
4 minute read
FESTIVAL: Interviu Chad Ferrin
Chad Ferrin și bai Ling
CHAD FERRIN
Advertisement
Chiller-ul Night Caller semnat de experimentatul regizor american Chad Ferrin, avându-i în distribuţie pe Susan Priver (Serving Up Richard), Bai Ling (The Crow), Steve Railsback (Helter Skelter) şi Robert Miano (Parasites), a fost unul dintre cele mai apreciate filme de către spectatorii prezenţi la Dracula Film Festival de la Braşov. CHAD FERRIN este deja un veteran al cinematografiei Indie Horror întrucât nu împlinise 20 de ani când lucra ca asistent de producţie deopotrivă pentru filme cu Russell Crowe, Viggo Mortensen sau Paul Rudd şi francize cult ca Hellraiser ori Halloween, iar debutul ca regizor s-a consumat în 2000 cu lungmetrajul Unspeakable. Prezenţa noului său film în DFF a fost un bun prilej pentru a descoperi ce continuă să-l motiveze în a rămâne obstinat într-o nişă cinematografică ce-i nu va aduce vreodată succesul comercial al mainstream-ului.
Un cineast cu o imaginaţie ieşită din comun
Night Caller

Chad, cum s-a născut Night Caller, o poveste stranie despre un serial killer ce sună la un call center deservit de două clarvăzătoare?
Call-center-urile astrologice erau foarte populare în America în anii ’80 şi ’90. Minutul costa $1.95 iar liniile telefonice comerciale care începeau cu 1-900 funcţionau zi şi noapte. Întotdeauna am fost tentat să sun şi eu la una dar n-am făcut-o niciodată. Altfel, am scris Night Caller chiar după ce am terminat Exorcism at 60,000 Feet [în 2019] şi, pentru că lucrasem atât de bine cu Kelli Maroney şi Bai Ling, mă gândeam iniţial la ele ca interprete ale rolurilor principale. Odată terminat scenariul, l-am oferit colaboratorilor mei uzuali Robert Miano şi Robert Rhine pentru a încerca să obţină finanţare dar n-au avut succes şi am sfârşit prin a-l ceda unei alte companii de producţie. În timpul în care am aşteptat ca aceasta să pună în mişcare proiectul, eu m-am ocupat să fac pe foarte puţini bani H. P. Lovecraft's The Deep Ones. Iar filmul a fost un asemenea succes artistic şi comercial încât ne-a injectat la toţi o doză de inspiraţie de tip ‘Roger Corman’,
să facem filme în mare viteză cu un buget modest, alcătuit din banii pe care îi puteam strânge fiecare. La vremea aceea, dreptul de preempţiune al companiei respective pentru Night Caller se terminase, aşa că m-am dus din nou la Miano şi Rhine, dar cu un model de buget mai redus. Şi atunci Miano a convins-o pe Susan Priver să investească şi să joace rolul principal iar ei i s-au alăturat în scurt timp alţi câţiva investitori.
De la bun început, de la scurtmetrajul tău de debut, Blood Bath, din ‘97, ţi-ai scris singur scenariile. Încotro cauţi inspiraţia, ce subiecte îţi stârnesc mai repede interesul?
Pur şi simplu, le iau aşa cum vin. Las instinctele mele viscerale să mă călăuzească în fiecare aspect al realizării filmului, de la scenariu şi până ajunge să fie proiectat pe ecran, adoptând inclusiv ideile care apar pe parcurs. Recent, mi s-a propus să scriu un scenariu bazat pe biografia serial killer-ului Robert ‘Willy’ Pickton. Am citit despre el şi m-am uitat la o grămadă de documentare dar tot n-aveam nicio idee cum naiba să îl fac să funcţioneze... şi deodată m-am trezit în toiul nopţii cu scena de început în minte şi de acolo totul s-a legat, am terminat scenariul în două săptămâni şi este probabil unul dintre cele mai bune pe care le-am scris.
Dar, de exemplu, l-ai avut totuşi pe Lovecraft ca inspiraţie pentru The Deep Ones...
Părinţii mei lucrau nopţile şi mă lăsau deseori singur, chiar
Chad Ferrin
dacă eram încă un copilaş, cu un televizor alb-negru Quasar deschis, ca să nu fug de-acasă. Cred că aveam vreo şase ani când am văzut episodul din Rod Serling's Night Gallery numit Pickman's Model. Acel monstru care o ducea pe Louise Sorel m-a îngrozit peste măsură şi mi-a întipărit în creier pentru totdeauna numele H.P. Lovecraft. Abia când aveam 10 ani am început să îl caut însă în bibliotecă. Shadow over Innsmouth, Dagon şi The Call of Cthulhu m-au inspirat cel mai mult. Şi trebuie să spun că recitindu-l ca adult a fost o bucurie ce depăşeşte imaginaţia. M-a terifiat şi impulsionat în egală măsură să îi abordez scrierile iar extrăgând ceva din fricile conţinute în câteva din povestirile sale şi mixândule apoi pe o structură de tip ‘Rosemary’s Baby’ m-au ajutat să obţin un rezultat care să mă reprezinte.
Care sunt alte influenţe care se regăsesc în modul în care abordezi realizarea unui film, conceptual sau estetic?
Kubrick, Aldrich, Fuller, Welles, Peckinpah, Bava, Hitchcock, Bresson, Friedkin, Val Lewton, John Carpenter, Hawks, Polanski, Ford, John Huston, Altman, Budd Boetticher, Anthony Mann, Ed Wood, Tobe Hooper şi George Romero se numără printre regizorii care mă inspiră. [...]
Dar cum s-a născut, totuşi, apetitul tău pentru Horror?
Am crescut într-o fermă din Minnesota şi niciodată nu m-am simţit acolo în largul meu, aşa că evadarea mea a reprezentat-o întotdeauna filmul. Privind The Thing al lui John Carpenter, Quest For Fire, Popeye, Nine to Five sau The Empire Strikes Back mi-au aprins luminiţe în mintea mea de puştan. Iar când tatăl meu a adus acasă o casetă Betamax cu Taxi Driver şi Saturn 3 lumea mea cinematografică a explodat. Mă uitam la 3-5 filme în fiecare zi, care mă transportau în tot atâtea lumi diferite, iar acel mic ecran mi-a pecetluit soarta. [...]