3 minute read
Iunie, primul val de migraţii festivaliere în masă
Marcând debutul sezonului estival, luna iunie se anunţă una extrem de bogată în pretexte de evadare din cotidian, iar calendarul e înţesat de manifestări menite să ne încânte văzul, auzul şi gustul, pentru care ar merita să facem deplasarea într-un alt oraş de pe la noi, ignorând, măcar pentru un weekend, perenul hit al grupului Parlament, cel cu “vine vara, bine-mi pare, n-am parale-n buzunare”. Bun, mergem, dar unde? Depinde, evident, de preferinţele fiecăruia, dar e clar că nu prea avem cum să nu identificăm măcar un festival care să ne atragă luna asta, inclusiv din perspectiva experienţei (re)descoperirii unui alt mediu urban, dar şi a reîntâlnirii cu tribul cultural de care simţim că aparţinem. Dacă nu sunteţi convinşi, să aruncăm o privire fugitivă pe harta evenimentelor ce polarizează în iunie consumatorii de Pop culture la nivel de masă.
Între 9 şi 18 iunie, la Cluj-Napoca se consumă a 22-a editie a TIFF, cel mai important festival de film din România, care oferă de la an la an publicului o experienţă tot mai complexă, nu doar prin calitatea titlurilor proiectate sau a invitaţilor speciali, ca Oliver Stone sau Geoffrey Rush, dar şi prin extensiile din spaţiul Pop culture, indiferent că suntem atraşi de cine-concerte, oferte gastronomice inedite sau de atelierele destinate adolescenţilor şi copiilor.
Advertisement
Timişoara propune în weekend-ul 16-18 iunie un concept inedit, DISTRICT 23, sub umbrela căruia se reunesc trei festivaluri, Flight Festival, Vest Fest şi Magnetic Festival, pentru a crea un “oraş” al muzicii de toate felurile, în care fiecare eveniment îşi va conserva identitatea şi misiunea, Magnetic-ul ca proiect reprezentativ pentru Drum and Bass, Flight, ca singurul festival de edutainment din partea asta a Europei, iar Vest Fest ca promotor a energiei verzi şi sustenabilităţii.
Muzica este ceea ce ne poate îndrepta privirea şi spre Iaşi, pentru că, între 22 şi 25 iunie, acolo se desfăşoară deja tradiţionalul festival ROCKANOTHERWORLD, cu un line-up ofertant pentru preferinţele cele mai diverse, cu trupe precum Madrugada, Warhus, Byron, We Singing Colors sau Orkid pe scena principală şi nume ca UFE, Mihai Popoviciu sau K-Lu pe cea de electronica.
Chiar în condiţiile frustrării generale create de ciudata amânare pentru august al concertului cu superstarul Robbie Williams în cadrul festivalului Summer in the City, ce fusese programat în primul weekend, Capitala dă tonul în materie de evenimente de entertainment sonor de masă, fiindcă luna se închide în Bucureşti odată cu marea adunare a fanilor muzicii electronice de la Romaero, SAGA (23-25 iunie), eveniment unde sunt aşteptaţi circa 180,000 de participanţi.
Fără îndoială, FITS (23 iunie-02 iulie) reprezintă însă ţinta #1 a migratorilor festivlieri, adresânduse deopotrivă amatorilor de experienţe artistice sofisticate şi celor care caută doar relaxarea prin intermediul Pop culture, mai ales că, pentru a celebra ediţia XXX, festivalul de la Sibiu propune peste... 800 de evenimente, de la expoziţii şi spectacole de teatru la concerte şi show-uri de circ.
Până la urmă, singura dificultate este cea de a alege unde migrăm în iunie pentru câteva zile, ca albinuţele, să zicem, fiindcă, vorba băieţilor de la Voltaj, “e atât de scurtă vara asta şi e plin de flori”. Ne vedem la festival(uri)!
IunIe 2023 www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti
ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE
ISSN 2559-172X
Apare gratuit, lunar.
Nr. 6 (560) - Iunie 2023
Tiraj: 30.000 exemplare
București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.
Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro
Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro
Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro
Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com
Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro
Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro
Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro
Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro
Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro
Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE BUCUREȘTI:
Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro
Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro
Distribuție: Dan Budoi
EDIȚIA DE BRAȘOV: site@zilesinopti.ro
Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro
Distribuție: Pop Eugen Claudiu
EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE IAȘI:
Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro
Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.
Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro
ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.
Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A
PAGINA 6
MUZICĂ/ pag. 13
IOAn BIG PuBLISHeR
ALIn GĂLĂȚeSCu
SenIOR eDITOR
GRuIA DRAGOMIR
SenIOR eDITOR
HORIA GHIBuȚIu ReDACTOR
ALeX MuȘAT ReDACTOR
CLAuDIA ALDeA ReDACTOR
DeLIA MITRACHe ReDACTOR euSeBIu TuDOROIu ReDACTOR
TeODORA BRATu ReDACTOR
MĂDĂLInA LeFTeR ReDACTOR
AnAMARIA GRuMeZA ReDACTOR
IuLIAnA CIOCÎRLAn ReDACTOR
Contributori
Ioana Aldea
Berti Barbera
Ștefan Chirițescu
Ana Consulea
Mădălina Corina Diaconu Cosmin Dragomir
Ștefan Iancu
Andrea Gavriliu
Sabina Belu
Alexandra Bujeniță
Adriana Sohodoleanu
Maria Martac
Silvia Trașcă
ARTĂ/ pag. 25
FILM/ pag. 43
„Saint Omer”...46/ „The Boogeyman”...47/ „Din
EAT&DRINK/ pag. 61
LIFESTYLE/ pag. 73
POP-UP STORIEs/ pag. 9
POP-UP STORIES
Arome Pop culture: parfumuri legendare purtate de celebrități
POVEȘTI DE SUCCES
FERMA DE SUB PENTELEU, - locul în care uiți de telefon și te reîntorci în curtea bunicilor, cu mâncare gustoasă, animale fericite și ateliere tradiționale