SPIDER-MAN, victimă a conflictelor dintre deținătorii de drepturi

Sfârșitul de secol XX a fost unul sumbru pentru cei care sperau să-și revadă supereroul favorit pe marile ecrane. După ce deținătorul licenței din partea Marvel

Comics, producătorul Roger Corman, descurajat de lipsa de priză la public a filmelor cu supereroi n-a făcut nimic pentru Spider-Man, aceasta a fost transferată în 1985 către Cannon Film, atunci foarte pe val datorită succesului în serie repurtat cu filme precum Missing in Action, Enter the Ninja sau The Last American Virgin

Cannon l-au decriptat însă greșit pe Spidey, băgându-l în categoria supereroilor monstruoși (“omul-tarantulă”), fapt ce l-a scos din sărite pe Stan Lee, care a cerut un alt scenariu și regizor. Așa că Tobe Hooper expert în Horror, a fost înlocuit de Joseph Zito, bun la Actionere, iar pentru Omul Păianjen a fost luat în considerare chiar și (pe atunci) actorul emergent Cruise, cu Lauren Bacall sau Katharine Hepburn în rolul mătușii May. Nu s-a legat nimic, Spider-Man a trecut la 21st Century Film, dar la începutul anilor ’90, Columbia și-a declarat interesul pentru a lansa o franciză. Neînțelegerile dintre cele două companii de producție pe drepturile asupra Spider-Man, în care a fost angrenat de la un punct încolo și MGM, a mai făcut o victimă celebră, pe James Cameron, care propusese finanțatorilor încă din 1991 un scenariu complet despre originile Omului Păianjen. Lucrurile au început să se limpezească abia în 1999, după salvarea de la faliment a Marvel, atunci când gigantul comics-urilor a acordat licența companiei Columbia, parte a grupului Sony Pictures, iar proiectele cu Spider-Man au primit, în fine, undă verde. Trecuseră 20 de ani de la ultima prezență în cinematografe a Omului Păianjen.