ce se bagă. Lucrurile s-au schimbat, pentru că în Bani negri am un copil care are aproape vârsta lui Ovidiu, sunt deci un om cu alte repere, asta e clar, repere specifice vârstei. Plus că, în 1999, când am filmat Marfa și banii, lucrurile arătau rău, tare-tare rău și în cinematografia română și în societatea românească dar acum parcă lucrurile s-au mai schimbat, adică mie mi se pare că lucrurile evoluează. Poate nu în ritmul în care ne dorim, dar lucrurile au evoluat mult.[...]

În realitatea profesiei tale, cum e mai bine, să chestionezi permanent sau să manifeşti siguranţă de sine?

Păi se spune că actorul trebuie să fie deștept la lecturi şi-apoi să devină nu prost ci instinctiv, adică să devină, se spune, un fel de animal. Oricât de bine ai pregăti rolul, la actor funcţionează celebra vorbă din box că trebuie să te antrenezi ca să înveţi loviturile dar în ring îți rămân reflexele... atât. În ring îți rămân doar reflexele că nu mai știi de fapt cum se mișcă mâinile în mod real... acolo se vede cât de mult te-ai antrenat. Așa și aici, trebuie să fii deștept la lecturi, să te informezi, să discuți si să înțelegi modul de gândire al personajului respectiv, după care la cadru -mai ales la film - trebuie doar să acţionezi şi să reacționezi, adică esența ajunge să fie de fapt ca tu să poți reacționa la ceea ce se întâmplă în mod real în fața ta. [...]