1 minute read
Alergiile: factorii alergeni și simptomele lor
Ce este o alergie? O alergie apare atunci când sistemul tău imunitar reacționează la ceva care este de obicei inofensiv. Acești factori declanșatori, numiți „alergeni”, pot include polen, mucegai, păr de animale, alimente etc.
Ce se întâmplă în timpul unei reacții alergice?
Advertisement
Atunci când intri în contact cu un declanșator pe care îl inhalezi, înghiți sau pui pe piele, corpul tău începe să producă o proteină numită IgE (imunoglbulina E), care se atașează de alergen. Apoi histamina și alte substanțe chimice încep să fie eliberate în sânge. Asta provoacă simptomele pe care le observi.
Care sunt simptomele?
Simptomele depind de modul în care ești expus la alergen - prin aer, piele, alimente sau printr-o înțepătură de insectă.
Dacă ai o alergie nazală (inhalezi alergeni), simptomele comune includ: mâncărimea și lăcrimarea ochilor, strănut, mâncărimea nasului și rinoree (îți curge nasul) și senzație de oboseală sau rău, similară unei răceli
Simptomele comune ale unei alergii cutanate (la nivelul pielii)includ erupții cutanate și urticarie (pete roșii în relief). Pielea ta poate fi roșie, să simți mâncărime sau umflătură.
Alergiile alimentare (la alergeni alimentari ca: pește, lapte, ouă, gluten, soia, nuci, arahide, fructe de mare etc.) pot provoca crampe stomacale, vărsături și diaree.
Dacă o înțepătură de insectă a fost declanșatorul, vei avea umflături, roșeață și durere acolo unde te-a înțepat. Simptomele pot varia de la ușoare la severe. Majoritatea apar imediat după acțiunea declanșatorului și dispar la scurt timp după încetarea expunerii. Cele ușoare pot fi aproape de neobservat: ușoară oboseală, respirație anevoioasă, mâncărime ușoară sau crampe pentru câteva minute. Simptomele moderate te pot face să te simți rău, ca și cum ai fi răcit sau chiar ai o formă moderată de gripă.
Reacțiile alergice severe sunt extreme și îți pot pune viața în pericol. O reacție alergică este considerată severă atunci când două sau mai multe sisteme sunt afectate. De exemplu, nu mai respiri bine, ai pulsul mărit și amețești.
Ce este anafilaxia?
Cea mai severă reacție alergică se numește anafilaxie. Simptomele pot include:
• Urticarie și mâncărime pe tot corpul
• Respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație
• Răgușeală sau senzație de nod în gât
• Umflarea feței, pleoapelor, buzelor, limbii sau gâtului
• Furnicături la mâini, picioare, buze sau scalp
Anafilaxia poate pune viața în pericol, așa că sunați imediat la 112! Dacă aveți un auto-injector de epinefrină/adrenalină, utilizați-l și repetați după 5 până la 15 minute, dacă simptomele persistă. Veți avea în continuare nevoie de îngrijiri medicale, chiar dacă simptomele par să înceteze, deoarece pot apărea reacții întârziate.
Maria Martac este biolog, tehnician nutriționist, health coach. www.mariamartac.ro