2 minute read

Partea întunecată a artei: Goya & Dali. Controversials

Next Article
TRAVEL

TRAVEL

Artă

CAPITOLUL ARTĂ ESTE SUSȚINUT DE

Advertisement

Partea întunecată a artei: Goya & Dali. Controversials

Arta ne vorbește dincolo de pânză, culori și fi guri. Observăm perioade controversate și bulversate din decursul istoriei, observăm suferința și durerea, observăm omul în toate ipostazele sale, uneori poate chiar în lupta sa împotriva celui de lângă el. Observăm perioade similare cu cele din zilele noastre. Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino din Bușteni prezintă o nouă expoziție, un proiect rar în spațiul cultural european și nu numai. Se aduc în atenția publicului două personalități artistice spaniole, pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare, care au făcut istorie atât prin arta lor, cât și prin controversele stârnite odată cu aceasta. Vizitatorii vor putea admira peste 100 de lucrări de gravură și litografi i semnate de Francisco de Goya și Salvador Dalí, în Goya & Dalí. Controversials, deschisă publicului până pe 26 februarie 2023.

Lucrările timpurii ale lui Goya au un aer vesel și social, reprezentând scene de tapiserie și portrete din viața de zi cu zi a curții spaniole. Această abordare se schimbă din 1792, când tablourile devin lipsite de optimism și se concentrează pe imaginile dezolante ale unei lumi fără strălucire. Artistul ar fi dezvoltat o înclinație spre astfel de scene bizare odată ce și-a pierdut auzul și vederea. În schimb, creațiile lui Dalí, deși este recunoscut ca un artist excentric, sunt mult mai blânde. Celebrul autor George Orwell, deși îl considera un pictor cu un talent extraordinar, spunea despre acesta că este un „om dezgustător”, o afi rmație ce se trage din fascinația lui Dalí pentru fascism.

Astfel, această expoziție are și un mesaj puternic, dincolo de efectul și modernitatea artistică. Concentrânduse în jurul faimoasei serii de 80 de gravuri, intitulată „Los Caprichos” și realizată prima dată de Goya spre fi nalul secolului XVIII și reluată de Salvador Dalí în secolul XX, expoziția prezintă satira celor doi artiști la adresa societății, valabilă până în zilele noastre. Vor fi afi șate 32 dintre „Capriciile” lui Goya și 14 litografi i originale din seria lui Dalí. În cadrul expoziției, vizitatorii vor putea admira și gravuri din seria completă „Tauromaquia”, ce prezintă luptele spaniole cu tauri în viziunea lui Goya, dar și o parte din ciclul „Dezastrele războiului”, ce cuprinde mărturii ale aceluiași artist, care a fost martor la invazia napoleoniană din Spania și la revoltele conaționalilor săi, alături de câteva litografi i realizate după operele celebre ale pictorului Salvador Dalí.

Expoziţia Goya & Dali. Controversials din Castelul Cantacuzino din Buşteni reprezintă un must-see pentru cei care îşi petrec vacanţa sau trec prin Valea Prahovei în această iarnă.

This article is from: