SERIE: Hip-hop | EXCLUSIV: Interviu SUBCARPATI

,,Folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic”

fotografi i © Instagram: @subcarpati_ofi cial

Interviu cu MC Bean,

de la Subcarpați

Numeroşii împătimiți ai muzicii își amintesc nostalgici de primul concert la care au mers vreodată, pe vremea când fi e erau ținuți de mână pentru a nu se pierde, fi e erau tipul de preadolescenți rebeli. Chiar dacă eu nu mai dețin acest moment zero, pot relata perfect primul concert după izolarea pandemică, când foto © Andrei Nemes am dat fuguța la Sibiu, să îi vedem pe SUBCARPAȚI, din dor de unul dintre cele mai fi ne momente live care există pe meleagurile noastre, cu platane, instrumente tradiționale și voci cu povești multe. Pentru cine nu trăiește totuși aceleași asocieri ca mine, spun că Subcarpați este grupul ce a reprezentat, recent, România la Târgul de Turism de la Londra și e trupa care a adus folclorul aproape de cele mai tinere generații, printr-un mix curat de muzică tradițional românească și hip-hop. Și dacă Folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic, așa cum spune mantra lor, atunci toate colaborările cu voci autentice și toate atelierele de caval, care au dus la conturarea Centrului Cultural Subcarpați, nu au fost niciodată în zadar. Dar cred că mai bine auziți unde, cum și de ce merge Subcarpați de la MC BEAN (Alexe Marius Andrei) sau Taica Bean, cum e știut în brigadă, fondatorul și liantul tuturor proiectelor trupei.

Hai să o luăm cu începutul. Din ce am înțeles, Subcarpați a plecat, de fapt, de la hip-hop.

Ai înțeles bine. Noi, inițial, am plecat total din background-ul de hip-hop. Încă din 2000, am avut o trupă, Apocalipss, n-am mișcat noi foarte multe atunci, dar era cea mai drăguță trupă funky-rap, ca să zic așa, cum ne numeam noi. Dar concretizarea inițială... de fapt, am și uitat povestea inițială. Știi, când vii din background-ul de hip-hop și te îndrăgostești de folclor, e egal Subcarpați, cam asta a fost, de fapt, inițierea și gândul primar. M-am îndrăgostit ușor, ușor de folclor. Tot căutam motive pentru care să ne mândrim cu țara noastră și nu-mi venea să cred că doina era ținută, așa, pe ascuns, cum ar veni, de parcă nu era un motiv, mi se părea că lumea căuta în altă parte, nu unde

trebuie. Îndrăgostit de folclor fiind, am încercat să cânt într-un cor de flăcăi, ceva, Liviu Vasilică, în zona aia, Dumnezeu să-l ierte! N-am găsit și apoi frustrarea mama necesității, m-a dus la soluția asta, de ce să nu pun mâna eu pe calculator, dacă tot fac intrumentale de atâția ani? O dată. Și doi, de ce să nu încep să rup și cu vocea, că sunt MC? Am văzut că îmi iese un refren, pasiune să ai, cum ar veni, și cred că a fost cel mai sincer și drăguț mod de a te îndrăgosti de folclorul românesc. Cam ăsta a fost gândul Subcarpați, două platane și un microfon, plus folclor, cu Limun, cu Power pe Vinil, cu Andri, la început.

Deci, practic, a plecat de la clasica tehnică hip-hop de sampling.

Fix, fix! Când ești copil, ultima chestie la care te gândești e să te duci să samplezi din folclorul țării tale. Și evident că atunci a fost mare uimirea să vedem cât de bine se potrivește o linie de țambal pe beat-ul de rap. Pare povestea așa, exact ca seriosul ăla de New York ’95, am zis wow, nu-mi vine să cred!

Crezi că trebuie să fii și un povestitor bun ca să-ți iasă o piesă de calitate? Mi se pare că se îmbină cumva cele două lumi, că poveștile pot fi considerate o trăsătură a hiphopului, dar și a folclorului.

Da, cu siguranță! Nu pot să spun că e poezie rapul, dar oricât n-ai vrea să fie așa, un MC, fără să știe, el patinează și folosește tot felul de tehnici. Piesele de care ne-am îndrăgostit cel mai tare când eram copii erau balade, „balade etnice”, vorbim în rap acum, unde aveai povestită viața unui om, a unui om popular în cartier, ca să nu-i spun gangster. Pe partea cealaltă, ai balada conducătorilor, a boierilor, sau balada cântăreților, mă refer în folclor, în muzica lăutărească. Mi-a picat bine să văd o paralelă între folclor și hip-hop pe partea asta de text, mai ales că am descoperit că off the dome-ul sau battle MC-ul, cum se spune, e mult mai vechi decât crede lumea și a început din Anglia, dacă nu mă înșel. Pur și simplu erau punch-uri, dar nu erau beat-uri. Și la români chiar, trebuia să ții, cum ar veni, piept discuției când erai la șezătoare, luat în centru la ,,mișto”, dacă veneai din alt sat. Trebuia să ai cuvintele la tine. Dacă aveai și o fată în alt sat, păi te luau feciorii de acolo... trebuia să ai punchurile la tine.

Să vorbim puțin și despre Centrul Cultural Subcarpați. Ce este, ce face și ce își dorește să ajungă?

A pornit de la ideea de a face

foto © Chirilă V. Cristian

totul sub aceeași umbrelă, același acoperiș. Ideea a venit din trecut, de la cursurile de caval, șezători și cântări la țambal, după concert, în backstage, ca și cum aveam și o trupă de folclor autentic. Adică aveam multe elemente care gravitau în jurul nostru și erau libere, cumva. Bine, când pornești la drum, visezi, Călin trebuia să fie director de creație, ,,șef de catedră”, dar nu e, începi să aberezi. Dar ca să fii realist, să poți să realizezi ceva, trebuie să ieși din zona de visare, cu directorul de centru. Nu, pur și simplu, ești tot tu, care pui mâna, scrii proiecte, tot tu care plătești chiriile alea, tot tu care trebuie să te gândești la un mod drăguț, până la urmă, de a ajunge folclorul la tineri și la oameni. Cam asta e Centrul Cultural Subcarpați. [...]

Citiţi interviul complet despre SUBCARPAŢI pe www.zilesinopti.ro