Avem nevoie de experiența mersului la cinema

TEXT DE MONICA FELEA Film Geniul, mogulul şi... MANK. Serialul 30 COINS. La ce facem binging în lunile decembrie - ianuarie. De la primul la ultimul Bond... JAMES BOND.

Filmele pe care le distribuim la Bad Unicorn sunt denumite oficial filme de autor (pentru că urmăresc o viziune a unui regizor), filme de artă (filme care sărbătoresc cinemaul ca o exprimare artistică) sau filme arthouse (difuzate în principal în spații special amenajate și create, cinematografele de artă). Niște definiții mai mult sau mai puțin potrivite dar care în contextul actual nu și-au găsit o înțelegere sau o necesitate. 2020 a fost un an – și vorbim deja despre el la trecut – în care cinematografele au stat deschise 3 luni. Filmele noastre nu și-au găsit puterea economică (singura care ar fi contat într-o negociere cu autoritățile) pentru a avea mai multă înțelegere iar filmele care aveau această putere, cele comerciale, s-au amânat către 2021.

Lucrurile au stat diferit în alte țări, unde filmele astea ”mai mici” (și nu pentru că sunt mai puțin importante, aș îndrăzni să spun contrariul – ci pentru că vorbim de bugete) au o putere mai mare. În Franța cinematografele de artă au avut doar vreo 3 luni de închidere și suport economic guvernamental – asta pentru că vorbim de sute de astfel de cinematografe, în contrast cu cele 8 de la noi. Noi ne-am aflat în situația în care piața comercială a decis – și a decis să rămână închisă, din lipsă de conținut adecvat publicului majoritar și prea puțină forță de a negocia cu autoritățile. Sigur, sunt multe discuții despre cum Guvernul din România a luat decizii, dar, oricât ne-ar plăcea să ne victimizăm, suntem cu toții parte din problemă și am avut cu toții de suferit.

Nu e departe de adevăr nici faptul că pe Netflix putem găsi conținut asemănător cu cinematograful din mall sau pe Mubi conținut aproape de cel de la Elvire Popesco. La o primă vedere asta ar însemna că onlineul este un mediu suficient pentru a înlocui temporar lipsa cinematografelor. Dacă privim mai atent însă lucrurile stau diferit – experiența colectivă, calitatea filmului difuzat în sala de cinema, care este locul acestei forme de artă în viața noastră. Și ce așteaptă spectatorul de la acest obicei, al mersului la cinema. Popcorn, nachos, pahare de vin, împușcături sau imagini memorabile, povești profunde, toate astea își au încă locul, comercial sau arthouse.

Dacă avem ceva de învățat din tot anul ăsta, cred că aici avem toți de învățat – cât de importantă este legătura cu publicul și ce înseamnă experiența mersului la cinema. Aici mai avem toți de învățat și dacă vrem să readucem publicul în săli trebuie să-i oferim tot ce e mai bun. Putem învăța asta din exemplele pozitive din horeca, din turism sau orice activitate care lucrează cu publicul și o face bine.

Nu cred că cinematograful o să moară – are o putere incredibilă încă – experiența mersului la cinema este încă una iubită de oameni iar conținutul filmelor poate schimba percepții. Însă modul în care ne uităm noi, cei din interior la ea poate să ne salveze.