4 minute read
DIALOGURI FĂRĂ NOTE: LAURA COX
foto © Christophe Crenel
LAURA COX
Advertisement
Una dintre cele mai apreciate chitariste europene din tânăra generaţie, Laura Cox (n. 1990), jumătate britanică şi jumătate franţuzoaică dar 100% rockeriţă, este exact ceea ce promite, o „Badass Rock'n'Roll Lady" care îşi captivează publicul on şi offline cu solo-urile ei în forţă şi o voce irezistibilă, care o plasează în trena unor predecesoare celebre precum Joan Jett din perioada The Runaways, Nancy Wilson de la Heart ori Nita Strauss, superchitarista lui Alice Cooper. Inepuizabilă în a sublinia că e mult mai puţin interesată de a promova un look bazat pe sex appeal decât de modul în care stăpâneşte instrumentul, Laura Cox s-a relevat ca o infuzie de prospeţime, energie şi forţă în ediţtia din această toamnă a Braşov Jazz & Blues Festival. Influenţată de chitarişti precum Joe Bonamassa, Mark Knopfler sau Slash dar şi de cantautoare ca Sheryl Crow, eclectica artistă a apărut ca o tornadă pe scena muzicală occidentală, primul ei disc, Hard Blues Shot, din 2017, vânzându-se în doar câteva luni de la lansare în peste 10,000 de copii în Franţa natală, fiind urmat pe parcursul anilor de o serie consistentă de turnee sold-out. Cât despre succesul pe Internet, Laura a ajuns rapid la 380,000 de subscriberi pe canalul ei de YouTube şi 90 de milioane de vizualizări! Cel mai recent LP al ei, Burning Bright, înregistrat în legendarul studio belgian ICP, vă poate da o idee despre formidabilul talent al acestei chitariste emergente.
Laura, îţi defineşti stilul ca fiind Southern Hard Blues. Explică-mi ce înseamnă...
E simplu. Chiar de când am început să fac muzică, cu destul timp înainte să-mi formez trupa, eu nu m-am concentrat niciodată pe un anume stil fiindcă iubesc în egală măsură Hard Rock-ul, Classic Rockul şi muzica Country, şi apoi, odată ce grupul [Laura Cox Band] s-a coagulat, am încercat să-mi definesc un stil care să corespundă tuturor acestor influenţe. Deci am o bază de Classic Rock cu tentă uneori Sudistă/Country, iar alteori cu accente Hard, iar termenul acesta mi s-a părut că este acoperitor pentru registrul nostru.
Înţeleg, doar că a copilări cu aceste muzici nu făcea obligatorie şi adoptarea lor ulterioară ca performer. Puteai alege să fii mai ancorată în trendurile specifice contextului şi vârstei, de exemplu să te orientezi spre Alternative-Rock...
Ai dreptate şi nimic nu este bătut în cuie... încă se mai poate întâmpla asta. Numai că, pentru moment, rămân fidelă gusturilor mele de origine. Şi asta nu numai pentru că am descoperit muzica datorită tatălui meu care adora Country-ul şi Classic Rock-ul ci şi pentru faptul că, prin intermediul acestor stiluri, am învăţat să cânt la chitară. Aşa că nu este exclus ca în viitor să îmi schimb stilul, dar el va rămâne întotdeauna centrat pe aceste influenţe. Voi cânta poate mai ‘soft’ sau mai ‘hard’ însă tot în aceleaşi culori. A cânta Rock
Alternativ în condiţiile în care am ascultat prea puţin ar fi lipsit de sens pentru că ar însemna că a apărut în exprimarea mea de nicăieri. [...]
Dar odată ce ai început cu acest melanj de Rock, Country şi Blues, ai perseverat să înoţi în Franţa împotriva curentului...
Da, faptul că tatăl meu este englez mi-a adus probabil influenţe diferite, care m-au împins pe o direcţie bună. Dacă ambii mei părinţi ar fi fost francezi şi dacă, la fel,
foto © Timo Jager
foto © Genu Ariseanu aş fi învăţat să cânt la chitară poate că acum făceam o altfel de muzică. Franţa nu e deloc o ţară Rock, oamenii sunt mai degrabă fani Electro, Pop, R & B, genurile astea de muzică, dar, în acelaşi timp, asta e bine, fiindcă se împlinesc patru ani de când facem turnee în mod regulat şi cum stilul nostru nu e foarte popular, nu e foarte la modă, am reuşit să ne formăm un fanbase extrem de fidel, care ne urmează peste tot. Deci, până la urmă, nu e chiar aşa de rău să fii un pic distanţat de muzicile care plac publicului larg.
Tu aveai însă deja un fanbase global, certificat de milioanele de view-uri de pe canalul tău de YouTube. Cum a fost confruntarea directă cu fanii la primele tale apariţii live, în concerte?
Mi-a fost frică... mi-a fost frică pentru că trecuse destul de mult timp până îmi formasem trupa. Când de-abia te-ai închegat ca grup, nimeni nu te cunoaşte iar aşteptările de la tine nu sunt cine ştie ce, fiindcă eşti debutant şi, drept urmare, nu există un stres... ori eu începusem să postez pe YouTube la vreo 2-3 ani după ce m-am apucat de chitară şi deja aveam enorm de mulţi privitori în momentul în care am fondat grupul, iar această notorietate mi-a creat puţină teamă de cum voi fi primită când voi performa în faţa celor care aveau setate aşteptări mai mari în ce mă priveşte. Până la urmă totul s-a petrecut cu bine dar a durat ceva vreme până să-mi înving frica pentru că pe atunci eram destul de timidă şi de închisă în mine. A durat ceva până să mă simt în largul meu pe scenă în acele prime concerte susţinute împreună cu grupul meu... cred că asta se întâmpla prin 2014 şi trecuseră deja opt ani de când cântam la chitară. De atunci însă încrederea în mine însumi a crescut din ce în ce mai mult [...]
