
1 minute read
CINEMATOGRAFA - Dark Academia
Cinematografia Dark Academia
Dacă în faimosul roman Istoria Secretă, Donna Tartt descria în cuvinte aspectele care urmau să reprezinte bazele curentului Dark Academia, atunci când ne mutăm privirea asupra cinematografiei, printre școli private, universități Ivy League, haine din tweed, poezie, cursuri de greacă sau latină, societăți secrete și personaje geniale care au o dragoste nemăsurabilă pentru cunoaștere... estetica prinde viață.
Advertisement
Dead Poets Society (1989)
Pentru început, anul 1989 a marcat lansarea celui mai iubit film din ceea ce numim astăzi Dark Academia: Dead Poets Society. În regia lui Peter Weir, producția urmărește povestea studenților internatului Welton Academy, care, inspirați de profesorul lor de literatură, John Keating (Robin Williams), adoptă filosofia „Carpe diem” și descoperă importanța frumosului și a poeziei. Tot din categoria „college movies”, Kill Your Darlings este un alt trademark Dark Academia, care îi prezintă pe Allen Ginsberg și Lucien Carr la Universitatea Columbia, în 1944, unde, pe lângă misterul unei crime, putem privi începuturile generației Beat.
Mai departe, Biopic-urile reprezintă o altă categorie iubită de fanii esteticii: fie că o urmărim pe Mary Shelley în perioada în care a început să scrie Frankenstein, pentru elementele gotice sau pentru poveștile cu fantome, pe J.R.R Tolkien, la Universitatea Oxford, făcând parte din Tea Club, Barrovian Society, pe Eddie Redmayne, aducând la viață povestea lui Stephen Hawking (The Theory of Everything), sau pe Alan Turing descifrând Enigma, în The Imitation Game, oamenii geniali și însetați de cunoaștere vor reprezenta întotdeauna un subiect de interes.
Elemente mai puțin întunecate ale curentului pot fi găsite în Fantasy, de exemplu, în legendara serie Harry Potter. Pe lângă aspectele vizuale care descriu perfect subcultura (culorile dominante, precum maroul, verdele, portocaliul închis și vișiniul, ținutele, tot ce înseamnă Hogwarts ca loc al cunoașterii, alături de spațiile vizitate de personaje), putem lega cele 4 case de anumite zone estetice din Dark Academia și de diverse tipologii în care fanii se pot regăsi: Ravenclaw aparține celor care prețuiesc cunoașterea și motivele clasice, romanticii pasionați de poezie sunt în Hufflepuff, Gryffindor este locul curajoșilor, care iubesc aventura, iar în Slytherin îi găsim pe cei pasionați de reprezentări gotice și mister. În final, toate producțiile cinematografice specifice Dark Academia
dau o nouă formă sentimentului de frumusețe și teroare despre care vorbea
Donna Tartt, transformând estetica într-un stil de viață.