28 minute read
Pisicile și universul cultural pop(ular) japonez
POP-uP stORiEs
Pisicile și universul cultural pop(ular) japonez
Advertisement
În universul Pop culture, pisicile ocupă un loc extrem de special. Ne putem gândi, astfel, la unul dintre cei mai iubiți răufăcători din toate timpurile, motanul Tom, pe care spectatorii îl urmăresc încă din 1940 încercând să îi vină de hac micuțului șoricel Jerry, la Motanul Încălțat, care are o istorie ce a luat naștere odată cu basmele din secolul al XVI-lea, la Garfield, personajul care ne înțelege ura pentru zilele de luni și nu poate trăi fără iubita lui lasagna, la magica Pisică de Cheshire, imaginată de Lewis Carroll, în 1951, la Crookshanks, care o însoțește pe Hermione pe întreg parcursul cărților și filmelor Harry Potter, la Sylvester, aflat printre cele mai cunoscute personaje din seria Looney Tunes, sau la Salem Saberhagen, motanul fermecat care locuiește cu Sabrina, Hilda și Zelda, în diversele adaptări ale benzilor desenate Sabrina the Teenage Witch. Așa cum ne cântau Pisicile Aristocrate, în 1970, „Everybody wants to be a cat”.
Dacă ne mutăm atenția asupra spațiului cultural japonez, pisicile capătă o însemnătate foarte mare, având o istorie care a început cu animăluțele aduse pe vas, din China, în secolul al VI-lea. Simbolic, ele reprezintă, în primul rând, norocul și prosperitatea. Cea mai puternică imagine a acestui fenomen este faimoasa pisică Maneki Neko. În folclorul japonez, povestea ei începe cu un vânzător care, fiind aproape de faliment, ia sub acoperișul său o pisică înfometată, fără stăpân. Conform legendei, după ce a avut grijă de ea, animăluțul a fost atât de recunoscător încât s-a pus în fața magazinului bărbatului și a început să cheme, cu lăbuța stângă, clienții înăuntru. De aceea, figurinele încă sunt folosite mai ales de cei care conduc mici afaceri.
Apoi, pisicile mai pot simboliza renașterea (datorită celor nouă vieți), întunericul,
folosit ca motiv pentru a arăta frica, misterul sau magia întunecată (pisica văzută ca semn rău), și vindecarea, existând foarte multe reprezentări în care
animăluțele protejează
și călăuzesc oamenii în călătoriile lor. În societatea niponă, pisicile au devenit o parte importantă a vieții de zi cu zi, existând nenumărate cafenele tematice, cum este faimoasa Calico Cat Café, alături de 11 insule dedicate felinelor, cele mai cunoscute fiind Aoshima (care găzduiește peste 120 de pisici) și Tashirojima (unde populația umană este depășită de micuții locuitori).
Un spațiu în care această iubire pentru animalele de companie devine foarte vizibilă este universul Pop culture. Pentru început, în literatură, atunci când vorbim despre pisici, nu putem uita de Haruki Murakami. În romanul Cronica păsării-arc, povestea personajului principal, Toru Okada, pornește în momentul în care el începe să își caute motanul dispărut (care, pe parcursul cărții, funcționează și ca un prevestitor pentru lucrurile rele ce vor urma). În Kafka pe malul mării, unul dintre protagoniști este un mare iubitor de pisici, în timp ce Nakata (a doua perspectivă prezentată) are abilitatea de a vorbi cu ele, devenind cel care găsește și duce animăluțele pierdute înapoi acasă.
În lucrările sale, Murakami a fost inspirat de scriitorul Natsume Sōseki, care, în 1906, a publicat Motanul are cuvântul, o poveste despre societatea japoneză a vremii, prezentată prin ochii și vocea motanului Chibi, care judecă, plin de umor, oamenii din jurul său. Tot pe baza acestei istorisiri, în 2012, scriitoarea
Hiro Arikawa
l-a introdus, în Memoriile unui motan calator, pe Nana, un personaj inspirat din mitul pisicii Maneki Neko. Romanul începe cu o secvență din lucrarea lui Sōseki („Eu sunt Măria-Sa motanul. Deocamdată n-am nume”), continuând cu momentul în care protagonistul, Satoru Miyawaki, găsește pisica rănită de o mașină și o ia în apartamentul său, unde o îngrijește până se vindecă, oferindu-i și un nume datorită codiței în formă de 7 (cifră considerată norocoasă). Când Satoru nu mai poate avea grijă de motan, începe să-i caute un nou stăpân, pornind astfel într-o călătorie care ne poartă prin diferite părți ale Japoniei și prin poveștile celor care ar putea oferi noua casă a lui Nana (care povestește totul la persoana I). Un alt roman dedicat rolului felinelor în cultura japoneză este și Pisica și orașul, scris de Nick Bradley. Aici, el vorbește despre o micuță pisică tricoloră care, pe parcursul întâmplărilor, capătă un caracter mistic, unind destinele tuturor personajelor pe care le întâlnim. Alături de ei, nu putem uita nici de Sosuke Natsukawa, autorul romanului YA The Cat Who Saved Books (unde avem, din nou, o pisică vorbitoare, pe nume Tiger, care apără destinul protagonistului), de Takashi Hiraide, care a scris The Guest Cat (o nuvelă care ne poartă printr-un district din Tokyo, unde o pisică salvează relația unui cuplu) sau de Genki Kawamura, care în If Cats Disappeared from the World prezintă o lume în care pisicile dispar pentru totdeauna.
În lumea cinematografică, pe lângă adaptările romanelor de mai sus, felinele sunt reprezentate, în diverse forme, prin anime-uri. Foarte multe personaje de acest tip vin,
studio ghibli
pentru început, din partea casei de animație Studio Ghibli, unde pisica are, din nou, rolul de a ghida și ajuta protagoniștii în aventurile lor. În The Cat Returns, după ce Haru (eroina care are abilitatea de a vorbi cu animăluțele) salvează viața unei pisici (care se dovedește a fi Prințul Lune, o creatură magică), drept răsplată, este invitată în Împărăția Pisicilor. Aici, întâlnește o serie de personaje iconice, precum Baronul Humbert (pe care îl vedem prima dată în animația Whisper of the Heart), o statuie ce prinde viață pe timpul nopții.
O altă pisică faimoasă, Jiji, apare și în Kiki’s Delivery Service, unde o vrăjitoare novice trebuie să își completeze antrenamentul mutându-se, alături de animăluț, într-un sătuc magic numit Koriko. Mai departe, în My Neighbor Totoro, ne este prezentat Nekobasu, un motan-autobuz inspirat din Pisica de Cheshire. El are rolul de a-i adăposti pe protagoniști de ploaie și de a-i duce la destinația dorită.
are rolul de a explica regulile jocului, în timp ce, în Neko Atsume (jucat de aproximativ 10 milioane de oameni), utilizatorul trebuie să atragă cât mai multe pisici în curtea și locuința sa, de care are grijă pe întreg parcursul jocului (amintind de The Sims și de clasicele animăluțe electronice Tamagotchi). Un alt fenomen Pop culture Dacă ne îndepărtăm de care și-ar putea găsi locul universul Studio Ghibli, încă în toate categoriile de mai putem observa multiple sus este și faimoasa Hello personaje de acest tip, precum Kitty, dezvăluită publicului în Meowth, un Pokémon care anul 1974, ca o reprezentare poate vorbi limba oamenilor, a stilului japonez kawaii Blair, pisica magică din Soul (datorită vestimentației Eater, Shamisen, motanul sale), alături de motanul calico pasionat de filosofie Doraemon, numit de către din The Melancholy of Ministerul de Externe al Haruhi Suzumiya Japoniei, în 2008, primul (care ne spune ambasador anime al țării. povestea lui și în Cu o puternică istorie manga A Perspective în universul japonez, of Life from Shamisen) animăluțele mult iubite își sau Luna, pisica venită păstrează elementul mitic, the Cat Returns din viitor și adoptată de fiind transformate, prin noile Usagi Tsukino (Sailor Moon). forme artistice, în fenomene Tot în lumea Pop culture, culturale de care ne putem pisicile pot fi întâlnite și în bucura oricând și care, în jocurile video. În Animal același timp, ne învață foarte Crossing, jucătorul este primit multe lucruri despre tradițiile în universul de poveste de către și sufletul societății din care Rover, un motan albastru care fac parte.
Doraemon
„Beast”
Un palpitant film de aventuri cu Idris Elba
Idris Elba a devenit, în ultimii ani, un actor care și-a creat un fan base diferit față de toți colegii de breaslă. Asta s-a întâmplat în special datorită rolului lui John Luther, din serialul „Luther”, dar și pentru interpretările extraordinare din „Mandela: The Long Walk of Freedom” și, ceva mai înainte, „The Wire”. Nu este de mirare că șarmul său l-a propulsat printre favoriții viitorului James Bond, fiind primul în preferințele fanilor din Marea Britanie. Ceea ce este însă și mai important constă în faptul că Elba are capacitatea de a nu repeta același tip de personaj în două sau mai multe filme diferite.
Luna august ne aduce premiera filmului de aventuri „Beast” („Bestia”), în care omul despre care am vorbit mai sus joacă rolul principal. Un soț devenit recent văduv se întoarce în Africa de Sud, unde și-a cunoscut soția, într-o călătorie planificată de multă vreme cu cele două fiice adolescente, la o rezervație destinată exlcusiv vânătorii administrată, de un vechi prieten de familie și coleg. Curând, însă, un leu feroce, vânător de oameni, începe să atace și să devoreze pe oricine îi apare în cale. Călătoria lor de vindecare se transformă într-o luptă, în care rezistența lor va fi testată la maximum.
Practic, aceasta este rețeta pe care cinefilii vor să o vadă în această perioadă a anului. O poveste fresh, cu o abordare de tip european, asezonată cu farmecul Hollywood-ului de tip nou. Pe lângă Elba, în „Beast” îi veți mai putea vedea pe Sharlto Copley (District 9), Iyana Halley (Abbott Elementary) și Leah Jeffries, o tânără actriță de numai 12 ani, aflată la debutul într-un lungmetraj. Totuși, pe lângă ceea ce ne oferă Elba în acest film, trebuie să luăm în considerare și munca regizorală a lui Baltasar Kormákur, cel care revine la cârma unui lungmetraj după o pauză de patru ani, timp în care s-a ocupat de serialele islandeze de mare succes „Katla” și „Trapped”. Recomand de la acest regizor din Islanda al doilea film din cariera sa, numit „101 Reykjavík”. „Beast” vine în cinematografele din România pe data de 12 august.
Acolo unde cântă racii Una dintre cele mai așteptate ecranizări ale verii
Publicat pentru prima dată în anul 2018, bestseller-ul ecranizat Acolo unde cântă racii, care a cucerit de-a lungul anilor peste 12 milioane de cititori, urmează să fie disponibil în premieră în cinematografele din România pe data de 19 august, făcând parte din categoria celor mai așteptate filme ale verii.
Romanul Deliei Owens are în centrul său povestea unei fetițe aparte, care crește și evoluează izolată, departe de omenire, înconjurată de natură. Tocmai de aceea, una dintre temele predominante (reprezentând, totodată, o lecție importantă pentru cititori) este iubirea și grija pe care cu toții ar trebui să o acordăm naturii – plante, pământ, animale și, în fond, tot ce înseamnă mediu înconjurător. Abandonată de mamă și frații săi mai mari, având aproape doar un tată abuziv și alcoolic, micuța se adaptează contextului și se refugiază într-o căsuță pe jumătate distrusă, dintr-o mlaștină nepopulată. Dincolo de povestea micuței Kya, a cărei evoluție este descrisă amănunțit, thrillerul urmărește, pe de altă parte, cazul lui Chase Andrews, un tânăr găsit mort, a cărui dispariție misterioasă este anchetată cu atenție de poliție.
Spoiler alert: destinul face ca între Kya, poreclită Fata Mlaștinii, și moartea tânărului să se realizeze o conexiune greșită, poliția îndreptându-și astfel atenția (și acuzațiile) către tânăra neînțeleasă și stigmatizată de localnicii din Barkley Cove. Astfel, lumea în aparență liniștită a tinerei, al cărui curs părea unul firesc, ajunge să fie zdruncinată de apariția a doi bărbați fascinați de simplitatea, frumusețea și felului de a fi al acesteia; aceștia vor reprezenta pentru Kya o cale de acces către lumea exterioară, descoperind în felul acesta noi perspective asupra vieții. Astfel, credințele puternic consolidate pe parcursul anilor petrecuți în singurătate îi sunt dărâmate, iar tânăra este nevoită să se adapteze cameleonic unui nou și impredictibil viitor.
Dincolo de povestea care împletește armonios teme precum fericirea, disperarea, singurătatea sau tristețea, este fascinant felul în care Delia Owens reușește să transmită într-o manieră emoționantă ce impact poate avea natura asupra unui individ și ce rol important poate juca în viața noastră - „natura părea singura piatră pe care apele n-o puteau purta la vale”.
Şi pentru că literatura a reprezentat întotdeauna o sursă valoroasă de inspirație pentru tot ce înseamnă cinematografie, filmul Acolo unde
cântă racii, este produs de Reese Witherspoon, în cadrul companiei sale, Hello Sunshine, pentru Sony Pictures. În urma lecturării cărții, actrița s-a îndrăgostit iremediabil de roman, a realizat instant ce potențial are și, în consecință, a găsit o metodă prin care să le ofere cititorilor o punere în scenă a poveștii prin intermediul unui film.
Pelicula este regizată de Olivia Newman, după un scenariu conceput de Lucy Alibar, și o aduce în rolul principal pe talentata Daisy Edgar-Jones (Kya Clark), alături de actori deja consacrați, precum: Taylor John Smith (Tate Walker), Michael Hyatt (Mabel), Harris Dickinson (Chase Andrews), David Strathairn (Tom Milton) și Sterling Macer Jr. (Jumpin’). Conform actriței principale, Daisy Edgar-Jones, realizarea filmului a reprezentat pentru ea o oportunitate uriașă, fiind pe loc cucerită și fascinată de povestea micuței Kya, care poate fi considerată un exemplu pentru fiecare dintre noi – de la sensibilitatea și inteligența care o caracterizează și până la puterea de a se adapta fiecărei situații necunoscute.
Ecranizarea a creat în jurul apariției sale multă vâlvă, fanii declarați ai romanului fiind curioși de felul în care echipa de producție a reușit să surprindă măreția cărții fără a omite detalii esențiale descrise de autoare, fiind în același timp și o poveste a cărei transpunere pe ecran poate întâmpina greutăți. Mult așteptatul film va putea fi urmărit în premieră în cinematografele din țară începând din 19 august.
dar în esență, e o explorare a miezului crud al naturii umane. Este vorba despre cât de multe putem învăța despre natura umană din natura însăși. Uităm că facem parte din natură. Nu suntem separați de ea. Vorbim despre mama natură, dar nu tratăm natura ca și cum ar fi mama noastră și este important să ne amintim acest lucru.
Ne puteți vorbi despre inspirația care a stat la baza cărții?
Inspirația din spatele cărții mele a început când eram copil, acesta-i adevărul. Mama m-a încurajat mereu să ies la aer curat, pentru că și ea făcuse asta în copilăria ei. Am crescut în păduri cu arbori adevăraţi, nu cu gazon. Ea m-a încurajat să pătrund în ele cât mai adânc şi să explorez natura, aşa că am fost inspirată de lucrurile sălbatice. Țin minte că o perioadă am colecționat insecte și pene. Vă sună cunoscut? Doar că mă întorceam acasă nu cu scoici, ci cu pietre. Apoi, la universitate, am studiat știința și biologia vieții sălbatice, deci viața mea de biolog a inspirat și ea această poveste. De fapt, toată viața mea a dus spre această poveste. Este mult din Kya în mine.
Interviu cu DELIA OWENS,
autoarea romanului „Acolo unde cântă racii”
Acolo unde cântă racii, unul dintre filmele despre care se vorbește foarte mult în ultima perioadă, are la noi premiera pe 19 august şi reprezintă transpunerea romanului omonim scris de Delia Owens, lansat în 2018 şi devenit aproape instantaneu un bestseller. Prin amabilitatea InterComFilm, vă oferim, în exclusivitate pentru România, un interviu cu DELIA OWENS, creatoarea poveştii din Where The Crawdads Sing.
Romanul dumneavoastră are fani în întreaga lume. Ce anume face ca această poveste să fie atât de universală?
Cred că există un pic de Kya în fiecare dintre noi, mai ales că am trecut recent printr-o perioadă în care, peste tot în lume, oamenii au fost nevoiți să se izoleze. Where the Crawdads Sing este despre izolare. Este vorba despre modul în care respingerea, discriminarea și izolarea pot afecta o persoană. Cu toții am fost afectați, așa că înțelegem cu adevărat cum s-a simțit Kya cât timp a fost izolată.
Sunt atât de multe lucruri în această poveste - dramă, mister, romantism. În câteva cuvinte, ne puteți spune despre ce este vorba în Where the Crawdads Sing?
Este vorba despre o mulțime de lucruri, așa cum ați spus,
Aveți o echipă de producători puternici pentru acest film, inclusiv Elizabeth Gabler și Reese Witherspoon. Ce înseamnă acest parteneriat pentru proiect?
Sunt foarte emoționată în legătură cu acest lucru, fiindcă o cunosc pe Elizabeth Gabler deja de câțiva ani, deci ştiu ce filme a mai făcut şi acestea se numără
printre cele mai bune din lume. Și, bineînțeles, cunosc munca lui Reese și cât de multe a făcut pentru ca femeile să aibă o voce. Dacă aș fi avut de ales din toată lumea, nu aș fi vrut ca altcineva să facă acest film. Este o onoare.
Odată ce Reese a susţinut cartea prin intermediul Hello Sunshine [compania media a lui Reese Whiterspoon – n.r.], cât de mult s-a mărit publicul pe care îl aveați deja?
Ei bine, acesta a fost un roman de debut, iar eu ar fi trebuit să fiu deja la pensie. Și nimeni nu se aștepta să se întâmple prea multe cu acest roman. Fusesem într-un turneu de promovare a cărții de circa o săptămână și jumătate, când am primit un telefon că Reese mi-a ales romanul pentru Book Club-ul ei. Eram în avion. M-am ridicat atunci în picioare, cu toate că avionul începuse să coboare, și, pur și simplu, am izbucnit în lacrimi. Din momentul acela, cartea a ajuns pe lista de bestseller-uri. Nu știu unde ar fi fost cartea mea fără Reese Witherspoon. Pentru că mai întâi a fost clubul ei de lectură, apoi lista celor mai bine vândute cărți și acum filmul. Reese a făcut foarte multe pentru această carte, dar şi pentru mulţi alţi autori.
Cartea a fost recent selectată pentru Book Club de Camilla, ducesa de Cornwall. Care a fost reacția dumneavoastră când ați aflat vestea că aveţi un fandom regal?
M-am gândit: „Doamne, va trebui să învăț să fac reverențe!”. Am fost extrem de încântată și de onorată. Nu m-am așteptat niciodată la așa ceva. Iar ea demarase recent acest Club de carte, așa că a fost o mare surpriză, fiindcă a mea a fost a doua carte pe care a ales-o. A fost o nebunie.
Ați avut vreo recomandare pentru Lucy Alibar cu privire la adaptarea scenariului?
Oh, da, am avut o mulțime de recomandări! În primul rând, însă, am fost foarte încântată de Lucy, pentru că îi cunosc munca, a făcut Beasts of the Southern Wild. Înțelege atât de frumos natura și legătura pe care o avem cu natura, încât a fost alegerea potrivită. Celălalt lucru care m-a uimit la acest proces e că producătorii m-au invitat să fac comentarii pe marginea scenariului. Asta nu se întâmplă întotdeauna. Mi l-au trimis și am putut să-l citesc și să fac comentarii.
Ne puteți vorbi despre semnificația titlului Where the Crawdads Sing?
Când eram mică, mama mă încuraja să merg în pădure. Exploram împreună pădurea călare pe cai, ea încurajându-ne să mergem cât mai departe posibil. Mama ne spunea: „Du-te până acolo unde cântă racii”. Prin asta voia să spună că îşi dorea ca noi să experimentăm „natura în natură”. Nu voia ca noi doar să hoinărim prin pădure, ci voia să vedem o căprioară, poate cu puiul ei, și să trăim această experiență. Când am început să scriu această carte, m-am gândit că aceasta e expresia perfectă pentru a fi titlul cărții. Dacă te duci suficient de departe în natură, atunci te vei regăsi, de fapt, pe tine însuți. Departe, acolo unde cântă racii.
Există scene din carte pe care ați fost entuziasmată să le vedeți transpuse şi pe ecran?
Mlaştina din carte şi din film reprezintă un personaj în sine, iar unul dintre cele mai entuziasmante lucruri din film este modul în care sunt arătate mlaştina şi pădurea luxuriantă, cu stejarii acoperiți de muşchi. Este ceva ce mă încântă la fiecare vizionare. Am descris mlaştina în carte, dar nimic nu se compară cu vederea ei pe marele ecran. Mai e ceva special în film, relația dintre personaje, explicată şi ea în carte, dar mult mai clară şi frumoasă în film.
Puteți să o descrieți pe Kya și ce o face un personaj unic și convingător?
Cred că este vorba despre empatie. Kya a fost abandonată. A fost singură. De aceea, cred că unul dintre motivele pentru care oamenii o iubesc pe Kya este că sunt empatici. Simt ca ea în anumite privințe, dar simt în același timp şi că vor să o ajute. Mulți oameni, atunci când cineva are nevoie de ajutor, sunt atrași de acea persoană. Cred că ei vor să o ajute pe Kya.
Ne puteți vorbi despre cum o întruchipează Daisy Edgar-Jones pe Kya, ca personaj?
Ei bine, eu n-am crezut niciodată că o vor găsi pe Kya. Eu o cunosc pe Kya de mulți, mulți ani, dar alții nu o cunosc şi când au început castingul, m-am gândit că nu o vor găsi niciodată, ea fiind mult prea prezentă în mintea mea. Iar când mi-au prezentat-o pe Daisy Edgar-Jones, prin intermediul unor poze și casete, mi-am dat seama: „Au găsit-o pe Kya”. Este perfectă, pentru că ea reprezintă deopotrivă tandrețea și duritatea Kyei.
Ce părere aveți despre cum a creat casa Kyei echipa lui Sue Chan [scenografa filmului – n.r.]?
Am plâns! E perfectă. Şi cred că fiecare va simți asta. E atât de reală şi de bine făcută, încât pare că stă acolo încă din anii ’60. Te simți ca şi cum ai fi tu în ea, că intri pe uşă şi o cauți pe Ma cu privirea. A fost foarte emoționant.
Dar cum trece Kya prin viață, ca orfană singuratică?
Kya depăşeşte toate obstacolele învățând că trebuie să se apere singură şi să depindă doar de ea însăşi. Şi ea ne învață că putem face mai mult decât credem că putem. Când eşti izolat, când eşti singur, îți doreşti să intri în legătură cu alți oameni, dar, dacă e necesar, trebuie să ne rezolvăm problemele pe cont propriu.
Ce face însă ca ea să reuşească să-şi urmeze drumul?
Odată ce şi-a descoperit talentele, îşi dă seama că ceea ce poate realiza prin desenat, prin citit şi prin scris, o poate duce mai departe. Mai întâi trebuie să sari pentru ca, mai apoi, să poți zbura. Conştientizează, deci, că are acest talent la desen, dar Tate este cel care i se alătură şi o încurajează să publice cartea. Nu cred că s-ar fi gândit la asta de una singură, n-ar fi avut atâta încredere în ea, dar el a încurajat-o să persevereze.
Putețiți vorbi despre rolul pe care îl joacă penele, ca formă de comunicare între Kya și Tate?
Am încercat pur și simplu să aduc natura în fiecare parte a poveștii. Iată o fetiță care a fost izolată și care este prea timidă, care fuge ori de câte ori vede oameni, despre care tânărul Tate, ce a urmărit-o de-a lungul anilor, știe cât de mult iubește natura. A observat-o și se gândește că cel mai bine ar putea încerca să o abordeze folosind o pană.
Alți băieți din vremea aceea i-ar fi adus poate o cutie de ciocolată. Dar nu, trebuia să fie o pană.
Ce părere aveți despre toate aceste femei excepționale care au v-adus povestea la viață?
Răspunsul meu e simplu: era şi timpul! Sunt foarte bucuroasă că filmul s-a realizat şi că studioul e reprezentat de Elizabeth Gabler, că Reese îl produce, alături de multe alte femei. Lista e lungă. Regizoarea Olivia, scenarista Lucy. E un grup de femei foarte puternic şi mă bucur că relaționăm, ca o trupă ce lucrează împreună. Există acel spirit de „Putem face asta!”, nemaivorbind de atmosfera caldă şi prietenoasă de lucru. A sosit timpul ca femeile să îşi asume aceste roluri.
Care este motivul care vă face să scrieți?
Scriu pentru a mă exprima. Chiar dacă oamenii nu se gândesc la asta, a ne exprima este un instinct. Animalele în sălbăticie trebuie să comunice pentru a supraviețui, e vorba de resurse. Comunicarea cu alți indivizi este un comportament foarte instinctiv. Avem nevoie să comunicăm. Avem nevoie să ne exprimăm. Iar eu mă exprim prin scris.
Cum v-aţi simțit prima dată pe platou, văzând locația, actorii și filmările scenelor?
Să ajung aici și să văd cum se desfășoară efectiv producția filmului a fost unul dintre cele mai uluitoare momente din viața mea. Adică, îmi știam povestea de mult timp, ştiam că va fi o echipă alături de distribuţie care se va ocupa de toate aspectele, inclusiv de bucătărie, dar tot m-am gândit: „Doamne, toate astea se datorează faptului că această carte a fost transformată într-un film!”. A fost foarte emoționant și plin de satisfacții.
Dacă ați putea schimba rolul cu cineva de pe platou, cu cine ați face schimb și de ce?
Ei bine, cred că aș vrea să o joc pe Kya, pentru că simt că o cunosc și știu cum se simte. Simt că eu sunt Kya, într-un fel.
Care este cea mai importantă lecție pe care aţi învățat-o de la natură?
Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de la natură este că trebuie, în cele din urmă, să ai grijă de tine însuți.
No.1 în New York Times, 11 milioane de copii vândute, bestseller timp de 2 ani și jumătate, aleasă de Book Club-ul lui Reese Whiterspoon, acum o adaptare cinematografică. Care a fost cea mai nebună parte a acestei experiențe?
Este o întrebare excelentă. Faptul că s-a întâmplat ceva din toate acestea este cel mai nebunesc lucru. Nu mă așteptam la asta și a fost copleșitor. Nu mi-am dat seama că va atinge atât de mulți oameni. Cred că lucrul cel mai surprinzător pentru mine este faptul că atât de mulți oameni, individual, se identifică cu această poveste. Aceasta a fost partea cea mai extraordinară!
„After Ever Happy”
Finalurile fericite sunt doar povești care nu s-au terminat încă?
Seria de filme After, bazată pe romanele cu același nume, scrise de Anna Todd, a făcut furori pe Netflix și a devenit un reper al subgenului romantic YA și parte din cultura pop a generației Z. Fanii au anticipat lansarea noului film, After We Fell, după ce partea a doua a apărut în noiembrie anul trecut. Scenariul se concentrează în jurul poveștii de dragoste dintre Hardin Scott și Tessa Young, doi adolescenți care își trăiesc povestea de dragoste cu suișuri și coborâșuri. Primul film, lansat în 2019, a înregistrat încasări record la box-office, iar continuarea de anul trecut a devenit drama cu cele mai mari încasări din 2020.
After Ever Happy (După ce am găsit fericirea), a patra carte din seria After, a fost ecranizată la rândul său, iar Josephine Langford și Hero Fiennes Tiffin, protagoniștii francizei, se reîntorc în rolurile lui Tessei și al lui Hardin. După ce au înfruntat până acum toate provocările unei tinere relații, ei vor fi din nou în centrul atenției, oferind fanilor, în sfârșit, un final al iubirii lor turbulente. În cel de-al treilea film, „Tessa ia cea mai mare decizie din viața ei, care va schimba totul”. „Revelațiile Tessei despre familia sa-și apoi ale lui Hardin - pun la îndoială tot ce știau până acum și fac ca viitorul lor împreună să fie și mai greu revendicat”.
În plus, Tessa și Hardin se află la răscruce de drumuri: va continua Tessa să încerce să îl salveze pe el și relația lor sau e timpul să se salveze pe ea însăși? În timp ce Hardin rămâne în Londra după nunta mamei lui și se afundă și mai tare în singurătate, Tessa se întoarce în Seattle și întâmpină o tragedie. Dacă vor ca dragostea lor să supraviețuiască, vor trebui să lucreze la ei înșiși prima dată. Dar îi vor readuce drumurile complicate, în final, împreună? Fanii sunt deja siguri că relația protagoniștilor va trece printr-o mare încercare în noul film și se așteaptă la scene extrem de emoționante. Seria se apropie, așadar, de final, cu cel de-al patrulea film, și After Ever Happy este pregătit să ofere un twist efervescent acestei povești de dragoste dificile dintre Tessa și Hardin. Filmul va fi lansat în România pe 26 august, exclusiv în cinematografe, și este cu siguranță povestea de dragoste pe care nu vrei să o ratezi vara asta!
Destinații de călătorie văzute prin ochii regizorilor de film
Atunci când rămânem fără idei pentru următoarele destinații pe care dorim să le vizităm, dacă ne orientăm asupra universului cinematografic, vom observa o serie de producții ce ne poartă atât prin întâmplări și personaje care rămân în sufletul nostru pentru o perioadă îndelungată, cât și prin locuri minunate, înghețate în timp, datorită mediului artistic, pentru a fi privite de nenumărate generații de călători.
Pentru cei care visează la o vacanță la Roma, unul dintre cele mai iconice filme în care se prezintă locația este clasicul Roman Holiday, apărut în anul 1953, în regia lui William Wyler. În el, îi putem urmări, în alb și negru, pe Audrey Hepburn (care a câștigat un Premiu Oscar pentru rolul Prințesei Anna) și Gregory Peck (care l-a adus la viață pe jurnalistul american Joe Bradley) explorând orașul și fugind de monotonia vieții de zi cu zi. Tot pentru cei pasionați de Orașul Etern, el poate fi văzut și în La Dolce Vita, filmul lui Federico Fellini, în care se prezintă un nou stil de a trăi, în The Talented Mr. Ripley, unde ne putem pune întrebări legate de natura răului privindu-i pe Jude Law și Matt Damon, în roluri principale, sau în La Grande Bellezza, care ne prezintă o perspectivă suprarealistă asupra orașului, văzut prin ochii regizorului Paolo Sorrentino.
Dacă ne mutăm privirea asupra Franței, pentru început, Midnight in Paris spune povestea unui scriitor pe nume Gil (Owen Wilson), care călătorește în timp pentru a-și petrece serile de vară cu artiști ai Generației Pierdute, precum Pablo Picasso, Gertrude Stein, Zelda și Scott Fitzgerald sau Ernest Hemingway, într-un Paris al anilor `20. Alte filme care ne poartă prin Orașul Luminilor sunt și Amélie (filmat în peste 80 de locații), An American in Paris, Moulin Rouge! sau animația Ratatouille, în timp ce, în Monte
Carlo (2011), deși acțiunea începe în Paris, spectatorii au șansa de a descoperi părți din Riviera Franceză, în timp ce urmăresc aventura celor trei personaje principale. Găsim alte spații iconice și în Before Sunrise, o poveste de dragoste care începe într-un tren spre Viena, în întreaga serie Mamma Mia!, ce combină frumusețea insulelor grecești cu muzica formației ABBA (devenită simbolică pentru petrecerile de vară), în Letters To Juliet, care explorează farmecul orașului Verona și în Lost in Translation, unde Bill Murray și Scarlett Johansson ne plimbă prin Tokyo. Fie că luăm un tren spre Viena, petrecem nopți de vară în Paris sau ne plimbăm pe Treptele Spaniole din
Piazza di Spagna, poveștile, chiar și trăite pe micul ecran, așteaptă să fie descoperite.
Amélie Poulain (2001) - © Visual/elle.fr
La grande bellezza (2013) - © imdb.com
Lost in Translation (2003) - archdaily.com
Eat&Drink
TREND: TENDINȚELE VERII ÎN MATERIE DE MÂNCARE NUTRIȚIE: ISPITELE NUTRIȚIONALE ALE VERII ESTIVALE: COCKTAILURI
Ești genul care se oprește pe marginea drumului să cumpere brânză de la localnici? Sau poate mergi până la piață pentru legume și fructe de sezon? Ei bine, dacă te regăsești într-una dintre variante, înseamnă că te apropii de acest trend: locavorismul.
Dacă nu ești familiarizat cu termenul, locavorismul este o mișcare ce încurajează consumul de hrană produsă local, în apropierea domiciliului fiecărui consumator (100-250 km distanță). Așadar, „locavorii” sunt acei oameni care caută activ legume, fructe, lactate, ouă și carne, care sunt produse local. Mișcarea susține ideea că deși supermarketurile oferă variante de hrană mai puțin costisitoare, indiferent de sezon, acestea nu oferă și cea mai bună calitate, din punct de vedere nutrițional, întrucât se bazează pe importuri din diferite țări, iar acest lucru scade calitatea produselor.
Ca orice mișcare nouă, locavorismul vine la pachet cu bune și cu rele.
Partea pozitivă a fenomenului constă în gustul mai bun și prospețimea produselor, calitatea alimentelor fiind mai mare atunci când acestea sunt consumate rapid, mai puțină risipă alimentară, întrucât mâncarea obținută local și livrată mai repede nu se strică atât de rapid pe drumul până la consumatori, protejarea mediului înconjurător, pentru că un fruct de sezon produs și consumat local are nevoie de 10-20 de ori mai puțină energie decât un fruct importat în afara sezonului, creșterea economiei locale, întrucât susținerea micilor fermieri este în avantajul economiei locale. Așadar, locavorimul poate fi asociat cu un act responsabil, ecologic, economic și civic.
De partea cealaltă, există și dezavantaje ale consumului de produse locale: dependența de o regiune limitează accesul la anumite fructe și legume – dacă ești fan banane sau avocado, locavorismul le taie pe acestea de pe lista de cumpărături, prețurile piperate, pentru că produsele „bio” și locale sunt uneori mai scumpe decât produsele de mass market, sezonalitatea, dependența de ciclurile naturale din agricultură determină ca iarna să nu ai acces la fructe și legume proaspete, amprenta ecologică, mulți critici ai mișcării considerând că distribuția mondială, la scară mare, este mai puțin poluantă decât sistemele de distribuție locală.
Din fericire, nu există o definiție foarte strictă a locavorismului, așa că dacă vrei să te alături acestei mișcări, poți să-ți faci propriile reguli. De exemplu, să consumi fructe și legume de sezon, pe timp de vară, iar iarna să îți mărești raza de acțiune și să consumi strictul necesar de la un supermarket.
