1 minute read

Spider-Man: Across the Spider-Verse

Nu sunt puțini cei care consideră că „Into the Spider-Verse” (2018) este cel mai bun film Spider-Man făcut vreodată. Cert este că reprezintă cu siguranță debutul la superlativ al personajului Miles Morales (Shameik Moore), care îmbracă costumul lui Spider-Man după moartea lui Peter Parker, din benzile desenate.

Pe 2 iunie, fanii se vor putea întoarce în Spider-Verse, cu Miles și prietenii săi, odată cu premiera noului film de animație „Spider-Man: Across the Spider-Verse”, a doua parte a trilogiei create în jurul lui Miles Morales.

Advertisement

În această continuare vedem cum Miles cade la propriu prin multivers și este întrerupt de Spider-Man 2099 (Oscar Isaac), care a debutat în genericul de final al filmului „Into the Spider-Verse”. Spre deosebire de ceilalți Spider-Man pe care Miles i-a întâlnit, acesta pare a fi un pic mai ostil, ba chiar intră într-un conflict direct. Într-unul dintre trailere, pe lângă întoarcerea lui Peter B. Parker (Jake Johnson) și introducerea lui Spider-Woman (Issa Rae), vom avea ocazia să facem cunoștință cu zeci și zeci de variante ale lui Spider-Man, de la referințe de benzi desenate mai obscure, cum ar fi Amazing Bag-Man, până la unele mai recente și cu mare priză la fani, cum ar fi versiunile lui Peter și Miles din jocul video Spider-Man PS4. Însă se pare că nu toți acești Spider-Man sunt aliați.

De asemenea, antieroul din această parte este Jonathan Ohnn / the Spot (Jason Schwartzman), al cărui corp este acoperit de portaluri interdimensionale care-i permit să călătorească fără niciun efort între universuri paralele. Pe 2 iunie vom vedea cum se leagă toate acestea într-un păienjeniș ce va avea și o parte a doua, cu premiera pe 29 martie 2024.

This article is from: