Olimpiada de benzi desenate

Jocurile Olimpice în antichitate” a fost tema celei de-a IV-a ediții a Olimpiadei de Benzi Desenate, concurs unic la nivel național și mondial, organizat sub patronajul Comisiei

Naționale a României pentru UNESCO, ce reprezintă o modalitate de promovare a tinerelor talente din mediul de învățământ primar, gimnazial și liceal. Desfășurată sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române, Olimpiada de Benzi Desenate 2023 a avut un succes deosebit în rândurile elevilor de liceu din toate colțurile țării, aceștia trimițând în concurs un număr mare de lucrări, un record la categoria lor de vârstă.

„Mă bucur să îi susțin pe cei care au realizat aceste desene și care transmit mai departe spiritul olimpic. De asemenea, sunt alături și de cei care iubesc sportul, deoarece, indiferent prin ce modalități, încercăm să atragem câți mai mulți copii să facă mișcare. Prin aceste mesaje, benzi desenate sau momente din cadrul diferitelor activități pe care le desfășoară și Academia Olimpică Română, încercăm să ținem cât mai viu spiritul olimpic. Indiferent că este mișcare, benzi desenate sau concursuri sportive, este foarte important pentru cei care iubesc sportul, să transmită un mesaj pentru toată lumea. Olimpiada de benzi desenate a fost altceva decât ceea ce am făcut noi până acum. A fost o idee minunată. Copiii au fost deschiși la acest mesaj și mă bucur că s-au înscris foarte mulți participanți. Mă bucur că, împreună cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, susținem acest concurs și sper să facem multe lucruri frumoase împreună. Felicitări încă o dată participanților și succes mai departe!” - Simona Amânar Tabără, director Academia Olimpică Română.

Membrii juriului din acest an sunt Mihai Covaliu – președinte COSR, Ana Maria Brânză – consilier președinte COSR, Valentina Mălîia - manager Muzeul Sportului, Vali Ivan - autor BD, caricaturist, Mădălina Corina Diaconu - secretar general UZPR și, nu în ultimul rând, profesorul și autorul Mihai Ionuț Grăjdeanu, inițiatorul Olimpiadei BD. Câștigătorii vor fi anuntați în ziua de 12 iunie, urmând ca gala de premiere să fie organizată la o dată ulterioară, la Casa Olimpică din București. Expoziția cu lucrările câștigătorilor va fi deschisă publicului la Muzeul Sportului din București, începând cu data de 3 iulie. De asemenea, o expoziție în aer liber va fi vernisată la Casa Filipescu Cesianu - Muzeul Vârstelor din București, în lunile iulieaugust 2023.

Notă: desenele de ilustrare a textului au fost alese aleator dintre lucrările elevilor de liceu înscrise în concurs.

Joanna MacGregor

La finele acestei primăveri, festivalul-boutique Jazz in Church , unul dintre cele mai rafinate evenimente jazzistice organizate la noi, a programat în Biserica Luterană din Bucureşti concertul susţinut de pianista Joanna MacGregor şi saxofonistul Andy Sheppard, clădit în jurul albumului Deep River , rezultatul periplului Joannei în Delta Mississippi-ului, care, oarecum surprinzător, include prelucrări şi reinterpretări originale ale unor piese semnate de Tom Waits, Nick Cave sau Bob Dylan. Considerată un fenomen în spaţiul muzicii clasice, în special pentru interpretările compoziţiilor lui Bach, Joanna MacGregor, şefa catedrei de pian de la Royal Academy of Music , are însă în realitate o arie de acoperire uriaşă, de la Messiaen şi Ligeti la John Cage şi Arvo Pärt. Refuzând să se cantoneze în interiorul domului artei culte, pianista, compozitoarea şi dirijoarea londoneză a colaborat de-a lungul anilor cu artişti precum pionierul muzicii ambientale Brian Eno, virtuozul interpret la oud Dhafer Youssef, violoncelistul Adrian Brendel, poetesa Alice Oswald sau ansamblurile Jin Xing’s Contemporary Dance Theatre şi Wayne McGregor Dance Company. În timpul scurtei şederi în România, reputata artistă, care a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse muzicii, a acceptat cu graţie un dialog despre extrem de variatele faţete ale activităţii sale creative.

Joanna, eşti o pianistă celebră în lumea muzicii clasice, dar cânţi cu mare bucurie inclusiv Jazz, Gospel-uri sau Americana. Cum s-a conturat în cazul tău această abordare caleidoscopică a muzicii?

Cred că, pur şi simplu, are de-a face cu felul în care am crescut. Se întâmplă să copilăreşti ascultând diferite stiluri de muzică, iar în cazul meu, asta a fost chiar ceva foarte comun... eu am crescut ascultând Beatles, Dave Brubeck, Oscar Peterson, dar şi Gospel-uri sau, bineînţeles, Bach, deci foarte, foarte multe lucruri diferite. Inevitabil în condiţiile astea, în loc să te concentrezi pe o singură direcţie, eşti supus tentaţiei de a rămâne interesat de o mare varietate de elemente, care ajung până la urmă să îţi alcătuiască peisajul cultural personal. E faza în care toate îţi par, în egală măsură, importante. În adolescenţă însă, am realizat că sunt două tipuri de muzicieni pe care îi admir în mod special. Pe de-o parte, erau muzicienii de Jazz, pe care îi admiram pentru independenţa lor, pentru necesitatea de a face totul ei înşişi, inclusiv de a-şi avea casele lor de discuri, pentru a-şi realiza propriile înregistrări, în vremurile în care nu exista o infrastructură, iar pe de altă parte, îi admiram pe muzicienii de [muzică] barocă, fiindcă... ei făceau, cu-adevărat, absolut totul. Bach este un exemplu evident, dar gândeşte-te, de exemplu, că Handel era nu doar un compozitor minunat, ci şi un mare om de afaceri. Mi-a trecut atunci prin minte că dacă faci muzică barocă, poţi face şi orice altceva, adică ai putea fi şi dascăl - asta în primul rând -, dar şi compozitor, dirijor sau improvizator, deci un foarte bun performer. Mi-am spus atunci mie însămi că aş vrea să ajung precum aceşti muzicieni... asta e explicaţia.

Faptul că ai fost deschisă de mică spre feluritele forme de expresie muzicală nu explică însă, totuşi, aspiraţia şi apoi perseverenţa de a face din muzică o profesie... Asta se datorează faptului că, în anii de tinereţe, compuneam foarte mult şi îmi doream să devin compozitoare mult mai mult decât o interpretă de muzică, deci nu mi-a trecut atunci prin minte că voi sfârşi prin a fi recunoscută ca performer şi, cu atât mai puţin, ca pianistă de muzică clasică, pentru că eram conştientă de dificultatea unui asemenea drum, de concentrarea pe care o presupune şi de timpul care trebuie alocat pregătirii, mai ales că eu m-am apucat relativ târziu de asta. Îmi închipuiam deci că voi crea muzică sau, eventual, că voi fi capabilă, poate, să ofer oportunităţi altor muzicieni, ca promotor sau organizator de festivaluri. Spun asta pentru că am condus ca profesionist primul meu festival în Londra pe când aveam vreo 20 de ani, deci învăţasem să fac treaba asta încă de tânără. [...]

La 17 ani, deja, studiai însă pianul cu Christopher Elton. Cum sau când ai dobândit credinţa că ai putea fi o compozitoare... bună? N-am dobândit vreodată credinţa că aş putea fi o bună compozitoare şi tocmai ăsta e motivul pentru care, cumva, n-am devenit. Nu aveam suficientă încredere în propria mea capacitate de a compune, dar am fost foarte norocoasă, întrucât la Universitatea Cambridge, unde m-am dus decisă să studiez muzica în parametri academici, am avut un profesor de compoziţie minunat, pe Hugh Wood [apreciat compozitor britanic, mai ales pentru lucrările de muzică de cameră - n.r.]. Eu eram un muzician instinctiv, foarte intuitiv, care putea interpreta diverse lucruri într-o mulţime de stiluri, plus că citeam şi cunoşteam foarte multe, însă... mi-am dorit să am parte de o educaţie ceva mai disciplinată. Simţeam nevoia să infuzez o doză de rigoare în ceea ce făceam. [...]