4 minute read
FESTIVAL (INTERVIU CORINA SÎRGHI
Înapoi în viitor: Interviu cu CORINA SÎRGHI
Corina Sîrghi e artista ce se joacă cu timpul, cântă muzică din trecut, lăutărească, din folclor, jazz românesc, pentru noi, dar lasă și pentru generații viitoare să ducă mai departe stilul crud și să rămână atinși de el. Glasul ei arhaic, acompaniat întotdeauna de instrumentiștii potriviți, se încheagă de ceva timp perfect cu luminile difuze ale localurilor de capitală și nu numai. Astfel, îți dă bucățele din trecut și, prin simțirile ei, te face să înțelegi că și predecesorii tăi aveau aceleași ofuri sau plăceri. Anul ăsta, CORINA SÎRGHI merge să discute cu ceasornicarul orașului Brașov și se tocmește la timp cu el pentru minutele pe care le va petrece pe una dintre scenele de la Brașov Jazz & Blues Festival (11-15 august), ca să pară nelimitate. Dar asta depinde și de tine, să vii alături de o inimă deschisă, fie ea de împrumut sau cu acte în regulă.
Advertisement
Corina, cum ai ajuns să faci cunoștință cu muzica românească, fie că vorbim de cea lăutărească, folclor sau de cea creată de compozitori români, de-a lungul timpului? Care sunt rădăcinile tale?
Eu știu că sunt româncă, dar fiind din Dobrogea, dintr-un mix cultural, unde sunt cele mai multe etnii, nu știu care mi-e clar firicelul, de ce m-am îndreptat spre zona asta muzicală. Familia mea e una foarte simplă, nu am avut niciun membru, privind așa spre generații în urmă, nu a fost nimeni care să aibă înclinații, cel puțin din ce știu eu, și clar aș fi aflat până în momentul ăsta. Și, da, a fost o chestie de... nu am fost nici sprijinită, nici îndrumată, pentru că, în majoritatea zonelor rurale, de exemplu, astea nu reprezintă ceva foarte important, muzica, desenul.
Mă gândesc, mai exact, la stilurile pe care le abordezi, ce pot veni la pachet cu cultura. Chiar dacă trăim în România, nu toți îmbrățișăm cultura românească.
Nici la asta nu aș ști să-ți răspund, pentru că nu știu cum am ajuns să cânt asta. Mi-a plăcut, atâta pot să-ți spun, că mi-a plăcut. Prima mea piesă lăutărească a fost de la Romica Puceanu, Nu știu cu ce ți-am greșit, care e mai mult o manea, mai mult... dar, totuși, era atât de deosebită față de manelele care erau când eram eu mică, încât mi s-a părut ceva wow, am spus: da, asta e o muzică ce îmi place! Am simțit că e ceva de calitate, chiar dacă nu era nimeni cu mine care să-mi spună că e de calitate sau să îmi explice cine e Romica Puceanu, sau să-mi
spună cine mai cânta în aceeași perioadă cu ea, habar n-aveam, și am aflat foarte târziu dspre acestea. Neavând un mentor sau un profesor îndrumător, am ajuns singură să cunosc toată parcela asta, dar greu, foarte greu. Descopeream, mă întrebam: oare ăsta o fi bun?, nimeni nu putea să îmi spună dacă ce ascult e bine sau nu, era pur și simplu plăcerea mea și am mers pe intuiție foarte mult. Altă chestie, cred că e ceva general valabil la mine în legătură cu tot ce e vechi. Îmi place tot ce este vechi și acum simt puțin că am un handicap foarte mare, pentru că mă simt foarte departe de actualitate și nu cunosc artiști actuali. Uneori, mă fac de râs, dar îmi asum, pentru că în timpul meu, în afara faptului că nu prea mai ascult muzică, și ăsta e un lucru rău, dar se întâmplă, fac parte acum dintr-un ciclu, când vreau să mă relaxez și ascult ceva, ascult tot ceva vechi, îmi pun un playlist cu ceva vechi, pe care să nu mă concentrez, doar să meargă ceva în surdină, dar am nevoie de acel sound. Nu mă satisface deloc muzica nouă, nu înțeleg de ce, îmi place, dar nu am ascultat-o niciodată așa, conștient, cum am ascultat acea muzică. [...] Temele pe care le abordăm au și puțină legătură cu zona folclorică, sunt și teme din folclor, clar, că fără asta nu pot trăi și cânta, nu sunt eu, pentru că merită și place. În rest, cred că sunt câteva voci de care lumea nu prea știe, nu atât de celebre precum Margareta sau Corina Chiriac. Bine, astea sunt un pic mai târziu, când era jazz-ul la noi în România, pe vremea lui Richard Oschanitzky sau Johnny Răducanu, au avut niște soliste destul de bune, frumoase și talentate și, da, vom cânta niște compoziții de la ei, cred că e și una de la Angela Similea și multe din Dobrogea. [...]
foto © Florin Bondrila
La Brașov Jazz & Blues Festival vei veni alături de Cătălin Răducanu, care te va acompania la pian. Spune-mi cum ați ajuns să colaborați și ce fel de muzică ne așteaptă la festival?
Oi, oi, oi! Păi, cu Cătălin, așa long story short, ce nu puteam să cânt cu taraful, am cântat cu el, pentru ce nu era muzică lăutărească, ne-am găsit să cântăm împreună. Băiat de țambalagiu, băiat de lăutar, un băiat extraordinar... ca să-l laud un pic, așa, cu care am avut cea mai mare chimie din toată viața mea, mă refer la instrumentele noastre. E ceva special, probabil asta nu se vede, dar eu țin să precizez, mi se pare că ne împletim foarte bine și niciunul nu-l lasă pe celălalt să scape nici măcar o secundă din acea împletitură perfectă.
