ALBUM

Un nou album oferit de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan:  Știți reclama aia la iaurt în Roiesc care este prezentat modelul preconceput al corporatistului, îmbrobodit de munca asiduă, care după prima gură de iaurt natur este transportat într-o oază verde de liniște? Ei bine, asta e atmosfera generată de o întrunire live cu Mădălina și instrumentiștii ei sau, pur și simplu, de cântecele ce ne sunt mereu la dispoziție. Trăind de când mă știu în praful și înecăciunea orașului, a fost minunat să o descopăr prin București pe rădăcini și care vorbește despre ei. Pentru mine e un proiect

Mădălina, care a venit tocmai ceea ce construim acum și dăm care vine ca o confirmare a de la Baia, cu flori de tei. mai departe. Roiesc e pentru toți faptului că visele trăznite pot Și pentru că mantra artistei cei care au uitat sau poate că nici deveni realitate, cu oamenii se bazează pe ideea de a da mai nu s-au gândit de unde vin și le potriviți pe lângă tine. Noul departe ceea ce ai, vine să ne așează bucățele din ei la loc, su- album este despre cei care-s dăruiască un album nou, con- flet cu suflet, până se formează puși pe căutat, personal, este ceput alături de Alexei Țurcan un fagure din lucrurile acelea pe albumul maturizării mele, și alți 11 muzicieni talentați, care ni le spunem doar în gând. povestește Mădălina Pavăl. încununați drept Mădălina

Pavăl Live Orchestra. Cântăm într-o formulă care Așa cum o spune și numele Muzica lumii, muzică vie mi se potrivește perfect, (a roi – roiesc), fiecare eleși acustică, muzică de o formulă la care ment component al albumufilm și muzică de am visat încă lui, începând cu melodiile, dans, cu sonorități de când am zona vizuală, videoclipurile, aflate la intersecția început evenimentele asociate, mesafină între clasic Conserva- jele cheie transmise și așa mai și tradițional, torul, când departe, își propune să antreadunate într-un am înțeles neze în jurul său o dezbatere stil nou, stilul fel mai bine ce despre amprenta culturală și și fel. Așa va suna înseamnă tot ce ne reprezintă. 7 piese

Roiesc, ce se va lansa să te omoge- vor compune Roiesc, inclusiv în această primăvară nizezi și să fii în povestea în două cântece, Ieși și care nu e doar primul același glas cu cei Soare, și piesa principală album în această formulă, ci cu care cânți. Despre asta este realizată pentru documentaun întreg proiect muzical cu albumul Roiesc, despre împre- rul lansat în 2021, România apetit pentru storytelling, care ună și despre cântec. Un album Sălbatică. Nu mai rămâne deîși dorește repunerea în valoare cu muzică lumească și noi, care cât să așteptăm un pic și vom a tot ceea ce numim origini și ne-am adunat, roim în jurul roi și noi în jurul muzicii.

ROBERT PATTINSON, de la vampir la Batman

Robert Pattinson are în momentul de față 35 de ani și, înainte de a îmbrăca costumul de Batman, a trecut printr-o mulțime de alte roluri, care merită trecute în revistă, la propriu, mai ales pentru cei care și-l aduc aminte doar drept vampirul din Twilight. Ca fun fact, Pattinson a jucat și în Harry Potter and the Goblet of Fire (2005), unde a avut rolul lui Cedric Diggory, personajul care este omorât de Peter Pettigrew, la ordinul lui Voldemort.

Începând cu 2008, după mai multe roluri minore, cariera lui Pattinson trece la un alt nivel, după ce este distribuit în rolul vampirului Edward Cullen, în Twilight, ecranizarea romanuluifenomen cu același nume al scriitoarei Stephenie Meyer. Peste noapte se transformă într-un superstar, chiar dacă filmul nu primește cele mai bune recenzii și e considerat o telenovelă cu vampiri pentru copii. Timp de 4 ani, joacă în alte 4 filme Twilight, care-l fac să devină unul dintre cei mai bine plătiți actori de la Hollywood - pentru fiecare ar fi încasat 40 de milioane de dolari. După toată această aventură, ar fi fost de așteptat ca Pattinson să continue pe aceeași cale, cu alte filme superficiale, dar cu bugete extravagante. Însă, a ales să facă o mișcare de 180 de grade și să se reinventeze ca actor.

În ultimii 8 ani a avut numai roluri grele și în filme foarte apreciate de critică, dar și de fani. Good Times (2017), de exemplu, regizat de frații Safdie (Uncut Gems), a surprins pe toată lumea prin felul în care Pattinson l-a interpretat pe degeneratul ce încearcă să facă rost într-o noapte de 10.000 de dolari, pentru a-și scoate pe cauțiune fratele cu dizabilități, ce a fost arestat după un jaf eșuat. Apoi, filmul indie High Life (2018) ni-l arată pe Pattinson în rolul unui tată ce face tot posibilul să supraviețuiască alături de fiica sa în spațiu, în timp ce nava lor se îndreaptă spre o gaură neagră.

The Lighthouse (2019) a venit să spulbere orice idei preconcepute ar mai fi rămas în legătură cu talentul actoricesc al lui Pattinson. Alături de Willem Dafoe, acesta face un rol magistral, de-a dreptul nebun, pentru care poate ar fi meritat chiar o nominalizare la Oscar. Cu Tenet (2020) a revenit în teritoriul blockbusterelor, dar a celor consistente, cu greutate, și sub bagheta lui Christopher Nolan. E un rol care arată cât de mult s-a maturizat Pattinson și cât de mult s-a îndepărtat de puștiul din Twilight. Iar acestea sunt doar câteva dintre rolurile bune pe care Robert Pattinson le-a făcut de la despărțirea de vampirul de telenovelă.

Acum urmează să vedem cum va trece testul rolului din The Batman, dar, din ce am văzut până acum, e foarte posibil ca Pattinson să fie pentru Batman ce a fost Heath Ledger sau Joaquin Phoenix pentru Joker.

foto © Mike Marsland/WireImage/Getty

Personaje feminine memorabile, în două filme româneşti

Scrise și regizate de debutantele în lungmetraj Alina Grigore şi Monica Stan, Crai Nou și, respectiv, Imaculat, două dintre cele mai premiate filme românești în 2021, au premiera în cinematografe luna aceasta şi, nesurprinzător (datorită faptului că sunt bazate pe experienţe personale ale autoarelor), ambele au în prim plan femeia. Cu trăirile, dorințele şi visele ei, dar şi cu zbuciumul, neliniştile și angoasele ce vin asociate inerent cu acestea, într-o contemporaneitate în care toxicitatea relaţiilor, violenţa domestică și diluţia comunicării emoţionale produc efecte ireversibile sau ireparabile mult prea frecvent. Cele două drame de factură foarte diferită dau șansa tinerelor actrite, Ioana Chiţu (Crai Nou) şi Ana Dumitraşcu (Imaculat) să construiască roluri principale realmente memorabile.

CRAI NOU / BLUE MOON

În Crai Nou (premiera: 4 martie), câștigător al marelui premiu al Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian 2021, ce-i are în distribuţie pe Mircea Postelnicu, Mircea Silaghi, Ioana Flora, Emil Măndănac, Ilinca Neacșu, Robi Urs, Mihaela Perianu și Vlad Ivanov, cineasta Alina Grigore - cunoscută pentru felul ei neconvențional de a construi o poveste - urmărește călătoria psihologică a unei tinere spre procesul ei de dezumanizare. În încercarea

de a urma studii superioare și a scăpa de violența familiei ei disfuncționale, lrina (Ioana Chiţu) se transformă din victimă în agresor,

ca urmare a agresiunii subtile pe care trebuie să o îndure. O experiență sexuală ambiguă cu un artist o determină să lupte împotriva oricărui tip de agresiune și să-și urmeze scopul de a fugi la București, departe de satul ei de munte.

IMACULAT

Dramă regizată de Monica Stan și George ChiperLillemark, Imaculat spune povestea Dariei (Ana

Dumitrașcu), care ajunge la dezintoxicare pentru a scăpa de dependenţa de droguri

insuflată de prima ei dragoste. Inocenţa ei afişată o salvează de avansurile sexuale ale celor mai mulţi dintre narcomanii din centru şi îi aduce protecţia lor. Ajunsă în centrul atenţiei, Daria descoperă că tratamentul special vine cu un preţ mare. Filmul este bazat pe fapte reale, însă nu este unul autobiografic, ci o poveste de supraviețuire... până la un punct. Mai apoi, devine o poveste de eliberare. Imaculat (premiera: 25 martie) a primit în 2021, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, premiul Luigi de Laurentiis, Leone del Futuro, acordat pentru cel mai bun lungmetraj de debut, precum și Directors Award, la secțiunea Giornate degli Autori.

The Hand of God

Sorrentino la el acasă

În cel mai recent film al său, regizorul italian Paolo Sorrentino alege să își pună o parte din propriul suflet pe tavă. O poveste semi-autobiografică, The Hand of God îl are în centrul acțiunii pe Fabietto, un tânăr napoletan în anii ’80, care își descoperă sexualitatea, pasiunea pentru film și dragostea nestăvilită pentru Diego Maradona.

Într-o poveste atât despre tema familiei, dar și un comingof-age story, Sorrentino retrăiește prin intermediul acestui film o parte din copilăria sa, din sudul Italiei. Ceea ce îi oferă un caracter atât de specific este alegerea regizorului de a reda anumite evenimente așa cum și le aduce el aminte, punând accentul pe diverse imagini, alese cu grijă, și care, cel mai probabil, au rămas imprimate adânc în inima și conștiința sa. Fie că este vorba despre o mătușă care a trezit în el primul sentiment erotic, o vecină în vârstă care avea aerul unei ducese, o masă în familie plină de rude, care mai de care mai pestrițe, sau primul său spectacol de teatru, Sorrentino pare că face o călătorie la pas prin anii adolescenței sale tumultoase, în care îl ia pe spectator părtaș, dar, lăsându-l pe acesta, totodată, să opteze pentru ce să creadă că e adevărat sau ce este o ficțiune frumos ambalată.

Dacă La Grande Bellezza - filmul pentru care a luat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin - este o odă la adresa lui Fellini și al său La Dolce Vita, în The Hand of God se poate vedea cum și de unde s-a născut pasiunea sa pentru regizorul italian. Cred că dacă ar fi trăit, Fellini, cu siguranță, s-ar fi simțit cel puțin flatat de felul în care a ales Sorrentino să își arate mulțumirea față de ajutorul (indirect) pe care acesta l-a avut asupra formării sale ca regizor și creator de film.

Toni Servillo este unul dintre cei mai buni actori ai ultimilor ani și, fără doar și poate, o alegere perfectă pentru rolul tatălui din film. Rar am văzut un actor care să reușească să înglobeze candoarea, naivitatea și dragostea paternă în nici 60 de minute (cât apare în acest film). Atât el, cât și Sorrentino au darul de a alătura umorul și tragedia într-o armonie perfectă, care te face să râzi și să plângi în același timp, să îți pară rău și să suferi alături de personaje și, cel mai important, probabil, să rămână cu tine.

Poate că nu are același farmec și doză de spectacular ca filmele anterioare ale lui Sorrentino, dar The Hand of God lasă o portiță către sufletul unui mare autor contemporan în cinema-ul de azi, care trebuie deschisă cu grijă și apoi închisă la loc, la fel de tandru și cu multă grijă, spre a nu deranja nimic dintr-o lume situată la granița dintre ficțiune și realitate.

Alimentația de primăvară

După cum bine știm, alimentația echilibrată are multiple beneficii, pornind de la controlul greutății, prevenirea asteniei de primăvară, reglarea tranzitului și până la starea de bine. Însă, iarna, în mod tradițional, nu avem acces la legume și fructe proaspete. Făcând abstracție de cele importate, din toamna târzie până în martieaprilie, nu prea avem produse proaspete, specifice zonei noastre geografice.

Pro Tip: în perioada rece putem consuma murături în saramură, borș sau orice altă sursă de probiotice (iaurt, kefir, kombucha, miso) sau legumele din familia cruciferelor (conopidă, broccoli, varză, gulii sau ridichi). Însă, odată cu revenirea căldurii, este vremea să căutăm alimente proaspete, de sezon, pe care este ideal să le consumăm crude, în salate sau garnituri. Primele legume care ne pot revitaliza după iarnă sunt:

Spanacul este bogat în fier și antioxidanți, ameliorează anemia și reduce riscul de boli cardiovasculare cronice și hipertensiune arterială.

Urzicile ajută la întărirea sistemului imunitar, fiind o sursă de proteine, fier, siliciu, magneziu și potasiu. Ele conțin un număr mare de aminoacizi, vitaminele B2, K, C şi betacaroten. Datorită conținutului crescut de fier și magneziu, sunt benefice și în combaterea și tratarea anemiilor. Morcovii sunt bogați în betacaroten care, în organism, se transformă în vitamina A. Morcovii mai conțin și o concentrație mare de vitamina C, vitamina K și potasiu.

Sfecla roșie este un puternic antioxidant natural, conținând întregul complex de vitamine B, potasiu, mangan, vitamina C, vitamina A, magneziu, fosfor, iod, calciu, sulf și fier. Este recomandată și ca adjuvant în afecțiunile ficatului, afecțiuni cardiovasculare și digestive. Întărește imunitatea și este un puternic antiinflamator, detoxifiant și energizant.

Usturoiul este folosit ca plantă medicinală de secole, deoarece conține alicină, care acționează ca antibiotic și ajută la vindecarea infecțiilor pielii. Ajută însă și la scăderea nivelului de trigliceride din sânge, a nivelului zahărului din sânge și a riscului apariției bolilor cardiovasculare.

Chiar dacă pandemia a făcut ca mâncarea super procesată, fastfood, dulciurile și snack-urile să facă parte din rutină, este momentul să spunem stop acestor obiceiuri extrem de nesănătoase și să consumăm legume și fructe proaspete, să ne hidratăm cu apă sau ceai verde neîndulcit și să ne luăm porția de mișcare zilnică în aer liber, sub căldura blândă a soarelui.

Maria Martac este biolog, tehnician nutriționist, health coach www.mariamartac.ro

Când „se” și când nu „se merită”

Probabil că sunt antepenultimul om care ar putea să dea lecții de gramatică, deși, cândva, o stăpâneam la perfecție. Acum, pare că mă pricep mai bine să prăjesc un file de peste, astfel încât să nu arate ca unul abia relevat de arheologii care sapă prin Pompei.

În urmă cu vreo trei ani, cam tot pe vremea asta, final de iarnă, eram într-un restaurant mediu, cu prețuri decente și aud de la masa de lângă întrebarea unei cliente: „salata de vinete este proaspătă?”. Ospătarul îi răspunde că salata se face în fiecare zi. „Nu, nu asta întrebam”, spune clienta. „Voiam să știu dacă e din vinete congelate sau proaspete”. Ospătarul îi spune că din cele congelate. Madame conchide: „atunci nu se merită”.

Să presupunem, aproape prin absurd, că un restaurant ar face, în februarie, salată din vinete proaspete. Cu vinete din Peru, „maturate” bine cale de mii de mile navale. Pe jar sau măcar la aragaz cu rocă vulcanică. Coapte zilnic, cât salata să ajungă la client aproape caldă. Cu sau fără maioneză, funcție de preferințe. Ar costa cam cât un steak cu pretenții. Oare atunci „s-ar merita” sau am avea o problemă cu prețul?

Oricum, avem o problemă cu prețurile și, oricum, nimic

foto © ed chechine (istockphoto.com)

nu mai este ieftin. Când benzina a ajuns 7 lei, când facturile la gaze și la curent ne pot cauza angină pectorală, când mâna de lucru e rară și scumpă, iar prețul ingredientelor a explodat - toate în context pandemic - e (MEGA) logic că nici mâncarea de la restaurant nu are cum să fie ieftină. Dar nimeni nu te obligă să intri sau să comanzi de la un restaurant. Îți poți găti singur, acasă. De la banana bread la file de monkfish cu zbârciogi și spumă de șampanie. Fiecare cât și cum se pricepe.

Este doar alegerea ta. Și tot la capitolul opțiuni există și varianta de a nu îți consuma câteva minute și cerneală digitală ca să te bagi în seamă în subsolul unei postări cu comentarii, precum: foarte scump, nu se merită. Știți că opiniile sunt libere, dar nu obligatorii. Poți evita să (re) angoasezi diferiți antreprenori, care sunt nevoiți să explice, de fiecare dată, că nu au adaos de o mie la sută.

E adevărat că cele mai multe dintre aceste comentarii vin de la cei frustrați că nu își permit. Că salariile sunt cum sunt, că a crescut ROBOR-ul, că s-a scumpit întreținerea. Probabil că toți ne-am dori legume bio și finedinning. Din păcate, doar unii le pot avea. Așa e viața asta, nedreaptă. Dar nu e vina nici a restaurantului, nici a bucătarului, nici a administratorului afacerii că tu ai salariul mic.

Există multe locuri cu mâncare scumpuță sau chiar scumpă care chiar merită. E adevărat, în alte locuri „nu se merită”, dar parcă înainte de a da tu un astfel de verdict ar trebui să le și încerci, nu doar să chibițezi pe facebook.