apus

MANK: O scrisoare de dragoste către un Hollywood de mult apus

Însuși Herman J. Mankiewicz spune că “nu poți surprinde întreaga viață a unui om în doar două ore. Tot ce poți face este să speri că vei lăsa o impresie asupra ei”. Prin umor, inteligență, substanță și destul de multă fnețe, asta este ceea ce David Fincher reușește să facă cu Mank. Mai bine de șase ani au trecut de la ultimul lui flm (Gone Girl, 2014) și deși a regizat un serial între timp (Mindhunter, 2017), lumea era curioasă să vadă ce a pregătit Fincher odată cu reîntoarcerea.

W.R. Hearst (Charles Dance). Spectatorul e bombardat de o cavalcadă de referințe culturale, de nume și de informații care pot scăpa chiar și celor mai culți dintre noi. Astfel, cine a trecut peste convenția stilistică impusă de Fincher, s-ar putea să nu mai facă față acestei a doua părți mult mai complicate, mai politice și poate prea nișate pentru publicul obișnuit al Netfix-ului. Chiar Mank, cu gura mare și gata oricând de o observație acidă, este atras în această lume în care se simte ca un intrus.

Ținând cont de toate aceste aspecte, aș putea susține că odată cu Mank, Fincher s-ar putea în sfârșit să obțină mult râvnitul Oscar care i-a scăpat până acum de prea multe ori. Filmul are momente excelente, triste și foarte personale. Adunate, compun o odă, o scrisoare

Mank prezintă o bucată din viața

scenaristului Herman J. Mankiewicz (Gary

Oldman), care, într-o stare de sănătate precară, cu un picior rupt și o sete incontrolabilă de whiskey, este staționat într-o căsuță izolată din California. Acompaniat doar de o secretară, Rita Alexander (Lily Collins) și o asistentă, Fräulein Frieda (Monika Gossman), i se dau două luni la dispoziție să scrie un scenariu. Omul care l-a angajat se numește Orson Welles iar scenariul va deveni Citizen Kane. Opțiunea regizorală a lui Fincher, deși inedită, poate să fe ceva mai greu de acceptat în primă instanță (sau chiar deloc). Dorind să stârnească senzația unui flm produs în anii ’30, “Mank” este realizat în albnegru, cu sunetul tipic proiecțiilor vremii, la care se adaugă jocul exagerat al actorilor care au reușit să recreeze dicția și fzicalitatea colegilor de breaslă de atunci.

În prima parte, Fincher delectează publicul cu același divertisment provocator specifc cinemaului său și îl invită să asiste la diverse scene desprinse exact din lumea mai puțin știută a Hollywood-ului anilor ’30. Fie că e vorba de o întâlnire a mai multor scenariști în căutarea unei noi povești sau prezentarea conceptului din spatele Metro-Goldwyn-Mayer de către însuși Louis B. Mayer (Arliss Howard), care susține că singura lor vedetă este Leul Leo, Fincher compune o radiografe a lumii hollywoodiene de atunci, într-o America lovită de Marea Criză Economică.

Scenariul începe progresiv să se axeze pe contextul social-politic al vremii și pe cum studiourile de flm erau în strânsă legătură cu oamenii de pe scena politică, precum

de dragoste pe care Fincher i-o aduce

Hollywood-ului și care, spre norocul nostru, trece și pe la noi.

David Fincher

Gary Oldman (Mank)

Geniul, mogulul şi... MANK Blondes, Dinner at Eight sau It’s a Wonderful World - din critic

Apune în balanţă de teatru pentru New York Times performanţa şi PR-ist al Isadorei Duncan la actoricească a lui Gary Berlin după WWI. “Tere are Oldman ca notoriul scenarist din millions to be made here and Epoca de Aur a Hollywood-ului, your only competition is idiots.” Herman Mankiewicz, din Mank, Mankiewicz a fost hărăzit elegiacul flm în alb/negru al însă cu o capacitate aparte de

lui David Fincher lansat în a-şi sabota propria vocaţie

decembrie pe Netfix, cu cea de scriitor (a lucrat la peste a lui John Malkovich din RKO 20 de flme fără a f creditat pe 281, este nerelevantă întrucât generic), alimentată de simţul al doilea flm, produs de Ridley umorului ieşit din comun care a Scott, nu doar că e indisponibil funcţionat deseori ca o sabie cu la noi deşi e produs de HBO, două tăişuri. E celebră reacţia sa dar este centrat pe efortul când studioul l-a obligat să scrie magnatului Hearst de a bloca un scenariu pentru un flm cu difuzarea lui Citizen Kane şi nu ciobănescul german Rin Tin Tin pe personalitatea autodistructivă ca vedetă iar el a trimis unul în a lui Mank(iewicz), strălucitorul care câinele era înfricoşat de un scriitor alcoolic şi cartofor pus în umbră de talentul Orson Welles şi Herman Mankiewicz polivalent al wunderkind-ului Orson Welles. Într-un proiect de sufet născut cu decenii în urmă, Fincher face dreptate celui ajuns cel mai bine plătit scenarist de la Hollywood în timpul Marii Crize - implicat în clasice precum Gentlemen Prefer şoarece şi, în fnal, patrupedul duce un copil într-o casă în făcări în loc să-l salveze din ea. Datorită acestui comportament Mank a ajuns

să fe concediat şi din Te

Wizard of Oz, tocmai după ce-şi adusese o contribuţie crucială prin ideea că flmul trebuie să înceapă în alb/ negru pentru a sublinia atmosfera ternă a Kansas-ului în raport cu Oz-ul. Atunci, în vara lui 1939, devenise şomer când un tinerel precoce, Welles, i-a oferit un job.

Genialul Orson Welles, ajuns o celebritate a scenei încă din adolescenţă, era deopotrivă temut şi urât în industria flmului pentru polivalenţă, intelect şi, mai ales, pentru libertatea creativă care i se garantase contractual... şi avea deci mare nevoie de un insider la Hollywood, ori Mank se cunoştea foarte bine cu toţi, inclusiv cu moguli de talia lui Howard Hughes, Louis B. Mayer, David O. Selznick sau Randolph Hearst. Istoria Oscarului primit de Citizen Kane şi a războiului dus pentru ca Herman Mankiewicz să-şi vadă recunoscut aportul la scenariu este deja comună, însă David Fincher ne oferă în Mank mai mult decât wikidata... o evocare a Hollywood-ului anilor ’30 din persectiva evoluţiei neliniare a personajului său principal care te face să te întrebi cum o uzină a Pop culture obsedată de valoarea comercială a unui produs a permis crearea unei asemenea opere de artă.